Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, respectiv complicitate la tentativă de omor, după ce unul dintre ei a înjunghiat cu un briceag un tânăr de 25 de ani.
Altercaţia s-a produs în 21 februarie, în Cisnădie. Între 3 bărbaţi aflaţi într-un imobil din Cisnădie a izbucnit un conflict. Pe fondul consumului de droguri şi alcool, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 42 de ani, l-a înjunghiat pe tânărul de 25 de ani, un ieşean domiciliat în judeţul Sibiu, în zona toracică, cu un cuţit pe care i l-a dat un alt bărbat aflat în acelaşi imobil. În urma acestui eveniment, victima a fost transportată la spital în stare gravă.
În 4 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, existând date că fapta constituie infracţiunea de tentativă de omor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, şi complicitate la tentativă de omor, fiind dispusă de procurorul de caz efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea celor două infracţiuni.
„Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 8 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a celor doi suspecţi. Prin ordonanţa din data de 9 martie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, aceştia dobândind calitatea de inculpaţi în cauză.
În aceeaşi dată dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului urmând a se pronunţa în cursul zilei cu privire la această propunere”, a precizat prim procurorul Ion Veştemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ucrainenii au cucerit liniile de artilerie rusă din Harkov. Soldații ruși și-au abandonat rachetele și au fugit către Rusia
Armata ucraineană anunță că a recucerit pozițiile pierdute anterior în zona orașului Harkov. Șeful administrației regionale susține că militarii ruși și-au abandonat echipamentele militare și au fugit.
Oleh Sinehubov, șeful administrativ al regiunii Harkov, a anunțat că Forțele Armate Ucrainene au reușit să respingă inamicul care câștigase teren în jurul orașului Harkov. Trupele rusești au fost împinse către Dergachiv pe timpul nopții. Unitățile de infranterie ale armatei ucrainene, precum și Garda Națională și Forțele Teritoriale de Apărare au lansat o contraofensivă împotriva pozițiilor de artilerie ocupate de ruși, cu multiple lansatoare de rachete, care au provocat numeroase pagube în Harkov. După o rezistență „fără succes”, autoritățile spun că rușii și-au abandonat echipamentul militar greu și au fugit în pădure, în direcția Belgorod (Rusia). Localnicii din regiune sunt rugați să fie precauți și să contribuie la căutarea soldaților ruși ascunși.
Unul dintre soldații ruși capturați a făcut o declarație înregistrată de serviciul secret SBU, în care spune că misiunea sa era aceea de a captura Harkovul, de a bloca drumurile către oraș și de a deschide focul în fața oricărei rezistențe de ocupare.
În regiunea de nord a Harkovului s-au auzit în ultimele ore explozii ale rachetelor, foarte posibil trimise de pe teritoriul Rusiei. Un alt convoi rusesc a fost distrus în această dimineață, prezența trupelor rusești în zonă fiind tot mai redusă.
Tânără de 15 ani din Mediaş, tâlhărită în plină stradă
O copilă de 15 ani din Mediaş a fost atacată într-o staţie de autobuz din Mediaş. Agresorul i-a luat telefonul şi a fugit.
Marţi, o femeie a sesizat poliţiştii medieşeni despre faptul că, în cursul după amiezii, un tânăr a tâlhărit-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, aflată în stația unui mijloc de transport în comun de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș. Polițiștii medieșeni s-au mobilizat de urgență, iar cu ajutorul semnalmentelor oferite de către copila de 15 ani s-a reușit în scurt timp identificarea și prinderea autorului, pe strada Păcii din municipiul Mediaș.
De asemenea, telefonul fetei a fost recuperat. Poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 16 ani, din județul Mureș, este cel care a atacat-o pe fată şi i-a luat telefonul. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
FOTO Şură şi bucătărie de vară, cuprinse de flăcări
O şură şi o bucătărie au fost cuprinse de flăcări, miercuri dimineaţa, în Avrig.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig și ai Punctului de lucru Șelimbăr au fost solicitați să intervină în Avrig pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură și bucătărie de vară. Pentru stingerea focului intervin trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul a fost lichidat de către pompieri militari fără ca acesta să cuprinsă şi furajele depozitate în șură. Au ars materiale lemnoase și diverse obiecte depozitate în bucătăria de vară pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătraţi, iar șura a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătraţi. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului.
Noul Spital Județean Sibiu intră în faza de licitare a execuției și finanțare: contract de consultanță de 3,8 milioane de lei
O nouă etapă în procesul de construire a Noului Spital Județean din Sibiu a început odată cu semnarea contractului pentru consultanță și asistență tehnică pe parcursul elaborării documentației de atribuire și a celei de finanțare. Firma care a câștigat acest contract va primi 3,8 milioane de lei.
Chiar dacă întreg procesul de construire a noului spital pare unul anevoios, el respectă, după cum reiese până la acest moment, legislația și pașii prevăzuți în astfel de proiecte. După studiile de fezabilitate și proiectare, precum și după eliberarea autorizației de construire, acum proiectul are nevoie de două elemente importante: atribuirea contractului de execuție și obținerea unei finanțări. Pentru asta, Consiliul Județean a organizat o licitație câștigată de
„La începutul acestei săptămânii a fost semnat contractul pentru prestarea următoarele servicii: consultanță și asistență tehnică – elaborare documentații de atribuire, scrierea cererii de finanțare, precum și realizarea și furnizarea platformei de digitalizare a procesului de achiziții. Valoarea acestuia se ridică la suma de 3.892.500 lei fără TVA față de 4.895.109 lei fără TVA, valoarea inițială”, transmite Consiliul Județean, care anunță că a semnat contractul cu ACC Infrastructure SRL, din Sibiu. Firma este singurul ofertant din cadrul licitației, într-o asociere cu Tesseract Architecture, subcontractant, și NeoTwin, de asemenea subcontractant. ACC Infrastructure SRL este reprezentată de inginer Aurel Constantin Cândea și a mai executat diferite documentații pentru Consiliul Județean Sibiu.
Contractul are o valabilitate de 16 luni, un termen care ar trebui să acopere perioada în care va fi elaborată documentația pentru licitație prin care va fi desemnat un constructor al spitalului și, de asemenea, în care va fi obținută finanțarea. Termenul va putea fi prelungit, în cazul în care procedurile de obținere a finanțării se vor prelungi.
Ce va face compania de consultanță: împreună cu echipa CJ Sibiu va pregăti caietele de sarcini și celelalte documente pentru licitație, iar în momentul în care vor fi disponibile ghidurile de finanțare vor elabora cererea (dosarul) de finanțare și vor oferi asistență tehnică pe perioada evaluării cererii.
O a treia componentă a contractului este realizarea unei platforme digitale a procesului de achiziții, care are ca scop „transparența, eficiența și promptitudinea în procesul de achiziție a serviciilor de management și asistență a proiectului, a celor de audit financiar și a lucrărilor de execuție a Noului Spital Județean”. Asta înseamnă că aici vor fi prezente informațiile din proiectul de execuție, din cel de management de implementare și cele privind construcția propriu-zisă a spitalului.
”După obținerea Autorizației de Construire și predarea Proiectului de Tehnic de Execuție, facem un alt pas important pentru realizarea celui mai mare proiect de investiție al județului Sibiu. Vom lucra în paralel atât partea de achiziție pentru construirea Noului Spital – care va avea clauze suspensive, dar și cererea de finanțare pentru obținerea de fonduri europene și de aceea o platformă digitalizată va asigura din toate punctele de vedere o gestiune eficientă a întregului proiect. Ne-am propus ca până la sfârșitul anului să încheiem contractul pentru execuția noului spital”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Pentru anul 2022, Consiliul Județean Sibiu a prevăzut în bugetul local al județului Sibiu suma de 8.687.440 lei pentru continuarea demersurilor în vederea realizării acestei investiții.
Sondaj în România, după izbucnirea războiului. Românii și-au schimbat intențiile
Partidele din România sunt văzute diferit de români, la o săptămână de la începerea războiului din Ucraina. Guvernarea PSD – PNL și implicațiile politice ale acesteia au condus de asemenea la migrații ale intențiilor de vot.
PSD este partidul care și-a stabilizat electoratul în ultimele luni, după intrarea la guvernare, chiar dacă a pierdut câteva procente din intențiile de vot, potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP, în prima săptămână a lunii martie. Singurul partid care a câștigat simpatizanți este PNL, care astfel își recuperează parțial pierderile înregistrate după pandemie și căderea guvernului PNL – USR. Cea mai mare scădere este înregistrată de AUR, posibil din cauza războiului și asocierilor făcute de electorat între acest partid și Rusia. Nu în ultimul rând, USR se stabilizează în zona 10 – 11 procente, fiind prima măsurătoare după demisia lui Cioloș din fruntea partidului.
Sondajul arată o posibilă tendință de cristalizare a electoratului, în faza de final a pandemiei și prin prisma unui conflict de amploare la granițele României. Cu mai bine de doi ani înainte de viitoarele alegeri, acesta ar putea fi punctul din care partidele pleacă la lupta electorală.
Procentele exprimate de sondaj sunt raportate la totalul celor care au exprimat o intenție de vot, adică 72,8%.
Care sunt principalele idei ce rezultă din acest sondaj și din celelalte anterioare:
PSD își consolidează poziția de partid principal, cu peste 30 de procente, PNL se bate cu AUR pentru locul al doilea, pentru moment fiind într-un avantaj ușor, dar sub limita de 20%, AUR pare să-și fi atins limitele în rândul electoratului, în acest moment (la circa 20%), iar USR se întoarce la nivelul la care era cândva, înainte de apariția PLUS. Peste toate, este evident că guvernarea le priește celor două partide, PSD și PNL, însă este de așteptat ca micile conflicte din interiorul coaliției să se acutizeze pe măsură ce se apropie alegerile.

Ce spune Remus Ioan Ștefureac, directorul INSCOP:
„Efectele războiului asupra opțiunilor politice ale românilor încep deja să se vadă. Raportat la bazinul respondenților care au exprimat o opțiune de vot reprezentând 72,8% din totalul eșantionului:
– PSD conduce în clasamentul intenției de vot cu 32% (32,7% în februarie).
– Social-democrații sunt urmați de PNL care revine pe locul 2 cu 19,9% (16,6% în februarie).
– AUR suferă un recul coborând la 18,9% (22,4% în februarie)
– USR stagnează, înregistrând 10,8% din opțiuni (10,3% în februarie).
PSD și USR își păstrează scorul electoral anterior invaziei rusesti din Ucraina.
Creșterea usoara a PNL ar putea fi pusă pe seama activității recente intense a președintelui și a premierului care castiga puncte pe fondul vizibilității foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO și UE.
Scăderea usoara a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media si adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid.
Nu stim in acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intentiei de vot sunt temporare, datorate contextului emotional sau ele se vor adânci.
In mod cert, modul în care partidele aflate la putere vor gestiona imensele provocari de securitate, dar si socio-economice, vor influenta puternic optiunile electorale.
La fel cum pozitionarea partidelor de opozitie fată de agresiunea Rusiei si consecintele acestei invazii pentru securitatea si calitatea vietii in Romania vor avea efecte asupra intentiei de vot.”
Sondajul INSCOP MONITOR, reprezentativ la nivel național, a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield în cadrul unui proiect inițiat de STRATEGIC Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eșantion de 1077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.
Coronavirus: Pandemia nu s-a încheiat, avertizează secretarul general al ONU
Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar distribuţia de vaccinuri împotriva noului coronavirus la nivel mondial rămâne „scandalos de inechitabilă”, a afirmat miercuri secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, într-un comunicat de presă ce a marcat împlinirea a doi ani de la declanşarea acestei crize sanitare globale, informează AFP.
„Bilanţul cel mai tragic al pandemiei a afectat sănătatea şi viaţa a milioane de persoane, cu peste 446 de milioane de cazuri de COVID-19 în lumea întreagă, peste 6 milioane de decese confirmate şi nenumărate alte persoane spitalizate şi afectate de o deteriorare a sănătăţii mintale”, a declarat secretarul general al ONU.
„Graţie unor măsuri de sănătate publică fără precedent şi dezvoltării şi utilizării extraordinar de rapide a unor vaccinuri, numeroase regiuni ale lumii reuşesc să controleze pandemia. Dar ar fi o eroare gravă să credem că ea s-a încheiat”, a avertizat Antonio Guterres.
„Distribuţia de vaccinuri rămâne scandalos de inegală” şi „omenirea nu poate să îşi permită o recrudescenţă pandemică la doi ani după apariţia COVID-19”, a adăugat el.
„Companiile farmaceutice produc 1,5 miliarde de doze de vaccinuri pe lună, însă aproape 3 miliarde de persoane aşteaptă încă să primească primul vaccin”, a deplâns secretarul general al ONU, care evocă „un eşec dur” al „deciziilor politice şi bugetare care acordă prioritate sănătăţii locuitorilor din ţările bogate în raport cu sănătatea locuitorilor din ţările sărace”.
O astfel de abordare reprezintă „o reţetă pentru mai multe variante virale, mai multe lockdown-uri şi mai multă tristeţe şi sacrificiu în fiecare ţară”, a avertizat Antonio Guterres, care a lansat totodată un apel pentru a încheia „odată pentru totdeauna” acest „capitol trist din istoria umanităţii”. (AGERPRES)
Un lot de pomelo din China, retras de la vânzare în urma depăşirii valorii admise de reziduuri de pesticide
SC Unifrutti Impex SRL a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a unui lot de pomelo de provenienţă China, ca urmare a depăşirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Clorpirifos), se arată în două anunţuri postate pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Produsele cu reziduuri de pesticide fac parte din lotul U89-17 şi au fost comercializate în perioada 7 februarie – 5 martie 2022 în reţelele retailerilor Profi şi Carrefour.
„Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus, achiziţionate în perioada 07.02.2022 – 05.03.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazin împreună cu bonul fiscal, până pe data de 21.03.2022, urmând să primească în schimb contravaloarea lor. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create”, menţionează societatea. (AGERPRES)
Care sunt locurile în care autoritățile recomandă purtarea măștii de protecție
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut câteva recomandări, marţi, pentru a se limita răspândirea infectărilor cu SARS-CoV-2 după ridicarea restricţiilor, printre care purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, dar şi în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare şi şcoli.
În contextul ridicării, începând de marţi noaptea, a restricţiilor impuse pe perioada pandemiei de COVID-19, ministrul Sănătăţii a făcut, într-o conferinţă de presă, câteva recomandări.
“Recomandăm purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate – în pieţe sau în spaţii din acestea extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare. Nu mă refer la personalul medical, pentru că masca în cazul personalului medical face parte din echipamentul de protecţie şi (…) oricum trebuie utilizată, ne referim pentru pacienţi sau pentru aparţinătorii acestora. În grădiniţe, în şcoli şi în universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic, cât şi pentru elevi”, a explicat ministrul.
CNSU a aprobat o hotărâre privind abrogarea procedurilor de carantină în contextul COVID-19
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, o hotărâre referitoare la abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19.
Astfel, prin HCNSU nr.16/2022 s-a decis abrogarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022.
Prin HCNSU nr.6/2022, aprobată pe 31 ianuarie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis instituirea unei carantine cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în ţară.
Prin aceeaşi hotărâre, CNSU a stabilit la data respectivă instituirea carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacţii direcţi ai unei persoane confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi exceptarea lor de la această măsură dacă se află în perioada de 90 de zile ulterioară izolării ca urmare a confirmării pozitive COVID-19. (AGERPRES)
Soluție pentru ajutorul Ucrainei: Polonia va dona avioane MiG-29 SUA, la baza aeriană din Germania
Ministerul Afacerilor Externe din Polonia a anunțat că a luat o decizie în privința transferului avianelor de luptă Mig-29. Acestea vor fi cedate Statelor Unite și vor fi duse pe baza aeriană din Germania, Ramstein.
Discuțiile pe tema trimiterii de aparate de zbor în Ucraina, pentru a susține sistemul de apărare al acestei țări în fața atacurilor Rusiei, a ajuns la o soluție care ar putea să reprezinte un compromis în fața amenințărilor Rusiei. Inițial, a apărut informația potrivit căreia Polonia și Bulgaria vor pune la dispoziția Ucrainei aparatele de zbor proprii. În scurt timp, reprezentanții NATO, Poloniei și Bulgariei au dezmințit această informație. În paralel, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că țările care vor pune la dispoziție avioane Ucrainei care vor fi folosite împotriva Rusiei vor fi considerate țări beligerante. Din acest punct s-au căutat soluții care să rezolve această dilemă. În această seară, Polonia a anunțat care este soluția: va oferi avioanele SUA, acestea urmând să fie transferate la baza Ramstein, din Germania. La schimb, Polonia cere avioane americane cu aceleași caracteristici cu MiG-urile oferite. Polinia a transmis și altor țări să facă același gest, pentru a susține Ucraina în lupta contra Rusiei.
„Autoritățile Republicii Polone, după consultări cu Președintele și Guvernul Republicii Polone, sunt gata să își transfere imediat toate avioanele MIG-29 gratuit la baza din Ramstein și să le pună la dispoziția Guvernului Statelor Unite ale Americii.
În același timp, Polonia solicită Statelor Unite ale Americii să îi pună la dispoziție avioane uzate cu capacități operaționale similare. Polonia este pregătită să convină imediat asupra condițiilor de achiziție a acestor mașini.
Guvernul polonez cere și altor țări NATO – proprietarii de avioane MIG-29 – să acționeze în mod similar”, se arată în anunțul Guvernului Poloniei.
Informațiile vehiculate până acum vorbeau despre 50 – 70 de avioane MiG-29 pe care Polonia le-ar putea pune la dispoziția Ucrainei.
Ucraina a avut mai multe oferte de avioane, însă piloții ucraineni nu sunt pregătiți să lupte decât pe aparate MiG.





