Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat într-o conferinţă de presă că de miercuri va începe campania de informare privind pastilele de iodură de potasiu.
„Începând de mâine, cu sprijinul Guvernului României, vom demara această campanie de informare. Aceste pastile nu vor fi distribuite decât când lumea va şti despre ce este vorba iar fiecare distribuire de pastile, indiferent de locaţia în care se va desfăşura, va fi însoţită şi de un flyer de informare pentru fiecare persoană sau fiecare familie care primeşte aceste comprimate de iodură de potasiu”, a spus Rafila.
Potrivit acestuia, campania se va derula prin intermediul canalelor de comunicare mass-media.
„Avem deja primele imagini care vor fi distribuite în diversele canale de comunicare mass-media în ceea ce priveşte iodura de potasiu. (…) Sunt foarte scurte, uşor de înţeles. De ce trebuie să primim pastile cu iodură de potasiu? Precizare că aceasta este o măsură strict preventivă şi nu există pericol iminent.
Accesul controlat la iodura de potasiu, nu un acces haotic în care toată lumea caută să îşi procure pe căi legale sau mai puţin legale acest produs, este normal, este o responsabilitate a autorităţilor şi a profesioniştilor din sănătate, pentru că nu putem să le decuplăm responsabilitatea profesională a medicilor de acest lucru. De ce facem lucrul acesta? Pentru a evita folosirea unor produse neconforme sau chiar nocive, care sunt procurate din surse neautorizate”, a explicat ministrul Sănătăţii.
El a adăugat că pastilele nu se administrează după ce se primesc, ci în primele şase ore după anunţul autorităţilor, în doză unică.
Ministrul Rafila a precizat că pastilele de iodură de potasiu se păstrează într-un loc sigur, la întuneric, la temperatură constantă şi nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. „Eventuala administrare se face de către părinţi copiilor, nu se autoadministrează de către copii”, a arătat Rafila.
În ceea ce priveşte contraindicaţiile, acesta vor fi comunicate de către medicul de familie persoanelor aflate pe lista sa.
„Dacă se administrează în mod abuziv atunci când nu este nevoie sau într-o doză incorectă, există posibilitatea apariţiei unei afecţiuni la nivelul glandei tiroide, mă refer la hipo sau hipertiroidism”, a mai arătat ministrul.
Va fi găsită o cale legală şi „corectă” prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp rezonabil.
„După ce vom încheia această campanie de informare, vom organiza şi lucrăm la organizarea din punct de vedere juridic şi nu numai şi din punct de vedere logistic al acestor comprimate care în momentul de faţă de găsesc la nivelul direcţiilor de sănătate publică şi vom găsi o cale care este legală şi corectă prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile, de exemplu, să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp, nu nelimitat, într-un anumit interval de timp care să fie rezonabil populaţiei”, a susţinut Alexandru Rafila.
În opinia sa, implicarea medicilor de familie în distribuirea pastilelor constituie o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică şi o procedură de responsabilitate profesională.
„Noi considerăm că implicarea medicilor de familie într-o astfel de campanie, care dincolo de procedura în sine, care înseamnă distribuirea unor pastile oamenilor înscrişi pe lista proprie, constituie şi o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică, care cred că nu este o procedură birocratică, este o procedură de responsabilitate profesională pentru medicii de familie. Îmi pare rău că dânşii o consideră o chestiune de natură birocratică.
Noi lucrăm încât ea să fie cât mai puţin birocratică, să fie cât mai uşor de realizat, cât mai puţin consumatoare de timp şi toţi avem o responsabilitate – Ministerul Sănătăţii şi toţi cei care lucrează în administraţia sistemului de sănătate, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are o responsabilitate pentru asigurarea sănătăţii oamenilor din România şi accesul la servicii de sănătate iar medicii în general şi medicii de familie au o responsabilitate pentru a asigura starea de sănătate şi acţiunile preventive în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii pentru pacienţii de pe propriile liste”, a explicat ministrul Sănătăţii. (AGERPRES)
Miercuri începe campania de informare privind pastilele de iodură de potasiu
CSM Mediaș va participa la Campionatul Național individual și echipe juniori I la tenis de masă
În perioada 10 – 14 aprilie se va desfășura la București Campionatul Național individual și echipe Juniori I.
Echipa de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Mediaş va fi reprezentată de Mădălina Moga, Beatrice Hila și Gabriela Herciu, acestea fiind pregătite de antrenorul Viorel Sterea. După această competiție, pentru echipa feminină a clubului medieşean va urma meciul de baraj pentru promovarea în Divizia A. CSM Mediaș se va duela cu CSM Râmnicu Sărat, meciurile tur-retur urmând a se disputa la Mediaș în 19 aprilie.
„Este o competiție la care sperăm să ne clasăm pe un loc cât mai bun. Ne dorim să ne clasăm în primele opt echipe. Este un bun prilej de a ne intra în formă pentru meciul decisiv de calificare în Divizia A, care se va desfășura pe data de 19 aprilie, la Mediaș. Sperăm să prindem la individual TOP 16. Moga Mădălina este clasată în primele 16, iar Hila Beatrice are și ea șanse de a se califica în TOP 16”, a precizat antrenorul Viorel Sterea înaintea competiției.
Reținuți fără mandat până la 12 ore. Poliția a primit puteri mai mari
Parlamentul României a adoptat un proiect de lege care crește limita de timp în care polițiștii au dreptul de a reține persoanele pentru verificări până la 12 ore în sediul poliției, fără mandat. Proiectul a fost inițiat de fostul guvern Câțu și urmărește să asigure polițiștilor suficient timp pentru a verifica identitatea persoanelor conduse la secție.
O persoană care nu deține acte de identitate sau ale cărei acte prezintă suspiciuni că nu ar fi reale va putea fi reținută până la 12 ore fără să existe obligația unui mandat de reținere emis de procuror sau judecător, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Proiectul de lege care completează Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Polției Române dă mai multă putere polițiștilor în acest sens. Proiectul a fost votat de Camera Deputaților, care este cameră decizională, astfel că proiectul merge la promulgare. La finalul celor 12 ore de reținere, indiferent de rezultatul investigațiilor, persoanele trebuie puse în libertate, dacă între timp un procuror nu a emis un mandat de reținere.
Modificările prevăzute de proiectul de lege stabilesc un termen de 8 ore pentru „verificarea situației de fapt”, care trebuie efectuată „de îndată”, fără a depăși cele 8 ore. Însă al doilea aliniat introdus în lege spune că „În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut la alin.4, aceste termen se prelungește cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși un termen de 12 ore de la momentul inițierii deplasării”. Legea mai stabilește că polițistul trebuie să permită persoanei reținute să părăsească sediul poliției atât la finalizarea activităților de verificare, chiar dacă nu s-au împlinit cele 8 sau 12 ore, cât și la expirarea acestor termene, chiar dacă nu a fost finalizată verificarea.
Potrivit Legii 218/2002, un polițist are dreptul să conducă la sediul poliției o persoană în patru situații bine definite (Art. 36):
- nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
- din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
- prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
- luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Polițiștii nu au dreptul să introducă o persoană condusă la sediu într-un centru de reținere sau arest preventiv, cu excepția situațiilor în care s-a dispus reținerea sau arestarea printr-un mandat.
Persoanele conduse la secție au mai multe drepturi prevăzute de lege, printre care cel de a fi informate despre motivele conducerii la poliție, de a fi asistate de un avocat, de a informa familia și de a fi consultate de un medic.
ULBS, într-o campanie menită să apropie tinerii de mediul academic
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu se alătură unei campanii ce are ca scop principal conectarea tinerilor cu mediul academic.
„Anuarul universităților de top din România” este titlul campaniei inițiată de eJobs și JobRadar24 și căreia i se alătură ULBS
„Deoarece considerăm că acesta este un scop comun, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis să se alăture campaniei și să facă parte din anuarul universităților de top din țară. În cadrul acestuia, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își va prezenta oferta de studii și cele mai importante realizări. Considerăm că este nevoie de o singură platformă, avizată și de încredere, de unde viitorii studenți să se documenteze cu privire la oferta de Universități din țară, iar anuarul realizat de către eJobs și JobRadar24 este unul obiectiv, ce reprezintă cu exactitate acest loc”, spun reprezentanții ULBS.
Aceștia mai precizează că sunt de părere că viața de dinainte de angajare stă la baza carierei profesionale. „Ne dorim să oferim tinerilor care ne aleg o pregătire academică ce se poate alinia cu ușurință aptitudinilor cerute, mai departe, în piața muncii”, au mai transmis reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Alături de ULBS, din această campanie mai fac parte și alte mari instituții academice din România, printre care Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și Universitatea din Craiova.
Continental Sibiu le-a făcut angajaților propria aplicație de car-sharing, pentru transportul zilnic
Așa cum Uber și alte aplicații de car-sharing au devenit celebre pentru că utilizează mașinile utilizatorilor, așa a reușit și Continental Sibiu să găsească o soluție pentru a-i încuraja pe angajați să folosească în comun mașinile personale.
Aplicația CORY a fost creată de Continental Sibiu pentru angajați, pentru ca aceștia să își poată împărți călătoriile cu colegii care merg în aceeași direcție, scopul social declarat fiind acela de „a contribui la obiectivele de sustenabilitate ale Continental și la protejarea mediului din Sibiu.”.
Reprezentanții companiei spun că ideea de a dezvolta și implementa o asemenea aplicație de ride sharing pentru angajații Continental a venit în urmă cu 2 ani, însă din cauza restricțiilor impuse de pandemie, a fost amânată lansarea ei.
Accesul în aplicație este gratuit, ea fiind folosită atât de cei care fac o călătorie cu mașina de acasă la uzină sau invers, cât și de cei care caută un mijloc de transport. „Instrumentul oferă o modalitate simplă, inteligentă și rapidă de a conecta angajații Continental, șoferi și pasageri, astfel încât aceștia să poată călători împreună spre serviciu, casă sau orice altă destinație in oraș”, explică cei de la Continental. Aplicația este disponbilă doar angajaților, instalația se poate face pe orice telefon personal, dar logarea în aplicație este posibilă doar pentru oamenii din companie.
Sistemul de utilizare este simplu: șoferul care vrea să ofere locuri altora în mașina lui își pornește aplicația, în timp ce colegii care caută un șofer cu mașină urmăresc dacă există curse disponibile pe aplicație. Solicitarea de acceptare se face din aplicație, iar fiecare pasager transportat oferă șoferului un punct într-un clasament intern, care va conduce la „o serie de benficii în cadrul companiei”.
Compania mizează pe reducerea navetei zilnice cu mașini individuale, pe reducerea aglomerației, a timpului petrecut în trafic, optimizarea locurilor de parcare și reducerea emisiilor de CO2.
Sistemul de ride-sharing este tot mai la modă în industria auto, ca oportunitate modernă de mobilitate. Călătoriile în comun, cu mașini publice sau private, sunt menționate tot mai mult ca o soluție de transport urban și periurban în viitorul apropiat.
Primăria Sibiu a depus primele două proiecte pentru finanțare prin PNRR
Primăria Sibiu a anunțat depunerea a două proiecte pentru finanțarea prin PNRR, în valoare totală de 16 milioane de lei. este vorba despre lucrări de modernizare la două unități școlare din oraș.
Modernizarea și eficientizarea termică la Școala nr. 25 și grădinița Elefănțelul Curios sunt activitățile pe care Primăria Sibiu le va finanța din banii primiți prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru care au fost depuse primele cereri de finanțare.
“Am pregătit și este în curs de elaborare un portofoliu întreg de proiecte pentru noul cadru de finanțare, de la eficiența energetică a clădirilor publice, construcția de creșe și grădinițe noi, extinderea de unități de învățământ și creșterea mobilității în oraș și până la proiecte pentru agrement. Primele două proiecte pe care le-am depus se referă la modernizarea și creșterea eficienței a două unități de învățământ: școala nr. 25 și grădinița Elefănțelul Curios”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Primăria susține că va depune și alte proiecte pentru obținerea finanțării nerambursabile, pentru eficientizarea energetică a mai multor clădiri publice.
Modernizare Școlii nr.25 de pe str. Sibiel, în valoare de 9 milioane de lei, va include termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei din PVC, o nouă instalație de iluminat cu LED, conectată la un sistem de comandă la distanță și montarea a peste 100 de panouri fotovoltaice care să producă energie electrică pentru iluminat, pentru ventilație și consumul auxiliar din centrala termică. De asemenea, se vor moderniza instalațiile termice și sanitare.
Aceleași lucrări urmează să se realizeze și la Grădinița Elefănțelul Curios de pe Aleea Haiducului, unde valoarea aproximativă a investițiilor este de 7 milioane de lei. În cadrul acestor proiecte se vor instala stații duble de încărcare a autovehiculelor electrice (două la școala nr. 25 și una la grădiniță).
Rezultatul scontat este este reducerea la jumătate a consumului de energie pentru încălzire și cu cel puțin 40% a consumului de energie primară și a emisiilor CO2, mai spun reprezentanții primăriei.
Alexandru Rafila: Rata de pozitivare cu noul coronavirus între 28 martie şi 3 aprilie a fost de 8,5%
Rata de pozitivare cu noul coronavirus în intervalul 28 martie – 3 aprilie a fost de 8,5%, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, în prezent sunt ocupate aproximativ 20% dintre paturile de terapie intensivă alocate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
„Un trend descrescător în secţiile care tratează pacienţii COVID. (…) Un trend descrescător la ATI – 360 de persoane. Suntem cam la 20% din totalul paturilor ATI ocupate de pacienţi infectaţi. (…) Acest trend descrescător este practic confirmat de rata de reproducere, care este subunitară. (…) Rata de pozitivare în intervalul 28 martie – 3 aprilie – 8,5% (…), în scădere faţă de săptămâna anterioară”, a spus Rafila.
El a afirmat că rata bazală de reproducere a fost în aceeaşi perioadă de 0,92.
„Lucrul acesta nu este caracteristic doar pentru România, ci se manifestă în toată regiunea europeană a OMS şi sunt în momentul de faţă doar câteva ţări în regiune care au o rată de reproducere de peste 1”, a arătat ministrul Sănătăţii. (AGERPRES)
Gabriel Tischer, ales președinte al FDGR municipiul Sibiu
Consilierul județean Gabriel Tischer a fost ales în funcția de președinte al Organizației Municipale Sibiu a FDGR, astfel că el deține în acest moment două funcții politice, deoarece anul trecut fusese ales și în funcția de președinte pe județ.
Gabriel Tischer este cel mai influent membru al FDGR Sibiu, în acest moment – după dr. Paul-Jürgen Porr, care deține funcția de președinte la nivel național – având în vedere că a candidat și a câștigat în interval de un an cele două funcții ale organizației, din municipiul Sibiu și din județul Sibiu. Potrivit informațiilor transmise de FDGR, Gabriel Tischer a fost ales cu 88,24% din voturi în funcția de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu (F.D.G.S), funcție ocupată anterior de dr. Zeno-Karl Pinter. În funcția de locțiitor al președintelui a fost aleasă Corina Bokor, care este în prezent viceprimar al Sibiului.
Anul trecut, Gabriel Tischer a fost ales în funcția de președinte pe județ în locul lui Astrid Fodor, primar în funcție al Sibiului.
Gabriel Tischer a fost candidatul FDGR la funcția de președinte al Consiliului Județean și este liderul grupului FDGR din Consiliul Județean.
Nu este clar dacă Gabriel Tischer este pregătit de Forum pentru a candida la Primăria Sibiu, în locul lui Astrid Fodor, care a anunțat deja că nu va mai candida, sau va candida în 2024 din nou la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, pentru a lăsa loc la Primăria Sibiu Corinei Bokor.
„Am preluat această funcţie gândindu-mă la responsabilităţile care decurg din ea, în primul rând cea legată de întărirea FDGR ca organizaţie, de menținerea ei la vârf ca opţiune a sibienilor pentru o politică și o administrație locală în folosul comunității, deschisă spre cetăţean, cu perspective europene reale, concrete, palpabile. Nu spun că va fi uşor, dar spun că avem o echipă gata să demonstreze că performanţa nu înseamnă cantitate, ci calitate.
Avem o istorie care ne obligă să scriem viitorul împreună cu cei care au încredere în noi şi în modul nostru de a ne asuma o realitate socială care aparţine comunităţii, nu oamenilor politici. O cultură care ne înrudeşte spiritual pe toţi cei care trăim în Sibiu şi pe care trebuie să o promovăm ca element de coeziune, solidaritate și întrajutorare socială.
Partenerul nostru va fi necondiționat cetățeanul. Cu gândurile, dorințele și așteptările sale.”, a declarat Gabriel Tischer.
Gabriel Tischer a demisionat anul acesta din funcția de membru al Consiliului de Administrație al SC Drumuri și Poduri SA, în urma scandalului pe marginea numirilor în managementul companiei.
Peste 350 de elevi au chiulit de la simularea la Matematică
Astăzi, între orele 9 – 11, a avut loc cea de-a doua probă scrisă din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională. 357 de elevi din județul Sibiu au lipsit, însă, de la această probă.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, din cei 3.600 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 3.243 elevi (90,08%) și 357 elevi (9,92%) au absentat.
Aceeași sursă arată că examenul s-a desfășurat fără niciun incident. „Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnaziale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp. Nu au fost raportate situații de elevi eliminați sau elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei”, a explicat prof. Monica Munteanu, inspector școlar general al IȘJ Sibiu și președinte al Comisiei Județene EN8.
Conform calendarului Ministerului Educației, următoarea etapă a simulării examenului de Evaluare Națională 2022 pentru absolvenții clasei a VIII-a se va desfășura mâine, 6 aprilie, la Limba și literatura maternă.
Elevii vor afla rezultatele în 14 aprilie.
Branșamente noi de apă pentru blocuri de pe strada Sălajului
Apă Canal Sibiu Sa anunță că miercuri, 6 aprilie 2022, între orele 09,00 – 15,00 vor fi executate lucrări de cuplare a noilor branșamente de apă potabilă aferente blocurilor nr. 3 și 4 de pe strada Sălajului din cartierul Ștrand. De asemenea, vechile branșamente, realizate din oțel, vor fi dezafectate.
În intervalul orar menționat, se va sista furnizarea apei pentru blocurile din perimetrul delimitat de străzile Oașului – Bihorului – Gorjului – Maramureșului (blocurile nr. 1, 2, 3 și 4 de pe str. Sălajului; blocurile nr. 1, 2, 3 și 4 de pe str. Oașului; blocurile nr. 3 și 5 de pe strada Gorjului; blocurile nr. 7 și 9 de pe strada Maramureșului și blocurile nr. 8 și 10 de pe strada Bihorului).
Apă Canal Sibiu va pune la dispoziția locuitorilor din zona afectată apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în apropierea intersecției străzilor Oașului cu Bihorului.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. La reluarea furnizării este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777.









