Airbnb a făcut un anunț neașteptat precizând că pune la dispoziție spații de cazare pentru 100.000 de refugiați ucrainieni care fug din calea războiului. Cazarea va fi finanțată de Airbnb, de donatorii către Fondul pentru Refugiați al Airbnb.org (Airbnb.org Refugee Fund) și de gazdele înscrise în sistemul Airbnb.org.
Airbnb.org, o fundație care aparține de rețeaua de cazare Airbnb, înființată pentru asigurarea unui adăpost persoanelor care trec prin momente de criză, cum sunt refugiații de război, a anunțat că poate o oferi unui număr de până la 100.000 de refugiați ucrainieni spații de cazare pe termen scurt. Organizația a trimis scrisori țărilor europene, începând cu cei ai Germaniei, Ungariei, Poloniei și României, prin care pun la dispoziției cazările din rețea persoanelor care au nevoie de astfel de cazări.
„Suntem convinși că Gazdele de pe Airbnb și oaspeții de peste tot din lume sunt nerăbdători să participe și să dea o mână de ajutor în acest efort impresionant de susținere a refugiaților ucraineni. În zilele următoare, Airbnb și Airbnb.org vor împărtăși mai multe detalii privind modul în care Gazdele și comunitatea largă pot sprijini această inițiativă, inclusiv prin oferirea de cazare gratuită sau la preț redus. Între timp, puteți afla mai multe despre activitatea Airbnb.org în sensul oferirii de cât mai multe spații de cazare pe timp de criză prin intermediul Airbnb.org”, a transmis organizația.
În ultimii cinci ani, Airbnb și Airbnb.org au pus în legătură mai mult de 54.000 de refugiați și azilanți – inclusiv din Siria, Venezuela și Afganistan – cu spații de cazare temporară oferite prin intermediul partenerilor Airbnb.org.
Săptămâna trecută organizația a anunțat că a asigurat cazare pentru 21.300 de refugiați afgani și urmează să pună la dispoziție încă 20.000 locuri de refugiați din Afganistan, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud și America Centrală, dar și din alte regiuni.
Airbnb oferă gratuit cazare pentru refugiații ucraineni
FIFA şi UEFA suspendă cluburile şi echipele naţionale din Rusia
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) au anunţat, luni seara, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi echipelor naţionale din Rusia din competiţiile internaţionale ”până la noi ordine”, transmite agenţiile internaţionale de presă.
În urma acestei decizii, Rusia a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2022, al cărui turneu final va avea loc în Qatar, la finalul anului (21 noiembrie-18 decembrie). Rusia urma să joace în martie un baraj cu Polonia în primul tur, iar dacă trecea apoi de turul al doilea al acestui play-off obţinea biletul pentru CM 2022, însă atât federaţia poloneză, cât şi potenţialele adversare ulterioare şi-au exprimat refuzul de a disputa acest baraj cu naţionala Rusiei, după invadarea Ucrainei.
Totodată, UEFA a anunţat ruperea, ”cu efect imediat”, a contractului de sponsorizare cu gigantul rus Gazprom, partener al forului continental din 2012. Contractul era estimat la 40 de milioane de euro pe an de presa de specialitate şi acoperea Liga Campionilor, competiţiile internaţionale organizate de UEFA, precum şi EURO 2024, care va avea loc în Germania.
Spartak Moscova, ultima echipă din Rusia rămasă în cupele europene, a fost exclusă din Europa League, unde urma să joace în optimi contra formaţiei germane RB Leipzig. De asemenea, naţionala feminină de fotbal a Rusiei nu va mai putea participa la turneul final al Campionatului European, EURO 2022, în iulie, în Anglia.
”Fotbalul este unit în totalitate şi susţine din plin toate persoanele afectate de războiul din Ucraina. Cei doi preşedinţi speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, pentru ca fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi de pace între popoare”, au explicat cele două organizaţii în comunicatul comun.
Deciziile FIFA şi UEFA vin după ce Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat, luni, ca sportivilor din Rusia şi Belarus să le fie interzisă participarea la competiţiile internaţionale. CIO a precizat că măsura luată de Comitetul său Executiv vine ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia şi după ”încălcarea Armistiţiului Olimpic de către guvernul rus şi guvernul belarus, prin susţinerea oferită de acesta”. (AGERPRES)
Avertisment: Rusia ar putea ataca ajutoarele militare și umanitare dinspre UE
Premierul Polonie, Mateusz Morawiecki, a transmis un avertisment potrivită căruia Rusia ar putea declanșa un atac în zona de vest a Ucrainei, pornind din Belarus, pentru a „rupe” legăturile cu Uniunea Europeană.
Toate ajutoarele umanitare dar și militare, precum și fluxul de ucraineni către occident, ar putea fi blocate de Rusia, printr-un atac de amploare dinspre nord, din Belarus, către sud, prin vestul Ucrainei, a avertizat prim-ministrul polonez Morawjecki, care a spus că „trebuie să acționăm rapid”, pentru ca UE să livreze cât mai multe ajutoare Ucrainei.
Avertismentul ar putea avea legătură cu un convoi de mari dimensiuni raportat în vestul Belarus, format din camioane și alte echipamente militare ale Brigăzii 38 de Asalt Aerian.
În acest moment, Polonia și România sunt cele mai mari frontiere ale Ucrainei cu Uniunea Europeană, urmate de Ungaria și Slovacia. Din toate direcțiile sunt trimise echipamente militare și medicamente, ajutoare de toate tipurile, însă acestea ar putea fi interceptate de militarii ruși. De asemenea, cel mai mare flux de cetățeni ucraineni către UE este înregistrat prin Polonia, fiind estimat un număr de 100.000 de persoane care au intrat deja în Polonia din Ucraina.
Alarming video from the western part of the Belarusian-Ukrainian border. A convoy of 38th Air Assault Brigade of the Belarusian army (not Russian) near Kobryn in Brest region. Most of the vehicles are marked with red squares pic.twitter.com/rbofljSgYj
— KT CounterIntelligence (@KremlinTrolls) February 28, 2022
Expoziție dedicată Mărțișorului, la Biblioteca Județeană ASTRA
Cum arată „Primăvara și Mărțișorul, în colecțiile bibliotecii publice sibiene”? Vom vedea, începând cu 1 martie, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, unde va fi deschisă expoziția cu același nume.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu întâmpină primăvara cum se cuvine și pune în prim plan mărțișorul. Din colecțiile de publicații, sunt aduse la lumină numeroase volume care cuprind cercetări și studii etnografice referitoare la sărbătorile tradiționale și obiceiurile celebrate în diferite zone ale României: „Calendarele poporului român” de Antoaneta Olteanu, „Cercetări etnografice și de folclor” de Ion Mușlea, „Sărbătorile la români. Studiu etnografic” de Simion Fl. Marian, „Obiceiuri tradiționale românești” de Mihai Pop, „Mitologie românească” de Marcel Olinescu, „Etnografia românească” de Ion Vlăduțiu, „Viziuni străvechi. Ritualuri, credințe, obiceiuri românești” de Gherasim Rusu Togan, „Istoria tradițiilor și obiceiurilor la români” de Nicolae Cojocaru, „Atlasul etnografic român” (vol. 5), editat de Academia Română și Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, „Obiceiuri populare de peste an” de Ion Ghinoiu, „Sărbători și obiceiuri la românii de pe Valea Hârtibaciului” de Mircea Drăgan-Noișteanu, „Rîu Sadului, obiceiuri pastorale” de Raluca Cioc, „Legende și povestiri săliștene” de Corneliu Dragoman, „Din lada de zestre a sărbătorilor şi obiceiurilor” de Daniela Muntean.
„Lucrările expuse oferă publicului bogate semnificații și interpretări ale elementelor cu încărcătură ritualică și simbolică, ale credințelor și obiceiurilor înscrise în patrimoniul spiritual și cultural al poporului român”, explică reprezentanții BJ ASTRA Sibiu.
Pagini de acum 90 de ani, expuse de Mărțișor
Expoziția documentară dedicată Mărțișorului și începerii primăverii include, în egală măsură, materiale apărute în urmă cu 80-90 de ani, în paginile publicației seriale „Universului Copiilor”.
De asemenea, vizitatorii interesați vor avea ocazia să lectureze în spațiul expozițional: „Legenda ghioceilor și a brândușelor” (Universul copiilor și al Tineretului”, aprilie 1932, anul VII, nr. 16, p. 244), „Legenda Babei Dochia” („Universul Copiilor și al tineretului”, martie 1934, nr. 11, p. 2), „De ce Martie are 31 de zile ” („Universul Copiilor”, martie 1940, nr. 12, p. 14) și „Legenda ghiocelului” („Universul Copiilor și al Tineretului”, martie 1947, nr. 8, p. 16).
Cei interesați pot admira expoziția în perioada 1-4 martie, între orele 8 – 20, iar cei care doresc să consulte volumele prezentate sau altele similare vor fi îndrumați și susținuți de bibliotecarii de la Serviciul de Relații cu Publicul.
Centru educațional de zi, deschis la Sibiu pentru copiii refugiați din Ucraina
Copiii refugiați din Ucraina au la dispoziție un centru educațional de zi la Sibiu. Inițiativa aparține Școlii Finlandeze ERI Sibiu și are scopul de a-i integra pe cei mici în viața comunității.
Potrivit conducerii Școlii Finlandeze ERI, se dorește sprijinirea comunității ucrainene la Sibiu, prin organizarea unui spațiu sigur și incluziv în care membrii comunității să se întâlnească și să fie împreună în aceste vremuri dificile.
În filosofia Școlilor Româno-Finlandeze ERI, spiritul comunitar și familia reprezintă două dintre cele șase valori de bază (alături de integritate, bucurie, inovație și excelență). Comunitatea ERI își va dedica resurse și timp, în mod voluntar, pentru organizarea centrului educațional în care se vor desfășura: activități educaționale pentru copiii refugiați ucraineni (jocuri indoor și outdoor, învățarea limbii române elementare), asistate de psihologi și cadre didactice voluntare; activități de conectare și integrare pentru părinții refugiați ucraineni în spații special puse la dispoziție la sediul Școlii Finlandeze ERI Sibiu.
Centru pentru copiii între cinci și 13 ani
Centrul educațional de zi ERI Sibiu se adresează copiilor de la cinci la 13 ani, iar activitățile vor avea loc la sediul Școlii Finlandeze ERI Sibiu în Sibiu, pe strada Dealului, nr. 6, începând cu săptămâna 7-11 martie. O astfel de inițiativă se întâmplă și la Școala Finlandeză ERI din Cluj-Napoca.
Membrii comunității ucrainene sunt încurajați să contacteze echipa Școlii Finlandeze ERI Sibiu, completând acest formular: https://forms.gle/4GvfHgs6o7jVUMdw6, sau telefonic, la numărul de telefon 0737017544.
„Cred în ajutorul umanitar și benevol pe care fiecare dintre noi îl poate acorda cetățenilor ucraineni refugiați în România. Suntem, metaforic vorbind, precum un bloc de apartamente, iar experiența noastră de zi cu zi ne-a învățat că trebuie, întotdeauna, să ne ajutăm vecinii, să ne ajutăm aproapele. Sper ca centrele educaționale de zi ERI Sibiu și ERI Cluj-Napoca pentru copiii refugiați din Ucraina să aducă un zâmbet pe fețele celor mici și să îi ajute să treacă mai ușor peste aceste momente extrem de dificile pentru ei, pentru părinții lor, pentru țara lor”, a declarat Elena Lotrean, cofondatoarea Școlilor Româno-Finlandeze ERI.
Fundația Didactica Sibiu a fost înființată în anul 1999 la inițiativa a cinci profesoare cu dragoste de copii și de viitorul lor. Și-au dorit o școală aplicată pentru elevi și posibilitatea de a-i educa diferit, practic, adaptat la nevoile pieței muncii. În 2016, visul lor devine realitate prin proiectul Școala Primară Româno-Finlandeză (ERI). De la înființare, școala și-a construit o reputație pozitivă, atât în comunitatea locală, cât și la nivel național și internațional. Din iulie 2020, Fundația Didactica a intrat într-un parteneriat de dezvoltare cu grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education).
Înființarea centrelor educaționale de zi pentru copiii refugiați din Ucraina de la ERI Sibiu și ERI Cluj-Napoca se alătură inițiativelor școlilor membre ale Asociației Școlilor Particulare din România, care desfășoară programe similare în ajutorul comunității de refugiați ucraineni peste tot în țară.
ULBS a organizat Ziua Cititului Împreună 2022
Facultatea de Științe Socio-Umane și Asociația Studenților în Psihologie Sibiu (ASPS), au organizat Ziua Cititului Împreună 2022, un eveniment inedit, în cadrul căruia studenții și profesorii pasionați de lectură au avut ocazia să-și împărtășească citatele preferate.
Ziua Cititului Împreună a avut loc în cadrul ULBS, în sistem hibrid, gazdă fiind Facultatea de Științe Socio-Umane alături de Asociația Studenților în Psihologie Sibiu. Evenimentul a constat într-o sesiune de lectură pentru profesorii și studenții din cadrul ULBS, în care s-au împărtășit idei și emoții despre cartea favorită. Pentru a se respecta normele sanitare, evenimentul s-a desfășurat și online, astfel că fiecare student a putut lua parte la activitate și să citească pasajul preferat, chiar dacă nu a fost prezent în sală.
„Oricât de ocupat ai fi, trebuie să îţi faci timp pentru citit, altfel vei alege să fii ignorant” – Confucius
„Facultatea de Științe Socio-Umane continuă o tradiție de câțiva ani care nu a fost oprită nici de pandemie. Studenții și profesorii facultății s-au întâlnit și în acest an și au citit pasaje din cărțile preferate, împărtășind valori, gânduri, sentimente. Cititul ne dezvoltă intelectual, ne face să visăm, dar ne și transporta mental în lumi pe care nu le-am putea cunoaște altfel” a transmis lect. univ.dr Bogdan Gheorghiță, Prodecan al Faculății de Științe Socio-Umane.
„Pentru adulți, cititul oferă satisfacții deosebite, poți călători oriunde dorești, poți afla lucruri deosebite din diferite culturi și domenii, cititul dezvoltă creierul și imaginația. A adormi seara citind o carte bună înseamnă relaxare, bucurie, fericire”, a încheiat Prof. Univ. Dr. Ioana Crețu- Facultatea de Științe Socio-Umane.
Noul comandant al Comandamentului NATO din Sibiu a fost instalat oficial
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO, din Sibiu, are începând de astăzi un nou comandant, care îl înlocuiește pe generalul-locotenent Tomiță-Cătălin Tomescu.
Centrul Militar Sibiu a fost locul în care generalul-maior Dragoș Iacob a devenit oficial comandat al unității NATO ce își are sediul în orașul Sibiu. Ceremonia desfășurată aici a cuprins momentul înmânării drapelului unității de către generalul-locotonent Tomiță-Cătălin Tomescu, trecut în rezervă de președintele Iohannis, la împlinirea vârstei de pensionare. Generalul Tomescu a condus Comandamentul MNC-SE al NATO timp de aproape doi ani, de la înființarea sa în iulie 2020. În cadrul ceremoniei de la Sibiu, generalul Tomiță-Cătălin Tomescu a primit Emblema de Merit În Serviciul Armatei României, clasa I.
Evenimentul de predare a comenzii HQ MNC-SE s-a desfășurat în prezența șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a locțiitorului comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite Aliate de la Napoli, generalul-locotenent Jocelyn Paul, a comandantului Comandamentului Forțelor Terestre Aliate (LANDCOM), generalul-locotenent Roger J. Cloutier, a comandanților din structura de forțe a NATO, precum și a reprezentanților autorităților publice și structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Comandamentul NATO din Sibiu, codificat în structura organizației cu numele HQ MNC-SE, asigură coordonarea forțelor din cadrul prezenței NATO din regiune, coerența operațională între planurile naționale de apărare și cele aliate, precum și o mai bună integrare operațională cu forțele aliaților, în sprijinul consolidării arhitecturii de securitate pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) al NATO va fi complet operaţional în 2024, după cum s-a anunțat la momentul mutării definitive la Sibiu, după ce acesta a fost găzduit temporar de garnizoana București. Pentru a se putea muta în sediul din Calea Dumbrăvii, Guvernul României a investit 100 de miloane de euro, în renovarea clădirilor existente și în construirea altor facilități, pe terenul din spatele clădirilor MApN de pe Dumbrăvii.
Ce carieră are generalul Iacob: două misiuni în Afganistan,
Noul comandat al unității NATO din Sibiu, HQ MNC-SE, general-maior Dragoș Dumitru Iacob, S-a născut la data de 23 iunie 1972, în localitatea Paşcani, judeţul Iaşi şi este absolvent al Liceului militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în anul 1990.
De asemenea, este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri „Mihai Viteazul”, Piteşti, în anul 1993, fiind şef de promoţie. În paralel cu îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor pe care a fost încadrat după absolvire, a parcurs diferite forme de pregătire (cursuri de carieră şi de specializare în ţară şi străinătate) corespunzătoare treptelor ierarhiei militare ca ofiţer de tancuri şi ofiţer de stat major la diferite eșaloane militare.
În anul 2006 a absolvit cursurile interarme ale Facultăţii de comandă şi stat major ca şef de promoţie, în anul 2011, cursul postuniversitar de conducere, forțe terestre, ambele din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, iar în anul 2012 – cursurile Colegiului Regal pentru Studii de Apărare din Londra.
Are un master în domeniul securității și strategiei internaționale, obținut în anul 2012, la King’s College University of London și doctoratul în științe și informații militare, obținut în 2014.
De-a lungul carierei sale, generalul-maior Dragoş-Dumitru Iacob a ocupat diferite funcţii în unităţi din cadrul forțelor terestre, astfel: comandant pluton tancuri, comandant companie tancuri, ofiţer de stat major brigadă tancuri, ofiţer de stat major divizie infanterie, comandant batalion tancuri, şef secţie Instrucţie divizie de infanterie, locţiitor şef Instrucţie şi doctrină la Statul Major al Forțelor Terestre, comandant al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, precum și în cadrul Statului Major al Apărării, ca șef al Direcţiei Instrucţie şi Doctrină. A preluat comanda Diviziei 2 Infanterie „Getica” începând cu data de 21 februarie 2020.
Generalul-maior Dragoş-Dumitru Iacob a executat două misiuni în teatrul de operații din Afganistan și, de-a lungul carierei, a primit mai multe distincții și titluri de onoare, printre care: Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Armatei României și Medalia NATO non-Article 5, Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
Sibiul are din această vară o nouă cursă spre insulele grecești
Aeroportul Internațional Sibiu va oferi sibienilor, începând din vara 2022, o nouă cursă spre Grecia, prin intermediul unui operator privat, cu plecări în fiecare zi de sâmbătă.
Sibienii vor putea să viziteze mult mai ușor Grecia, începând din acest an, cu ajutorul curselor aeriene spre Skiathos, una dintre cele mai căutate insule ale grecilor. Cursele vor fi disponibile săptămânal, pe Aerorpotul Sibiu, prin intermediul Aerotravel, respectiv touroperatorul său Aerovacanțe. Zbourile vor fi disponibile între 11 iunie și 24 septembrie, cu plecare în fiecare sâmbătă. Agenția care va oepra zborurile va oferi plecările prin intermediul unor pachete.
„Insula Skiathos este o destinație care cucerește prin frumusețea și unicitatea numeroaselor plaje cu nisip fin și apă cristalină, a pădurilor de pini care ajung până la marginea mării și a gastronomiei autentice. Sunt bucuros că experiența celor peste 17 ani de operare a acestei destinații ne permite să creștem capacitatea și să lansăm noi curse din România către această insulă. Din 11 iunie, Sibiul se alătură celorlalte orașe deja consacrate: București, Cluj Napoca, Iași, Timișoara și, tot din această vară, Craiova. Sibiul este un oraș de suflet pentru noi și ne bucurăm că putem opera direct, mai ales că ne recomandă și agenția Aerotravel din Sibiu, deschisă în 2003. Până la finalul lunii septembrie, turiștii pot opta pentru un sejur complet de 7 nopți cu zbor în fiecare sâmbătă, ce durează doar 1 oră și 30 minute. Ne-am propus ca anul aceasta să oferim o experiență memorabilă în insula Skiathos – cea mai apropiată destinație exotică – pentru peste 8 500 de turiști și am convingerea că vom reuși. Este o insulă perfectă atât pentru liniște și relaxare, cât și pentru exploratori și iubitorii de adrenalină”, spune Antonio NIȚU, director general al agenției care va opera zborurile sspre Skiathos.
În acest moment, Aeroportul Sibiu oferă zboruri către 20 de destinații: Antalya și Hurghada (zboruri operate de Air Bucharest), München (zboruri operate de Lufthansa), Viena (zboruri operate de Austrian Airlines), Stuttgart (zboruri operate de Blue Air), Dortmund, Frankfurt Hahn, Karlsruhe Baden-Baden, Londra Luton, Madrid, Memmingen, Nürnberg (zboruri operate de Wizz Air), Billund, Bologna, Bruxelles Charleroi, Corfu, Dublin, Liverpool, Milano Malpensa, Veneția Treviso (zboruri operate de Ryanair).
Întreruperi de energie electrică într-o localitate din judeţ
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 1 MARTIE
· între orele 8-16 în BUZD, strada: PRINCIPALA –partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.distributie-energie.ro/ rubrica „Întreruperi energie electrica/Transilvania Sud/Sibiu; https://www.distributie-energie.ro/suport/intreruperi-deer/ ” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.
Comisarul european pentru Afaceri Interne: Este momentul ca România să fie membru deplin în Schengen
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat luni că este momentul ca România să fie membru deplin al spaţiului Schengen.
Aceasta se află în vizită oficială în România.
„Sper că se va întâmpla curând, Comisia a făcut, după cum ştiţi, în aceşti zece ani, evaluarea că România este pregătită pentru Schengen. Iar aceasta este poziţia noastră în continuare. Încercăm să convingem Consiliul să avanseze, deoarece este momentul ca România să fie membru deplin în Schengen„, a arătat oficialul de la Bruxelles în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de Interne, Lucian Bode. (AGERPRES)
68 de cadre militare din cadrul ISU Sibiu au depus jurământul
Ziua de luni, 28 februarie, reprezintă pentru 68 de cadre militare nou încadrate în activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, un moment impresionant din viața lor. Este vorba despre depunerea jurământului militar.
Într-un cadru restrâns, noii colegi ai pompierilor militari sibieni au rostit în fața conducerii unității, jurământul militar. Astfel, cu toții și-au luat angajamentul de a sluji cu credință patria și de a respecta constituția, legile țării și regulamentele militare.
Dintre cele 68 de cadre militare nou încadrate în activitatea ISU Sibiu se numără doi ofițeri și 66 de subofițeri (11 subofițeri încadrați ca urmare a promovării concursurilor din sursă externă iar 55 subofițeri peramedici încadrați în conformitate cu prevederile legale privind aprobarea Programului pilot de preluare din cadrul autorităților publice locale a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat).
„Depunerea jurământului militar este un act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică și civică, prin care, se dobândește pe deplin, statutul de militar profesionist, de apărător al țării și al valorilor ei democratice. Fie ca de azi înainte să purtați mereu în suflet deviza pompierilor militari „????? ?̦? ??????????”, să aveți succes în activitate și o carieră militară plină de realizări”, este mesajul transmis de către ISU Sibiu.








