Obiceiuri vechi din România au fost prezentate, zilele acestea, la Dubai. Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a deschis seria spectacolelor la Expo 2020 Dubai, prin reprezentații extraordinare susținute în onoarea Zilei Naționale a României, în zilele de 28 februarie și 1 martie.
În această perioadă, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” ia parte, la invitația Ministerului Afacerilor Externe, la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei României la expoziția mondială din Dubai și susține spectacole pe diverse scene din cadrul Expo 2020 Dubai.
Călătorie în România tradițiilor
Luni, 28 februarie, Junii Sibiului au onorat Ziua Națională a României în cadrul Expo 2020 Dubai prin spectacolul „Romanian Journey-Living Traditions”. Special pentru acest eveniment, Silvia Macrea, manager și coregraf, a conceput o călătorie unică prin regiunile etnofolclorice ale României, promovând comori ale folclorului nostru. Astfel, în tablourile muzical-coregrafice s-au împletit obiceiul Focul viu din Mărginimea Sibiului, tradiții de Sânziene din Maramureș, Călușul oltenesc și dansuri feciorești transilvănene, incluse în Patrimoniul UNESCO, secvențe premaritale specifice zonei Bistrița, piese vocale și piese instrumentale de mare virtuozitate, dintre care nu au lipsit „Rapsodia română”, de George Enescu, și „Ciocârlia”.
Protagoniști au fost artiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, dansatori, instrumentiști și soliștii Robert Târnăveanu și Oana Tomoiagă, soliști instrumentiști precum Adrian Neamțu, Mihai Neagu și Cătălin Iancu, soliști dansatori ca Alesea Sas, George Ștreng, Titus Pîțan, Ileana Bulz și Simion Cristea. Asistent coregraf este Alesea Sas, iar conducerea muzicală îi aparține lui Gabriel Popescu.
Spectacolul a avut loc la Amfiteatrul Dubai Millennium, a fost transmis live pe pagina de Facebook Pavilionul Romaniei Expo 2020 Dubai și este disponibil la următorul link: https://fb.watch/bsH02pXH9R/ .
Mărțișoare dăruite de Junii Sibiului
Astăzi, când la Expo 2020 Dubai se sărbătorește Ziua Națională a României, Junii Sibiului au luat parte la ceremonia de deschidere a evenimentului, transmisă live aici: https://fb.watch/btCz1Ep-HP/.
Ceremonia a debutat cu arborarea drapelurilor Emiratelor Arabe Unite și României, intonarea imnurilor celor două țări și discursurile rostite de ES Najeeb Mohammed Al-Ali, director executiv al Expo 2020 Dubai, și ES Adrian Măcelaru, Ambasadorul Extraordinar și Plenipontențiar al României în Emiratele Arabe Unite. Apoi, artiștii sibieni au propus descoperirea României prin intermediul patrimoniului imaterial, conceptul artistic valorificând deopotrivă vigoarea dansurilor populare românești prin avalanșe de piruete și bătăi în cizmă, obiceiuri și momente pline de lirism, bogăția costumelor populare din diverse zone ale țării.
În Pavilionul României, pentru delegații oficiali și toți vizitatorii, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava au susținut, în paralel, demonstrații artistice prin care au promovat frumusețea folclorului românesc.
Tot astăzi, celebrând tradiția Mărțișorului, obicei cuprins în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial UNESCO, Junii Sibiului au oferit mărțișoare personalizate doamnelor prezente în Pavilionul României la Expo 2020 Dubai.
Conform reprezentanților CJCPCT „Cindrelul- Junii Sibiu”, reprezentațiile susținute au fost urmate de ropote de aplauze în Dubai, dar și în mediul online, acolo unde români și străini au postat sute de comentarii: „Foarte frumoase scenariul și coregrafia! Dansatorii și muzica la înălțime, ca de obicei!”, „Super artiști… Speciali… Succes tuturor și abia, aștept sa ne revedem”, „Nici nu se poate altfel! Sunt adevărați și grozavi”, „Emoționant….vă mulțumim”, „Extraordinar spectacol!!! Mii de aplauze, mii de felicitări!!!”, „Cindrelul-Junii Sibiului sunteți cei mai tari! Adevărați profesioniști!!!”, „Extraordinar! Un spectacol marca Silvia Macrea! Bravos!”, „Suntem mândri cu așa ambasadori!”, „Felicitări România, tot respectul pentru Junii Sibiului!”.
Junii Sibiului au dus Focul viu din Mărginime și Călușul oltenesc la Dubai
Atenție unde vă înscrieți copiii în clasa pregătitoare!
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a emis, astăzi, un comunicat de presă, în contextul în care în curând vor începe înscrierile la clasa pregătitoare. Reprezentanții IȘJ atrag atenția că, în județ, sunt unități ce nu au acreditare din partea ARACIP.
„În județul Sibiu funcționează asociații/ fundații/ ONG-uri care au în domeniul lor de activitate desfășurarea unor activități de tip educativ sau de instruire educațională, care nu sunt autorizate sau acreditate a funcționa ca instituții de învățământ preuniversitar de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), respectiv nu au ordin de ministru al Ministerului Educației. Facem recomandarea părinților să aleagă cu maximă responsabilitate unde și în ce mod se desfășoară actul educațional atunci când își înscriu copiii în clasa pregătitoare”, explică prof. Monica Munteanu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Potrivit autorităților, parcurgerea unui an sau mai multor ani de studiu în aceste unități atrage, după sine, imposibilitatea transferării lor, în unități de învățământ preuniversitar de stat sau particular, autorizate provizoriu sau acreditate.
„Specificăm că, în cazul în care părinții doresc să-și transfere copiii din aceste instituții neautorizate, trebuie să știe că în conformitate cu Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (R.O.F.U.I.P) , art. 125, alin (10), copiii vor susține examene pentru completarea foii matricole la toate disciplinele din trunchiul comun, pentru toți anii absolviți în unitățile de învățământ neautorizate. Precizăm de asemenea că activitatea de tip home-schooling nu este legiferată în România”, mai spune prof. Munteanu,
Singurele instituții de învățământ preuniversitar autorizate și/sau acreditate pentru desfășurarea activităților specifice învățământului din România, la nivelul județului Sibiu, sunt cele aflate pe lista IȘ Sibiu. Ea poate fi consultată pe site-ul www.isjsb.ro, secțiunea rețea școlară (http://isjsb.ro/index.php/retea-scolara).
Cetăţenii ucraineni nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maxim 9 luni într-un an calendaristic
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit Legii 200/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea statutului de refugiat.
După dobândirea unei forme de protecție internaţională, aceștia se pot înregistra în evidențele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă beneficiind gratuit astfel de măsurile de stimulare a ocupării: medierea muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; informarea şi consilierea profesională prin care se oferă un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor sau formarea profesională, evaluarea și recunoașterea competențelor profesionale obținute în sistem nonformal și informal.
Programele de formare profesională asigură, conform legii, iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă.
Asociaţiile de proprietari din Mediaş, aşteptate să depună dosarele pentru reabilitarea termică a blocurilor
Începând cu data de 1 martie, municipalitatea medieşeană primește dosarele din partea asociațiilor de proprietari legal constituite, care doresc să acceseze finanțare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea energetică a blocurilor.
Solicitările de finanțare vor fi depuse prin intermediul municipalității, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta 5 – Valul Renovării, axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale.
Având în vedere faptul că fondurile destinate acestui tip de finanțare sunt limitate, este necesară depunerea cu celeritate a solicitărilor din partea asociațiilor de proprietari. Cheltuielile generate cu lucrările eligibile sunt acoperite în totalitate din finanțarea europeană, în limitele aprobate prin Ghidul de Finanțare.
Pentru detalii și informații referitoare la depunerea documentațiilor, administratorii asociațiilor interesate sunt invitaţi la sediul Primăriei Mediaș – Direcția de Dezvoltare Urbană – Arhitect Șef, în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 10-12. De asemenea, specialiștii primăriei pot fi contactați și la numerele de telefon 0269.803.823, 0269.803820 sau la adresele de email [email protected], respectiv [email protected].
FOTO Peste 200 de elevi şi profesori evacuaţi din cauza unui incendiu la Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni
Un scurtcircuit electric produs la panoul electric central situat la parterul Liceului „Timotei Cipariu” din localitatea Dumbrăveni a condus la evacuarea elevilor aflați în clădirea școlii.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Dumbrăveni au intervenit, marţi după amiaza, de urgență cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit la panoul electric principal al Liceului „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni.
Incendiul care degaja un fum dens a fost lichidat rapid de către pompieri militari. În mod preventiv, elevii au ieşit din clădire înainte de sosirea pompierilor. Este vorba despre 180 de elevi, 26 de cadre didactice și personal auxiliar.
„O tânără de aproximativ 15 ani, cu atac de panică a primit asistență medicală din partea echipajului SMURD și a refuzat transportul la spital”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: ISU Sibiu
RAR Auto Pass, noul document ce va fi obligatoriu pentru vânzarea mașinii
Proprietarii de autoturisme care își vând vehiculul vor fi obligați să ofere cumpărătorului un document numit RAR Auto Pass, un certificat care va conține informații esențiale despre automobil. Această prevedere face parte dintr-un proiect legislativ aflat în circuitul parlamentar, la Senat.
Înființarea unui registru electronic al citirilor odometrelor (kilometrajelor) autovehiculelor și emiterea unui certificat care să ateste valorile kilometrajului unui vehicul sunt principalele prevederi ale unui proiect de lege care se află în dezbatere legislativă. Proiectul a primit avizele comsiilor și se află pe ordinea de zi a plenului Senatului, având șanse să fie votat în scurt timp.
Potrivit viitoarei legi, modificarea kilometrajului unui vehicul devine infracțiune și se va pedepsi cu până la un an închisoare.
Un document nou, intitulat RAR Auto-Pass va deveni obligatoriu pentru cei care vând o mașină, acesta fiind un certificat emis de Registrul Auto Român, valabil timp de 60 de zile, dar pentru o singură vânzare a vehiculului. Proiectul de lege vizează doar vehiculele rutiere cu maxim 8 locuri (autoturismele), dar prevede că poate fi extins și la alte categorii prin decizie a Ministerului Transporturilor. Un contract de vânzare-cumpărare al unui autoturism care nu a avut certificatul RAR Auto-Pass va putea fi anulat de drept, dacă vânzătorul nu face dovada că a transmis informațiile din certificat pe alte căi sau dacă informațiile transmise nu au fost reale.
Certificatul RAR Auto-Pass va fi eliberat la cerere de Registrul Auto Român și acesta va conține „informaţii cu privire la istoricul citirii odometrului existent în registrul electronic, implicarea autovehiculului într-un eveniment care a produs avarii grave la mecanismul de direcţie, instalaţia de frânare sau la structura de rezistenta a caroseriei ori a şasiului precum şi la neprezentarea vehiculului în cadrul unei campanii de rechemare a vehiculelor care au fost deja înmatriculate, înregistrate sau puse în comercializare, deoarece unul sau mai multe sisteme, echipamente, componente sau unităţi tehnice separate instalate pe vehicul prezintă un risc important pentru siguranţa rutieră, sănătatea publică sau protecţia mediului înconjurător”.
ANUNT FINALIZARE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” SC GEOTEXTIL SRL
Societatea SC GEOTEXTIL SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru SC.GEOTEXTIL.SRL, înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 04.08.2021
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea societatii SC. GEOTEXTIL.SRL prin ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, în baza formularului electronic de înscriere şi a documentaţiei anexe, prin măsură “Granturi pentru capital de lucru”, denumită în continuare Măsură, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor
Valoarea proiectului este de 17990,715 lei (valoarea totala) din care: 15644.1 lei grant si 2346.615 lei cofinanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020
Date de Contact
Persoană de contact: Georgescu Marius
Denumire firma: SC Geotextil. SRL
Adresa: Romania, judetul Sibiu, localitatea Sibiu,
|
Convoiul rus de camioane, lung de 60 de kilometri, a ajuns în Kiev
Celebrul convoi de tehnică militară și soldați ruși care s-a deplasat din Belarus către Kiev a ajuns în apropierea capitalei Ucrainei, potrivit informațiilor transmise de autoritățile ucrainene. Anterior, convoiul fusese fotografiat din satelit pe traseul parcurs, fiind estimat la o lungime de peste 60 de kilometri, cu întreruperi pe alocuri ale camioanelor.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a transmis un mesaj video în care spune că inamicul se află la periferia orașului și armata se pregătește să apere Kievul. El a mai cerut populației să stea în adăposturi și să nu-și pună în pericol viața.
Ultimele imagini publicate cu convoiul rusesc fuseseră cele care anunțau că acesta se află în zona aeroportului Gostomel, acolo unde militarii ruși aflați în convoi ar fi trebuit să ajungă cu avioanele, însă atacurile armatei ucrainene a reușit să facă imposibilă această manevră tactică.
Numărul total al camioanelor aflate în convoi este greu de estimat, însă s-a vorbit despre câteva sute, care transportă atât soldați, cel puțin 20 fiecare, cât și tehnică militară. Dacă acest convoi reușește să se desfășoare în Kiev, se anunță deja lupte extrem de grele pentru formațiunile ucrainene care au ca misiune apărarea orașului.
Ministerul rus al Apărării a transmis un comunicat prin care avertizează populația orașului Kiev că vor urma atacuri asupra unor ținte din oraș, descrise ca sedii ale Serviciilor de Securitate ale Ucrainei. Populația a fost sfătuită să-și părăsească locuințele dacă se află în apropierea unor astfel de centre.
Iohannis: România va crește bugetul Apărării și își va mări independența energetică
Consiliul Suprem de Apărre a Țării a decis ca România să ia două măsuri radicale în actualul context militar și politic. Prima este cea legată de creșterea bugetului destinat cheltuielilor pentru apărarea țării, cea de-a doua este legată de independența energetică a României, care trebuie să crească.
România va înființa un centru logistic pentru transportul ajutoarelor către Ucraina și ucraineni, a anunțat președintele Iohannis, la finalul ședinței CSAT. De asemenea, vor fi luate măsuri pentru sprijinirea Republicii Moldova în efortul de primire a refugiaților din Ucraina. În ceea ce privește capacitatea de apărare a României, mesajul transmis de președinte a fost că „se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%”. Pentru asta este nevoie însă și de decizie politică, una în Parlamentul României și alta în Guvernul României.
Declarații Klaus Iohannis la finalul ședniței CSAT:
„Astăzi am decis în CSAT o serie de măsuri după cum urmează:
În primul rând, am decis să intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România.
În contextul general produs de efectele situației de securitate regională este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiați și posibil și cu alte dificultăți. În acest sens, în ședința CSAT, am decis o serie de măsuri de sprijin.
În ceea ce privește contribuția României la efortul comunității internaționale de sprijinire a Ucrainei, am decis astăzi înființarea pe teritoriul țării noastre a unei facilități logistice, un așa-numit hub, un centru, care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina și către ucraineni.
Totodată, am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiații din Ucraina și a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul țării noastre.
Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acțiuni consolidate ale României pe cel puțin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice:
În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%.
În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile.
Sigur, pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente.”
VIDEO Rușii atacă dezlănțuiți, fără discernământ, și lovesc școli și locuințe. Tancurile rusești, filmate prin Harkov, amenințând populația
Tot mai multe informații și filmări realizate de ucrainenii din orașele atacate arată că trupele rusești nu mai au nicio reținere în atacarea obiectivelor civile, în uciderea populației întâlnită pe traseu, fără să țină cont de faptul că pot fi lovite cu proiectilele trase școli sau spitale.
Cele mai multe imagini filmate care însoțesc informațiile din teren sunt din Harkov, unde rușii au lansat un atac dezlănțuit, pentru a cuceri orașul, fiind lovite cu rachete, cu proiectile de tanc și cu armele individuale mai multe școli, blocuri de locuințe, oameni pe stradă. Însă și alte orașe raportează atacuri fără țintă, care lovesc clădiri civile și fac victime în rândul populației. Noile atacuri de azi au făcut cel puțin alte 10 victime din rândul civililor, alte 20 de persoane fiind rănite, acestea adăugându-se celorlalte ucise sau rănite în zilele anterioare. S-a tras cu rachete de crozieră, de la mare distanță, fără prea mare precizie. Faptul că Rusia a trecut la astfel de atacuri arată cât de mare este disperarea de a cuceri orașele pe care și le-a propus.
În același timp, în Kiev, sunt raportate tot mai multe coloane de militari care încearcă să înconjoare orașul, ca alternativă probabil la ratarea planului inițial care prevedea transportul pe cale aeriană a trupelor aflate în Belarus. Acestea au fost trimise, cu tot cu armamentul din dotare, în coloane extrme de lungi care au fost văzute din sateliți, pe o lungime de peste 60 de kilometri.
Una dintre filmările din Ucraina realizate pe străzi arată tancurile rusești care circulă pe străzile din Harkov, militarii ruși fiind amplasați fără frică, pe tanc, amenințând civilii cu armele din cauză că filmează. Tancurile fac parte din celebrele divizii care au marcată litera V, specifice trupelor care au invadat Ucraina prin sud.
Русские солдаты настолько нашуганные, что готовы шмалять во всех мирных что видят. Они не знают, что территориальная оборона имеет маркировку и имеют оружие на руках. Это лишь злит людей, они готовят молотовы и расчехляюют гражданский огнестрел. pic.twitter.com/pjb0p66fVu
— Лакістаріус, ph.d. (@1luckystar1) March 1, 2022
Președintele Zelenski, aplaudat în picioare în Parlamentul European
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a ținut un discurs în Parlamentul European, online, intervenind în cadrul ședinței extraordinare pe care instituția europeană a susținut-o, având ca subiect războiul din Ucraina. La finalul discursului, Zelenski a fost aplaudat în picioare de parlamentarii europeni.
Vladimir Zelenski a electrizat Parlamentul European cu un discurs în care a vorbit despre războiul din Ucraina, despre atrocitățile comise de armata rusă și despre victimele civile făcute fără discernământ de militarii trimiși de Vladimir Putin. El a mai vorbit despre dorința Ucrainei de a face parte din Europa, fiind ovaționat la final de toți parlamentarii prezenți, ridicați în picioare.
„Luptăm doar pentru pământul nostru și pentru libertatea noastră”, a spus Zelensky în discursul său. „Ne dorim să ne vedem copiii în viață. Cred că e o poziție corectă. Dar ne luptăm și pentru a fi membri egali ai Europei”, a mai spus președintele Ucrainei.
Parlamentul European a transmis o declarație comună prin care salută cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.









