Acasă Blog Pagina 2393

Peste 190 de intervenții ale pompierilor sibieni, weekendul trecut

Sfârșitul de săptămână a fost unul plin pentru pompierii sibieni. Aceștia au intervenit, weekendul trecut, la 194 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. De asemenea, în această perioadă peste 145 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD, iar pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui număr de zece incendii, dintre care unul la o mașină și nouă incendii de vegetație.

Referitor incendiile de vegetație, în urma intervenției pompierilor acestea au fost limitate și lichidate în siguranță, astfel că a fost afectată o suprafață totală de aproximativ 3 ha.
„De la începutul acestui an, salvatorii sibieni au intervenit pentru limitarea și stingerea unui număr de 387 de incendii de vegetație uscată și resturi vegetale, ceea ce reprezintă o creștere exponențială față de aceeași perioadă a ultimilor trei ani, respectiv 103 incendii în anul 2021, 116 incendii în anul 2020 și 198 incendii în anul 2019. Pe această cale, având în vedere această creștere alarmantă a numărului de incendii de vegetație, dar și în contextul avertizărilor meteorologice cu privire la temperaturi ridicate, cu care ne confruntăm, atragem atenția cetățenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor de vegetație uscată”, a explicat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Recomandările pompierilor


Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire: este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt; pentru ca arderea să poată fi controlată, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în jurul cărora se curăţă vegetaţia pe o suprafaţă de aproximativ 5m; arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se face numai pe timp de zi, activitatea fiind permanent supravegheată până la terminare; arderea se efectuează numai în zone care să nu permită propagarea focului la gospodăriile populaţiei, plantaţiile agricole, fondul forestier, reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale etc; la terminarea activităţii se va urmări stingerea totală a focului înainte de a părăsi locul arderii, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.
Activităţile de ardere a miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pot fi executate numai după obţinerea, în prealabil, a permisului de lucru cu focul. Emiterea acestuia se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate sau persoana împuternicită în acest sens.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
În scopul prevenirii și reducerii riscurilor, specialiștii ISU Sibiu desfășoară patrulări pe raza județului pentru a identifica eventualele focare de incendiu vegetație uscată.

Primăria Sibiu premiază elevii care au obținut 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat

Primăria Municipiului Sibiu recompensează elevii care au obținut 10 la examenul de Evaluare Națională și la Bacalaureat, pentru munca și efortul depus. Propunerea făcută vine din partea primarului, Astrid Fodor, și va fi supusă aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința ordinară din această lună.

“Încurajăm elevii care obțin rezultate deosebite la examenele naționale, prin acordarea unor premii care, dincolo de valoarea în bani, transmit aprecierea noastră pentru munca acestor tineri. Conform situațiilor transmise de unitățile de învățământ, municipiul Sibiu are 6 elevi de zece pe care îi felicit public, împreună cu profesorii care i-au instruit și părinții care i-au susținut”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Astfel, doi elevi de la Școala gimnazială “Nicolae Iorga” și unul de la Școala gimnazială “Ioan Slavici” care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională vor primi din partea Primăriei Sibiu un premiu de 2.000 de lei fiecare.

Trei elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” au obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat și vor primi fiecare câte un premiu în valoare de 3.000 de lei.

Dosar penal pentru un jinar prins băut la volan

Un bărbat din Jina, în vârstă de 46 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost surprins la volan, pe raza localității.

„La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 23,00, pe raza comunei Jina, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru a avut drept rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fără permis și băut, un bărbat din Nou a lovit o mașină și a intrat, apoi, și în șanț

Un bărbat de 32 de ani din Nou, comuna Roșia, s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere. În plus, consumase și alcool, astfel că efectele au fost vizibile și în trafic. Mai întâi, a lovit o mașină și, la o stradă distanță de evenimentul rutier, a intrat și în șanț.

„La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 19,00, pe raza satului Nou din comuna Roșia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, un localnic în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus. Bărbatul și-a continuat deplasarea, iar pe strada alăturată a pierdut din nou controlul direcției, oprindu-se în șanțul care mărginește carosabilul. Ambele incidente s-au soldat cu pagube materiale”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

OMS declară variola maimuței o urgență sanitară internațională. Peste 16.000 de cazuri până în prezent

Directorul general al OMS a stabilit că epidemia de variolă a maimuțelor din mai multe țări constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional. Peste 16.000 de cazuri au fost raportate în prezent din 75 de țări.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de variola maimuței drept urgență sanitară internațională. În prezent, mai există doar două astfel de clasificări: pentru Covid-19 și poliomielită.

„Evaluarea OMS este că riscul de variolă a maimuțelor este moderat la nivel mondial și în toate regiunile, cu excepția regiunii europene, unde evaluăm riscul ca fiind ridicat”, a adăugat Tedros Adhanom, potrivit BBC.

Peste 16.000 de cazuri și 5 decese

Au fost raportate peste 16.000 de cazuri în 75 de țări și 5 decese Dr. Tedros a declarat că informațiile pe care le-a făcut va contribui la accelerarea dezvoltării de vaccinuri și la punerea în aplicare a măsurilor de limitare a răspândirii virusului.: „Aceasta este o epidemie care poate fi oprită cu ajutorul strategiilor potrivite în grupurile potrivite”

OMS emite, de asemenea, recomandări care speră să stimuleze țările să ia măsuri pentru a opri transmiterea virusului și pentru a-i proteja pe cei mai expuși la risc.

Membrii comitetului nu au reușit să ajungă la un consens în ceea ce privește consilierea directorului general al OMS, dacă focarul de variolă din mai multe țări ar trebui sau nu să fie considerat ca fiind o urgență de sănătate publică de interes internațional, scrie în comunicatul publicat de OMS.

Până în momentul de față, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 20 de bărbați.

Sibian accidentat în Munții Făgăraș. Intervine elicopterul SMURD

Un sibian s-a accidentat sâmbătă dimineață în Munții Făgăraș. La fața locului au intervenit salvamontiștii, solicitându-se, totodată, și elicopterul SMURD.

„SPJ Salvamont Sibiu intervine pentru acordarea de prim ajutor și transport al unei persoane de sex masculin în vârstă de 56 ani din Sibiu cu suspiciune de fractură gleznă în zona Arpașel din Munții Făgăraș”, a transmis Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu.
Totodată, la fața locului s-a solicitat și sprijinul elicopterului Smurd pentru recuperarea victimei.
Actiunea este în desfășurare în prezent.

FOTO Arhivă

Ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă Smurd a ISU Sibiu are, de astăzi, aparat de analiză a gazelor arteriale

0

Vești bune de la ISU Sibiu! Începând de astăzi, pe autospeciala SMURD de Terapie Intensivă Mobilă se utilizează aparatul de măsurare al gazelor arteriale – ASTRUP, pentru care pompierii sibieni au alergat la Maratonul Internațional de la începutul lunii iunie.

Acest aparat este important pentru gestionarea cazurilor grave, în special ale pacienților care prezintă stop cardiac, insuficiență respiratorie, comă, șoc sau traumă severă (rolul determinării gazelor arteriale), dar și în cazul infarctului miocardic (în acest caz, determinarea troponinei ajută la un diagnostic precoce). Cu ajutorul lui, medicul poate realiza un diagnostic exact, precoce, alegând apoi terapia optimă.

Reprezentanții ISU Sibiu au transmis și câteva mesaje de mulțumire adresate comunității:

„Când un scop nobil ne unește și când oamenii își manifesta solidaritatea, nici un obiectiv nu rămâne neatins! Ne bucurăm și suntem recunoscători că și în acest an am fost onorați de susținerea unui număr mare de persoane, care au crezut în proiectul nostru umanitar și astfel am reușit să aducem un nou beneficiu actului medical prin achiziționarea și dotarea autospecialei SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a ISU Sibiu cu un aparat portabil de măsurare a gazelor arteriale, ASTRUP. Aparatul a fost achiziționat, iar etapa de testare a sa, de intrare în circuitul acordării asistenței medicale, a început. Prin implicare, empatie și oportunitatea deosebită oferită de Maratonul Internațional Sibiu, dar mai ales alături de Voluntarii SMURD, am oferit un plus de speranță în salvarea vieții și un nou beneficiu comunității din care facem parte, iar pentru vă mulțumesc!” – lt. col. Trefaș Lucian, inspector șef al ISU Sibiu.

„Este o mare bucurie faptul că echipajul ambulanței de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Sibiu are începând de astăzi în dotare un aparat Astrup portabil – aparat care analizează funcția respiratorie a pacientului, diagnostichează stările de șoc, infarcte miocardice și alte patologii încă din etapa de prespital (la domiciliul pacientului sau la locul accidentului). Practic, adăugăm ”arsenalului” ambulanței de reanimare SMURD un dispozitiv extrem de valoros, care va stabili un diagnostic precis, mai rapid și care va ghida o abordare terapeutică țintită „aducem spitalul aproape de pacient”. Achiziția acestui aparat (cost 51158,1 RON) a fost posibilă prin finalizarea proiectului SMURD de anul acesta. Proiectul “Astrup – aparat de analiză gaze arteriale pentru ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2022, un program al Fundației Comunitare Sibiu. Nu putem decât să mulțumim tuturor colegilor (SMURD, ISU, UPU), alergătorilor și susținătorilor noștri pentru implicarea în al doilea mare proiect al SMURD Sibiu (în 2021 am achiziționat un ecograf portabil, prin același mecanism). Am dovedit că suntem o echipă unită, apreciată în cadrul unei comunități mature, dornică de a ajuta și de a se ajuta. Implicarea fiecăruia dintre noi poate face o diferență enormă pentru creșterea nivelului „cetății”. Din păcate, nu toate inițiativele indiferent cât de lăudabile sunt, pot fi finanțate de la bugetul de stat; aici intervine spiritul comunității. Pentru acest lucru, respect, Sibiu! Vă asigurăm de permanenta noastră preocupare, indiferent că suntem medici, asistenți, studenți, pompieri, pentru creșterea calității și siguranței actului medical în domeniul urgenței și vă dăm întâlnire în 2023, pentru alt proiect cel puțin la fel de ambițios!” – Dr. Csillag Paul-Bogdan, medic coordonator SMURD Sibiu.

„Cu ajutorul dumneavoastră am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul nostru ,,Aparatul Astrup pentru TIM Sibiu”. Deja lucram pe acest aparat și cu ajutorul lui reușim să creștem calitatea actului medical și să confirmăm suspiciuni de diagnostic în prespital! Mii de mulțumiri prietenilor mei, care nu de puține ori, au sunat și m-au întrebat ,,ați reușit să strângeți suma, de câți bani mai aveți nevoie?” Sunt oameni care au înțeles ce înseamnă acest aparat, ce înseamnă tehnologia, sunt prieteni și cunoscuți de-ai mei, din țară și din afara țării, unii chiar reprezentanți ai unor firme importante din Sibiu. Le mulțumesc din nou pe această cale pentru că au fost alături de noi și anul trecut, când am reușit sa achiziționam Ecograful portabil! Vă mulțumim și că aveți încredere în noi și vă asigurăm de calitatea actului medical, de empatie, umanitate și moralitate!”- Dr. Mirela Bădescu, medic UPU-SMURD Sibiu.

„Sunteți niște eroi! Cu ajutorul dumneavoastră, al celor care ați donat pentru proiectul nostru, astăzi Ambulanța SMURD TIM – SIBIU pleacă spre cele mai complicate cazuri de urgență medicală din județul Sibiu având în dotare aparatul ”Astrup”, un aparat portabil și versatil, care ne oferă un diagnostic precis, în decurs de câteva minute, încă din etapa de prespital (practic “aducem spitalul lângă pacient”). Datorită dumneavoastră noi vieți aflate în pericol primesc o a doua șansă. Mulțumesc colegilor mei care au făcut parte din acest proiect și care au avut încredere în suportul și susținerea societății față de obiectivele noastre, iar dumneavoastră, celor care ne-ați ajutat să îmbunătățim actul medical de urgență al SMURD Sibiu vă spun, încă o dată, SUNTEȚI NIȘTE EROI!”- Andreea Maria Mazilu, coordonator al voluntarilor SMURD Sibiu.

Trafic alternativ pe Valea Oltului. Accident între un TIR și un autoturism

Traficul se desfășoară alternativ la această oră, pe DN7 – Valea Oltului, la Bujoreni, unde a avut loc un accident rutier. Potrivit polițiștilor vâlceni, aici s-a produs o coliziune între un TIR și un autoturism, o persoană ajungând la spital.

„În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. Autocamionul este încărcat cu legume/ cartofi. Persoana încarcerată a fost extrasă și predată echipajului SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
Șoferița autoturismului a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, traficul a fost blocat pe direcția Sibiu-Râmnicu Vâlcea. La această oră, circulația se desfășoară alternativ.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

„Regret că nu am grădina mai mare, să încapă și să se bucure în ea toți oamenii!ˮ

Interviu cu Florin Coșuleț, organizator Coasta Boacii Fest, Rășinari 2022

Coasta Boacii Fest 2022, manifestare ajunsă la a V-a ediție, a fost încă un reușit pretext de a aduna, în weekendul trecut, artiști de înaltă ținută și un select public iubitor de artă în spațiile neconvenționale din Rășinari. Florin Coșuleț, care se face și de această dată „vinovatˮ de excepționala organizare și desfășurare a evenimentului, a făcut un bilanț al acestei ediții, pentru Sibiu 100%.

“Cum trece vremea, domnule, ca timpul”…

Coasta Boacii Fest. Cât e de greu să recidivezi, pentru 5-a oară,  și să aduci cultura în Grădina proprie?

E greu și ușor. Greu pentru că există o anumită reținere în a pune la dispoziție un spațiu intim așa cum este grădina casei. Greu pentru că e cu deranj de tot felul: de timp, de spațiu, emoțional etc.

Ușor pentru că toți membrii familiei, de la mic la mare, sunt dornici să facă ceva pentru comunitate și atunci problema de început e rezolvată.

Ușor e mai ales când vezi câtă bucurie aduc  oamenilor, artiștii prin arta lor. În clipa bucuriei celorlalți tot ce te-a chinuit, secătuit, stresat sau bulversat până atunci, vine la loc și totul se umple de bucurie, se echilibrează și parcă primești încă mai mult înapoi.

5 ediții! “Cum trece vremea, domnule, ca timpul”… vorba unui personaj!

Festivalul e unul al prieteniei și al comunității rășinărene, deja fidellizate în jurul ideii de regăsire în spații neconvenționale, pentru a face un rost artistic zonei. În ce măsură ultimele ediții au atras publicul larg iubitor de astfel de evenimente?

Festivalul este născut din sentimentul prieteniei și într-adevăr se vrea  a fi al comunității rășinărene. Dacă ai scos Rășinariul sau prietenia din ecuație, acest festival nu mai există. Iar farmecul absolut îl dau aceste spații neconvenționale care aduc un decor natural și o admosferă unice săvârșirii actului artistic.

Încă de anul trecut am “ieșit în stradă”  cu un eveniment pentru copii, iar anul acesta am adăugat și un moment inedit pentru comunitate, fanfara din Petrești, mișcând aerul satului cu sonorități care au fost foarte bine primite. E uimitor cum privitori din piața de legume sau oameni din sat, obișnuiți cu rutina zilei, se modifică brusc la impactul cu  actul artistic. E fascinant tipul acesta de încasare, de reacție. Un lucru e cert: oamenii au nevoie imensă de astfel de manifestări.

Care au fost liniile de forță ale festivalului din acest an?

Nu pot face ierarhii, dar am să încep cu concertul  Irinei Sârbu, o voce absolut fermecătoare, cu un band de muzicieni fabuloși: Gigantul Puiu Pascu la clape, Ciprian și Tudor Parghel la tobe și chitară bas. Sigur că bucuria întâlnirii copiilor cu extraordinarul Marian Râlea nu a fost cu nimic mai prejos, ci doar într-un alt registru. Magicianul copilăriei & Co, prin jocurile pline de umor și mister, devedindu-se a fi nu doar de actualitate, ci de mare mare necesitate copiilor participanți.

Spectacolul de impro-teatru, susținut de către minunații actori bucureșteni Orlando Petriceanu, Ramona Cutină și Andrei Bratu a  fost surprinzător, energizant, antrenant și forte bine primit de către un public dornic de să fie solicitat.

Absolut emoționantă a fost participarea doamnei Profesor Mirela Ocinic, care prin cuvintele alese cu mare măiestrie, l-a adus în mijlocul nostru, într-un loc foarte drag lui, Coasta Boacii, pe Emil Cioran, filosoful de geniu, născut în Rășinari și a cărui viață, iată, a fost rememorată într-un mod atât de aparte.

Astfel de recunoașteri sunt o datorie de mare onoare a festivalului.

Încununarea serii culturale a adus-o expoziția doamnei Antonela Giurgiu, care a pus prin lucrările domniei sale, pline de culoare, profunzime și adevăr, ferestre zidurilor.

Chiar și cina din finalul serii s-a menținut la nivelul de artă.

Tot în partea ultimă a serii, bucuria discuțiilor dintre participanți a fost însoțită de muzică de pe viniluri avându-l ca aranjor pe Vlad Dumitru.

Spre următoarea ediție

A existat și oareșce sprijin, suprot financiar mulțumitor în tot procesul acesta al organizării manifestării?

Fără sprijin nu se poate sau cel puțin eu nu pot. Astfel e lăudabil sprijinul principalului susținător al festivalului – Primăria Rășinari -, care prin Primarul Bucur Bogdan a înțeles calitatea și necesitatea demersului nostru, acest festival aducând plus valoare vieții minunaților locuitori ai Rășinariului.

Dar au fost mulți alți iubitori de frumos care au participat la reușita acestei ediții: Mihai Balaban prin UNIMAT, Mery Lupu prin Pensiunea Mai, Alin de la Versailles, Restaurantul Montana Garden, producători locali, vecini, prieteni, voluntari.

Regrete, aspecte care nu s-au așezar așa după cum ți-ai propus?

Regret că nu am grădina mai mare, cât toată lumea, ca să încapă și să se bucure în ea toți oamenii!

Deconspiri câte ceva despre Coasta Boacii Fest numărul VI?

Pentru ediția cu numărul VI intenționăm să schimbăm puțin conceptul, astfel admosfera pe care am reușit să o creăm în grădina noastră să o transferăm și altor locuri dispuse să primească un astfel de demers. Dorim să ne asociem cu alți locuitori ce dețin grădini generoase, cu pensiuni care doresc să ni se alăture, prin acest mod promovând turistic zona, și bine-nțeles, să continuăm spectacolele în stradă, mișcând astfel cultural aerul comunei și punând în valoare patrimoniul arhitectonic al localității.

Festivalul Coasta Boacii [Cultura din grădina mea] aduce mulțumiri tuturor artiștilor, instituțiilor publice sau private, oamenilor minunați care au dat o mână de ajutor, dar si minunatului public din Rășinari, Sibiu, Brașov sau de aiurea, public fără de care orice astfel de demers ar fi fără sens.

Să ne vedem sănătoși la următoarea ediție!

Accident pe DN14. O mașină a intrat într-un parapet

Un accident a avut loc vineri după-amiază pe DN14, la ieșire din Dumbrăveni spre Sighișoara. Șoferița a intrat într-un parapet, iar acum este la spital.

Din primele cercetări ale polițiștilor, rezultă că o femeie în vârstă de 44 de ani, din Mediaș, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în colizuune cu parapetul din dreapta.
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență la ieșirea din localitatea Dumbrăveni spre Sighișoara, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier. În accident a fost implicată o femeie de aproximativ 44 de ani, care s-a autoevacuat din mașină înainte de sosirea forțelor”, a explicat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Echipajele medicale i-au acordat îngrijiri medicale victimei, pe care ulterior au transportat-o la CPU Mediaș, conștientă, cu dureri cervicale.

Uniforme noi pentru polițiști. Cum vor arăta și ce părere are Sindicatul Polițiștilor despre ele

Noile uniforme pentru polițiști le-au fost arătate și reprezentanților sindicatelor, care au publicat pe Facebook impresia despre acestea.

„Așa cum v-am anunțat anterior, astăzi, am avut o întâlnire la sediul I.G.P.R. premergătoare ședinței de prezentare de marți, 26.07.2022, a noii uniforme de serviciu pentru Poliția Română”, a anunțat Sindicatul Polițiștilor- Sidepol.

Reprezentanților li s-a arătat mai multe articole din componența noii uniforme, aflate deja în stocul I.G.P.R.(nefiind momentan în forma finală), după cum urmează:

1. Jacheta – fiind cel mai bine realizat articol de uniformă care ne-a fost prezentat, cu specificații tehnice de produs de top, atât ca design, culoare, cât și ca materiale folosite;

2. Scurta și bluzonul – diferența este dată de căptușeală și materialul specific anotimpului pentru care a fost realizat, aici organizația noastră sindicală a formulat mai multe propuneri, inclusiv legate de eliminarea galben-verzuiului pentru structurile de O.P. și reducerea sub formă de benzi, asemeni noului tricou, pentru formațiunile de poliție rutieră. Discuțiile au mai vizat atât chestiuni tehnice legate de amplasarea buzunarelor, sistemelor de prindere pentru microfon stație/cameră, etc. Aceste aspecte vor fi reluate marți.

3. Pantofii de intervenție de vară – aici este loc de mai bine atât cu privire la design, cât și cu privire la unele materiale folosite la producerea acestui tip de încălțăminte, urmând a veni cu propuneri fundamentate tot marți;

4. Cămașa de serviciu – realizată din material ripstop în combinație cu materiale care oferă elasticitate. Aici am reliefat câteva propuneri tehnice legate de sistemele de prindere;

5. Costumul de intervenție – bluză + pantalon – aceleași discuții ca la articolele anterioare, fiind nevoie de o recreionare tehnică și grafică a unor elemente. Având în vedere calitățile superioare ale jachetei, vom încerca să convingem factorii decizionali să adopte aceeași nuanță de culoare și pentru pantalonii de intervenție;

6. Tricoul – realizat din material de bumbac, aproape la fel cu cel care este în prezent în uz, propunând folosirea unui alt material superior care să confere protecție termică, confort și elasticitate;

7. Polarul – articol propus de noi ca formă, aspect și croială – având în vedere că momentan nu a fost produs pentru I.G.P.R. niciun model din această categorie, a rămas să-l prezentăm la ședința de marți în vederea luării unei decizii finale(Produs furnizat de Firma Tactica și produs de 5.11 Tactical). La un preț de listă de doar 400 de lei.

Ca și concluzie după întâlnirea preliminară de astăzi, considerăm că această prezentare trebuia să aibă loc înainte de a apărea în spațiul public imagini care să lase semne de întrebare cu privire la noul model de uniformă.

În final, aceștia susțin că articolele prezentate pot fi considerate ca fiind relativ calitative raportat la nevoile operative ale polițiștilor. Totuși, ei precizează că este loc de îmbunătățiri.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat un vaccin împotriva variolei maimuței

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat vineri că a autorizat extinderea administrării unui vaccin contra variolei umane pentru a fi folosit împotriva răspândirii variolei maimuţei.

Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a recomandat extinderea indicaţiei vaccinului antivariolic Imvanex pentru a include protecţia adulţilor împotriva variolei maimuţei, scrie autoritatea sanitară europeană într-un comunicat.

CHMP a considerat că eficacitatea vaccinului Imvanex în prevenirea îmbolnăvirii de variolă la om poate fi dedusă din studiile efectuate în trecut. Pentru a confirma eficiența vaccinului împotriva variolei maimuței, compania va colecta date dintr-un studiu observațional care va fi efectuat în timpul epidemiei de variolă care se desfășurară în Europa.

Despre vaccinul Imvanex

Imvanex pregătește organismul să se apere împotriva infecției cu virusurile variola (variola), variola maimuței și vaccinia. Acesta conține o formă atenuată a virusului vaccinia numită „virusul vaccinia modificat Ankara”, care este strâns înrudit cu virusul variolei și al variolei maimuțelor, dar care nu provoacă boli la om și nu se poate reproduce în celulele umane.

Atunci când se administrează vaccinul, sistemul imunitar recunoaște virusul din vaccin ca fiind „străin” și produce anticorpi împotriva acestuia. Prin urmare, atunci când persoana intră ulterior în contact cu viruși similari, acești anticorpi, împreună cu alte componente ale sistemului imunitar, vor fi capabili să ucidă acei viruși și să ajute la protejarea împotriva bolii, mai scrie în comunicatul publicat de EMA.