Greu, chiar foarte greu, în cele din urmă, clubul, municipalitatea şi constructorul au făcut anunţul mult aşteptat de toată lumea: FC Hermannstadt se întoarce acasă pe Stadionul Municipal pentru ultimele patru etape din play-off.
Toată lumea îşi făcea speranţe, că jucând acasă, echipa lui Miriuţă se va salva de la retrogradare. Era un obiectiv realizabil. Într-adevăr, odată renovată tribuna principală din fostul Stadion Municipal, acesta oferea condiţii optime. Trecuse mai bine de un an de la ultimul meci de pe Municipal. Tribuna a devenit neîncăpătoare la meciurile de acasă, iar să obţii un bilet la meciuri era o adevărată provocare. Atmosfera era una pe măsură, iar celebra scandare ”Sibiu!Sibiu!” era momentul sublim pentru suporterii sibieni când echipa era în avantaj sau câştiga. FCH revenea la viaţă, entuziasmul era maxim şi părea că acum nimic nu ne va mai sta în cale pentru evitarea retrogradării directe şi obţinerea locului la barajul de rămânerea în Liga 1. Părea că am revenit acasă exact când trebuia şi toate lucrurile mergeau în favoarea noastră. Dar era o perioadă cu stres pentru toată lumea, de la fotbalişti, conducerea clubului şi până la suporteri. Culmea fotbalului: urma să ne luptăm pentru salvarea de la retrogradare tocmai cu echipa cu care am luptat pentru promovarea în Liga 1 în sezonul trecut, Dunărea Călăraşi. S-a ajuns în ultima etapă, Sibiul trebuia să câştige pe teren propriu, tocmai cu Dunărea Călăraşi. Era o zi de duminică, frumoasă în prima parte, însă se anunţa ploaie pentru după-amiază. Ne făceam speranţe că noul gazon de pe Municipal va rezista. Însă din păcate, chiar înaintea meciului s-a pornit o ploaie torenţială cum rar s-a văzut în Sibiu, terenul fiind complet inundat. Partida s-a amânat cu mai bine de o jumătate oră, pentru ora 19.05 în loc de ora 18.30, cum era programată iniţial. Din cauză că terenul din Sub Arini nu avea instalaţie de nocturnă exista riscul ca partida să nu se mai dispute şi să fie amânată pentru a doua zi, luni. În cele din urmă arbitrul Ovidiu Haţegan dă drumul la meci şi aveam să asistăm la un meci cum rar s-a văzut pe Municipal în toată istoria sa. FCH avea nevoie neapărat de victorie, iar partida este una de povestit urmaşilor peste ani şi ani. A fost dramatism total. Practic, se juca un sezon întreg într-un singur meci. Din fericire pentru noi, îl jucam acasă. Prima repriză a fost echilibrată şi s-a terminat fără gol. După pauză, meciul a stat tot sub semnul echilibrului, iar emoţiile noastre creşteau în intensitate de la un minut la altul. Mai mult, în minutul 77, când fotbalistul Dunării, Steliano Filip, a deschis scorul, marcând unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestei ediții a Ligii 1, părea că totul s-a năruit pentru noi şi că vom lua drumul diviziei secunde. Un vis ce se ducea pe apa sâmbetei, iar Sibiul părea că revine la soarta din anii 70 şi 80, când ne chinuiam efectiv să promovăm în Divizia A, însă fără sorţi de izbândă. Au urmat aproape 10 minute în care suporterii sibieni şi-au manifestat adevăratul sprijin pentru echipa lor de sufet. Toate frustrările din acel sezon, teama de retrogradare, coroborată cu entuziasmul trăit la începutul campionatului şi dorinţa de a nu ceda şi de a lupta până la capăt, au făcut ca echipa să renască şi să lupte cum nu a mai făcut-o niciodată. Tot spiritul creat în sezonul promovării şi apoi bucuriile acumulate de suporteri până la finala Cupei României au făcut ca echipa să joace impecabil. Toate necazurile pe care echipa şi suporterii le-au trăit au fost date uitării, iar obiectivul era comun: câştigarea meciului şi salvarea de la retrogradare. În minutul 85, atacantul sibian Juvhel Tsoumou a reaprins speranța în tabăra sibienilor marcând cu capul o minge centrată din corner de Petrişor Petrescu, unul dintre puţinii jucători rămaşi în lot dintre cei care reuşeau promovarea în vara trecută. Chiar și la acest scor, 1-1, cei care evitau retrogradarea direct erau tot cei de la Dunărea. Ce a urmat a fost în totalitate pe aşteptările sibienilor. Golul decisiv a venit în al șaselea minut de prelungire a partidei. Petrişor Petrescu a centrat din dreapta, Luchin, fundaşul Dunării, a ratat intervenţia, iar mingea a ajuns la croatul Ivan Lendric, care l-a învins pe Straton din trei metri, la colţul scurt. Bucurie de nedescris pe Municipal! Momente fantastice, încheiate cu una dintre cele mai frumoase amintiri pentru istoria fotbalului sibian. S-a terminat 2-1 pentru FC Heermannstadt, iar echipa lui Vasile Miriuță va juca în barajul pentru menținere/promovare în Liga 1 cu Universitatea Cluj, formație care a terminat sezonul de Liga a II-a pe locul 3. Ne salvam de la retrogradarea directă, însă mai aveam de jucat barajul pentru rămânerea în Liga 1. Sibiul trăia intens fotbalul, la fel cum se întâmpla în 1991, când Inter Sibiu câştiga Cupa Balcanică şi se lupta pentru un loc în Cupa UEFA.
Acum, dacă dăm timpul înapoi, ne dăm seama ce mult a contat acest episod în construcţia noului stadion. Poate, a fost momentul decisiv în continuarea investiţiei. Dacă am fi retrogradat, ce s-ar fi întâmplat cu stadionul Municipal? Ar mai fi investit primarul Astrid Fodor în noul stadion? Ar mai fi fost o prioritate pentru fotbalul şi sportul sibian? Cine ştie, însă bine că nu am trăit acel moment. Fotbalul a ţinut cu sibienii şi a pus presiune pe primărie să continue proiectul.
Mai aveam un hop de trecut
Euforia a trecut repede, deoarece în câteva săptămâni trebuia să mergem la barajul de salvare cu Universitatea Cluj, legendara echipă de fotbal a Ardealului. Era luna iunie 2019, Universitatea avea mari speranţe pentru promovare. Primăria Cluj-Napoca şi sponsorii echipei au investit enorm în echipă, cu scopul de a reuşi promovarea. Avea un management de top, cu internaţionalul Ioan Ovidiu Sabău la conducerea clubului. Pe bancă, fostul internaţional Bogdan Lobonţ, aflat la început de drum în cariera de antrenor. Însă tot Clujul avea o motivaţie puternică: peste 4 luni, în luna noiembrie, Universitatea Cluj îşi aniversa centenarul, iar promovarea era momentul perfect pentru a sărbători. În 23 noiembrie 1919 se împlineau 100 de ani de la crearea clubului Universitatea Cluj, iar toată lumea trăgea pentru această aniversare. Trebuie menţionat că echipa legendară a Ardealului are în trecutul său o puternică legătură cu Sibiul. În timpul Dictatului de la Viena din 1940, Universitatea s-a refugiat la Sibiu. În 1940, clubul „U” a fost nevoit să se mute temporar la Sibiu, din cauza Dictatului de la Viena, prin care s-a hotărât cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria horthystă. La ordinul ministrului Apărării Naționale, studenților de la Cluj li s-a pus la dispoziție localul cazarmei „Avram Iancu” și al Școlii Speciale de Cavalerie din Sibiu. Deși „U” nu-și câștigase dreptul de a evolua în prima divizie, federaţia română a decis să suplimenteze numărul de locuri în Divizia A, de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeană aflată departe de casă. În 1942, „U” Cluj ajunge pentru a 2-a oară în finala Cupei României, însă pierde în fața echipei Rapid. U a jucat finala sub denumirea de Universitatea Cluj Sibiu. Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii – Nelu Brateș, Seva Ivanov, Relu Constantinescu și Mircea Olteanu – au format o trupă care a rămas cunoscută sub numele de Zombby. Lansarea oficială a „imnului-marș” a avut loc la Teatrul Național din Sibiu, în fața unei săli arhipline.
Un baraj cu o încărcătură emoţională deosebită şi rămânea de văzut dacă vom face faţă acestei presiuni, chiar dacă porneam favoriţi. Era primul meci în deplasare pe Cluj Arena. Prestaţia echipei sibiene, antrenată de Vasile Miriuţă, a fost formidabilă, Hermannstadt impunându-se cu 2-0. Returul părea o formalitate, în aceste condiţii, însă replica Universităţii, ce nu mai avea nimic de pierdut, a fost una peste aşteptări. Clujenii s-au impus pe Municipal cu 1-0, însă nu a fost suficient pentru a decide soarta barajului. Hermannstadt rămânea în Liga 1. Un moment memorabil va rămâne pentru suporterii sibieni marşul galeriei clujene de la Gară, pe B-dul Coposu, şi până la Stadionul Municipal din parcul Sub Arini. Atunci am putut vedea ce înseamnă să fii suporter adevărat, să suferi pentru echipă şi să te comporţi fair-play, chiar dacă echipa nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Şi să nu uităm, ce eşec pentru Universitatea, chiar în anul aniversării Centenarului! O lecţie pe care noi, suporterii sibieni, am învăţat-o din greşeala altora. A fost una din zilele memorabile ale fotbalului sibian. După un sezon plin de greutăţi, FC Hermannstadt rămânea în Liga 1, iar sibienii parcă uitau de necazurile legate de noul stadion, la care primăria părea fără un răspuns imediat. Totuşi, noi, suporterii, trăiam cu speranţa că noul stadion va fi gata în sezonul următor.
Citește prima parte aici.
Urmărește Sibiu 100% în Google News
