Doi șoferi sibieni au fost amendați cu aproape 600 de lei fiecare și 3 puncte de penalizare pentru că au oprit pe culoarele destinate îmbarcării și debarcării elevilor.
Sancțiunile au fost aplicate în cursul zilei de joi, iar polițiștii sibieni spun că astfel de acțiuni vor continua.
“A început școala iar pentru siguranța elevilor, în primul rând, dar și pentru fluența traficului rutier, polițiștii rutieri au intensifica acțiunile de verificare a respectării regulilor de circulație în imediata apropiere a unităților de învățământ.
Astfel, la data de 8 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 580 de lei fiecare și 3 puncte de penalizare, in una din situații fiind luată și măsura ridicării mașinii care staționa pe culoarul destinat îmbarcării/debarcării elevilor”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Culoare de îmbarcare/debarcare a elevilor au fost amenajate în zona a trei unități de învățământ din municipiul Sibiu (Colegiul Național „Octavian Goga” – situat pe strada Bastionului, Școala Gimnazială „Regina Maria”, situată pe strada Zaharia Boiu, Școala Gimnazială nr. 4 – situată pe strada Spartacus), proiectul urmărind fluidizarea traficului rutier în zona centrală.
Aceste culoare sunt evidențiate prin aplicarea unui strat de vopsea de culoare roșie pe suprafața părții carosabile, pe întreaga lungime a acestora acționând indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”.
Pentru buna desfășurare a concursului „Binder Lake Triathlon”, Comisia de Circulație a aprobat următoarele restricții în trafic pentru duminică, 11 septembrie: în intervalul orar 10.15 – 11.30, circulația va fi închisă pe străzile Calea Șurii Mici (de la intersecția cu str. Salzburg), Țiglari, Lacul lui Binder, Tractorului, Mozaicului și Varului.
Asociația Clubul Sportiv Aria pentru Sport organizează duminică, 11 septembrie o nouă ediție a concursului „Binder Lake Triathlon”. Concurenții vor participa la probe de natație, ciclism și alergare. Participanții vor susține mai întâi proba de înot în Lacul Binder, apoi vor pedala pe un traseu de 20 km pe ruta: str. Țiglarilor – str. Lacul lui Binder – str. Tractorului – str. Mozaicului – str. Varului – Calea Șurii Mici – intersecția cu str. Salzburg. A treia probă va fi cea de alergare pe o distanță de 5 km în jurul Lacului Binder.
Șoferii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să aleagă rute ocolitoare în ora în care circulația va fi închisă.
E, de patru ani, antrenoare la sărituri în apă a Clubului Sportiv Școlar Sibiu. Practică de la o vârstă fragilă acest sport, care i-a adus apoi nenumărate titluri, medalii, în diverse competiții naționale și internaționale. O prezență tonică, destinsă, cu foarte mult optimism și zâmbet la purtător. E sibianca Anca Șerb.
Într-o vreme în care tot românul își vede copilul David Popovici sau Simona Halep, Anca Șerb chiar știe care e drumul spre o astfel de performanță!
Foto: Arhiva personală
„Bazinul a devenit locul meu de joacă”
Ești una din sportivele care a făcut mândru Sibiul pe parcursul a ani performanți de activitate. De unde a pornit această poveste?
Am început de mică. Și când spun mică, mă refer la undeva patru ani jumătate, când am făcut primul meu curs adevărat de inițiere înot. Doamna care organiza cursul era antrenoare de sărituri în apă. După terminarea cursului, a vorbit cu părinții: „Vreți să o lăsați mai departe, la sărituri, pe Anca?” „Da!” Mi-a plăcut, m-am atașat. Nu aveam copii de vârsta mea printre vecini și, fiind singură la părinți, pentru mine era o distracție. Și de pe la vreo 13 ani au început să explodeze rezultatele. De atunci am început să am, la fiecare campionat național, rezultate tot mai bune și mai bune, câștigând medalii cu fiecare competiție. Întâi la juniori, după care și la seniori.
Erai o țâr` de om când ai început să practici deja, cu perseverență, acest sport. Cât de grea ți-a fost gestionarea aceasta a timpului, a priorităților unei copilării în care, firesc, tentația jocului e mult mai mare decât cea a asumării unei discipline anume?
Mi-a plăcut de la început foarte mult ceea ce făceam. Îmi spuneau părinții: „Te duci la școală, îți faci temele, apoi te poți duce la antrenament”. Neavând cu cine mă juca, îmi petreceam cel mai adesea timpul fie singură în curte, fie la antrenament. Ce era să aleg? La sărituri în apă întâlneam mai mulți copii, de aceea bazinul a devenit locul meu de joacă.
Cum poate fi motivat un copil să practice acest sport?
Vorbim despre sportul de performanță. Dacă sportivul vede că e apreciat în timpul antrenamentelor, are rezultate bune, atât în antrenamente, cât și în competiții, eu zic că motivația apare de la sine. Acum, depinde și de copil. Pentru că nu întotdeauna te motivează doar antrenamentul. Uneori antrenamentele sunt foarte grele. Când ai antrenamente de pregătire fizică, nu ești chiar foarte motivat să te duci. Dar văzând rezultatele bune, ești motivat. Ajută mult și un pic de imbold din partea antrenorului, în primul rând și, bineînțeles, al familiei. Antrenorul e bine să aibă o relație deschisă, dar profesională, cu părinții. Să le explice că e nevoie să se formeze o rutină a sportivului pentru a avea rezultate. Așa cum e și în cazul școlii – mergi la școală, ajungi acasă, îți faci temele -, la fel e și cu sportul. Cel puțin sportivilor de performanță eu le dau de lucru și pentru acasă. Pot lucra anumite exerciții, unde știu că au niște carențe și nu se accidentează, și acasă, pentru a-și dezvolta mai bine acele calități de care știu că au nevoie. Părintele, în același timp, trebuie să facă echipă și cu sportivul (fiul/fiica lui), și cu antrenorul. Prin comunicare, cel mai eficient, părintele dirijează organizarea sportivului.
La modul practic, vreau să îmi dau copilul să facă sărituri în apă de performanță. De unde încep?
În primul rând, și mă refer la Clubul Sportiv Școlar, noi facem o selecție. Eu, de anul trecut, m-am axat mai mult pe selecția on-line, cu care chiar am avut succes. Bineînțeles, cu grupuri de mămici, grupuri cu activități sportive din Sibiu sau alte activități ce se pot face în Sibiu. Mai facem selecția în grădinițe și școli, pentru clasa I maxim. Noi selectăm copii până la vârsta de 8 ani. Acceptăm și copii mai măricei, să zic 9-10 ani, dar care să aibă anumite achiziții motrice care să ne ajute în sportul nostru. Şi de obicei aceasta se întâmplă dacă acel copil vine dinspre gimnastică.
Cum faceți selecția?…
Vine copilul la sală, încercăm să fim atenți la anumiți indici somatici (înălțime, greutate etc.), după care, dacă copilul este micuț (5-6 ani), putem lucra pe mobilitate, să o dezvoltăm, pentru că mobilitatea este una din calitățile de care avem nevoie foarte mult la sărituri în apă. Și dăm niște probe practice, specifice sportului nostru în sală. Acum, dacă văd că un sportiv are anumite lipsuri pe anumite zone, normal că nu renunț din prima la el. Îl mai țin un an, îl urmăresc cum se descurcă la acele probe specifice. Cam de acolo pornește. Începătorii, la 5-6 ani, pot stagna în aceeași grupă undeva la 2-3 ani, după care se face selecția pentru grupa de avansați. Aici stau alți 2-3 ani, după care se face selecția pentru grupa de performanță.
Contabilizăm și oareșce performanțe ale Clubului Sportiv Școlar Sibiu?
Vorbim de secția noastră, de sărituri în apă, a Grupului Sportiv Școlar. Avem 4 sportivi, dintre care 2 juniori B, de 15 ani, cu care am participat anul acesta la Campionatele Naționale din primăvară și ne-am întors cu șase medalii, dintre care două au fost și la seniori. Iar cu juniorii C, unde avem 3 sportivi, unul din ei a reușit să câștige locul II la Campionatele Naționale. Și o junioară D, care a participat pentru prima dată la o competiție de nivel național, care a ieșit pe locul II. Sunt niște rezultate foarte bune, raportate la condiții.
Apropo de condiții… Cum stăm cu baza sportivă sibiană?
Există un proiect cu bazinul Olimpia, așteptăm cu sufletul la gură demararea sa, ca să ne putem apoi desfășura activitatea în condiții specifice. În semestrul al doilea din anul școlar precedent am colaborat cu Centrul Aria și Baia Populară, ca bazine, care ne-au ajutat foarte mult și s-a văzut diferența în lucrul din timpul antrenamentelor, în achizițiile copiilor și, în fond, în rezultatele sportivilor.De aceea, și în acest an sportiv, dorim să reluăm colaborarea cu cele două instituții.
Foto: Arhiva personală
De la Wuhan, la Sibiu
Numește câteva calități pe care trebuie să le aibă un sportiv de performanță.
În primul și în primul rând, disciplina. Vine copilul de acasă cu o anumită disciplină, însă noi încercăm să îl ajutăm și mai mult. De fapt, sportul de performanță înseamnă disciplină. Trebui să ai un program destul de strict, o rutină destul de strictă. O altă calitate e motricitatea. Într-un sport de performanță trebui să fii motric. Mai ales la săriturile în apă, care e un sport artisitc. E ca gimnastica, baletul, pot spune. E nevoie să ai îndemânare, forță, rezistență, viteză, toate aceste calități motrice.
Cum ai ajuns din antrenată, antrenoare?
Cred că pandemia și-a spus cuvântul. Acela a fost momentul în care eu am cam terminat-o cu sportul de performanță. Eu, după ce mi-am terminat junioratul ca sportiv la Clubul Sportiv Școlar Sibiu, m-am transferat la Steaua București, unde mi-am petrecut ultimii ani de performanță în sport, după care, în 2019, fiind încă sportivă, m-am întors la Sibiu, pe un post la CSȘ Sibiu. Adică, unde am fost sportivă, acum antrenez. Ceea ce mi se pare foarte fain! Așa am făcut pasul spre antrenorat și am venit cu forțe proaspete, cunoștințe acumulate din performanța pe care eu am făcut-o.
E vreun titlu la care ții în mod special?
Pe lângă nenumăratele titluri de campioană națională la juniori și seniori, pot enumera, ca junioară, locul II la Campionatele Balcanice. Am mai avut două locuri III la un campionat internațional Waldkraiburg, și ultima competiție, unde m-am simțit foarte relaxată și mi-am făcut chiar și personal best, a fost la Wuhan, unde am participat cu cei de la Steaua.
În sfârşit, aflăm şi noi cum a ajuns pandemia la Sibiu!
Era fix înainte de pandemie! M-am calificat în finală și am ieșit pe locul VII la Campionatele Mondiale Militare. A fost unul din cele mai bune rezultate pe care le-am avut.
E începutul şcolii. Copiii vin spre săriturile în apă?
Da, am început să primesc telefoane pentru înscriere. Suntem la faza de preselecții. Cu gașca de performanță am păstrat legătura și pe parcursul verii, pentru că nu am putut să îi las așa mult în vacanță, deoarece e nevoie să ai continuitate, mai ales în activitatea fizică de performanță. Am fost chiar și într-un contonament acum vreo trei săptămâni, printr-o cofinanțare a Consiliului Județean, în cadrul unui proiect. Pentru mine toată luna septembrie înseamnă selecție pentru începători.
„De ce să fiu tristă, în loc să caut soluții pentru a face bine în ceea ce fac?”
Văd o mare „problemă” în a practica sportul, în general. Le dai voie copiilor să mănânce ciocolată?
Nu e greșit să mănânci o ciocolată sau ceva dulce. Doar că, dacă îți e poftă de mai mult, încearcă să înlocuiești dulcele respectiv cu un fruct. La cei mici nu punem încă foarte mult accent pe alimentație. E bine să fie o alimentație corectă, care trebuie să plece din familie, în primul rând. Știu că e greu, mai ales cu școala, să ai cele trei mese la ore fixe pe zi, dar important e masa de dimineața, mai ales pentru sportivii care au antrenament la prima oră. Și da, să bea multă apă și să consume fructe. Să înceapă să înlocuiască surplusul de dulciuri cu fructe.
Nu pot să nu remarc dezinvoltura, exuberanţa permanentă cu care vorbeşti despre pasiunea ta, despre copiii aceştia pe care îi formezi. Ai şi tristeţi care te încearcă din când în când?
Tristețea cea mai mare ar fi baza sportivăm. Dar de ce să fiu tristă, în loc să caut soluții pentru a face bine în ceea ce fac? Degeaba sunt tristă, că nu mă ajută la nimic. Dimpotrivă, transmit copiilor starea mea și nu mai iese nimic bun.
Nu obosești să faci ceea ce faci?
Nu, sunt încă tânără. Mai am timp. Sunt la început. Acesta e abia al patrulea an de antrenorat. Și am idei.
Ai amintiri, momente care îţi sunt foarte dragi, speciale, din lucrul cu copiii? Cum reuşeşti să ţi-i faci prieteni?
Sunt dese momentele de fericire. Ma bucur alături de ei atunci când le iese bine un element nou, o săritură nouă și, bineînțeles, cel mai frumos sentiment este acela de triumf, de clasare pe locurile fruntașe într-o competiție. În urma comunicării eficiente, bazată pe încredere, pe care am dezvoltat-o cu gașca de performanță în timpul lecțiilor de antrenament, ne înțelegem nevoile reciproc: eu îi înțeleg pe ei când au o zi mai puțin plăcută, iar ei mă înțeleg pe mine. Fiind generația cu telefonul în mână, am creat un profil de Instagram unde facem vizibile rezultatele sportivilor, munca și distracția din timpul antrenamentelor și cantonamentelor (diving_sibiu).
Pompierii sibieni au intervenit, vineri dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare de pe strada Frigoriferului din municipiu.
Mai multe autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor au intervenit în zona respectivă. Mai mullți paleți de lemn au ars în urma incendiului, fiind afectată și hala de fumul degajat.
“Pompierii militari ai ISU Sibiu au intervenit de urgență în această dimineață, în jurul orei 6:30, pe strada Frigoriferului în municipiul Sibiu, cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu exhaustor de fum și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
Forțele operative sosite la fața locului, au identificat un incendiu care se manifesta la niște paleți de lemn, în interiorul unei hale de depozitare. Incendiul a fost lichidat prompt, însă au ars aproximativ 100 de paleți iar pereții halei au fost afectați de degajarea de fum.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al altor substanțe depozitate lângă materiale combustibile”; a precizat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Academia Română atrage atenţia că fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989 „este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române” şi solicită, într-un mesaj adresat de participanţii la Congresul Istoricilor Români, care se desfăşoară în perioada 8-10 septembrie, la Alba Iulia, ca numărul de ore de istorie din învăţământul preuniversitar să fie de trei ore pe săptămână.
„Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989, fără acordarea finanţării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor şi facultăţilor de istorie, publicaţiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române şi se pecetluieşte dispariţia sa treptată”, se afirmă în mesajul semnat de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
În mesaj se solicită ca numărul de ore de Istorie din învăţământul preuniversitar din România să fie cel puţin egal cu media orelor de Istorie din statele UE, respectiv de trei ore pe săptămână.
„Solicităm Ministerului Educaţiei să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanţii Academiei Române – Comitetului Naţional al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în aşa fel încât viitoarea lege a învăţământului să reflecte corect statutul Istoriei şi al istoricilor”, se arată în mesajul menţionat.
Potrivit documentului, comunitatea istoricilor şi arhiviştilor din România „declară că se va menţine pe linia profesională şi morală instituită de marii părinţi ai istoriografiei naţionale”.
„Cel puţin Academia Română şi entităţile ei de cercetare a istoriei îşi propun o mai intensă prezenţă în arena creativităţii istoriografice şi a dezbaterilor publice. Cunoaşterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naţionale, dar şi a istoriei minorităţilor naţionale ca parte a acestei ţări, cu toate împlinirile şi neajunsurile prezente la toate naţiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci şi pe decidenţii politici ai României.
Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înţelegere şi circumscriere a studiilor de istorie locală, naţională, regională. Ţinem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene şi internaţionale, cu instituţiile şi reţelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credinţă principiile Muzei Clio, cercetarea şi prezentarea adevărului istoric”, se mai arată în mesajul Academiei Române. (AGERPRES)
Un nou traseu temporar al operatorului de transport din Mediaș, Meditur, va fi funcțional în perioada în care Școala Gimnazială numărul 4 din zona centrală va fi în reparații și modernizări, iar 68 de elevi vor desfășura cursurile în cartierul Gura Câmpului, la Școala Gimnazială numărul 5, pe strada 1 Decembrie.
Cum la Școala Gimnazială 4 se vor desfășura ample lucrări de modernizare în baza unui proiect european, conducerea unității de învățământ a solicitat asigurarea transportului gratuit pentru deplasarea elevilor în deplină siguranță la noua locație, conducerea societății Meditur a analizat solicitarea și a propus un traseu nou L4E, pe o rută deja existentă (T2).
Traseul L4E pentru transport școlar va fi dedicat exclusiv elevilor pe durata execuției lucrărilor la Școala Gimnazială Numărul 4, exclusiv în perioada anului școlar, fără a lua în calcul vacanțele. Transportul elevilor pe noul traseu se va desfășura între orele 8-8.30 și 12.30-14, va pleca de la Autogara Mediaș până la Complexul Vechi de pe strada 1 Decembrie cu opriri în stațiile de pe strada Pompierilor, Strada Baznei și strada 1 Decembrie.
Un număr de 392 concurenți s-au înscris până acum la Medias Bike Marathon ediția 2022.
Competiția aflată la cea de-a cincea ediție va avea loc în data de 17 septembrie. Potrivit organizatorilor, primii 400 concurenți înscrișiprimesc în kitul de start un tricou tehnic de ciclism conform mărimii alese. Înscrieri se vor mai face inclusiv în ziua competiției.
Partea principală a Medias Bike Marathon o constituie cursele dedicate adulților, iar în acest an, la fel ca și la edițiile precedente, trei probe diferite în funcție de lungime și grad de dificultate sunt dedicate lor. Este vorba despre traseul de 25 kilometri, traseul de 40 kilometriși traseul de 75 kilometri.
Organizatorii au introdus, încă de anul trecut, secțiunea de e-bike, o competiție cu biciclete acționate electric, foarte spectaculoasă și din ce în ce mai cerută de participanți, desfășurată pe traseul de 40 kilometri. Noutatea ediției acestui an o constituie un nou segment de traseu care, cu siguranță, va pune la încercare condiția fizică a tuturor participanților.
Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. Timp de cel puțin 12 zile după moartea ei, Marea Britanie se va bloca, ceea ce ar putea costa economia britanică miliarde de miliarde de euro în câștiguri pierdute.
Odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a, numeroase schimbări se vor produce la nivelul țării. Prințul Charles își va schimba numele, iar versurile imnului național vor fi și ele actualizate, notează Insider.
Liderii mondiali vor veni să aducă omagiu. Elisabeta a II-a a fost cel mai înalt șef de stat din lume, fiind pe tron de mai bine de 70 de ani. De când a urcat pe tron, în 1952, Regina Elisabeta a II-a cunoscut peste 13 premieri ai Marii Britanii și 13 președinți ai Statelor Unite.
Versurile imnului naţional al Marii Britanii, care în forma sa actuală datează din secolul XVIII, se vor schimba din „God Save the Queen” în „God Save the King”. De asemenea, monedele și bancnotele vor fi bătute și tipărite de acum înainte cu imaginea regelui. Vechile monede şi bancnote vor rămâne în circulaţie până vor fi treptat înlocuite, de-a lungul timpului.
Cifrul regal, monograma folosită de monarhi care în prezent este inscripţia reginei „EIIR” dedesubtul unei reprezentări a Coroanei Sfântului Edward, va fi de asemenea schimbată. Acest cifru este reprodus pretutindeni în Marea Britanie şi este prezent pe aproape orice, de la căsuţele poştale până la uniformele poliţiei. Conform tradiţiei, atât cifrul cât şi blazonul regal se vor schimba odată cu urcarea pe tron a unui nou rege, scrie Observator.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, la vârsta de 96 de ani. Regina Elisabeta a II-a la murit Castelul Balmoral din Scoția după o domnie de 70 de ani.
Medicii săi au devenit îngrijorați cu privire la starea ei de sănătate, joi, 8 septembrie, după o evaluare amănunțită, și au recomandat ca ea să rămână sub supraveghere medicală permanentă la Castelul Balmoral din Scoția.
Potrivit BBC, Prințul Charles și fii săi, precum și alți membri ai familiei regale, au fost transportați de urgență în Scoția cu mai multe zboruri speciale ale Royal Air Force. Cele mai apropiate persoane de Regină i s-au aflat alături în ultimele sale clipe. Câteva ore mai devreme, în această după-amiază, medicii familiei regale au anunțat că starea de sănătate a Reginei Elisabeta se deteriorează rapid, scrie Biziday.
Primul copil al ducelui și ducesei de York (deveniți ulterior Regele George al VI-lea și Regina-Mamă Elisabeta), viitoarea Regină Elisabeta a II-a s-a născut la 21 aprilie 1926, în Mayfair, Londra. Datorită apartenenței la familia regală, ea a avut parte de o educație privată, menită să o pregătească pentru viitorul rol de conducător al națiunii britanice.
A început să-și asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Serviciului Teritorial Auxiliar. Elisabeta a II-a a urcat pe tronul Marii Britanii la vârsta de 25 de ani, în 1952, iar primul său premier desemnat a fost sir Winston Churchill. A domnit timp de 70 de ani, mai mult decât orice alt monarh din britanic din istorie. A fost cel mai longeviv lider al timpurilor sale.
În ultimul an, Regina Elisabeta a II-a a ratat mai multe evenimente la care obișnuia să participe. În luna mai 2022, pentru prima dată în ultimii 59 de ani, monarhul nu a ținut discursul care marchează începutul anului parlamentar, una dintre responsabilitățile ceremoniale ale Reginei. Anterior, Regina Elisabeta a ratat această ocazie doar de două ori în timpul domniei sale de 70 de ani, în 1959 și 1963, când a fost însărcinată.
Zeci de persoane care au participat la o nuntă în localitatea Cetatea de Baltă din judeţul Alba, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău și au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară.
Un număr de 38 de persoane au fost evaluate medical, din care 21 au rămas internate la trei spitale. Cauza ar fi consumul unor eclere care au fost pozitive pentru salmonella.
„Deoarece în rândul celor simptomatici sunt și persoane care nu au participat la nuntă, dar au consumat eclere primite de la nuntași ca pachet pentru acasă, considerăm eclerul ca fiind alimentul incriminat. Menționăm că în meniul de la nuntă nu era inclus eclerul. Din 38 simptomatici, 16 nu au participat la eveniment, doar au consumat eclerele aduse la pachet”, a declarat diectorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
Astfel, 11 persoane sunt internate la Blaj, 9 la Târnăveni și o persoană în județul Sibiu. Cei mai mulţi dintre cei intoxicaţi au forme clinice uşoare şi medii, însă există şi un caz cu infecţie renală acută, internat la ATI la Spitalul Târnăveni, precum şi un caz transferat la Spitalul de Pediatrie Sibiu de la Spitalul Blaj.
„Având în vedere gravitatea situației, DSP Alba va lua la finalul anchetei, măsuri pe care legea le impune. Momentan avem încă buletine de analize în lucru, iar când vom avea rezultatele finale, vom aplica măsurile. Ca măsuri în astfel de situații se poate aplica amendă contravențională și suspendarea activității până la reigienizarea totală atât a spațiilor dar și a angajaților”, a mai declarat directorul DSP Alba.
În cursul acestei zile, lucrători de poliţie din cadrul Serviciilor Judeţean Anticorupţie Sibiu şi Alba, însoţiţi de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, au efectuat 3 percheziţii domiciliare şi 1 percheziţie asupra unui vehicul într-un caz vizând luare de mită de către un agent al Poliției Rutiere Agnita. După finalizarea audierilor aflate în curs de desfăşurare la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează ca procurorul de caz să aprecieze dacă se impune luarea de măsuri preventive în cauză.
La data de 22.02.2022, lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizaţi prin denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.
Ulterior actului de sesizare menționat au fost înregistrate alte sesizări cu privire la fapte similare și, totodată, în urma activităților de supraveghere tehnică autorizate în prezenta cauză penală, s-a mai constatat existența altor infracțiuni de corupție.
Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În fapt s-a reținut că în perioada ianuarie 2021 – august 2022, suspectul, agent de poliție rutieră în cadrul Poliției Orașului Agnita, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a săvârşit un număr de 7 infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu în forma neconstatării de abateri la regimul rutier şi neaplicarea sancţiunilor legale şi, de asemenea, prin instrumentarea unei cauze penale într-o manieră aptă de a duce la exonerarea de răspundere penală mituitorului, în schimb solicitând şi primind bunuri şi servicii cu o valoare individuală cuprinsă între 100 şi 1600 lei (în valoare totală de aproximativ de 2500 lei).
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 06.09.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea de către agentul de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Agnita a 7 infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, precum și faţă de 6 persoane pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
ACS Aria pentru Sport revine în această toamnă cu forțe depline! Pe data de 11 septembrie 2022 va avea loc a III-a ediție de Binder Lake Triathlon Powered By The Lake Home, ediție care apare în Agenda Națională de Triatlon!
ACSAS susține, ca de fiecare dată, stilul de viață sănătos și valorile sportive și își dorește ca prin evenimentele din acest an să îndemne comunitatea sibiană la mișcare!
În atenția șoferilor, dorim să le aducem la cunoștință că pe data de 11 septembrie între orele 10:15-11:30, următoarele zone vor fi restricționate pentru siguranța participanțiilor pentru proba de ciclism:
–Str. Tiglarilor (de la intersectia cu strada Avantului pana la intersectia cu Str. Lacul lui Binder)
– Str. Lacul lui Binder
– Str. Tractorului de la intersectia Str. Lacul lui Binder pana la intersectia cu Str. Mozaicului
– Str. Mozaicului
– Str.Varului
– Calea Surii Mici
– Intersectie Str. Salzburg (E81/7H).
Pentru mai multe detalii ACS Aria pentru Sport vă așteaptă pe pagina lor de Facebook!
Ne vedem pe 11 septembrie la cel mai iubit triatlon din județul Sibiu!
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu!