Doina Jalea: Scaieți în blana oii

Cele mai citite

Cândva era o vorbă din popor care spunea cam așa: „Tot ce-i bun e imoral, ilegal sau îngrașă!” O combinată de înțelepciune și umor, ca toate vorbele meșteșugite ale acestui popor, cândva inteligent, spiritual și pus pe ghidușii, că așa-i neamul românesc, îndeosebi când este lăsat în pace să trăiască românește.

Vremurile s-au schimbat și l-au schimbat și pe român. Trăim după legi străine spiritului nostru, forțați să purtăm „hainele” altora, că așa vor ei, stăpânii lumii, să ne „îmbrace” în uniformă. Mondială, dacă s-ar putea! Toți o apă și-un pământ, de la o zare la alta, recunoscători pentru zgardele și botnițele aurite cu care suntem priponiți treptat, treptat într-o pușcărie electronică din care nimeni nu va mai vrea să scape. Abandon al ființei noastre naționale de bunăvoie! Și ce repede mergem într-acolo!!!

Atenție! Nu degeaba l-a creat Dumnezeu pe om înzestrat cu trei puteri sufletești care să fie într-un echilibru perfect, ca omul să fie OM: rațiunea, afectivitatea și voința. Dacă una din aceste puteri șchioapătă, omul se dezechilibrează.

Acolo unde domnea cândva rațiunea, logica, și-a făcut loc iraționalitatea, absurdul. Auzi mereu că statul român e condus de incompetenți. Nici vorbă! E condus de personaje lipsite de rațiune și în consecință tot ce decid frizează absurdul. De afectivitate nici nu poate fi vorba! Sunt complet insensibili. În schimb la voință sunt tari ca bolovanul. Au misiunea să radă tot în cale, ca taurii scăpați din arenă și o fac cu maximă voință! Vezi ce-a zdrobit sub copite în doar un an și două luni „taurul național”: un stat confiscat, o țară făcută praf. Urmează pulbere.

Vremurile s-au schimbat și l-au schimbat și pe român. În loc să reînvie în jurul unui ideal național, să se încredințeze proniei dumnezeiești, precum o făceau străbunii la vremuri grele și să se unească în fața dușmanului comun, ce face? Nu mai judecă cu mintea proprie. Se încredințează pas cu pas inteligenței artificiale. Din toată dragostea românului pentru țara lui, credința lui, demnitatea lui, aproapele lui a rămas doar dragostea de bani. În rest ură și dezbinare. Iar voința i s-a muiat de tot.

În peregrinările mele mai dau peste o Românie profundă, care știe că Dumnezeu ține în mânile Sale toate cărările vieții omenești și care se ocultează inteligent, pregătindu-se de mucenicie. Una specială, care se va vedea la momentul potrivit. Dar și peste cealaltă jumătate de Românie, care s-a prins în năvoadele tatălui minciunii și, aburită de manipulări, spune binelui rău și răului bine. O falie care se adâncește.

Așa ni se schimbă și zicerile meșteșugite. Le adaptăm: „Tot ce-i rău e imoral, ilegal sau îngrașă băieții dăștepți.” Puși cu penseta străină în cojocul românului, care n-are decât să se scarpine! Toate viniturile s-au prins ca scaieții în blana oii și nu se lasă duși nicicum. Zici „președinte”, e ilegal, zici „prima doamnă” e imoral, zici „premier” e și ilegal, și amoral și se și îngrașă. Acum, să fim obiectivi, nu-i singurul. Uitați-vă la fălcuțele pe care le-au făcut în doar un an, la privirile crunte pe care le aruncă acestui popor care nu vrea să moară, la cum ne ceartă ei că nu paștem iarbă și nu ne încălzim la chibrit! Onoare? Ce-i aia? Respect pentru lege? Da ce, ei este proști? Deviza e celebra: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!” a lui Lăpușneanu. Încep să-i suspectez că l-au citit pe Negruzzi, că prea-i copiază personajul.

Și iată că, pe lângă scaieții vechi, s-a prins unul nou în blana noastră, altul care nu se dă plecat. Un Fritz. Atenție! Ăsta-i scaiete cu potențial prezidențial!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Firele albe de pe banană au beneficii pentru sănătate. De ce nu ar trebui să le mai arunci

Bananele se numără printre cele mai consumate fructe, fiind apreciate pentru gustul lor dulce, aportul de energie și faptul...

Știri pe același subiect