Acasă Blog Pagina 2272

Sondaj : Aproape 60% dintre români spun că situația financiară li s-a înrăutățit față de anul trecut

0

Un procent de 59,5% dintre români declară că situaţia financiară li s-a înrăutăţit faţă de anul trecut, rezultă din Barometrul financiar trimestrial realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Conform sursei citate, ponderea celor afectaţi financiar a crescut cu 10 puncte procentuale (pp) faţă de precedentele trimestre, de la o medie de 49,4% în primele două trimestre.

„Şi perspectivele de viitor sunt mai sumbre decât în prima jumătate a anului: 55,5% se aşteaptă ca situaţia financiară să li se înrăutăţească în viitor, faţă de 40,2% – media în prima jumătate a anului”, arată cercetarea.

Preţurile la utilităţi (gaze, electricitate) au fost principalele elemente menţionate care au dus la deteriorarea situaţiei financiare – fiind menţionate de 36,7% dintre respondenţi, urmate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – 33,2% dintre respondenţi şi creşterea preţurilor la carburanţi – 20,6%.

Studiul mai arată că doar 9,4% dintre români s-au declarat afectaţi de creşterea dobânzilor, în condiţiile în care 40,5% dintre respondenţi au declarat că au cel puţin un credit, iar riscul devalorizării economiilor este menţionat doar de 6,23% dintre respondenţi.

„Îngrijorările pentru perioada următoare sunt legate de evoluţia preţurilor la utilităţi – gaze şi electricitate – pondere de 24,5%, urmate de creşterea preţurilor de consum (18,7%). Conflictul din Ucraina şi pandemia au coborât în topul îngrijorărilor, doar 8,83% dintre respondenţi (vs 19,8% la valul din primul trimestru) au indicat războiul din Ucraina ca îngrijorare, în timp ce pandemia este motiv de îngrijorare doar pentru 6,06% dintre respondenţi (vs 16,3% în T1)”, mai arată sondajul.

Totodată, nivelul ridicat al îngrijorărilor legate de creşterea preţurilor la utilităţi este explicat de faptul că aceste cheltuieli au o pondere ridicată în bugetul lunar al familiilor. În medie, cheltuielile cu locuinţa au o pondere de 35% în bugetul lunar al familiilor. Însă pentru 40% dintre respondenţi, cheltuielile cu locuinţa reprezintă mai mult de 40% din bugetul lunar, iar pentru 13,7% – o pondere de peste 60%.

Sondajul privind situaţia financiară a românilor a fost realizat online, de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, în luna octombrie, pe un eşantion de peste 1.250 de respondenţi persoane fizice din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58,6% dintre respondenţi sunt salariaţi, 46,7% au declarat venituri între 2.500 lei şi 5.000 de lei, iar aproape jumătate – 50,8% – sub 2.500 de lei lunar, 34,6% dintre cei chestionaţi au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, 33,7% au studii superioare şi 9,5% studii postuniversitare. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Aparatură de 280.000 de lei pentru Compartimentul Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș

Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, derulat în perioada 1 decembrie 2021-30 septembrie 2022, finanţat de Fundaţia Vodafone România, cu sprijinul Primăriei Mediaș, s-a încheiat. Compartimentul Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș este acum mai performant grație noilor dotări, precum și a instruirii personalului în cadrul cursului de formare profesională privind reanimarea neonatală.

Modernizarea compartimentului de neonatologie a avut loc la inițiativa Asociației Prompt Maternity&Critical Care, cu scopul îmbunătăţirii asistenţei medicale acordate nou-născutului cu risc tratat în cadrul spitalului.

În parteneriat cu Spitalul Municipal Mediaș și Primăria Mediaș, aceasta a înaintat proiectul către Fundaţia Vodafone România, care a decis să îl finanțeze în proporție de 90 la sută alături de alte cinci proiecte declarate câștigătoare la nivel național în programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”.

Principalul obiectiv al proiectului este scăderea ratei complicațiilor asociate prematurității și implicit a ratei mortalității neonatale. Ca urmare, au fost asigurate mijloace necesare resuscitării, stabilizării, monitorizării și transferului în siguranță la unitatea de competență.

Întreaga aparatură achiziționată, în valoare de 280.000 de lei, a fost instalată și este în prezent funcțională. Cea mai mare parte a investiției o constituie patru concentratoare de aer, vitale în reanimarea neonatală, dar lista achizițiilor este mult mai mare.

„Acest proiect ne ajută în modernizarea Secției de Neonatologie. Presupune achiziționarea de aparate noi: mese radiante cu modul de resuscitare, aparate de aer comprimat pentru reanimarea nou-născuților, în condițiile în care se realizează cu amestec de aer și oxigen, apoi monitoare performante, aspiratoare de secreții, injectomate, practic aparatura necesară funcționării în bune condiții a secției“, a declarat coordonatoarea proiectului, dr. Irina Muţiu, medic neonatolog şi pediatru în spital.

Fondurile au ajuns și pentru cumpărarea de echipament QuickRedGo pentru testarea proteinei cereactive, dar și a 8 pătuțuri pentru nou născuți. De la finalizarea proiectului și până acum au beneficiat deja de noua aparatură zeci de bebeluși, între care 15 prematuri.

Cursul de reanimare neonatală, susținut de o echipă medicală coordonată de dr. Livia Maria Ognean, cadru universitar în specializarea neonatologie la Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, șef secție neonatologie și terapie intensivă a Spitalului Județean din Sibiu, s-a desfășurat la jumătatea lunii iulie și a cuprins, pentru partea teoretică, 14 module. La final a avut loc partea practică, participanții exersând pe manechine tehnicile de resuscitare corectă la naşterea nou-născutului, stabilizarea, transferul în siguranţă.

La cursul de formare profesională, acreditat de Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, au participat 9 medici și 23 de asistente și moașe din cadrul Secției de Ginecologie, Compartimentul de Neonatologie și Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Mediaș.

„Aparatura primită e enorm de importantă, pentru că, în primul rând, la Mediaș nu exista aer (nr – aer medical). Ori reanimarea nou-născuților se face combinând aerul și oxigenul. Aparatele pe care le-au primit colegii le permit să facă reanimare neonatală așa cum e indicat la nivel mondial“, a transmis dr. Livia Ognean, cu referire la cele 4 concentratoare de aer.

Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, finanțat prin programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, Împreună putem ține România în viață, s-a bazat pe un parteneriat între Asociația „Prompt: Maternity&Critical Care” din Mediaș (condusă de dr. Edvin Vaso, medic primar obstetrică-ginecologie, șeful secției obstetrică-ginecologie), Spitalul Municipal Mediaș și Primăria Municipiului Mediaș (care a asigurat 25.000 de lei ca parte din cofinanțare a proiectului).

Spitalul Municipal din Mediaş deserveşte 120.000 de locuitori din municipiu şi împrejurimi, dintre care mai mult de jumătate provin din mediul rural. Compartimentul de Neonatologie este dotat cu 20 de paturi, din care şase pentru prematuri.

„Media naşterilor în ultimii cinci ani este de 700 de naşteri de nou-născuţi pe an, dintre care o parte prezintă probleme medicale. Se transferă la Maternitatea Sibiu 5 la sută din copiii născuţi la Mediaş”, a mai adăugat medicul Irina Muţiu.

Valoarea totală al proiectului „Bine ai venit pe lume!“ este de 280.587 Ron, din care suma de 252.430 Ron finanțată de către Fundația Vodafone România. Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, finanțat, în proporție de 90%, prin Fondul Viață pentru Nou-născuți al Fundației Vodafone are ca scop îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate nou-născutului cu risc tratat în compartimentul neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

Puteți sprijini munca celor care se luptă pentru cei mai mici, prin donații în contul asociației:
Asociatia Prompt: Maternity and Critical Care
IBAN: RO83INGB0000999907931689 deschis la ING Bank.

Cele șase unități neonatale beneficiare de finanțare de la Fundaţia Vodafone România, în cadrul acestei etape a programului „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, aparțin spitalelor județene și municipale din localitățile Botoșani, Caransebeș, Craiova, Mediaș, Slatina și Târgu Mureș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Strada O. Goga se închide parțial pentru lucrări de branșare a Stadionului Municipal la rețeaua de gaz

Comisia de Circulație a aprobat închiderea străzii O. Goga, între str. Nicolaus Olahus și str. Titu Maiorescu, sâmbătă, 22 octombrie, între orele 07.00 – 17.00.

Măsura a fost luată ca urmare a solicitării primite din partea firmei CON-A, constructorul angajat pentru modernizarea Stadionului Municipal, acesta urmând să execute lucrări de branșare a Stadionului la rețeaua de gaz.

Având în vedere că se va interveni atât în carosabil, cât și în trotuar, închiderea traficului este necesară pentru a putea realiza săpăturile, amenajarea racordurilor și refacerea suprafețelor afectate. Tronsonul menționat poate fi ocolit utilizând străzile adiacente însă, pentru a evita neplăcerile, șoferii sunt rugați să își planifice traseele de deplasare astfel încât să ocolească zona.

Primăria menționează că această închidere nu va afecta desfășurarea pieței volante din fața Sălii Transilvania.

Hunedoarean reținut după ce i-a furat telefonul unei sibience

0

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Hunedoara, cercetat penal pentru furt calificat.

Bărbatul este bănuit că, în 30 august, în jurul orei 0.15, i-ar fi smuls telefonul unei femei aflate în zona Pieței Aurel Vlaicu din municipiul Sibiu, după care ar fi fugit.

“Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Hunedoara – Poliția Municipiului Vulcan, la data de 19 octombrie polițiștii sibieni au reușit identificarea și prinderea persoanei în cauză.

Hunedoreanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Arest la domiciliu pentru sibianul acuzat de proxenetism

Sibianul în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru mai multe fapte de proxenetism, dar și pentru infracțiuni rutiere, va petrece următoarea lună în arest la domiciliu.

Acesta a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus aplicarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

În această săptămână, Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de proxenetism, trei infracțiuni de conducere fără permis și alte trei infracțiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Sibianul este bănuit că, în perioada mai – iunie a acestui an, ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituția pe raza județului Sibiu, atât stradal, cât și la domiciliile clienților. De asemenea, sibianul ar fi săvârșit și infracțiuni la regimul rutier.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un pas înainte pentru terenul de sport de la Școala 8

Liberalii sibieni anunță:

Un pas inainte pentru terenul de sport de la Scoala 8

Organizația Municipală a PNL Sibiu a anuntat pe pagina sa de facebook parcurgerea inca unei etape spre realizarea unuia dintre demersurile sustinute de liberali: construirea unui teren de sport la Scoala Gimnaziala nr.8 de pe strada Lupeni.
” Luna aceasta Consiliul Local Sibiu va vota documentatia si indicatorii tehnico economici ai noului teren de sport cu tribune de la Scoala Gimnaziala nr.8 de pe strada Lupeni. Este unul dintre demersurile asumate la inceput de mandat pentru concretizarea caruia a muncit Comisia pentru Sport a Organizatiei Municipale – Ciprian Fulea, Casian Vlascu, dar si colegii Alexandru Dumbravă, Mihai Onitiu, Adrian Bibu si Nicoleta David. Datorita implicarii lor si experientei specialistilor Serviciului de Administrare a Unitatilor de Invatamant Preuniversitar de Stat au fost parcursele etapele premergatoare acestei hotarari, adica achizitionarea serviciilor pentru elaborarea documentatiilor de avizare (DALI)” – se spune in postarea liberalilor sibieni.
Presedintele organizatiei, Adrian Bibu, sustine ca terenul de la Scoala 8, ca si alte astfel de initiative sunt parte din obligatiile pe care liberalii le au fata de comunitate.


Ne-am asumat o serie obiective fata de sibieni, le-am discutat ulterior cu partenerii politici , iar acum trebuie sa le realizam. Nu exista alta varianta, iar in PNL Sibiu – iata acum avem o dovada in plus- toti colegii pun umarul la indeplinirea promisiunilor

afirmă președintele Adrian Bibu


Dupa aprobarea indicatorilor tehnico economici si documentatiei urmeaza procedurile administrative referitoare la proiect si executie ceea ce inseamna ca ar putea incepe construirea terenului de sport anul viitor.

EMA aprobă administrarea vaccinurilor Pfizer și Moderna de la vârsta de șase luni

0

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat utilizarea vaccinurilor Pfizer şi Moderna, care au devenit astfel primele seruri anti-COVID-19 autorizate în UE, încă de la vârsta de şase luni.

În paralel, EMA a recomandat autorizarea unui vaccin adaptat al companiei Moderna care vizează subvariantele de Omicron BA.4 şi BA.5, precum şi tulpina originală de SARS-CoV-2, notează Agerpres.

Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat „utilizarea la copiii cu vârste cuprinse între 5 luni şi 4 ani a vaccinului Comirnaty”, produs de Pfizer, şi „utilizarea la copiii cu vârste de la 6 luni la 5 ani a vaccinului Spikevax”, produs de Moderna, a anunţat agenţia într-un comunicat.

Dozele celor două vaccinuri prevăzute pentru aceste grupe de vârstă sunt mai slabe în raport cu dozele folosite pentru adulţi, au explicat specialiştii de la EMA.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bărbatul care a omorât și rănit mai multe oi va fi cercetat sub control judiciar

Bărbatul care a intrat cu mașina într-o turmă de oi, omorând 4 ovine și rănind alte 11 animale, va fi cercetat sub control judiciar.

Bărbatul a fost prezentat instanței, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Bărbatul este bănuit că, luni după amiaza, în jurul orei 17,30, a condus un autoturism și a lovit o turmă de oi aflate la păscut pe un teren din extravilanul localității Vecerd. Bărbatul a omorât 4 animale, iar alte 11 oi au fost rănite.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor l-au reținut pe bărbat, iar cercetările continuă la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita. Bărbatul este cercetat pentru ucidere cu intenție a animalelor, respectiv rănirea cu intenție a animalelor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aproape 300 de studenți ai AFT Sibiu vor depune jurământul militar

Aproape 300 de studenți ai Academiei Forțelor Terestre Sibiu vor depune jurământul.

Studenţii anului I de studiu ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor depune, vineri, 21 octombrie, la ora 10.30, Jurământul Militar, în incinta instituţiei.

Vor face legământ cu ţara 299 de studenţi (111 fete şi 188 băieţi), şcolarizaţi pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și Ministerul Justiției.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Vladimir Putin a introdus legea marțială în cele patru regiuni ucrainene anexate

Președintele Vladimir Putin a semnat miercuri un decret care impune legea marțială în regiunile anexate ilegal de Rusia la finele lunii septembrie, informează agenția rusă de presă de stat TASS.

Legea marțială în cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova susține că le-a anexat va intra în vigoare joi, potrivit decretului publicat miercuri de serviciul de presă al Kremlinului, care a fost semnat de președintele rus Putin, relatează CNN.

„Decid să introduc legea marțială la 20 octombrie 2022, de la ora zero, pe teritoriile Republicii Populare Donețk, Republicii Populare Luhansk, regiunilor Zaporojie și Herson”, se arată în decretul semnat de Putin.

Vitaliy Kim, guvernatorul regiunii Mykolaiv din sudul Ucrainei, crede că decretul lui Putin are scopul de a permite Rusiei să „mobilizeze poporul nostru care a rămas” pe teritoriul ocupat.

Obligarea civililor să servească în forțele armate ale unei puteri ocupante este definită ca o încălcare a Convențiilor de la Geneva privind conduita în război, notează Reuters.

Legea marțială restricționează libertățile civile și dă instituțiilor statului atribuții sporite.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un roman inedit, Metavers

Articol de Cosmin Pal

Recent, a văzut lumina tiparului romanul Metavers, apărut la Editura Armanis din Sibiu, în care cititorul va descoperi universul S.F. filozofic creat de autoarea Aura-Raluca Bărboi. Metavers este un roman mai altfel, un univers virtual augmentat, o lume paralelă, o nouă frontieră ce aşteaptă să fie descoperită. E, de altfel, prima carte creată care aparţine acestui gen. Spre final vă vor aştepta câteva desene parcă desprinse dintr-o carte manga din Japonia care vă vor încânta privirea. Această lucrare are un concept nou care îmbină idei ce nu au mai fost alăturate până acum. “Poate fi vorba chiar de o premieră în lumea scrisului a literaturii române, dar şi universale. Vreau ca fiecare cititor să se poată regăsi în roman. În ziua de azi trebuie să încercăm a aprofunda literatura contemporană. Faptul acesta va necesita mai multe lecturi pentru a o pricepe. Poate doar aşa vom înţelege: Cine suntem? Ce trebuie să facem pentru a putea trăi în aceasta lume? Unde trebuie să ajungem? Cum şi unde să acţionăm pentru a deveni oameni? Îmi doresc ca oamenii să se poată bucura de literatură într-un sens unic. Mi-aş dori ca acest roman să poată ajunge la câţi mai mulţi cititori. Această carte este sută la sută scrisă cu iubire, şi garantat va crea o amintire plăcută în inima cititorilor. Îmi doresc un lucru. Cărţile să nu mai fie alese după frumuseţea coperţilor lor. Îmi doresc să fie alese din dorinţa de a le cunoaşte”, ne-a declarat autoarea.

Aura-Raluca Bărboi a absolvit cursurile Universităţii „Petrol-Gaze” din Ploieşti, Facultatea de Limba şi literatura română – Limba şi literatura engleză, urmate de un master în Studii culturale româneşti în context european. În anul 2016 debutează ca prozatoare cu primul volumul al romanului Închisoarea îngerilor, Editura Sfântul Ioan. A publicat în revistele literare Agora artelor, Agora artelor (Ziua Limbii Române), etc. A fost premiată la importante concursuri de literatură organizate de Lirismograf Sibiu (2020), Moştenirea Văcăreştilor (2021), Călimara cu cerneală (2022) etc. Altă lucrare publicată: Onirismul Literar Românesc, Editura Stef (2018).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi sibieni cu putere de decizie în viitorul program regional Centru 2021 – 2027

Articol de Cosmin PAL

Daniela Câmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, şi primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, vor face parte din Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Centru 2021-2027, la nivelul Regiunii Centru. Miercuri, la Sfântu Gheorghe, membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) din Regiunea Centru au participat la o nouă reuniune de lucru, în cadrul ședinței organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, la sediul Consiliului Județean Covasna, din Sfântu Gheorghe. Discuțiile s-au axat pe activitățile desfășurate la nivelul celor șase județe pentru absorbția eficientă a fondurilor europene nerambursabile, precum și temele privind pregătirea la nivel local pentru lansarea noului Program Regional CENTRU 2021-2027. “Alături de colegii din cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru am discutat despre Programul Regional Centru 2021-2027 care poate aduce plus valoare calității vieții comunităților sibiene”, afirmă Daniela Câmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Prioritățile perioadei 2021-2027

La Ședința CDR Centru s-au aflat președinții celor șase consilii județene din regiune, precum și reprezentanții ai administraţiei locale din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Temele discutate în cadrul ședinței CDR Centru au pornit de la analiza Raportului de activitate al ADR Centru pentru primul semestru al acestui an, urmărind stadiul în care se află cele peste 1.160 de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în așa fel încât să fie identificate cele mai bune modalități ca aceste proiecte să se transforme repede și eficient în realitate. Totodată, s-au discutat prioritățile perioadei 2021-2027, ținând cont de necesitățile de dezvoltare cuprinse în strategiile locale și preluate ca obiective în noul Program Operațional Regional CENTRU 2021-2027. ”În cursul acestui an, am discutat permanent cu membrii CDR Centru pașii pe care îi avem de realizat, ținând cont de faptul că autoritățile publice locale reprezintă cei mai importanți beneficiari ai actualului POR 2014-2020. Mai sunt încă peste 400 proiecte în implementare la nivelul mediului public și, prin finalizarea acestora, ne vom atinge țintele de absorbție pentru acest program de finanțare. Termenele devin tot mai strânse, iar beneficiarii trebuie să depășească problemele întâmpinate în implementarea proiectelor, iar aici intervine sprijinul nostru, inclusiv prin clarificarea multor aspecte tehnice sau legislative. Gradul de absorbție a fondurilor REGIO pentru Regiunea Centru este de aproximativ 65%, fiind cu 10 puncte mai mare decât la precedenta noastră întâlnire. Dacă ținem cont și de faptul că noi am procesat un volum al cererilor de rambursare care reprezintă valoric mai mult de 85% din ținta stabilită pentru absorbție în acest an, înseamnă că am reușit să lucrăm destul de eficient și am susținut beneficiarii să rezolve cu succes aproape toate problemele semnalate la nivel local, pentru finalizarea la timp a proiectelor. Analiza noastră comună își propune și să coreleze Programul Regional cu oportunitățile de finanțare prin componentele active ale PNRR, inclusiv pe cele care o să le gestionăm noi ca instituție, în domeniul social, al sănătății și educației. Astfel, depunem toate diligențele ca partenerii noștri din Regiune să fie bine informați despre obiectivele regionale de dezvoltare”, spune Simion Crețu, director general ADR Centru.

Urmărește Sibiu 100% în Google News