Acasă Blog Pagina 2374

Două sibience au dosare penale după ce și-au trimis copiii la cerșit

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Biroului Ordine Publică, Compartiment Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie, pe raza municipiului Sibiu.

Între orele 11 – 12.30, în parcarea unui supermarket din cartierul Ștrand, au fost descoperite două sibience în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, care și-au pus copiii să cerșească. Este vorba despre minori în vârstă de 3 ani, în cazul primei femei, respectiv doi copii în vârstă de 5 și 9 ani, în cazul celei de a doua femei.

Față de cele două sibience s-au declanșat cercetări penale sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

SURSĂ FOTO: jurnalul.ro

Ministrul Sănătății îndeamnă românii să ridice din farmacii pastilele de iodură de potasiu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi îndeamnă pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă „cât mai repede” să-și ridice pastilele de iodură de potasiu.

„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”, a spus luni Rafila, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor, notează Digi24.

Ministrul Sănătății transmite că sunt 2.500 de farmacii în țară în care se pot găsi aceste pastilele, iar românii le pot ridica gratuit, pe baza rețetei

„Este un sistem perfect funcțional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să îl punem la punct”, a spus Alexandru Rafila.

De asemenea, întrebat dacă există cerere pentru pastilele de iod, Rafila a răspuns: „Există cerere mai mare, mai mică, Nu știu să vă spun. Dar acum, probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, e posibil ca cererea să crească. Dar medicii de familie trebuie să elibereze o prescriăție celor care trebuie să primească iodura de potasiu”.

Declarația vine în condițiile în care forțele ruse au bombardat din nou centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina. Potrivit autorităților ucrainene, în atacul de duminică au fost loviți trei senzori de radiații.

Pastilele de iodură de potasiu trebuie luate doar cei cu vârste sub 40 de ani, în cazul unui accident nuclear, în termen de 24 de ore de la producerea acestuia.

Mesaj RO-ALERT pentru două localități din județul Sibiu

Locuitorii din Săliște și Râu Sadului au primit mesaje RO-ALERT.

Până la ora 13, în cele două localități sunt așteptate ploi torențiale, grindină și frecvente descărcări electrice. În același timp, ISU Sibiu a transmis că sudul județului Sibiu se află, până miercuri, sub incidența unui Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accenturată.

“A fost emisă o avertizare de COD PORTOCALIU pentru sudul județului Sibiu, valabil de astăzi, 8 august până miercuri, 10 august. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente, descărcări electrice și grindină.

Pentru localitățile Săliște și Râu Sadului a fost transmisă o avertizare RO-Alert, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, întrucât astăzi, în intervalul orar 12:10 – 13:00 sunt preconizate averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină”, a transmis ISU Sibiu.

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Ce s-a realizat în perioada 01.08.2022 – 07.08.2022

– s-au executat lucrări de plombare cu sort și emulsie pe DJ 105D Nou Român – Agnita, DJ 142A Curciu

– s-au executat lucrări de plombare cu beton asfaltic BAPC 16 pe DJ 106A Rășinari, DJ 106E Cristian, precum și lucrări de plombare cu beton asfaltic BAPC 16 grosime 4 cm cu decapare prin frezare pe DJ 142A Dârlos

– s-au realizat lucrări de scarificare și reprofilare a drumului cu cilindrare fără adaos de material pe DJ 106N int DJ 106A – int DJ 106P, DJ 106P int 106N – Râu Sadului

– s-au realizat lucrări de pietruire executată manual pe DJ 105G Sadu și lucrări de aducerea la cota a căminelor pe DJ 143A Laslea

– acostamente pietruite mecanizat pe DJ 143A Laslea

– s-a toaletat vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 106D DN 1 – int DJ 106A, DJ 106C Cisnădie – Sibiu, DJ 106A Sibiu – Rășinari, DJ 104G Cornățel – Nucet, DJ 106 int DJ 106S – int DC 45 Hosman, DJ 105D Șomartin – Nou Român, DJ 143A Laslea – Nou, DJ 106T Topârcea și manual pe DJ 106A pista biciclete Muzeul Satului

– s-au executat marcaje rutiere pe DJ 143A int DN 14 – Laslea, DJ 105D int DN1 – Agnita

– s-au executat săpături șanțuri de pământ (mecanizat) pe DJ 105G Sadu și demolare betoane pe DJ 105G Sadu

Ce se va realiza în această săptămână

– se vor executa lucrări de plombare cu beton asfaltic BAPC 16 grosime 4 cm cu decapare prin frezare pe DJ 142A Dârlos

– lucrări de aducerea la cota a căminelor pe DJ 142A Dârlos

– se vor monta parapeți metalici rutieri pe DJ 142B Blăjel

– se va toaleta vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 106 Sibiu – Marpod, DJ 106C Sibiu – Cisnădie, DJ 143B int DN 1 – Rusciori, DJ 143C Săcel – Mag, DJ 106J int DJ 106M – int DJ 106A, DJ 142A Curciu, DJ 105E Chirpăr – Ilimbav, DJ 106T Ocna Sibiului, DJ 106G Apoldu de Jos și manual pe DJ 106A pista biciclete Muzeul Satului și de asemenea se vor realiza lucrări de defrișare pe DJ 1042J Șeica Mică

-se vor executa lucrări de pietruire executată manual pe DJ 105G Sadu

– se vor executa lucrări de plombare cu beton asfaltic BAPC 16 (decapare manuala) pe DJ 105G Sadu, DJ 141A Mihăileni

Avertizări de vreme instabilă în peste jumătate din țară, până miercuri dimineața

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până miercuri în jumătate de ţară.

Potrivit meteorologilor, în perioada 8 august, ora 16:00 – 10 august, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în zone din 18 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Crişana. Astfel, în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

De asemenea, un Cod galben de instabilitate atmosferică va intra în vigoare luni, de la ora 12:00, şi va fi valabil până miercuri, la ora 10:00, în peste jumătate din ţară. La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp.

Meteorologii precizează că, în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. (AGERPRES)

Recorduri de adopții în ultimii doi ani. Peste 2.000 de copii și-au găsit familii

Gabriela Firea, Ministrul Familiei a anunțat că în anul 2021 și în primele luni ale acestui ani s-a înregistrat un număr extrem de mare de adopții odată cu simplificarea legislației în domeniu.

Peste 2.000 de copii și-au găsit familii anul trecut și în acest an, după ce legislația în acest domeniu a fost simplificată.

„Familiile din România continuă să adopte într-un număr record! În primele trei luni ale anului, au fost adoptați 418 copii aflați în grija statului, cu 100 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Avem aproape 6.000 de copii adoptabili și încurajez pe oricine să adopte dacă nu poate deveni părinte altfel.

În 2021, am înregistrat un record absolut în materie de adopții. 1653 de copii și-au găsit familiile-pereche, cei mai mulți din ultimii 20 de ani. O reușită extraordinară datorată, în primul rând, dedicației și profesionalismului colegilor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție. Datele disponibile deja în acest an, ne fac să fim foarte optimiști”, a scris Gabriela Firea, luni, pe pagina de Facebook.

Simplificarea legislației

De asemenea, ministrul precizează că simplificarea legislației în privința adopției a contribuit decisiv la impulsionarea adopției, iar acest lucru trebuie să fie păstrat și chiar îmbunătățit.

„În același timp, unul dintre lucrurile care mă preocupă constant de la preluarea mandatului de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este accelerarea procesului de închidere a ultimelor centre de plasament din țară și găsirea celor mai bune soluții pentru copiii aflați în îngrijirea statului: fie reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie adopția, iar daca aceste variante nu sunt posibile – repartizarea acestor copii în grija asistenților maternali sau găzduirea lor în case de tip familial.

La sfârșitul lunii martie aveam încă, în sistemul de protecție specială, aproximativ 45.000 de copii. Dintre aceștia, în centrele de plasament sunt în continuare peste 2.800 de copii, restul fiind deja îngrijiți în case de tip familial, apartamente, de asistenți maternali, de rude sau fiind în plasament la alte familii. Pare un număr mare și chiar este! Și nu voi avea liniște până când toți acești copii nu-și vor găsi o casă pe care să o considere acasă!”, mai menționează Gabriela Firea.

Apicultorii solicită sprijin financiar după ce producția de miere este scădere din cauza secetei

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) a trimis o solicitare către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru obținerea unui ajutor de minimis din partea Guvernului României, în urma producției slabe din cauza caniculei.

Producţia de miere din acest an este redusă la 12.000 – 13.000 de tone din cauza secetei, mult sub media unui an bun, cum a fost 2015, când România a fost pe primul loc în Europa cu peste 32.000 de tone de miere, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

„Ultima cultură, de producție pentru apicultori, floarea soarelui, care asigură în mod normal peste 40% din producția anuală de miere este compromisă din cauza secetei excesive.

Deplasarea în pastoral pentru valorificarea producției naționale de miere nu este făcută decât de 30-35% dintre apicultori cu efectivele de albine aferente. În acest an, numărul acestor deplasări a scăzut, ca urmare a majorării tarifelor RCA și a prețului la combustibil. Producția de miere va fi una modestă și nu va asigura recuperarea cheltuielilor făcute în prima jumătate a anului, ci dublarea lor în perioada imediat următoare, mai ales în perspectiva asigurării rezervelor de iernare a familiilor de albine, la solicitarea unui număr mare de apicultori facem acest demers către dumneavoastră.

Vă informam că la această data, valorificarea producției modeste de miere obținută de apicultori este îngreunată de lipsa contractelor externe, dar și de lipsa protecției producției autohtone de importurile de miere extra comunitară.

În aceste momente, dificile pentru apicultura românească, apicultorii solicită un sprijin financiar sub formă ajutor de minimis, de cel puțin 20 euro pe familia de albine, pentru menținerea și asigurarea supraviețuirii familiilor de albine”, scrie în comunicatul publicat de ACA.

Cheltuielile din prima parte a anului 2022 privind întreținerea familiilor de albine, acestea se vor dubla în cea de-a doua parte a anului, prin efectuarea tratamentelor necesare cât și a formării rezervelor de hrană pentru iernare.

Poliția Rutieră scoate radarele pe șosele din județ

Până duminică polițiștii de la Rutieră vor acționa pentru descoperirea șoferilor care nu respectă viteza legală de deplasare.

În această săptămână, poliţiştii rutieri sibieni organizează ample acţiuni pe linie de viteză. Vor fi folosite toate radarele din dotare iar oamenii legii vor fi prezenţi, în special, pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor grave. Viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo – rutiere rămâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave la nivel naţional.

Poliţia Română derulează, în sistem integrat, ample acţiuni de prevenire a victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Activităţile se înscriu calendarului european al Poliţiilor Rutiere – Roadpol Speed. Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, deține detașat primul loc în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave, nu doar la nivel județean sau național, ci și la nivel european, de unde și preocuparea permanentă a Asociației Polițiilor Rutiere Europene de a crește gradul de siguranță a participanților la trafic.

Pentru că cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc pe drumurile naţionale, tocmai de aceea, poliţiştii vor acţiona pe tronsoanele unde riscul de producere a accidentelor este ridicat.

Peste 300 de concurenți au luat startul competiției GLS Triathlon Challenge

În data de 7 august a avut loc prima ediție a GLS Triathlon Challenge, în zona Zoo Sibiu – Rășinari – Cisnadioara – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Peste 300 de concurenți din întreaga țară și din străinătate s-au aliniat la startul primei ediții.

Cei 310 de concurenți înscriși la GLS Triathlon Challenge au luat startul dis de dimineață de la ora 08.00 din Zoo Sibiu și au avut de parcurs un traseu de poveste: proba de înot în lacul din Zoo Sibiu, proba de ciclism spre Rășinari – Cisnădiaora, proba de alergare prin Muzeu.

❶ Triathlon Olimpic – 1500 m înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare

❷ Sprint Triathlon – 500 m înot, 20 km bicicletă, 5,5 km alergare

❸ Ștafetă – în care fiecare dintre cei 3 membri parcurge, pe una din probe, distanța de la Triathlon Olimpic: 1500 m înot, 40 km bicicletă

Toți concurenții care au finalizat cursa au primit medalii de finisher, iar ocupanții locurilor I, II și III au fost premiați cu câte o cupă personalizată, diplome și premii. Mai mult, primele cinci locuri ale categoriei de triathlon olimpic – open, masculin și feminin, au fost recompensate cu premii în bani din partea organizatorilor și partenerilor.

Cei mai buni triatloniști ai acestei ediții sunt:

Olimpic – Open Masculin:

1. Romas Catalin – timp obținut 02:05:55

2. Chindris Mihail – timp obținut 02:11:01

3. Sestacovschi Florin Adrian – timp obținut 02:13:48

4. Ene Răzvan – timp obținut 02:18:09

5. Cujbescu Alexandru – timp obținut 02:18:09

Olimpic – Open Feminin:

1. Dogariu Tamara – timp obținut 02:36:18

2. Jakab-Benke Hajnalka – timp obținut 02:36:53

3. Popescu Maria Mirela – timp obținut 02:38:11

4. Koter Adél – timp obținut 02:38:38

5. Magyarosi Orsolya – timp obținut 02:52:16

Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu sub egida Federației Române de Triathlon și a fost cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu și de către Consiliul Județean Sibiu. Partener principal: GLS România. Parteneri de eveniment: Zoo Sibiu, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Decathlon, Buonavista.

Lista câștigătorilor este afișată pe site-ul oficial, www.acceptaprovocarea.com, iar galeria foto este disponibilă pe pagina de Facebook a evenimentului, GLS Triathlon Challenge 2022.

FOTO Acoperișul unei anexe din Sibiu, cuprins de flăcări

Acoperișul unei anexe din municipiul Sibiu a fost cuprins de un incendiu.

La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Anul 1848, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru lichidarea unu incendiu. La locul evenimentului forțele de intervenție au limitat și lichidat incendiul în scurt timp, acesta manifestându-se la acoperișul unei anexe, unde exista risc de propagare spre locuințele din zonă.

Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 10 metri pătrat din acoperiș, cauzat fiind de căldura solară reflectată pe obiectele din materiale plastice.

FOTO Cățeluș salvat de pompieri dintr-un canal

Pompierii din Agnita au intervenit, în weekend, pentru salvarea unui cățeluș căzut într-un canal.

Astfel, în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, pompierii militari ai Stației Agnita, au fost solicitați să intervină în curtea spitalului din orașul Agnita, pentru salvarea unui câine, căzut într-un canal.

Ajunși la locul solicitării, pompierii s-au mobilizat rapid, au coborât în canalul care avea o adâncime de aproximativ 3 metri și au salvat cățelușul.

FOTO Incendiile de vegetație fac ravagii în județul Sibiu

11 hectare de vegetație și litieră au fost mistuite de flăcări la sfârșitul săptămânii trecute în județul nostru.

Pompierii din județul Sibiu au intervenit, în weekend, pentru localizarea și stingerea a nouă incendii de vegetație, care au afectat peste 11 hectare de teren și litieră. Cele 9 incendii au avut loc în municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Dumbrăveni, Fofeldea și pe Valea Frumoasei. Pompierii atrag atenția locuitorilor județului să respecte măsurile de prevenire împotriva incendiilor și să acționeze responsabil atunci când utilizează focul în spații deschise.

La sfârșitul săptămânii trecute, salvatorii din județ au intervenit la un număr de 210 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. În această perioadă peste 155 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical SMURD.