Acasă Blog Pagina 269

ULTIMA ORĂ: Scumpirea carburanților lovește România: Premierul și Guvernul iau în calcul măsuri radicale

Guvernul României e în alertă pe fondul creșterii alarmante a prețurilor la carburanți. Ilie Bolojan a discutat recent cu miniștrii Alexandru Nazare și Bogdan Ivan, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, ANAF, Consiliului Concurenței și ANAP, pentru a analiza situația pieței carburanților.

Surse Digi24 indică faptul că autoritățile iau în calcul două scenarii majore: plafonarea adaosului comercial sau introducerea unei accize flexibile, adaptate la evoluția prețului internațional al petrolului.

Premierul a subliniat pe Facebook că refuză să promoveze „soluții populiste care să creeze aparența unui ajutor”. El explică că pe piețele internaționale prețurile la combustibili au crescut între 40 și 60% din cauza blocării lanțurilor de aprovizionare, fenomen care afectează toate țările, inclusiv România.

„Am analizat situația aprovizionării, evoluția prețurilor și posibile soluții de temperare a scumpirii carburanților. Verificăm cum se formează prețurile pentru a evita creșterile speculative. Echipele tehnice vor lucra și la sfârșitul acestei săptămâni”, a adăugat Bolojan.

El a mai precizat că la începutul săptămânii viitoare va avea loc o nouă întâlnire pentru definitivarea deciziilor. „Nu sunt decizii ușor de luat, pentru că pericolele sunt multiple: nu putem controla prețul la care țițeiul intră pe piață, iar lanțurile de aprovizionare sunt perturbate.

Plafonarea arbitrară poate conduce la penurie, iar reducerea accizelor trebuie să garanteze scăderea prețurilor fără a afecta bugetul”, a explicat premierul.

Bolojan a concluzionat: „Oricare vor fi soluțiile adoptate, ele trebuie gândite până în cele mai mici detalii pentru a produce beneficii maxime cu efecte adverse minime. La asta lucrăm și asta vom livra.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Controale ANPC la nivel național: peste 1.900 de firme verificate în 5 zile și amenzi de 6,7 milioane lei

0

În perioada 16–20 martie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă campanie la nivel național, care a combinat acțiuni de control în mediul economic cu activități de educație dedicate consumatorilor.

Educație pentru consumatori: peste 1.000 de elevi informați

În paralel cu verificările din teren, ANPC a organizat sesiuni de informare la care au participat peste 1.000 de elevi din întreaga țară. Acestea au vizat drepturile consumatorilor și promovarea unui comportament responsabil în relația cu comercianții.

Peste 1.900 de operatori economici controlați

În cele cinci zile de controale, inspectorii ANPC au verificat peste 1.900 de operatori economici, identificând numeroase abateri de la legislația în vigoare.

Amenzi de 6,7 milioane lei și sute de avertismente

În urma controalelor, autoritățile au aplicat sancțiuni semnificative:

-1.393 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6,7 milioane lei

-660 de avertismente

-oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 137.000 lei

-oprirea temporară a comercializării unor produse în valoare de peste 5,72 milioane lei

-suspendarea activității pentru 11 operatori economici, până la remedierea deficiențelor

Nereguli grave descoperite în magazine și unități de alimentație

Printre principalele neconformități constatate de comisarii ANPC se numără:

-comercializarea ouălor fisurate sau murdare

-nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produse de origine animală

-utilizarea echipamentelor frigorifice cu depuneri masive de gheață și condens

-vânzarea de produse vegetale depreciate (lovite sau strivite)

-igienă precară în spațiile de preparare și depozitare

-ustensile uzate, cu rugină și impurități

-instalații electrice neizolate în spațiile de producție

-pavimente murdare, cu reziduuri alimentare și lichide

-acumulări de resturi în zonele de preparare a alimentelor

ANPC: educația consumatorilor rămâne o prioritate

Reprezentanții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor subliniază că, pe lângă sancțiuni, activitățile de informare vor continua, scopul fiind creșterea gradului de conștientizare și protejarea drepturilor consumatorilor din România.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: A MURIT legendarul Chuck Norris

Una dintre legendele filmelor de acțiune, Chuck Norris a murit, anunță TMZ și Variety, după ce fusese internat în spital.

Actorul american Chuck Norris, fost campion mondial la karate, a fost spitalizat în Hawaii după ce s-a simţit rău, a relatat publicaţia TMZ.

Fanii au fost uimiți, pentru că acesta postase mai multe filmulețe în urmă cu doar câteva zile în care se antrena.

Publicaţia nu a precizat circumstanţele acestei urgenţe medicale, ci doar că s-a produs „în decursul ultimelor 24 de ore pe insula Kauai.”

Reprezentanţii actorului au refuzat să ofere deocamdată informaţii suplimentare. Se știe doar că Chuck Norris „este într-o stare de spirit bună”.

Celebrul actor a împlinit săptămâna trecută 86 de ani.

Familia actorului a confirmat, în urmă cu câteva minute, decesul acestuia.

„Cu inimile grele, familia noastră împărtășește trecerea în neființă a iubitului nostru Chuck Norris, survenită ieri dimineață. Deși am dori să păstrăm circumstanțele private, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familia sa și a fost împăcat.

Pentru întreaga lume, a fost un artist al artelor marțiale, actor și un simbol al puterii. Pentru noi, a fost un soț devotat, un tată și un bunic iubitor, un frate incredibil și inima familiei noastre.

Și-a trăit viața cu credință, scop și un angajament neclintit față de oamenii pe care i-a iubit. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni din întreaga lume și a lăsat un impact de durată asupra atâtor vieți.

Deși inimile noastre sunt frânte, suntem profund recunoscători pentru viața pe care a trăit-o și pentru momentele de neuitat pe care am avut binecuvântarea să le împărtășim cu el. Dragostea și sprijinul pe care le-a primit de la fanii din întreaga lume au însemnat atât de mult pentru el, iar familia noastră este cu adevărat recunoscătoare pentru asta. Pentru el, nu erați doar fani, erați prietenii lui.

Știm că mulți dintre voi ați auzit despre recenta sa spitalizare și suntem cu adevărat recunoscători pentru rugăciunile și sprijinul pe care i le-ați transmis.

În timp ce jelim această pierdere, vă rugăm să respectați intimitatea familiei noastre în această perioadă.

Vă mulțumim că îl iubiți alături de noi”, au transmis membrii familiei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

George Simion contestă la CCR bugetul de stat 2026: critici dure la adresa Guvernului

0

Liderul AUR, George Simion, a anunțat vineri, 20 martie, că va ataca la Curtea Constituțională a României legea bugetului de stat pentru 2026, adoptată tot vineri de Parlament după dezbateri îndelungate.

Reacția vine în contextul aprobării proiectului de buget, pe care liderul AUR îl consideră lipsit de responsabilitate fiscală și orientat greșit din punct de vedere social și economic, relatează Mediafax.

Critici privind impactul asupra familiilor

George Simion a declarat că bugetul de stat 2026 ar putea afecta direct familiile și mamele din România, făcând referire la posibile modificări privind concediul maternal.

„Vorbim de mame, de viitoarele mame și de familiile care se gândesc dacă să facă un copil sau nu. Astăzi sunt sub semnul incertitudinii. Se va restrânge concediul maternal de la doi ani la un an”, a afirmat acesta.

Acuzații la adresa coaliției de guvernare

Liderul AUR a criticat și coaliția de guvernare, susținând că unele promisiuni bugetare nu au fost respectate, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile CASS pentru mame.

„Este rușinos modul în care cetățenii români sunt tratați, fiind ținuți dependenți de ajutoare ocazionale, în loc să se respecte legea”, a declarat Simion, subliniind că AUR a susținut amendamentele depuse la buget.

AUR contestă bugetul la CCR

Alianța pentru Unirea Românilor va contesta legea bugetului la CCR, considerând că prioritățile de investiții ale Guvernului sunt greșite.

Simion a criticat direcționarea fondurilor publice către proiecte precum construcția de stadioane, în detrimentul investițiilor în sectoare esențiale precum energia sau sprijinul pentru categoriile vulnerabile.

„Nu cred că de stadioane aveam nevoie acum. România are nevoie de investiții care să genereze prosperitate, cum ar fi producția și stocarea energiei”, a mai declarat liderul AUR.

Bugetul de stat 2026, adoptat de Parlament

Parlamentul României a adoptat vineri legea bugetului de stat pentru 2026, document care stabilește principalele alocări financiare pentru domenii precum sănătate, educație, investiții și infrastructură.

Proiectul a fost aprobat cu 319 voturi pentru, 104 voturi împotrivă și o abținere, în timp ce doi parlamentari nu au votat.

Adoptarea bugetului vine după mai multe zile de negocieri și dezbateri în comisii și în cadrul coaliției de guvernare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

GastroPan 2026: O explozie de tradiție, tehnlogie și inovație

0

Ediția GastroPan din acest an a transformat Sibiul într-un hub vibrant pentru profesioniștii din industria alimentară și ospitalitate. Am parcurs spațiul expozițional, de la un capăt la altul, pentru a vă prezenta cele mai inovatoare soluții expuse la Sibiu. De la arome istorice la utilaje de ultimă generație, evenimentul a reunit lideri de piață dornici să-și prezinte cel mai noi soluții.

Printre expozanți s-a numărat Atelier Rebul, brandul care a adus la expoziție celebra apă de lavandă, prima apă de colonie apărută vreodată pe piață. Maria Marcu a subliniat evoluția brandului către semnături olfactive complexe.

Pe partea de logistică, Toyota a prezentat modelul Proace Max, descris ca „angajatul care nu îți ia niciodată concediu medical”. Versatilitatea sa îl face ideal pentru transportul pe distanțe lungi și scurte, garantând fiabilitate afacerilor din domeniu.

Tehnologie pentru bucătării profesionale

Adrian Craioveanu a prezentat echipamentele de top de la DAAS România. Vizitatorii au putut vedea cuptoare specializate pentru gastronomie și patiserie, dar și soluții avansate de refrigerare, esențiale pentru orice bucătărie modernă.

Tot la capitolul tehnlogie, firma Panadami din Cisnădie a impresionat cu utilaje de producție proprie. Lucian, reprezentantul firmei, a evidențiat trei produse vedetă, inclusiv o mașină automată de tăiat prăjituri, care promite precizie maximă în laboratoarele de cofetărie.

Gustul autentic al tradiției

Nu au lipsit nici produsele artizanale. Pălinca Jamy din Harghita a adus arta distilării la GastroPan, prezentând distilate obținute 100% din fructe. Procesul lor riguros, de la fermentare la distilare, asigură o calitate apreciată de cunoscători.

De asemenea, Petry a încântat publicul cu specialități din carne preparate după rețete vechi de opt generații. Brandul reușește să mențină vie tradiția prin produse autetice, adaptate cerințelor actuale ale pieței.

Consultanță și branding global

Pentru antreprenorii care doresc să se dezvolte, Fabrica de Consultanță a oferit soluții pentru accesarea fondurilor nerambursabile. Sonia Bandrea a explicat cum proiectele de succes pot fi susținute financiar pentru a transforma ideile în realitate.

La nivel internațional, Csaba Salamon, CEO Convivis, a vorbit despre prezența brandului global la Sibiu, oferind expertiză în branding pentru sectorul food and beverage.

Agricultura României, în prag de criză: Victor Negrescu avertizează asupra riscurilor majore

0

Agricultura din România se confruntă cu provocări tot mai mari, pe fondul schimbărilor din piața globală și al noilor acorduri comerciale. Avertismentul vine de la vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, care atrage atenția asupra riscului unei crize iminente în acest sector strategic.

Agricultura românească, sub presiune

Potrivit lui Victor Negrescu, agricultura trebuie să facă față unor presiuni tot mai intense, de la creșterea costurilor la combustibil până la impactul tratatelor comerciale internaționale.

Oficialul subliniază că adaptarea rapidă la noile realități economice este esențială pentru evitarea declinului, relatează Mediafax.

El a declarat, în cadrul conferinței „România în noul context global. Oportunități și riscuri economice, agricole și comerciale”, că sectorul agricol trebuie să devină mai competitiv și mai eficient, prin: creșterea productivității, dezvoltarea lanțurilor valorice, utilizarea eficientă a fondurilor europene și anticiparea tendințelor globale.

Probleme de productivitate în agricultură

Un semnal de alarmă important îl reprezintă dezechilibrul dintre contribuția agriculturii la economie și numărul de persoane implicate în acest sector. Agricultura generează aproximativ 5% din PIB-ul România, dar angajează circa 25% din populație, ceea ce indică o productivitate scăzută.

Această situație evidențiază nevoia urgentă de modernizare și eficientizare a activităților agricole.

Acordurile comerciale și riscurile pentru fermieri

Victor Negrescu a atras atenția și asupra impactului acordurilor comerciale internaționale, precum Mercosur. Reacțiile din sectorul agroalimentar arată cât de vulnerabilă este piața locală în fața competiției externe.

În opinia sa, tendința la nivel european este de a semna tot mai multe acorduri comerciale, iar acest lucru poate duce la scăderea standardelor pentru produsele agricole.

Agricultura românească, într-un moment critic

Agricultura românească se află într-un moment critic, în care deciziile strategice și adaptarea la contextul global pot face diferența între dezvoltare și declin. Fără măsuri rapide și eficiente, există riscul ca România să își piardă poziția importantă în sectorul agricol european.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/ULTIMA ORĂ: Demisie urmată de vot decisiv: ATOP Sibiu are un nou președinte

Schimbare la conducerea Autorității Teritoriale de Ordine Publică Sibiu: János-Erivn Iakób este noul președinte.

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Sibiu, a avut loc ședința extraordinară a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Sibiu, convocată în urma demisiei din funcția de președinte a lui Mihai Dumitrescu.

În cadrul întâlnirii, membrii ATOP au procedat la alegerea unui nou lider. În urma votului exprimat, funcția de președinte a fost preluată de consilierul județean János-Erivn Iakób.

Noul președinte va avea responsabilitatea de a coordona activitatea instituției și de a consolida colaborarea dintre structurile implicate în menținerea ordinii și siguranței publice la nivelul județului Sibiu.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, care funcționează pe lângă Consiliul Județean. Deși nu are personalitate juridică, ATOP joacă un rol important în analiza activității instituțiilor de ordine publică și în formularea de propuneri pentru creșterea siguranței cetățenilor.

Prin activitatea sa, ATOP contribuie la identificarea principalelor probleme din domeniu și sprijină cooperarea între instituțiile responsabile, în beneficiul comunității locale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Investiție de milioane în viitorul meseriașilor: ateliere moderne la un liceu din Sibiu

Primăria anunță o nouă investiție importantă în dezvoltarea învățământului dual și profesional, prin amenajarea a două ateliere tehnice moderne la Liceul Tehnologic Independența Sibiu.

Noile spații vor fi construite pe strada Gladiolelor nr. 2, în curtea unității de învățământ, și vin ca soluție pentru relocarea activităților practice desfășurate până acum în imobilul Maria Tereza, care urmează să intre în reabilitare.

Proiectul, în valoare totală de 2,58 milioane de lei, va fi finanțat din bugetul local și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat că investiția este necesară pentru a asigura condiții moderne de pregătire practică pentru elevi,

„Vom amenaja în curtea liceului două ateliere necesare desfășurării activității practice a elevilor, acestea adăugându-se celor 5 spații existente. La final, le vom dota în funcție de specificul fiecăruia.”

Concret, proiectul prevede construirea unui atelier de tinichigerie, cu o suprafață de 134 de metri pătrați, și a unui atelier de mecanică, de 73 de metri pătrați.

Ambele clădiri vor fi moderne, termoizolate, dotate cu tâmplărie din aluminiu și sisteme de climatizare, pentru a asigura condiții optime de lucru.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, următorul pas va fi lansarea procedurii pentru execuția lucrărilor.

Investiția completează eforturile recente de modernizare a liceului, care a beneficiat deja de dotări prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul PNRR.

Printre echipamentele livrate se numără un simulator auto, truse de scule, instrumente de măsură, standuri didactice, utilaje și machete, toate menite să sprijine formarea practică a elevilor.

Prin acest proiect, autoritățile locale își propun să susțină dezvoltarea competențelor tehnice și să pregătească mai bine viitorii specialiști pentru piața muncii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România are buget pe 2026! Iată ce sume a adoptat Parlamentul, în bugetul de stat, pentru Pachetul de solidaritate

0

Parlamentul României a adoptat vineri, 20 martie, legea bugetului de stat pentru anul 2026, după mai multe zile de dezbateri intense și negocieri în interiorul coaliției de guvernare.

Bugetul stabilește alocările financiare pentru domenii esențiale precum investiții, sănătate, educație și infrastructură, având ca obiectiv susținerea dezvoltării economice.

Proiectul de buget a fost aprobat cu 319 voturi „pentru”, 104 „împotrivă” și o abținere, în timp ce doi parlamentari nu au participat la vot, potrivit Mediafax.

Opoziția, nemulțumită de măsurile de protecție socială

Reprezentanții coaliției au declarat că bugetul pentru 2026 este construit pentru a asigura stabilitate economică și pentru a susține proiectele de dezvoltare aflate deja în derulare. De cealaltă parte, opoziția a criticat modul de repartizare a fondurilor, susținând că lipsesc măsuri concrete pentru protejarea populației în contextul creșterii prețurilor.

În paralel, Parlamentul a adoptat și bugetul asigurărilor sociale de stat, cu 314 voturi „pentru”, 105 „împotrivă” și 12 abțineri. Acesta consolidează sistemul de protecție socială și sprijinul acordat categoriilor vulnerabile.

Dezbateri tensionate și negocieri politice

Adoptarea bugetului de stat 2026 a avut loc după dezbateri tensionate în plenul reunit al Parlamentului, începute joi seară. Discuțiile din comisiile de buget-finanțe au întârziat votul final, pe fondul unor neînțelegeri privind alocările bugetare.

Premierul a subliniat că votul asupra bugetului reprezintă un moment crucial pentru viitorul economic al României, menționând că documentul reflectă realist posibilitățile financiare ale țării în contextul economic actual.

În același timp, liderii politici au avut schimburi de replici dure, în special pe tema amendamentelor și a priorităților bugetare. Un punct central al disputelor a fost „Pachetul de Solidaritate”, destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile.

Pachetul de Solidaritate, inclus în buget

După negocieri intense, coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind includerea Pachetului de Solidaritate în buget. Acesta are o valoare de aproximativ 1,1 miliarde de lei, reprezentând circa 0,04% din PIB.

Inițial, amendamentul nu a întrunit suficiente voturi în comisii, generând blocaje și tensiuni politice. Ulterior, în urma unei întâlniri între liderii coaliției, s-a ajuns la o soluție de compromis, prin ajustarea unor cheltuieli bugetare.

Adoptarea bugetului de stat pentru 2026 marchează un moment important pentru direcția economică a României, în condițiile unui context economic dificil și al presiunilor sociale crescute.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Un gest de neatenție a trimis un om la spital: accident pe Calea Turnișorului

Un accident rutier s-a produs, vineri, pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu, unde un biciclist a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la fața locului și au demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele producerii incidentului.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Șura Mare, aflat la volanul unui autoturism și care se deplasa înspre Șoseaua Alba Iulia, ar fi efectuat un viraj la dreapta fără să se asigure corespunzător.

În urma acestei manevre, șoferul a acroșat un biciclist în vârstă de 68 de ani, din Sibiu, care circula în aceeași direcție de mers.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale. Biciclistul a suferit un traumatism de șold, fiind însă conștient în momentul preluării.

Acesta a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații și tratament de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Grindeanu: PSD respinge guvernul minoritar și alianța cu AUR

0

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis ferm că partidul nu va susține un guvern minoritar și exclude orice posibilă colaborare cu AUR. Declarațiile au fost făcute vineri, după adoptarea bugetului de stat în Parlament.

„PSD nu va vota un guvern minoritar și nu va face alianță cu AUR”, a afirmat liderul social-democrat în fața jurnaliștilor, subliniind direcția politică clară a partidului în actualul context, relatează Mediafax.

Poziția PSD privind bugetul și măsurile sociale

În cadrul aceleiași intervenții, Sorin Grindeanu a explicat și poziția partidului în dezbaterile din Comisia de Buget, după blocajul apărut în urma respingerii unui amendament important.

Este vorba despre „Pachetul de Solidaritate”, destinat categoriilor vulnerabile, precum pensionarii și copiii cu dizabilități. Liderul PSD a susținut că strategia colegilor săi a contribuit la impunerea acestor măsuri:

„Colegii mei au procedat corect, pentru că astfel am reușit să impunem pachetul de solidaritate. Nu este pentru PSD, ci pentru pensionari și copiii cu dizabilități.”

Bugetul de stat, adoptat după dezbateri intense

Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul în curs după mai multe zile de negocieri și discuții aprinse în coaliție. Documentul prevede alocări importante pentru domenii cheie precum investiții publice, sănătate, educație și infrastructură.

Proiectul a fost adoptat cu 319 voturi „pentru”, 104 „împotrivă” și o abținere, confirmând sprijinul majoritar pentru direcția economică propusă.

PSD, poziție fermă privind alianțele politice

Declarațiile lui Sorin Grindeanu vin într-un moment tensionat pe scena politică, în care se discută intens despre stabilitatea guvernării și posibile scenarii de coaliție. Mesajul PSD indică o poziție fermă și limite clare privind eventualele alianțe politice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Fondurile Europene Transformă Sistemul de Sănătate din România: Investiții Record în 2026

0

În 2026, Ministerul Sănătății beneficiază de 5 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile, dublu față de cei 2,5 miliarde de lei alocați în 2025.

Această creștere nu reprezintă doar o simplă diferență de buget, ci o oportunitate reală de modernizare a sistemului medical românesc, care ani de zile a fost afectat de lipsa investițiilor și amânările repetate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Unde vor fi folosiți acești bani

Fondurile europene vor fi direcționate către sectoarele cu cea mai mare nevoie:

-Ambulatorii de specialitate modernizate

-Programe de screening și prevenție

-Centre de sănătate mintală

-Achiziția de echipamente medicale de ultimă generație

-Extinderea rețelei de spitale care oferă servicii intervenționale

De ce contează investițiile în sănătate

Un sistem de sănătate solid nu se clădește doar ca reacție la crize. Este nevoie de investiții predictibile, inteligente și corecte, care să asigure:

-Infrastructură modernă

-Programe de prevenție eficiente

-Acces facil la diagnostic și tratament

-Condiții optime pentru pacienți și personal medical

Impactul fondurilor europene

„Fondurile europene au schimbat deja imaginea sistemului de sănătate din România. Astăzi vorbim despre spitale noi, secții reabilitate, unități medicale dotate corespunzător și proiecte care aduc serviciile medicale mai aproape de oameni. Schimbarea vine prin muncă și responsabilitate, iar încrederea în sistemul de sănătate se recâștigă tot prin oameni dedicați care aleg să ducă lucrurile până la capăt”, a precizat ministrul Rogobete.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI