Acasă Blog Pagina 2400

Val de căldură în țară. Sibiul se află sub cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis coduri galben și portocaliu de caniculă în aproape toată țara, până sâmbătă, 23 iulie. Temperaturile maxime vor ajunge până la 35-37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Meteorologii avertizează un val de căldură în următoarele zile în aproape toată țara. Potrivit specialiștilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități.

Avertizarea de cod portocaliu va fi în vigoare vineri și sâmbătă în județele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

Sibiul va fi sub cod galben, împreună cu alte județe, precum Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Praova, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Tulcea și Constanța

Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18-20 de grade.

Doi tineri au spart cinci automate de băuturi pentru 1.400 de lei. Îi recunoașteți?

Doi tineri sunt căutați de polițiști, după ce au spart cinci automate de băuturi calde și îmbuteliate de pe raza municipiului Sibiu.

„La nivelul Poliției Municipiului Sibiu se află în lucru o cauză penală privind infracțiunea de furt. Două persoane sunt bănuite că, în cursul lunii mai a acestui an, ar fi sustras casetele cu bani din cinci automate de băuturi calde și îmbuteliate de pe raza municipiului Sibiu. Cele cinci casete conțineau în total suma de aproximativ 1.400 de lei, însă valoarea prejudiciului creat prin distrugerea aparatelor pentru sustragerea casetelor se ridică la suma de 18.000 de lei”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În 31 mai, în jurul orei 00,30, cele două persoane bănuite de săvârșirea faptelor au fost surprinse de camerele de luat vederi instalate în zona Pieței Rahova din municipiul Sibiu, însă, până la acest moment, nu au putut fi identificate de către polițiștii sibieni.
În acest context, polițiștii roagă cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la aceste persoane să contacteze telefonic Secția Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, la numărul 0269/212260.

3.000 de lei amendă pentru un sibian care a abandonat o pisică cu patru pui

Un sibian a fost amendat cu 3.000 de lei de polițiști, după ce a abandonat o pisică cu patru pui, într-o cutie de carton.

„În cursul zilei de 15 iulie a.c., reprezentanții Asociației pentru protecția animalelor ”Animal Life” au sesizat polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, faptul că, pe Calea Dumbrăvii, la ieșire din municipiul Sibiu, un bărbat a abandonat într-o cutie de carton o pisică cu patru pui. În urma discuțiilor purtate cu membrii ”Animal Life”, persoana în cauză a fost de acord ca reprezentanții Asociației să captureze pisica, mama puilor, să o sterilizeze, urmând a-i fi returnată, după care a luat în autoturism cutia cu cei patru pui. Bărbatul însă a abandonat pisica în centrul de sterilizare din comuna Șura Mare”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În acest context, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări în vederea identificării bărbatului și aplicării măsurilor legale.
Din cercetările efectuate, a rezultat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Sibiu, acesta declarând că a abandonat ulterior puii de pisică pe raza localității Apoldu de Jos. Din păcate, nu s-a reușit găsirea puilor în zona indicată.
„Astfel, s-a luat măsura sancționării contravenționale a sibianului pentru cele două fapte de abandon, cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 R, privind protecţia animalelor”, a explicat Welter.
Lucrătorii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor transmit că sancționează cu fermitate orice încălcare a prevederilor legale în domeniul protecției animalelor, în special abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului și atrag atenția cu privire la faptul că, în cazul câinilor, fapta constituie infracțiune și se pedepsește conform art. 14, alin. (2) din O.U.G. nr. 155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei şi confiscarea câinilor.

Incendiu la mașina unei firme de curierat, între Nucet și Cornățel

Mașina unei firma de curierat a luat foc, în această dimineață, pe DJ 104G, între Nucet și Cornățel. La fața locului au intervenit pompierii.

„Incendiu la un microbuz transport marfă fără încărcătură, în cursul acestei dimineți, pe DJ 104G între localitățile Nucet și Cornățel. Pompierii militari sibieni au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea acestuia”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la vehiculul staționat în afara părții carosabile.
Incendiul a fost lichidat și, din fericire, nu au fost semnalate victime.
Conform ISU Sibiu, a ars aproximativ 80% din vehicul și nu au existat alte pagube materiale.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor”, a mai explicat Voina.

Începe Școala de Vară de Psihopatolgie pentru medicii rezidenți și specialiști psihiatri

Spitalul Clinic de Psihiatrie Sibiu a anunțat noul eveniment dedicat medicilor rezidenți în Psihiatrie și tinerilor medici specialiști psihiatri. Duminică, 24 iulie, ora 20,00, va avea loc deschiderea Școlii de Vară de Psihopatologie de la Păltiniș.

Evenimentul este organizat de către Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Facultatea de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga” și Societatea Portugheză de Psihiatrie și Sănătate Mintală.

Cine poate participa

Programul Școlii de vară este adresat medicilor rezidenți în Psihiatrie, aflați în anii II-V de pregătire, și tinerilor medici specialiști psihiatri, aflați în primii 5 ani de activitate, în total fiind înscriși 30 de participanți.

Cazarea și masa vor fi asigurate de organizatori, la Centrul de perfecționare și cercetare din Păltiniș al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu.

Cine va coordona atelierele

Atelierele din cadrul școlii vor fi coordonate de către specialiști în domeniu, precum:

• Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu (UMF Timișoara)

• Prof. Univ. Dr. Aurel Nireștean (UMF Târgu Mureș)

• Prof. Dr. Luis Madeira (Lisabona, Portugalia) – invitat on-line

• Psihoterapeut Dr. Petre Rădescu

• Șef lucrări Dr. Ciprian Băcilă (Facultatea de Medicină Sibiu)

• Șef lucrări Dr. Ana Giurgiuca (UMF București)

”Ne bucurăm de prezența unor personalități de renume din domeniul psihiatriei din România, precum și a partenerilor noștri din Portugalia. Sperăm ca acest eveniment să atragă în fiecare an cât mai mulți participanți și specialiști din acest domeniu și să devină reprezentativ pentru medicină atât la nivel național, cât și internațional”, precizează directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Programul Școlii de Vară de Psihopatolgie cuprinde atât prezentări ale specialiștilor în domeniu, workshop-uri, precum și alte activități recreative ce constă în vizite ale Colectivului de Cercetare Științifică în Neuroștiințe din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Schitului de la Păltiniș, precum și o drumeție montană cu ghid organizată în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

Polițiștii din Sibiu au realizat un videoclip în care explică șoferilor cum se circulă într-un sens giratoriu

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu vin în ajutorul șoferilor, explicându-le cum trebuie să circule într-un sens giratoriu. Videoclipul explicativ a fost publicat pe pagina de Facebook și informează conducătorii auto cu privire la modificările aduse semnalizării rutiere în sensul giratoriu existent la intersecția străzilor Hermann Oberth, Constituției și Bulevardul Corneliu Coposu.

„Premergător intrării în sensul giratoriu au fost aplicate marcaje care-i ajută pe conducătorii de vehicule să circule doar în direcţia indicată. Aceste marcaje sunt aplicate identic în toate cele patru intrări în sens. Faţă de vechile marcaje au intervenit modificări. Acum, pe banda a treia a fost aplicat marcajul obligatoriu la stânga faţă de vechea sistematizare unde aveai dreptul să circuli şi pe direcţia înainte”, a precizat inspectorului principal de poliţie, Ciprian Sava.

Filmarea este realizată cu drona și surprinde la final chiar şi o încadrare incorectă în sensul giratoriu. Pentru a urmări videoclipul, accesați următorul link: https://www.facebook.com/politiasibiu/videos/1185761502276087/

Un bărbat din Apoldu de Sus a plecat spre Giurgiu și e de negăsit. L-ați văzut?

Un bărbat de 42 de ani din Apoldu de Sus a plecat în județul Giurgiu și este de negăsit. Familia a alertat polițiștii, iar acum oamenii legii cer ajutorul cetățenilor pentru a-l identifica pe Iulian Totoi.

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a plecat în județul Giurgiu, fără a mai reveni.
„La data de 19 iulie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 11 iulie a.c., unchiul său, Totoi Iulian, în vârstă de 42 de ani, a plecat de la domiciliu, din localitatea Apoldu de Sus, județul Sibiu în județul Giurgiu, fără a mai reveni acasă”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul are o înălțime aproximativă de 1.65 metri, greutate de 65 – 70 kg, păr brunet și tuns scurt.
Potrivit IPJ Sibiu, în momentul plecării, bărbatul purta tricou alb, pantaloni blue-jeans albaștri și geacă roșie.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Mașină în flăcări, în Sibiu. Șoferul a suferit atac de panică

O mașină a luat foc, marți, pe strada Semaforului din Sibiu. Șoferul a suferit atac de panică și a primit îngrijiri medicale.

Pompierii militari ai Punctului de lucru Șelimbăr au fost alertați pe numărul de urgență 112 cu privire la un incendiu ce se manifesta la compartimentul motor al unui autoturism ce se deplasa pe strada Semaforului din municipiul Sibiu.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Șoferul, un bărbat de aproximativ 63 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD refuzând transportul la spital.
Potrivit ISU Sibiu, incendiul care a pornit de la un scurtcircuit electric la compartimentul motor al autoturismului a fost lichidat de pompieri.

Muzeul ASTRA inaugurează Platforma Educațională Etno Tehno Parc

Platforma Educațională Etno Tehno Parc din Muzeul în Aer Liber va fi inaugurată joi, în cadru festiv, în prezența Danielei Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a lui Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA, și a Ioanei Dan, șef Serviciu Educație Muzeală. Intepretare Patrimoniu.

Zona dedicată activităților educaționale în aer liber, Etno Tehno Parc din Muzeul ASTRA, atat de cunoscută publicului din Sibiu și din toată țara, va deveni, probabil, unică prin modul de valorifcare și în ceea ce privește infrastructura cultural-educațională prezentă în acest moment din România, dar și din muzeele de profil din Europa.
„La Etno Tehno Parc, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, a fost extinsă suprafața construită cu o șură din Mărginimea Sibiului, mai exact din Cacova, care va deveni multifuncțională deservind astfel nevoile publicului vizitator prin cele patru spații utilizabile atât în sezonul de vizitare cât și în extrasezon. Mai mult, șura va fi un exemplu de bună practică despre cum poți reutiliza o construcție specifică arhitecturii vernaculare în zonele rurale din România. În spatele pavilionului educațional, platforma s-a extins asigurând astfel un spațiu generos pentru un număr mai mare de beneficiari. S-a intervenit și peisagistic pe o suprafață de circa 2000 mp, unde tinerii vizitatori ai Muzeului pot desfășura diverse activități sportive, în curtea școlii de odinioară”, a explicat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.
Potrivit acestuia, noua platformă educațională Etno Tehno Parc va deservi și altor activități, cum ar fi conferințe, simpozioane, teambuildinguri (chiar și Family Days_corporate), dar și întâlniri de afaceri.

13 discipline la Titularizare, unde toți candidații au obținut note peste 7

Astăzi au fost afișate primele rezultate ale examenului de Titularizare. În județul Sibiu, sunt 13 discipline care au o rată de 100% de promovare, unde candidații au obținut cel puțin nota 7.

Potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, este vorba despre disciplinele: Comerț; Construcții; Drept; Economic, Administrativ, Poștă; Educație Fizică și Sport – Antrenori; Educație Socială (Gândire Critică și Drepturile Copilului; Educație Interculturală, Educație pentru o Cetățenie Democratică; Educație Tehnolpgică și Aplicații Practice; Electronică, Automatizări, Telecomunicații; Estetica și Îngrijirea Corpului Omenesc (Maiștri Instructori); Instalații pentru Construcții; Limba latină; Mecanică (Maișri instructori); Terapie Educațională Complexă și Integrată (Educatoare, Învățători, Învățători-Educatori).
În schimb, sunt și discipline care au o astfel de rată de 0%, precum: Turism și Servicii; Psihologie; Sociologie; Economie, Educație Antreprenorială, Economie Aplicată și Economie Socială – educație Economico-financiară; Educație Muzicală Specializată; Alimentație Publică.
Conform IȘJ Sibiu, rata notelor de cel puțin 7  obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 51,3% (locul 6 la nivelul țării), superior în raport cu procentul consemnat în anul 2021 (46,30% – locul 10) și față de cel consemnat în 2019 (40,03%), dar inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2020 (62%).
Un candidat (Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – educatori limba română) a obținut nota 10 (doi candidați în 2021, șase candidați în 2020 și niciun candidat în 2019), iar 353 de candidați (51,15%) au obținut note între 7 și 9,99 (din 691 de candidați care au depus lucrările pentru evaluare).
De altfel, 218 candidați (31,6%) au obținut note între 5,00 și 6,99.
Din promoția curentă, 37,4% dintre candidați au obținut note de cel puțin 7.
Conform IȘJ Sibiu, o lucrare la disciplina Istorie a fost anulată în centrul de evaluare, candidatul neprimind notă.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 29 iulie – 1 august.

Peste 7.600 de cazuri de Covid-19 în ultimile 24 de ore. Cel mai mare număr de infectări din ultimele cinci luni

Ministerul Sănătății a publicat marți, 19 iulie, raportul cazurilor de Covid-19. Peste 7.600 de infectări au fost înregistrate în țara noastră, cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.658 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID –19), fiind cel mai mare număr de infectări din luna martie. 1.551 dintre cazurile noi din ultima zi sunt la pacienții reinfectați.

În județul Sibiu s-au raportat 100 de cazuri, iar incidența înregistrată la 14 zile este de 2,57. De asemenea, din numărul total, 55 de persoane sunt internate în secțiile Covid și două persoane sunt la ATI.

Pieton rănit, după ce o autoutilitară a rupt un cablu electric care a căzut peste bărbat

Un bărbat din Apoldu de Sus a fost rănit după ce un cablu electric a căzut peste el. Potrivit informațiilor oficiale, cablul a fost rupt de o autoutilitară.

Ieri, în jurul orei 14,30, pe DN 1, în localitatea Apoldu de Sus, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Covasna a condus o autoutilitară prevăzută cu macara și, din cauza faptului că brațul macaralei era parțial ridicat, a agățat și rupt un cablu de electricitate aflat perpendicular față de partea carosabilă.
În cădere, cablul l-a acroșat pe un pieton aflat pe acostamentul drumului, un localnic în vârstă de 49 de ani, care a suferit răni ușoare, fără a necesita internarea în spital.
„În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii acestui accident”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.