53 de refugiaţi din Ucraina au fost cazaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, în Prod.
Aceştia se deplasau spre Germania şi aveau nevoie de cazare pentru o noapte. Primăria din Hoghilag s-a ocupat de cazarea refugiaţilor, care au primit şi mâncare, iar noaptea şi-au petrecut-o la Prod. Localnicii au ajutat cum au putut pentru primirea oamenilor, care au primit tot ceea ce au avut nevoie pentru şederea din Prod.
„Azi noapte, graţie efortului fundaţiei Restote, au sosit la noi primii 53 de refugiaţi din Ucraina, în marea lor majoritate copii. Printr-o bună colaborare între Primăria Hoghilag, fundaţie şi oameni de bine din satul Prod, aceştia au fost cazaţi şi li s-a oferit tot ceea ce au avut nevoie pentru a-;i continua drumul spre Germania”, a scris primarul din Hoghilag, Nicolae Lazăr, pe Facebook.
SURSĂ FOTO: Nicu Lazăr/Facebook
„Trioul conjugal” sau ce se întâmplă când socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din parc
Primăvara își propune să ne descrețească frunțile. „Trioiul conjugal”, o comedie în regia lui Radu Gabriel, va fi prezentat duminică, 20 martie, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Sibiu.
Umorul vine să mai detensioneze atmosfera în prima lună a primăverii. „Trioul conjugal” va ajunge la Sibiu și, cu ajutorul actorilor Luminița Bucur, Oleg Apostol și Maria Radu, își va spune povestea.
Organizatorii, respectiv Rotari Entertainment, Teatru in Trei şi Filarmonica de Stat Sibiu, anunță că va fi o comedie fresh, despre relații în care socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de pe banca din parc. „Trioul conjugal” este, mai spun actorii, pe principiul „mănâncă jumătate, mergi dublu, râzi triplu și iubește fără măsură”.
„Oare ai amanta și nu știi? Oare amanta poate să îți convingă soția că ai amantă? E posibil așa ceva când tu ești din neam de fideli? Încurcături în care orice bărbat (care ascunde ceva) ar putea fi băgat!”, este descrierea spectacolului.
Cei care vor să (re)descopere pățaniile prin care trece „Trioul conjugal” își pot cumpăra bilete de AICI, cu 60 de lei.
Facultatea de Medicină a ULBS, modernizată. Investiții de peste 1,5 milioane de lei
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a făcut o nouă investiție în infrastructura educațională. De data aceasta, a investit peste 1,5 milioane lei în Facultatea de Medicină, unde au fost realizate lucrări de reabilitare și modernizare a spațiilor didactice și auxiliare, cât și investiții în aparatură didactică modernă destinată studenților. Conducerea Facultății de Medicină a mai precizat că, începând cu următorul an universitar, două noi programe de studiu de licență, ce au fost avizate de către ARACIS.
Conform ULBS, la Medicină au fost astfel realizate lucrări de modernizare a corpului A al clădirii, însemnând refacerea completă a zidăriei, înlocuirea obiectelor sanitare și refacerea branșamentelor de apă la grupurile sanitare, înlocuirea tavanele casetate, reabilitarea instalație electrice a corpului A, precum și montarea de covor PVC în spațiile renovate.
De asemenea, a fost modernizat un amfiteatru cu 80 de locuri ce vine în sprijinul studenților pentru diversele activități didactice, începând chiar cu acest semestru.
În ceea ce privește dotările cu aparatură necesară studiului, au fost achiziționate simulatoare pediatrice pentru nursing și de resuscitare adulți, precum și cinci manechine didactice, dintre care un manechin complex pentru nursing și un manechin CPR de resuscitare avansată și defibrilare.
„Aceste investiții sunt cele mai importante realizate în ultimii ani în Facultatea de Medicină, iar de ele vor beneficia toți studenții, indiferent de specializare sau an de studiu. Toate aceste investiții vin să contribuie la infrastructura deja există în cadrul Facultății de Medicină, care, începând din anul universitar 2022-2023m va avea în oferta educațională încă două noi programe de studiu de licență, ce au fost avizate de către ARACIS. Este vorba de programele de licență: Medicină (în limba engleză) și Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare. Fiecare dintre aceste noi specializări va putea înmatricula un număr de maxim 60 de studenți, pornind din anul universitar 2022-2023”, a declarat conf. univ. dr. Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină.
Au început înscrierile la Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”
Copiii talentați în ale artei sunt invitați să se înscrie la cea de-a XXV-a ediție a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”. Muzeul ASTRA au deschis astăzi înscrierile în competiția ce va avea loc în perioada 18 – 20 mai. Doritorii se pot înscrie în concurs până în 8 aprilie.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, sub auspiciile Ministerului Educației, fiind structurat pe mai multe secțiuni, printre care: pictat icoane pe sticlă ori pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, țesut, cusut/ brodat, confecționat port popular, confecționat păpuși, confecționat podoabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier, olărit, modelat ceramică și confecționat măști.
La Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” se pot înscrie copiii cu vârsta între șase și 18 ani, care -după cum spun organizatorii – „se manifestă, prin instrucția și educația primite în familie sau la școală, ca adevărați creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meșteșugului artistic tradițional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calitățile de manualitate, dexteritate tehnică și simț artistic propriu unui artist autentic, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din școli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban”.
Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite, pe care concurentul le va desăvârși în timpul competiției.
Potrivit Muzeului ASTRA, în cazul în care situația sanitară generată de evoluția pandemică COVID-19 nu va permite desfășurarea concursului în format fizic, acesta se va desfășura în mediul online.
Regulamentul integral al Olimpiadei este disponibil AICI.
Cabinetele medicilor de familie vor derula vaccinarea anti COVID
Activităţile de vaccinare împotriva noului coronavirus desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 vor trece către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie, se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri.
„Având în vedere dinamica pandemiei pe teritoriul României şi ţinând cont de numirea reprezentantului MS, secretar de stat dr. Andrei Baciu, în locul reprezentantului MApN, dr. Valeriu Gheorghiţă, în funcţia de preşedinte al CNCAV, se va asigura tranziţia activităţilor de vaccinare desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie”, afirmă sursa citată.
Potrivit CNCAV, se vor asigura în continuare operaţiunile logistice şi de depozitare şi se va urmări identificarea celor mai bune soluţii de trecere la Ministerul Sănătăţii a responsabilităţii privind vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19.
„În perioada următoare, se vor derula acţiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual şi al activităţilor nemedicale desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, conform reglementărilor stabilite prin decizia de înfiinţare, inclusiv prin preluarea de către instituţiile implicate în continuare a responsabilităţii asigurării operaţiunilor logistice şi de depozitare”, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, procesul care se va întinde pe parcursul următoarelor săptămâni, va urmări identificarea soluţiilor optime, astfel încât vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiţii, într-un mediu sigur. (AGERPRES)
Peste 2.000 de civili ucraineni, ucişi în timpul invaziei ruse
Peste 2.000 de civili au fost ucişi şi sute de structuri au fost distruse, inclusiv instalaţii de transport, spitale, grădiniţe şi locuinţe, în timpul invaziei ruse din Ucraina, a informat miercuri Serviciul de Urgenţă ucrainean, citat de Reuters.
„În fiecare oră mor copii, femei şi membri ai forţele de apărare”, a anunţat serviciul citat, într-o declaraţie.
Pe de altă parte, primarul din Mariupol (sud), Vadim Boicenko, a anunţat că în oraş s-au înregistrat numeroase victime în ultimele 14 ore de atac fără încetare al forţelor ruse. Boicenko a acuzat forţele ruse că „împiedică activ evacuarea civililor”. Edilul a mai spus că oraşul a rămas fără alimentarea cu apă. (AGERPRES)
Rezultatele excepţionale pentru atleţii medieşeni la Naţionalele de Atletism
Complexul Sportiv National “Lia Manoliu” din capitală a găzduit, recent, etapa finală a Campionatelor Naționale de Atletism seniori și tineret.
Municipiul Mediaş a fost reprezentat de trei atleți ai Clubului Sportiv Școlar care au luat startul în probele de 1.500 și 3.000 de metri, toți trei fiind elevi ai Liceului Teoretic „Axente Sever”. Este vorba de Alexandra Hudea, Iulia Marginean şi Ciprian Varga. Iulia Mărginean a luat startul în probele de 1.500 și respectiv 3.000 de metri. Cei trei sportivi sunt pregătiţi de profesorii Vasile Ibăşfălean şi Vasile Hermann.
Sportiva medieşeană a câștigat titlul de campioană națională la 3.000 de metri juniori câștigând proba cu un timp de 9 minute, 49 de secunde și 50 de sutimi. Pe poziția a treia a aceleiași probe s-a situat Alexandra Hudea, care a obținut timpul de 9 minute, 50 de secunde și 29 de sutimi. La proba de 1.500 de metri Iulia Marginean a încheiat finala pe locul al treilea, cu timpul de 4 minute, 32 de secunde și 78 de sutimi.
În ceea ce-l privește pe Ciprian Varga, acesta a luat startul in proba de 3.000 de metri pe care a încheiat-o in 9 minute, 31 de secunde și 96 de sutimi.
Beneficiarii programului „Prima Casă”, obligaţi să se asigure împotriva tuturor riscurilor
Programul „Prima Casă” va continua cu un plafon de 1,5 miliarde de lei, iar beneficiarii vor fi obligaţi să încheie poliţe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată miercuri.
„Potrivit acestei hotărâri aprobate astăzi, va continua programul cu un nou plafon acordat garanţiilor care vor putea fi emise în cursul acestui an, de 1,5 miliarde de lei. Prin acest act normativ a fost introdusă o modificare potrivit căreia beneficiarii vor avea obligaţia să încheie poliţie de asigurare împotriva tuturor riscurilor, conform normelor interne proprii ale finanţatorilor, pe toată durata finanţării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puţin decât valoarea de piaţă a locuinţei.
Prevederea se va aplica tuturor creditelor garantate în cadrul programului ‘Noua casă’, pentru poliţie de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
El a precizat că, de la lansarea programului Prima casă’, în 4 iunie 2009, până la finalul anului trecut, au fost acordate 321.073 de garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 29,90 miliarde de lei. (AGERPRES)
Copil de 16 ani din Sibiu, atacat de un tânăr din Dâmboviţa
Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Dâmbovița, cercetat penal pentru tâlhărie calificată.
Tânărul este bănuit că, în seara zilei de 1 martie, în jurul orei 20.45, în timp ce se afla pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, având fața acoperită cu cagulă și purtând mănuși, l-ar fi împins pe un copil de 16 ani, i-a luat telefonul şi a fugit.
„Pe strada Luptei, în baza semnalmentelor furnizate de victimă, presupusul autor a fost identificat și prins de echipajele de poliție și jandarmi care au efectuat verificări imediat după sesizarea faptei. Persoana în cauză, asupra căreia a fost găsit și telefonul părții vătămate, a fost condusă și audiată la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Față de tânărul bănuit de săvârșirea faptei polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO: Arhivă
INFO COVID Peste 400 de cazuri în judeţ. În ţară au fost cu aproape 1.700 de cazuri mai puţine decât marţi
6.832 de noi cazuri de coronavirus au fost anunţate în ţara noastră, de marţi până miercuri. Au fost cu 1.692 de cazuri mai puţine cazuri comparativ cu ziua de marţi. În acelaşi interval au fost înregistrate şi 90 de decese. 843 dintre cazurile noi anunţate miercuri au fost ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
De la debutul pandemiei şi până miercuri, 2 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.748.777 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 2.524.112 pacienți au fost declarați vindecați, iar 63.668 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. De marţi până miercuri au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 90 de decese (54 bărbați și 36 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități. Din totalul de 90 de pacienți decedați, 72 au fost nevaccinați și 18 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 6.081, cu 507 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 858 de persoane, cu 34 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 858 de pacienți internați la ATI, 762 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 341 sunt minori, 335 fiind internați în secții, cu 38 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, similar cu ziua anterioară.
401 noi cazuri de coronavirus au fost anunţate, miercuri, în judeţul nostru. De asemenea, un pacient infectat cu COVID a decedat în acest interval. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, un număr de 73.614 persoane. Până miercuri s-au vindecat 56.380 de persoane, iar 1.806 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
În spitalele din judeţ erau internate miercuri dimineaţa 165 de persoane, dintre care în ATI 15 adulţi şi 3 minori. Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 11,18 la 1.000. În Sibiu rata de incidenţă COVID era miercuri de 17,32 la 1.000 de locuitori, iar în Mediaş de 9,03 la 1.000 de locuitori.








