Acasă Blog Pagina 2701

Au fost stabilite criteriile pentru acordarea locuințelor sociale din Mediaș

0

Aleșii locali din Mediaş au aprobat recent criteriile pentru acordarea locuinţelor sociale în anul 2022.
Potrivit hotărârii, tinerii care provin din instituţiile de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani primesc 20 puncte, de acelaşi punctaj urmând să beneficieze şi solicitanţii, persoane invalide gradele I şi II sau persoane cu handicap care fac dovada afecţiunilor cu certificate eliberate de instituţiile medicale competente.
Tot 20 de puncte primesc şi solicitanţii care au în întreţinere membrii de familie cu handicap. Venitul net lunar pe familie este un alt criteriu care stă la baza atribuirii locuinţelor sociale. Solicitanţii cu un venit lunar sub 200 de lei primesc 5 puncte, cei sub 400 de lei-4 puncte, sub 500 de lei-3 puncte, sub 600 de lei-2, iar solicitanţii cu venit sub 800 de lei primesc 1 punct. Cei care îşi doresc o locuinţă socială şi au calitatea de pensionar de limită de vârstă, veteranii şi văduvele de război sau urmaşii eroilor sau luptătorilor din Revoluţia de la 1989, care au acte doveditoare primesc câte 10 puncte.
De asemenea, persoanele persecutate politic, deportate ori constituite în prizonieri începând de la 1 martie 1945 primesc tot 10 puncte. De departe, cel mai mare număr de puncte, 60, îl primesc chiriaşii cărora li s-a pus în vedere prin hotărâre judecătorească să evacueze locuinţa, ca urmare a redobîndirii locuinţelor de foştii proprietari. Persoanele repatriate primesc 5 puncte, la fel ca şi cele considerate marginalizate social.
Numărul membrilor de familie şi a altor persoane aflate în întreţinere este un alt criteriu de acordare a punctajelor. Astfel, solicitantul primeşte câte un punct pentru fiecare persoană aflată în întreţinere. Hotărârea prevede şi familiile sau persoanele aflate în situaţie de risc din următoarele cauze: spaţiu insuficient pentru locuirea împreună a familiei lărgite-30 de puncte, persoane sau familii care sunt tolerate în spaţii de către proprietari-40 de puncte, chiriaşi în imobile aflate în stare avansată de degradare, sau provizorii, care fac imposibilă locuirea-40 de puncte.
De asemenea, familiile parentale sau monoparentale care au în întreţinere copii cu vârstă şcolară şi care nu urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii, va fi depunctată cu 5 puncte pentru fiecare copil aflat în asemenea situaţie. În sfârşit, vechimea cererii prin care s-a solicitat atribuirea unei locuinţe este un alt criteriu, fiind oferite câte două puncte pentru fiecare an. Hotărârea prevede şi situaţiile în care nu se pot acorda locuinţe sociale.
Astfel, persoanele care au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990, cele care deţin în proprietate o locuinţă în Mediaş sau altă localitate sau deţin, în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ al municipalităţii nu vor primi locuinţe sociale. De asemenea, persoanele care nu pot dovedi că au domiciliul stabil în municipiul Mediaş sau familiile care depăşesc venitul mediu pe economie pe familie nu vor putea primi o locuinţă socială.

Testele antigen mai puţin sensibile la Omicron

Testele antigen pentru depistarea COVID-19, care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron decât la variantele anterioare, au avertizat marţi autorităţile sanitare americane, transmite AFP.
Aceasta înseamnă că aceste teste au mai multe şanse să indice un rezultat negativ în ciuda unei infecţii – faimoasele fals negative – dacă o persoană este infectată cu Omicron.
„Datele preliminare sugerează că testele antigen detectează bine varianta Omicron, dar cu o sensibilitate redusă”, a declarat într-un comunicat spus Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA).
Agenţia a precizat, însă, că va autoriza în continuare utilizarea acestora, urmând instrucţiunile precise de utilizare.
„Dacă o persoană testează negativ cu un test antigen, dar este suspectată că are COVID-19, de exemplu având simptome sau o probabilitate mare de infecţie din cauza expunerii, este importantă continuarea cu un test molecular (sau PCR)”, potrivit FDA.
Testele antigen detectează antigenii prezenţi la suprafaţa virusului, în timp ce testele PCR caută materialul genetic al virusului. Primele erau deja mai puţin sensibile decât cele din urmă, aminteşte agenţia. Iar sensibilitatea lor este acum afectată din cauza numeroaselor mutaţii ale variantei Omicron.
Cu toate acestea, testele antigen, uneori numite teste rapide, sunt promovate pe scară largă de către experţi, deoarece pot fi făcute în mod regulat acasă la un cost mic şi astfel ajută la controlul epidemiei.
În Statele Unite, aceste kituri de testare acasă din ce în ce mai populare au lipsit recent, odată cu creşterea bruscă a contaminărilor legate de Omicron şi cu sezonul sărbătorilor de sfârşit de an.
Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a anunţat achiziţionarea a 500 de milioane de teste rapide pentru a fi făcute la domiciliu, care pot fi comandate gratuit de americani printr-un site dedicat, începând din ianuarie. (AGERPRES)

OMS: Riscul prezentat de Omicron rămâne „foarte ridicat”

Riscul reprezentat de varianta extrem de contagioasă a coronavirusului Omicron în lume rămâne „foarte ridicat”, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.
„Riscul general asociat cu noua variantă îngrijorătoare Omicron rămâne foarte ridicat”, a avertizat OMS în buletinul epidemiologic săptămânal.
„Dovezi de încredere arată că varianta Omicron are un avantaj de creştere faţă de varianta Delta, cu o rată de dublare la două-trei zile”, a adăugat OMS, menţionând că „o creştere rapidă a incidenţei cazurilor este observată într-un număr de ţări”. (AGERPRES)

Localitatea Axente Sever, pe lista de recomandări a unui prestigios ghid internaţional

Un prestigios ghid internaţional a inclus o localitate din judeţul Sibiu pe lista recomandărilor sale. Pe lângă Axente Sever, Ghidul Verde Michelin a inclus alte două localităţi din ţara noastră pe lista respectivă.
Localitatea Axente Sever se află pe lista de recomandări a Ghidului Verde Michelin în ceea ce priveşte destinaţiile turistice în trei sate mai puţin cunoscute din România, după cum anunţă publicaţia online Le Petit Journal. În afara localităţii Axente Sever, mai este menţională şi Curtişoara, o localitate din judeţul Gorj şi Arbore din judeţul Suceava.
„Spre nordul judeţului Sibiu, în Podișul Transilvaniei, găsim satul săsesc Axente Sever. Atestată oficial în prima parte a secolului al XIV-lea (în 1305), localitatea a purtat inițial numele de Frâua. Schimbarea numelui a venit în 1931, la împlinirea a 25 de ani de la moartea revoluționarului român Ioan Axente Sever. Făcuse campanie pentru eliberarea națională a românilor din Transilvania, în timpul revoluției române de la 1848. Peisajul rural al satului este dominat de biserica fortificata cu hramul Tuturor Sfinţilor şi atestată documentar încă din secolul al XIV-lea.
Acesta are o navă pătrată și un cor pentagonal construit din piatră, care reprezintă și cea mai veche parte a clădirii religioase. Biserica este unul dintre puținele monumente religioase din Transilvania care are turnul clopotniță deasupra corului.
Fortificarea bisericii a început în a doua parte a secolului al XV-lea, pentru a proteja clădirea de numeroasele invazii turcești care aveau loc în această perioadă. Cu această ocazie, naosul, altarul sanctuarului și absida au fost ridicate la un singur nivel. În aceeaşi perioadă a fost construita incinta ovală. cu pereţi cortină înalţi de 6-8 metri”, este recomandarea pentru Axente Sever.
SURSĂ FOTO: Wikipedia

Junii Sibiului fac spectacol la TVR1, Ceata Junilor în Piața Mare

0

Junii Sibiului au un program încărcat în noaptea dintre ani. De Revelion, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vă dau întâlnire pe postul TVR 1, iar de la ora 21 Ansamblul „Ceata Junilor” va aduce jocuri populare și obiceiuri de Anul Nou, în Piața Mare a Sibiului.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, răspunde provocărilor venite din partea Televiziunii Române. Astfel, după repetiţii intense, pregătiri de recuzită, montări speciale, deplasări şi, implicit emoţii, Junii Sibiului salută publicul din faţa micului ecran chiar în noaptea de Revelion, prin intermediul emisiunii „Vedeta Populară”. Conform organizatorilor, îi vom descoperi pe artiştii sibieni în ipostaze inedite, când îi vor susţine, prin dans, pe finaliștii celebrului concurs „Vedeta populară”. Muzica lăutărească şi cele mai cunoscute melodii din zona pe care o reprezintă concurenţii sunt cele două probe de foc în urma cărora se va decide „Vedeta populară”, vineri 31 decembrie, începând cu ora 2, la TVR 1.
Astfel, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău şi artiştii de la Junii Sibiului, îmbrăcaţi festiv la costum cu papion şi rochii elegante, vor aminti de Revelioanele de altădată, cu dansuri nemuritoare şi muzică lăutărească. Aceiaşi Juni vă poartă în Noul An pe ritmuri aromâne, împreună cu Formaţia Pindu şi Cornelia Rednic, dar şi pe ritmuri greceşti, alături de Niculina Stoican şi Ionuţ Galani. După obiceiul din străbuni, Junii Sibiului şi „Lăutarii” ne dăruiesc jocuri populare româneşti, Pluguşorul şi urările de bine, la trecerea dintre ani.
„Vedeta Populară” îşi propune să lanseze noi talente în folclorul muzical; concurenţi de toate vârstele îmbracă straie populare din regiunile istorice ale ţării pentru a dovedi că pot deveni Vedeta populară. De-a lungul celui de-al VII-lea sezon al emisiunii, le-au fost alături Iuliana Tudor, juriul de specialitate şi o întreagă echipă de producţie, precum şi orchestre celebre şi ansambluri profesioniste din ţară.
Obiceiuri de Anul Nou, în Piața Mare
În noaptea dintre ani, în Piaţa Mare a oraşului Sibiu, ne bucurăm de obiceiuri de iarnă.
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” va prezenta, începând cu ora 21, un program de jocuri populare româneşti şi datini de Anul Nou, în cadrul Revelionului 2021/2022.
Festivalul „Ioan Macrea”, la TVR3
Mai devreme, adică joi, 30 decembrie, de la ora 15, în fața micilor ecrane, puteți redescoperi o parte din Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea”, căci pe TVR 3 fac spectacol trei dintre ansamblurile profesioniste invitate la cea de-a XXIII-a ediție a manifestării: „Ciprian Porumbescu”, „Banatul” și „Baladele Deltei”.

Peste 1 milion de euro ajutor financiar din partea guvernului pentru Aeroportul Sibiu

0

Aeroportul din Sibiu va primi o sumă consistentă din partea Guvernului României, parte din pachetul de ajutor de stat ce a fost aprobat de executiv. Șase cele mai mari aeroporturi din România au primit un total de 42,2 milioane de lei, iar alte șase aeroporturi primesc în total 41,4 milioane.

Guvernul România a alocat Aeroportului Sibiu, ca ajutor de stat, suma de 6,65 milioane de lei, aproximativ 1,3 milioane de euro, „în vederea asigurării activității aeroporturilor regionale cu un trafic situat între 200.000 și 3 milioane de pasageri pe an”. Aeroporturile din Cluj, Craiova și Bacău au primit sume mai mari, între 7,9 și 9 milioane de lei, în total fiind acordate acestor aeroporturi regionale, în care este inclus și Sibiul, 42,5 milioane de lei. În același timp, aeroporturile din Arad, Maramureș, Bihor, Satu Mare, Mureș și Tulcea, au primit între 3,3 și 8,8 milioane de lei, adică în total 41,5 milioane de lei.
Sumele acordate acestor aeroporturi provind din sume defalcate din taxa pe valoare adăugate, potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Guvernul României. Sumele vor fi alocate bugetelor județelor în care se află aeroporturile, „pentru depășirea dificultăților financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemia de COVID-19”.
Ajutorul de stat a fost aprobat de Uniunea Europeană, în contextul scăderilor masive de trafic de pe aeroporturile europene, în perioda care a trecut de la apariția pandemiei de coronavirus.
Aeroportul Sibiu intenționează să-și extindă terminalul de pasageri și să-și modernizeze spațiile în care funcționează. Suprafața terminalului se va dubla, iar numărul pasagerilor ce vor tranzita aeroportul, estimați după extindere, va ajunge la aproximativ 2,5 milioane anual.

FOTO Spălătoria Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, dotată cu echipamente moderne

0

Spălătoria Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a fost dotată cu un calandru electric profesional modern, esențial pentru uscarea și călcarea lenjeriilor si echipamentelor medicale.
În plus, temperatura înaltă, de până la 150 grade Celsius, asigură un grad sporit de decontaminare din punct de vedere epidemiologic, în condițiile în care la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie sunt spitalizați pacienți cu diverse boli respiratorii contagioase, precum tuberculoză sau Covid-19.
Echipamentul special pentru spălătorii profesionale este de ultimă generație, fiind prevăzut cu sistem de siguranță pentru mâini, sistem de siguranță în caz de cădere de tensiune pentru rufe, buton frontal de urgență, panou de comandă digital, precum și posibilitatea de a regla automat viteza de călcat și temperatura.
Cadrul este confecționat din oțel inoxidabil, lungimea activă a tamburului este de 1,60 m, iar benzile sunt rezistente la 200 grade Celsius. Valoarea calandrului profesional a fost de aproximativ 50.000 de lei, bani asigurați din veniturile proprii ale spitalului.
De asemenea, printre noile dotări achiziționate în spălătoria spitalului se numără și un uscător de rufe profesional cu o capacitate de aproximativ 35 de kilograme. Uscătorul beneficiază de încălzire pe gaz, tambur din oțel inoxidabil, ciclu antișifonare, indicator filtru scame, programul încheindu-se cu un ciclu de răcire. Valoarea uscătorului este de 30.000 lei. Cantitatea de lenjerie și costume medicale spălată lunar în spălătoria spitalului se ridică la aproximativ 3.500 de kilograme.
Valoarea investițiilor Spitalului de Pneumoftiziologie în aparatură și echipamente, finanțate din venituri proprii, în anul 2021, a fost de aproape 830.500 lei.

GALERIE FOTO Idei urbane inteligente pentru Primăria Sibiu: cum pot designerii și arhitecții să transforme un oraș

Modernizarea urbană nu înseamnă doar asflatarea unor străzi de pământ sau reparațiile celor uzate de timp. Un oraș modern este caracterizat de soluții ingenioase, de inovații care fac viața locuitorilor săi mai confortabilă, mai plăcută și mai lipsită de griji.

Pentru ca o localitate să fie prosperă ea are nevoie de locuitori fericiți, care muncesc, produc și se bucură de viața lor, atât în familie, acasă, cât și în spațiile publice. Interesul oamenilor de a rămâne sau de a se muta într-o localitate este direct proporțional cu interesul administrației locale de a face orașul mai atractiv. Ideile inovatoare nu au lipsit niciodată din marile orașe, acolo unde arhitecții, designerii, inginerii au venit cu soluții ingenioase și în accelași timp amuzante uneori, capabile să dea culoare, și care toate laolaltă fac ca aceste orașe să fie dorite de oameni.
Scaunele pentru spații publice, băncile individuale, sunt cele mai cunoscute obiecte de mobilier urban și îmbracă nenumărate forme dacă faci înconjurul lumii, prin orașele inteligente. Primăriile au pus la treabă arhitecții și designerii și au instalat în parcuri, în piețe, de-a lungul bulevardelor diferite tipuri de scaune și șezlonguri. De exemplu, scaunele „plutitoare” din Sidney nu sunt la fel de uimitoare precum cele din Piața Huet, pe care nu stă aproape nimeni, dar trebuie să recunoaștem că ar arăta bine în Sibiu. La fel și rețeaua de bănci care imită rădăcinile unui copac sau hamacurile amplasate într-un spațiu public de lemn. Idei sunt multe, se caută realizatori.


Una dintre aceste idei este concretizată de băncile cu suport pentru computer sau cărți, perfecte pentru cei care vor să lucreze sau să învețe în mijlocul naturii. Cu costuri reduse și cu utilizare multiplă (pote fi folosită și ca o bancă obișnuită), banca cu birou inclus ocupă la fel de puțin spațiu precum băncile clasice.

Leagănele pentru mama și copilul sunt soluții ingenioase și utile totodată. Realizarea lor nu este complicată, astfel că nici costurile nu ar trebui să fie mari. Un exemplu de acest fel este leagănul Express Swing, produs de o companie din SUA și regăsit în mai multe parcuri. (SURSA FOTO: Pinterest, Imgur, Facebook, Instagram).

Băncile cu șezut rotativ sunt soluția pentru ca suprafețele pe care ne așezăm să nu fie ude după ploaie. O simplă rotire și scândurile uscate de dedesubt ies la iveală. Modelul din fotografie a fost gândit de un designer din Coreea de Sud.

Capacele de canal cu harta orașului pot reprezenta o soluție care înlocuiește harta clasică, ce uneori nu e de găsit sau e ruptă. Chiar dacă astăzi Google Maps ne ajută să ne orientăm în cel mai necunoscut oraș din lume, trebuie să recunoaștem că soluția capacelor de canal este una ingenioasă.

Băncile pe șine au venit ca răspuns la nevoia de umbră în țările cu climă aridă. Dar această idee nu este de neglijat nici în zonele noastre, pentru că soarele devine supărător în verile toride.

Standurile pentru biciclete cu acoperiș pentru șa, pe care le putem găsi în Danemarca, arată cât de mare este grija municipalității pentru cei care utilizează acest mijloc de transport. Chiar dacă o soluție mai ieftină ar fi o pungă de plastic, trebuie să recunoaștem că e mai simplu să parchezi bicicleta fără grija ploii.

Tot în Danemarca sunt și hamacele pentru parcuri fără copaci. Altfel spus, nevoia de relaxare a locuitorilor poate fi satisfăcută și în zonele în care nu sunt copacii tradiționali care sunt folosiți la agățarea unui hamac.

În ton cu specficiul național, olandezii au creat aceste scaune sub formă de lalea, care se deschid și se rotesc după soare sau după ce dorește utilizatorul. Sunt foarte frumoase, decorative și, în același timp, utile.

Sibiul nu are cabine telefonice, dar ideea rămâne una bună ca sursă de inspirație pentru alte proiecte. O cabină telefonică transformată în acvariu arată excelent în orice oraș din lume, dar ea vine din Japonia, la inițiativa unor studenți din Osaka.

Mesele de picnic pentru toate vârstele sunt reprezentative pentru soluțiile urbane care caută să ajute comunitatea. Gândite pentru a putea fi folosite de toată lumea, de la copii, la adulți, de la persoane în scaun cu rotile la familii numeroase. Iar soluțiile pentru cei cu disabilități sunt destule pentru a putea fi luate ca model.

Terenurile de sport sunt la mare căutare în orice oraș, pentru că lupta pentru spații este mare. Un astfel de teren care recuperează o zonă neutilizată, care este și spectaculos desenată, nu poate decât să crească atractivitatea cartierului, iar copiii se pot muta din fața computerului în fața coșului de baschet.

Spațiile care oferă internet, sub forma unor hot-spoturi gratuite, însoțite de prize USB pentru încărcare și, eventual, și ca spații de relaxare sunt cele mai la modă soluții urbane. Fie că este o bancă smart, fie o fostă cabină telefonică (în cazul de față în Shanghai), ce oferă și liniștea unei convorbiri, orice soluție de acest gen este binevenită într-un oraș precum Sibiul.

Plajele artificiale sunt tot mai prezente în marile orașe, fie că sunt construite pe malul unor râuri, fie pur și simplu în zone verzi. După modelul pus în practică pe malul Lacului Binder, administrația ar putea crea astfel de plaje și pe râul Cibin, aproape de răcoarea apei. În exemplul din fotografie avem o plajă realizată pe Sena, în Paris. În weekendurile de vară, strada din dreptul plajei este închisă traficului și se transformă loc de derulare a unor festivaluri sau evenimente publice.

De ce să stăm pironiți în stația de autobuz, când putem să ne dăm în leagăn? O astfel de soluție, inedită ce-i drept, a fost pusă în practică în Canada, în orașul Montreal.

Pistele pentru biciclete se înmulțesc, dar ele sunt departe de a avea un standard de siguranță și confort pe care ni l-am dori cu toți. În puținele cazuri în care acest lucru s-a întâmplat, culoarea închisă a pistei devine complet întunecată pe timpul nopții. Nu este cazul pistelor vopsite în culori fosforescente (exemplu din Polonia), care sunt vizibile astfel și pe timp de noapte. Ele sunt utile mai ales pe șoselele care nu se află în zone cu iluminat public.

Străzile cu autocurățare fac parte deja din echipamentele sofisticate de urbanism. O astefl de instalație trebuie prevăzută încă de la momentul proiectării și asfaltării, dar ea aduce mult mai mult confort și curățenie în oraș.

Skateboard-urile sunt deja un mod de viață pentru copii și depozitarea lor la școală sau în zonele de relaxare reprezintă o problemă. Această soluție utilizată la o școală din Marea Britanie arată cât de ușor este să pui în funcțiune creativitatea în folosul comunității.

Spațiul de observare scufundat în mijlocul lacului, construit în Austria, este o idee nu doar genială, ci și extrem de atractivă pentru turiști și localnici. Copiii pot fi aduși mai ușor în mijlocul naturii, pentru a observa viețuitoarele din apă, dar și pentru a se relaxa în liniștea de pe lac.

Parcările verticale sunt o soluție despre care s-a tot vorbit și nu a fost descoperit până acum niciun neajuns. Sunt ușor de montat, pot fi amplasate în spații relativ mici și deservesc locuitorii din zone aglomerate, fără costuri prea mari, în comparație cu o parcare zidită.

Toboganele care însoțesc scările din oraș pot reprezenta o alternativă la parcurile de joacă, dar și o metodă amuzantă de coborâre pentru cei care se grăbesc.

După câteva zile libere, România sare din nou peste 1000 de cazuri. La Sibiu situația este stabilă

0

Peste 1000 de persoane infectate cu Covid au fost raportate astăzi de autorități, la finalul zilelor libere de Crăciun, în care numărul celor care s-au testat a fost tot mai mic. Chiar dacă nu este deocamdată un semn al revenirii infectărilor, cifrele sunt un semnal de alarmă pentru autorități.

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.144 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2, fiind în același timp anunțate 67 de decese produse în ultima zi, din care 65 ale unor persoane cu comorbidități. Dintre decedați, 57 erau nevaccinați, ceilalți 10, vaccinați, fiind persoane cu comorbidități.
În spitalele din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este astăzi de 2.418. Dintre acestea, 393 sunt internate la ATI. Dintre cei 393 de pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 54 sunt minori, 47 fiind internați în secții și 7 la ATI.
Situația din Sibiu
După trei zile cu un număr redus de cazuri, în care este foarte probabil ca persoanele simptomatice să fi amânat testarea, au fost raportate 24 de cazuri noi, o creștere mică față de ieri și o revenire la nivelul de 20 – 40 de cazuri din ultimele săptămâni. A fost înregistrat și un deces al unei femei în vârstă de 78 de ani, internată în ATI, în Sibiu, care nu era vaccinată, fiind totodată raportat un deces mai vechi, al unui bărbat de 87 de ani, nevacinat, din Sibiu.
În spitalele sibiene mai sunt internate 49 de persoane, dintre care pe ATI 6 persoane toți adulți. Dintre bolnavii Covid, doar opt au certificat de vaccinare, potrivit datelor transmise de autorități.

Sindicate Sănătate: Personalul TESA din sănătate a fost eliminat de la creşterile salariale

0

Personalul TESA din sănătate a fost eliminat din categoriile care vor primi majorări salariale în 2022, după ce nu a avut parte de creşteri salariale nici în 2021, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, co-preşedintele Comitetului Director al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, Radu Vasile, în timpul mitingului organizat în faţa sediului Guvernului de organizaţia sindicală.
„Principala noastră problemă e neaplicarea Legii 153 pe 2021 şi 2022, faptul că nu ni s-au acordat cele două sferturi. Iar nemulţumirea şi mai mare e ordonanţa care s-a dat acum câteva zile cu privire la creşterile salariale la personalul auxiliar din sănătate, de unde a fost eliminat personalul TESA.
Personalul TESA reprezintă acel personal fără de care un spital nu poate funcţiona. Începând de la instalator, electrician, economist, jurist, inginer şi aşa mai departe. Ei se simt nu doar frustraţi, ci se simt furaţi, se simt păcăliţi. Echipa medicală nu e formată niciodată doar din două categorii profesionale, medici şi asistente; echipa medicală e formată din tot personalul medical, inclusiv din infirmieră, îngrijitoare, brancardier, personal TESA şi aşa mai departe.
Conform Legii salarizării, toţi angajaţii sistemului, inclusiv personalul TESA (trebuia să primească în 2022 majorările prevăzute de lege, n.r.). Însă personalul TESA a fost eliminat. Nu avem o explicaţie logică de ce au rămas pe afară”, a afirmat Radu Vasile.
Reprezentantul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a precizat că ultima majorare salarială acordată personalului TESA a fost în 2020, conform Legii 153, iar această categorie nu beneficiază de sporuri.
„În 2021 s-a dat (angajaţilor din sistemul sanitar, n.r.) jumătate din cât se putea acorda pentru acel an, dar nici această creştere simbolică care s-a acordat în 2021 nu s-a aplicat pentru personalul TESA. Iar personalul TESA e acel personal din spitale care nu beneficiază de sporuri.
Ei au doar salariul lor de încadrare, care e ruşinos de mic. Ultima majorare de salarii la personalul TESA a fost în 2020, când au fost la toţi bugetarii majorările din Legea salarizării, erau cele 4 sferturi care trebuiau să se aplice câte unul în fiecare an, câte 25% pe an. S-au aplicat doi ani, iar în 2021 nu s-au mai aplicat, iar în 2022 va fi exact la fel. Deci ar fi 2 ani de blocaj. E anormal, ţinând cont de faptul că în aceşti doi ani personalul medical a dus războiul cu pandemia împreună cu personalul TESA.
Şi războiul nu s-a terminat, pentru că vine valul 5, iar noi continuăm la fel, cu concedii neacordate, ore suplimentare acumulate cu sutele – aşa se lucrează în sistemul de sănătate. Dacă în alte sisteme bugetare – şcolile se închid, intră pe online, ceilalţi lucrează de acasă, la noi nu se poate să lucrezi de acasă, trebuie să fii acolo. Deci e o nemulţumire reală, corectă, iar ai noştri sunt cei mai dezavantajaţi”, a menţionat Radu Vasile.
Liderul sindical a mai arătat că din cauza salariilor mici, membrii personalului TESA părăsesc sistemul bugetar pentru a se angaja în domeniul privat.
„Să nu mai vorbim de faptul că noi am devenit un fel de trambulină, mai ales pe personal TESA: nu angajează nimeni debutanţi, angajăm noi, că suntem obligaţi, avem posturi libere, vin doar debutanţii, stau 2-3 ani, se specializează şi pleacă în privat, şi o luăm de la capăt tot cu debutanţi”, a încheiat Radu Vasile.
Câteva zeci de membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” au participat, marţi, la un protest în faţa sediului Guvernului, solicitând acordarea drepturilor salariale legitime – plata salariului de bază la nivelul prevăzut de Legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din sănătate, inclusiv pentru personalul nemedical-TESA, dar şi raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază amintit anterior pentru toate categoriile de salariaţi şi calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.
Sindicaliştii din sănătate mai solicită recunoaşterea schimbului de tură ca timp de muncă şi recunoaşterea stagiului de cotizare suplimentar efectuat de profesioniştii din sănătate; renegocierea părţii privitoare la sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi includerea în cadrul acestuia a tuturor strategiilor de acţiune prevăzute ca anexe la contractul colectiv de muncă la nivel de sector. (AGERPRES)

Doi bărbaţi cercetaţi de poliţişti pentru că ar fi prezentat permise de conducere false

Doi bărbaţi, din Moşna şi Veştem, sunt cercetaţi penal pentru conducere fără permis, respectiv uz de fals după ce au fost verificaţi de poliţiştii rutieri.
Luni după amiaza, pe Drumul Naţional14A, între Mediaș și Blăjel, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Moșna. Bărbatul le-a înmânat polițiștilor rutieri un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, existând suspiciunea că documentul este unul fals. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.
Pentru săvârșirea acelorași infracțiuni este cercetat și un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Veștem, descoperit conducând un autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu, luni seara în jurul orei 21,30. Deși bărbatul nu figurează în bazele de date ca posesor al permisului de conducere, acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, document căruia i-ar fi lipsit elementele de siguranță specifice. Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.

Pieton lovit pe trecere, în Sibiu

0

Un sibian în vârstă de 88 de ani a fost accidentat pe o trecere de pietoni, marți dimineața.
Polițiștii rutieri au stabilit că un șofer în vârstă de 79 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga spre Bulevardul Milea a acroșat un pieton în vârstă de 88 de ani, care traversa strada. Octogenarul a fost rănit în urma impactului.
Acesta a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Polițiștii rutieri sibieni au demarat o anchetă în acest caz.