812 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate de miercuri până joi în România. De asemenea, au fost raportate 84 de decese. La terapie intensivă sunt internați 600 de pacienți.
Până joi, 16 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.796.230 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.696 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.721.785 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 58.019 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
De miercuri până joi au fost raportate de către INSP 84 de decese, dintre care 19 anterioare intervalului de referință, (39 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 84 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 la categoria de vârstă peste 80 ani. 78 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.482. Dintre acestea, 600 sunt internate la ATI. Dintre cei 600 de pacienți internați la ATI, 53 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 75 sunt minori, 71 fiind internați în secții și 4 la ATI.
10 cazuri noi de coronavirus şi două decese a înregistrat judeţul nostru de miercuri până joi. De la debutul pandemiei și până în prezent în judeţul Sibiu au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 43.086 de persoane. Până joi s-au vindecat 37.756 de persoane, iar 1.640 de persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
Joi dimineaţa erau spitalizate 92 de persoane, dintre care pe ATI 10 persoane, respectiv 9 adulți şi un minor. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1299 persoane aflate în carantină și un număr de 331 persoane în izolare. Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,22 la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu rata de incidenţă COVID este de 1,68 la 1.000 de locuitori.
INFO COVID Scădere importantă a cazurilor de coronavirus în judeţul Sibiu. În ţară au fost peste 800 de noi îmbolnăviri
Echipa SALVAMONT Sibiu s-a întregit cu doi salvatori montani
Începând cu luna ianuarie 2022, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu își va desfășura activitatea în formulă completă, de 18 salvatori montani, în urma finalizării concursului de angajare a doi salvamontiști. ”Aceștia au fost voluntari în cadrul Serviciului Salvamont Sibiu și au participat activ la numeroase acțiuni de salvare, la activitățile de remarcare a traseelor montane și la diverse acțiuni interne. Având în vedere arealul mare pe care trebuie să îl acoperim în zona Munților Făgăraș, Cindrel și Lotrului, este salutară completarea echipei noastre cu doi noi salvatori, bine pregătiți, și apreciem susținerea Consiliului Județean Sibiu în acest demers”, precizează Dan Popescu, directorul SALVAMONT Sibiu.
Serviciul Public Salvamont Sibiu asigură permanența la Baza de salvare de la Bâlea Lac, precum și în stațiunea Păltiniș, în două puncte medicale amenajate lângă cele două pârtii: Oncești și Arena Platoș.
De asemenea, în sezonul de vară, o echipă a Salvamont Sibiu asigură permanența în zona Negoiu, iar salvamontiștii de la Baza din Bâlea Lac fac patrulări periodice în zona refugiului Călțun.
Sindicatul Europol: Analizăm dacă din 1 ianuarie vom refuza să mai îndeplinim acţiuni specifice pandemiei
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol va analiza, după protestele care au loc în această săptămână, posibilitatea ca poliţiştii să refuze, începând din 1 ianuarie, să efectueze activităţi specifice pandemiei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei sindicale, Cosmin Andreica, la începutul mitingului organizat de sindicat în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne.
Manifestaţia organizată de sindicatul Europol în faţa sediului MAI face parte din etapa a doua a acţiunilor de protest pregătite de organizaţia sindicală, poliţiştii fiind nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să aplice din ianuarie majorările salariale prevăzute de legea salarizării pentru poliţişti.
„Am început cu data de 1 decembrie forma de protest de a sancţiona faptele de natură contravenţională cu preponderenţă cu avertisment şi nu cu amendă. Săptămâna aceasta am avut protestele fizice şi ulterior, după discuţiile pe care le vom avea cu colegii, vom analiza dacă începând cu 1 ianuarie 2022 vom recurge la a treia etapă a protestelor, respectiv de a refuza să mai efectuăm ore suplimentare şi de a refuza să mai îndeplinim sarcini şi atribuţii pe care noi ca poliţişti, nu le avem nici în lege, nici în fişa postului, şi aici mă refer la activităţile specifice pandemiei, verificarea carantinaţilor şi izolaţilor la domiciliu, acţiuni de domeniul covid şi aşa mai departe.
Posibilitatea refuzului orelor suplimentare va genera, evident, un dezechilibru, pentru că şi în momentul de faţă, din cauza deficitului de personal pe care îl avem, un poliţist acoperă 2 sau 3 poliţişti la locul de muncă”, a afirmat Cosmin Andreica.
Liderul sindicatului EUROPOL a subliniat că poliţiştii solicită doar respectarea prevederilor legale privind salarizarea.
„Poliţiştilor li s-au plafonat sporurile începând cu 2018, şi ulterior în 2020 a venit acea ordonanţă a premierului Cîţu prin care s-a suspendat aplicarea legii salarizării, deci practic noi în acest moment suntem la jumătate din nivelul stabilit de lege pentru anul 2022. Colegii mei nu au înţeles de ce în cazul nostru nu se aplică nici măcar ce s-a stabilit în 2017 (prin legea salarizării, n.r.), nu vorbim de măriri salariale sau alte drepturi în plus.
Deci nu cerem nimic în plus decât ceea ce era stabilit prin lege încă din 2017, lege care a fost votată de toate partidele politice de la acel moment, adică inclusiv de cele aflate la guvernare în această perioadă. Vă dau un exemplu: (…) existau poliţişti care aveau 3.000 de lei în lege salariul stabilit pentru 2022, ei aveau în plată 2.000 de lei, iar timp de 4 ani de zile diferenţa de 1.000 de lei era împărţită în 4 tranşe egale de câte 250 de lei, urmând ca în fiecare an să beneficieze de acea tranşă, până când vom ajunge la nivelul de 3.000 de lei, în aşa fel încât toate celelalte inechităţi şi discriminări salariale între ei să fie eliminate prin stabilirea noului prag de salarizare de 3.000 de lei prevăzut de lege.
Iar acum, noi în loc să fim la valoarea din lege, începând cu ianuarie, suntem la jumătate din acea diferenţă, adică la 2.500 de lei. Deci vorbim de acordarea tranşelor din diferenţa salariului acordat în plată faţă de cel prevăzut în lege”, a menţionat Cosmin Andreica.
Preşedintele sindicatului poliţiştilor a precizat că propunerea salarială incompletă transmisă miercuri de Guvern i-a determinat pe sindicaliştii din Poliţie să continue protestele.
„Am avut o întâlnire cu ministrul Lucian Bode în cursul zilei de ieri, înţelegem că a avut şi dumnealui o întâlnire cu premierul şi cu ministrul Finanţelor în legătură cu protestele şi revendicările noastre, însă varianta propusă de Guvern la acest moment nu ne satisface pe deplin revendicările, respectiv aplicarea legii salarizării.
Ne-a propus o variantă în care să ne aplice parţial o jumătate din aplicarea legii salarizării, respectiv o tranşă alocată specific anului 2021 care a fost suspendată, urmând ca cea de-a doua tranşă să fie acordată ulterior, însă fără a exista o certitudine în acest sens. Colegii mei nu au fost de acord, iar noi ne vom continua protestele. (…)
Propunerea înaintată de premierul Ciucă, de ministrul Finanţelor, împreună cu domnul Lucian Bode este de a aplica parţial legea salarizării în cadrul nostru şi de a acorda doar a treia tranşă (de 250 de lei, n.r.) şi nu toate tranşele integral, aşa cum era prevăzut în lege pentru anul 2022”, a explicat Cosmin Andreica.
Pe tema impunerii certificatului covid la locul de muncă, liderul sindical a atras atenţia că sindicatul Europol nu acceptă sub nicio formă condiţionarea muncii de vaccinare.
„Noi ca organizaţie sindicală vom face tot ce ne stă în putinţă ca dreptul la muncă să fie respectat. Nu putem să acceptăm sub nicio formă condiţionarea desfăşurării activităţii de vaccinare. Milităm în continuare pentru testarea personalului, pentru că dacă ne uităm în nota de fundamentare a iniţiatorilor acestui act normativ, aceştia vorbesc de prevenirea infectării cu noul coronavirus prin introducerea acestei condiţionalităţi a certificatului.
Însă pe baza declaraţiilor specialiştilor vedem că şi cei vaccinaţi pot transmite virusul. În aceste condiţii, nota de fundamentare nu prea se potriveşte cu realitatea. În continuare recomandările OMS sunt pentru a testa masiv populaţia, lucru pentru care şi noi milităm, astfel încât poliţiştii care nu sunt vaccinaţi să poată să fie testaţi la locul de muncă, evident, pe baza contribuţie asigurată de angajator pentru achiziţionarea de teste.
Şi aici este o problemă, pentru că am vorbit cu colegi poliţişti din alte ţări şi ne spun că un test PCR acolo costă 10 euro, în timp ce la noi în ţară costă 250-300 de lei. Deci noi milităm foarte mult pe testări, gândiţi-vă că de la începutul stării de urgenţă şi a stării de alertă poliţiştii nu au beneficiat de teste gratuite, toate au fost achiziţionate prin contribuţia lor, n-au beneficiat de sporuri, drepturi salariale suplimentare, aşa cum au beneficiat alte categorii socio-profesionale, şi atunci, dacă se va impune acest certificat, măcar în ceasul al 12-lea să ni se pună la dispoziţie posibilitatea de a ne testa.
Orice altă variantă de constrângere sau de limitare a dreptului la muncă va fi aspru criticată de către noi, prin formele de protest prevăzute de lege”, a încheiat Cosmin Andreica. (AGERPRES)
Niciun caz de COVID raportat astăzi în școlile sibiene
Vești bune legate de cazurile de coronavirus în școlile sibiene! După săptămâni întregi de când au fost raportate, zilnic, noi cazuri de COVID, potrivit IȘJ Sibiu, astăzi nu a fost înregistrat niciun elev sau profesor cu SARS-CoV-2.
În plus, de astăzi, 21 de preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu au revenit în sălile de clasă.
Astăzi, în total, au învățat de acasă 354 de preșcolari și elevi din județul Sibiu.
Conform prof. Monica Munteanu, de la reînceperea primului semestru, respectiv din 8 noiembrie, au fost depistate 57 de cazuri de COVID la cadre didactice și 192 la preșcolari și elevi.
Cât au cheltuit, în medie, turiștii sosiți în Sibiu, în 2021
Peste 615.000 de turişti străini au vizitat România în primele nouă luni ale acestui an, iar aceştia au cheltuit în medie 2.327 lei de persoană, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.
Turiștii care au sosit în România în 2021 (după trei trimestre), au totalizat 615.363 persoane, după cum arată datele INS, mai puțin de jumătate fiind persoane sosite în interes privat (298.604), restul călătorind în interes de afaceri.
Sumele cheltuite de aceștia pentru cazare, transport, restaurante, cumpărături, spectacole și alte activități s-au ridicat la 1,4 miliarde lei, dintre care persoanele sosite pentru activități private (turism, cumprături, sănătate etc), au cheltuit 640 de milioane de lei. Cheltuielile pentru cazare s-au ridicat la aproape 300 de milioane de lei, iar cele pentru restaurant și baruri, la 100 milioane de lei, în cazul acestor turiști, iar sumele totale (afaceri plus turism) s-au ridicat la 685 milioane lei. Cumpărăturile făcute de călătorii străini nerezidenți au însemnat 223 milioane lei, aproape jumătate fiind făcute de persoanele care au sosit în România în interes privat. Pentru recreere, s-au cheltuit 90 de milioane de lei, iar pentru sănătate, 30 de milioane lei.
Calculele făcute pe baza datelor INS arată că un turist a cheltuit în România în acest an, în medie, 2.327 de lei de persoană.
Călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 51,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada ianuarie – septembrie iar cheltuielile acestora au reprezentat 55,3% din totalul cheltuielilor.
Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în acest an, 48,5% au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (60%), pentru evenimente culturale şi sportive (12,3%) şi pentru vizitarea prietenilor şi rudelor (10,5%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, pelerinaj religios, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în primele nouă luni, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49%), din cadrul acestui tip de cheltuieli fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,5%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 15,1% din totalul cheltuielilor pentru afaceri. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 48,3% au fost destinate cumpărării alimentelor şi băuturilor, iar 29,8% cumpărării cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 64,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 41,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în perioada menţionată, 39,4% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, 38,2% şi-au organizat singuri sejurul, 17,2% prin alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 5,2% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 74,8% din numărul total de turişti, în timp ce 18,1% au utilizat autoturisme proprii, 4,5% autocare şi autobuze, iar 2,6% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).
În trimestrul trei, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 419.600, cheltuielile acestora însumând 928,4 milioane de lei.
Călătoriile în scop particular au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 52,3% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III 2021, cheltuielile acestora reprezentând 48,4% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, pelerinaj religios, tranzit şi alte activităţi.
Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III 2021, 47,7% au călătorit în scop profesional şi de afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii), cheltuielile acestora reprezentând 51,6% din totalul cheltuielilor.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul III 2021, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (47,8%), din cadrul acestui tip de cheltuieli fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,8%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 15,6% din totalul cheltuielilor pentru afaceri. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 48,4% au fost destinate cumpărării alimentelor şi băuturilor, iar 30% cumpărării cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 58,8% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 47,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în trimestrul trei, 42,4% au apelat la serviciile unor agenţii de turism, 38% şi-au organizat singuri sejurul, 15% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 4,6% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 73,2% din numărul total de turişti, în timp ce 17,4% au utilizat autoturisme proprii, 6% autocare şi autobuze, iar 3,4% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.). AGERPRES
Mită la Poliția Locală Sibiu: 600 de lei pentru o autorizație de copertină
Polițiștii și procurorii sibieni au reținut un polițist local din Sibiu, care a cerut mită de la un cetățean care se judeca cu primăria, pentru o copertină amplsată ilegal. Fapta a fost surprinsă în flagrant, într-un restaurant.
Un polițist local din Sibiu a fost surprins într-un restaurant din Sibiu de procurori, în flagrant, după ce a primit 600 de lei mită de la un bărbat, pe care îl contactase anterior pentru a-l ajuta. Povestea este una măruntă, care arată că un funcționar al statului poate scoate bani ilegal din aproape orice activitate.
Bărbatul care a denunțat fapta și-a montat o copertină deasupra ușii, în urmă cu doi ani. De atunci este în conflict cu autoritățile locale pentru că nu avea autorizație. Poliția Locală l-a amendat și i-a cerut să intre în legalitate. Asta înseamnă în mod normal demolarea sau obținerea autorizației.
„Având în vedere că denunţătorul nu a efectuat demersurile necesare în scopul intrării în legalitate, Poliția Locală Sibiu a promovat o acțiune civilă la Judecătoria Sibiu, solicitându-se obligarea denunțătorului la intrarea în legalitate sau la desființarea construcției efectuate fără autorizație de construire”, explică Parchetul contextul acestei rețineri.
În acest moment, a intrat pe fir polițistul acuzat de corupție. Simțind probabil că este o ocazie potrivită pentru a face rost de bani, l-a contactat pe cel amendat și dat în judecată de primărie.
„În cursul lunii noiembrie 2021, un angajat al Poliţiei Locale Sibiu (bărbat, în vârstă de 36 ani) l-a abordat pe denunțător şi i-a relatat că îl poate ajuta în cadrul procedurii de intrare în legalitate pe care acesta din urmă era obligat să o urmeze în ipoteza în care nu dorea să îi fie desființată construcția nelegal edificată”. PE 18 noiembrie a avut loc prima convorbire, în care polițistul l-a asigurat pe sibian că îi cunoaște pe cei din Primăria Sibiu care se ocupă cu dosarele de autorizare și poate interveni pentru a rezolva situația.
„La data de 18.11.2021, denunţătorul a fost contactat de către angajatul Poliţiei Locale Sibiu, care, asigurându-l că îi sunt cunoscuți funcționarii publici din cadrul Primăria Municipiului Sibiu cu abilitați a verifica dosare de autorizare a edificării construcțiilor și a emite autorizațiile de construire, a pretins suma de 600 de lei, cu titlu de preț al influenței, spunând că astfel îi va determina pe acești funcționari publici să îi soluționeze favorabil cererea de intrare în legalitate cu privire la construcția ridicată nelegal”, spun procurorii.
Denunțul bărbatului a fost făcut pe 3 decembrie, la Direcţia Generală Anticorupţie Sibiu.
Câteva zile mai târziu, pe 15 decembrie, avea loc întâlnirea: „Angajatul Poliţiei Locale Sibiu s-a întâlnit cu denunţătorul într-un restaurant din municipiul Sibiu, acesta din urmă având calitatea de colaborator cu identitate reală, ocazie cu care acesta a reiterat susținerile sale anterioare și anume că ar fi achitat el pentru denunțător suma de 600 de lei către angajații Primăriei Municipiului Sibiu spre a-i determina să îi soluționeze favorabil cererea acestuia de intrare în legalitate cu privire la construcția nelegală edificată, context în care a solicitat de la denunţător plata acestei sume care ar fi fost anterior achitată din patrimoniul său cu titlu de mită.
Cu ocazia acelei întâlniri, potrivit discuțiilor anterioare, angajatul Poliţiei Locale Sibiu a primit de la denunţător suma totală de 600 de lei, sumă ce a fost ulterior ridicată de la acesta de organele de urmărire penală, cu ocazia constatării în flagrant a faptei de corupție”.
În acest moment, polițistul local este reținut și va fi dus în fața judecătorilor pentru un mandat de arestare, fiind începută urmărirea penală pentru infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență.
Pedeapsă cu închisoarea pentru firmele care rețin contribuții și nu le virează
O nouă modificare a legislației în materie de taxe și impozite este în lucru la Ministerul Finanțelor, fiind pregătită o ordonanță de urgență în acest sens. Pedeapsa a mai fost în vigoare dar a fost anulată la scurt timp după adoptare.
Reprezentanții companiilor care rețin sau încasează și nu plătesc sau nu rețin, nu încasează sumele datorate, în termen de 60 de zile de la termenul prevăzut ca scadență de lege, impozite sau contribuții ca de exemplu cele de la pensie și sănătate vor fi considerate infracțiuni și vor fi pedepsite cu închisoarea de la 1 an la 5 ani. Acestea sunt prevederile unui proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere la Ministerul Finanțelor, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
Potrivit proiectului, dacă prejudiciul este sub 50.000 de euro și este recuperat, fapta este sancționată cu amendă, iar dacă prejudiciul este între 50.000 de euro și 100.000 de euro, se poate sancționa cu amendă sau închisoare. Dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește.
Măsura prevăzută de actul legislativ anterior, anulat, fusese declarată neconstituțională de Curtea Constituționale.
Mai multe detalii despre ce prevede proiectul de OUG citiți pe Profit.ro
Omicron se răspândește de 70 de ori mai rapid decât varianta Delta la nivelul bronhiilor
Varianta Omicron se răspândește de 70 de ori mai rapid decât Delta la nivelul bronhiilor, dar provoacă o infecție de intensitate mai mică în plămâni.
Conform unui studiu anunțat de Universitatea din Hong Kong, dar încă nepublicat și nerevizuit, noua variantă Omicron se răspândește de aproximativ 70 de ori mai repede la nivelul bronhiilor decât la celelalte variante ale coronavirusului întâlnite până acum, scrie Biziday.
Acest lucru face mai rapidă apariția simptomelor specifice, dar ulterior infecția se propagă în plămâni de zece ori mai lent decât în cazul Delta. Nu este încă sigur, dar acest lucru ar putea indica o severitate mai redusă a bolii.
Medicul Octavian Jurma a comentat pe Facebook studiul Universității din Hong Kong. “Rata rapidă de creștere în bronhii face ca și simptomele să apară mai repede și puteți începe tratamentul mai repede decât în cazul altor variante. Intervenția rapidă poate, de asemenea, întârzia multiplicarea pulmonară”, a scris medicul Jurma.
S-au modificat condițiile de intrare în Italia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în ţară în contextul pandemiei de COVID-19 şi, începând de joi, toate persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterior intrării pe teritoriul italian trebuie să prezinte mai multe documente, cumulativ, transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări.
Potrivit MAE, documentele sunt: formularul digital de localizare a pasagerilor (app.euplf.eu), în format digital sau tipărit, certificatul verde COVID-19 (care să ateste efectuarea schemei complete de vaccinare cu cel puţin 14 zile anterior intrării în Republica Italiană sau trecerea prin boală, într-un interval de maximum 6 luni anterior intrării sau o altă certificare echivalentă) şi dovada efectuării unui test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu maximum 48 de ore înainte sau a unui test rapid (tip antigen) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 24 de ore anterior.
Persoanele care nu prezintă certificatul verde COVID-19 care atestă efectuarea schemei complete de vaccinare sau trecerea prin boală trebuie să respecte măsura autoizolării pentru o perioadă de cinci zile de la intrarea pe teritoriul italian, la adresa indicată în formularul de localizare a pasagerilor (app.euplf.eu), şi să efectueze un test molecular sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la finalul perioadei de autoizolare.
Copiii cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte la intrarea în Republica Italiană dovada efectuării unui test molecular sau antigen cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar sunt supuşi măsurii izolării, cu excepţia celor care sunt însoţiţi de părintele sau părinţii care se află în posesia unui certificat ce atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. (AGERPRES)


