Acasă Blog Pagina 2671

Alertă de incendiu pe strada Luptei din Sibiu din cauza unui aparat de gătit

Pompierii sibieni au fost anunţaţi în urmă cu puţin timp că dintr-un apartament din municipiul Sibiu, pe strada Luptei, se degajă fum gros.
Trei echipaje ale pompierilor sibieni şi un echipaj SMURD s-au deplasat la locul indicat. Din primele informații fumul se degajă dintr-un apartament situat la etajul III al unui bloc, iar proprietarii nu sunt acasă.
UPDATE – Pompierii sibieni au intrat în apartament şi au descoperit cauza fumului dens.
„Pompieri militari sibieni au pătruns în apartamentul în cauză prin deblocarea ușii pentru identificarea rapidă a focarului. S-a constatat că fumul dens provenea din cuptorul aparatului de gătit. Datorită intervenției prompte a salvatorilor daunele au fost reduse la aparatului de gătit ușor deteriorat. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unui aparat de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat”, a precizat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: Arhivă

Sibian descoperit la volan cu o alcoolemie record

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Sibiului din Cisnădie.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, aflat într-o vizibilă stare avansată de ebrietate. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 2,26 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliției Orașului Cisnădie s-au întocmit actele necesare pentru deschiderea unei anchete penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Motociclist accidentat de un autoturism pe Şoseaua Sibiului din Mediaş

Un motociclist în vârstă de 52 de ani, din Mediaş, a fost rănit, luni, în urma unui accident rutier produs pe Şoseaua Sibiului.
Potrivit poliţiştilor rutieri care au efectuat verificări la locul evenimentului, şoferul autoturismului, un bărbat ân vârstă de 57 de ani, din Mureş, ar fi virat la stânga fără să acorde prioritate motocicletei condusă regulamentar din sens opus. Motociclistul a fost rănit în urma impactului.
Un echipaj al Ambulanţei Mediaş a intervenit la locul accidentului rutier pentru a acorda îngrijiri medicale motociclistului. Acesta a suferit mai multe traumatisme şi contuzii în urma impactului, fiind transportat la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.

Aeroportul Sibiu, atacat de hackerii ruși

Evenimentele informatice care au afectat România în ultima săptămână au lovit și Sibiul. Site-ul Aeroportului Sibiu a fost atacat de hackeri și a fost nefucnțional timp ce mai multe ore.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Sibiu, un ataca de tip DDos a avut loc pe 1 mai, cu o oră înainte de miezul nopții, site-ul aeroportului fiind blocat din acest motiv.
„În data de 01.05.2022 in jurul orei 23:00 website-ul Aeroportului International Sibiu www.sibiuairport.ro a fost ținta unui atac tip DDoS (A distributed denial-of-service) care a indisponibilizat temporar website-ul prin lansarea unui volum uriaș de trafic fals.
Nu au fost compromise date si nu a fost afectat serverul. S-au luat masurile pentru respingerea atacului, iar in jurul orei 02:00 (02.05.2022) website-ul a fost parțial disponibil, urmând ca în jurul orei 03:00 acesta sa fie complet funcțional”, transmit reprezentanții aeroportului.
În ultimele zile, o grupare de hacker autointitulată Killnet, care are legături cu Kremlinul, a atacat mai multe instituții din România, inclusiv site-ul guvernului, blocând activitatea pe unele dintre site-uri pentru mai multe ore.

Trupele ruse au furat din Ucraina utilaje agricole de 5 milioane de dolari

CNN anunță că armata rusă a furat utilaje agricole în valoare de 5 milioane de dolari din orașul ucrainean Melitopol, însă nu pot fi folosite deoarece au fost dezactivate de la distanță.
Unui dealer i-a fost furat echipament agricol în valoare de 5 milioane de dolari, inclusiv utilaje John Deere expediate apoi în Cecenia. Printre ele se numără combine de 300 de mii de dolari fiecare.
CNN anunță că utilajele erau monitorizate prin GPS și astfel proprietarii au putut vedea că unele au fost transportate într-un sat din apropiere, dar altele au fost duse și la 1200 de km. Având un sistem de blocare de la distanță, când au ajuns în Cecenia cu utilajele, rușii au constatat că nu le pot folosi, scrie Biziday.
Echipamentul a fost sustras de la o reprezentanță Agrotek din Melitopol, care a fost ocupată de forțele ruse la începutul lunii martie. Inițial, ar fi fost furate două combine, un tractor și o semănătoare. Ulterior, pe parcursul următoarelor săptămâni, au mai fost luate 30 de mașini agricole, mai explică omul de afaceri, care descrie că pe camioanele folosite pentru transportarea pieselor era inscripționată litera “Z” cu vopsea albă și părea a fi un camion militar.
Tot în Melitopol, rușii au fost acuzați recent că au furat și cerealele din silozuri, în regiune fiind produse sute de mii de tone de recolte anual. Pe rețelele de socializare au circulat imagini cu o coloană lungă de camioane, despre care se pretinde că sunt încărcate cu grâu și se îndreaptă spre Rusia.
SURSĂ FOTO: Știrile PRO TV

Restricții tot mai severe în capitala Chinei din cauza COVID

Beijing, capitala Chinei, care se confruntă cu un focar de coronavirus, a înăsprit duminică restricţiile asociate COVID-19, în timp ce oraşul Shanghai a permis ieşirea din izolare a unora dintre cei 25 de milioane de locuitori ai săi după o nouă zi, cea de-a doua, cu zero cazuri de infectare în afara zonelor de carantină, informează Reuters.
Focarul din Shanghai, care a debutat în martie, a fost cel mai acut din China după primele luni ale pandemiei, în 2020. Sute de mii de persoane au fost infectate, iar oraşul a interzis locuitorilor să iasă din case, măsurile restrictive stârnind furia publică.
Acest focar din cel mai populat oraş din China şi riscul de răspândire în Beijing pun la grea încercare politica zero-COVID-19 a guvernului chinez într-un an în care se preconizează că Xi Jinping îşi va asigura, într-o reuşită fără precedent, al treilea mandat ca preşedinte.
Beijing, cu zeci de noi cazuri zilnice de infectare într-un focar aflat deja în cea de-a zecea zi, nu a intrat în lockdown. Peste 300 de cazuri transmise la nivel local au fost înregistrate din 22 aprilie.
Duminică, însă, capitala a înăsprit regulile de distanţare socială şi a lansat o nouă rundă de testare în masă în cel mai populat şi mai afectat district al său.
Săptămâna trecută, oraşul cu 22 de milioane de locuitori a organizat o testare în masă în majoritatea celor 16 districte, a suspendat activităţile în toate sălile de divertisment şi a interzis servirea mesei în restaurante.

Lucrări la infrastructura de apă a localităților Păuca, Presaca și Bogatu Român

Apă Canal Sibiu SA va executa miercuri, 4 mai ac, între orele 08,00-16,00, lucrări de spălare și igienizare a rezervoarelor ce deservesc rețeaua de alimentare cu apă potabilă a localităților Păuca și Presaca.
De asemenea, joi, 5 mai ac, în intervalul orar 08,00-16,00, se va interveni pentru spălarea și igienizarea rezervorului de înmagazinare a apei potabile aferent localității Bogatu Român.
Pe durata intervențiilor se va sista furnizarea apei în cele trei localități.
Locuitorii sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă pentru perioadele în care se fac aceste lucrări programate.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777.

Atenție, șoferi! Lucrări pe Valea Oltului

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, luni, în funcţie de condiţiile meteorologice, se vor executa lucrări de reparaţii pe Valea Oltului.
 Astfel, pe Drumul Național  7,  km 198+000 – km 198+300, în extravilanul localităţii Călimăneşti se vor executa lucrări de reparaţii şi întreţinere, între orele 7 și 18. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale dirijată prin semafoare.
De asemenea, până la data de 15 iunie circulaţia se va desfăşura alternativ, dirijată prin semaforizare, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 198+136 de metri, în localitatea Călimăneşti din judeţul Vâlcea, pentru a permite executarea unor lucrări de întreţinere la viaductul Valea Poştei.

Rezultate remarcabile pentru elevii sibieni la Olimpiada Națională de Geografie

Recent, municipiul București a găzduit a 40-a ediție a Olimpiadei Naționale de Geografie, desfășurate sub motto-ul „Iubire și credință pentru țară, dragoste și respect pentru Geografie”.
Județul Sibiu a fost reprezentat de 5 elevi, dintre care 4 sunt medieșeni. Este vorba de Pop Ștefan Ovidiu din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială numărul 4 și de trei elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever, respectiv Ana Giurgiu din clasa a IX-a Științele Naturii, Lucian Dicoi din clasa a XI-a Științe Sociale și Robert Cristea din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză. Lor li se adaugă Andrei Duță din clasa a X-a de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu.
Delegația județului nostru a avut o prestație remarcabilă la Olimpiada Națională de Geografie, clasându-se în top 25 la nivel național și obținând peste 80 de puncte din totalul de 100, ceea ce le-a adus câte un premiu special. Cea mai bună clasare a fost obținută de Robert Cristea la clasa a XII-a, care a terminat concursul pe locul 16 la nivel național.
“Îi felicităm pe elevii participanți la Olimpiada Națională de Geografie, atât pe cei din unitatea noastră de învățământ cât și pe cei de la Școala Gimnazială numărul 4 și de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, îi felicităm pe profesorii care i-au îndrumat și ne exprimăm speranța că municipiul Mediaș va rămâne și in anii următori punctul zero al geografiei in județul Sibiu”, au transmis reprezentanții liceului medieșean.

Lucrări reluate la podul CFR din Mediaș

De câteva zile, în municipiul Mediaș au fost reluate lucrările de reabilitare la pasajul peste calea ferată care face legătura între străzile Hermann Oberth, Avram Iancu, Mărășești, Unirii și Piața Andrei Șaguna.
Lucrarea este cuprinsă în obiectivul de investiții „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric“, alături de alte trei poduri din Mediaș, situate pe Șoseaua Sibiului, strada Avram Iancu și Aurel Vlaicu, beneficiind de fonduri de la Uniunea Europeană.
Traficul rutier din această zonă se va desfășura semaforizat pe două benzi de circulație, cu anumite restricții, conform marcajelor rutiere.
“Facem cunoscut faptul că podurile nu au fost modernizate de peste 30 de ani, în acest moment impunându-se aceste lucrări atât la infrastructura, cât și la suprastructura podurilor. Cerem scuze tuturor medieșenilor, dar mai ales conducătorilor auto, pentru disconfortul creat cu ocazia desfășurării acestor lucrări”, au transmis reprezentanții municipalității medieșene.

FOTO Garaj cuprins de flăcări în Hamba

Două echipaje de pompieri şi unul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au intervenit, duminică seara, în Hamba, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui garaj.
Focul a distrus acoperișul garajului pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătraţi și s-au deteriorat din cauza incendiului mai multe obiecte depozitate în respectivul garaj. O femeie de aproximativ 50 de ani a suferit un atac de panică şi a fost evaluată de personalul medical prezent la locul evenimentului. Femeia a refuzat transportul la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de depozitarea jarului într-un tomberon din plastic fără a stinge resturile de jar în totalitate.

FOTO Super petrecere de 1 mai la barajul Ighişu Nou

Vremea excelentă din prima zi a lunii mai i-a făcut pe foarte mulți locuitori ai municipiului de pe Târnava Mare să iasă la iarbă verde și să sărbătorească 1 Mai la barajul Ighiș.
Foarte mulți medieșeni au luat parte la deja tradiționala petrecere de 1 mai organizată de municipalitatea medieșeană. Duminică dimineața, medieșenii au început de la ora 11 să se adune pe platoul de la barajul Ighișul Nou pentru a lua parte la programul artistic pregătit pentru prima zi a lunii mai.
La barajul Ighișu Nou au fost prezenţi, duminică, Ion Dordoi, Mioara Velicu,Mihaela și Ciprian Istrate, Sava Negrean Brudașcu, Mirela Mănescu, Ovidiu Furnea, Bogdan Toma, Angela Rusu, Ovidiu Homorodean sau Ina Ioana Todoran.
Și artiștii locali au cântat în fața medieșenilor. Este vorba despre Aurica Bacea, Dan Filuț Tabără, Bianca Crețu, Aurelian Suciu, Emilia Muntean, Costel Popa, Diana Crețu sau Cosmina Fulea. La petrecerea câmpenească de 1 mai au fost invitate și Ansamblurile de Dansuri Populare “Târnavele” și “Muguri de pe Târnave” din Mediaș, Ansamblul Artistic Profesionist “Mureșul”, Grupul Vocal “Cununa Blăjelului” și tinerii de la Clubul Copiilor Mediaș.