Acasă Blog Pagina 2003

Dirijorul japonez, Daisuke Soga, premiat la Sibiu înaintea unui concert de excepție

Daisuke Soga a primit premiul Ministerului de Externe japonez pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre Japonia și România, înaintea concertului de joi al Filarmonicii de Stat Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de doi oficiali din partea Ambasadei Japoniei la București, domnul consilier Tatsuo Kitagawa și domnul viceconsul Tatsuya Hamano.

Daisuke Soga a primit premiul pe scena Filarmonicii sibiene. Foto Sibiu 100%

Premiul pentru recunoașterea contribuției lui Daisuke Soga la dezvoltarea relațiilor culturale dintre Japonia și România i-a fost acordat în anul 2021. Restricțiile pandemiei au făcut ca înmânarea oficială a distincției să aibă loc doar acum, la Sibiu. Oficialul japonez a apreciat eforturile dirijorului nipon pentru a face cunoscută Japonia și cultura acestei țări în România. A menționat și faptul că România a ajuns să aibă Parteneriatul Strategic cu Japonia și datorită oamenilor precum Daisuke Soga, ce au ”construit constant relații de prietenie și culturale.”

Concertul de ieri a debutat cu „Rapsodia română“ de Ciprian Porumbescu. A fost un eveniment omagial, în anul instituit de Parlamentul României drept ”Anul Ciprian Porumbescu”. Mai multe manifestări artistice au avut și au loc în scopul de a aniversa şi promova viaţa şi opera compozitorului român. Anul acesta se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu şi 140 de ani de la moartea sa.

Dirijorul nipon apreciază opera lui Ciprian Porumbescu

Înaintea concertului l-am întrebat pe dirijorul nipon, absolvent în 1989 al Conservatorului din București, despre sentimentele ce îl leagă de Ciprian Porumbescu și despre concertul de ieri. Mi-a răspuns în limba română, pe care a învățat-o în timpul studiilor în țara noastră.

”Școala mea a fost numită Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”. De asemenea, am activat foarte mult timp în Brașov. Acolo am vizitat un muzeu și am verificat cu mâna mea autograful lui Ciprian Porumbescu. Am sentimente deosebite legate de el. Prima piesă din seara aceasta, Rapsodia română, este dedicată și relațiilor între Japonia și România. Pe lângă Ciprian Porumbescu, avem și Rahmaninov în program. Acesta are sângele lui Ștefan cel Mare, știți? A șaptea generație, cred, este interesant. Pianistul grec din seara asta este un foarte mare virtuoz, ceva ce foarte rar am întâlnit în viața mea. În ultimii treizeci de ani ca dirijor. O să fie minunat.”

Daisuke Soga a dirijat la Sibiu și în perioada anterioară Revoluție. De atunci, a și până în 2008, a fost destul de frecvent aici. A apreciat relația cu publicul din orașul nostru: ”În 1989, înainte de Revoluție, am fost pentru prima oară în Sibiu. Eram încă în timpul studiilor la Conservator. Întotdeauna am fost foarte cald primit de publicul sibian.”

Pianistul Vassilis Varvaresos. Foto Sibiu 100%

Solistul Vassilis Varvaresos a interpretat excepțional Concertul nr. 3 de Rahmaninov

Pianistul grec Vassilis Varvaresos a fost solistul ce a interpretat alături de Filarmonica sibiană Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în re minor, op. 30, de Serghei Rahmaninov. Așa cum o anunțase dirijorul, interpretarea a fost una excepțională. Rar am întâlnit o asemenea forță, emoție, relația personală pe care Vassilis Varvaresos părea că o are cu muzica, cu pianul.

A fost minunat și felul în care a colaborat cu orchestra și mai ales cu dirijorul. Daisuke Soga părea că îl stimulează, îl încurajează să dea totul pentru o trăire înălțătoare a muzicii lui Rahmaninov. Publicul a aplaudat minute în șir, rechemându-l de mai multe ori pe scenă. Pianistul grec a oferit și un bis, o improvizație personală, la fel de impresionantă. Seara s-a încheiat cu selecțiuni din suita „Lacul lebedelor“ de P.I. Ceaikovski. Prestația artiștilor a fost răsplătită cu ropotele de aplauze ale spectatorilor sibieni.

Final de concert. Foto Sibiu 100%

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Scenariul ISU: Incendiu la un avion aflat în zbor. Aeronava a aterizat de urgență pe Aeroportul Sibiu

O aeronavă care se afla în zbor, în care se aflau 84 de pasageri, a luat foc, aterizând de urgență pe aeroportul din Sibiu. A fost scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU Sibiu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, a desfășurat joi seara, începând cu ora 20:45, un amplu exercițiu de antrenare a principalelor forțe de intervenție, dar și a celor care asigura sprijin, conform Sistemului Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență, având la bază un scenariu de producere a unui incendiu la o aeronavă aflată în zbor, în care se aflau 84 de pasageri, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Peste 70 de pompieri militari cu 8 autospeciale specializate pe diferite tipuri de intervenție, 4 echipaje SMURD și echipaje specializate ale autorităților cu funcții de sprijin în cazul producerii situației de urgență simulată, au fost mobilizate la Aeroportul Internațional Sibiu, unde conform scenariului, 18 pasageri aveau nevoie de îngrijiri medicale, iar la bordul aeronavei a fost găsit un bagaj suspect.

„Pe această cale aducem mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestui exercițiu, iar în eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public vă asigurăm că astfel de exerciții le permit pompierilor să se pregătească în prealabil în caz de urgență și să răspundă eficient și rapid în cazul unui incident real, ceea ce poate face diferența între viață și moarte”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sergentul major Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Influența anomaliilordento-maxilare asupra aspectului facial

Principalul mo­tiv pentru care pacienții se adresează medicului ortodont este legat de modificările estetice prezente în anomaliile dento-maxilare; cele legate de ocluzia (mușcătura) incorectă sau de alte tulburări funcționale sunt mai puțin percepute.

Astfel, una din anomaliile cele mai deranjante din punct de vedere estetic este prognatismul maxilar, în care incisiviii superiori sunt ieșiți în afară, uneori proeminenți și vizibili de sub buza superioară, chiar și când pacientul stă cu gura închisă. De multe ori este asociat cu respirația orală („pe gură”), ceea ce dă feței un aspect alungit și îngust. Tratamentul ortodontic aplicat în aceste cazuri îmbunătățește considerabil aspectul pacientului; în momentul în care incisivii sunt retrudați („aduși în spate”) are loc o modificare spectaculoasă a fizionomiei.
O altă anomalie care e însoțită de modificări estetice este ocluzia acoperită, în care incisivii superiori sunt retrudați („aduși în spate”) și acoperă în totalitate incisivii sau chiar gingia inferioară. Ca urmare, buzele sunt strânse, cu un aspect evazat, bărbia este foarte proeminentă, șanțul de deasupra ei e foarte accentuat. Ca o consecință a acestor modificări în etajul inferior al feței, care pare micșorat, profilul are aspect de „profil cu nas mare”. Reducerea supraacoperirii incisive și repoziționarea grupului incisiv supe­rior aduce îmbunătățiri vizibile aspectului estetic, din față și din profil, lucru care influențează vizibil și psihicul pacientului, care în multe din aceste anomalii poate fi afectat.


Dr. Raluca Iliut,
Medic specialist ortodont
Nr. tel. 0746.351633.

www.misanmed.ro
str. Hipodromului nr. 3B; Tel: 0269-245-516; 0369-801-555; 0748-200-207; program: Luni – Vineri: 7:00-20:00; Sâmbătă: 8:00-13:00

Aeroportul Internațional Sibiu. Investiţii certe, rentabilitate şi perspective discutabile

Costurile cu noua investiţie de la Aeroportul Internaţional Sibiu vor creşte cu 18,5 %, în timp ce în ultimele luni cursele de pe aeroportul sibian s-au redus simţitor, în sensul că unii operatori s-au retras.

Practic, bugetul Consiliului Judeţean şi cel al aeroportului sibian va fi împovărat din nou. Astfel, valoarea investiţiei este de 271 milioane de lei fără TVA sau 321 milioane de lei cu TVA. Mai mult, aeroportul Sibiu trebuie să ramburseze un credit de aproape 9 milioane de euro pentru co-finanţarea proiectului, în condiţiile în care situaţia financiară a aeroportului sibian nu este una dintre cele mai bune, fiind marcată de ieşirea din pandemia de coronavirus. Consiliul Judeţean a votat, miercuri, noua actualizare a costurilor. Decizia a fost luat într-o şedinţă extraordinară, on-line şi de îndată, de la care preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a lipsit, fiind în concediu. Este a doua majorare a costurilor investiţiei în mai puţin de un an.   

Totul pe repede înainte          

În şedinţa extraordinară de miercuri a Consiliului Judeţean au fost aprobate două proiecte de hotărâre privind modernizarea şi extinderea Aeroportului Internaţional Sibiu. Primul proiect aprobat a avut în vedere modificarea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr.112/13.05.2022 privind aprobarea proiectului ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” al Aeroportului Internațional Sibiu R.A. și a cheltuielilor actualizate ale acestuia, proiect depus la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Al doilea se referă la modificarea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 108/ 13.05.2022 privind aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico-economici actualizați, aferenți obiectivului de investiții ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” a Aeroportului Internațional Sibiu R.A.
 

Costurile investiţiei cresc cu 18,5 %, potrivit calculelor făcute de Consiliul Judeţean

“În vederea unei dezvoltări durabile a județului, care să ducă la creșterea nivelului de trai al populației, la standarde europene, pentru atragerea de fonduri pentru dezvoltarea economico-socială a județului, Consiliul Județean Sibiu îndeplinește atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului. Una dintre atribuțiile cele mai importante o constituie dezvoltarea infrastructurii de transport din județul Sibiu. În subordinea Consiliului Județean Sibiu funcționează Regia Autonomă Aeroportul Internațional Sibiu. Aeroportul este amplasat la 6 km vest de centrul istoric şi administrativ al orașului Sibiu, în imediata apropiere a DN1 și a autostrăzii A1 Nădlac-București. Aeroportul Internațional Sibiu deservește partea de sud a Transilvaniei. Fiind amplasat în centrul României, din punct de vedere geostrategic, Aeroportul Internațional Sibiu deține o poziție extrem de importantă față de obiectivele economice de interes național, regional și internațional. Conform extraselor de carte funciară de informare, imobilul (teren + construcție) unde funcționează Aeroportul Internațional Sibiu R.A. se află în proprietatea publică a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Sibiu, fiind în administrare Aeroportului Internațional Sibiu R.A. Tot patrimoniul imobiliar al aeroportului aparține Consiliului Judetean Sibiu, fiind în administrarea RA Aeroportul Internațional Sibiu.

Menționăm faptul că prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 325/22.12. 2021 a fost aprobat proiectul ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” al Aeroportului Internațional Sibiu R.A., și cheltuielile legate de acesta, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Având în vedere evoluția indicelui de cost în construcții publicat de către Institutul Național de Statistică, precum și prevederile contractuale, prin Adresa Antreprenorului nr. 1298/21.04.2023 înregistrată la Aeroport sub nr. 1162/21.04.2023 privind înaintarea Situației de lucrări nr.1 a fost calculată și solicitată la plată valoarea ajustată cu formula prevăzută în contract (13,99% din valoarea situației de lucrări). Astfel, până la finalizarea implementării proiectului se estimează o creștere a valorii acestuia de aproximativ 18,5%.

În vederea acoperirii acestei diferențe se impune încheierea unui act adițional la Contractul de Finanțare nr. 147 din data de 17.06.2022 pentru suplimentarea valorii contractului cu valoarea estimată a ajustărilor. Pentru materializarea acestui demers este necesară prezentarea către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a Hotărârii Consiliului de Administrație, respectiv a Consiliului Județean Sibiu pentru aprobarea majorării valorii contractului cu valorile specifice ajustărilor. În aceste condiții, Aeroportul Internațional Sibiu R.A a comunicat instituției noastre Raportul de specialitate pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 16/10.05.2022 privind aprobarea valorii de investiție a obiectivului ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” faza I pentru Aeroportul Internațional Sibiu R.A. Motivarea urgenței: Ținând cont de faptul că Hotărârea Consiliului Judetean Sibiu privind aprobarea proiectului ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice”-faza I, al Aeroportului Internațional Sibiu R.A., și a cheltuielilor actualizate ale acestuia, constituie document suport pentru demararea procedurii de aditionare a contractului de finantare în vederea asigurării surselor bugetare pentru achitarea obligatiilor financiare ale regiei în cel mai scurt timp, se impune adoptarea hotărârii în cadrul unei ședinte extraordinare”, este prezentat motivul creşterii costurilor la noua investiţie a Aeroportului Internaţional Sibiu.

Noile date ale investiţiei

Investiția derulată de Consiliul Judeţean se ridică la 271 milioane de lei fără TVA. Va fi extins terminalul de pasageri, cât și modernizată infrastructura de securitate a Aeroportului Internațional Sibiu. Terminalul va fi extins la 22.400 mp şi va  putea asigura un flux de până la 2,5 milioane pasageri/an. Viitoarele dotări ale sistemelor de securitate vor asigura o scădere a timpilor de așteptare pe liniile de control și vor crește nivelul de siguranță pentru pasageri și personalul aeroportuar. Investiţia va fi realizată de societatea sibiană Con-A. Cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în proporţie de 75 %, restul banilor venind de la Bugetul de stat, cât și de la Consiliul Județean Sibiu și Aeroportul Internațional Sibiu. Extinderea şi modernizarea aeroportului este una dintre cele mai mari investiţii derulate după 1990 de Consiliul Judeţean. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Atenție! Modificări de trafic peste podul de pe Șoseaua Alba Iulia

Din această dimineață se închide circulația peste podul de pe Șoseaua Alba Iulia pe partea dinspre strada Maramureșului.

Începând de vineri, 19 mai, traficul peste podul de pe Șoseaua Alba Iulia se va desfășura pe partea dinspre strada Malului, închizându-se circulației partea dinspre strada Maramureșului pentru execuția ultimelor lucrări.

Modificarea în trafic se va opera după ora 9, când traficul se va calma.

Partea din aval a podului, cea dinspre strada Malului, este finalizată în proporție de 99%, fiind amenajat carosabilul, trotuarele și pistele pentru biciclete. Ultimele detalii se vor executa fără a mai fi necesară închiderea traficului.

„Lucrările de modernizare a podului peste Cibin avansează bine și se apropie de final. Partea dinspre str. Malului este practic finalizată, rămânând de executat doar câteva detalii care nu vor afecta traficul.

Astfel, începând de la sfârșitul acestei săptămâni, lucrările se mută pe partea dinspre strada Maramureșului, pentru a încheia și aici lucrările rămase de executat”, a spus primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Un șofer circula cu 139km/oră pe Valea Oltului, pe ploaie torențială. Alți șoferi aveau viteză foarte mare

Mai mulți șoferi au fost circulând cu viteză foarte mari pe Valea Oltului.

În doar câteva ore, 18 șoferi au rămas fără permisele de conducere, polițiștii rutieri aplicând și 98 amenzi. 139 de kilometri/oră sau 131 de kilometri/oră sunt doar două dintre exemplele de viteză foarte mare în condiții de ploaie torențială.

„Pe unii nici ploaia nu îi oprește din a sfida efectiv regulile rutiere, restricțiile de viteză impuse pe drumurile naționale sau siguranța (inclusiv a lor) în trafic!

I-am oprit noi, la timp, înainte de a fi implicați în vreun eveniment rutier! Toate vitezele din imagini au fost surprinse pe astăzi, pe DN7, în condiții de ploaie torențială și carosabil acoperit cu apă.

Astăzi, în doar câteva ore, polițiștii rutieri au reținut 18 permise de conducere și au aplicate alte 98 de sancțiuni contravenționale, toate pentru depășirea regimului legal de viteză”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu pe pagina de Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ambulanță cu pacient, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu

O autospecială a Serviciului de Ambulanță Sibiu care transporta un pacient a fost implicată într-un accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.

Este vorba despre o coliziune între autospeciala SAJ Sibiu și un autoturism, ambele conduse spre centru. Ambulanța circula în regim prioritar, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, transportând un pacient, adult.

„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 39 de ani. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei producerii evenimentului”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„O ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanta Sibiu a fost implicată într-un eveniment rutier.

În timp ce se îndrepta spre UPU Sibiu, fiind în misiune, cu semnalele de avertizare luminoase și sonore în funcțiune, a intrat în coliziune cu un autoturism.

Pacientul care era transportat la spital de către echipajul SAJ a fost preluat de către un echipaj ISU, el fiind transportat la UPU, la fel și o femeie din autoturismul implicat în accident.

Echipajul SAJ nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului”, au transmis reprezentanții Ambulanței Sibiu.

„În timpul deplasării spre UPU Sibiu, o ambulanță SAJ, a fost implicată într-un accident rutier. Două echipaje SMURD au intervenit la fața locului.

Pacientul de sex masculin în vârstă de 36 de ani din ambulanță a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la UPU Sibiu.

O femeie, șoferița autoturismului, în vârstă de 39 de ani, a fost rănită ușor, a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la UPU Sibiu”, spune sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Primăria și SVSU Târnava își deschid porțile pentru locuitorii comunei

0

Comuna Târnava organizează pentru a cincea oară un eveniment destinat comunității locale.

Este vorba despre „Ziua Porților Deschise la Primăria și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târnava“, care își propune să aducă mai aproape de cetățeni întreaga activitate desfăşurată de instituție.

Acţiunea cuprinde un tur al primăriei, cei prezenți având ocazia să viziteze birourile edilior și să stea de vorbă cu aceștia, să le adreseze întrebări sau chiar să se fotografieze împreună.

Vizitatorilor le este prezentat și sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia pompierii voluntari le vor explica ce înseamnă acest proiect pentru comună și pentru oameni, ce face mai exact SVSU în cazuri de urgență și ce fel de situații au fost întâmpinate până în prezent.

Evenimentul are loc vineri, 19 mai, în intervalul orar 10-13, fiind destinat tuturor categoriilor de vârstă.

„Reluăm în acest an un eveniment care la fel ca și celelalte se adresează comunității locale și care se înscrie în registrul “Instituția mai aproape de cetățean”. Așteptăm persoane de toate vârstele, de la cei mici și până la cei mari”, a declarat Norbert Pleiner, primarul comunei Târnava.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Recunoaştere naţională pentru Baia Populară Sibiu  

0

Baia Populară Sibiu a primit marele premiu la categoria ,,Best Day SPA într-o clădire istorică”. Premiile SPA România 2023 au fost organizate pentru prima dată în cadrul Conferinței Anuale SPA România, organizată de despreSpa.ro, în parteneriat cu Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), în perioada 16-18 mai 2023.

„Ne dorim să dezvoltăm programe şi pachete cât mai atractive pentru oaspeţii noştri. Suntem recunoscători și onorați pentru acest premiu. Mulțumim juriului, cât și oaspeților noștri care apreciază serviciile oferite de noi ”,

ne-a declarat Ioana Dăncăneţ , director Baia Populară Sibiu.

În cadrul conferinţei au fost premiate acele centrele Spa care fac diferența și reușesc să aducă experiențele Spa și wellness la nivel de artă.

Conferința anuală SPA România 2023 s-a desfășurat la Cluj și a reunit specialiști spa, wellness, balneo, cu experiențe spa multisenzoriale. Prima conferință de acest gen a avut loc în 29 mai 2014. Evenimentul a evoluat astfel încât în 2023 a devenit o ediție specială, dedicată celor mai importanți jucători din industrie, liderilor care fac diferența și duc experiențele spa și wellness la un nivel superior.

Istoric Baia Populară Sibiu

Franz Frühbeck senior înfiinţează în anii ’40 ai secolului XIX primele băi de aburi din oraş.

În 1886, Johann Habermann cumpără baia de la urmaşii lui Frühbeck, pe care o extinde şi o modernizează. Baia lui Habermann se afla pe locul actualului Spital de Pediatrie, în parcul Astra.
Ideea de a construi în Sibiul sfârşitului de secol XIX o baie accesibilă tuturor, a aparţinut Dr. Carl Wolff. Adunarea Generală a Casei de Economii (Hermannstädter Allgemeinen Sparkassa) şi-a însuşit această idee şi a furnizat mijloacele de execuţie din fondurile sale de rezervă.

Construcţia, creaţia profesorului de arhitectură al Universităţii Tehnice din München Karl Hocheder (1854-1917), îmbină stilistic forme ale barocului cu elemente de „Jugendstil” de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, fiind cea mai reprezentativă clădire din oraş pentru acest stil arhitectural. Profesorul Karl Hocheder a însărcinat pe unul dintre cei mai buni asistenţi ai săi la conducerea lucrărilor de construcţie – Hans Heckner care, împreuna cu meşterul Gustav Mätz şi echipa sa, a ridicat atât de repede acesta clădire, încât inaugurarea a putut avea loc în 11 decembrie 1904.

Din punct de vedere al structurii arhitectonice, Baia Populară Sibiu, este o copie aproape fidelă a Băii Müller din München aceasta fiind realizată de acelaşi arhitect.
La vremea respectivă nici un alt oraş din Austro-Ungaria de mărimea Sibiului, nu dispunea de o asemenea instituţie.

Restricții de trafic cu ocazia Campionatului Național de Viteză în Coastă din Mediaș

Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului Mediaș și Clubul Sportiv Municipal Mediaș organizează la Mediaș prima etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023.

Evenimentul va avea loc în perioada 20 – 21 mai, cu începere de la ora 8:30, pe Hula Baznei (DN 14A, ieșirea spre Târnăveni).

În preziua concursului, 19 mai 2023, pe platforma din fața Primăriei Mediaș vor avea loc verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografia oficială a participanților și de prezentarea tuturor concurenților.

Pentru desfășurarea concursului, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și intrarea în comuna Blăjel, circulația rutieră va fi închisă în cele două zile ale competiției începând cu ora 8:00, până la ora 20:00 în data de 20 mai, respectiv până la ora 19:30 în data de 21 mai.

Restricția se va aplica pentru desfășurarea sesiunilor de antrenament, de recunoaștere și de concurs. Redeschiderea parțială a circulației pe acest tronson va avea loc în data de 20 mai între orele 12:00 – 12:45 și 16:45 – 17:30, iar în data de 21 mai, redeschiderea parțială se va face între orele 12:00 – 12:45 și 15:45 – 16:30.

Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic, semnalizate corespunzător, sunt strada Stadionului – Păucea – Blăjel și retur pentru autovehiculele de până la 7,5 tone și rutele către Sighișoara sau Blaj pentru traficul greu.

Participanții la trafic pot circula pe tronsonul cuprins între strada Nucului și localitatea Blăjel în intervalele orare amintite anterior, când circulația va fi deschisă temporar.

De asemenea, pentru buna desfășurare a întregii manifestări, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a decis ca parcarea din fața fostului cinematograf „Central“ să fie închisă în perioada 19 mai ora 0 – 21 mai, ora 22.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023, desfășurată la Mediaș, va avea loc duminică, 21 mai 2023, de la ora 19:30, în Piața Corneliu Coposu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Intervenția la un cutremur, simulată de pompierii din Mediaș

Pompierii Detașamentului Mediaș au desfășurat joi un exercițiu la o unitate de învățământ din municipiului Mediaș, prin care a fost simulată intervenția în caz de cutremur, unde au fost surprinse mai multe victime.

La exercițiu, organizat împreună cu Colegiul Școala Națională de Gaz și Școala Postliceală Auxila, s-a intervenit cu cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară, un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, un container multirisc și două autospeciale de primă intervenție.

„Pregătirea oamenilor în caz de cutremur este de o importanță crucială pentru siguranța și supraviețuirea lor într-o astfel de situație de urgență.

Exercițiile de simulare a cutremurului sunt un mod eficient de a oferi oamenilor instrucțiuni și sfaturi de urmat în caz de cutremur real, astfel încât aceștia să știe cum să-și protejeze viața și proprietatea în timpul unui dezastru natural.

Reamintim faptul că, ISU Sibiu desfășoară periodic astfel de exerciții, întrucât sunt benefice atât pentru antrenarea forțelor de intervenție cât și pentru întreaga comunitate”, a declarat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/VIDEO Alertă pe Calea Gușteriței din cauza unui colet plasat sub o mașină/UPDATE: Cutia era goală

UPDATE – „În urma verificărilor efectuate de echipa pirotehnică a SRI, s-a constatat că este vorba despre o cutie goală, care nu prezintă niciun pericol. Intervenția s-a încheiat fără a se înregistra alte incidente”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Pe Calea Gușteriței din municipiul Sibiu, în parcarea unui supermarket, a fost anunțată prezența unui colet suspect, o cutie ce pare din carton, plasat sub un autoturism parcat.

„La fața locului au fost dislocate de urgență echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației.

Pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere și un echipaj medical din cadrul ISU Sibiu, precum și un echipaj de jandarmi din cadrul IJJ Sibiu.

De asemenea, intervin specialiști din cadrul SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic„, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News