Acasă Blog Pagina 2681

Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți”, în consultare publică

0

Ministerul Educației lansează în consultare publică Strategia Națională de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, toți cei care vor să contribuie la îmbunătățirea documentului o pot face până în 2 mai, la ora 20.
Potrivit Ministerului, rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist și în spiritul cooperării și al încrederii, astfel încât obiectivele parcursului școlar obligatoriu să fie atinse în interesul superior al copilului și în contextul nevoilor speciale ale acestuia. Unul din rolurile importante ale școlii, în acest context, este să organizeze activități pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a reveni, unde este cazul, la învățarea pe tot parcursul vieții.
„Slaba informare a părinților din mediile dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor are drept consecință neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare (fizică, educațională, emoțională și de sănătate mintală, precum și lipsa de supraveghere adecvată), factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriție, afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora. Fenomenul părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați sau exploatați reprezintă probleme grave care afectează mulți copii și tineri. Succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare-învățare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației. Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor”, a explicat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Astfel, în vederea asigurării egalității de șanse a tuturor copiilor, indiferent de statutul socio-economic sau educațional al familiei, mediu de rezidență, etnie, sex, Ministerul Educației „este dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere și educare a părinților și a viitorilor părinți, astfel încât persoanele vulnerabile, copii, tineri și părinți, să fie protejate, consiliate și ajutate”, după cum mai arată Cîmpeanu.
Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze un cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Conform Ministerului, prin dobândirea acestor competențe, părinții vor fi mai informați și mai siguri în rolul lor, mai capabili să le ofere copiilor sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru succes în școală și în viață.
Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” va rămâne în consultare publică până în data de 2 mai, la ora 20. Toți cei dornici să contribuie la îmbunătățirea acestui document își pot trimite propunerile pe adresa de e-mail [email protected].
FOTO Arhivă

Care este programul de vizitare și al slujbelor religioase din Muzeul ASTRA, de Paști

0

Cei care vor să viziteze Muzeul ASTRA în această perioadă trebuie să știe că instituția culturală va avea un orar special, de Paști. Potrivit conducerii CNM ASTRA, doar sâmbătă, 23 aprilie, Muzeul din Dumbrava Sibiului va fi închis, până la ora 23, când va avea loc Slujba de Înviere la Biserica din Bezded.
Potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA, vineri, 22 aprilie, programul de vizitare în Muzeul în Aer Liber este între orele 10 – 18. Sâmbătă, instituția culturală va fi închisă, dar la ora 23 accesul va fi liber pentru Slujba de Înviere la Biserica din Bezded. Credincioșii vor avea acces prin intrarea principală în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Duminică, 24 aprilie, Muzeul Satului va fi deschis între orele 11-18, iar luni între 8 – 18.
În ceea ce privește programul Galeriilor de Artă Populară, acesta este: vineri, sâmbătă și duminică – închis, 22 aprilie – stand la Târgul de Paști între orele 11-21, 25 aprilie – deschis, între orele 10 – 17.
Cei care vor dori să se relaxeze la Cafeneaua Culturală trebuie să știe că programul va fi: vineri – deschis, orele 10-17, sâmbătă – închis, duminică – deschis, între orele 12-17, luni – deschis, între orele 10 – 17.
Programul slujbelor religioase
De asemenea, pentru cei interesați să participe la ceremonialele religioase organizate în această perioadă, programul de slujbe din Biserica din Bezded este următorul: vineri, 22 aprilie, ora 10 – scoaterea Sfântului Epitaf, ora 18 – Prohodul Domnului; duminică, 24 aprilie, ora 00.00- Slujba Învierii, urmată de împărțirea Paștilor, ora 11 – A Doua Înviere; luni, 25 aprilie, și marți, 26 aprilie, ora 9.30 – Utrenia și ora 10.30 – Sfânta Liturghie; vineri, 28 aprillie, ora 9.30 – Utrenia, ora 10.30 – Sfânta Liturghie – Liturghie Festiva – Olimpicii la Religie Liceu; duminică, 1 mai, ora 9.30 – Utrenia, ora 10.30 – Sfânta Liturghie.

O nouă expoziție de pictură, la Palatul „Brukenthal” din Piața Mare

0

O nouă expoziție de pictură va înfrumuseța Palatul „Brukenthal” din Piața Mare. Vernisajul „Dorina Reghiș-Ionescu. Genesis” va avea loc în 28 aprilie, de la ora 15, în Sala de Expoziții Temporare.
Doina Reghiș – Ionescu este un artist cu aproape 50 de ani de activitate. „Sensibilitatea specială, admirabila stăpânire a tehnicilor picturale, disciplina formală și conștiința profesională, conturează distinct portretul artistei Doina Reghiș-Ionescu, în peisajul artei contemporane din România. Bilanțul celor cinci decenii de activitate o recomandă prin remarcabila forță creatoare: peste șaizeci de participări la expoziţii naţionale şi internaţionale, peste o sută de expoziții de grup și douăzeci de personale, prezența unui mare număr de lucrări în colecții particulare și publice (inclusiv muzeale) din ţară şi străinătate, cărora li se alătură premiile și distincțiile obținute, precum și titlul de doctor în arte vizuale”, spune dr. Iulia Mesea, curatorul expoziției.
Potrivit acesteia, Doina Reghiș-Ionescu decupează zone din universul nostru cărora le recuperează energiile.
Artista explică și inspirațiile sale. „În demersul meu creator am pornit de la două concepte: lumina și spațiu, fiind o încercare de a retrasa calea facerii lumii, din prima sa etapă, cea a creării luminii și astrelor. Mi-am asumat dreptul de a concepe în cadrele orizontului cosmic, propriul univers, propria constelație”, spune Doina Reghiș – Ionescu.
Expoziția va putea fi vizitată la Palatul „Brukenthal” din Piața Mare până în 29 mai.

Pas greşit pentru FC Hermannstadt pe terenul Unirii Slobozia

0

După ce a câştigat categoric etapa trecută cu Steaua, FC Hermannstadt a terminat la egalitate, 0-0, partida disputată joi cu Unirea Slobozia.
Jucătorii sibieni puteau deschide scorul în minutul 8, când Ioan Hora a reluat foarte bine cu capul la centrarea lui Pantea. Replica gazdelor a venit în minutul 17, când Bolohan a șutat de la distanță și i-a dat ceva emoții portarului de la Hermannstadt, Plamen Iliev.
Jucătorii lui Adrian Mihalcea au reuşit o fază foarte bună în minutul 24. Silaghi și Afalna au combinat în apropierea porții sibienilor, însă faza s-a finalizat cu șutul lui Gulceac care a trecut mult peste transversală. Silaghi a avut o ocazie bună și în minutul 29. Acesta a primit o centrare bună, a trecut de Pantea și a șutat puțin pe lângă poarta lui Iliev. Balaure a avut încă o ocazie pentru FC Hermannstadt din lovitură liberă în minutul 33, dar balonul nu a nimerit spațiul porții.
Unirea Slobozia a avut şansa să deschidă scorul în minutul 49, când Gulceac a centrat din flancul drept, iar Coadă a trimis cu capul pe deasupra porții. Balaure a încercat să îl surprindă pe Poiană cu un șut din lovitură liberă, însă portarul de la Unirea Slobozia a reușit să rețină. În minutul 84, Alhassan a trimis un șut bun de la marginea careului, dar Poiană a reușit să rețină. Baba Alhassan a semnat o ultimă ocazie uriaşă pentru sibieni, dar mingea a fost respinsă de apărarea Unirii.

O fetiţă de 9 ani a murit după ce a fost lovită de o maşină

O fetiţă de 9 ani şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident rutier. Tragedia s-a produs joi seara în localitatea Bazna.
Pe strada Boianului din Bazna, o fetiță în vârstă de 9 ani, localnică, a fost lovită de un autoturism condus de către un medieșean în vârstă de 56 de ani. Minora a fost accidentată grav în urma impactului. Un echipaj de la Ambulanţa Mediaş a intervenit pentru a-i acorda asistenţă medicală fetiţei, care se afla în comă.
Copila a fost transportată la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş, fiind solicitat în acelaşi timp elicopterul de la Târgu Mureş. Pe timpul transportului minora a intrat în stop cardio-respirator, fiind începute manevrele de resuscitare. După câteva zeci de minute de resuscitare, fără succes, medicul de pe elicopterul SMURD a declarat decesul fetiţei. Polițiștii rutieri au demarat cercetările în acest caz.
FOTO: Arhivă

Studenții sibieni au creat o stație meteo autonomă și au fost premiați cu 5.000 de lei

0

Au creat o stație meteo autonomă și au primit 5.000 de lei! Este vorba despre studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, ce și-au măsurat competențele digitale la finalul săptămânii trecute în cadrul unui concurs inedit. De fapt, vorbim despre o competiție lansată de asociația Smart Factory România care i-a provocat pe studenți să conceapă și să implementeze o stație meteo autonomă.
„Asociația Smart Factory este înființată din 2020, iar aceasta este prima inițiativă pe zona educațională în care comunitatea industrială și academică din Sibiu s-au strâns laolaltă pentru a face un concurs împreună. Concursul vizează crearea unei stații meteo autonome adică implică noțiuni de mecanică, electronică și o altă chestiune importantă este că, spre deosebire de alte inițiative în care o companie susține propriul concurs, aici sunt mai multe companii precum NTT Data, ifm, Ropardo și Marquardt. E o inițiativă din comunitate pentru comunitate”, a spus Bogdan Pîrvu, din partea Asociației Smart Factory.
Concursul a stârnit interesul a 12 echipe de studenți care s-au strâns vineri, 15 aprilie, la sediul Cantinei Studențești de pe bulevardul Victoriei pentru a-și susține prezentările proiectelor pe care le-au conceput.
5.000 de lei pentru echipa câștigătoare
Asociația Smart Factory România a propus acest conscurs multidisciplinar atât pentru a le pune la încercare competențele digitale ale studenților, cât și pentru a scoate în evidență o temă de interes global. Concepția și implementarea unei stații meteo autonome presupune atât creativitate, cât și ingeniozitate tehnică.
În urma prezentării staților meteo, câștigătoare a competiției și a premiului cel mare în valoare de 5.000 de lei a fost aleasă echipa Future Brains, formată din Andrei și Radu, ambii studenți în Anul I la Facultatea de Inginerie.
„Când am ajuns și am văzut proiectele, trebuie să recunosc că am fost puțin demoralizat. Într-adevăr, nu ne așteptam să câștigăm. Cred că a contat foarte mult felul în care noi am amplasat acea stație, felul în care am asamblat senzorii, dar și modul de prezentare. Suntem foarte, foarte bucuroși”, a spus Andrei câștigător al concursului.
Pe locul doi s-au aflat membrii echipei RoArmy Innovation (Academia Forțelor Terestre), alcătuită din Eugen-Matei Borboană, Tudor Codreanu și Ștefan-Florin Pătru, care a primit 3.000 de lei.
Pe locul al treilea s-a aflat echipa GMotors de la Facultatea de Inginerie, alcătuită din Ștefan Giurcă și Ștefan Mihoc. Cei doi au fost premiați cu 2.000 de lei.
Premiul special în valoare de 500 de lei a mers tot spre echipa formată din Andrei și Radu.
Smart Factory România este o organizație non-profit din Sibiu, înființată în anul 2020. Conceput ca un ecosistem național, obiectivul Smart Factory România este sprijinirea capacității companiilor din România de a cerceta, inova și dezvolta prin crearea unei comunități de experți.

Bursa de Spectacole din cadrul FITS a dat startul înscrierilor. Cine se poate înscrie

0

Bursa de Spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a dat startul înscrierilor. Artiștii, operatorii culturali, instituțiile de spectacole și rețelele culturale din întreaga lume se pot înscrie până în 31 mai.
Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura structură de acest gen din România și una dintre cele mai valoroase din lume, se va desfășura în perioada 27-30 iunie, în aceeași triplă dimensiune – fizică, hibridă și online, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Participanții prezenți în Sibiu, dar și cei ce nu vor putea călători vor dialoga și construi împreună, prin soluții digitale, noi proiecte artistice și culturale.
„Bursa va fi din nou, timp de patru zile, o punte între dimensiunea fizică și cea online, un loc de întâlnire, conversație, construire și imaginație pentru toți cei care activează în domeniul artelor spectacolului”, spun organizatorii.
Participanții sunt invitați să se înscrie până în data de 31 mai, completând formularul dedicat din această ediție. În acest an, website-ul Bursei de Spectacole este cel mai bun loc virtual cu informații despre structura asociată FITS, modalitățile și pachetele de participare și cum participanții pot deveni parte din comunitate.
Evenimentele din cadrul Bursei online vor fi organizate prin Zoom Events.
Cine poate participa la Bursa de Spectacole
În Bursa de Spectacole se pot înscrie artiștii independenți, companiile de teatru care produc spectacole sau alte tipuri de produse culturale: teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară etc.
De asemenea, se pot înscrie producătorii, agenții și promotorii, orice „profesionist care reprezintă artiști și companii artistice, produce și promovează spectacole sau alte tipologii de produse culturale”, după cum arată organizatorii FITS.
O secțiune este dedicată și directorilor, programatorilor și reprezentanților, respectiv un „profesionist care găzduiește și/sau organizează spectacole și evenimente artistice”.
Bursa de Spectacole de la Sibiu se adresează, deopotrivă, și experților în atragerea de finanțări nerambursabile, consultanților, finanțatorilor și sponsorilor precum și altor instituții de suport în domeniul cultural de la nivel local, regional, național, european și internațional.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), marcă înregistrată la OSIM. Aceasta acordă șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole și rețelelor culturale care își doresc să întâlnească producători importanți din întreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților, încă de la prima ediție din 1997, contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului.
Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail [email protected].
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află anul acesta la a 29-a ediție și se va desfășura în perioada 24 iunie-3 iulie, cu tema „Frumusețe / Beauty”. „După doi ani de pandemie, boală, suferință, război, migrație și disperare, frumusețea rămâne motorul speranței, iar miracolul frumuseții poate salva lumea, după cum spunea un mare scriitor. În vremuri ca acestea, greutăților financiare, amenințării conflictelor, izolării și tuturor vicisitudinilor, trebuie să ne opunem prin zâmbet, armonie, încredere în frumos, prin creație și bucurii lăuntrice”, au transmis organizatorii FITS.
Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.

Peste 100 de poliţişti sibieni, la datorie de Paşte

0

Polițiștii sibieni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie petrecută în siguranță.
În perioada 22 – 25 aprilie, peste 100 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii sibieni și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii specifice, pentru menținerea ordinii şi siguranţei și prevenirea infracțiunilor cu violență și contra patrimoniului acordându-se atenție, în mod special, locurilor unde se concentrează un număr mare de persoane, în care urmează a se desfășura slujbe religioase, activități culturale, sportive și de agrement.
În acțiuni sunt angrenați polițiști din toate structurile operative: de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă, criminaliști şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.
Pe linie rutieră, polițiștii sibieni vor acționa cu precădere în zonele și pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult sau punctele turistice și de agrement, pe drumurile naționale și județene, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulației rutiere şi pietonale. În cadrul misiunilor specifice, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
„La nivelul municipiului Sibiu, o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale, fluxului de persoane și auto spre/dinspre Catedrala Mitropolitană Sibiu, unde efectivele de poliție rutieră vor fi sprijinite de către Poliția Locală Sibiu. De asemenea, în zona Complexului Muzeal Astra Sibiu vor fi mobilizate echipaje ale Serviciului Rutier pentru asigurarea fluenței traficului rutier în Noaptea de Înviere. Măsuri similare de fluidizare a traficului rutier sunt dispuse la nivelul fiecărei unități de poliție municipală și orășenească.
Pe linia transportului feroviar, polițiștii vor intensifica activitățile de verificare în stațiile de cale ferată din judeţ și în trenurile pe care se înregistrează un număr mare de călători, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranță publică, prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, de/din bagaje, a tâlhăriilor şi descurajarea comiterii de fapte anti-sociale pe căile ferate și în zonele adiacente.
Pe linie judiciară, vor fi efectuate controale îndeosebi în zona lăcașurilor de cult, a locurilor de cazare, unităților de alimentație publică şi altor zone pretabile, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, de și din auto, dar și pentru monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.
În ceea ce privește infracțiunile din domeniul economic, polițiștii sibieni vor desfășura acțiuni, împreună cu alte autorități ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile de alimentație publică şi de cazare a turiștilor.
Controalele vizează și modul în care agenții economici care desfășoară activități de producție, prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, carne și produse din carne, ouă sau alimente de origine animală, respectă prevederile legale aplicabile, inclusiv din perspectiva înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.
Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre: când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele, evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale, nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice şi respectaţi regimul legal de viteză. Adaptaţi permanent viteza condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană, respectați indicațiile polițiștilor aflați în serviciu, pentru asigurarea fluenței traficului, iar în caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă”, este mesajul transmis de către purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Gaz Metan, depunctată din nou de Comisia de Disciplină. Medieşenii sunt la -27 de puncte în clasament

0

Comisia de Disciplină a depunctat din nou formaţia Gaz Metan Mediaş pentru neplata datoriilor către un fost portar al echipei. Medieşenii sunt ultimii în play-out cu un incredibil minus 27 de puncte.
Clubul Gaz Metan Mediaş a fost penalizat cu 2 puncte de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, în ultina şedinţă din cauza datoriilor neachitate faţă de fostul său portar David-Andrei Cristea, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal. Comisia a acordat termen în data de 18 mai, ora 15, dată până la care clubul trebuie să prezinte dovada plăţii faţă de David-Andrei Cristea pentru a evita în continuare depunctarea.
Gaz Metan Mediaş ocupă locul 10 în play-out, cu -27 de puncte. Per total, Gaz Metan a pierdut din cauza datoriilor către foştii conducători, antrenori şi jucători nu mai puţin de 50 de puncte în ultimele luni.

Cum va fi vremea de Paşte? Meteorologii au oferit, joi, răspunsul

Cum va fi vremea de Paşte? Va ploua sau va fi soare? Va fi mai cald sau la fel ca în ultimele zile, când temperaturile nu au fost tocmai generoase? Sunt întrebări la care aşteptăm răspunsurile de la meteorologi
Vremea de Paşte va fi deosebit de caldă şi predominant frumoasă în cea mai mare parte a ţării, dar vor exista şi episoade de instabilitatea atmosferică în anumite zone, potrivit meteorologului de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.
Potrivit specialistului, sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, dar va fi, în general, instabilă.
„Temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice în jumătatea nordică a ţării şi local în restul zonelor. Ploile vor avea caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sud-vestul, sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special asociate fenomenelor de instabilitate atmosferică. Maximele se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14 şi 23 de grade. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a teritoriului, iar ploi de scurtă durată vor mai fi posibile doar pe arii restrânse în centru, nord şi nord-est, iar în primele ore şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat”, a declarat Catrina pentru AGERPRES.
Cât priveşte vremea din noaptea de Înviere, vor exista înnorări temporare în centru, nord, nord-est şi în partea de sud-est a ţării, „mai exact în nordul Dobrogei, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi nu va ploua”, conform ANM. În acest context, minimele vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade.
Prognoza de specialitate arată, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor şi predominant frumoasă.
„Cerul va fi variabil şi izolat vor fi posibile ploi slabe, trecătoare, în nord şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, iar maximele se vor încadra duminică între 17 şi 26 de grade. Începând din orele serii, în jumătatea de vest a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat, ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile intra-montane. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 24 – 25 de grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 8 – 11 grade”, a menţionat Oana Catrina.
În a doua zi de Paşte, vremea va fi deosebit de caldă în majoritatea zonelor, dar în general instabilă, ceea ce înseamnă că, temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Meteorologul ANM a precizat că, pe arii relativ extinse, în nordul şi în centrul ţării, în zonele de deal şi de munte, şi pe alocuri în restul teritoriului, în a doua parte a zilei, ploile vor avea caracter torenţial şi nu sunt excluse căderile de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 – 17 grade, pe Litoral, şi 27 de grade în Muntenia şi în sudul Moldovei. În acelaşi timp, minimele vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade. (AGERPRES)

Conflict între Mândra și Consiliul Județean: clienții nu mai pot să facă stânga la magazinul din Cartierul Arhitecților

Carpalat SRL, compania care deține magazinele Mândra, a atacat documentația realizată de Consiliul Județean Sibiu care a stat la baza lărgirii și modernizării DJ 106C, în prelungirea Căii Cisnădiei.

Compania Carpalat SRL (Mândra) a făcut o plângere prealabilă și a cerut revocarea unei hotărâri a Consiliului Județean, dintr-un motiv mai puțin obișnuit: clienții nu mai pot vira la stânga pentru a intra înparcarea magazinului și sunt nevoiți să ocolească până la primul sens giratoriu. Actul atacat de cei de la Carpalat este HCJ 226/2019, prin care Consiliul Județean a aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, a Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 106C Sibiu – Cisnădie, tronson cuprins între km 1+176 – km 4+350, în vederea asigurării fluidizării circulației în zonă și relocare utilități”. Este actul care pune bazele proiectului de lărgire și modernizare a porțiunii de drum din zona Cartierului Arhitecților, despre care cei de la Carpalat spun că intră în conflict cu PUG-RLU Cisnădie și cu PUZ-ul prin care a fost construit magazinul de cofetărie-patiserie.
Consiliul Județean susține că documentația atacată de Carpalat nu are legătură cu PUG-ul și PUZ-ul respective, ci are la bază exclusiv faptul că noile reglementări de pe DJ 106C nu mai permit virajul la stânga de pe sensul de ieșire din Sibiu către Cisnădie, ci doar virajul la dreapta de pe sensul opus. Ca urmare, cei de la Mândra sunt nemulțumiți că persoanele care merg la cofetăria Mândra din Cartierul Arhitecților trebuie să ocolească pe la sensul giratoriu.
„Față de imposibilitatea soluționării cererilor sale, de reconfigurare a accesului la sediul propriu în sensul instituirii permisiunii de a se vira la stânga spre sediul societății direct de pe sensul de mers Sibiu-Cisnădie, așa cum a solicitat, fără nicio legătură cu documentația care a fost aprobată prin Hotărârea nr. 226/ 2019 sau cu actul administrativ în sine, petenta solicită revocarea acesteia”, mai arată președinta Daniela Cîmpean, în referatul prin care le cere consilierilor județeni să respingă cererea de revocare solicitată de Carpalat SRL.
În plus, ca argument juridic este adus și faptul că „Hotărârea nr. 226/ 2019 nu ar putea fi revocată de emitent întrucât, odată adoptată și dată publicității, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, obiectivul de investiții în cauză fiind realizat efectiv în proporție de 99%, având la bază DALI aprobat prin hotărârea criticată, fiind în curs de finalizare și urmând a fi efectuată recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii”.
Juriștii Consiliului Județean explică că „adoptarea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 226/ 2019 nu vatămă în niciun fel drepturile sau interesele legitime ale petentei, nefiind dovedită vreo legătură de cauzalitate între adoptarea actului administrativ şi o astfel de vătămare, dimpotrivă, ca urmare a realizării investiției ai cărei indicatori au fost aprobați prin Hotărârea nr. 226/ 2019, aceasta beneficiind, alături de toți rezidenții din zonă, de avantajele lărgirii și modernizării tronsonului de drum respectiv”.
Modernizarea și lărgirea la 2+1 benzi a DJ 106C a condus la o fluidizare vizibilă a traficului pe acest segment de drum, prin interzicerea virajului la stânga și crearea unei benzi pentru transportul în comun. Proiectul a inclus crearea a trei sensuri giratorii, care să permită locuitorilor din Cartierul Arhitecților să efectueze virajul la stânga fără să mai perturbe traficul. Mai mulți locuitori din zonă au criticat proiectul, cerând introducerea mai multor sensuri giratorii, motivând că distanța pe care trebuie să o parcurgă până la actualele sensuri giratorii este prea mare.

FOTO Îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării de peste 24.000 de euro, confiscate din Mediaş

În cursul zilei de joi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, cu sprijinul polițiștilor medieșeni și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu au desfășurat activități specifice în municipiul Mediaș, pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse contrafăcute.
În timpul controalelor efectuate în zonele comerciale ale municipiului Mediaș, polițiștii au descoperit patru agenți economici și o persoană fizică ce aveau expuse spre comercializare produse contrafăcute.
„Astfel, au fost întocmite cinci dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 102, aliniatul 1, litera b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 781 de produse din categoriile îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, în valoare de aproximativ 24.200 euro. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.