Acasă Blog Pagina 2017

FOTO Minoră dispărută de acasă. Familia ar fi primit un bilet de răscumpărare/UPDATE: Tânăra a fost găsită

UPDATE – Minora a fost descoperită în Hașag la o rudă. Potrivit IPJ Sibiu, tânăra și-a înscenat răpirea.

„În urmă cu câteva minute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localității Hașag, la domiciliul unei rude.

Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că minora nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanții DGASPC Sibiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a dispărut de acasă.

Marți după amiaza, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, în aceeași zi, în intervalul orar 14 – 15.30, fiica sa, Ciovică Oana, în vârstă de 14 ani, din Ocna Sibiului, a dispărut de la domiciliu.

„În jurul orei 15,30, pe poarta de acces în curtea casei, tatăl minorei ar fi găsit un așa zis bilet de răscumpărare, scris rudimentar, prin care părinților li se cer bani în schimbul minorei, fără a preciza o anumită sumă de bani, pe bilet fiind notat și un număr de telefon.

De asemenea, femeia a precizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 14,00, ar fi trimis-o pe minoră să scoată bani dintr-un ATM din apropierea domiciliului, banii și cardul fiind găsite în locuință de către părinți.

Din verificările efectuate de către polițiștii sibieni nu au rezultat până în prezent indicii care să susțină o eventuală ipoteză a răpirii. Cercetările continuă în vederea identificării martorilor și documentării unui eventual traseu pe care minora l-ar fi parcurs.

În trecut, minora a mai părăsit o dată domiciliul fără știrea părinților, fiind depistată pe raza localității Hașag”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Tânăra are 1,58 metri înălțime, 55 de kilograme, păr șaten, ondulat, voluminos, ochi căprui, constituție atletică.

În momentul plecării, minora purta un hanorac de culoare gri, bluză de culoare albă, pantaloni blue-jeans de culoare albastru, cu rupturi în zona genunchilor, încălțăminte sport de culoare albă cu dungi negre. Nu prezintă semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Turnul Sfatului și turnurile de pe strada Cetății vor fi deschise în Noaptea Muzeelor

Sibienii vor putea vizita Turnul Sfatului și turnurile de pe strada Cetății în Noaptea Muzeelor, ce va avea loc în data de 13 mai 2023.

În Turnul Sfatului, vizitatorii vor putea să admire în Noaptea Muzeelor o expoziție colectivă de artă decorativă, intitulată “Timp/Materie/Foc”, organizată de Universitatea Națională de Artă București. Lucrările sunt semnate de profesori, studenți și absolvenți ai acestei instituții.

După ora 19.00, când programul obișnuit de vizitare se încheie, accesul în aceste obiective se va face gratuit, până la ora 24.00, ultima intrare fiind permisă la ora 23.30.

”Sibiul este unul dintre puținele orașe din România care mai conservă și oferă spre vizitare centuri de fortificații și turnuri de apărare. În turnurile de pe str. Cetății experiența vizitatorilor este completată de informațiile pe care le pot afla despre breslele sibiene, armamentul cu care se asigura apărarea orașului și fotografii vechi cu acestea”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele două obiective turistice sunt foarte căutate, în anul 2022 Turnul Sfatului fiind vizitat de 24.600 de persoane, iar turnurile de pe strada Cetății primind 21.596 de vizitatori.

Despre istoria turnurilor:

Turnul Olarilor a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Acesta are plan dreptunghiular, cu o retragere a corpului paralelipipedic al turnului, de la cel de al doilea nivel, iar pe fiecare latură sunt create câte două deschideri înguste de forma unor metereze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și se sprijină pe o înșiruire de console cu guri de aruncare. De jur împrejur sunt amplasate câte cinci lăcașuri de tragere pentru archebuze. Acoperișul turnului are formă de piramidă, este în patru ape și acoperit cu învelitoare din olane.

Turnul Dulgherilor a fost construit între anii 1337 – 1366. Este un turn de flancare alipit celei de a treia incinte. Ca și arhitectură acesta are un plan circular la bază, iar la nivelul cornișei primește forma unei prisme octogonale, încheiată în porțiunea superioară printr-o parte ieșită in exterior susținută de console cu guri de păcură între arce. La primul nivel, lăcașurile de tragere sunt constituite de metereze, iar la nivelurile următoare aceste lăcașuri sunt adaptate armelor de foc (archebuze). Acoperișul are forma unei piramide octogonale ascuțite. A fost restaurat în perioada 1967-1972, apoi în 2007. În vârful turnului se găsește un steag de vânt, din tablă, cu un ornament simbolizând două bărzi încrucișate.

Turnul Sfatului poartă acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menționată în documente la 1324. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. În forma inițială, turnul nu depășea mai mult de patru niveluri. Astăzi Turnul se ridică pe înălțimea a 7 etaje, iar până în vârf sunt 141 de trepte. La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului pus în funcțiune în 1906, iar ultimul etaj prezintă un punct de observație peste orașul vechi. De-a lungul timpului, acest edificiu a avut diverse întrebuințări, de la depozit de cereale la punct de observație a incendiilor, de arest temporar sau chiar de muzeu de științe naturale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Schimbare majoră pregătită de Twitter

Elon Musk, care îşi propune să facă din Twitter o aplicaţie „do-it-all” (care reuneşte totul), a anunţat că în curând va fi posibilă efectuarea de apeluri audio şi video de pe platformă, relatează AFP.

„Chat-uri audio şi video vor fi adăugate în curând în contul oricărui utilizator al acestei platforme, ceea ce vă va permite să vorbiţi cu persoane aflate oriunde în lume fără să le daţi numărul de telefon”, a declarat el pe Twitter.

Twitter ar oferi astfel un instrument similar celor deja disponibile pe reţelele Instagram şi Facebook.

Elon Musk, care a cumpărat platforma cu 44 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii octombrie anul trecut, intenţionează să implementeze şi posibilitatea de criptare a mesajelor private.

„Acest sistem va deveni rapid mai sofisticat”, a scris el.

De la sosirea sa în fruntea Twitter, Elon Musk a făcut numeroase schimbări şi a introdus mai multe funcţii noi pe platformă.

El a menţionat în noiembrie intenţia sa de a construi o „aplicaţie universală” care să permită, printre altele, mesaje criptate, tweet-uri mai lungi şi mijloace de plată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu la un tren de călători. 100 de persoane s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la motorul unui tren de călători staţionat în halta Huedin, iar 100 de călători s-au autoevacuat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău.

Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 06,16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu. Până la sosirea forţelor noastre, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat. În plus, niciunul dintre aceştia nu a solicitat îngrijiri medicale.

De asemenea, angajaţii CFR au reacţionat prompt cu mijloace de primă intervenţie, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările„, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit ISU Cluj, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Amenințare cu greva generală în Educație. Ce solicită sindicaliștii

Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe miercuri la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie, o acţiune care va începe din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, au anunţat federaţiile sindicale.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Liderii federaţiilor sindicale au subliniat că în prezent se află în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, dacă problemele lor nu vor fi rezolvate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Liceenii din Copșa Mică, la un stagiu de pregătire în Spania

Un număr de 23 de elevi împreună cu 3 profesori însoțitori și 3 profesori de specialitate ai Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică au participat la un stagiu de instruire practică, respectiv de activități job-shadowing în Malaga, Spania.

Stagiul s-a desfășurat la companii de profil din Malaga. Astfel, însoțiți de cadrele didactice, 16 elevi de liceu din clasele a IX-a și a X-a au efectuat activități practice în domeniul electronică-automatizări, studiind circuite electronice utilizate în proiectarea și funcționarea unor dispozitive și echipamente.

De asemenea, 7 elevi care se pregătesc pentru calificarea profesională frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist și-au defășurat activitatea în saloane de coafură-frizerie din Malaga.

Stagiul a reprezentat pentru toți participanții o experiență deosebită de pregătire și dezvoltare profesională și personală.

Activitățile s-au derulat în cadrul proiectului mobilități de formare profesională Erasmus+ 2022-2023, finanțat de Comisia Europeană pentru al II-lea an de implementare a Acreditării Erasmus+ VET 2021-2027.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

România renunță la aeronavele MiG-21 LanceR

România nu va mai folosi aerovanele MiG-21 LanceR începând din data de 15 mai.

Potrivit unui comunicat MApN, aeronavele MiG-21 LanceR vor fi scoase din dotarea Forțelor Aeriene Române începând de luni, 15 mai, ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării de a face tranziţia la utilizarea aeronavelor F-16.

Începând cu ora 11, se vor desfăşura simultan ceremonii la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” în Câmpia Turzii, județul Cluj și la Baza 86 Aeriană “Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” în Borcea, județul Călărași. Ceremoniile conchid cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR, de la Baza 95 Aeriană “Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, din Bacău.

„Luni, 15 mai, vor avea loc ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române, acestea urmând a fi scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 083 din 18.05.2022, pentru aprobarea Memorandumului privind „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române”.

Astfel, luni, 15 mai, începând cu ora 11.00, se vor desfășura simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii și în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, care se vor finaliza cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.

Începând cu ora 12:00, Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău, își deschide porțile pentru toţi pasionații de aviație. Intrarea este liberă, iar publicul va putea urmări sosirea, trecerea la verticala aeroportului și aterizarea aeronavelor MiG-21 LanceR decolate de la celelalte două baze aeriene și va putea vizita muzeul unității”, se arară în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fără permis, a provocat un accident rutier și a dispărut cu tot cu moped de la locul evenimentului

Un mopedist a provocat un accident rutier pe DN 7, la intrarea în Tălmaciu, dinspre Boița, apoi a fugit cu tot cu moped. Polițiștii l-au găsit în scurt timp.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un moped pe Drumul Tălmăcelului, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tălmăcel, a pătruns în Drumul Național 7 fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Vâlcea spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Vâlcea.

Imediat după producerea accidentului, mopedistul a părăsit locul, fiind depistat în scurt timp în curtea unui imobil din apropiere, unde ar fi încercat să ascundă mopedul condus.

„Din verificări a rezultat faptul că mopedul este neînregistrat, iar conducătorul acestuia nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Mopedistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul s-a ales cu un traumatism cranio-facial, fiind preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Anunț începere proiect  ”Dezvoltarea Societatii ARCADA CLINIC SRL”

09/05/2023

Proiectul „Dezvoltarea Societatii ARCADA CLINIC SRL” cod MySMIS 161176, cod RUE 570, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Actiunea 4.1.1 – Investiții în activități productive,  este implementat de către societatea ARCADA CLINIC SRL si are o valoare totala de 1.050.731,04 lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care 867.663,62 lei (suma nerambursabilă solicitată/alocata/decontata) reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 05 aprilie 2022 – 31 decembrie 2023.

Obiectivul principal al proiectului il reprezinta refacerea capacitatii de rezilienta a solicitantul, prin ajutorul financiar nerambursabil acordat pentru realizarea de investitii necesare capacitatilor de prestare servicii si pentru realizarea de investitii in retehnologizare.

Obiectivele specifice ale proiectului:

Obiectiv specific 1 – Realizarea proiectului de investitii

Obiectiv specific 2 – Realizarea unei adaptări verzi

Obiectiv specific 3 – Cresterea productivitatii muncii

Date de contact beneficiar:

Adresa: Str. Gheorghe Dima, nr. 3,

Sibiu, Județ Sibiu, România, cod poștal 550409

Tel: 0745514696, fax -, Mail: [email protected]  

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020

INTERVIU: Emilia Șercan, jurnalista care trasează linia între moralitate și impostură

Cu peste 20 de ani de experiență în presă, Emilia Șercan scrie materiale în care dezvăluie mecanismele plagiatelor din mediile universitare, ministeriale și militare.

Din păcate, în România se vorbește prea puțin despre jurnalismul de investigație și tot ce presupune această muncă riscantă. Emilia Șercan este, fără îndoială, printre cei mai importanți jurnaliști din țară, iar materialele sale dezvăluie că tezele de doctorat ale unor politicieni de renume (Gabriel Oprea, Nicolae Ciucă, Lucian Bode sau Sorin Cîmpeanu) sunt plagiate.

La un Workshop prezentat de Emilia la care am participat, am avut ocazia să stau de vorbă cu ea și am întrebat-o cum vede ea jurnalismul de investigație.

Ce presupune această muncă solicitantă care, nu de puține ori, poate fi riscantă?

Nu m-am gândit niciodată la meseria noastră ca fiind una care implică riscuri, dar da, există riscuri evidente, mai ales atunci când scrii despre oameni politici puternici, iar investigațiile pe care le faci deranjează. Deranjează adevărurile pe care le spui, deranjează informațiile incomode pe care le expui public și riscurile pot fi de toate felurile: profesionale, în ideea în care există acte de cenzură în redacție și poți să te trezești că materialele nu îți mai sunt publicate sau de ce nu, ești chiar forțat să pleci din redacție, ți se sugerează că nu mai ești bine venit în colectivul respectiv. Sunt și riscuri la adresa reputației sau la adresa integrității fizice. Cred că meseria aceasta trebuie făcută gândindu-te la beneficiul pe care îl aduci publicului prin dezvăluirea unor informații și mai puțin gândindu-te la faptul că ceea ce faci presupune o serie de riscuri.

Ai simțit vreodată că ești ținta unor atacuri din cauza materialelor pe care le-ai publicat?

Da și din păcate s-au întâmplat lucruri de genul acesta de multe ori și destul de devreme după ce am început să fac investigații. Am încercat să nu mă gândesc neapărat la aceste riscuri ca la ceva care ar putea să că mă influențeze să nu mai îmi fac meseria. M-am străduit să îmi iau întotdeauna măsurile de protecție, astfel încât să fiu pusă la adăpost, să limitez eventuale riscuri majore. Evident, lucrul acesta nu se poate întotdeauna.

„Feresc să ajung foarte târziu acasă sau să circul cu mijloace de transport în comun”

Nu te simți copleșită luând aceste măsuri de prevenție?

Nu. Sunt măsuri care știu că îmi asigură protecția. Feresc să ajung foarte târziu acasă sau să circul cu mijloace de transport în comun seara târziu și prefer să merg cu mașina personală. Evit să merg în locuri aglomerate unde știu că s-ar putea întâmpla diverse lucruri, am grijă cu cine mă întâlnesc. Întotdeauna când mă întâlnesc cu o sursă anunț pe cineva să știe unde sunt.

Te-ai gândit să pleci din țară? Să continui munca în altă parte?

Înainte de 1989, când eram un copil mic tot, ce îmi doream era să împlinesc vârsta de 18 ani și fug din țară. După ce a picat regimul comunist nu mi-am mai dorit lucrul acesta niciodată, chiar dacă am ajuns să văd alte țări destul de devreme. De exemplu, am visat să ajung în SUA, iar când aveam 21 de ani am ajuns acolo și nu am dorit să rămân.

E adevărat că am momente de deznădejde când văd ce se întâmplă în societate, dar niciodată nu mi-am pus problema extrem de serios să îmi fac bagajele și să plec.

Ce sfaturi i-ai oferi unui tânăr care visează să devină jurnalist de investigații, dar îi este teamă?

Să creadă că informațiile pe care le găsește și materialele pe care le publică servesc interesului public. Oamenii pot să ia decizii pentru ei înșiși care să le schimbe în bine poate viața. Noi, jurnaliștii de investigație, mai mult poate decât ceilalți jurnaliști care se ocupă de alt gen de subiecte, protejăm într-o oarecare formă democrația și suntem acei câini de bază ai societății. Fiecare material contează.

Emilia a semnat peste 4000 de investigații și interviuri despre subiecte de interes public și este autoarea a două volume despre proliferarea fenomenului plagiatelor în România după 1989: Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nații (2017) și Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României (2022).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Şeful Boromir spune lucrurilor din județ pe nume. Principala problemă a Sibiului este… Valea Oltului

Mircea Ureche, director general Moara Cibin şi acţionar grup Boromir, crede că principala problemă a judeţului Sibiu din punct de vedere al infrastructurii este Valea Oltului. Aceasta, pe lângă disconfortul rutier pe care îl creează, aduce şi mari deservicii de ordin economic judeţelor din Ardeal şi sudul României, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru administraţia locală. Fără să mai punem la socoteală accidentele care se produc în defileul Oltului.

Totodată, un alt punct nevralgic al Sibiului este în opinia omului de afaceri, infrastructura de sănătate şi calitatea personalului medical. Acesta a relatat o glumă care circulă prin judeţele Sibiu şi Alba. „Cel mai bun medic din judeţele Sibiu şi Alba este trenul de Cluj”, a spus Ureche, făcând aluzie la faptul că, din păcate, sibienii şi locuitorii Alba Iuliei se tratează în continuare la spitalele din Cluj.

În altă ordine de idei, Mircea Ureche spune că banii europeni atraşi prin proiecte se reîntorc în Uniunea Europeană, din cauza achiziţionării de tehnică şi tehnologie şi că România trebuie să simplifice procedurile de acordare a finanţărilor europene, dând exemplu Poloniei şi Ungariei. Aceste declaraţii le-a făcut, astăzi, la un seminar despre fondurile europene, ce a avut loc la Sibiu.

Intervenția a pus în balanţă intervenţiile preşedintelui Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, ale secretarului de stat Adrian Răulea şi ale reprezentanţilor ADR Centru, care au spus că Sibiul se află pe primul loc în regiunea Centru în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene. Sibiul s-a lăudat cu lucrările de extindere a Aeroportului Internaţional Sibiu, drumurile judeţene recent reabilitate şi modernizarea principalelor spitale judeţene.

Contextul reuniunii

Consiliului Județean Sibiu a găzduit, astăzi, de Ziua Europei, o conferință privind impactul pe care fondurile europene le au asupra dezvoltării României. La dezbaterea au participat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu și membră a Comitetului European al Regiunilor, Adrian Răulea, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Centru și Mircea Ureche, director general Moara Cibin și acționar grup Boromir. Printre cei prezenţi s-au mai numărat reprezentanți ai administraților publice locale și ai mediului de afaceri din județul Sibiu, precum și ai Universității „Lucian Blaga”.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria Municipiului Alba Iulia și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării din cadrul Ministerului Educației Naționale, împreună cu CaleaEuropeană.ro, ca parte a caravanei politicii regionale al cărei scop este să ilustreze beneficiile fondurilor din politica de coeziune pentru Regiunea Centru din România, în cadrul proiectului ”GROW”, finanțat de Uniunea Europeană.

Intitulat “GROW: reGovery and Resilience through cOhesion frame Work”, proiectul presupune organizarea a patru dezbateri tematice pe parcursul unei săptămâni în patru locuri de succes privind impactul fondurilor europene asupra României – Alba Iulia, Ciugud, Sibiu și Brașov. Reuniunea de la Sibiu a fost a doua din această caravană.

Desfășurate sub forma unei dezbateri de tip dialog local, evenimentele au ca vorbitori lideri locali și regionali, reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile. Cu o alocare de 1,4 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, regiunea Centru din România dispune de fonduri europene pentru mediul privat, instituții publice și ONG-uri pentru proiecte în domenii precum cercetare, dezvoltare, inovare, educație, competitivitate economică, digitalizare, finanțarea microîntreprinderilor și start-up-urilor, eficiență energetică, infrastructură verde, mobilitate urbană, regenerare urbană și turism cultural.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tinerii din Valchid vor avea un post de radio online. Tot ei vor realiza și emisiunile

Tinerii din Valchid vor înființa un post de radio online și vor participa la realizarea materialelor care vor fi difuzate. Totul se întâmplă în cadrul unui proiect care va fi derulat până în 2025.

„Egalitate de Gen și Nondiscriminare pentru Populația de Etnie Rromă” este titlul proiectului pe care Asociația Serviciul Apel îl implementează în satul Valchid, comuna Hoghilag. Locuitorii acestei comunități defavorizate sunt preponderent de etnie rromă. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, din ianuarie 2023 până în prima lună a anului 2025.

Activitatea principală va viza înființarea unui post de radio web, cu implicarea tinerilor din comunitate, prin care aceștia să își facă auzită vocea. Redacția va fi amplasată în sat, iar echipa de tineri va fi instruită și sprijinită să creeze materialele care vor fi difuzate, să promoveze postul de radio web, să se implice direct în difuzarea materialelor create.

Până în acest moment au fost desfășurate două activități în cadrul proiectului. Este vorba despre o piesă de teatru interactiv, micii spectatori din Valchid fiind invitați la o reprezentație interactivă, care a continuat cu o discuție despre profesia de actor, provocările meseriei, punerea în scenă a unei piese de teatru, costume, improvizație, dar și despre gestionarea emoțiilor celui care vorbește în fața unui public, exprimare liberă și transpunere în personaj.

De asemenea, a fost organizat și un atelier de pictură. într-o atmosferă relaxantă, tinerii s-au implicat într-o activitate interactivă, având totodată ocazia să socializeze și să se exprime liber, prin artă.

Începând cu toamna anului trecut, în Valchid funcționează a doua școală Smart din România și prima școală Smart din țară înființată într-o comunitate defavorizată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News