Suntem în miez de Crăciun. După două mii și ceva de ani, nu vi se pare că această Sărbătoare a devenit, așa, mai mult un reflex al unui eveniment pe care îl marcăm într-un fel sau altul, fără însă să îl mai și înțelegem destul de bine?

Poate că este un reflex și poate că nu e rău că e un reflex. Dar din punctul meu de vedere, el rămâne cea mai mare noutate a lumii. M-am gândit zilele acestea cum ar fi fost dacă nu S-ar fi născut Hristos. Ar fi fost o lume imposibilă. E grea și cu nașterea lui Hristos în mijlocul ei, cu prezența lui Hristos în mijlocul ei, dar fără Hristos ar fi fost o lume imposibilă.

De ce s-ar fi întâmplat aceasta? E destul de multă lume care trăiește și în afara Evangheliei.

Pentru că nu am fi avut axul, reperul, orizontul, azimutul… Noi tot încercăm să cucerim alte planete, dar ne pierdem sufletele și ne pierdem propriile țări. Nu ți se pare ciudat că pe măsura în care am încercat să expandăm cercetarea dincolo de limitele pământului, ne pierdem țările, ne pierdem națiunile, ne pierdem patriile? Or, Nașterea lui Hristos ne arată, o dată în plus, că suntem cetățeni ai unei Împărății care este deasupra noastră, fără să ne piardă în lăuntrul ei. Este singura propunere care nu ne ucide sufletul, ca să putem merge mai departe. Ceilalți ne vor tehnologizați întru toate și asumând o tehnologizare a libertății care nu e libertate.

Cât mai e Nașterea lui Hristos și cât mai e marketing în această bucurie a Crăciunului?

E mult marketing, dar rămâne și extrem de mult Nașterea Mântuitorului Hristos. M-am uitat la ochii copiilor și la modul în care au intrat în biserică de fiecare dată, de Sf. Nicolae, de exemplu, sau de sărbătoarea Sf. Spiridon. Sau în zilele acestea ale Crăciunului. Copiii nu sunt străini de Hristos. Și Hristos știe asta! De dragul lor ne va salva Dumnezeu și ne va dărui reper adânc în ceea ce avem de făcut. Cred că e momentul ca părinții, oamenii maturi, să-și vină în fire și să nu confunde planurile. Fără îndoială, e important și bradul, și cadourile, toate sunt importante. Dar excesul de consumare duce la lipsa comuniunii. Și asta ne va costa.

Cum putem recupera Sărbătoarea Nașterii Domnului?

Cu răbdare și cu întoarcerea spre Biserică. Cu întoarcerea spre tradiții. Nu prea mai avem spre ce ne întoarce. Pentru că ne cad satele, ne-au murit bătrânii, ”a intrat tradiția în mormânt”, ca să citez dintr-un colind. Până și întoarcerea la mormintele bunicilor în vreme de Crăciun cred că e un semn bun în recuperare. Merg pe înțelepciunea, țin la înțelepciunea celor care au rămas și vor să meargă mai departe cu fruntea sus. Crăciunul e pentru oameni cu fruntea sus!

Care ar fi cheia în care, creștini fiind, să petrecem Crăciunul? Să simțim sărbătoarea…

Pe de o parte, dincolo de participarea la tainele Bisericii (spovedanie, împărtășanie), atât de hulitele taine ale Bisericii, să stăm aproape de bucuria aceasta de a gusta, laolaltă de Hristos, Nașterea Lui. În fiecare parohie este câte o iesle a Betleemului. Acolo se petrece minunea și sub ochii noștri pâinea și vinul duse la Liturghie se întorc către noi Trup și Sânge. Și ne arată, o dată în plus, cum Se naște Hristos. De fiecare dată, la ”plinirea vremii”… Fiecare clipă în care are loc Liturghia e ”plinirea vremii”, care mântuie, într-un fel sau altul, comunitatea.

”Binele și bunul este o Ființă”

Ce sunt colindele?

Colindele sunt reflexul adânc în cântare populară a teologiei înalte. Uneori colindele, îndrăznesc să fiu atent la ce spun, colindele sunt mai atente decât predicile noastre.

O colindă preferată?

”O, ce veste minunată!” rămâne, așa, imn național.

Cum era Crăciunul de oarecând, din inima copilăriei?

Era liniștit și destins. Pentru că părinții știau să facă din puținul lor, foarte mult pentru noi. Era un Crăciun sărac, fără mall, fără nimic de genul acesta, ba îndrăznesc să spun că nici televizor nu am avut, multă vreme, și ce bine a fost. Nu am invidiat însă niciodată Crăciunul nimănui. Mama și tata ne-au învățat să nu invidiem Crăciunul nimănui și să ne bucurăm de Crăciunul nostru. Mie acesta mi se pare cel mai important exercițiu de bucurie a Crăciunului la care am participat vreodată.

Cel mai minunat dar primit?

Nu am în minte un dar anume… Știu doar atât, că într-un an, mama era în spital, foarte bolnavă, iar tata a ”negociat” cu Moș Crăciun la sânge ca să poată să îmi cumpere cărțile pe care mi le doream și le-a așezat acolo, la momentul potrivit și la locul potrivit.

Ce putem dărui celorlalți?

În primul rând căldura noastră sufletească, bucuria de a fi împreună. O masă bună poate fi un dar, o strângere de mână poate fi un dar, o îmbrățișare cinstită poate fi un dar, o carte bună, de ce nu o cafea bună, dacă e nevoie, unuia care bea cafea. Îndrăznesc să spun că orice dăruim din inimă e un dar de Crăciun. Și nu doar de Crăciun… O, ”ce minunat ar fi, Crăciunul dac-ar fi, în fiecare zi”! E valabil…

Ce putem dărui Dăruitorului?

Mântuitorului trebuie să îi dăm inima noastră. E lucrul care mi-a luat mult să îl înțeleg, dar până la urmă m-am lămurit. Dacă nu ești lipit cu inima de Hristos, te spulberă toți și toate. Toți vor ceva de la tine, fără să țină cont de nimic din ceea ce ești. Și îți speculează toate slăbiciunile, în speranța că te vor putea ucide. Hristos îți vede slăbiciunile și te întărește, pentru a putea să te mântuiască. E o diferență majoră! Lumea e construită să expună neputințele tale. Hristos este ”construit”, dacă vrei, prin Întrupare, ca să vindece neputințele tale.

Cum putem păstra taina Nașterii și dincolo de acea zisă, ca să ne exprimăm prozaic, de a fi mai bun de Crăciun?…

Eu cred că nu e logică această sintagmă, ”De Crăciun, fii mai bun!”, dacă nu ești bun în tot anul. Binele și bunul este o Ființă, nu o poziționare în algoritmul virtuților. Eu cred, personal, că dacă ești cu Hristos, ești bun tot timpul, încerci să fii bun tot timpul. Nu îți iese, asta e clar. Te rănește, rănești alți oameni, rănești prea adânc câteodată, dar în mod cert e singura noastră soluție, aceea de a fi cu Hristos tot timpul. Nu e o glumă că dacă nu ești cu El tot anul, nu simți nimic de Crăciun. Poate că pedeapsa pentru cei care nu cred în Hristos e chiar faptul că nu Îl simt pe Hristos.

”Nu ne putem permite să ratăm Crăciunul”

Cum își petrece Pr. Necula în acest an Crăciunul?

De obicei, slujind și apoi încercând să mă odihnesc. Mă apuc de scris, de obicei, la prima carte a anului care urmează.

Apropo de cărți. De curând a ieșit de sub tiparnițe acest nou volum personal, ”Biblia copiilor”. Despre ce este vorba?

A fost o încercare de a le spune copiilor, în limbajul lor, liniștit și cuminte, că Dumnezeu privește spre ei. Desenele lui Cezar Mandă sunt ca și cum Dumnezeu S-a uitat la ei și le face cu mâna. Am primit fotografii cu copii pupând coperta, înțelegându-se cu personajele, mulți dintre ei creând un alt text decât al meu, pentru că unii nu știu încă citi. Partea de citit e pentru cei care știu citi. Îndrăznesc să spun că e o carte, în primul rând, pentru părinți, o catehizare spusă pentru cei maturi.

Deci Se naște și anul acesta Hristos…

În fiecare clipă Se naște Hristos. Anul acesta cu atât mai mult. Cu cât mai mult avem nevoie de ”pace întru cei de Sus, lui Dumnezeu, și pe pământ”. E o nevoie de atât multă pace, încât nu ne putem permite să ratăm Crăciunul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News