Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu măsurat la o staţie meteorologică este de 50 de centimetri, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea Lac, unde se înregistrează o pană de curent, potrivit meteorologilor.
Contactaţi telefonic, cei de la telecabina din zonă au transmis că transportul pe cablu de la Bâlea Cascadă, la Bâlea Lac se face cu ajutorul generatorului.
Accesul la Bâlea Lac se face pe Transfăgărăşan în condiţii de iarnă, până la Bâlea Cascadă, de unde trebuie luată telecabina.
Dacă la Bâlea Lac este un risc moderat de producere de avalanşe şi zăpada măsoară jumătate de metru, în staţiunea Păltiniş din munţii Cindrel meteorologii au măsurat 28 de centimetri de zăpadă. (AGERPRES)
FOTO: Arhivă
Zăpadă de jumătate de metru şi pană de curent în zona Bâlea Lac
Ponderea gospodăriilor care au acces la reţeaua de internet de acasă a fost de 80,8% în 2021
Ponderea gospodăriilor care au acces la reţeaua de internet de acasă a fost de 80,8% în 2021, în creştere cu 2,6 puncte procentuale faţă de anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) remise miercuri AGERPRES.
Astfel, în anul 2021, circa 8 din 10 gospodării din România (80,8%) au acces la reţeaua de internet de acasă. În mediul urban, 86,9% dintre gospodării sunt conectate la internet, iar în mediul rural doar 73,1%.
În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în cadrul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (peste opt din nouă gospodării au acces la internet de acasă), urmată de regiunile Vest (84,3%) şi Nord-Vest (84,0%). Cele mai mici ponderi sunt înregistrate de regiunile Sud-Est (76,2%), Sud-Muntenia (77,1%) şi Sud-Vest Oltenia (77,4%).
Tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 81,7% conexiunile broadband mobile, urmate de conexiunile broadband fixe (73,7%).
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, proporţia celor care au folosit vreodată internetul a fost de 88,6%, în creştere cu 2,7 puncte procentuale faţă de anul anterior (88,6% faţă de 85,9%), din care 94,3% în ultimele 3 luni, în creştere cu 3 puncte procentuale faţă de anul 2020 (94,3% faţă de 91,3%). Dintre utilizatorii curenţi, 82,3% folosesc internetul cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, în creştere cu 3,2 puncte procentuale faţă de anul anterior (82,3% faţă de 79,1%).
Pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat vreodată internetul a fost de 93,2% în regiunea Bucureşti – Ilfov care constituie cel mai ridicat procent din ţară, urmată de regiunea Vest cu 92,2% şi Nord – Vest (91,3%). La polul opus se află regiunea Sud-Est cu 82,9%.
Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puţin mai mare decât cea a femeilor: 89,4% faţă de 87,8, diferenţa fiind de 1,6 puncte procentuale, în scădere faţă de anul anterior când se înregistra o diferenţă de 2,1 puncte procentuale.
Ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, ponderea persoanelor care utilizează internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 98,4% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a ajuns la doar 70,5%. (AGERPRES)
Doi sibieni au ajuns la închisoare pentru alcool la volan și conducere fără permis
Marți, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sibiu.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, din Orlat, descoperită de către polițiști în municipiul Sibiu, condamnată la o pedeapsă de 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și un bărbat în vârstă de 42 de ani, sibian, condamnat la o pedeapsă de un an și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ambele persoane au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.
Petrecerile de Revelion în stradă, permise de autorități. Care este condiția stabilită
În noaptea de Revelion se permite organizarea de petreceri în aer liber fără limită de participanți sau o anumită oră de închidere.
Există o condiție însă: purtarea măștii de protecție va fi obligatorie. Tot în noaptea de Revelion și restaurantele vor avea program, condiția fiind ca gradul de ocupare în local să fie de 50%.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune ca restaurantele să poată rămâne deschise toată noaptea de Crăciun și de Revelion, însă locurile să fie ocupate la o capacitate de 50%, iar prezența să fie permisă doar pentru cei vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi.
„Se permite să fie activităţi specifice nopţii de An Nou, dar organizatorii au responsabilitatea să se asigure că se respectă măsurile de sănătate publică: masca şi alte măsuri de sănătate publică. Nu există acolo impus un număr maxim.
La restaurant nu avem cum să purtăm mască. Asta se ştie foarte bine. Capacitatea va fi de 50% maxim, dar cu certificat de vaccinat, trecut prin boală sau testat.
„Pentru nopţile de Crăciun şi Anul Nou – noaptea de 24 spre 25 şi 31 spre 1 – nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor funcţiona operatorii economici.
Deci pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat. Totodată, la unităţile de cazare unde nu există limită la capacitate, până acum erau permise doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, acum se introduc şi persoanele testate”, a declarat Raed Arafat.
Liber la petreceri în noaptea de Revelion şi de Crăciun în restaurante, iar în mall-uri va fi permis accesul şi cu test. Se pregăteşte relaxarea de sărbători în România
Autorităţile au anunţat, marţi seara, ridicarea unor restricţii în perioada Crăciunului şi Revelionului. De Crăciun și Revelion restaurantele pot rămâne deschise peste noapte.
Potrivit noilor propuneri, în mall-uri rămâne obligativitatea certificatului verde, dar se permite accesul și cu test. De asemenea, magazinele vor stabili un număr maxim de persoane care au acces în același timp.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va propune Executivului o formulă de relaxare limită pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă. Se propune eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor pe timpul nopții, iar operatorii economici își vor putea extinde programul de funcționare până la ora 23:00, în loc de 21.
De Crăciun și de Revelion, restaurantele vor putea funcționa toată noaptea și vor avea acces inclusiv persoanele care prezintă un test negativ de Covid, dar numai în limita a 50% din locuri.
În acelaşi timp se elimină obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise neaglomerate. Se păstrează în stațiile de autobuz, piețe, locurile publice aglomerate. Se păstrează măștile obligatorii în spațiile închise și mijloace de transport în comun. Accesul în mall-uri se va permite nu doar persoanelor vaccinate și celor trecute, dar și celor testate cu un test PCR de 78 de ore sau rapid de 48 de ore.
În magazinele mai mici de 50 metri pătrați nu va mai fi nevoie de certificat, dar toate magazinele cu suprafață mai mică de 200 mp se va stabili un număr maxim de persoane care pot fi în același timp înăuntru. Toate activitățile limitate până la 30% din capacitate (cinematografe, teatre, etc) vor crește la 50% din capacitate, vor avea acces în continuare doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați.
De asemenea, pentru hoteluri și locuri de cazare, este permis accesul și cu test, pe lângă certificat de vaccinare sau boală.
Demnitarii se pregătesc de creșterea salariului, la 1 ianuarie. Iohannis va primi peste 30.000 de lei
Guvernul se pregătește de majorarea salariilor, stabilită deja de o ordonanță adoptată de guvern în luna octombrie. De la 1 ianuarie, salariul minim în România va crește cu 10%, la valoarea netă. Ce este mai puțin cunoscut este însă faptul că odată cu acest venit minim, salariile demnitarilor vor crește și ele, dar cu valori mult mai mari. Singura metodă prin care acestea ar putea fi oprite este înghețarea printr-un act normativ, care însă n-a mai fost votat ca în ultimii doi ani.
Demnitarii, asta însemnând miniștrii, secretarii de stat, șefi de agenții sau direcții, vor avea cu toții salariile mărite, care se calculează pe baza salariului minim legal. Unele posturi vor avea creșteri chiar și de 1.000 de euro față de nivelul din 2021, dacă nimic nu se mai schimbă în legislația privind salarizarea demnitarilor.
Salariul minim majorat va avea valoarea de 2.550 lei, brut, ceea ce înseamnă că venitul net, după impozitare și reținerea contribuțiilor, va fi de 1.524 de lei, adică aproximativ 308,5 euro. Calculele guvernului arată că vor fi aproape 2 milioane de români care vor primi în plus, la leafă, „uriașa” sumă de 138 de lei, în condițiile în care inflația a spulberat puterea de cumpărare a românilor în ultimul an.
Dar nu același lucru se poate spune despre veniturile deminitarilor. Indemnizațiile acestora sunt calculate pe bază de coeficienți ce sunt legați de salariul minim pe econmie. În 2019 și 2020, guvernele Orban și Cîțu au decis să înghețe salariile deminitarilor calculate pe baza Legii 153/2017, pentru a face economii la buget. Guvernul Ciucă nu a mai luat această măsură, așa că salariile miniștrilor, parlamentarilor, președintele României, judecători, autorități locale și multe alte posturi de bugetari vor crește automat.
Fiecare funcție de demnitar este salarizată pe baza coeficientului stabilit de lege, care se aplică la salariul minim brut, astfel că se poate ajunge până la 12 coeficient, cum este cazul președintelui Klaus Iohannis. Salariul la care au fost înghețate este cel de 2080 de lei, iar președintele câștigă, pe baza acestui calcul, 24.960.
Odată cu trecerea la noul salariu minim brut, salariul brut primește 470 de lei, ceea ce înseamnă că fiecare coeficient se va multiplica cu această sumă. În cazul președintelui, suma pe care o va câștiga este de 30.600 lei, adică un venit lunar mai mare cu 5.640 lei.
În cazul deminitarilor, sunt foarte multe salarii care au un nivel echivalent cu 6 salarii minime brute. Prim-ministrul are coeficient 11,5, iar un viceprim-ministru, 10,7. Miniștrii simpli câștigă 10,5 salarii brute, iar un secretar de stat va primi 8 salarii brute, adică 20.400 de lei. Pentru prim-ministru, creșterea va fi de 5.400 lei, iar pentru un secretar de stat, 3.760 pe lună. La aceste sume se va aplica impozitul și contribuțiile.
În cazul unui prefect, de exemplu, coeficientul este 9, astfel că plusul de la 1 ianuarie va fi de 4.200 de lei. Aceeași situație ste și în cazul președintelui de Consiliu Județean.
Majorarea salariului minim are un impact important și asupra altor sume stabilite prin lege, cum este cazul amenzilor rutiere. Un punct de amendă este 10% din salariul minim, iar creșterea lui aduce implicit și creșterea fiecărei amenzi.
Eșecul testelor pe bază de salivă: primele 38 de teste pozitive retestate PCR au peste 50% erori. „Sunt ca testele de sarcină”, spune ministrul
Testele Covid pe bază de salivă pe care copiii trebuie să le facă începând din această săptămână au o rată foarte mare de rezultat fals-pozitiv, după cum reiese din informațiile transmise de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
Ziua de luni a adus în România primul set de teste de salivă pe care părinții le-au recoltat acasă de la copii și le-au trimis rezultatele prin whatsapp. Toate testele pozitive au fost apoi introduse în baza de date pentru a fi refăcute teste RT-PCR. Ministerul Educației a anunța luni că s-au înregistrat 86 de teste pozitive, astfel că toți copiii cu astfel de teste au fost trimiși la testarea PCR. La o zi după recoltare, ministrul a anunțat și rezultatele: 16 copii au fost pozitivi, 22 au fost negativi, dintre cei care au fost pozitivi la testul din salivă și au fost retestați PCR. Nu toate cele 86 de teste au la acest moment o retestare PCR, însă rata de răspuns fals este foarte mare și, în acest moment, se pune problema cât de mare este rata de fals negativ.
„La nivel national, până la aceasta oră, au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri identificate pozitiv prin teste pe baza de salivă. Alte 22 de cazuri au fost infirmate prin teste PCR. Pentru restul nu au fost încă raportate rezultatele”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți după-amiaza.
În urma consultării conducerilor școlilor din România, în 16.956 de unități de învățământ testele sunt administrate la domiciliu, în 216 unități de învățământ testele se administrează la școală, iar în cazul a 467 de unități de învățământ sunt administrate fie la domiciliu, fie la școală, diferențiat, pe niveluri de studiu.
În fața acestor rezultate absolut neconcludente, ministrul educației compară testele de salivă pentru școli cu testele de sarcină. „Nu sunt un act medical, nu știu de ce nu s-a înțeles”.
Achiziția testelor Covid pe bază de salivă a fost una controversată, firmele care au primit contractele pentru aceste kituri aparținând unor persoane controversate, respectiv Cătlin Botezatu și Nuțu Cămătaru. Printre alte neajunsuri, kiturile au sosit desperecheate, școlile fiind nevoite să le grupeze unul câte unul, pentru a le înmâna părinților. Minsitrul Cîmpeanu s-a făcut de râs în momentul în care a încercat să demonstreze cum funcționează un test. În direct la o emisiune TV, el a scuipat pe haine, încercând să trimită saliva în dispozitivul special al testului.
Asociația „De Poveste” oferă în dar bucurii pe patine, de Crăciun
Asociația „De Poveste” continuă și în acest an tradiția de Crăciun și oferă, în dar, copiilor din centrele de plasament din județ distracție pe patine.
„Sărbătorile de iarnă sunt, în primul rând, despre timpul petrecut alături de cei dragi. E perioada din an în care ne strângem toți împreună, povestim și ne bucurăm unii de prezența celorlalți. Iarna e despre tradiții, iubire și acceptare, iar cele mai frumoase amintiri sunt cu împodobitul bradului, cu prietenii la săniuș și cu mirosul de cozonaci proaspeți, pe care n-aveam voie să-i devorăm decât în ziua de Crăciun. Tradiția noastră e să oferim o parte din acest timp magic și copiilor din centrele de plasament, așadar în fiecare an Moș Crăciun vine cu ieșiri la patinoar. Majoritatea au învățat alături de voluntarii noștri sa se dea pe patine și din păcate pentru mulți dintre ei rămâne singura ieșire de acest fel”, spun reprezentanții Asociației „De Poveste”.
Copiii se vor distra, astfel, alături de voluntarii Asociației, în cadrul ieșirilor la patinoar.
Pentru ca darurile Moșului „De Poveste” să ajungă la acești copii, ele au nevoie de ajutor din partea sibienilor cu suflet mare. Astfel, cei care doresc să se alăture campaniei Asociației pot contribui cu cât doresc. De menționat este faptul că costul unei ieșiri la patinoar este de 50 lei pentru fiecare copil și include transportul, biletul de intrare și taxa de închiriere patine.
Reprezentanții Asociației „De Poveste” anunță că, în cazul în care nu se vor putea organiza ieșiri la patinoar din cauza restricțiilor legate de pandemie, fondurile strânse vor fi folosite pentru a organiza alte activități specifice iernii, pentru copiii instituționalizați, în concordanță cu regulile din ianuarie-februarie 2022.
Donații se pot face pe site-ul oficial al Asociației, www.asociatiadepoveste.ro.
Asociația „De Poveste” este o organizație non-guvernamentală cunoscută la nivel local, fiind alături de copiii mai puțin norocoși, dăruindu-le timp de calitate și propunându-le activități care să le aducă zâmbetul pe buze și experiențe de neuitat. Voluntarii organizației lucrează cu copiii din centrele de plasament și medii defavorizate din județul Sibiu, pentru care au creat programe de dezvoltare personală și orientare în carieră.
Muzeul din Dumbrava Sibiului are oaspeți de sezon
Luna decembrie a venit în Muzeul din Dumbrava Sibiului cu specii de păsări care iernează aici. Printre ele, se numără pițigoiul albastru și sur, gaița, mierla, scatiul, țicleanul, ghionoaia verde, huhurezul mare și ciocănitoarea pestriță mică. În acest context, Muzeul ASTRA le propune vizitatorilor o activitate specială, respectiv aceea de a hrăni și observa păsările sălbatice, în perioada 7 decembrie 2021 – 28 februarie 2022, între orele 9-16.30.
Copiii (familiile cu copii) vor găsi la intrarea principală în Muzeu un chelteu care conține pungi cu semințe de floarea soarelui, gata pregătite pentru a fi puse în hrănitori. Împreună cu semințele, vizitatorii primesc și un flyer despre păsări, dar și despre hrana adecvată pe care trebuie să le-o ofere. De asemenea, acest pliant conține și o hartă cu amplasarea hrănitorilor în muzeu.
„Din cauza temperaturilor scăzute și zăpezii, în anotimpul rece, păsările găsesc puține surse de hrană și mai ales grăsimi. Pe lângă semințele pe care Muzeul ASTRA le pune la dispoziție, cei interesați pot să aducă în hrănitori fructe (mere) și chiar slănină (fără condimente). La sfârșitul activității, copiii sunt așteptați din nou la intrarea principală pentru a primi o recompensă simbolică, dar oferită cu tot dragul”, este mesajul Muzeului ASTRA.
Zonele în care se găsesc căsuțele păsărilor sunt: pe dig, spre Târgul de Țară; lângă salcie, în zona lac, la Moara Munteni; lângă lac, la 200 de metri de scenă, pe partea dreaptă; zona Etno Tehno Parc, vizavi de Școala din Ticera.
Guvernul pregătește relaxarea restricțiilor, de sărbători
Guvernul României pregătește prelungirea stării de alertă, care expiră pe 9 decembrie, iar odată cu adoptarea noului act normativ România ar putea intra într-o perioadă cu mai puține restricții, după cum a anunțat Nicolae Ciucă.
Autoritățile vor relaxa restricțiile introduse pe 9 noiembrie, la ultima prelungire a stării de alertă, însă pentru moment nu este clar care sunt propunerile pe care le va face CNSU pentru următoarele 30 de zile. Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent în Parlamentul României unde a oferit jurnaliștilor câteva informații referitoare la noile restricții ce vor fi menținute, însă nu a dat detalii. Ciucă a confirmat faptul că ședința CNSU care va propune noile măsuri are loc azi, la finalul acestei întâlniri urmând să fie anunțate toate deciziile. Prim-ministrul a spus că se ia în calcul inclusiv ridicarea obligativității măștii în locurile publice neaglomerate.
“Sunt luate în calcul toate măsurile pentru a evita supraaglomerarea. Ne dorim foarte mult ca reprezentanții să poată gestiona situația cât mai bine. Măsurile vor fi comunicate mâine, după ce adoptăm Hotărârea de Guvern. Avem o ședință a CNSU în această după-amiază, analizăm măsurile și mâine probabil vom lua o decizie. Veți afla mâine oficial. Vom face să evităm aglomerațiile din magazine, să fie posibil ca oamenii să circule”, a declarat Nicolae Ciucă.
Guvernul a anunțat și măsurile ce vor fi aplicate la intrarea în țară a persoanelor care vin din țări membre UE și non UE. Cel mai important este că persoanele vaccinate nu vor intra în carantină, nici cele care au dovada că au fost bolnave. De asemenea, cele care au un test PCR negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte, vor putea intra în țară fără să intre în carantină.









