Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar privind emiterea de certificate de vaccinare anti-COVID false, după destructurarea unei grupări care activa în judeţul Dolj.
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au realizat prinderea în flagrant a trei persoane, la scurt timp după ce primiseră o sumă de bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID, fără a se realiza imunizarea efectivă.
„Ca urmare a acestei situaţii, au fost efectuate un număr de şase percheziţii domiciliare, dintre care patru la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie şi o clinică medicală la care acesta lucra. La percheziţii au fost identificate sume considerabile de bani în lei şi valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum şi adeverinţe de vaccinare anti-Covid, precum şi alte înscrisuri care interesează cauza”, se arată într-un comunicat al DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.
Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal iniţiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie. Ancheta vizează aspecte de natură infracţională săvârşite de medicul de familie, ambulanţier şi alte persoane intermediare, care racolau clienţi dispuşi să ofere între 100 şi 250 de euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără a se face vaccinarea reală.
Activitatea infracţională a fost documentată pentru o perioadă ce începe din august 2021, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.
„În fapt, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta le direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se precizează în comunicat.
În urma audierilor, medicul de familie, ambulanţierul şi unul dintre intermediari au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID, în vederea identificării tuturor persoanelor care şi-au obţinut ilegal certificatul de vaccinare şi tragerea acestora la răspundere penală. (AGERPRES)
Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar, reţinuţi pentru emitere de certificate de vaccinare anti-COVID false
Peste 40 de cazuri COVID, confirmate astăzi în școlile sibiene
Încă 41 de cazuri de coronavirus au fost confirmate, astăzi, în școlile sibiene. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, este vorba despre 32 de elevi și nouă profesori infectați cu COVID-19. Ca urmare a raportării noilor cazuri, încă 143 de elevi vor studia în mediul online.
Repartiția celor 32 de preșcolari și elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea: un preșcolar de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu; nouă elevi ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV): Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu; 15 elevi din ciclul gimnazial (clasele V – VIII): Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Școala Gimnazială Mălâncrav, Școala Gimnazială Șura Mică; șapte elevi din ciclul liceal (clasele IX – XII): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș.
Conform aceleiași surse, cele nouă cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Loamneș, Grădinița cu Program Normal Târnava și Școala Gimnazială Târnava.
Potrivit noilor reglementări, la apariția a trei cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de șapte zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de zece zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ.
În județul Sibiu sunt suspendate, conform acestor precizări, cursurile la trei clase de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu și de la Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș.
România își reia creșterea de cazuri Covid. Dublare față de ziua anterioară, dar și o creștere mare a deceselor
Datele preliminare anunțate de Grupul de Comunicare Strategică arată o creștere masivă a cazurilor de infectare cu Covid, în ultimele 24 de ore.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare”, anunță autoritățile.
Ultima dată când s-a înregistrat un număr atât de mare de infectări a fost la finalul lunii ocotmbrie. Recordul de infectări a fost în 19 octombrie, cu 18.863 de persoane testate pozitiv.
La ora 13.00 vor fi anunțate cifrele detaliate ale zilei.
Sibian de 74 de ani, dispărut de acasă. Soția a anunțat poliția
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 74 de ani care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Luni seara în jurul orei 21, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15, soțul său, Vecerdea Paul, în vârstă de 74 de ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Bărbatul are 1,70 metri înălțime, aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui, păr cărunt, tuns scurt, ten alb, constituție atletică. Când a plecat de acasă, bărbatul purta pantaloni tip blue-jeans de culoare bleumarin, geacă tip palton de culoare neagră, șapcă de culoare neagră și adidași de culoare bej. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la descoperirea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
UPDATE: Vecerdea Paul, sibianul dispărut luni de acasă, a revenit la domiciliu în cursul zilei de marţi. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe întreaga perioada cât a lipsit.
FOTO Două acoperișuri distruse de incendii în Valchid și Noiștat
Două incendii au fost sinse de pompierii din județ, luni noaptea și marți dimineața.
Marți dimineața, în jurul orei 6.15, pompierii din Mediaș și Dumbrăveni și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Dumbrăveni au intervenit pentru stingerea unui incejndiu izbucnit la acoperișul unei case din Valchid.
Incendiul, care a mistuit o anexă gospodărească de aproximativ 25 de metri pătrați și s-a propagat și la acoperișul casei pe o suprafață de cca 45 de metri pătrați, a fost lichidat după câteva ore. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de un scurtcircuit electric produs la cablurile aflate în interiorul anexei gospodărești.
Luni noaptea, un acoperiș al unei case din Noiștat a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari ai Stației Agnita cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În urma incendiului au ars aproximativ 10 metri pătrați din jurul coșului de fum, fără alte probleme. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.
FOTO: ISU Sibiu
FOTO Pieton rănit grav pe DN 14 în zona localității Brateiu
Un pieton a fost rănit grav, marți dimineața, în jurul orei 3.30, pe Drumul Național 14, în afara localității Brateiu.
Polițiștii care s-au deplasat la fata locului au stabilit ca pietonul, un bărbat de 41 de ani din Brateiu, circula pe partea carosabila in momentul in care a fost surprins si accidentat de șoferul unui TIR, un bărbat in vârsta de 49 de ani din Harghita.
În urma impactului, pietonul a fost rănit grav. Pentru acordarea primului ajutor au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Mediaș cu un echipaj de descarcerare alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. Bărbatul accidentat a fost descarcerat de echipajul specializat din Mediaș și predat acesteia echipajului de la Ambulanța Mediaș în stare de seminconstiență și cu politraumtisme.
Victima a ajuns la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș și ulterior la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Conducătorul ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri medieșeni au demarat o anchetă în acest caz.
FOTO: ISU Sibiu
O familie întreagă din Sibiu a ajuns la spital în urma intoxicației cu monoxid de carbon
O întreagă familie a ajuns la spital, luni seara, după o intoxicație cu monoxid de carbon.
Doi soți și cei cinci copii locuiesc pe strada Ipătescu și se încălzeau cu ajutorul unei sobe din teracotă. Luni seara, un apel la 112 indica faptul că cele 7 persoane s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Mai multe echipaje ale Ambulanței și SMURD Sibiu au intervenit de urgență la adresa indicată și au preluat cele 7 persoane, care au fost transportate la Spitalul Luther. Toate cele 7 persoane erau conștiente și stabile când au ajuns la spital.
“Luni seara în jurul orei 21:25, ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112 care sesiza o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon în municipiul Sibiu, strada Ana Ipătescu, echipaje SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță au intervenit de urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale unei familii formată din 5 copii si 2 adulți care se încălzeau cu o sobă de teracotă.
Toată familia a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther, toate persoanele, în stare de conștiență, stabile și cooperante”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
A fost identificată persoana care a anunțat amplasarea unei bombe în Sibiu
Un copil de 13 ani a fost cel care a anunțat că pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu a fost amplasată o bombă.
Polițiștii sibieni au demarat luni seara cercetările pentru identificarea persoanei care a alertat autoritățile, fiind vorba despre un copil de 13 ani din Nocrich. Părinții acestuia au fost amendați cu 500 de lei pentru nesupravegherea minorului.
Vă reamintim că luni după amiaza, ai multe echipaje de poliţie s-au deplasat pe strada 9 Mai din Sibiu, după ce un sibian a anunţat la 112 că în zonă ar fi amplasată o bombă. Au fost aduse la fața locului și dispozitivele pirotehnice, dar și câini specializați, însă apelul s-a dovedit, în cele din urmă, unul fals.
“În urma activităților specifice desfășurate în seara zilei de 17 ianuarie, polițiștii sibieni au identificat persoana care a apelat nejustificat sistemul 112, anunțând amplasarea unei bombe în municipiul Sibiu.
Polițiștii au stabilit că apelul a fost efectuat de către un minor de 13 ani din localitatea Nocrich, situație în care s-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă în valoare de 500 de lei a părinților acestuia, conform Legii nr. 61/1991 (republicată) pentru nesupravegherea minorului”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Peste 3.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului Municipal Mediaș în 2021
Anul recent încheiat a adus o creștere cu aproximativ 50% a vizitatorilor Muzeului Municipal Mediaș. Astfel, aproximativ 3.000 de vizitatori au trecut pragul instituției culturale medieșene.
Anul 2021, marcat de situația pandemiei globale cauzate de virusul COVID-19, a reprezentat o perioadă extrem de dificilă și cu multe provocări pentru instituțiile de cultură. Cu toate acestea, Muzeul Municipal Mediaș, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Mediaș, a reușit organizarea unor evenimente și acțiuni interesante pentru public, atât la sediul său cât și în mediul on-line, unde au fost promovate frecvent numeroase personalități locale, obiective turistice sau monumente istorice.
Din punct de vedere al vizitatorilor, atât la Muzeul Municipal Mediaș cât și la Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth” și Turnul Pietrarilor statisticile sunt îmbucurătoare, întrucât arată o creștere cu peste 50 % a numărului acestora față de anul anterior, aceste instituții fiind vizitate pe parcursul anului 2021 de aproximativ 3.000 de persoane.
„Plătești cât arunci”, obiectul unui centru de cercetare pentru deșeuri în centrul Sibiului, scos la licitație împreună cu sistemul de control al tomberoanelor inteligente
Un proiect care are ca scop crearea în centrul orașului a unui Centru de Cercetare și Inovare privind Managementul Deșeurilor a fost estimat de Primăria Sibiu la jumătate de milion de lei. Centrul urmează să aibă două laboratoare și o sală de curs, dar a fost unit cu licitația de achiziție a soluțiilor pentru contorizarea deșeurilor aruncate de sibieni la bloc, pentru a fi mai atractiv.
Primăria Sibiu are în derulare un proiect de dezvoltare a unui centru de cercetare în domeniul deșeurilor menajere, într-un imobil aflat pe strada Rimski Korsakov, din centrul orașului, care conține însă și o secțiune dedicată dezvoltării de soluții pentru controlul colectării de deșeuri în zonele de blocuri.
Clădirea vizată de proiect aparține Urbana și ar urma să fie transformată într-un sediu modern, care să cuprindă laboratoare de cercetare, sală de curs și conferințe, birouri, spații de depozitare și arhive, în urma unui proces de modernizare și renovare. Proiectul cuprinde atât reabilitarea imobilului, cât și „identificarea unei soluții inovative pentru containere de deșeuri smart dotate cu sistem de control al accesului, cuvă cu volum predefinit, modul de transmitere în cloud a datelor referitoare la evidența accesului utilizatorilor, senzor de volum, alertă de golire etc și a echipamentelor de colectare și transport adaptate soluției”. La prima vedere, contractul pe care Primăria Sibiu l-a scos la licitație urmărește două lucruri total diferite, adunate însă într-un singur proiect, pentru a putea fi executat de un singur partener sau asociere.
Astfel, reabilitarea imobilului aflat pe strada Rimski Korsakov și echiparea acestui imobil cu cele necesare, înseamnă lucrări de construcții, reabilitare termică, dar și climatizare, instalare de sisteme alternative de energie, instalații de date, supraveghere video și altele.
Cealaltă parte a proiectului nu are nicio legătură cu sediul centrului de cercetare, ci reprezintă o lucrare tehnică destinată instalării de containere inteligente, care să poată contabiliza electronic accesările utilizatorilor și să exporte aceste date într-un sistem informatic al primăriei.
Cele două părți distincte ale proiectului scos la licitație au și durate de viață total diferite, prevăzute de caietele de sarcini: 40 de ani pentru imobilul renovat și opt ani pentru sistemul de control al colectării de deșeuri în zona locuințelor comune.
Potrivit dosarului, obiectivul de investiții are componentele; „A. Realizarea unui Centru de Cercetare și Inovare Privind Managementul Deșeurilor in Municipiul Sibiu prin renovarea, modernizarea, dotarea spațiului pus la dispoziție în acest scop pe str. Rimski Korsakov nr 5. Prin renovarea completa a clădirii existente. prin recompartimentarea spatiilor inițiale, prin realizarea unei performanțe energetice superioare, cu respectarea celor mai noi standarde tehnice, pentru care se vor obține toate autorizațiile de funcționare” și „B. Identificare soluție colectare deșeuri pentru aplicarea la nivel individual a instrumentului economic „Plătește Pentru Cât Arunci“, aplicabil la nivelul întregului municipiu”.
Prețul estimat de Primăria Sibiu pentru cele două componente este de 500.000 lei.
Profesorii fac, miercuri, grevă
Unii profesori din România, inclusiv din Sibiu, nu vor desfășura, miercuri, cursuri între orele 11-13. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” vor organiza în 19 ianuarie o grevă de avertisment.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea unei greve de avertisment miercuri, 19 ianuarie, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „Spiru Haret” și F.S.L.I., în intervalul orar 11-13, după cum arată sindicaliștii.
Potrivit acestora, protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru: acordarea încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic); alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017; acorarea sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă.
De asemenea, sindicaliștii cer suplimentarea numărului de posturi auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune
“Menționăm că aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Acesta a fost cel de-al patrulea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații”, arată sindicaliștii.









