Acasă Blog Pagina 2366

Comisia Națională de Prognoză estimează o creştere a câştigului salarial mediu net de 11,3%

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o creştere a câştigului salarial mediu net lunar de 11,3%, la 3.838 lei, faţă de un avans de 10,8%, respectiv un câştig salarial de 3.822 lei cât preconizase în primăvară.

Conform prognozei de vară 2022, câştigul salarial mediu net va creşte anul viitor cu 10,6%, la 4.246 lei, în 2024 cu 9,3%, la 4.641 lei, şi în 2025 cu 8%, la 5.010 lei. În prognoza anterioară, CNSP estimase pentru 2023 un câştig mediu net de 4.176 lei (plus 9,3%), pentru 2024 de 4.507 lei (plus 7,9%) şi în 2025 de 4.837 lei (plus 7,3%).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut lunar, acesta se va majora în 2022 cu 10,4%, la 6.157 lei, în 2023 cu 10,1%, la 6.780 lei, în 2024 cu 8,9%, la 7.385 lei şi în 2025 cu 7,7%, la 7.950 lei. (AGERPRES)

Un bărbat şi un copil, transportaţi la spital după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism, pe Transfăgărăşan

Un accident rutier s-a produs luni pe DN 7C, Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, în urma coliziunii dintre un autoturism, care a intrat pe contrasens, şi o motocicletă.

Potrivit ISU Sibiu, copilul a fost transportat de un echipaj SMURD al Punctului de Lucru Avrig la CPU Luther, având un traumatism la un picior, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj SAJ, pentru a fi fus la UPU Sibiu.

„Din primele cercetări rezultă că şoferul unui autoturism, în timp ce conducea autoturismul spre Cârţişoara, din cauze ce urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus. Conducătorul motocicletei, în vârstă de 54 de ani, şi un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe moto, cetăţeni străini, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi. Autoturismul era condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Teleorman. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului”, informează IPJ Sibiu.

David Popovici, dublu campion european. Tânărul a câştigat aurul şi la 200 metri liber

0

David Popovici a reuşit încă un rezultat remarcabil, după ce a căştigat, luni, medalia de aur în proba de 200 metri liber, la Campionatele Europene de Nataţie de la Roma.

Sâmbătă, David Popovici a obținut aurul și recordul mondial la 100 metri liber, iar luni a stabilit un nou record mondial de juniori la 200 metri liber, cu timpul de 1:42.97. Acesta a condus cursa de la un capăt la altul şi a fost urmat de elveţianul Antonio Djakovic (1:45.60), la o distanță colosală, de aproximativ două secunde și jumătate.

Tânărul a obținut obţinut al treilea cel mai bun timp al probei din istorie, potrivit News.ro.

Topul celor mai sărace țări din UE. Pe ce loc se află România

Handelsblatt, o publicație germană, a realizat topul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană. Produsul intern brut (PIB) constituie un indicator al bogăţiei unei ţări, iar în cadrul UE se pot compara între ele standardele puterii de cumpărare şi se poate stabili o ierarhie.

Pentru a putea compara PIB-ul acestor ţări, UE apelează la o valută fictivă unitară. Prin urmare, valoarea PIB-ului per persoană nu se socoteşte în euro, ci în standardul puterii de cumpărare (KKS), menit să egaleze diferenţele de nivel ale prețurilor, scrie econmedia.ro.

Valoarea medie a PIB este stabilită în UE la 100 KKS. Dacă PIB-ul unei ţări are un KKS peste 100, această ţară are un PIB cu o valoare peste medie.

Astfel, România se află pe locul 6 în topul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană.

LOCUL 10: Spania

Spania face parte din cele 17 state membre UE cu un PIB mai mic faţă de nivelul mediu. Cu un PIB de 84 KKS, țara cu o suprafață de 505.944 km.p. ocupă locul 10 între ţările cele mai sărace ale UE.

LOCUL 9: Polonia– Ţara deţine un PIB de 77 KKS şi se află cu 23 de puncte sub media UE.

LOCUL 8: Ungaria– Cu un PIB de 76 KKS de persoană, Ungaria se situează imediat după Polonia, ocupând astfel locul al optulea între cele mai sărace ţări din UE. Potrivit datelor UE, Ungaria deţine ca sectoare importante de export – industria vehiculelor şi construcţia de maşini. Cel mai important partener de export al ţării este Germania. La rândul ei, şi Ungaria face parte din copiii cu probleme ai UE din cauza situaţiei sale privind statul de drept.

LOCUL 7: Portugalia– În prezent, Portugalia are un PIB cu 26 KKS sub media UE. Din cauza crizei energetice UE doreşte ca toate statele membre să reducă cu 15% consumul de gaz metan. Lisabona s-a opus, iar secretarul mediului şi energiei, Joao Galamba, a declarat propunerea ca fiind disproporţionată şi de nesuportat, nepotrivită pentru Portugalia.

LOCUL 6: România

În 2021 România a avut un PIB de 73 KKS, fiind astfel pe poziţia a 6-a în rândul ţărilor UE cele mai sărace. Pentru a facilita crearea a noi rute pentru exportul de cereale din Ucraina, UE vrea să creeze rute alternative. De câteva săptămâni o cantitate tot mai mare de cereale ajunge în Polonia şi România, iar de aici poate fi transportată prin portul Constanţa sau Marea Neagră spre Europa occidentală.

Reluarea exportului ucrainean de cereale este importantă pentru stabilizarea preţurilor de alimente de pe piaţa mondială. Însă chiar dacă Rusia nu pune piedici vapoarelor, scoaterea în afara ţării a cantităţilor necesare constituie o provocare.

LOCUL 5: Letonia– Inflaţia provocată de pandemie şi de războiul din Ucraina a avut repercusiuni grave asupra zonei euro, ducând la o nouă valoare record (potrivit Eurostat, în Letonia 21 procente în iulie).

LOCUL 4: Croaţia– Având un PIB de 70 KKS. Croaţia este imediat după Letonia. Recent ţara a îndeplinit criteriile necesare pentru a introduce în 2023 moneda europeană şi va fi cea de-a 20-a componentă a zonei euro.

LOCUL 3: Slovacia – are un PIB în valoare de 68 KKS şi la 5 ani după aderarea sa, în 2009, a introdus moneda euro. O reţea puternică de furnizori de automobile şi cadre bine pregătite au convins în cele din urmă firma Volvo să facă planuri pentru o nouă fabrică în zona estică a ţării, a cărei construcţie ar urma să demareze în 2023. Astfel constructorul de automobile investeşte miliarde în Slovacia şi creează de asemenea 7.000 noi locuri de muncă.

LOCUL 2: Grecia – În 2021 PIB-ul din Grecia era de 65 KKS. Pentru acest an Comisia Europeană prevede o cotă a datoriei de 186% din PIB, aceasta fiind cea mai mare valoare din zona euro faţă de 2009, când era de 127%. Trei pătrimi din datoriile de stat se află la creditori instituționali, cum ar fi ESM, şi achitarea lor merge până în 2070, dar cu dobânzi mici.

LOCUL 1: Bulgaria – cea mai săracă ţară din UE cu un PIB de 55 KKS. Bulgaria este membră UE din 2007. Din 2020 ţara a blocat din raţiuni istorico-politice negocierile cu ţările candidate Albania şi Macedonia de Nord. În iunie 2022, legislativul bulgar a votat cu o largă majoritate anularea veto-ului împotriva Macedoniei de Nord.

Mâine începe BAC-ul de toamnă

0

Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris, la nivel național, în vederea susținerii examenului de Bacalaureat 2022 (sesiunea august – septembrie). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidați provin din promoţia anului 2022, iar 12.237 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Probele se vor desfășura în 138 de centre de examen.
Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) sunt programate în intervalul 22 – 29 august (cu excepția zilelor de 27 și 28 august). Mâine, 16 august, va fi proba scrisă la Limba și literatura română, în 17 august – proba obligatorie a profilului, 18 august – proba la alegere a profilului și specializării și 19 august – proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12).
Potrivit calendarului Ministerului Educației, contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12 – 18, atât în format clasic/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.
Probele scrise încep la ora 9, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
„Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii emise de Ministerul Educației cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, transmit reprezentanții Ministerului Educației.

Reguli

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 18 august, între orele 8 – 16, respectiv 19 august, între orele 8 – 14.
Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală ce trebuie obținută pentru a încheia examenul cu succes este cel puțin 6 (șase).

Marea Britanie a aprobat un vaccin anti-COVID care vizează atât varianta originală, cât și varianta Omicron

Marea Britanie devine prima țară care aprobă noul vaccin anti-Covid Moderna, adaptat să fie mult mai eficient împotriva tulpinii Omicron. Versiunea vaccinului ”provoacă un răspuns imunitar puternic”.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) a aprobat vaccinul bivalent produs de compania americană de medicamente Moderna (MRNA.O) ca un rapel pentru adulți.

Conform agenției de sănătate, decizia a avut la bază studiile clinice ce au demonstrat că rapelul a declanșat “un răspuns imunitar puternic” atât împotriva Omicron (BA.1) și a subvariantelor acesteia, cât și împotriva tulpinii inițiale, răspândită la începutul lui 2020.

Moderna a declarat în iunie că datele din studii au arătat că, atunci când este administrată ca a patra doză, vaccinul adaptat la variantă a crescut de opt ori anticorpii neutralizanți împotriva Omicron, scrie Reuters.

Guvernul Regatului Unit a declarat luna trecută că un program de amplificare a vaccinului va începe la „începutul toamnei” și că vaccinurile vor fi oferite persoanelor de peste 50 de ani, persoanelor din grupurile cu risc clinic, lucrătorilor din prima linie și personalului din casele de îngrijire.

Trei persoane au murit pe o plajă din Odesa în urma exploziei unei mine de război

În urma exploziei unei mine de război, în satul Zatoka din regiunea Odesa, trei persoane au murit și alte două au fost rănite, relatează publicația ucraineană Ukrinform.

Ca urmare a ignorării interdicției de a merge pe litoralul Mării Negre și de a înota în lacul de acumulare, cinci persoane au fost rănite. Trei cetățeni ucraineni au fost găsiți fără semne de viață, doi se află la spital. Polițiștii au precizat că detonarea dispozitivului în apa de mare a avut loc ieri, 14 august.

„Grupul de investigații-operațional al secției de poliție raionului Bilhorod-Nistru a aflat că mai multe persoane care lucrează la șantier au ignorat gardurile restrictive și semnele de avertizare de pe plajă și au mers la înot în mare. Trei bărbați de 25, 32 și 53 de ani din regiunile Cernihiv, Zaporizhzhya și Jhytomyr au murit în apă din cauza exploziei unui obiect necunoscut”, au menționat autoritățile din Ucraina, potrivit Ukrinform.

Regiunea Odesa a decis să nu deschidă plajele în timpul sezonului estival din acest an, din cauza temerilor că Rusia ar putea pune viața turiștilor în pericol.

Videoclipul care surprinde explozia poate fi urmărit prin accesarea link-ului: https://twitter.com/i/status/1559059585629028352

O nouă tabără gratuită pentru elevi organizată între 15 și 19 august

O nouă activitate care urmărește să genereze efecte pozitive în rândul școlilor și elevilor din Sibiu, va avea loc în cadrul proiectului ”Punți în dezvoltare”.

Proiectul se desfășoară în perioada martie 2022 – iunie 2023 în cinci unități școlare partenere din județul Sibiu: Liceul Tehnologic Iacobeni, Școala Gimnazială Târnava, Școala Gimnazială Brădeni, Școala Primară Netuș, Școala Gimnazială Noiștat.

În perioada următoare, din 15 până în 19 august 2022, se va desfășura cea de-a doua tabără educativă la Rîu Sadului, gratuită pentru elevii din grupul țintă. Activitățile sunt menite să combată discriminarea, prin teatru forum alături de Fabrica de Teatru, ateliere de comunicare multiculturale pentru copii, asimiliarea conceptului de empatie și a nevoii de a fi ascultat, precum și sesiuni dedicate înțelegerii incluziunii alături de multe surprize.

De asemenea, feed-backul primit în urma realizării primei taberei este unul pozitiv, elevii au fost extrem de încântați, unii chiar declarând că au fost cele mai frumoase zile din viață lor.

“Scopul unei tabere de vară, deși aceasta include practicarea mai multor sporturi outdoor, nu este acela de a atinge performanțe sportive, ci de a oferi participanților posibilitatea de a petrece timp de calitate în mijlocul naturii și în compania copiilor de aceeași vârstă, de a deprinde cunoștine noi, de relaxare, distracție și lecții de viață, autocunoaștere și dezvoltare personală, de dezvoltare a creativităţii, a simţului de responsabilitate şi a gândirii pozitive, de a lucra lucra în echipă şi posibilitatea de a lega noi prietenii „, menționează managerul proiectului Ana-Maria Bogdan, care alături de echipa sa alcătuită din Daniela Anghel- formator, Teodora Ciungu- facilitator comunitar, Marilena Savu – psiholog și consilier școlar și Izabela Martin- psiholog, vor participa și o serie de invitați care vor contribui la fundamentarea unei dezvoltări personale de calitate și la o integrare socială a acestora mult mai facilă.

Activitatea proiectului poate fi consultată pe pagina oficială de Facebook a proiectului: „Building Bridges” și pe website http://punți-în-dezvoltare.ro/

Premieră județeană: Un elicopter a transportat 6 tone de materiale destinate semnalizării traseelor din Munții Făgăraș

0

Odată cu lansarea site-ului și aplicației „Anii Drumeției”, care înglobează 54 de trasee din Munții Făgăraș și Cindrel, Consiliul Județean Sibiu susține și continuă efortul de creștere a siguranței turiștilor iubitori ai drumețiilor, aflați în căutarea celor mai frumoase peisaje montane din județul Sibiu.

Duminică, 14 august, au fost transportați 165 de stâlpi metalici, plăcuțele de orientare și materialele necesare fixării acestora. Transportul a fost asigurat, în premieră, de un elicopter, care a încărcat materialele din zona Văii Avrigului și a Căldării Mieilor – Transfăgărășan.

„Rolul pe care ni l-am asumat în acest proiect de suflet, dedicat oamenilor ce iubesc natura și turismul sustenabil, ne determină să facem pași rapizi și fermi pentru a crește siguranța turiștilor veniți în Munții Făgăraș. Îi asigur pe toți cei ce ne vor fi oaspeți pe traseele cuprinse în Programul „Anii Drumeției”, că vor avea parte de tot suportul nostru pentru ca orele sau zilele petrecute aici să se transforme în experiențe de neuitat!” a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Astfel, elicopterul a efectuat 9 zboruri, iar stâlpii, împreună cu materialele de semnalizare și fixare, au fost descărcați în 7 puncte aflate la peste 2.000 de metri altitudine: Portița Avrigului, Șaua Scării, Șaua Cleopatra, Șaua Lăițel, Șaua Caprei, Cabana Podragu și Vârful Mircii.

Gestionarea activității a fost asigurată de echipa tehnică a Programului „Anii Drumeției”, cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu și al Asociației „În Slujba Muntelui”.

Șofer prins cu 176 de kilometri/oră pe DN 14. Polițiștii au organizat acțiuni în cadrul campaniei Speed

Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri medieşeni au desfăşurat acţiuni pe linia descoperirii șoferilor care nu respectă viteza legală de deplasare.

Până duminică inclusiv lucrătorii de la Circulaţie au acţionat în cadrul campaniei Speed. Astfel, la nivelul Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş au fost aplicate în total 149 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 78 pe linia nerespectării regimului legal de viteză. Polițiștii rutieri au reținut și 18 permise de conducere, dintre care 6 pentru viteză excesivă. Într-un caz, polițiștii au reținut permisul unui șofer pentru următoarele patru luni pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 70 de kilometri/oră. Șoferul a fost descoperit conducând cu 176 de kilometri/oră pe Drumul Național 14.

Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au organizat ample acţiuni pe linie de viteză. Au fost folosite toate radarele din dotare iar oamenii legii au fost prezenţi în special pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor grave. Activităţile s-au înscris calendarului european al Poliţiilor Rutiere – Roadpol Speed.

Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, deține detașat primul loc în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave, nu doar la nivel județean sau național, ci și la nivel european, de unde și preocuparea permanentă a Asociației Polițiilor Rutiere Europene de a crește gradul de siguranță a participanților la trafic.

Romgaz Mediaș are un nou director general

0

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaș are un nou director general.

Răzvan Popescu, fost director economic în compania medieșeană este noul director Romgaz, în timp ce fostul director general, Aristotel Jude, va ocupa funcția de director general adjunct. Consiliul de Administrație al Romgaz l-a numit pe Răzvan Popescu în funcția de director general al Romgaz pe o perioadă de 4 luni, începând de miercuri, 17 august 2022 până în data de 17 decembrie 2022.

Anterior, Popescu a fost director economic al Romgaz, din data de 14 decembrie 2020. Aristotel Marius Jude preluase la începutul anului trecut funcţia de director general al Romgaz, după demiterea lui Adrian Volintiru.

Tânăr din Sibiu cu permisul suspendat, urmărit de polițiștii rutieri

0

Un sibian care are permisul suspendat s-a urcat la volan și a fost urmărit de polițiștii rutieri prin oraș.

În weekend, pe strada Oituz din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au observat un autoturism al cărui șofer a mărit viteza când a văzut echipajul de poliție, deplasându-se spre strada Hipodromului. Polițiștii rutieri au urmărit autoturismul până în Piața Unirii, unde au reușit blocarea și oprirea autovehiculului.

La volan a fost identificat un sibian în vârstă de 26 de ani, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că bărbatul are permisul suspendat. Acesta are acum dosar penal.