Acasă Blog Pagina 2535

Biciclist rănit într-un accident rutier produs în Cartierul Arhitecţilor

0

Un biciclist în vârstă de 35 de ani a fost rănit, miercuri dimineața, într-un accident care a avut loc în Cartierul Arhitecților.
Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii rutieri, biciclistul circula pe un drum secundar şi a pătruns în drumul judeţean, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 61 de ani. Biciclistul a fost rănit în urma impactului.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit pentru a-i acorda biciclistului asistență medicală. În urma accidentului bărbatul a suferit traumatisme de membru inferior, traumatism cranio cerebral acut închis și traumatism lombar. Bărbatul de 35 ani a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu în stare stabilă.
FOTO: Arhivă

FMI şi-a revizuit semnificativ în scădere, la 2,2%, estimările privind creşterea economiei româneşti în 2022

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit semnificativ estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,8% cât estima în toamnă până la 2,2%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 5,9% în 2021, până la 2,2% în 2022, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,4%. Proiectul de buget pentru anul 2022 a fost configurat pe o creştere economică de 4,6%. Comparativ, Bulgaria ar urma să înregistreze o creştere economică de 3,2%, în timp ce economia Ungariei şi cea a Poloniei vor înregistra un avans de 3,7% în acest an.
Pentru România, noile cifre revizuite ale FMI sunt uşor mai optimiste decât prognoza Băncii Mondiale, care la începutul lunii aprilie estima că economia va înregistra un avans modest, de 1,9%, în acest an, iar riscurile rezultate de pe urma crizei din Ucraina sunt ridicate. De asemenea, Comisia Europeană estima în previziunile publicate pe 10 februarie 2022 că economia României va încetini până la 4,2% în acest an, pentru ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%.
În ceea ce priveşte inflaţia, FMI şi-a revizuit semnificativ estimările, prognozând ca România va înregistra în acest an o creştere medie anuală a preţurilor de 9,3%, de două ori şi jumătate mai mult decât avansul de 3,4% prognozat în toamna anului trecut. Ritmul de creştere a preţurilor va încetini la 4% anul viitor.
De asemenea, pentru deficitul de cont curent al României, dacă în toamnă FMI miza pe un sold negativ de 5,5% din PIB, acum prognozează că acesta va urca până la 7% din PIB, urmând ca în 2023 să se reducă uşor la 6,5% din PIB.
În luna februarie a acestui an, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în scădere la 4,3% prognoza privind avansul PIB, de la 4,6% cât estima anterior, având în vedere şocul inflaţionist din ultimul trimestru al anului trecut şi valul 5 al pandemiei de coronavirus.
Economia României a înregistrat un avans de 5,9% în 2021, comparativ cu 2020. (AGERPRES)

Medieșenii, așteptați la jocul țuru în prima zi de Paști

Locuitorii municipiului Mediaș sunt aşteptaţi în prima zi de Paşti la tradiţionalul joc de ţuru, una dintre tradiţiile păstrate de peste 100 de ani de locuitorii din cartierul Moşnei. Foarte asemănător din punct de vedere al modului de desfăşurare şi al regulilor oinei, jocul de ţuru este aşteptat an de an de toţi medieşenii.
 În prima zi de Paşti la ora 11, ţuru începe sub privirile sutelor de curioşi de pe stradă sau din alte zone ale oraşului. Potrivit locuitorilor din zonă, tradiţia jocului ţuru datează de peste 100 de ani. La eveniment au participat în fiecare an sute de medieșeni, dar și oficialitățile orașului, care au și dat de altfel lovitura de începere a jocului de țuru.
Ca și în anii precedenți, evenimentul va fi însoțit de un spectacol de cântece și dansuri populare, programat tot duminică dimineața. Vor fi prezenți interpreții Marian Suciu, Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Diana Crețu, Bianca Crețu și Dan Filuț Tabără precum și ansamblurile de dansuri populare „Târnavele” și “Muguri de pe Târnave” din Mediaș și grupul instrumental “Ceterașii de pe câmpie” din Mureș.

Lucian Bode: Elena Udrea va fi adusă în ţară după ce decizia privind extrădarea rămâne definitivă

Elena Udrea va fi adusă în ţară după ce hotărârea unei instanţe bulgare privind extrădarea sa rămâne definitivă, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
„Procedura este una cunoscută, internaţională. În momentul în care această decizie de astăzi rămâne definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în cinci zile, Centrul internaţional de cooperare poliţienească va demara procedurile internaţionale în astfel de situaţii şi va proceda la aducerea în ţară a doamnei Udrea. Cum se va întâmpla acest lucru vor decide poliţiştii. Având în vedere distanţa foarte mică între Sofia şi Bucureşti vorbim despre posibilitatea de a fi transferată în România pe cale terestră”, a afirmat Bode, la Palatul Parlamentului.
Potrivit ministrului, procedurile sunt foarte clare, iar durata va fi comunicată de Poliţie, în colaborare cu partea bulgară.
Elena Udrea poate fi extrădată în România, a decis, marţi, o instanţă din Sofia, potrivit G4Media. Instanţa a acceptat cererea autorităţilor române care au cerut ca Elena Udrea să fie extrădată în România pentru a-şi ispăşi condamnarea de şase ani la închisoare în dosarul legat de organizarea Galei Bute. Decizia poate fi atacată de Udrea cu apel în cinci zile. (AGERPRES)

Pentagonul: Ucraina a primit avioane de luptă şi piese de schimb

Ucraina a primit avioane de luptă şi piese de schimb pentru a-şi consolida forţele aeriene, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, refuzând să precizeze numărul acestora sau ţările care au furnizat aparatele, scrie AFP.
„În prezent, au la dispoziţie mai multe avioane de luptă decât în urmă cu două săptămâni”, a declarat purtătorul de cuvânt în cursul unei conferinţe de presă.
„Fără a intra în amănunte despre ceea ce furnizează alte ţări, aş spune că au primit avioane suplimentare şi piese de schimb pentru a-şi mări flota”, a adăugat el.
El nu a precizat tipul de aeronave furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de mai multe săptămâni, dar a dat de înţeles că sunt avioane de fabricaţie rusă.
„Alte naţiuni care au experienţă cu aceste tipuri de aeronave i-au putut ajuta să pună în funcţiune mai multe avioane”, a spus el.
John Kirby a ţinut să adauge că Statele Unite, care nu vor să apară ca o ţară beligerantă în acest conflict, au facilitat trimiterea de piese de schimb pe teritoriul ucrainean, dar nu au trimis avioane acolo.
Kievul reclama de la partenerii săi occidentali avioane Mig-29 pe care soldaţii săi ştiu deja să le piloteze şi de care dispun unele ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane ruseşti din Polonia fusese discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea astfel o prea mare implicare directă a NATO în conflict. (AGERPRES)

Încă o persoană a murit din cauza gripei

Încă o persoană a murit din cauza gripei, în total numărul persoanelor decedate din această cauză ridicându-se la trei, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 77 de ani, din judeţul Mureş, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3.
Bărbatul a decedat în data de 18 aprilie. (AGERPRES)

Se vând bilete la Gaz Metan – Dinamo

0

De marţi se vând online bilete pentru partida dintre Gaz Metan şi Dinamo, iar vineri tichetele vor fi vândute şi la casieria stadionului din Mediaş.
Începând de marți s-au pus în vânzare online biletele pentru partida cu Dinamo București. Acestea pot fi achiziționate de pe bilete.ro. La casieria Stadionului Gaz Metan biletele vor putea fi achiziționate vineri, 22 aprilie, începând cu ora 17:00. Prețul unui bilet este de 10 lei în tribuna 1 și tribuna 2, respectiv ️25 lei la tribuna oficială. Partida dintre Gaz Metan şi Dinamo este programată vineri, 22 aprilie, de la ora 20.

Echipa feminină de tenis de masă a CSM Mediaş a promovat în Divizia A

0

Performanţă de excepţie pentru tenisul de masă din municipiul Mediaş.
Echipa feminină a Clubului Sportiv Municipal Mediaş a reuşit promovarea în Divizia A la tenis de masă. Marţi s-au disputat, la Mediaş, meciurile de baraj pentru promovarea în Divizia A, tur-retur, iar jucătoarele pregătite de tehnicianul Viorel Stere au reușit promovarea în Divizia A, învingând CSM Râmnicu Sărat, cu scorul de 3-1, respectiv 3-0.
Echipa feminină a Clubului Sportiv Municipal Mediaş este formată din Beatrice Hila, Gabriela Herciu, Mădălina Moga și Mara Moca.

Elena Udrea va fi extrădată în România

Tribunalul districtual din Blagoevgrad (sud-vestul Bulgariei) a aprobat, marţi, predarea fostului ministru român al turismului şi dezvoltării regionale Elena Udrea către autorităţile române, punând astfel în executare mandatul de arestare european emis de o instanţă din Bucureşti pe 7 aprilie, a indicat tribunalul bulgar într-un comunicat, transmite BTA.
Hotărârea poate fi contestată în termen de cinci zile la Curtea de Apel din Sofia.
Udrea (48 de ani) a fost reţinută pe 7 aprilie de poliţia de frontieră bulgară atunci când încerca să treacă cu automobilul în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata. Ea fusese dată în urmărire în urma condamnării definitive în dosarul ‘Gala Bute’ – 6 ani închisoare. Tot în acest dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani.
Curtea Supremă de la Bucureşti a găsit-o pe Elena Udrea vinovată de organizarea ilegală a unei gale de box pe cheltuiala statului pentru a-şi îmbunătăţi imaginea înaintea alegerilor parlamentare din 2012, confirmând propria decizie din 2018, care a fost ulterior anulată de Curtea Constituţională din cauza unei nereguli.
Cu toate acestea, Udrea nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru pronunţarea hotărârii, alegând să se îndrepte spre Bulgaria cu o maşină la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, a anunţat poliţia română de frontieră. Plecarea Elenei Udrea a fost legală, întrucât nu i s-au impus restricţii de circulaţie în timp ce Curtea Supremă îşi pregătea hotărârea.
În 2018, Elena Udrea a fugit în Costa Rica, înainte de a fi găsită de Interpol şi extrădată în România un an mai târziu. La întoarcere, ea nu a fost încarcerată, dar a fost obligată să plătească 8,1 milioane de lei (3,27 milioane de dolari) drept despăgubiri către trezorerie. (AGERPRES)

Focar de pestă porcină în localitatea Armeni

0

În cursul zilei de marţi a fost confirmat un nou focar de pestă porcină în judeţul Sibiu. Este vorba despre o gospodărie din localitatea Armeni, comuna Loamneș, însumând un efectiv de 14 animale.
Buletinul de analiza emis, ca urmare a analizării probelor a cinci seturi de organe prelevate de la animale moarte, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, a confirmat rezultat pozitiv pentru pesta porcină.
În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Armeni, cu o rază de 3 kilometri, ce include localitatea Armeni de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 kilometri și include localitățile Bogatu Român, Păuca, Presaca, Gusu, Ludoș, Alămor, Topârcea, Mândra, Loamneș, Hașag, Soroștin și Broșteni din județul Sibiu și localitatea Cenade din județul Alba.
Potrivit Prefecturii Sibiu, personalul implicat în controlul bolii se asigură de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu și Unitatea Locală de Sprijin Loamneș. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, iar prima dezinfecție a fost deja realizată.
„S-a  decis  uciderea suinelor existente în exploatație, în număr de 9 capete,  prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. În zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în planul de măsuri”, informează Prefectura Sibiu.

A început Concursul Național de Lectură „Bătălia Cărților”

Municipalitatea medieşeană a lansat Concursul Național de Lectură „Bătălia Cărților”, desfășurat în cadrul Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth” Mediaș.
Competiția se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie 2022, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ din Cluj – Napoca, sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, cu scopul de a stimula lectura în rândul copiilor, adolescenților și adulților. La acest concurs se pot înscrie copiii între 11și 13 ani, adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, dar și adulții, respectiv seniorii care dețin fișă electronică la Biblioteca Municipală Mediaș.
Etapa finală va avea loc în luna decembrie 2022 şi va cuprinde atât dezbaterea ,,Convinge-mă să citesc!“, în cadrul căreia participanții vor susține cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărților citite, cât și jurizarea şi festivitatea de premiere. Vor fi acordate premii finaliștilor concursului, precum și premii care să încurajeze lectura: „Cea mai bună fișă de lectură”, „Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată”, „Premiu pentru înțelegerea textului” „Cititorul anului”, „Cele mai pertinente răspunsuri” și „Cartea anului”.
Pentru a ajunge în faza finală a competiției, participanții trebuie să lectureze cărțile din listele recomandate până la sfârșitul lunii noiembrie şi să predea fișele de lectură completate, odată cu predarea cărții lecturate. Fișele de lectură vor fi evaluate de către un juriu format din profesor Dana Aparaschiței, profesor Adela Boieșan din cadrul Clubului de Carte „Cafeneaua Literară” și profesorul documentarist Cristina Pustai.

Concert în memoria pianistului Radu Lupu, la Filarmonica de Stat Sibiu

0

Pianistul Radu Lupu, în vârstă de 76 de ani, a murit la finalul săptămânii trecute. Considerat unul dintre cei mai buni pianiști români, artistul a marcat generații întregi. Acesta va fi omagiat la Sibiu în cadrul unui concert vocal-simfonic ce va avea loc mâine, 20 aprilie, la Filarmonica de Stat Sibiu.
Filarmonica de Stat Sibiu va susține concertul vocal-simfonic „Lumini pascale” în onoarea pianistului Radu Lupu.
„Am primit cu profund regret vestea că unul dintre cei mai valoroși pianiști români ai tuturor timpurilor a trecut în neființă. După cinci decenii în care a încântat publicul internațional și critica de specialitate, Radu Lupu părăsește lumea muzicală. Dar concertele și înregistrările sale rămân dovada unei cariere fantastice, cu un palmares greu de egalat mult timp de acum încolo”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Astfel, miercuri, 20 aprilie, Filarmonica de Stat Sibiu aduce un ultim omagiu pianistului și compozitorului Radu Lupu, dedicându-i concertul vocal-simfonic „Lumini pascale”. Concertul va avea loc de la ora 19, la Sala Thalia.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii Diana Țugui, Alexandra Leșiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan, corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza) și Corul Euphonia al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea vor interpreta lucrarea „Requiem Parastas” a compozitorului sibian Marțian Negrea.
Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu.
FOTO www.qmagazine.ro/