Acasă Blog Pagina 2518

VIDEO Cele mai noi informații din Ucraina: Aeroportul din Odessa, bombardat. Primii ucraineni eliberați din Azovstal au ajuns în Zaporojie

Autoritățile din Ucraina au anunțat că numărul cetățenilor careu au părăsit țara, ca refugiați, din cauza războiului declanșat de Rusia, a ajuns la 5,5 milioane de persoane. Datele au fost confirmate de Oficiul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

Locuitorii din MAriupol care au fost evacuați în cadrul acțiunii umanitare din ziua de 2 mai au început să sosească în acestă dimineață în orașul Zaporijie, controlat de Ucraina. Peste 100 de copii, femei și bâtrâni au fost evacuați cu ajutorul Crucii Roșii și au fost lăsați de armata Rusiei să părăsească ruinele combinatului de oțel din Mariupol, Azovstal. Acolo se află câteva mii de persoane, cel puțin jumătate dintre aceștia fiind civili, care s-au refugiat în subsolurile combinatului pentru a se proteja de atacurile rușilor asupra infrastructurii civile din oraș.
Armata Ucrainei a reușit să respingă un atac al rușilor în zona Izyum, puternic disputată în ultima săptămână, ca punct esențial al ofensivei Rusiei pe frontul de est. O coloană de blindate a rușilor a fost distrusă de artileria ucraineană, distrugerile fiind importante. Chiar și așa, situația din zona Izyum este dificilă, potrivit generalului Sergehi Naev, comandatul Forțelor de Apărare din Ucraina. Rușii trag în continuu cu rachete și artilerie, de la distanță, pe lângă atacurile frontale cu trupe și blindate.



Rusia a declanșat un nou atac cu rachete asupra podului de peste estuarului Nistrului în apropiere de Odessa. Atacurile țintesc ruperea oricărei legături a regiunii Bugeac cu restul teritoriului Ucrainei și, în special cu Odessa. Ucraina începuse repararea podului, distrus în urmă cu cinci zile de rachetele rusești. Scopurile evidente ale atacurilor asupra podului sunt legate de intenția Rusiei de a cuceri Odessa, atât dinspre est, cât și dinspre Transnistria, pentru a crea un culoar terestru între Donbas și Transnistria și pentru a ocupa întreaga ieșire la Marea Neagră a Ucrainei. Regiunea Bugeac, care a făcut parte din Basarabia istorică, fiind însă izolată de restul Ucrainei, ar putea fi folosită de forțele militare ale acestei țări pentru apărarea Odessei. Tot pe aici ar putea fi trimise ajutoare militare dinspre România. Podul de la Zatoka este singura legătură terestră a regiunii Bugeac cu restul Ucrainei.
Rușii au bombardat cu rachete și aeroportul din Odessa, folosit cel mai probabil de Ucraina pentru aprovizionarea cu echipament militar al trupelor din această zonă.
Până astăzi, Ucraina susține că a ucis 23.800 de soldați ruși și a distrus sau a capturat mii de echipamente și vehicule militare: 1048 de tancuri, 2.519 blindate, circa 600 de sisteme de rachete și artilerie, 80 de tunuri antiaeriene, 194 de avioane, 155 de elicoptere, 271 de drone, 8 ambarcațiuni, 84 de rachete de croazieră.
 

Șoferii sibieni care consumă alcool sau droguri la volan, verificați de polițiștii rutieri

Poliţiştii sibieni vor derula acţiuni în aceste zile pentru descoperirea şoferilor care se urcă la volan sub influenţa drogurilor sau alcoolului.
Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii rutieri sibieni derulează, în sistem integrat, ample acţiuni de prevenire a victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Activităţile se înscriu în calendarul european al Poliţiilor Rutiere – RoadPol Alcohol and Drugs. Până duminică, polițiștii sibieni vor suplimenta controalele în trafic pentru a conștientiza conducătorii auto asupra riscurilor la care se supun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic prin conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau drogurilor.
Acțiunile se vor derula în sistem integrat și vizează atât identificarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului şi drogurilor, precum şi descoperirea persoanelor care săvârșesc infracțiuni la regimul circulației.

Ucrainenii din Sibiu chemați la Consiliul Județean Sibiu. Sibienii îi pot anunța pe cei care îi cunosc

Consiliul Județean va organiza o întâlnire foarte importantă pentru ucrainenii aflați în Sibiu cu statut de refugiat. Chiar dacă aceștia nu citesc, cel mai probabil, presa de limbă română, toți cei care îi cunosc, îi găzduiesc sau au legături cu familii care îi găzduiesc pe ucraineni în Sibiu îi pot anunța că pot obține informații esențiale pentru șederea lor în orașul nostru, referitoare la oferte de angajare, la înscrierea copiilor la școală, la accesul la serviciile de sănătate și altele.

Consiliul Județean Sibiu organizează miercuri, 4 mai 2022, începând cu ora 10, un eveniment dedicat ucrainenilor care au ales să se refugieze în județul Sibiu. Scopul evenimentului intitulat ”Bine ați venit în Județul Sibiu”, care va fi găzduit la sediul instituției, situat pe strada General Ghe.Magheru, nr.14, este acela de a pune laolaltă toți factorii care pot informa și susține cetățenii ucraineni stabiliți la Sibiu. Vor participa o serie de companii private/angajatori, ONG-uri și instituții de stat precum: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, Biroul de Imigrări, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, Asociația Medicilor de Familie, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de Asistență Socială din cadrul Municipiului Sibiu, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă.
”Apreciem aportul sibienilor care au luat în casele lor ucraineni, apreciem spiritul civic și de întrajutorare de care a dat și dă dovadă comunitatea sibiană. Demersul nostru vine în sprijinul tuturor acestor inițiative particulare.
Întâlnirile repetate ale Consiliului Județean Sibiu atât cu ucrainenii, cât și cu asociațiile neguvernamentale și cu instituțiile publice implicate în gestionarea refugiaților din Ucraina au evidențiat o serie de provocări la care doar împreună cu mediul de afaceri, cu ONG-urile, cu instituțiile publice le putem găsi rezolvare. Cea mai stringentă problemă cu care refugiații se confruntă este aceea de a găsi un loc de muncă și în acest sens vom organiza o minibursă a locurilor de muncă, la sediul CJ. Vreau să le mulțumesc tuturor firmelor care au dat curs invitației noastre și vor participa cu oferta de job-uri dedicate cetățenilor ucraineni. Totodată, cu sprijinul instituțiilor statului prezente la eveniment, ucrainenii vor putea afla detalii privitoare la educația copiilor, la documentele și sursele oficiale din care să se poată informa, la aspecte ce țin de asistența medicală, angajări și alte informații de care au nevoie pentru a se integra cât mai ușor în comunitatea județului Sibiu și de a se simți bine în perioada pe care o vor petrece în județul nostru. Sunt convinsă că lucrurile se vor așeza treptat, dar este nevoie de efort susținut din partea noastră, a autorităților, și a întregii comunități”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Reprezentanți instituțiilor publice prezente la eveniment vor răspunde la întrebări în sesiuni pentru fiecare domeniu. De asemenea, vor exista și standuri cu materiale informative, traduse în limba ucraineană.
Programul întâlnirilor la CJ
MARȚI, 4 mai 2022
 
În curtea interioară a Consiliului Județean Sibiu          
Ora 10 – Deschidere eveniment. Participă: Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și Eugene Vovk, reprezentantul ucrainenilor în județul Sibiu
În sala de conferințe a Consiliului Județean Sibiu                     
Ora 10:20 – 10:35 – Prezentare ISU
10:40 – 11:30 – Biroul pentru Imigrări
11:35 – 12:15 – Inspectoratul Școlar Județean
12:20 – 12:45 – Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu și Asociația Medicilor de Familie
12:50 – 13:30 – Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu
13:35 – 14:10 – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul Teritorial de Muncă
În curtea interioară a Consiliului Județean Sibiu
10:00 – 14:30 – Socializare; copiii vor putea colora în timp ce părinții se informează
Întrebări răspunsuri între ucraineni și instituțiile publice
Întrebări răspunsuri între ucraineni și ONG-uri
Întrebări răspunsuri între ucraineni și companii/angajatori

Fără permis şi băut, un bărbat a fost urmărit de poliţişti pe o distanţă de 5 kilometri

Un bărbat a fost urmărit mai mulţi kilometri după ce nu a operit la semanlele poliţiştilor. Acesta a avut un motiv extrem de serios să nu oprească la semnalele poliţiştilor.
Luni dimineaţa, în jurul orei 1.30, în localitatea Șeica Mare, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe Drumul Judeţean 141A. Cel aflat la volan și-a continuat însă deplasarea, urmărit de echipajul de polițiști pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, când s-a reușit blocarea și oprirea autoturismului.
Șoferul a fost identificat în persoana unui localnic în vârstă de 30 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu are permis de conducere. De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 1,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește autoturismul condus, polițiștii au stabilit că acesta este neînmatriculat sau neînregistrat.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Revine „Summitul Muzical European” la Sibiu

La Sibiu, va fi din nou summit. Este vorba despre „Summitul Muzical European”, susținut, de Ziua Europei, de Filarmonica de Stat Sibiu în perioada 5-7 mai, eveniment ce se va desfășura atât în orașul nostru, cât și în Deva. În total, trei evenimente vor fi organizate în cadrul acestui proiect.
Potrivit conducerii Filarmonicii, startul Summitului va fi dat joi, 5 mai, începând cu ora 19, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și faimosul pianist italian Antonio di Cristofano vor susține un concert simfonic sub bagheta maestrului Piotr Sułkowski. Programul va începe cu imnul Europei, respectiv „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, și va continua cu Frédéric Chopin – Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor pentru pian și orchestră și Antonín Dvořák – Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă“.
„Summit-ul Muzical European, organizat de colegii de la Filarmonica de Stat Sibiu, celebrează valorile comune pe care le împărtășim în Uniunea Europeană, în spiritul solidarității și al unității care stau la baza Declarației Schuman, fundamentul UE. Este o ocazie frumoasă pentru fiecare dintre noi de a celebra apartenența noastră, a României, la Uniunea Europeană, un eveniment care se desfășoară într-un județ profund atașat de valorile familiei europene”, a declarat doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Biletele pentru concertul simfonic de joi, 5 mai, sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (de luni până joi, orele 10-12 și 13-16), precum și online pe www.iabilet.ro, la prețul de 40 lei – acces general. Pentru elevi, studenți și pensionari, se acordă o reducere de 50 %.
Sibiul se mută la Deva
Apoi, vineri, 6 mai, de la ora 19, pianistul Antonio di Cristofano va susține un recital în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva. Accesul se face pe baza biletelor puse în vânzare la prețul de 10 lei.
Nu în ultimul rând, sâmbătă, 7 mai, de la ora 19, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, melomanii sunt așteptați la concertul simfonic susținut de orchestra sibiană și solistul Antonio di Cristofano – pian. La pupitru se va afla dirijorul Piotr Sułkowski. Programul include: „Oda bucuriei” (fragment din Simfonia a IX-a de L. v. Beethoven), F. Chopin – Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor pentru pian și orchestră și A. Dvořák – Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă“. Biletele pot fi achiziționate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9- 16, la prețul de 20 lei.
„Viața culturală a municipiului Deva este atestată încă din Evul Mediu și a prins aripi începând cu a doua jumătate a secolului XIX, iar noi ne dorim să asigurăm nu doar continuitatea, ci dezvoltarea sa. Din 2021 ne bucurăm de un parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu și reușim să organizăm împreună evenimente muzicale de înaltă ținută, prin care răspundem așteptărilor publicului dornic de manifestări culturale și creștem atractivitatea orașului ca destinație turistică. O astfel de manifestare excepțională la Deva este «Summitul Muzical European», o inițiativă care așează municipiul nostru pe harta culturală a Europei. Vă așteptăm cu drag la recitalul de pian susținut de reputatul pianist Antonio di Cristofano, precum și la concertul simfonic în care-l vom asculta pe Antonio di Cristofano alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Piotr Sułkowski!”, a declarat Nicolae Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

„Faust” și „Povestea prințesei deocheate” revin la TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu aduce vești noi! „Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, revin pe scena TNRS.
Producțiile „Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, spectacole fenomen, apreciate la nivel național și internațional, vor avea primele reprezentații din acest an în lunile mai și iunie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
„Faust”, de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete a avut premiera în anul 2007, iar de atunci și până în prezent au fost peste 250 de reprezentații, toate cu casa închisă. Spectacolul a fost distins la Gala Premiilor UNITER 2008, a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, a primit Herald Angel Award 2009, și Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2010.
Conform reprezentanților TNRS, „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea. Spectacolul a fost distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2018, în România, Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota – Ofelia Popii, Cea mai bună scenografie – Dragoș Buhagiar. De asemenea, a fost prezentat în cadrul Festivalului Europalia, de la Bruxelles.
În ceea ce privește spectacolul „Faust”, acesta este programat în 13, 14, 20 și 21 mai, de la ora 19. În 4 iunie, este programată o nouă reprezentație de la ora 19, iar în 5 iunie, de la ora 17. Prețul unui bilet este 100 lei.
În 10 și 11 iunie, de la ora 19, sunt programate reprezentațiile spectacolului „Povestea prințesei deocheate”. Prețul unui bilet întreg este 60 lei, prețul redus 50 lei.
Ambele spectacole se joacă la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit.

Alertă de incendiu pe strada Luptei din Sibiu din cauza unui aparat de gătit

Pompierii sibieni au fost anunţaţi în urmă cu puţin timp că dintr-un apartament din municipiul Sibiu, pe strada Luptei, se degajă fum gros.
Trei echipaje ale pompierilor sibieni şi un echipaj SMURD s-au deplasat la locul indicat. Din primele informații fumul se degajă dintr-un apartament situat la etajul III al unui bloc, iar proprietarii nu sunt acasă.
UPDATE – Pompierii sibieni au intrat în apartament şi au descoperit cauza fumului dens.
„Pompieri militari sibieni au pătruns în apartamentul în cauză prin deblocarea ușii pentru identificarea rapidă a focarului. S-a constatat că fumul dens provenea din cuptorul aparatului de gătit. Datorită intervenției prompte a salvatorilor daunele au fost reduse la aparatului de gătit ușor deteriorat. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unui aparat de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat”, a precizat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: Arhivă

Sibian descoperit la volan cu o alcoolemie record

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Sibiului din Cisnădie.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, aflat într-o vizibilă stare avansată de ebrietate. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 2,26 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliției Orașului Cisnădie s-au întocmit actele necesare pentru deschiderea unei anchete penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Motociclist accidentat de un autoturism pe Şoseaua Sibiului din Mediaş

Un motociclist în vârstă de 52 de ani, din Mediaş, a fost rănit, luni, în urma unui accident rutier produs pe Şoseaua Sibiului.
Potrivit poliţiştilor rutieri care au efectuat verificări la locul evenimentului, şoferul autoturismului, un bărbat ân vârstă de 57 de ani, din Mureş, ar fi virat la stânga fără să acorde prioritate motocicletei condusă regulamentar din sens opus. Motociclistul a fost rănit în urma impactului.
Un echipaj al Ambulanţei Mediaş a intervenit la locul accidentului rutier pentru a acorda îngrijiri medicale motociclistului. Acesta a suferit mai multe traumatisme şi contuzii în urma impactului, fiind transportat la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.

Aeroportul Sibiu, atacat de hackerii ruși

Evenimentele informatice care au afectat România în ultima săptămână au lovit și Sibiul. Site-ul Aeroportului Sibiu a fost atacat de hackeri și a fost nefucnțional timp ce mai multe ore.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Sibiu, un ataca de tip DDos a avut loc pe 1 mai, cu o oră înainte de miezul nopții, site-ul aeroportului fiind blocat din acest motiv.
„În data de 01.05.2022 in jurul orei 23:00 website-ul Aeroportului International Sibiu www.sibiuairport.ro a fost ținta unui atac tip DDoS (A distributed denial-of-service) care a indisponibilizat temporar website-ul prin lansarea unui volum uriaș de trafic fals.
Nu au fost compromise date si nu a fost afectat serverul. S-au luat masurile pentru respingerea atacului, iar in jurul orei 02:00 (02.05.2022) website-ul a fost parțial disponibil, urmând ca în jurul orei 03:00 acesta sa fie complet funcțional”, transmit reprezentanții aeroportului.
În ultimele zile, o grupare de hacker autointitulată Killnet, care are legături cu Kremlinul, a atacat mai multe instituții din România, inclusiv site-ul guvernului, blocând activitatea pe unele dintre site-uri pentru mai multe ore.

Trupele ruse au furat din Ucraina utilaje agricole de 5 milioane de dolari

CNN anunță că armata rusă a furat utilaje agricole în valoare de 5 milioane de dolari din orașul ucrainean Melitopol, însă nu pot fi folosite deoarece au fost dezactivate de la distanță.
Unui dealer i-a fost furat echipament agricol în valoare de 5 milioane de dolari, inclusiv utilaje John Deere expediate apoi în Cecenia. Printre ele se numără combine de 300 de mii de dolari fiecare.
CNN anunță că utilajele erau monitorizate prin GPS și astfel proprietarii au putut vedea că unele au fost transportate într-un sat din apropiere, dar altele au fost duse și la 1200 de km. Având un sistem de blocare de la distanță, când au ajuns în Cecenia cu utilajele, rușii au constatat că nu le pot folosi, scrie Biziday.
Echipamentul a fost sustras de la o reprezentanță Agrotek din Melitopol, care a fost ocupată de forțele ruse la începutul lunii martie. Inițial, ar fi fost furate două combine, un tractor și o semănătoare. Ulterior, pe parcursul următoarelor săptămâni, au mai fost luate 30 de mașini agricole, mai explică omul de afaceri, care descrie că pe camioanele folosite pentru transportarea pieselor era inscripționată litera “Z” cu vopsea albă și părea a fi un camion militar.
Tot în Melitopol, rușii au fost acuzați recent că au furat și cerealele din silozuri, în regiune fiind produse sute de mii de tone de recolte anual. Pe rețelele de socializare au circulat imagini cu o coloană lungă de camioane, despre care se pretinde că sunt încărcate cu grâu și se îndreaptă spre Rusia.
SURSĂ FOTO: Știrile PRO TV

Restricții tot mai severe în capitala Chinei din cauza COVID

Beijing, capitala Chinei, care se confruntă cu un focar de coronavirus, a înăsprit duminică restricţiile asociate COVID-19, în timp ce oraşul Shanghai a permis ieşirea din izolare a unora dintre cei 25 de milioane de locuitori ai săi după o nouă zi, cea de-a doua, cu zero cazuri de infectare în afara zonelor de carantină, informează Reuters.
Focarul din Shanghai, care a debutat în martie, a fost cel mai acut din China după primele luni ale pandemiei, în 2020. Sute de mii de persoane au fost infectate, iar oraşul a interzis locuitorilor să iasă din case, măsurile restrictive stârnind furia publică.
Acest focar din cel mai populat oraş din China şi riscul de răspândire în Beijing pun la grea încercare politica zero-COVID-19 a guvernului chinez într-un an în care se preconizează că Xi Jinping îşi va asigura, într-o reuşită fără precedent, al treilea mandat ca preşedinte.
Beijing, cu zeci de noi cazuri zilnice de infectare într-un focar aflat deja în cea de-a zecea zi, nu a intrat în lockdown. Peste 300 de cazuri transmise la nivel local au fost înregistrate din 22 aprilie.
Duminică, însă, capitala a înăsprit regulile de distanţare socială şi a lansat o nouă rundă de testare în masă în cel mai populat şi mai afectat district al său.
Săptămâna trecută, oraşul cu 22 de milioane de locuitori a organizat o testare în masă în majoritatea celor 16 districte, a suspendat activităţile în toate sălile de divertisment şi a interzis servirea mesei în restaurante.