Acasă Blog Pagina 2344

Bărbat din Cisnădie, arestat pentru proxenetism

Un bărbat din Cisnădie a fost arestat preventiv și este cercetat pentru proxenetism. El ar fi convins două tinere să se prostitueze și a încercat să o determine pe una dintre ele să își schimbe declarația dată în fața polițiștilor.

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și influențarea declarațiilor, în cursul zilei de luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară în Cisnădie și au pus în aplicare trei mandate de aducere. Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Cisnădie, a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.

Polițiștii au stabilit că, în perioada aprilie – august 2022, bărbatul în cauză ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către două tinere și le-ar fi pretins toate sumele de bani rezultate în urma întreținerii de raporturi sexuale cu diferiți bărbați.

„Totodată, în urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză ar fi încercat să o convingă pe una dintre tinere să-și retragă sau să-și schimbe declarațiile date în fața polițiștilor.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 29 august, față de bărbatul din Cisnădie polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore. Azi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Străzile Al. Vlahuță, O. Goga și Bahluiului vor intra în reparații

În următoarea perioadă, lucrările de reparații se vor concentra pe străzile adiacente Căii Dumbrăvii, o arteră în curs de modernizare care este aproape de finalizare.

De miercuri, 31 august, vor începe lucrările pe străzile Al. Vlahuță, O. Goga (tronsonul cuprins între str. Argeșului și Aleea Călăreților) și Bahluiului. După frezarea asfaltului vechi, se va turna un nou strat de uzură și se vor reface marcajele rutiere.

Reparațiile se vor face pe timpul zilei, dar fără întreruperea traficului. De asemenea, pe timpul nopții, între orele 22:00 și 06:00, traficul va fi închis pe tronsoanele pe care se lucrează.

Strada Al. Vlahuță va fi finalizată până în 5 septembrie, când începe un nou an școlar, în zona acesteia fiind situată școala I.L. Caragiale.

Protecția Consumatorilor a demarat acțiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor și ghiozdanelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare, odată cu începerea noului an şcolar.

ANPC recomandă achiziţionarea produselor textile, dar şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii.

Totodată, înainte de a lua decizia de cumpărare, produsele textile trebuie examinate cu atenţie. Astfel, trebuie să se acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

De asemenea, ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice dacă eticheta menţionează compoziţia fibroasă a produselor, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres.

„Orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.

În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii trecuţi, comisarii ANPC au identificat la comercializare produse neconforme. Astfel, au constatat rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare şi uniforme şcolare fără etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare (lipsa compoziţie fibroasă şi instrucţiuni de întreţinere).

De asemenea, au găsit ghiozdane şcolare fără etichete care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare, seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită.

Totodată, acuarelele erau fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea 10 file/A4 albe si 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate, în sensul ca pe copertă se declara că au 96 file de A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conţinea 85 file/A4. (AGERPRES)

Populația României în continuă scădere. 19,038 de milioane de locuitori la început de an

Populația rezidentă a României a fost de 19,038 milioane de persoane, la începutul acestui an. Sporul natural negativ și migrația sunt principalele cauze ale acestui fenomen.

La 1 ianuarie 2022, populația rezidentă a țării a fost de 19 038 098 persoane, în scădere cu 163,6 mii persoane față de 1 ianuarie 2021, arată INS.

Cauzele principale ale acestei scăderi sunt determinate de sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 156 mii persoane) și migrația.

De asemenea, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani.

România continuă să fie o ţară de emigrare, acest fenomen constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane.

În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%)

Cum s-au simțit sibienii la Focus in the Park

Puțini au fost cei care nu au vizitat parcul Sub Arini în perioada 24- 28 august, când a avut loc festivalul mult așteptat, Focus in the Park.

Pentru a înțelege mai bine cum s-au simțit participanții la festival, am decis să explorez zonele amenajate și să aflu la ce activități s-au înscris. În cele cinci zile de petrecere au urcat pe cele trei scene artiști cunoscuți, cum ar fi: Subcarpați, Irina Rimes, Șuie Paparude, Partizan, Omul cu șobolani, Basska, byron cu Filarmonica de Stat Sibiu, Moonlight Breakfast, Jazzybit și mulți alții.

Zone amenajate pentru copii

Probabil cea mai căutată zonă pentru cei mici a fost cea în care au găsit jocuri, baloane, castele gonflabile și tatuaje colorate. Însă nu doar copiii au fost cei care s-au distrat, ci și părinții au intrat în lumea lor la Kids Zone by Leeas Room, unde s-au jucat Jenga.

”Un spațiu dedicat copiilor ne ajută să petrecem cât mai mult timp la festival și să îi menținem pe cei mici într-o energie bună”, a afirmat un părinte.

Gustări apreciate de sibieni

După multă distracție, vine și pofta de mâncare. De la mâncare internațională până la vinuri delicate, participanții s-au putut bucura de prețuri accesibile pentru orice buzunar. Cu doar 30 de lei am putut alege o porție mare de cartofi și o băutură răcoritoare.

Un festival fără incidente remarcabile

Echipa de la Crucea Roșie a fost și ea prezentă la festival, fiind oamenii de bază care să ofere îngrijiri în cazul incidentelor. Din fericire, la Focus in the Park nu a fost cazul.

„Nu a existat niciun caz grav, cei care au trecut pe la noi au venit cu mici julituri. În timpul unui concert, o fetiță s-a pierdut de mama ei, însă nu a durat mult până să o găsească”, ne-a povestit o reprezentantă de la Crucea Roșie.

De asemenea, nici jandarmii nu au lipsit. Nu am putut să nu remarc că echipajele de jandarmi care patrulau des parcul și se asigurau că totul este sub ordine.

Ce a adus în plus Focus in the Park

„În primul rând, Focus in the Park a adus un festival cu care Sibiul nu era obișnuit. Acesta a fost dedicat atât copiilor, cât și celor mai în vârstă. Am dorit să aducem și să menținem sentimentul de atmosferă de festival și ne bucurăm că am primit un feedback pozitiv din partea celor care au participat”, ne-a declarat Sebastian Marcovici, organizatorul Focus in the Park.

Stând de vorbă cu tinerii, mi-au mărturisit că Focus in the Park se ridică la standardele festivalurilor de renume din țară, ba chiar întrece Untold ori Electric Castle, chiar dacă acesta a avut doar 5% din bugetul celorlalte festivaluri.

Sibiul are nevoie de calitate

„Eu cred că Sibiul are o acerbă nevoie de un festival de acest gen. Degeaba avem cantitate, dacă nu avem calitate. Sunt multe festivaluri în Sibiu și multe evenimente culturale aici”, ne mai spune Sebastian.

Cum s-au simțit voluntarii

Aproximativ 30 de voluntari au ajutat la amenajarea parcului și au contribuit la desfășurarea în condiții optime a evenimentului. Pentru a afla cum s-au simțit după cinci zile de muncă, am vorbit cu Lorena Brad, voluntar la Focus in the Park.

„Sunt foarte multe ore de muncă, însă la sfârșit simți o satisfacție că ai putut contribui la un eveniment dorit. Este foarte frumos să știi că ești parte din festival și că munca ți-a fost apreciată!”, ne-a explicat tânăra.

Focus in the Park în 2023?

Categoric, mulți așteaptă vara din 2023, când se va organiza din nou Focus in the Park, între 23 și 27 august. Totuși, la baza organizării se află susținerea autorităților și a sponsorilor.

Fiind o asociație non-profit, partenerii și sponsorii sunt cei care pot asigura organizarea festivalului și aducerea pe scenă a numelor naționale și internaționale de artiști.  

Festival de dansuri populare maghiare, la Mediaș

0

Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș, în colaborare cu Primăria Mediaș și Formația de Dansuri Populare Maghiare Gyöngyvirág, organizează cea de-a 19-a ediție a Festivalului Vándorcsizma, în ziua de 17 septembrie.

La fel ca în anii precedenți, evenimentul se va desfășura în Parcul Greweln, unde organizatorii îi așteaptă cu un program complex pe cei interesați. Festivalul de dansuri populare Vándorcsizma ajuns la ediția a 19-a are loc și anul acesta în data de 17 septembrie 2022 în parcul Greweln din Mediaș și îi așteaptă pe toți cei interesați de dans, cultură și tradiții.

Deschiderea festivalului are loc în Piața Corneliu Coposu și va continua în Parcul Greweln. Cei prezenți la festival vor avea parte de dansuri populare regionale, prezentare de iurtă, tir cu arcul, concurs de gătit gulaș, activități pentru copii, târg de produse tradiționale, concerte și seară de dans.

A crescut numărul sibienilor violenți în mediul rural

În primele șase luni ale acestui an, la nivelul I.P.J. Sibiu au avut loc 920 de intervenții la cazurile de violență domestică, 849 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112, iar 71 prin alte modalități de sesizare, informează instituția în discuție. În urma completării formularului de risc de către polițiști, au fost identificate 252 de cazuri cu risc iminent, fiind emise 125 de ordine de protecție provizorii, în 98 de cazuri victima refuzând emiterea acestuia. Totodată,  polițiștii au solicitat intervenția echipei mobile la 2 sesizări ale unor  fapte de violență domestică, ambele fiind în mediul urban.

ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII

În perioada de referință au fost emise 125 de ordine de protecție provizorii, 63 în mediul urban și 62 în mediul rural. Dintre acestea, 41 au fost transformate în ordine de protecție. Numărul ordinelor de provizorii de protecție a crescut cu 26, raportat la aceeași perioadă a anului anterior (creșterea înregistrată în mediul rural, cu 26 cazuri).

Autorii faptelor de violență domestică împotriva cărora au fost emise ordine de protecție provizorii au fost în număr de 124 majori, de sex masculin şi 1 major, de sex feminin.

ORDINE DE PROTECȚIE

În perioada de referință au fost emise de către instanțele de judecată 89 de ordine de protecție, 41 dintre ele provenind din ordine de protecție provizorii, comparativ cu  perioada similară a anului 2021, când au fost emise 102 ordine de protecție, 44 fiind transformate din ordine de protecție provizorii.

Cele mai multe ordine de protecție au fost emise la solicitarea victimei (61), iar 28 la solicitarea procurorului.

În semestrul I al anului 2022, numărul total al ordinelor de protecție soluționate a fost de 97, dintre acestea 96 au fost soluționate la expirarea termenului legal, 1 fiind revocat la solicitarea victimei.

La sfârșitul perioadei au rămas în lucru 72 de ordine de protecție.

În Slimnic polițiștii nu prea răspund solicitărilor, iar în Șelimbăr echipa mobilă S.P.A.S. are „liberˮ după ora 16.00

Într-un raport privind evaluarea activităților desfășurate de IPJ Sibiu în prevennirea și combaterea faptelor de violență domestică în ultimile șase luni ale anului în curs, IPJ Sibiu reclamă o serie de deficiențe.

Unul dintre ele se referă la faptul că în orașul Dumbrăveni există un singur adăpost de noapte, însă acesta dispune doar de 3 locuri, iar persoanele aflate vădit sub influența alcoolului nu sunt cazate. De asemenea, în cadrul acestui adăpost de noapte nu există personal specializat care să asigure consultanță și permanență în vederea supravegherii persoanelor găzduite.

O situație asemănătoare există și în municipiul Mediaș, unde, deși există un adăpost de noapte, acesta este deschis în intervalul 19:00-07:00, iar persoanele aflate vădit sub influența alcoolului nu sunt cazate.

Pe raza localității Șelimbăr, echipa mobilă din cadrul S.P.A.S. răspunde la solicitările organelor de poliție doar până la ora 16.00.

Pe raza localității Slimnic reprezentanții acestora nu răspund întotdeauna solicitărilor, iar atunci când sunt în concediu aceștia nu sunt înlocuiți de nicio persoană. 

La nivelul Secției 3 Poliție Rurală Agnita au fost situații când singurul lucrător cu atribuții din cadrul primăriei se afla în concediu sau nu a răspuns la telefon pe timpul nopții.

Goat Rally vine la Sibiu. Evenimentul promovează condusul prudent

Goat Rally, evenimentul-manifest care are ca scop promovarea condusului prudent, vine astăzi, 30 august, în Piața Mare din Sibiu.

Din dorința de a reduce condusul periculos, un grup de pasionați de mașini puternice organizează din acest an GOAT Rally – un tur prin toată țara cu scop de conștientizare a riscurilor vitezei, dar și de promovare a condusului prudent, indiferent de caii putere.

Peste 25 de super mașini fac astăzi spectacol în Piața Mare din Sibiu

GOAT Rally sau GREATEST OF ALL TIME RALLY – noul eveniment care unește pasionații de mașini din România și de peste hotare, este un circuit în scop de educare a pasionaților de viteză și a publicului general. Turul pornește din Timișoara, face un popas în Piața Mare din Sibiu, continuă spre Piața Sfatului din Brașov, ajunge în Piața Constituției din București și apoi se încheie în Mamaia.

Astăzi, de la ora 18:00, Piața Mare din Sibiu găzduiește un adevărat show al mașinilor unicat de tipul Lamborghini, Ferrari sau Porsche, majoritatea având aproximativ 1.000 cai-putere.

Poliția Rutieră Sibiu, prezentă la eveniment

Serviciul Rutier Sibiu vine să întărească misiunea evenimentului, prin crearea unei zone speciale în Piața Mare, unde instituția va derula campanii de informare și educare, va face reprezentații de exemplificare a pericolelor vitezei și va da sfaturi pe înțelesul tuturor despre condusul preventiv.

Consider că misiunea noastra, la GOAT Rally, nu este doar să prezentăm mașini frumoase, ci să-l transformăm într-un eveniment care să-și aduca un aport real în comunitatea noastră. Ne propunem să trasăm limite între pasiune și pericol și să arătăm că bolizii și posibilitățile pe care aceștia le ofera soferilor pot însemna în multe cazuri protecție și un posibil hobby, nu un potențial pericol.

Condusul cu viteză și driftingul pot fi privite ca sporturi (extreme), pentru care se organizează și competiții la nivel național și nu numai, care încurajează pasionații de mașini să faca performanță în acest domeniu, într-un mediu organizat și sigur”, declară Liviu Muntenuș, co-fondator Goat Rally.

A murit academicianul Iacob Cătoiu

0

Gurănii și nu numai sunt în doliu. Au pierdut o personalitate culturală. Este vorba despre academicianul Iacob Cătoiu, care s-a stins din viață luni.

„A plecat la ceruri consăteanul profesor doctor, Doctor Honoris Causa Iacob Cătoiu, Cetățean de Onoare al Comunei Gura Râului! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, a anunțat Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului, pe pagina de Facebook.
Prof. univ. dr. Iacob Catoiu s-a născut la 23 septembrie 1943, în Gura Râului.
A urmat cursurile primare-gimnaziale la școala din sat, fiind primul elev al promoției 1957, iar apoi Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, în anul 1961, fiind admis la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Comerț, pe care a absolvit-o în 1966 ca șef de promoție. Astfel, a devenit diplomat în științe economice, specialitatea economia comerțului interior, după cum arată site-ul oficial al Primăriei comunei Gura Râului.
Iacob Cătoiu a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia universitară.
Între anii 1971-1975, a studiat în S.U.A, la Indiana University – School of Business, una dintre cele mai apreciate universități de peste ocean.
Profesorul universitar doctor Iacob Cătoiu a desfășurat, de-a lungul anilor, o bogată activitate științifiică, materializată în lucrări științifice pe care le-a elaborat singur sau în colaborare.
Comunitatea universitară a Facultății de Marketing a transmis un mesaj, la trecerea la cele veșnice a prof. Iacob Cătoiu.
„Iacob Cătoiu – Profesorul, Colegul și Omul – rămâne în amintirea noastră pentru mintea și sufletul pe care le-a pus cu devotament în slujba creșterii marketingului românesc și a învățământului universitar economic din țara noastră. Dincolo de cuvinte, dovada cea mai bună a dăruirii și pasiunii cu care a clădit Școala Românească de Marketing este reprezentată de miile de economiști specialiști în marketing educați la nivel de licență, masterat și doctorat! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis cei de la ASE București – Facultatea de Marketing.

Motociclist rănit pe drumul dintre Cisnădie și Șelimbăr

Un motociclist a fost rănit, marți dimineața, într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 106D, Cisnădie – Șelimbăr.

Este vorba despre o coliziune între o motocicletă condusă de către un bărbat în vârstă de 54 de ani și un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, ambii din Cisnădie. Ambele vehicule se deplasau pe aceeași direcție, Cisnădie – Șelimbăr.

Motociclistul a fost rănit în urma evenimentului și a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței Sibiu. Acesta a suferit o o fractură deschisă la membru inferior și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.

Germania și Franța resping o propunere de a le interzice rușilor intrarea în UE

Germania şi Franţa au respins într-un document comun de poziţie propunerea unor ţări membre de a interzice intrarea în Uniunea Europeană pentru toţi cetăţenii ruşi, informează marţi dpa.

„Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor”, se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce va avea loc marţi şi miercuri la Praga.

Chiar dacă acceptă faptul că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării „puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice”.

„Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus”, se mai spune în documentul consultat de dpa.

Documentul argumentează în favoarea menţinerii cadrului legal actual ce le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE indiferent de faptul dacă ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.

Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.

De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.

Documentul de poziţie germano-francez vine ca răspuns la dezbaterea în curs în cadrul guvernelor ţărilor din UE cu privire la cât de oportun ar fi să le fie interzis ruşilor să călătorească în blocul comunitar în scopuri de recreere, în timp ce oameni continuă să moară în Ucraina ca rezultat direct al invaziei ruse. (AGERPRES)