Acasă Blog Pagina 2696

Senat: Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează

Amenzile contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează, a decis, luni, plenul Senatului prin adoptarea în unanimitate a unei propuneri legislative iniţiate de un grup de parlamentari PSD.
„Se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Amenzile (…) care au fost achitate parţial sau în totalitate de către debitori se restituie acestora la cerere, în termen de 40 zile de la data formulării cererii.
Amenzile neachitate de către debitori până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, prevede propunerea legislativă.
Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi contravenţional după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul din lipsă de informare sau pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma sau pentru că datele acestora nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.
„Sunt cazuri de persoane care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru într-o localitate din ţările vecine României. În baza acestor prevederi au fost amendaţi şi piloţii şi însoţitorii de zbor. Mulţi dintre cei amendaţi nu mai pot face dovada completării PLF, iar DSP-ul nu mai dispune de aceste date. Prin urmare, un proces individual sau colectiv împotriva instituţiilor statului ar duce această situaţie într-un blocaj din care vor avea de pierdut românii”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (AGERPRES)

Derby pentru promovare în Liga 2: FC Hermannstadt – U Cluj

0

FC Hermannstadt dispută în această seară un adevărat derby pentru promovare, la Mediaș, cu U Cluj.
În etapa cu numărul 4 din play-off-ul Ligii a 2-a, FC Hermannstadt joacă pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Cluj-Napoca. Confruntarea este una între ocupamentele locurilor 2, poziție ocupă de sibieni, respectiv 3, U Cluj-Napoca, în clasament. În primele 3 runde, sibienii au obținut două victorii și un rezultat de egalitate, în timp ce clujenii au remizat de două ori și au câștigat un singur meci.
În sezonul regular, oaspeții  de la ,,U” s-au impus cu 0-2, pe 8 martie, în etapa cu nr. 18, golurile fiind marcate de Fernandes și Tescan. Pentru această confruntare, din lotul lui Măldărășanu mijlocașul ghanez Baba Alhassan și fundașul stânga Raul Opruț sunt incerți.
Partida se dispută în această seară începând cu ora 19, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș. Biletele sunt disponibile pe site-ul bilete.ro, iar casa de biete de la Tribuna 2 a Stadionului Gaz Metan va fi deschisă de la ora 17:30.
“Într-adevăr după ultimul meci reacția noastră a fost una bună. Totuși, marți va fi un alt meci, unul foarte, foarte important, dar nu decisiv. Aportul publicului este foarte important. L-am simțit împotriva noastră în meciul cu Petrolul Ploiești, de exemplu, în ultimele 15 minute, atunci când adversarii au prins curaj datorită celor prezenți în tribune. Trebuie ținut cont de un aspect foarte important aici. A.F.C.Hermannstadt joacă mereu în deplasare, iar acest lucru în mod evient se simte.
Și din acest motiv ne dorim promovarea și apoi să ne reîntoarcem pe Stadionul Municipal din Sibiu, unde vom fi alături de suporterii minunați ai acestui oraș. Sunt convins că se va crea un entuziasm maxim, o emulație, iar noi vom simții cu adevărat aportul publicului din Sibiu. Pentru această partidă cu Universitatea Cluj-Napoca avem ceva probleme de lot, dar nimic foarte serios. Ce vă pot spune este că dacă nu va fi un jucător 100% apt de joc, acela nu va juca și va fi pe banca de rezerve sau în tribune.
Pe teren vom avea nevoie de fotbaliști care să fie dispuși 100% la efort, pentru că va fi o confruntare de angajament maxim”, a declarat Marius Măldărășanu, principalul celor de la FC Hermannstadt.

„Micul Prinț” face spectacol la Sibiu și Sfântu Gheorghe

0

„Micul Prinț” cucerește Sibiul, iar de aici va pleca spre Sfântu Gheorghe. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă una dintre cele mai frumoase povești din lume: „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Spectacolul în regia lui Bobi Pricop va fi prezentat luna aceasta atât la Sibiu, cât și la Sfântu Gheorghe.
Cele trei reprezentații ale „Micului Prinț” de la Sibiu vor avea loc sâmbătă, 16 aprilie, de la orele 11 și 18, și duminică, 17 aprilie, de la ora 11. Spectacolul va putea fi urmărit în deplasare, în cadrul festivalului „Zilele Sfântu Gheorghe”, miercuri, 27 aprilie, de la orele 15 și 17, în sala Teatrului „Andrei Mureșanu”.
„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite.
„În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.   Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa”, arată reprezentanții „Gong”.
Alături de micii prinți Matei Jeler și Carol Pușcariu, din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului Gong: Paul Bondane, Eliza Păuna și Lucia Barbu. Spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care Micul Prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.
Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.
Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de la Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (miercuri – vineri între orele 11 – 18, sâmbăta 10 – 18, duminica 10 – 14) sau online prin teatrulgong.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.

Romanul „Copia Carbon”, lansat la Biblioteca ASTRA

0

Cel de-al doilea roman al lui Sebastian Sifft, „Copia Carbon”, va fi lansat la Sibiu miercuri, 13 aprilie, de la ora 18. Gazda evenimentului va fi Biblioteca Județeană ASTRA.
Organizat de Editura Humanitas și Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, evenimentul din foaierul Corpului B al BJ ASTRA va cuprinde un dialog între autorul cărții și poetul Radu Vancu.
Publicat în anul 2021, în colecția „Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas, romanul lui Sebastian Sifft s-a aflat pe lista scurtă de nominalizări ale juriului național pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.
„Alex lucrează la o firmă de lobby. Livia face voluntariat la un ONG. Sunt expați, stabiliți la Bruxelles. În timpul unei excursii la Marea Mediterană, o întâmplare le bulversează viața. Degradarea survine lent, este inevitabilă, iar practicile cotidiene ale indiferenței devin din ce în ce mai evidente”, arată Humanitas.

„Trofeele de aur” ale Muzeului de Vânătoare, expuse online

1

„Trofeele de aur” ale Muzeului Cinegetic „August von Spiess” din cadrul „Brukenthal” se pot vedea și online. Instituția deschide, din aprilie și până în septembrie, expoziția online cu același titlu.
Muzeul de Vânătoare „August von Spiess” a fost deschis pentru public în 1966 şi reorganizat în 1981. Modernizat în perioada 2006-2007, a fost redeschis publicului la 25 februarie 2007 sub denumirea de Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare „August von Spiess”, iar în acest an aduce o expoziție online pentru vizitatorii săi, punând în valoare „Trofeele de aur”.
„Valorosul patrimoniu al Muzeului, denumit iniţial „Expoziţia de arme şi trofee de vânătoare” este alcătuit în principal din trofee de vânătoare autohtone şi africane provenind din trei mari colecţii: colecţia colonelului August R. von Spiess, colecţia inginerului silvic Emil Witting (1741-1787) şi colecţia de trofee cinegetice a Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu („Siebenbürgischer Verein für Naturwissenchaften zu Hermannstadt”). Multe dintre trofeele din colecția A. von Spiess au fost medaliate la concursurile naţionale şi internaţionale de profil din perioada interbelică”, au explicat reprezentanții Muzeului Național „Brukenthal”.
Curatorii expoziției sunt dr. Ghizela Vonica, dr. Nicolae Trif, Iulia-Maria Muntean și Ana-Maria Păpureanu.
FOTO principală – www.sibiu-turism.ro
 

Gaz Metan a reuşit primul gol din play-out, dar a pierdut partida cu CS Mioveni

0

Gaz Metan a pierdut luni seara, 1-2 pe teren propriu, cu CS Mioveni. Partida a consemnat primul gol al medieşenilor în play-out-ul Ligii I.
Aşa cum era de aşteptat, argeşenii au avut iniţiativa încă din startul partidei. Prima ocazie mare a celor de la CS Mioveni a venit în minutul 7 când Buziuc a executat o lovitură liberă de la mare distanță și a încercat poarta lui Grosz, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Jucătorii din Mioveni au deschis scorul în minutul 16, prin Bogdan Rusu care a înscris dintr-o lovitură de la 11 metri, obţinută de Tomczyk care a fost faultat de Grosz în încercarea acestuia de a repara o greșeală uriaşă a lui Maxim.
Șerbănică a avut o ocazie mare în minutul 20, dar șutul său a trecut peste transversala lui Grosz. Cei de la CS Mioveni au reuşit să mai înscrie în minutul 24. Rădescu i-a pasat în careu lui Tomczyk, iar atacantul polonez a șutat și l-a învins pe Grosz. Argeșenii au mai irosit o șansă importantă în minutul 32 când Tomczyk a nimerit bara porții celor de la Gaz Metan Mediaș, balonul a fost respins până la Buzic în fața porții, dar acesta a trimis cu latul peste transversală.
În repriza secundă, medieșenii au fost mai periculoși. În minutul 69, Maxim a centrat din lovitură liberă, Covaci a preluat balonul și a șutat, dar balonul a fost parat de Popescu. Gaz Metan a redus din diferență în minutul 80, când Mathaus s-a înălțat la o centrare expediată de Costea și a trimis cu capul la poarta lui Popescu. Pentru medieşeni urmează partida din deplasare cu Rapid programată luni, 18 aprilie, de la ora 20.30.

Misterioasa poveste a generalului locotenent Roger Cloutier, comandatul Forțelor Terestre ale NATO, „arestat” în Mariupol și reapărut în Izmir

„În război, prima victimă este adevărul” este un citat dintr-un politican american al secolului trecut, încă din vremea Primului Război Mondial. În războiul din Ucraina, știrile false și incertitudinile care planează asupra știrilor transmise de ambele părți sunt la cel mai înalt nivel. Povestea generalului Cloutier le depășește însă pe toate. Șeful Forțelor Terestre ale NATO, a devenit în aceste zile subiectul unei povești fantastice, a cărei origine este greu de identificat și ne arată cât mai amplu este războiul informațional care însoțește luptele pe teren.

Generalul Roger Cloutier, unul dintre cei mai mari șefi ai NATO, a coordonat pregătirea trupelor ucrainene și acum este subiectul zvonurilor privind arestarea sa de către Armata Rusiei. Există mai multe postări care dezmint această informație, însă ceea ce este interesant este faptul că prezența sa în Mariupol, care ar fi putut conduce la astfel de știri false, ridică și mai multe semne de întrebare.
Încă de la început trebuie să precizăm două lucruri. Pe contul de LinkedIn al generalului Roger Cloutier a apărut o postare care prezintă mai multe imagini de la o întâlnire a Grupului de Lucru al unității 46 Operații Terestre. Imaginile și informațiile care însoțesc postarea au fost publicate pe 5 aprilie și îl arată pe general ținând un speech, acordând o plachetă unui participant și apoi într-o poză de grup cu toți participanții la grupul de lucru. Aceleași fotografii și informații au apărut și pe pagina de Facebook a Forțelor Terestre NATO. Mai mult, la postarea de pe LinkedIn un comentariu al unui oarecare Surinder Puri, îl întreabă pe general dacă poate dezminți zvonurile și îi cere să se localizeze.

Fotografia publicată pe Twitter, pe 5 aprilie

„Dl. Puri, zvonurile sunt complet false. Dacă aveți alte întrebări, vă rog să le adresați biroului de afaceri publice al SHAPE”, răspunde generalul sau cel puțin așa reiese din postare. SHAPE este acronimul Supreme Head-Quarter Allied Powers Europe, cartierul general NATO din Belgia.
Zvonurile despre care vorbește acest Puri au apărut după ce Rusia a lăsat să se „strecoare” o informație potrivit căreia l-ar fi capturat pe generalul Cloutier în zona Mariupol. O informație ciudată, care pare că nu-și găsește locul în acest război.

Ce să caute unul dintre cei mai mari generali ai NATO în Mariupol? Am căutat care ar fi legătura sa cu Ucraina și am găsit o serie de informații oficiale care arată că generalul a fost cel care a coordonat acitvitățile de pregătire a militarilor ucraineni în ultimii ani. Probabil și înarmarea lor, pentru că mai mulți oficiali NATO, inclusiv Mircea Geoană, au declarat că „NATO a antrenat și echipat Forțele Armatei Ucrainei”. Pe același cont de LinkedIn al generalului Cloutier apar, de altfel, o serie de postări în care transmite diferite mesaje legate de Ucraina. Cel mai recent este postat în urmă cu o lună, după ce războiul începuse. Este însoțit de o serie de fotografii ale sale împreună cu generalul colonel Oleksandr Sirsky, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, omologul său la nivelul Forțelor Armate ale Ucrainei, dar mesajul este destuld e emoționant.
„Dați-mi voie să îl prezint pe Generalul Colonel Olksandr Sirsky. Este Comandatul Forțelor Armate Ucrainene și conduce luptele terestre împotriva invadatorilor ruși. Este soț, tată, Soldat și un patriot. Dar dincolo de toate astea este prietenul meu. Oleksandr mi-a cerut să distribui că lucrurile sunt dificile chiar acum, dar Ucraina va continua să lupte și el spune că Ucraina va câștiga!!! Vă rog să-l susțineți, bărbații și femeile din Forțele Armate Ucrainene, la fel și pe cetățenii Ucrainei, să-i aveți în rugăciuni. Oleksandr: Lumea este cu tine fratele meu. Continuă să lupți. Glorie Ucrainei. Glorie Eroilor” și îl „tăguiește” pe Michael Quinn, CEO al HireMilitary, care se ocupă cu recrutarea de militari.

 
 
Anterior, el avea și o postare care evocă un moment petrecut pe 4 iulie 2021, în Odessa, unde a participat alături de președintele Volodimir Zelenski, la exercițiul NATO See Breeze. Așadar, generalul Cloutier nu este un străin de Ucraina, ci, dimpotrivă, este un apropiat mai ales din punct de vedere miliar.
Prin valul de comentarii și zvonuri am găsit o altă poveste, care pare a veni dinainte de falsa arestare. Comentariul spune că generalul Roger Cloutier s-ar fi aflat, la un moment dat, după începerea invaziei, în zona Mariupol, în perimetrul combinatului de oțel Azovstal, pe care trupele ucrainene îl apără cu mari eforturi. Acolo este desăfșurat un batalion de infanterie marină al Armatei Ucrainei, dar și alți soldați. Am scris despre situația de acolo într-o analiză militară, care arată că celebrul Regiment Azov a fost izolat de ruși, în ultima zi, fiind practic despărțit de trupele care se află în combinat. Cel care spunea că generalul NATO e acolo susținea că este însoțit de circa 300 militari NATO.
Pentru a așeza lucrurile în context, trebuie să precizăm că mai multe informații referitoare la prezența de trupe NATO în Ucraina, la momentul invaziei rușilor, au mai apărut în presa occidentală, însă nu există informații privind momentul ieșirii lor din Ucraina.
O altă informație care a ridicat semne de întrebare a apărut în urmă cu circa o săptămână, având ca subiect același Mariupol. Rusia a anunțat că a doborât mai multe elicoptere care au sosit dinspre mare și care aveau ca misiuni, cel mai probabil, extragerea, salvarea unor comandați ucraineni prinși în luptele din Mariupol.
În fine, ultimele informații care au sosit dinspre armata ucraineană aflată în dispozitiv de apărare în Mariupol au fost apelurile făcute de comandanți, care susțineau că rămân fără muniție și alte resurse în curând.
Alte informații nu există în acest moment, cu excepția diferitelor dezmințiri făcute de diferite persoane, majoritatea bazate pe acea prezență la Izmir a generalului. Există inclusiv o persoană contact direct, care spune că l-a sunat pe generalul Cloutier după apariția zvonurilor și a fost liniștit de acesta că nu este nimic adevărat.
Rămâne însă întrebarea de ce rușii au ales să „scape” o informație despre un oficial NATO care ar fi putut dezminți oricând o arestare a sa. Și mai rămâne o întrebare mult mai importantă: a avut NATO trupe care au fost surprinse de război pe teritoriul Ucrainei?
SURSA FOTO: Facebook, Twitter, LinkedIn
 

Sibienii pot face programări la Dispensarul TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie

Reabilitarea Dispensarului TBC al Spitalului de Pneumoftiziologie s-a încheiat și toate serviciile medicale în această instituție au fost reluate.
Consulturile de pneumologie pentru adulți și copii, precum și efectuarea de servicii de radiologie sunt disponibile  în Dispensarul TBC, după încheierea lucrărilor de reabilitare, după cum anunță instituția. În punctul de Radiologie din dispensar vor fi efectuate toate radiografiile prescrise pentru pacienți de către medicii de familie – fie radiografii pulmonare, fie radiografii osoase.
 Programul de Radiologie este între orele 8:00 – 18:00, de luni până vineri.
 Consultațiile pentru adulți sunt acordate de doctor Lavinia Danciu  și doctor Sebastian Buga , iar consultațiile pentru copii, de medicul pediatru, pneumolog, Iulia Simina. Consulturile se fac în baza trimiterii de la medicul de familie și a cardului de sănătate, pe bază de programări la tel.0269 210 979, tel. 0790 012598 sau programări online – www.spital-tbc.ro/programări-online.
Clădirea Dispensarului TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a fost complet reabilitată în perioada 2021-2022, iar  valoarea totală a investiției as-a ridicat la 4.099.936,11 lei cu TVA, provenind din fonduri europene prin Programul Operațional Regional și fonduri asigurate de Consiliul Județean Sibiu. În perioada lucrărilor, serviciile medicale au funcționat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Aleea Filozofilor nr.3-5.
 

A fost emisă autorizația de construire pentru noul Kaufland

Unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din Sibiu – magazinul Kaufland din Sibiu care urcă la cinci numărul de unități ale acestei rețele în oraș – a primit autorizația de construire, la un an de la aprobarea PUZ-ului.

Primăria Sibiu a eliberat autorizația de contruire pentru magazinul Kaufland din Calea Cisnădie, de lângă cimitir, care va ocupa practic ultimul teren rămas liber din municipiul Sibiu, la granița cu Cartierul Arhitecților din orașul Cisnădie. Magazinul va funcționa la numărul 92 pe Calea Cisnădiei și se va conecta cu străzile existente prin trei căi de acces. Una va intra printr-un sens giratoriu chiar în Calea Cisnădiei și, respectiv, continuarea DJ 106C, iar celelalte două vor fi căi de acces cu str. Siretului și parcările din spatele blocurilor de pe această stradă, prin intermediul a două poduri ce vor traversa Valea Săpunului.
Lucrările autorizate de Primăria Sibiu prin autorizația emisă se referă la „construire hipermarket în regim parter și construcții anexe interioare și exterioare (container bufet tip „imbiss-grill” și terasa acoperită, spații tehnice, post trafo, rezervor psi, padocuri cărucioare, stații încărcare vehicule electrice), amenajări exterioare incinta (platforme parcare, spații verzi, drumuri, trotuare, rampă andocare), amenajare accese rutiere și pietonale, racorduri la drumurile publice, rețele tehnico edilitare în incintă, seminaristică rutiera și publicitară, totem publicitar, panouri de reclame pe fațade, organizare de șantier, conform PUZ aprobat cu HCL 150/22.04.2021”. PUZ aprobat pentru un teren de 12 hectare prevede inclusiv un regim de construire cu clădiri mixte, locuințe și spații comerciale, spații verzi etc. Terenul aparține Oasis Green Energy, aceeași companie care a dezvoltat parcul comercial Prima, din zona Veteranilor, la ieșirea spre Mediaș.
Terenul pe care va fi construit magazinul are 2,4 hectare și este delimitat de Cimitirul Municipal, Calea Cisnădiei/DJ 106C, Valea Săpunului și un drum de exploatare.
Valoarea declarată a construcțiilor care fac obiectul autorizației este de 10,5 milioane de lei.
Magazinul a generat ample discuții și controverse în Consiliul Local Sibiu, în special din cauza acuzațiilor de aglomerare a traficului din zonă. Ordinul Arhitecților din România, filiala Sibiu – Vâlcea, s-a opus de asemenea acestui proiect din mai multe motive. PUZ-ul a fost aprobat în aprilie 2021 cu majoritate de voturi. Între timp, a fost finalizat și proiectul Consiliului Județean Sibiu, de lărgire și modernizare a DJ 106C, care a inclus și crearea unui sens giratoriu la intrarea spre viitorul Kaufland.

Cum va fi vremea de Paști? Prognoza meteo pentru următoarele 14 zile

Primăvara s-a instalat în România, însă temperaturile scăzute și chiar negative sunt departe de a fi părăsit țara noastră și inclusiv zona Sibiului. Chiar dacă gradul de predictibilitate nu depășește 50%, meteorologii nu sunt generoși cu temperaturile pentru perioada care a mai rămas până la Paștele Ortodox.

Temperaturile vor crește în România și în regiunea Transilvaniei centrale în această săptămână, cu maxime ce se vor apropia de 20 de grade la începutul acestui weekend, dar cu minime apropiate de zero și chiar negative pe timpul noții, în zilele de marți și miercuri, anunță meteorologii. Ziua de Florii, 17 aprilie, când catolicii ssărbătoresc Paștele Catolic, va veni cu maxim 10 grade, după cum arată prognoza în acest moment, cu cer înnorat și probabilitate de ploaie pe parcursul zilei. În următoarele zile după Florii, vremea se va menține răcoroasă și închis, existând posibilitatea de ploi în prima parte a săptămânii viitoare. De joi, 21 aprilie, aerul s-ar putea încălzi, cu câte două grade pe zi, astfel că în weekendul Pașteului Ortodox sunt prognozate 16 grade ziua, la amiază, și 8-9 grade pe timpul nopții. Riscul de precipitații este scăzut, conform previziunilor făcute de meteorologi în acest moment pe baza simulărilor digitale.

Spitalul de Pneumoftiziologie își reduce simțitor paturile Covid-19

Unul dintre spitalele din județ aflate în prima linie în ultimii doi ani de panemie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, a decis să-și restrângă numărul de paturi alocate pacienților Covid-19, ca urmare a scăderii numărului de pacienți.
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a avizat modificarea structurii  Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, pentru cazuri confirmate sau suspecte de Covid-19, ceea ce înseamnă că paturile dedicate acestor pacienți se reduc. Conform Spitalului de Pneumoftiziologie, de la 60 de paturi câte au fost în ultimele luni, vor rămâne 20 de paturi. În același timp, Centrul de Evaluare a pacienților care sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2 rămâne în regim de spitalizare de zi, iar prezentarea pacienților în acest centru trebuie să se facă în primele 5 zile de la înregistrarea rezultatului pozitiv la testarea pentru detecția virusului.
Centrul de evaluare funcționează la parterul spitalului, Pavilionul COVID-19 și este deschis în zilele lucrătoare, în intervalul 8.00-14.00. În centrul de evaluare și tratament pot fi evaluați doar pacienții care au deja un test Covid-19 pozitiv efectuat de un centru autorizat: medic de familie, centre de testare, farmacii sau laboratoare de analize medicale, astfel încât să fie înregistrate ca persoane COVID-19 pozitive în platforma Corona FORMS.
În anul 2022, în compartimentul COVID-19 din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au fost spitalizați 249 de pacienți, iar în Centrul de Evaluare au fost investigați în regim spitalizare de zi un număr de 203 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2.
Situația icnidenței Covid-19 în județul Sibiu este în scădere în ultimele zile, cu un număr de 25 de cazuri pozitive raportate astăzi. În spitalele Covid-19 din județ mai sunt internate 48 de persoane, din care 5 sunt copii. Opt pacienți sunt în secții de Terapie Intensivă. În județul Sibiu s-au înregistrat săptămâna trecută opt decese ale unor persoane infectate cu SARS-COV-2. În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces. La nivelul întregii țări doar 3 persoane au decedat în ultima zi.

OFICIAL: Târgul de Paști din Sibiu se deschide vineri

O nouă ediție a Târgului de Paști din Sibiu va avea loc în această primăvară, după cum anunță organizatorii, aceeași cu cei ai Târgului de Crăciun din Sibiu. Deschiderea va avea loc în Vinerea Mare a Paștelui Catolic.

„După trei ani de pauză ne bucurăm foarte mult că putem organiza din nou Târgul de Paști. I-am dus dorul și cred că și sibienii și turiștii care vin în oraș în această perioadă a anului se vor bucura că zona centrală a orașului va fi din nou animată în timpul Sărbătorilor Pascale”, a anunțat Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Paști din Sibiu. Evenimentul va avea loc în acest an începând din 15 aprilie și își va închide porțile în 26 aprilie. Căsuțele târgului vor fi deschise între orele 11.00 și 21.50, iar gama de expozanți anunțată cuprinde de la dulciuri la decorațiuni de Paști, obiecte din ceramică și jucării, dar și produse alimentare, de la miere la patiserie sau clătite. Căsuțele vor fi amplasate sub forma unui gigant ou de Paști.
În centrul târgului vor funcționa pe toată durata evenimentului un carusel, trenulețul pe șine, un castel gonflabil și trambuline, precum și o min-pistă de karting. De asemenea, vizitatorii vor avea la dispoziție trenulețul turistic ce va pleca la ore fixe din Piața Mare, pe bulevardul Bălcescu, strada Cetății, str. Gheorghe Lazăr și retur. Târgul de Paști din Sibiu a fost organizat pentru prima dată în anul 2010, fiind unul dintre primele de acest tip, din țară.