Acasă Blog Pagina 244

ULTIMA ORĂ: E război total. Guvernul Veștea NU VA FI VOTAT de PNL

Partidul Național Liberal a decis în cadrul Biroului Permanent Național desfășurat luni seara să nu voteze guvernul Adrian Veștea.

Voturile au fost: 41 PENTRU, 13 ÎMPOTRIVĂ și două abțineri.

De asemenea, PNL i-a dat un ultimatum lui Adrian Veștea: până mâine, premierul desemnat trebuie să își depună mandatul.

Astfel, Adrian Veștea a primit un ultimatum din partea conducerii partidului să își depună mandatul până marți, la ora 10.

Mai mult, PNL a decis excluderea celor care votează în favoarea lui Adrian Veștea. Dacă premierul desemnat nu își va depune mandatul la termenul limită, conducerea partidului urmează să decidă excluderea sa din PNL.

„PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare, cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, printr-o nominalizare a unui prim-vicepreședinte al PNL fără consultarea Partidului Național Liberal.

PNL nu a fost anunțat de domnul Veștea cu privire la această nominalizare.

Având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață la ora 10, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine.

Parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României să procedeze după formula prezent, nu votez.

Parlamentarii sau cei care ar putea fi propuși din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil guvern, fără susținerea PNL, își vor pierde calitatea de membri ai Partidului Național Liberal.

Solicitarea PNL este către președintele României să reia consultările cu partidele politice, în așa fel încât să se degaje o soluție pentru a avea un guvern care este susținut într-o manieră transparentă, inclusiv un guvern minoritar dacă va fi cazul”, a transmis Ilie Bolojan.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: PNL îi aplică o LOVITURĂ de BAROS lui Nicușor Dan. Ce a decis partidul lui Bolojan

Partidul Național Liberal a decis, luni seara, să nu facă Guvern alături de Partidul Social Democrat, a anunțat conducerea formațiunii.

Reunită luni în ședința Biroului Politic Național (BPN), conducerea PNL a votat, cu 39 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și 5 abțineri, reconfirmarea deciziei de a nu intra în nicio coaliție cu PSD.

În cadrul discuțiilor, președintele liberal Ilie Bolojan a avertizat că partidul trece printr-o criză fără precedent, după ce președintele României l-a desemnat premier pe Adrian Veștea fără ca acesta din urmă să își informeze în prealabil propria conducere.

Potrivit stenogramelor, liderul PNL Ilie Bolojan a susținut necesitatea reconfirmării deciziilor anterioare ale partidului privind relația cu PSD, avertizând că orice abatere ar însemna schimbarea poziției politice asumate anterior.

În acelaşi timp, Adrian Veștea a prezentat propria versiune asupra modului în care a fost făcută desemnarea sa. Unul dintre liderii PNL a propus exluderea lui din partid.

Senatorul PNL Vasile Blaga, fost președinte al partidului, a declarat luni, înaintea ședinței BPN al PNL, că președintele Nicușor Dan încearcă să preia abuziv controlul Partidului Național Liberal, menționând că nu este vorba despre nicio scindare a partidului.

„Avem ședință. Deciziile le vom avea înăuntru, dar nu prea am mai văzut situații ca cea de acum, să fie pus un partid politic în situația aceasta, adică au încercat o preluare abuzivă.

Clar din partea președintelui. Despre asta a fost vorba. O vedeți dumneavoastră sau cineva altfel? Eu n-am mai văzut după ’90 și ceva”, a afirmat Blaga.

El a spus că „nu e nicio scindare” a partidului.

„Dacă votul ar fi de 33 la 31 în favoarea domnului Bolojan, domnul Bolojan este astăzi cu peste 10 procente peste partid și va duce partidul la peste 30%. Să ne înțelegem”, a adăugat Vasile Blaga.

Adrian Veștea a plecat de la ședința PNL. El a spus că nu își depune mandatul și că merge mai departe, chiar daca PNL nu îl susține.

„Nu îmi voi depune mandatul, voi candida pentru poziţia de premier al României şi voi face un guvern”, a spus el. „Consider că este un act de responsabilitate pe care orice cetățean din țara asta ar trebui să și-l asume. Eu mi-l asum”, a spus Veștea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Premieră pentru pacienții din Sibiu: salina terapeutică a Spitalului de Pneumoftiziologie este acum funcțională

Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu beneficiază, începând de acum, de acces la ședințe de haloterapie într-o salină terapeutică modernă, amenajată în cadrul unității medicale.

Reprezentanții spitalului au anunțat finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a noului spațiu destinat susținerii sănătății aparatului respirator.

Investiția a fost realizată cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, valoarea contractului ridicându-se la 149.800 de lei, TVA inclus.

„Viziunea noastră este de a construi un sistem medical care evoluează permanent, nu doar prin infrastructură și tehnologie, ci și prin extinderea și diversificarea serviciilor oferite pacienților.

Fiecare pas în această direcție contribuie la creșterea calității vieții și a accesului la îngrijire”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Noua cameră salină are o suprafață de 21 de metri pătrați și a fost amenajată conform standardelor actuale privind haloterapia și terapiile complementare destinate afecțiunilor respiratorii.

Spațiul reproduce microclimatul specific salinelor naturale și oferă un mediu terapeutic modern, sigur și confortabil pentru pacienți.

„Ne bucurăm să anunțăm că salina terapeutică este acum funcțională și poate fi utilizată de pacienții noștri.

Este un proiect pe care ni l-am dorit tocmai pentru că ne oferă posibilitatea de a completa tratamentele medicale cu metode terapeutice complementare care contribuie la îmbunătățirea confortului respirator și a stării generale de sănătate.

Continuăm să investim în dezvoltarea infrastructurii medicale și în diversificarea serviciilor oferite, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament și recuperare”, transmite Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Camera salină include placări ale pereților cu sare naturală, cărămizi de sare dispuse atât estetic, cât și funcțional, pentru recrearea unui ambient specific salinelor, dar și un sistem audio pentru meloterapie, menit să completeze experiența terapeutică și să favorizeze relaxarea pacienților.

De ședințele de haloterapie vor putea beneficia pacienții cu afecțiuni respiratorii precum astm bronșic, bronșită cronică, BPOC sau alte patologii pulmonare, în baza recomandării medicului curant și în funcție de indicațiile medicale specifice fiecărui caz.

„Punerea în funcțiune a camerei saline reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor de recuperare și îngrijire respiratorie oferite în cadrul spitalului nostru.

Haloterapia poate aduce beneficii importante pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare, contribuind la îmbunătățirea respirației, fluidificarea secrețiilor bronșice și creșterea confortului respirator.

Ne dorim să oferim pacienților acces la un spectru cât mai larg de metode terapeutice complementare, integrate într-un plan de tratament personalizat și adaptat nevoilor fiecăruia”, spune dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Potrivit specialiștilor, haloterapia este recunoscută pentru potențialele sale efecte benefice asupra aparatului respirator, printre care susținerea procesului de curățare a căilor respiratorii, îmbunătățirea respirației, reducerea inflamației, fluidificarea secrețiilor bronșice și creșterea gradului de relaxare și confort în timpul tratamentului.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu și deservește anual aproximativ 6.000 de pacienți, atât în regim de spitalizare continuă, cât și de spitalizare de zi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: 10 animale și păsări au ars într-un incendiu în județul Sibiu. Anexă și șură, distruse de foc

Incendiu devastator în cursul zilei de luni în Hosman: 10 animale au murit, iar o șură de 400 de metri pătrați a fost distrusă complet.

Pompierii sibieni au intervenit de urgență, luni, în localitatea Hosman pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră o șură, în care erau depozitate materiale lemnoase, precum și un grajd de animale.

Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins rapid către alte două anexe învecinate și către casa de locuit.

Pompierii au intervenit prompt și au reușit să limiteze propagarea incendiului. Astfel, locuința și interiorul celor două anexe afectate au fost salvate, deși acoperișurile acestora au suferit pagube pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Din păcate, bilanțul incendiului este unul tragic. Zece animale și păsări și-au pierdut viața în incendiu: cinci păsări, trei câini, un porc și un miel. De asemenea, șura cu o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați a ars în totalitate.

Proprietarul gospodăriei, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

Acesta a fost ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare.

Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost aprinderea grăsimilor ca urmare a utilizării focului deschis într-un spațiu închis, mai exact într-o afumătoare improvizată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

JD Vance: Textul acordului SUA–Iran pentru oprirea războiului ar putea fi publicat în această săptămână

0

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a declarat luni că există așteptări ca textul acordului dintre SUA și Iran privind încetarea conflictului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz să fie făcut public în cursul acestei săptămâni.

Declarația a fost făcută într-un interviu acordat postului CNBC, în contextul negocierilor aflate încă în desfășurare privind detaliile finale ale înțelegerii, potrivit Reuters.

Strâmtoarea Ormuz, punct-cheie în acordul SUA–Iran

JD Vance a subliniat că una dintre principalele mize ale acordului este redeschiderea pe termen lung a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime globale pentru transportul de energie.

Potrivit oficialului american, Statele Unite își doresc ca această rută să rămână deschisă fără impunerea unor taxe de tranzit.

„Așteptarea noastră este ca strâmtoarea să fie deschisă într-un mod fără taxe pe termen lung”, a declarat vicepreședintele SUA, potrivit Mediafax.

Negocieri în desfășurare pentru detalii tehnice

JD Vance a precizat că, deși există un cadru general al acordului SUA–Iran, numeroase aspecte tehnice urmează să fie stabilite în cadrul unor runde suplimentare de negocieri.

Aceste discuții vor viza elemente considerate esențiale pentru implementarea înțelegerii și vor necesita întâlniri directe între părți pentru definirea unei soluții comune.

Un acord-cadru cu impact major asupra piețelor

Statele Unite și Iran au confirmat că au ajuns la un acord preliminar privind oprirea conflictului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz, ceea ce a generat reacții pozitive pe piețele financiare internaționale.

Totuși, documentul rămâne unul de principiu, iar aplicarea sa depinde de rezultatul negocierilor viitoare.

Condiții și pași următori

În forma actuală, acordul SUA–Iran ar putea fi condiționat de încetarea ostilităților din Liban, în timp ce discuțiile privind programul nuclear iranian sunt amânate pentru etapele următoare.

Chiar și așa, înțelegerea este considerată un progres semnificativ în direcția detensionării unui conflict care a afectat grav securitatea regională și piețele energetice.

JD Vance a mai declarat că Iranul ar urma să fie reprezentat la ceremonia de semnare de ministrul de externe și de președintele Parlamentului iranian. Evenimentul este programat vineri, în Elveția, însă reprezentarea Statelor Unite nu a fost încă anunțată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România atinge 10.000 MW în energie solară. Află cum influențează investițiile fotovoltaice economia, mediul și facturile la energie

0

România marchează un moment istoric în tranziția către energia verde, după ce capacitatea instalată de energie solară a depășit pragul de 10.000 MW în luna iunie 2026. Performanța consolidează poziția țării printre liderii regionali ai energiei regenerabile și contribuie semnificativ la reducerea dependenței de combustibilii fosili.

Capacitatea solară a României depășește 10.000 MW

Sectorul fotovoltaic din România a înregistrat o dezvoltare accelerată în ultimii ani, iar atingerea pragului de 10.000 MW reprezintă una dintre cele mai importante realizări din domeniul energetic național. Creșterea a fost susținută de investiții masive în parcuri fotovoltaice, fonduri europene și programe guvernamentale dedicate energiei regenerabile, relatează bugetul.ro.

Datele oficiale arată că noile proiecte dezvoltate în întreaga țară au contribuit decisiv la această evoluție, în contextul în care cererea pentru energie curată este în continuă creștere.

Evoluția spectaculoasă a energiei solare în România

În anul 2020, România dispunea de aproximativ 1.500 MW capacitate solară instalată. În doar șase ani, capacitatea totală a crescut de peste șase ori, demonstrând interesul investitorilor pentru sectorul energiei verzi și competitivitatea tehnologiei fotovoltaice.

Printre regiunile care au atras cele mai multe investiții se numără:

  • Dobrogea;
  • Moldova;
  • Oltenia;
  • Sudul Munteniei.

Aceste zone beneficiază de un nivel ridicat de radiație solară și de suprafețe disponibile pentru dezvoltarea proiectelor de mari dimensiuni.

Impactul asupra sistemului energetic național

Capacitatea solară instalată de 10.000 MW poate acoperi, în perioadele cu producție maximă, între 25% și 30% din consumul național de energie electrică. Acest lucru contribuie la:

  • reducerea importurilor de energie;
  • diminuarea dependenței de gaze și cărbune;
  • creșterea securității energetice;
  • stabilizarea prețurilor pe termen lung.

Totodată, integrarea unui volum atât de mare de energie regenerabilă a determinat investiții importante în modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice.

Investiții de miliarde de euro și mii de locuri de muncă

Expansiunea sectorului fotovoltaic a atras investiții estimate la peste 8 miliarde de euro în perioada 2020-2026. Dezvoltarea proiectelor solare a generat aproximativ 50.000 de locuri de muncă directe și indirecte în construcții, inginerie, operare și mentenanță.

Creșterea industriei energiei regenerabile contribuie și la dezvoltarea economiei locale, prin atragerea de capital privat și creșterea veniturilor pentru comunitățile care găzduiesc proiecte fotovoltaice.

Beneficii pentru mediu și reducerea emisiilor de carbon

Energia solară joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor climatice asumate de România și Uniunea Europeană. Creșterea capacității fotovoltaice reduce emisiile de gaze cu efect de seră și contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

Specialiștii estimează că producția anuală generată de cei 10.000 MW instalați poate evita emiterea a milioane de tone de dioxid de carbon în fiecare an, comparativ cu producția de energie din surse convenționale.

Provocări pentru integrarea energiei regenerabile

Deși rezultatele sunt remarcabile, dezvoltarea accelerată a energiei solare aduce și provocări tehnice. Variabilitatea producției în funcție de condițiile meteorologice necesită investiții suplimentare în:

  • sisteme de stocare a energiei;
  • baterii de mare capacitate;
  • digitalizarea rețelelor;
  • tehnologii inteligente de management al consumului.

Aceste soluții vor permite utilizarea eficientă a energiei produse și menținerea stabilității sistemului energetic.

Obiectivul pentru 2030: peste 20.000 MW capacitate solară

Strategiile energetice naționale prevăd continuarea investițiilor în sectorul regenerabil, iar specialiștii estimează că România poate depăși pragul de 20.000 MW capacitate solară până în 2030.

Realizarea acestui obiectiv ar transforma România într-unul dintre cei mai importanți producători de energie solară din Europa Centrală și de Est și ar accelera procesul de independență energetică.

Ce înseamnă acest record pentru consumatori

Creșterea producției de energie din surse regenerabile poate contribui, pe termen mediu și lung, la reducerea presiunii asupra prețurilor la electricitate. O ofertă mai mare de energie verde și costurile tot mai reduse ale tehnologiilor fotovoltaice pot avea un impact pozitiv asupra facturilor consumatorilor.

Totodată, dezvoltarea prosumatorilor și instalarea de panouri fotovoltaice la nivel rezidențial completează transformarea pieței energetice din România.

Moment de referință pentru sectorul energetic românesc

Depășirea pragului de 10.000 MW capacitate solară reprezintă un moment de referință pentru sectorul energetic românesc. Investițiile masive, dezvoltarea infrastructurii și interesul tot mai mare pentru energia verde confirmă că România se află pe un traseu accelerat către un sistem energetic mai sustenabil, mai competitiv și mai puțin dependent de combustibilii fosili.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tezaur medieval descoperit la Veștem, expus la Muzeul Național Brukenthal. Povestea comorii ascunse de peste 500 de ani

0

Un impresionant tezaur monetar medieval, descoperit în localitatea Veștem, județul Sibiu, este păstrat, astăzi, în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal.

Comoara descoperită, întâmplător, în 1969

Ecaterina Natea, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Casa Altemberger, dezvăluie povestea fascinantă a unei comori ascunse în urmă cu mai bine de cinci secole și redescoperite întâmplător în anul 1969.

Potrivit specialiștilor, în ultimul deceniu al secolului al XV-lea, un locuitor al zonei Veștem, comuna Șelimbăr, a îngropat în grabă un vas de lut care conținea un important tezaur monetar. Proprietarul nu s-a mai întors niciodată să-l recupereze, iar comoara a rămas ascunsă sub pământ timp de peste 500 de ani.

Descoperirea a fost făcută accidental în 1969, în timpul unor lucrări agricole sau de construcție. În același an, tezaurul a intrat în colecțiile Muzeului Național Brukenthal, unde este conservat și valorificat ca parte a patrimoniului cultural național.

 Tezaurul de la Veștem include 206 monede foarte diverse

Tezaurul de la Veștem impresionează nu doar prin valoarea sa istorică, ci și prin diversitatea monedelor pe care le conține. Complexul numismatic reunește 206 piese, dintre care 203 aspri de argint emiși de sultanii otomani Mehmed al II-lea, Jem Sultan și Bayezid al II-lea, două imitații contemporane din argint și un ducat de aur bătut la Baia Mare în timpul domniei regelui Matia Corvin.

Tezaurul de la Veștem, mărturis relațiilor comerciale ale vremii

Specialiștii consideră că acest tezaur reprezintă o mărturie rară a relațiilor comerciale dintre lumea creștină și cea musulmană la sfârșitul Evului Mediu. Într-o perioadă marcată de conflicte și tensiuni la granițele Europei, monede provenite din două civilizații diferite au ajuns să fie păstrate împreună în același vas de lut, unite de forța schimburilor comerciale.

Vizitatorii pot admira în prezent vasul original și monedele descoperite la Veștem în cadrul expoziției permanente a Muzeului de Istorie Casa Altemberger din Sibiu, una dintre cele mai valoroase secții ale Muzeului Național Brukenthal.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Loteria Română acuză Primăria Sibiu de „exces de putere” și „depășire a competențelor”

Compania Naţională „Loteria Română” S.A. acuză Primăria Sibiu de „depășire a competențelor” și „exces de putere” în ceea ce privește Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2026 privind interzicerea desfăşurării activităţilor de jocuri de noroc în locaţii fizice pe raza Municipiului Sibiu. Aceasta a înaintat o plângere către Consiliul Local Sibiu, prin care solicită revocarea hotărârii în discuție.

Între motivele care stau la baza plângerii se regăsesc și inaplicabilitatea hotărârii Consiliului Local față de activitatea Loteriei, precum și existența unui regim juridic distinct al Companiei Naționale „Loteria Română”. De asemenea, Consiliului Local Sibiu i se impută depășirea limitelor legale în materia răspunderii convenționale și încălcarea principiului proporționalității și a libertății economice.

Primăria nu se lasă impresionată

Consiliul Local Sibiu va aproba într-o ședință extraordinară care va avea loc mâine, 16 iunie, respingerea plângerii prealabile formulate de Compania Națională „Loteria Română” SA.

„Hotărârea Consiliului Local nr. 128/2026 nu interzice activitatea de loto tradiţional, ci stabileşte cadrul local privind desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc tradiţionale în locaţii fizice, în exercitarea competenţei expres prevăzute de lege”, se menționează în raportul de specialitate al Consiliului Local.

Totodată, alte șase societăți comerciale cu domeniul de activitate în sfera jocurilor de noroc au depus solicitări asemănătoare de contestare a hotărârii privind interzicerea păcănelelor. Toate aceste plângeri vor fi respinse în ședința de mâine.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Competițiile sportive de pe Bulevardul Corneliu Coposu au fost apreciate

BCR Sport Arena Streetball Sibiu a strâns peste 15.000 de oameni care au participat la festivalul de sport urban de pe Bulevardul Corneliu Coposu

Timp de trei zile, Sibiul a intrat în joc

Primul festival de sport urban BCR Sport Arena Streetball organizat la Sibiu s-a încheiat duminică seară, după un weekend în care Bulevardul Corneliu Coposu s-a transformat într-un loc de întâlnire pentru comunitate, sport și experiențe trăite împreună. Peste 15.000 de participanți au trecut prin zona de festival de vineri până duminică, peste 3.000 au participat la activitățile sportive, iar 200 de sportivi au fost înscriși la competiția oficială de baschet 3×3.

Timp de trei zile, unul dintre cele mai importante bulevarde ale orașului a arătat diferit. Terenurile de baschet au dat ritmul, iar în jurul lor s-a construit o lume în care oamenii au venit să descopere, să încerce, să participe și să petreacă timp împreună.

Un spațiu de peste 5.000 de metri pătrați a fost transformat într-o zonă multisport, unde activități precum baschet, volei, tenis de masă, kendama, judo, handbal, arte marțiale, rugby, dans, fitness, skateboard, badminton, mini-baschet, mini-fotbal, pickleball, fotbal-tenis, șah și gaming au fost doar o parte dintre opțiunile care i-au așteptat pe sibieni.

Au fost acordate peste 1.000 de premii din partea partenerilor, pe parcursul unui weekend în care sportul, mișcarea și energia comunității au transformat spațiul într-un adevărat festival urban.

„În marile orașe ale lumii, sportul este adus în mijlocul comunității și devine un motiv pentru oameni să iasă din casă, să petreacă timp împreună și să redescopere spațiile publice. Ne bucurăm că am găsit la Sibiu deschiderea necesară pentru a construi o astfel de experiență și credem că energia creată în acest weekend a demonstrat cât de mult pot câștiga oamenii atunci când orașul devine, măcar pentru câteva zile, un loc dedicat mișcării, socializării, bucuriei de a fi împreună”

au declarat organizatorii.

Chiar dacă prima zi a fost afectată de ploaie, comunitatea iubitorilor de kendama nu a renunțat la experiență. X-Remus a reușit să țină o adevărată lecție de îndemânare, motivând tinerii participanți să ignore vremea de afară.

Din cauza condițiilor meteorologice, trupa de slam dunk acrobatic Face Team, deținătoare a 15 recorduri Guinness legate de baschet și sărituri pe trambuline, a putut oferi spectacolul promis doar în ultimele două zile.

Trial bikerul Gabi Orban, deținătorul a patru recorduri Guinness, a sărit cu bicicleta peste voluntari din public, spre spaima, dar și deliciul, celor prezenți.

În zona de șah, aproape 1.000 de partide s-au încheiat cu șah-mat, în timp ce alte mii de participanți au trecut prin activările sportive, zonele de relaxare și experiențele pregătite de partenerii evenimentului.

În cadrul festivalului a avut loc și un meci demonstrativ de baschet 3×3 în scaun rulant, susținut de sportivii de la ACS Temerarii Arad, care au arătat că pasiunea pentru sport nu cunoaște limite.

De asemenea, comunitatea baschetului l-a premiat pentru excelență pe Alin Savu, unul dintre cei mai renumiți baschetbaliști români și singurul jucător din țară selecționat de două ori în Echipa Europei (1967 și 1968).

Baschetul 3×3 a adus echipe din toată țara la Sibiu

Dintre cei 200 de jucători înscriși în competiția oficială de baschet 3×3, peste 50 la sută, 108 mai exact, au fost din afara orașului. În turneu au fost reprezentate 24 de orașe din România, printre care Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu Jiu sau Tulcea.

Coș în ultima secundă, magie, dans tradițional și acrobații

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un coș decisiv în ultima secundă în finala de la sub 18 ani masculin, după o revenire a echipei Unu-n plus și trei degeaba împotriva celor de la Gelu și Șamponu. Scorul era 11-6 în defavoarea câștigătorilor care au întors finala în ultimele minute și au înscris ultimul coș al zilei la scorul de 14-14, când mai erau 0.9 secunde rămase. Fanii au intrat pe teren și au sărbătorit victoria împreună cu jucătorii.

Pe terenul central, dar și în zone din festival, Eugenius a oprit timpul în loc. Magicianul venezuelean cu rădăcini românești a adus în festival momente de uimire pură. Trucuri imposibile, reacții autentice și acel sentiment rar că nu știi exact ce s-a întâmplat, dar vrei să se repete. Magia nu a ținut cont de vârstă, iar asta s-a văzut pe fețele tuturor.

Atmosfera a fost completată de momente de entertainment, publicul bucurându-se de dansuri tradiționale săsești puse în scenă chiar pe terenul principal, o celebrare autentică a valorilor locale.

Sibiul a câștigat si pe teren

Finala de la Open feminin a avut tot ce trebuie, inclusiv nume de echipe care au făcut publicul să zâmbească înainte să înceapă jocul. Na situație și Din greșeală s-au întâlnit în finală și au luptat până în prelungiri, unde Dariana Bichiș a decis totul printr-un coș din spatele semicercului, fiind desemnată MVP. Sau cum ar suna un rezumat, Na situație, a câștigat Din Greșeală.

La masculin am avut un duel 100% sibian, unde echipa LEst Dance a învins The Motans, 13-10. Vlad Georgescu a fost numit MVP după ce a înscris 49 de puncte pe durata competiției. Echipa începuse turneul cu o înfrângere dramatică în prelungiri, și într-un final și-a asigurat titlul într-un alt meci strâns.

Dintre cele șapte categorii de vârstă, cinci au fost câștigate de echipe locale, din Sibiu.

Fazele finale ale competiției de baschet 3×3 au fost transmise live pe canalul de Facebook al Eurosport.

O parte dintre participanți au venit la Sibiu pentru baschet și au rămas pentru tot ce s-a întâmplat în jurul lui. Pentru că BCR Sport Arena Streetball nu este doar despre meciuri. Este despre oamenii care intră în joc, despre comunitățile care se formează și despre orașele care aleg să se miște împreună, măcar pentru un weekend.

Următoarele evenimente sunt programate București (26-28 iunie), Ploiești (17-19 iulie), Eforie Nord (14-16 august) iar sezonul se va încheia la București în weekend-ul 11-13 septembrie.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tânărul oncolog Paul Șiancu se alătură echipei SCJU Sibiu: „Diagnosticul de cancer nu este o condamnare”

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu își consolidează echipa medicală prin cooptarea unei noi generații de specialiști. Dr. Paul Șiancu, medic specialist în Oncologie Medicală, vorbește despre parcursul său profesional, provocările specialității și obiectivele sale pentru dezvoltarea serviciilor oncologice din Sibiu.

Atras de una dintre cele mai complexe și importante misiuni ale medicinei moderne, Dr. Paul Șiancu spune că a ales oncologia deoarece îmbină știința cu latura profund umană a profesiei. „Nu tratezi doar o boală, ci însoțești pacientul și familia sa într-o perioadă dificilă, iar curajul pacienților oncologici este o sursă permanentă de inspirație”, afirmă medicul.

Dr. Șiancu, doctorand al ULBS

După absolvirea Facultății de Medicină, acesta a urmat rezidențiatul în Oncologie Medicală la Sibiu și stagii de pregătire în centre de referință din Cluj-Napoca și București. În prezent este doctorand al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și participă la studii clinice oncologice internaționale.

Alegerea SCJU Sibiu a venit firesc, spune medicul, datorită mediului universitar și oportunităților de dezvoltare profesională. În paralel cu activitatea clinică, este implicat în învățământul medical și cercetare.

Promovarea screeningului, printre obiectivele sale

Printre obiectivele sale se numără îmbunătățirea traseului pacientului oncologic, promovarea screeningului și a diagnosticului precoce, precum și dezvoltarea oncologiei de precizie în cadrul spitalului. De asemenea, își dorește să contribuie la crearea unei structuri moderne de chirurgie oncologică și tratament integrat al cancerului la Sibiu.

Dr. Șiancu, specializat în oncologia digestivă

Specializat în oncologia digestivă, cu interes deosebit pentru cancerul colorectal, Dr. Șiancu subliniază importanța relației medic-pacient, bazată pe încredere, comunicare și empatie. „Succesul în oncologie se construiește prin colaborare și prin capacitatea de a rămâne aproape de pacient în fiecare etapă a bolii”, spune acesta.

Mesajul său pentru pacienții care ajung pentru prima dată într-o secție de oncologie este unul de încurajare: „Diagnosticul de cancer nu reprezintă o condamnare. Multe forme de cancer pot fi prevenite, depistate precoce și tratate cu succes. Pacienții trebuie să știe că nu sunt singuri în această luptă.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Adrian Veștea dezvăluie mesajul trimis lui Ilie Bolojan, după desemnarea ca premier: „L-am sunat imediat”

0

Premierul desemnat Adrian Veștea a explicat că a încercat să ia legătura cu liderul PNL, Ilie Bolojan, imediat după anunțul nominalizării sale. Acesta a făcut public și conținutul mesajului transmis.

Adrian Veștea a declarat luni că l-a contactat pe președintele PNL, Ilie Bolojan, imediat după ce a fost desemnat premier și că i-a transmis un mesaj prin care își exprima dorința de a avea o discuție directă.

Invitat la Digi24, premierul desemnat a afirmat că a încercat să deschidă un dialog constructiv cu liderul liberalilor, însă nu a primit răspunsul așteptat.

„L-am sunat imediat după conferința de presă în care a fost anunțată nominalizarea. I-am trimis și un mesaj, care este încă în telefonul meu. Am așteptat, cu bună-credință, să putem avea o discuție și să explic întregul demers pe care l-am făcut. Din păcate, nu am avut acest privilegiu”, a declarat Adrian Veștea, potrivit Mediafax.

Întrebat ce conținea mesajul trimis lui Ilie Bolojan, acesta a răspuns: „V-am sunat, intenționez să vorbesc cu dumneavoastră. Mulțumesc”.

Veștea: „Liberalii trebuie să privească această nominalizare cu responsabilitate”

Referindu-se la ședința conducerii PNL programată luni, Adrian Veștea și-a exprimat încrederea că liderii partidului vor analiza situația cu responsabilitate și maturitate politică.

„În Partidul Național Liberal există oameni asumați și responsabili, care înțeleg foarte bine rolul pe care îl avem ca membri ai partidului și ca lideri de organizații”, a spus premierul desemnat.

Acesta a subliniat că desemnarea sa trebuie privită ca un act de responsabilitate politică și a amintit că susține programul de guvernare convenit de partidele din coaliție.

„Sunt un liberal cu experiență și mi-am asumat întotdeauna responsabilitățile publice. Susțin programul de guvernare aprobat de PNL, PSD, USR și UDMR și cred că trebuie să analizăm situația în mod obiectiv”, a precizat Veștea.

„Voi merge până la capăt cu procesul de învestire”

Întrebat dacă își va continua mandatul de premier desemnat indiferent de poziția partidului, Adrian Veștea a transmis că este hotărât să ducă la bun sfârșit procesul de formare a Guvernului.

„Am analizat foarte atent această decizie și mi-am asumat-o în totalitate. Chiar și familia mea a fost surprinsă de această nominalizare. Am venit la București fără să mă aștept că voi rămâne atât de multe zile, însă consider că este obligația mea să merg până la capăt cu învestirea acestui Guvern”, a declarat acesta.

Potrivit lui Adrian Veștea, discuțiile finale privind desemnarea sa s-au încheiat sâmbătă seara, iar președintele i-a solicitat să păstreze discreția asupra negocierilor până la anunțul oficial.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Tineri de 17, 20 și 21 de ani, acuzați că alimentau piața DROGURILOR din Sibiu

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 17, 20 și 21 de ani, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată. În sarcina a două dintre persoanele cercetate s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada cuprinsă între 2025 și luna iunie 2026, persoana de 20 de ani, ar fi procurat diferite tipuri de substanțe interzise (MDBM-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA, ADB-4en-PINACA și 4F-ADMB-BINACA), pe care le-ar fi vândut direct sau prin intermediul celorlalte persoane cercetate.

Comenzile ar fi fost preluate prin intermediul unei rețele de socializare, după care, vânzarea propriu-zisă s-ar fi realizat în diferite locații, din municipiul Sibiu.

„Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive, iar, în urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 11 iunie 2026, au fost descoperite și ridicate substanțe vegetale (MDMB-BUTINACA și 4F-ADMB-BINACA), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, un pistol airsoft, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 11 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea celor 3 persoane.

La data de 12 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Vlad Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007