Acasă Blog Pagina 2217

FOTO Pagube mari în urma unui incendiu izbucnit în Cârța

Acoperișul și podul unei case, precum și două camere și o bucătărie au fost afectate de un incendiu izbucnit, marți, în Cârța.

Pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de primă intervenție, două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, în localitatea Cârța, pe strada Parcului, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. În sprijinul acestora a fost mobilizată o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Victoria al ISU Brașov și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cârța.

Pompierii au reușit izolarea și lichidarea incendiul care se manifesta generalizat la acoperișul și podul casei, fiind limitat extinderea focului la imobilele învecinate.

În urma incendiului au ars în totalitate acoperișul și podul casei, precum și bunurile depozitate acolo, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. De asemenea, au fost deteriorate două camere și o bucătărie. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Potrivit ISU Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum amplasat și izolat necorespunzător.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Centru educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina

0

Crucea Roșie Română – filiala Sibiu a deschis astăzi oficial Centrul educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina.

Centrul educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina își desfășoară activitatea în două locuri, unul pe strada Vasile Alecsandri nr. 16, unde sunt cincisprezece copii, cu vârste de la trei la patru ani și încă unul, pe Calea Dumbrăvii, pentru copii cu vârste între un an jumate și trei ani.

Centru educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina – Crucea Roșie Sibiu

”Ne bucurăm că am reușit să deschidem la Sibiu o grădiniță, un centru de zi pentru copiii din comunitatea ucraineană, un proiect pe care l-am făcut în parteneriat cu Fram Early Learning Center. Este un proiect tare drag nouă, am încercat să venim în sprijinul comunității ucrainene pentru că lipsea un loc pentru copiii așa micuți.

L-am demarat cu ajutorul primit de la două companii, TransGaz și E.ON Gaz, iar cheltuielile lunare pe mai departe vor fi susținute de Crucea Roșie Română, prin fondurile care s-au strâns cu campania ”Umanitatea nu are granițe”, a precizat la inaugurarea Centrului Raluca Morar, director Crucea Roșie Română – filiala Sibiu.

Crucea Roșie Română sprijină proiectele filialelor locale din donațiile în bani

În prima lună după izbucnirea războiului din Ucraina, campania desfășurată de  Crucea Roșie din România a primit donații sub diferite forme, atât de la companii cât și de la persoane fizice.

S-au strâns peste șase milioane jumătate de euro în bani iar peste un milion și jumătate de euro este valoarea donațiilor în natură. Donațiile în bani sunt folosite de fiecare filială din țară pentru susținerea comunităților de ucraineni, în modul pe care îl consideră cel mai necesar la nivel local.

24 de copii ucraineni și șase copii români beneficiază de activitățile Centrului

În cele două locuri ale Centrului educațional din Sibiu sunt 24 de copii din Ucraina și șase copii din comunitățile de români. Copiii români provin din familii vulnerabile, care au nevoie de sprijin. Educatoarele din Centrul educational fac parte la rândul lor din comunitatea ucraineană refugiată la Sibiu. Unele au experiență și chiar au studii în domeniul educației copiilor, altele au lucrat ca și îngrijitoare în grădinițe sau creșe.

O parte dintre mamele copiilor înscriși în Centru desfășoară muncă de voluntariat pentru comunitatea de refugiați ucraineni de la Sibiu. Munceau și înainte de a fi deschise aceste locuri, în principal pe sfera de asistență telefonică și online, pentru găsirea de oportunități de cazare sau informații utile, acum vor putea desfășura și alte activități.

Fiecare grupă are atât educator ucrainean cât și educator român. Eugen Vovk, reprezentantul comunității de ucraineni la Sibiu explica această alegere: ”Vrem să dăm părinților și copiilor posibilitatea alegerii unei variante pentru viitor: să se întoarcă în Ucraina sau să rămână în România, nu vor fi condiționați de un singur scenariu. Vor alege în funcție de ceea ce este mai bine pentru ei.”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Peste 150 de polițiști sibieni vor acționa, zilnic, în vacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională

0

În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, peste 150 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, dar şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiști rutieri și de ordine publică vor acţiona zilnic pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam.

De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată. Poliţiștii sibieni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța de 1 Decembrie în siguranţă.

„În aceste zile, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:
Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.

Înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Este recomandat să nu conduceți dacă vă simţiţi obosiţi și să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele.

În locurile publice aglomerate, la piaţă, în magazine aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! De asemenea, nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

Pentru protecția autovehiculului, atunci când parcați, nu uitați să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi că l-aţi încuiat.

Depozitaţi bunurile în portbagaj şi nu lăsaţi, la vedere, obiecte de valoare. Nu consumaţi, în exces, băuturi alcoolice. Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de starea de ebrietate”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se oferă peste 100 de locuri de muncă prin Rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 118 locuri de muncă vacante.

Oferta completă a joburilor disponibile

Danemarca – 30 locuri de muncă pentru: îngrijitor persoane;

Finlanda – 60 locuri de muncă pentru: muncitor necalificat – culegător de fructe de pădure, alte fructe şi legume, mecanic;

Germania –1loc de muncă pentru: tehnician electronist;

Norvegia – 12 locuri de muncă pentru: sticlar/artizan sticlă, sticlar/şlefuitor sticlă,

farmacist, zidar/ faianțar, tinichigiu auto, vopsitor auto;

Polonia – 15 locuri de muncă pentru: operator maşina CNC

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.eures.anofm.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Stadionul Municipal Sibiu, omologat azi

Anunțul a fost făcut astăzi, 29 noiembrie, de către Liga Profesionistă de Fotbal, pe site-ul oficial.

În 10 decembrie, FC Hermannstadt joacă acasă cu Farul Constanța, liderul campionatului, patronată de Gheorghe Hagi. Meciul e programat la ora 19.00 și se joacă în cadrul etapei a 20-a din Superliga României.
Valoarea stadionului Municipal a trecut de 200 milioane de lei, în condiţiile în care recent Consiliului Local Sibiu a aprobat actualizarea costurilor pentru noua valoare a investiției. Acestea au crescut cu 4,5 milioane de euro faţă de suma calculată inițial.
Stadionul din Parcul „Sub Arini” va ajunge la o capacitate 12.363 de locuri, din care 302 locuri VIP. Arena va avea și o sală de atletism, care va fi amplasată sub actuala tribuna 2. Sala de box va fi la parter, unde vor fi amplasate și spațiile de alimentație publică. Suprafața de joc va avea 105 metri lungime pe 68 lățime, cât cea de pe Camp Nou. Gazonul va fi natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

”Anii Drumeției” la final. Turismul sustenabil, aplaudat la scenă deschisă în cadrul Galei Ecoturismului

Cu prilejul finalizării celui de-al doilea an de implementare a Programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu a organizat pe 28 noiembrie 2022, Gala Ecoturismului, eveniment prin care a premiat toate inițiativele care contribuie activ la dezvoltarea turismului sustenabil în județul Sibiu.

Gala a reunit în incinta Sălii Thalia reprezentanți ai autorităților centrale și locale, operatori de turism sustenabil și reprezentanți ai celor mai importante asociații neguvernamentale, dar și atleți, jurnaliști, operatori privați și pasionați de drumeție și sport în aer liber.

Într-o intervenție video, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, dl. Barna Tánczos, a transmis organizatorului „felicitări pentru modul în care prezentați oferta ecoturistică a județului Sibiu, cât și pentru Aplicația „Anii Drumeției”, atât de folositoare celor ce aleg potecile munților”. De asemenea, ministrul a promis că va verifica personal funcționalitatea aplicației lansată în luna iulie a acestui an, în cadrul unei drumeții ce o va realiza în munții Sibiului în iarna acestui an.

Prezent la eveniment, dl. Lucian Rus, secretar de stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului a descris proiectul ca fiind „unul dintre cele mai bine realizate din întreaga țară, care acordă turismului sustenabil întreaga atenție de care are nevoie.”

Pe scenă au urcat Alin și Tiberiu Ușeriu, al căror proiect național „Via Transilvanica” a fost descris ca fiind „inspirațional pentru domeniul ecoturismului”, un segment important al acestuia, de aproximativ 116 kilometri, aflându-se pe teritoriul județului Sibiu.

Câștigătorii la categoria Premiul publicului

Evenimentul a fost împărțit în trei secțiuni: Premiul Publicului, Spiritul Ecoturismului și Premiul Partenerilor. Primul, după cum îi spune și numele, a presupus o sesiune deschisă de votare online, unde publicul și-a exprimat preferințele pentru cele 8 categorii. În total, s-au înregistrat 7.995 de voturi, iar rezultatele au fost următoarele:

● Premiul publicului pentru cel mai apreciat ghid: Teodora Bobeș

● Premiul publicului pentru cel mai apreciat eveniment sportiv sustenabil: Maraton XCM/XCO Movilele Blăjelului

● Premiul publicului pentru cel mai apreciat eveniment cultural sustenabil: Sărbătoarea Tuberozelor

● Premiul publicului pentru cea mai apreciată experiență gastronomică: dinMărginime

● Premiul publicului pentru cea mai apreciată cabană din zona montană: Cabana Suru

● Premiul publicului pentru cel mai apreciat spațiu de cazare cu activități conexe de ecoturism: Joyard Pensiune & Parc

● Premiul publicului pentru cel mai apreciat traseu de drumeție: cruce roșie: Valea Avrigului – Poiana Neamțului – Cabana Bârcaciu – Sub Vf. Scara

Foto: Anii Drumeției

Categoria „Spiritul Ecoturismului”

Inițiativele premiate la categoria Spiritul Ecoturismului au fost desemnate de un juriu compus din: Simina Manea – Director executiv al Asociației Județene de Turism Sibiu, Raluca Morar – Directoar al Crucii Roșii Sibiu și Roxana Teleabă – profesoară de ecoturism la Palatul Copiilor Sibiu. Au fost oferite premii pentru:

● Cea mai bună activare de voluntari: Asociația În Slujba Muntelui

● Cea mai bună inițiativă pentru educație: Centrul Cercetășesc Nocrich

● Cea mai implicată școală în natură: Waldkinder Free School

● Premiul pentru cel mai harnic participant la Drumețenie (*drumeție pentru curățenie): Mircea Oprean

● Premiul special pentru proiectul inspirațional Via Transilvanica

Categoria „Premiul Partenerilor”

În cadrul evenimentului au fost premiate și unitățile administrativ-teritoriale care au depus eforturi pentru promovarea turismului sustenabil, a valorilor și culturii locale. Acestea au fost: Primăria Comunei Hoghilag, Primăria Orașului Săliște, Primăria Orașului Avrig, Primăria

Comunei Rășinari, Primăria Comunei Râu Sadului, Primăria Comunei Racovița, Primăria Comunei Gura Râului, Primăria Comunei Biertan, Primăria Comunei Boița.

Premiile au fost înmânate de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. „Doresc să le mulțumesc celor ce ne-au susținut în acest proiect prin care ne dorim să aducem oamenii cât mai aproape de natură. Împreună, reușim să promovăm atât cadrul natural de excepție al județului nostru, cât și ofertele producătorilor locali, operatorilor turistici sau culturali. Avem un parteneriat funcțional, pe care dorim să îl continuăm și în următorii ani.”

Un premiu special, de „Ambasador al Programului Anii Drumeței”, a fost acordat doamnei deputat Christine Thellmann, pentru efortul depus în generarea unei legislații naționale cu privire la modul de realizare a traseelor de drumeție pedestră și cicloturism, ce va fixa un cadru unitar pentru amenajarea și marcarea acestora.

În cadrul Programului „Anii Drumeției”, s-au legat parteneriate atât interinstituționale, cât și cu operatori privați și ONG-uri internaționale: Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, Jandarmeria Montană, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Muzeul ASTRA Sibiu, ADI Eco Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Direcția Silvică Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, Fauna & Flora International Romania, Humane Society International, Soma Salubrizare Sibiu.

Reprezentanții acestor insitituții au fost răsplătiți cu diplome oferite de Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu.

Evenimentul a fost presărat cu momentele muzicale ale artiștilor Mădălina Pavăl & Orchestra, Călin Han și Ștefan Vaida, a căror prestație a fost răsplătită de aplauzele generoase ale invitaților.

La finalul anului 2022, județul Sibiu se bucură de o infrastructură de drumeție la standardele țărilor cu tradiție în această sferă, cuprinzând peste 550 de kilometri de trasee reamenajate și extinse în Masivele Cindrel și Făgăraș. Anii 2021 și 2022 au însemnat și organizarea a 190 de drumeții ghidate, care au adus aproape de natura și cultura locală peste 4000 de participanți, adulți și copii deopotrivă.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului. Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Trageri cu muniție reală în poligonul Poplaca

În luna decembrie, potrivit Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, unităţile militare din garnizoana Sibiu vor executa trageri în poligonul automatizat Poplaca, după următorul program:

– cu muniţie reală, cu armamentul uşor de infanterie, pentru derularea procesului de instrucţie a militarilor:

• 06.12.2022, în intervalul orar 08.30-17.00;

• 07.12.2022, în intervalul orar 08.30-15.30;

• 09.12.2022, în intervalul orar 08.30-15.30;

– cu muniţie de manevră, cu armament de artilerie reparat în cadrul Centrului 183 Mentenanţă Sibiu, pentru verificarea funcţionării normale a acestuia:

• 08.12.2022, în intervalul orar 08.30-15.30;

• 14.12.2022, în intervalul orar 08.30-15.30;

Tragerile executate în datele de 7, 8, 9 şi 14 decembrie 2022 este posibil să fie auzite în localităţile învecinate poligonului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Filarmonica Sibiu, concert extraordinar de Ziua Națională

Filarmonica de Stat Sibiu propune iubitorilor muzicii un program 100% românesc pe 1 Decembrie.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii Emil Vișenescu – clarinet și taragot și Radu Sinaci – violoncel, au pregătit sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Vizireanu un concert simfonic extraordinar. Joi, 1 Decembrie 2022, ora 19.00, pe scena Sălii Thalia, artiștii vor interpreta șase lucrări cu un pronunțat caracter național, două dintre acestea fiind în primă audiție absolută: Rapsodie populară pentru taragot, violoncel și orchestră de Radu Sinaci și Suită din Banat – aranjamente de Radu Sinaci. De asemenea, în programul serii se va regăsi Rapsodia Română nr. 1 op. 14 a compozitorului sibian Marțian Negrea.

Caracterizat drept un dirijor cu „gesturi ample, claritate, precizie și pasiune pură”, Vlad Vizireanu continuă să lase o impresie dinamică și expresivă în lumea muzicii ca dirijor internațional și profesor.

O carieră didactică de două decenii, în paralel cu activitatea sa prodigioasă pe scena națională și internațională, are și clarinetistul Emil Vișenescu – membru al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti încă din 1993, doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică București, instituție unde predă clarinetul începând cu anul 2002.

Solist și prim-violoncelist al Orchestrei de Cameră Radio din București, violoncelistul Radu Sinaci a fost discipolul maestrului Marin Cazacu şi este un entuziast promotor al muzicii româneşti în general. În 2022 a scris „Rapsodia orientală pentru vioară, violoncel şi orchestră”, pe teme culese și compuse de Dimitrie Cantemir, din dorinţa de a aduce în centrul atenţiei latura muzicală a marelui cărturar moldovean. Despre cealaltă lucrare pe care o va interpreta în premieră alături de orchestra sibiană, pe 1 decembrie, „Suită din Banat pentru violoncel și orchestră de coarde”, Radu Sinaci explică: „Muzica este alcătuită din cântece vechi din Banat care, odată cu trecerea timpului, devin iarăși noi. În acest caz, vechiul devine nou și prin forma de expresie instrumentală, violoncelul nefiind un instrument melodic specific folclorului, dar care cred că are un imens potențial insuficient explorat. Dacă «Doina» cu care începe suita este o reînchipuire a doinei străvechi, «Hora Mare», «Brâul» și «Jocul de doi» sunt o redare cât mai fidelă a farmecului melodiilor bănățene, fie ele de la deal sau de la pustă. Datorită vremurilor, cred că folclorul autentic ca manifestare directă a unui limbaj emoțional profund, exprimat prin muzică, își găsește adăpost în zona muzicii culte, iar rolul său social își schimbă treptat statutul”.

Și pentru că muzica ne unește, iar Ziua Națională este un prilej special pentru a ne manifesta solidaritatea, la repetiția generală dinaintea concertului extraordinar vom avea ca invitați speciali aproximativ 150 de beneficiari și însoțitori din cadrul centrelor aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

Biletele pentru concertul de 1 Decembrie sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe filarmonicasibiu.ro, iabilet.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 50 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

DGASPC își face bazar de Crăciun

DGASPC Sibiu invită doritorii de fapte bune, în perioada 05-07 decembrie, între orele 10.00-19.00, la Biblioteca Județeană Astra Sibiu, corpul B la foaier, pentru a participa la BAZARUL DE CRĂCIUN. Sibienilor li se propune o atmosferă caldă, cu daruri alese și lucrate cu suflet, decorațiuni și ornamente pentru bradul de Crăciun, toate fiind realizate de către copiii și adulții din centrele rezidențiale aflate în structura DGASPC Sibiu.

Fondurile adunate din vânzarea produselor vor fi utilizate pentru achiziționarea de materiale necesare în cadrul atelierelor/ședințelor de ergoterapie, dar cel mai important este faptul că adulții și copiii din centrele rezidențiale află că dizabilitatea nu este motiv de excluziune, iar comunitatea din care fac parte a arătat că îi pasă și este din ce în ce mai implicată atunci când vorbim de persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.

Deschiderea oficială este programată în data de 05.12.2022, ora 12.00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiu Jazz Competition 2022. Concursul face 43 de ani

În 02 – 03 decembrie (sâmbătă și duminică), tineri artiști, extrem de talentați, vor evolua pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii de Stat, în cadrul celui mai important concurs de jazz și muzică improvizată din România, încă din 1979.

Sibienii sunt invitați să descopere tinerele trupe europene care vor concura în ritmul și spiritul de jazz pe scenă:

– Three Fo(u)r Two (România) – The Arthur Possing Quartet (Germania, Franța Luxemburg) – Symbiosis 5 (Ungaria) – Stefan Stoianovici TRIO (România) – Aniello De Sena (Italia)

”Sibiu Jazz Competition e mai nou, mai tânăr ca niciodată. Deși îl ținem de 43 de ani pare că jazzul nu are vârstă cronologică, clasică ci întinerește permanent. Ne întrebăm cu luciditate cât de bogat este jazzul și în special, cât de mult îmbăgățește, înnobilează el viața omului.

Prin muzica jazz omul învață să respire pentru prima dată cu tot sufletul. Acest suflu este și spiritul pe care trupele îl aduc, îl creează pe scenă spre bucuria și entuziasmul nostru neîmblânzit.

Suntem într-o competiție să fim mai buni, și în muzică și în viață și jazz e spațiul dintre cele două care ne poartă pe tărâmul unei deveniri artistice. Îi aștept pe toți iubitorii de jazz la Sibiu să întinerească alături de noi pe scena Sălii Thalia la Filarmonica de Stat”, a declarat Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition.

Sibiu Jazz Competition este cel mai important concurs de jazz și muzică improvizată din România, încă din 1979. Importanța sa este dată de cultivarea unei comunități de jazz și a tinerelor talente care s-au remarcat în acest gen muzical, deschizând calea unui segment educat în spirit de jazz cu o pasiune profundă pentru muzică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Muzeul ASTRA gătește și pregătește de 1 Decembrie

De 1 decembrie, Ziua Națională a României, Muzeul ASTRA iese în întâmpinarea vizitatorilor cu un program axat pe trei coordonate: gastronomie, educație și interactivitate. Toate activitățile vor fi organizate în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, între orele 10-15, și vor utiliza resurse interne, în sensul că preparatele vor fi gătite de angajații muzeului, care vor folosi în acest scop recolta din grădina Muzeului ASTRA.

,,Programul Târgul de Țară, Gradină și Peisaj a prezentat, în premieră, tiparul grădinilor din diverse zone ale României, ceea ce se cultivă în funcție de sezon, modul de valorizare, conservare dar și sustenabilitatea produselor adaptate zonei de proximitate. Din cămara Muzeului ASTRA, noi – angajații Muzeului ASTRA – vom găti pentru vizitatori produse de post sau ,,de dulce”, dar și rețete din perioada interbelică. În acest mod vom marca unitatea și diversitatea ruralității din ,,România dodoloață”. Rolul evenimentelor gastronomice este de a constientiza hrana ca sustenabilitate, modul în care gospăodăria rurală își drămuia resursele și modele din trecut care ar putea fi adaptate astăzi pentru reducerea risipei alimentare inexistente, odată, în mediul rural din România. Dorim să marcăm ziua de 1 decembrie și prin asemănările gastronomice din regiunile istorice. Cinstim pe cei care au generat statul unitar român prin recuperarea elementelor identitare care se găseau ,,de la Nistru pân la Tisa”, de la Dunăre la Crișuri, în tot arcul carpatic, în dealurile de vest și subcarpatice, în podișuri, lunci și câmpii. Vom avea ateliere educaționale, curatorierea perioadei unirii și asumarea unirii de etniile conlocuitoare. Vă așteptăm în fabulosul Muzeu în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu o parte din conducerea instituției la cârma ofertei culturale! Merită să ne călcați pragul!”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager Muzeul ASTRA

Miercuri, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, fiind dezlegare la pește, Muzeul ASTRA invită publicul la degustarea unor rețete bazate pe pește de apă dulce din bazinul hidrografic al României. La Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se va servi crap românesc, borș din peste, plachie și icre de știucă, toate pregătite după un rețetar folosit în bucătăria rurală românească. Se dorește, în acest sens, să fie conștientizată populația de consumul sustenabil al peștelui de apă dulce, mai rar utilizat în restaurant sau în gospodăria proprie. Vizitatorilor li se vor comunica toate rețetele tradiționale, dar și ce ingrediente sunt folosite, inclusiv produsele conservate din grădina Muzeului ASTRA. Acest atelier gastronomic se va derula până la epuizarea porțiilor.

Joi, 1 decembrie, tot din și în gospodăria muzeului, la Târgul de țară, se va pregăti supă din carne de rață și friptură de rață cu garnitură de cartofi, varză cu carne de oaie, specifică păstorior transhumanți. În același cadru, va fi organizat un atelier de pregătire a cărnii de Mangalița pentru afumat. Vor fi pregătiți cârnați, carne la borcan (garniță) jumări și slănină pentru consuervare / afumare, toate din carne de porc din rasa Mangalița.

De Ziua Națională a României, Muzeul ASTRA organizează un atelier gastronomic la Gospodăria de viticultor din Șeica, monument functional în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici, între orele între orele 11.00-15.00, se vor coace mere coapte la cuptor și vor fi serviti vizitatorii cu pâine cu untura și ceapă. Tot aici va fi amenajat și un atelier interactiv de împletit brățări cu tricolor.

Vineri, 2 decembrie, se va găti cartofi fierți cu moare de varză, mazăre grasă (fasole) cu ceapă rântăluită (pentru cei care postesc) și cârnaț prăjit. Sunt rețete specifice acestei perioade, dar și zonelor rurale din România, produsele fiind din grădina Muzeului ASTRA.

Toate preparatele vor fi asezonate cu o pâine proaspătă, făcută pe vatra cuptorului de la Târgul de țară.

Ateliere educaționale pentru toți

În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, între orele 10.00 – 16.00, Muzeul ASTRA organizează un atelier educational dedicat vizitatorilor de toate vârstele. Acesta va avea loc la Școala din Ticera și pe platforma Etno Tehno Parc, unde muzeografii și educatorii muzeali au pregătit o incursiune pe harta României de la 1918. Descoperim aici, împreună cu vizitatorii veniți cu mic cu mare, tot ce este specific unei zone istorice, etnografice prin intermediul portului popular. Cei interesați pot chiar să probeze uniformele armatei române, purtate de țăranii români în perioada Primului Război Mondial. De asemenea, povestea Marii Uniri este reliefată în acest spațiu și de obiectele din colecțiile Muzeului ASTRA: fotografii și cărți vechi de la începutul secolului XX.

Accesul se va face în baza abonamentului sau biletului de intrare în Muzeul ASTRA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Restricții de circulație de Ziua Națională, în Mediaș

0

Sunt anunțate restricții de circulație cu ocazia manifestărilor din Mediaș dedicate Zilei Naționale a României.

Astfel, începând cu ora 13, medieșenii vor putea asista la ceremonialul militar și religios, precum și la defilarea detașamentelor cu trupe și tehnică militară.

Pe durata ceremonialului, vor fi impuse restricții de circulație, respectiv între orele 12-15, pe traseul străzilor Carpați – Constantin Brâncoveanu – Virgil Madgearu – Petofi Sandor – Mihai Eminescu. De asemenea, accesul în parcarea hotelului Central va fi restricționat publicului, în același interval orar.

Programul dedicat Zilei Naționale din Mediaș va debuta în Sala Mare de Ședințe a Primăriei, la ora 11, cu lansări de carte și momente aniversare dedicate Zilei Naționale. În Piața Corneliu Coposu, spectacolul folcloric va începe la ora 11 și va fi urmat, la ora 13 de ceremonialul militar și religios.

În cadrul spectacolului din Piața Corneliu Coposu vor participa Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou” din Alba Iulia, Ciprian și Mihaela Istrate, Costel Popa, Emilia Muntean, precum și Diana și Bianca Crețu.

În încheierea manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României va avea loc defilarea detașamentelor Unității Militare 01810 Mediaș, ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, ale Inspectoratului Județean de Jandarmerie Sibiu, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și ale Poliției Locale Mediaș.

Defilarea cu trupe și tehnică militară va avea loc pe traseul cuprins între străzile Constantin Brâncoveanu și Mihai Eminescu, iar în cazul condițiilor meteo favorabile, spectatorii vor putea asista și la survolul elicopterelor aparținând Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News