Acasă Blog Pagina 2282

Tânără rănită într-un accident rutier de un șofer care nu a oprit la culoarea roșie a semaforului

O tânără din Târnava a fost rănită în urma unui accident rutier produs joi, în Mediaș.

Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cloșca, un medieșean în vârstă de 37 de ani nu a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric, a pătruns în intersecția cu strada Unirii și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără în vârstă de 24 de ani, din Târnava.

Conducătoarea auto a fost rănită în urma evenimentului. Aceasta a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD și a fost transportată la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș. În urma impactului, tânăra a suferit o contuzie la picior și un atac de panică.

Polițiștii rutieri medieșeni au demarat o anchetă în acest caz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Scandal într-un local din Rășinari. Un tânăr a ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Rășinari, a fost reținut de polițiști, el fiind cercetat penal pentru lovire sau alte violențe.

Bărbatul este bănuit că, în 9 octombrie, în timp ce se afla în incinta unui local din Rășinari, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi bătut pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Tânărul a suferit mai multe răni și are nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale.

„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 12 octombrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii presupusului agresor pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Rășinari, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Două femei au fost bătute, în ultimele ore, de soț și concubin

Două femei, din Tălmăcel și Ernea, au fost bătute și amenințate și soț, respectiv concubin. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu în ambele cazuri.

Polițiștii din Tălmaciu au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile, împotriva unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din Tălmăcel, în urma unui apel 112 prin care concubina acestuia sesiza că a fost bătută și amenințată. Bărbatul a trecut la amenințări și asupra unui minor. Individul este cercetat penal pentru violență în familie și amenințare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au intervenit în localitatea Ernea, unde prin apel 112, o femeie a anunțat că a fost bătută și amenințată de soț. Polițiștii l-au evacuat pe bărbat din casă și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Polițiștii sibieni au transmis o serie de recomandări persoanelor care sunt victime ale violenței domestice.

„Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.

Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă, nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale și meriți să fii tratat/ă cu respect. Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită. Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:
• Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc. numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
• Să nu îţi retragi plângerea;
• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Imaginii cu interioarele stadionului şi cu aspectul tribunelor

Articol Cosmin PAL

Noul stadion Municipal se aproapie de finalizare. Primăria a publicat, joi, imagini cu stadioul lucrărilor la cel mai mare şantier în municipiul Sibiu de după 1990. Până în acest moment, s-au finisat o parte dintre amenajările interioare ale tribunelor, au fost marcate şi amenajate locurile de parcare de la subsolul tribunei oficiale, au fost montate o parte dintre echipamentele electronice, inclusiv tabela electronică, precum şi montarea scaunelor (culori gri, roşu şi negru).

Primăria orașului a anunțat că stadionul va fi gata la sfârșitul lunii octombrie. Valoarea stadionului Municipal a trecut de 200 milioane de lei, în condiţiile în care recent Consiliului Local Sibiu a aprobat actualizarea costurilor pentru noua valoare a investiției. Acestea au crescut cu 4,5 milioane de euro faţă de suma calculată inițial. Stadionul din Parcul „Sub Arini” va ajunge la o capacitate 12.363 de locuri, din care 302 locuri VIP. Arena va avea și o sală de atletism, care va fi amplasată sub actuala tribuna 2. Sala de box va fi la parter, unde vor fi amplasate și spațiile de alimentație publică.

Suprafața de joc va avea 105 metri lungime pe 68 lățime, cât cea de pe Camp Nou. Gazonul va fi natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum arată Secția Chirurgie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu după modernizare

0

Modernizarea Secției Chirurgie II a Spitalului Clinic Județean Sibiu a fost finalizată. Până la finalul lunii decembrie 2022 urmează să fie reabilitate încă cinci săli de operație.

”Continuăm investițiile în Spitalul Județean Sibiu și facem acest lucru fie prin alocarea de resurse din bugetul Consiliului Județean, fie prin atragerea de fonduri, așa cum este cazul Secției Chirurgie II și blocului operator”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu.

Valoarea proiectului este de aproximativ 2,5 milioane de lei fără TVA, bani care au venit din POR 2014-2022 și din sponsorizare SNGN ROMGAZ SA.

În ce constau lucrările de modernizare

  • Schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare
  • Înlocuirea pardoselii și a tapetului
  • Izolarea interioară a pereților
  • Înlocuirea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație
  • Placarea tavanelor cu rigips

Chirurgie II este a foua secție din Blocul chirurgical finalizată anul acesta, după Secția Urologie. De asemenea, vor demara lucrările la Secția Ortopedie, iar apoi la secția Chirurgie I.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dansurile populare, meșteșugurile și gastronomia din județul Sibiu, dezvăluite online

0

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu provoacă utilizatorii de internet să pornească într-o călătorie online prin cântecele, obiceiurile, meșteșugurile, dansurile populare și gastronomia din județul Sibiu. Totul se întâmplă în cadrul proiectului „Tradiții pentru mâine”, derulat până la finalul acestui an, pe canalele de comunicare online ale instituției.

Fotografii în alb-negru, filme și texte explicative – toate sugestive pentru patrimoniul cultural imaterial al județului Sibiu vor fi valorificate în cadrul proiectului „Tradiții pentru mâine”, inițiat de CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu.


Culesul viilor de odinioară, colindatul și cetele de juni


Proiectul va fi axat, cu precădere, pe fapte de cultură tradițională specifice toamnei și iernii din zonele etnofolclorice ale județului – Mărginimea Sibiului, Țara Secașelor, Țara Oltului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor. Conform reprezentanților CJCPCT „Cindrelul – Junii Sibiului”, vor fi valorificate informații despre culesul viilor de odinioară, claca – practică obișnuită a muncilor câmpului, obiceiuri pastorale, postul Crăciunului, obiceiul cetelor de juni și al colindatului, practici legate de înnoirea anului, dar și detalii despre școala de altădată, obiceiurile de nuntă sau reflectarea roadelor pământului în ornamentica portului popular.
„Ne-am dorit să demarăm proiectul „Tradiții pentru mâine” în semn de respect și mulțumire pentru oamenii care păstrează obiceiurile din străbuni, pentru colaboratorii noștri din satele Sibiului care, de atâtea ori, ne-au primit în casele lor, ne-au împărtășit povești din vremuri de odinioară, au căutat pentru noi vechi fotografii, au deschis lăzile de zestre ori s-au așezat la războiul de țesut, pentru a face demonstrații de meșteșug. Și credem că toamna, anotimpul recoltelor, e cel mai potrivit pentru a ne bucura de roadele tradiției”, a spus Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Acest proiect se va derula pe canalele de comunicare online ale instituției: pagina de facebook Centrul Creaţiei Junii Sibiu, contul de instagram Centrul Creației Junii Sibiu și canalul de youtube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului.
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Final de săptămână plin în Muzeul ASTRA: de la ateliere de construit sobe din cahle, la cele de fierărie antică și olărit

0

Acest sfârșit de săptămână se anunță unul foarte bogat în Muzeul din Dumbrava Sibiului. CNM ASTRA a pregătit trei evenimente-ateliere meșteșugărești interactive, marca „Animă ASTRA!”. Este vorba despre „Foc, pământ și roata olarului”, „Căldura pământului” și „Castra Barbarorum (taberele barbarilor) 2.0”.

Primul dintre ele este, așadar, „Căldura pământului” și presupune un atelier meșteșugăresc de căhlărit și construcție sobe din cahle, ce va avea loc astăzi, între orele 10 – 17, în Gospodăria din Șeica Mică.
Potrivit reprezentanților Muzeului, casa de viticultor din Șeica Mică impresionează prin tehnica și rafinamentul artistic baroc săsesc. Un meșter sobar va amenaja aici un atelier de căhlărit în toată regula și apoi va realiza manual, prin metode tradiționale, sobe din cahle folosind cărămidă mică, nisip și lut. În același timp, sobarul le va spune (teoretic și practic) vizitatorilor despre utilitatea și frumusețea acestor sisteme arhaice de încălzire, greu de înlocuit și astăzi pentru mulți gospodari, datorită atmosferei speciale pe care o transmit.

Fierărie antică


Apoi, „Castra Barbarorum (taberele barbarilor) 2.0” se va desfășura de astăzi și până duminică, inclusiv, între orele 10 – 17, în sectorul de Prelucrare a Metalelor din Dumbrava Sibiului. Acesta este un eveniment dedicat patrimoniului cultural arheologic. „Participă meșterul fierar Komakiza cu un atelier meșteșugăresc de fierărie antică – confecționare replici după unelte și arme antice, împreună cu Ars Fabrilis Oficina, cu un atelier meșteșugăresc de lemnărit – confecționare veselă de lemn la strung antic. „Castra Barbarorum 2.0″ va fi animat de persoane costumate după modelul vestimentației din perioada antică, iar acestea vor reconstitui ipostaze din viața cotidiană şi meşteşuguri din antichitate”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA.
Astfel, în zona sectorului de Prelucrarea Metalelor (în proximitatea Etno Tehno Parc), vor avea loc activități demonstrative și interactive, desfășurate sub forma unor ateliere de reconstituiri istorice şi experimente arheologice, în care vor fi confecționate obiecte casnice, piese de armament, unelte şi ustensile meşteşugăreşti, reproduse fidel după cele descoperite în siturile arheologice.

Lecții de olărit


„Foc, pământ și roata olarului” este cel de-al treilea eveniment din acest sfârșit de săptămână, în perioada 14-16 octombrie, între orele 10 – 17. Acesta va avea loc în Gospodăriile din Găleșoaia.
În cadrul evenimentului „Foc, pământ și roata olarului”, la cele două gospodării din Găleșoaia, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, doi meșteri olari vor face vase din lut cu ajutorul roții de olar și le vor arde într-un scop educational-interactiv-demonstrativ.
De altfel, meșterul Ion Rătezeanu va reprezenta tradiția olăritului popular din Nordul Gorjului, mai exact a ceramicii produse în Găleșoaia – sat dispărut, dar a cărei moștenire merge mai departe prin activitatea meșterului venit special la Muzeul ASTRA să arate vizitatorilor ce știe să facă mai frumos.
Unul dintre ultimii păstrători ai artei modelării lutului, meșterul Marcel Tănăsie, născut într-o zonă cu o străveche istorie în arta olăritului tradițional românesc, Mehedinți, va lucra în stilul centrelor ceramice de la Sisești și Noapteșa.
De asemenea, în zilele de sâmbătă (15 octombrie) și duminică (16 octombrie), începând cu ora 12, muzeograful Adrian Scheianu va realiza un ghidaj în sectorul olărit despre istoria ceramicii românești, dar și în alte aspecte inedite ale civilizației tradiționale.
Evenimentele fac parte din programul „Animă ASTRA!”, proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Schimbări la intersecția bulevardului Mihai Viteazu cu str. N. Iorga: esplanada intră în reparații

Din data de 13 octombrie, va intra în reparații esplanada de la intersecția bulevardului Mihai Viteazu cu strada N. Iorga.

Primăria Sibiu a semnat contractul de lucrări pentru reparația și îmbunătățirea esplanadei de la intersecția bulevardului Mihai Viteazu cu strada N. Iorga,  aflată într-o zonă comercială intens circulată pietonală.

Lucrările sunt în valoare de 383.000 de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 60 de zile.

Ce presupun lucrările

Lucrările prevăd îndepărtarea plăcilor vechi și pavarea cu plăci din compozit de piatră. Sunt necesare și vor fi efectuate lucrări de drenare a apei, iar balustrada de protecție va fi recondiționată și remontată pentru siguranța pietonilor.

Aspectul esplanadei va fi îmbunătățit și prin crearea unor mici insule verzi, cu iarbă, în care se vor așeza amenaja alveole cu piatră ornamentală în care vor fi amplasate ghivece cu pomi.

Circulația pietonală va fi permisă în zonă, în condiții de șantier.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Zeci de mii de cazuri de variola maimuței la nivel mondial

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuţei au fost înregistrate de la începutul epidemiei, în mai, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a făcut apel la prudenţă chiar dacă numărul de cazuri noi este în scădere, informează AFP.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că în acest an au fost înregistrate 26 de decese şi peste 70.000 de cazuri de contaminare, 42.000 dintre acestea fiind în Americi şi aproape 25.000 în Europa.

„La nivel global, numărul cazurilor este în scădere, însă săptămâna trecută 21 de ţări au asistat la o creştere, în special în regiunea Americilor, care reprezintă aproape 90% dintre cazurile din ultima săptămână”, a spus directorul OMS la o conferinţă de presă de la Geneva.

„O epidemie care încetineşte poate fi o epidemie mai periculoasă, pentru că putem crede că s-a încheiat criza şi să reducem prudenţa”, a adăugat el confirmând că organizaţia pe care o conduce colaborează cu statele în vederea creşterii capacităţilor acestora de monitorizare epidemică.

„Suntem îngrijoraţi de numărul de cazuri din Sudan, în special în taberele de refugiaţi de la graniţa cu Etiopia”, a adăugat el.

„Ca şi COVID-19, variola maimuţei rămâne o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional (USPII), iar OMS va continua să o trateze ca atare”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

De la începutul epidemiei, 107 ţări membre OMS au înregistrat cazuri noi. Un număr de 39 dintre acestea nu au raportat pacienţi noi în ultimele 21 de zile. SUA (26.723), Brazilia (8.147), Spania (7.209), Franţa (4.043), Marea Britanie (3.654), Germania (3.640), Peru (2.587), Columbia (2.453), Mexic (1.968) şi Canada (1.400) sunt cele mai afectate zece ţări din lume şi reprezintă 87% din cazuri.

Cazurile de variola maimuţei au crescut brusc de la începutul lunii mai, în afara ţărilor africane unde această boală este de mult timp endemică, în rândul bărbaţilor care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi. Conform datelor OMS, 97% dintre cazuri au fost bărbaţi cu vârsta medie de 35 de ani, iar 49% erau SIDA pozitivi.

Boala provoacă febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.(AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Atac cu drone kamikaze în Kiev, joi dimineața

0

Atacuri cu drone au lovit joi dimineaţa devreme infrastructuri din regiunea Kiev, a anunţat Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene.

Rusia continuă atacurile asupra orașelor ucrainene. Oficialii locali au anunțat joi dimineață că regiunea Kiev a fost atacată cu drone kamikaze, iar în timpul nopții, orașul sudic Nikolaev a fost „bombardat masiv”.

Adunarea Generală a ONU a adoptat cu o largă majoritate o rezoluție prin care condamnă recenta anexare a celor patru regiuni ucrainene de către Rusia. „Un alt atac cu drone kamikaze asupra unor infrastructuri critice”, a scris oficialul într-un mesaj preluat de Reuters de pe Telegram.

Ucraina a informat în ultimele săptămâni despre un val de atacuri cu drone Shahed-136 de fabricaţie iraniană. Iranul neagă că ar livra drone Rusiei, iar Moscova nu a comentat.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Primăria Mediaș primește cererile pentru repartizarea locuințelor ANL

0

Între 15 octombrie și 31 decembrie 2022, tinerii din Mediaș cu vârsta de până la 35 de ani pot depune dosare în vederea cuprinderii în lista de priorități pe anul 2023 și repartizării de locuințe ANL.

Reprezentanții Primăriei Mediaș susțin că vor fi analizate de către Comisia Socială doar dosarele depuse până în ultima zi a acestui an.

Solicitanţii care au avut dosare depuse în anul anterior și nu au primit repartiție au posibilitatea depunerii unui dosar actualizat pentru a fi cuprinși în lista de priorități pentru anul viitor. Potrivit criteriilor obligatorii pentru repartizarea locuințelor ANL, titularul cererii de repartizare trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste.

De asemenea, titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membri ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în municipiul Mediaș. În sfârșit, titularul cererii trebuie să îşi desfăşoare activitatea în municipiului Mediaș.

Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuinţele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiţii aprobate şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. Dosarele se depun la Centrul de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Finanțare de 57 milioane de euro pentru stimularea angajării tinerilor și a persoanelor peste 45 de ani

Ministerul Muncii va implementa două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor dar şi persoanelor peste 45 de ani, potrivit ministrului de resort, Marius Budăi.

Valoarea celor două proiecte, care se vor derula până la finalul anului viitor, este de 57 milioane de euro.

„Am atras noi fonduri europene pentru subvenţionarea angajării tinerilor, dar şi a persoanelor peste 45 de ani! MMSS, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), va implementa, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, două noi proiecte: „PRO NEETs RMPD – Stimularea integrării absolvenţilor NEETs pe piaţa muncii” şi ” PROACCES 4 – Subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri”, cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Valoarea celor două proiecte este de 57 milioane de euro”, a scris miercuri, pe Facebook, ministrul Muncii.

Banii sunt destinaţi angajatorilor care încadrează în muncă persoane din aceste categorii de persoane.

Urmărește Sibiu 100% în Google News