Acasă Blog Pagina 22

Momente DRAMATICE în Mediaș. O fetiță de doi ani a CĂZUT DE LA ETAJ

Momente dramatice s-au petrecut, vineri sera, în municipiul Mediaș, unde o fetiță în vârstă de doar 2 ani și 4 luni a ajuns de urgență la spital după ce a căzut de la balconul unui imobil situat de pe strada Nisipului.

Potrivit primelor informații, copila ar fi căzut în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție și un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Cadrele medicale au găsit fetița conștientă, însă aceasta suferise mai multe traumatisme în urma impactului cu solul. Medicii au constatat un traumatism toraco-abdominal în partea stângă și un traumatism la nivelul bazinului.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, minora a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș, unde a fost supusă unor investigații suplimentare și a rămas sub supravegherea medicilor.

Între timp, polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.

„În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre o minoră în vârstă de 2 ani și 4 luni care ar fi căzut de la balconul situat la etajul 1 al unui imobil, de la o înălțime de aproximativ 4 metri. Minora a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs acest incident.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ULTIMA ORĂ: Incident grav în Sibiu! Un horn vechi s-a desprins și a lovit trei mașini

Incident grav, vineri, pe strada Avram Iancu din municipiul Sibiu, unde un horn vechi al unei clădiri s-a degradat din cauza ploilor și s-a prăbușit parțial peste trotuar și carosabil.

Bucăți de zidărie au lovit trei autoturisme, dintre care unul se afla în mers în momentul incidentului.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă pagubele materiale sunt însemnate. Zona a fost securizată imediat, iar pompierii sibieni au intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcție care continuau să prezinte risc de desprindere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan, intervenția a fost solicitată de urgență după ce fragmente din horn au căzut pe trotuar și pe partea carosabilă.

„Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe strada Avram Iancu din municipiul Sibiu pentru degajarea unor elemente de construcții care parțial s-au prăbușit.

Este vorba de un horn vechi care din cauza ploii s-a deteriorat considerabil și bucăți din el s-au desprins și au căzut pe trotuar și carosabil.

În urma căderii au fost avariate trei mașini, două dintre acestea fiind parcate, una fiind în mers. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.

La fața locului pompierii au acționat cu o autoscară și o autospecială de descarcerare pentru îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau în continuare pericol de cădere”, a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Operațiune de urgență în sistemul social: 42 de beneficiari din Bihor au ajuns în centre din Sibiu

În urma intervenției autorităților într-un dosar de amploare care vizează funcționarea unor centre sociale din județul Bihor, județul Sibiu a preluat 42 de persoane adulte cu dizabilități, relocate în regim de urgență în servicii sociale licențiate.

Jumătate dintre beneficiari au fost integrați în centrele proprii ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, iar ceilalți au fost repartizați către furnizori privați acreditați, în baza locurilor disponibile.

Potrivit DGASPC Sibiu, toate persoanele au fost transportate în condiții de siguranță și sunt evaluate medical și psihologic, beneficiind în prezent de consiliere și sprijin pentru integrarea în noile servicii sociale.

Instituția precizează că identitatea și locațiile în care sunt găzduiți beneficiarii nu vor fi făcute publice pentru protejarea vieții private și a siguranței acestora.

„În contextul procesului de relocare a beneficiarilor din județul Bihor, DGASPC Sibiu a preluat în cadrul serviciilor sociale proprii un număr de 21 de beneficiari, niciunul dintre aceștia neavând domiciliul în județul Sibiu.

Preluarea s-a realizat în condiții de siguranță. Ulterior admiterii în serviciile sociale, beneficiarii au fost supuși unor evaluări medicale și psihologice, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru menținerea stării de sănătate și asigurarea suportului emoțional adecvat.

În această etapă, se acordă o atenție deosebită procesului de consiliere a beneficiarilor, precum și facilitării acomodării și integrării acestora în noile servicii sociale.

Acest demers este realizat prin intervenția echipelor multidisciplinare și prin asigurarea unui mediu sigur, stabil și adaptat nevoilor individuale ale fiecărei persoane.

De asemenea, alte 21 de persoane, fără domiciliul în județul Sibiu, au fost integrate în servicii sociale de tip Centre pentru Persoane Vârstnice, furnizate de operatori privați acreditați din județul Sibiu.

DGASPC Sibiu menține o colaborare permanentă cu acești furnizori, în vederea transmiterii către autoritățile competente a informațiilor necesare privind evoluția procesului de relocare.

În total, 42 de persoane adulte cu dizabilități din județul Bihor au fost relocate în județul Sibiu, ca urmare a existenței capacității operaționale de primire în servicii sociale licențiate, publice și private, care dispuneau de locuri disponibile.

În vederea protejării vieții private și a siguranței beneficiarilor relocați, locațiile în care aceștia sunt găzduiți nu vor fi făcute publice în această etapă.

Persoanele relocate au fost integrate în servicii sociale licențiate din județ, sunt în proces de evaluare și beneficiază de sprijin de specialitate, urmând ca măsurile de protecție necesare să fie stabilite, după caz, în conformitate cu prevederile legale”, a transmis DGASPC Sibiu.

Relocarea este consecința unei anchete desfășurate de DIICOT în județul Bihor, care a vizat modul de funcționare al unor centre sociale pentru persoane vulnerabile.

În urma măsurilor dispuse de autorități, peste 400 de beneficiari au trebuit să fie redistribuiți în servicii sociale licențiate din mai multe județe ale țării.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Bilanț dramatic în Europa: mii de oameni AU MURIT în timpul celui mai puternic val de căldură

Valul de căldură care a afectat vestul Europei a avut consecințe dramatice. Franța, Belgia și Olanda au raportat împreună cel puțin 3.700 de decese suplimentare asociate temperaturilor extreme, iar autoritățile avertizează că numărul victimelor ar putea continua să crească pe măsură ce sunt centralizate toate datele.

Specialiștii descriu episodul drept unul dintre cele mai severe valuri de căldură înregistrate vreodată pe continent.

Pe lângă impactul asupra sănătății populației, temperaturile record au afectat producția de energie electrică, au provocat probleme la infrastructură și au suprasolicitat sistemele medicale.

Cercetătorii susțin că schimbările climatice au fost aproape sigur factorul determinant al acestui fenomen extrem.

Franța: aproximativ 2.000 de decese peste nivelul obișnuit

În Franța, autoritățile sanitare au raportat în jur de 2.000 de decese peste media așteptată pentru aceeași perioadă a anului.

Ministrul Sănătății, Stéphanie Rist, a declarat că „numărul deceselor a crescut în special în rândul persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani”.

Statisticile publicate de autoritățile franceze de sănătate publică arată că, în intervalul 22–28 iunie, numărul persoanelor decedate la domiciliu a fost cu 91% mai mare decât în săptămâna precedentă.

Creșteri importante au fost raportate și în cazul deceselor din căminele pentru vârstnici și din unitățile medicale.

Belgia înregistrează cea mai gravă mortalitate din timpul unui val de căldură

Și Belgia a fost afectată puternic. Ministerul Sănătății a anunțat că între 18 și 29 iunie au fost înregistrate aproximativ 1.200 de decese în exces.

Dintre victime, 530 aveau cel puțin 85 de ani, însă autoritățile au raportat și 180 de decese în rândul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani.

„Un nivel atât de ridicat al mortalității în timpul unui val de căldură nu a mai fost înregistrat până acum în țară”, transmite Ministerul Sănătății din Belgia.

Olanda raportează sute de victime în plus

În Olanda, estimările oficiale indică aproximativ 480 de decese suplimentare în perioada în care țara s-a confruntat cu temperaturi extreme.

Autoritățile și experții în sănătate publică continuă să monitorizeze efectele valului de căldură, avertizând că bilanțul final ar putea fi mai mare decât cel raportat în prezent.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Poliția Sibiu anunță RESTRICȚII MAJORE pentru următoarele zile și face apel la șoferi

Județul Sibiu găzduiește, în perioada 4-7 iulie, cea de-a 16-a ediție a Turului Ciclist al Sibiului, una dintre cele mai importante competiții de ciclism din România.

Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a anunțat măsuri speciale de circulație și restricții temporare pe zeci de drumuri naționale și județene.

Aproximativ 230 de polițiști, polițiști locali și jandarmi din județele Sibiu, Alba și Mureș vor fi mobilizați pe întreaga durată a competiției pentru a asigura siguranța concurenților, a spectatorilor și a tuturor participanților la trafic.

În total, vor fi instituite restricții pe 32 de sectoare de drum, însumând aproximativ 610 kilometri parcurși de caravana ciclistă.

Autoritățile precizează însă că, în cele mai multe cazuri, restricțiile vor fi de scurtă durată, fiind ridicate imediat după trecerea ultimului concurent.

O atenție deosebită trebuie acordată zilei de 6 iulie, când, în intervalul 7:30–18:30, circulația va fi închisă complet pe DN 7C, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, ca urmare a desfășurării unui eveniment de promovare auto organizat înaintea etapei competiției.

Pe traseele de concurs, cicliștii vor fi însoțiți de echipaje ale Poliției Rutiere și de voluntari ai organizatorilor aflați pe motociclete.

În intersecțiile importante vor fi prezenți polițiști rutieri și de ordine publică, iar traficul va fi deviat pe străzi adiacente acolo unde situația o impune.

Polițiștii le recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților aflați în teren și să manifeste răbdare pe durata restricțiilor temporare.

De asemenea, în localitățile traversate de competiție, proprietarii de autoturisme sunt rugați să evite parcarea pe carosabil și să își lase mașinile în curțile imobilelor sau în afara părții carosabile.

Vehiculele parcate pe marginea drumului pot îngreuna desfășurarea cursei și pot crește riscul producerii unor accidente.

Programul complet al restricțiilor de circulație poate fi consultat pe site-ul oficial al Turului Ciclist al Sibiului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Romfilatelia lansează emisiunea filatelică „Crucea Roșie Română – 150 de ani”. Timbre aniversare dedicate organizației umanitare

0

Romfilatelia, în parteneriat cu Poșta Română, a introdus în circulație, începând de vineri, emisiunea filatelică „Crucea Roșie Română – 150 de ani”, dedicată aniversării unui secol și jumătate de la înființarea Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Noua emisiune filatelică include o marcă poștală, o coliță dantelată și un plic „Prima Zi”, toate realizate pentru a marca cei 150 de ani de activitate ai celei mai importante organizații umanitare din România, potrivit Agerpres.

În prim plan, Regina Maria

Colița dantelată, care conține timbrul cu valoarea nominală de 32 de lei, ilustrează imagini din campaniile umanitare desfășurate în prezent de Crucea Roșie Română, evidențiind implicarea organizației în sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Marca poștală cu valoarea nominală de 6 lei, precum și plicul „Prima Zi”, o au în prim-plan pe Regina Maria, surprinsă în spitalele de campanie din timpul Primului Război Mondial, un simbol al devotamentului față de activitatea umanitară.

Emisiunea filatelică este disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, precum și în magazinul online al companiei.

Crucea Roșie Română sărbătorește 150 de ani de activitate

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost fondată la 4 iulie 1876 și funcționează fără întrerupere de atunci, având rolul de auxiliar al autorităților publice în domeniul umanitar.

Organizația a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii chiar în anul înființării și a devenit membră a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie în 1919, statut pe care îl păstrează și astăzi.

În anul 1995 a fost adoptată Legea nr. 139 privind Societatea Națională de Cruce Roșie din România, care stabilește statutul organizației ca persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial.

În prezent, Crucea Roșie Română desfășoară programe umanitare la nivel național prin intermediul celor 47 de filiale și al unei rețele de peste 7.800 de voluntari activi, implicați în acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate.

Din anul 2022, Crucea Roșie Română se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cinema sub stele: „Terasa cu Flori” se deschide la Centrul Cultural „Ion Besoiu” cu premiere și evenimente speciale

0

Sibiul are o nouă destinație de vară! Centrul Cultural „Ion Besoiu” a inaugurat oficial „Terasa cu Flori”, un spațiu deschis situat la etajul 1 al clădirii, care promite să devină un punct central de socializare și divertisment al orașului pe tot parcursul sezonului cald.

Inaugurarea oficială a avut loc pe 1 iulie 2026, într-un cadru festiv, marcând totodată avanpremiera națională a filmului THE INVITE (distribuit de Vertical Entertainment). Evenimentul a reunit reprezentanți ai presei și influenceri locali, care s-au bucurat de o experiență cinematografică inedită, sub cerul liber, chiar în inima Sibiului.

Cinema și divertisment în fiecare seară

Începând din această lună, Terasa cu Flori devine gazda unor proiecții cinematografice zilnice, programate să înceapă de la ora 22:00. Organizatorii au pregătit opțiuni variate de relaxare pentru public, cu prețuri accesibile (între 15 și 30 de lei), adaptate preferințelor fiecăruia: Locuri la masă, șezlonguri, băncuțe, pufuri

Pentru confortul total al spectatorilor, terasa dispune de un bar propriu dotat cu băuturi alcoolice și non-alcoolice, gustări, popcorn și nachos.

Nu doar cinema: Fotbal și „Insula Iubirii”

Terasa cu Flori nu se limitează doar la filme. În această vară, fanii emisiunilor TV și ai sportului se pot reuni pentru:

  • „Insula Iubirii”: Transmisiuni live ale fiecărui episod.
  • Campionatul Mondial de Fotbal: Transmiterea semifinalelor și a marii finale.

Accesul pentru aceste evenimente este gratuit, pe baza unei rezervări prealabile efectuate pe platforma Eventbook.ro.

„THE INVITE” – Premiera serii de 3 iulie

Astăzi, 3 iulie, Terasa cu Flori continuă seria surprizelor cu premiera filmului THE INVITE. Ca un gest de apreciere pentru publicul feminin, primele 50 de spectatoare vor primi cadou o ojă OPI, oferită de partenerii de la Vertical Entertainment.

Biletele pentru proiecții pot fi achiziționate direct de la casieria Centrului Cultural sau online, accesând acest link.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

George Simion, declarație surprinzătoare despre Călin Georgescu: „Nu i-aș fi dat mandatul de premier dacă eram desemnat de Nicușor Dan”

0

George Simion a făcut o declarație neașteptată în cadrul emisiunii OFF The Record, difuzată de Mediafax. Liderul AUR a afirmat că, în ipoteza în care președintele Nicușor Dan i-ar fi încredințat mandatul de a forma Guvernul, nu l-ar fi desemnat pe Călin Georgescu pentru funcția de premier, explicând că acesta ar trebui să ocupe funcția de președinte al României.

George Simion: „Nu i-aș fi dat mandatul lui Călin Georgescu”

Întrebat ce decizie ar fi luat dacă ar fi primit mandatul de premier din partea lui Nicușor Dan, George Simion a răspuns fără ezitare.

„Dacă Nicușor Dan ne va da mandatul, o să acceptăm. De-abia așteptăm. Pierdem ani din viață cu acești incompetenți, la propriu și la figurat. Era să murim la Constanța. Nu, nu i-aș fi dat mandatul de premier lui Călin Georgescu. Președinte al României trebuie să fie Călin Georgescu. Oamenii l-au votat ca să fie președinte”, a declarat liderul AUR.

Cum descrie liderul AUR relația cu Georgescu

George Simion a vorbit și despre relația pe care o are cu fostul candidat la alegerile prezidențiale, precizând că între cei doi există o colaborare bazată pe respect reciproc, fără relații de subordonare.

„Relația este una de respect. Suntem doi competitori politici care au aceeași viziune și merg pe același drum. Nu suntem subordonați și nu suntem oameni care vorbesc în numele altora. Eu vorbesc în calitate de președinte AUR, iar Călin Georgescu ar fi fost președintele României dacă alegerile nu ar fi fost anulate. Am această convingere. Românii, votanții noștri, ne-au dictat direcția. Este timpul ca cineva să facă ceea ce promite și să își reprezinte alegătorii cu cinste. Nu există nicio persoană, din România sau din afara ei, care să îmi dicteze ce să fac”, a spus Simion.

Cu cine ar fi format majoritatea parlamentară

Liderul AUR susține că, dacă ar fi primit mandatul de premier, ar fi încercat să formeze o majoritate cu aceleași forțe politice pe care le consideră relevante pentru o eventuală suspendare a președintelui și pentru organizarea alegerilor anticipate.

„Cu forțele politice care puteau asigura această majoritate. Mai devreme sau mai târziu tot acolo ajungem. De ce încearcă unii să evite inevitabilul? Într-un sistem democratic mergi până la capăt și vezi dacă obții votul Parlamentului”, a afirmat George Simion.

Acesta consideră că respingerea propunerii de premier a lui Veștea a schimbat raportul de forțe din Parlament și că există parlamentari care vor susține viitorul Executiv pentru a evita alegerile anticipate.

„Prin doborârea propunerii Veștea, care a fost aproape exclusiv opera noastră, am ușurat munca următorului propus. Sunt parlamentari care vor vota pentru a nu-și pierde mandatul, dar sunt convins că avem și foarte mulți oameni de onoare în Parlamentul României”, a declarat președintele AUR.

Simion cere desemnarea rapidă a unui nou premier

În contextul demersurilor privind suspendarea președintelui, George Simion a reiterat solicitarea ca Nicușor Dan să desemneze cât mai rapid un nou candidat pentru funcția de prim-ministru, susținând că România are nevoie de o soluție politică imediată pentru depășirea actualei crize guvernamentale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Excelență la Asalt Sibiu: Viitorul scrimei sibiene, validat de campioana olimpică Laura Badea

0

Laura Badea – Cârlescu: „Am remarcat copii care au un potențial real de a ajunge la o performanță înaltă”

După încheierea probei individuale a Campionatului National de Scrimă Copii, unde disputele intense și spectaculoase, au pus punct sezonului de scrimă din acest an, am avut privilegiul de a sta de vorbă cu marea campioană Laura Badea- Cârlescu, o veritabilă legendă a sportului românesc. Singura floretistă din România care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic, Laura Badea continuă să fie o prezență marcantă în lumea sportului, aducând cu sine nu doar experiența vastă a anilor de performanță la cel mai înalt nivel mondial, ci și o viziune profundă asupra evoluției acestei discipline. În acest interviu exclusiv pentru cititorii noștri, discutăm despre concluziile ultimului sezon, emoțiile competiției și viitorul scrimei românești, privit prin prisma uneia dintre cele mai ilustre figuri din Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă. De asemenea am adus în discuție evoluția Clubului Asalt Sibiu, activitatea antrenorului Gerard Tuzhanyi și importanța susținerii sportului de către autoritățile locale.

Clubul Sportiv Asalt Sibiu a încheiat sezonul competițional cu rezultate foarte bune la cele mai importante întreceri dedicate copiilor. Cei zece floretiști care au reprezentat clubul la Campionatul Național de Copii au obținut clasări valoroase, iar prestațiile lor au fost confirmate și la Cupa Rapid, ultima competiție a sezonului.

Laura Badea cu antrenorul Gerard Tuzhanyi de la Asalt Sibiu

Laura Badea – Cârlescu, în exclusivitate pentru Sibiu 100%

Ați urmărit proba individuală a Campionatului Național de Copii. Care este impresia dumneavoastră despre nivelul competiției și despre evoluția sportivilor de la Asalt Sibiu?

Laura Badea – Cârlescu: O impresie pozitivă atât despre nivelul acestei competiții, dar și despre progresul sportivilor de la an la an. Este un nivel destul de ridicat și în continuă creștere, iar participarea numeroasă și tehnica sportivilor (chiar dacă sunt mici) ne arată ca scrima românească are o bază destul de solidă pentru viitor.

Sportivii de la clubul Asalt Sibiu au evoluat promițător și au demonstrat ca sunt într-un progres vizibil de la an la an, ca sunt pe o traiectorie ascendentă cu un potențial real pentru performanță. Ei au demonstrat că sunt bine antrenați, disciplinați și ambițioși, având prestații foarte bune!

Sportivii de la Asalt Sibiu au obținut rezultate foarte bune atât la Campionatul Național, cât și la Cupa Rapid. Ce vă spun aceste rezultate despre munca desfășurată în cadrul clubului?

Laura Badea – Cârlescu: Muncă și efortul depus de către cei implicați în acest proces s-a concretizat în aceste rezultate. De aici rezultă ca, metodele de antrenament sunt eficiente, antrenamentele bine structurate -copiii reușind să concureze la nivel național cu sportivi din cluburi consacrate. În scrimă disciplină, răbdarea și respectul sunt la fel de importante ca și tehnica de bază!

Îl cunoașteți pe Gerard Tuzhanyi încă din perioada în care erați sportivă. Cum ați descrie contribuția sa la dezvoltarea scrimei sibiene și la formarea noii generații de sportivi?

Laura Badea – Cârlescu: Ce pot să spun despre Gerry? Îl cunosc de când participa la CN de copii! Este dedicat scrimei, pe care a făcut-o cu pasiune și devotament. Prin munca depusă, el reușește să mențină activă scrimă în orașul Sibiu și creează un mediu propice pentru copiii care visează să ajungă campioni. Pe lângă procesul de antrenament el contribuie și la modelarea caracterelor și încearcă să le insufle valori esențiale pentru sport, dar și pentru viața: disciplina, respectul, perseverență și spiritul de echipă și fair-play!

Clubul Asalt Sibiu a beneficiat în acest an, pentru prima dată, de finanțare din partea Primăriei Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu prin agendele sportive. Cât de importantă este implicarea autorităților locale în susținerea cluburilor care demonstrează performanță și ce mesaj le transmiteți administrațiilor care aleg să investească în sportul pentru copii?

Laura Badea – Cârlescu: Din punctul meu de vedere implicarea autorităților locale în susținerea sportului juvenil este esențială, mai ales atunci când vorbim despre oameni/cluburi care demonstrează performanță, seriozitate și continuitate, așa cum ne-a demonstrat și Clubul Asalt Sibiu! Este o investiție în viitorul comunității, un sprijin material important, dar și o recunoaștere a muncii depuse de către toți cei implicați.

Susținerea lor contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, la crearea unui mediu bun pentru înaltă performanță.

Privind evoluțiile de la această competiție, ați remarcat copii care au potențial de a ajunge la nivel internațional? Ce calități trebuie să aibă un tânăr scrimer pentru a face pasul către marea performanță?

Laura Badea – Cârlescu: Da, am remarcat copii care au un potențial real de a ajunge la înaltă performanță. Este încurajator să văd sportivi care demonstrează (la o vârstă fragedă) maturitate în abordarea asalturilor și atitudine competitivă. Din punctul meu de vedere, pentru a face pasul către marea performanță un tânăr scrimer trebuie să îmbine mai multe calități: talent, creativitate, aptitudini motrice, rezistență psihică, disciplină, perseverență, răbdare, încredere, curaj și capacitatea de a munci constant, chiar și atunci când îți este greu.

Scrimă este un sport al deciziilor rapide, al autocontrolului și al adaptării permanente la condițiile de asalt! Răbdarea (nu poți ajunge campion peste noapte), dorința continuă de progres și capacitatea de a învăța din experiență (citatul lui Pierre de Coubertin este actual – Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!) sunt esențiale!

Rezultatele Asalt Sibiu la Campionatul Național de Copii

Clubul sibian a participat la competiție cu un lot de zece sportivi, iar șase dintre aceștia au reușit clasări în primele 20 de locuri.

U9 masculin

– Vladimir Străjan – locul 5

– Achim Vrânceanu – locul 17

U11 feminin

– Atanasia Caponi – locul 7

U11 masculin

– Filip Drăgan-Răduleț – locul 17

U13 feminin

– Lavinia Buciumanu – locul 9

U13 masculin

– Tudor Dobre – locul 20

antrenorul Gerard Tuzhanyi atent la ultimele detalii

În competiția pe echipe masculin, Asalt Sibiu a înscris două formații:

– Asalt Sibiu 1 (Tudor Dobre, Matei Morar, Sebastian Bratu) – locul 6;

– Asalt Sibiu 2 (Filip Drăgan-Răduleț, Bogdan Fărcaș, Tudor Manițiu) – locul 14.

Rezultate bune și la Cupa Rapid

La ultima competiție a sezonului, Cupa Rapid, Asalt Sibiu a fost reprezentat de șapte sportivi, care au confirmat forma bună arătată și la Campionatul Național.

U12 masculin

– Filip Drăgan-Răduleț – locul 5

– Matei Morar – locul 11

U14 masculin

– Tudor Dobre – locul 6

– Filip Oltean – locul 10

– Matei Morar – locul 15

– Roberto Annis – locul 17

– Filip Drăgan-Răduleț – locul 18

– Sebastian Bratu – locul 20

Floretiștii sibieni la CUpa Rapid

Activitatea clubului ACS Asalt Sibiu este susținută de Primăria Municipiului Sibiu si Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sportivă.

Scrima este creativitate și disciplină

A fost o reală onoare și o bucurie imensă să purtăm acest dialog cu Laura Badea, ale cărei cuvinte despre noua generație ne confirmă valoarea drumului pe care au pornit tinerii sportivi din Sibiu. Rezultatele impresionante obținute la cele două competiții recente nu fac decât să confirme progresul remarcabil al Clubului Sportiv Asalt Sibiu, încheind un sezon în care tinerii floretiști au demonstrat, cu ambiție și eleganță, că pot concura de la egal la egal la cel mai înalt nivel național. Prezența doamnei Laura Badea la Campionatul Național a fost, fără îndoială, un moment de grație, o recunoaștere a importanței acestui sport și o sursă inestimabilă de inspirație pentru viitorii campioni.

Transmitem pe această cale un îndemn călduros tuturor părinților care își doresc pentru copiii lor o activitate care modelează nu doar corpul, ci și caracterul: scrima este disciplina unde disciplina întâlnește creativitatea, iar porțile clubului sibian sunt mereu deschise pentru noii recruți. Totodată, lansăm un apel către autoritățile locale și către partenerii noștri: investiția în acești copii este o investiție în viitorul comunității noastre. Susținerea continuă a scrimei sibiene nu este doar un act de încurajare a excelenței sportive, ci un pas esențial pentru a oferi noii generații cadrul necesar de a străluci pe planșă și în viață.

Felicitări tuturor celor care fac din acest club o mare familie, iar sportivilor noștri – continuați să țintiți spre aur!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ce arată, de fapt, rezultatele la Evaluarea Națională în trei școli din Sibiu

0

În fiecare vară, rezultatele Evaluării Naționale redeschid o dezbatere clasică: reflectă notele valoarea reală a generației sau doar calibrarea subiectelor?

În Sibiu, analiza rezultatelor obținute înainte de contestații de trei școli ne oferă o perspectivă nuanțată. Dincolo de discuțiile obișnuite despre fluctuațiile mediilor la nivel național, statisticile interne ne arată o realitate mult mai complexă: de la performanțe surprinzătoare, la o aglomerare atipică de note maxime în vârful clasamentului, care ne face să ne întrebăm cum măsoară, de fapt, sistemul excelența.

Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”: rezultate solide, peste media județului – și o tendință tăcută

Cei 82 de absolvenți de la Școala „Ion Luca Caragiale” au obținut o medie generală a școlii de 7,88, înregistrând o promovabilitate de 96,3% – un scor care depășește clar media județului (78,6%) și pe cea a țării (79,0%). Aproape un sfert dintre elevi (24,4%) au atins medii de 9 sau peste. Un punct notabil este proba de limba maternă germană, susținută de 29 de candidați, unde școala a produs o performanță: 3 din cele 5 note de 10 înregistrate la nivelul întregului județ provin de aici.

Mediile generale sunt distribuite echilibrat pe toate tranșele: 3 medii sub 5; 3 medii între 5–5,99; 13 medii între 6–6,99; 20 de medii între 7–7,99; 23 între 8–8,99 și 20 de medii între 9–10. Totuși, un detaliu interesant de reținut este ușoara scădere a mediei generale a instituției față de anul 2025 (de la 7,96 la 7,88). Deși a existat acest regres fin, poziția școlii în clasamentul județean a urcat de pe locul 10 pe locul 8, ceea ce sugerează, subtil, că și restul școlilor din județ s-au confruntat cu un nivel de notare mai puțin favorabil în acest an.

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”: O aglomerare spectaculoasă la vârful piramidei

La „Brukenthal”, tabloul este aproape ireal de curat: toți cei 100 de candidați prezenți au promovat. Distribuția notelor arată o concentrare masivă a performanței, cel mai slab rezultat înregistrat situându-se abia în tranșa 6-6,99 (doar 2 elevi).

Restul statisticii vorbește de la sine despre nivelul mediului competițional de aici: 79 din cei 100 de elevi domină clasamentul cu medii generale excelente, cuprinse între 8-9,99.

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”: Limitele unui examen national?

La rândul lor, cei 58 de absolvenți ai CNGL au obținut medii generale ridicate (9,19 media la Limba Română și 9,13 la Matematică). Cifrele, luate izolat, reprezintă o reușită indubitabilă. Totuși, analiza statistică internă a școlii observă că notele nu au o distribuție naturală, ci sunt puternic aglomerate în zona 9-10 (cu excepția unei singure note de 6,65, o excepție de la regulă). Pornind de la această concentrare asimetrică a mediilor foarte mari, raportul intern al școlii propune următoarea ipoteză: testul la Română ar fi suferit de un „efect de plafonare”. Concret, se argumentează că nivelul scăzut de dificultate a privat examenul de „puterea de discriminare”, nereușind să facă o separație clară între elevii cu adevărat străluciți și cei cu o pregătire medie-superioară, înghesuindu-i pe toți sub nota 10. Este o perspectivă analitică valoroasă și corectă matematic pentru grupul lor de candidați, dar care merită ușor nuanțată.

Evaluarea Națională este, fundamental, un examen conceput pentru un învățământ de masă, calibrat pe zeci de mii de elevi din toată țara. Un instrument standardizat, aplicat unui eșantion restrâns și de înaltă performanță cum este cel al CNGL, își va atinge mereu limitele de departajare. Poate că nu testul național în sine a fost greșit formulat, ci pur și simplu el nu este instrumentul potrivit pentru a clasifica nuanțele excelenței dintr-un colegiu de elită. Analiza confirmă nivelul foarte bun al elevilor, lăsând deschisă întrebarea dacă un sistem unic de testare poate mulțumi simultan și baza, și vârful piramidei.

George Simion: AUR nu va vota Legea salarizării. „Este o lege nocivă. Mai bine pierdem miliarde din PNRR”

0

Președintele AUR, George Simion, a declarat în emisiunea OFF The Record, difuzată de Mediafax, că forma actuală a Legii salarizării unitare nu va primi votul parlamentarilor AUR. Liderul opoziției susține că proiectul promovat de Guvernul condus de Ilie Bolojan ar avea efecte economice negative și nu poate fi susținut doar pentru deblocarea fondurilor din PNRR.

„Legea salarizării este una nocivă. Nu vom gira, nu vom vota. Poate să fie și 2 miliarde de euro din PNRR, nu doar 700 de milioane, mai bine decât să votezi așa ceva. Am discutat cu confederațiile sindicale, iar efectul negativ estimat de acestea ajunge la aproximativ 8 miliarde de euro. Mai rău facem dacă legea trece în forma actuală”, a declarat George Simion.

AUR critică și alte proiecte promovate de Guvern

Liderul AUR a făcut referire și la voturile din Parlament privind legislația referitoare la drone, afirmând că partidul său și-a asumat poziții ferme în apărarea interesului național.

„Mi-am asumat multe voturi. Inclusiv faptul că nu a trecut amendamentul privind dronele, prin care acestea trebuiau să fie exclusiv sub comandă românească. Vor continua să ne acuze, dar același lucru l-a făcut și Giorgia Meloni și nimeni nu a putut să o acuze de altceva”, a mai spus Simion.

El a criticat și capacitatea autorităților de a gestiona incidentele din spațiul aerian.

„Legea dronelor a trecut, dar nici acum nu au fost în stare să doboare dronele, pentru că sunt incapabili și incompetenți.”

Legea salarizării provoacă tensiuni între Guvern și sindicate

Noul proiect al Legii salarizării unitare, publicat de Ministerul Muncii, se află în negocieri cu sindicatele și a generat numeroase critici din partea angajaților din sectorul public. Reprezentanții mai multor categorii profesionale susțin că noile grile salariale nu elimină inechitățile și pot crea noi dezechilibre.

Guvernul condus de Ilie Bolojan susține că noua lege va înlocui actuala Lege-cadru nr. 153/2017 și va introduce un sistem de salarizare mai echitabil, bazat pe noi coeficienți și un calendar de implementare etapizat.

Potrivit proiectului, anvelopa salarială a sectorului bugetar ar urma să crească cu aproximativ 8 miliarde de lei. Cu toate acestea, sindicatele din sănătate au declanșat proteste, iar reprezentanți ai sistemului judiciar și-au exprimat, la rândul lor, nemulțumirea față de noile prevederi.

Adoptarea legii este un jalon important din PNRR

Noua Lege a salarizării unitare reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Adoptarea actului normativ este esențială pentru deblocarea unor tranșe importante de finanțare europeană.

Premierul Ilie Bolojan a avertizat că întârzierea adoptării proiectului poate pune în pericol accesarea a peste 3,5 miliarde de euro din fondurile europene, motiv pentru care Executivul a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru dezbaterea și adoptarea legii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România, pe primul loc în Europa la decese provocate de trăsnete. Sfaturile care îți pot salva viața

Avertismentul medicului Tudor Ciuhodaru: România are cea mai mare rată a deceselor provocate de trăsnete din Europa. Cele cinci reguli care îți pot salva viața

În contextul avertizărilor de ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice emise pentru aproape întreaga țară, medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția că România înregistrează cea mai mare rată a deceselor provocate de trăsnete din Europa.

Specialistul spune că multe dintre aceste tragedii pot fi prevenite dacă oamenii cunosc și respectă câteva reguli simple de protecție.

Avertismentul vine după un nou incident petrecut pe un traseu montan, unde o profesoară care însoțea un grup de 14 copii a fost lovită de trăsnet.

Femeia a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor, pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Cele cinci reguli de aur în timpul unei furtuni

Medicul recomandă ca, în primul rând, oamenii să evite adăpostirea sub copaci sau în zone înalte atunci când sunt surprinși de o furtună cu descărcări electrice.

„E mai bine să te uzi decât să mori!”, avertizează Tudor Ciuhodaru.

O altă regulă importantă este să nu vă întindeți direct pe pământ. Dacă nu există un adăpost sigur, este recomandat să vă izolați de sol, așezându-vă pe un rucsac, un izopren sau pe orice alt obiect izolator.

Persoanele aflate în grup nu trebuie să stea lipite una de alta. Medicul explică faptul că trăsnetul se poate transmite prin sol sau lateral către cei aflați în apropiere.

Din acest motiv, membrii unui grup ar trebui să păstreze o distanță de aproximativ 10-15 metri între ei, iar apropierea la mai puțin de trei metri de animale mari trebuie evitată.

De asemenea, în timpul furtunii nu trebuie atinse gardurile, stâlpii, turnurile, barele metalice sau alte obiecte conductoare și nici nu este recomandată folosirea bețelor metalice de trekking ori a altor echipamente metalice.

În locuințe, medicul recomandă deconectarea aparatelor electrice, precum televizorul, calculatorul sau alte electrocasnice, pentru a reduce riscul producerii unor accidente.

Ce trebuie făcut dacă o persoană este lovită de trăsnet

În cazul producerii unui astfel de incident, primul pas este verificarea stării victimei și începerea imediată a manevrelor de resuscitare dacă acestea sunt necesare.

Totodată, trebuie apelat de urgență numărul 112. În zona montană poate fi folosită și aplicația Salvamont România, care permite localizarea exactă prin GPS.

Arsurile trebuie răcite cu apă curată și acoperite cu pansamente sterile, iar dacă furtuna continuă, restul grupului trebuie îndepărtat de creste, stânci și copaci înalți și să se adăpostească într-un loc cât mai sigur, stând pe vine și izolat de sol.

Semnele care arată că sunteți în pericol

Tudor Ciuhodaru atrage atenția că electrizarea părului sau senzația de furnicături la nivelul pielii pot indica faptul că persoana se află într-o zonă cu risc iminent de a fi lovită de trăsnet.

În astfel de situații, trebuie căutat imediat un adăpost sigur.

Potrivit medicului, cele mai multe victime sunt persoane care încearcă să se adăpostească sub copaci în timpul ploii, însă au existat cazuri în care oameni au fost loviți de trăsnet chiar în autoturisme sau în locuințe.

Specialistul subliniază că efectele unei lovituri de trăsnet sunt, de multe ori, letale, iar supraviețuitorii pot rămâne cu sechele neurologice grave sau cu traume psihice.

Multe tragedii ar putea fi prevenite

Medicul afirmă că, anual, între 20 și 100 de persoane sunt afectate de trăsnete și susține că multe dintre aceste accidente ar putea fi evitate prin educație și informare.

Recomandarea finală este ca persoanele surprinse de furtună în aer liber să caute cât mai repede un loc sigur și să nu își reia activitățile în exterior decât după ce au trecut cel puțin 30 de minute de la ultimul fulger sau ultimul tunet.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007