Acasă Blog Pagina 2784

Ministerul Sănătăţii: Primii 500 de pacienţi au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ Molnupiravir

Ministerul Sănătăţii informează, miercuri, că primii 500 de pacienţi, din totalul celor 11.568 consultaţi în cele 222 de centre de evaluare, au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ Molnupiravir.
Conform sursei citate, acesta este primul medicament specific cu administrare orală anti-COVID aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de boală.
„Totodată, facem precizarea că, în prezent, medicamentul antiviral Favipiravir, recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele uşoare sau medii de COVID-19 se găseşte în centrele ambulatorii de evaluare, în spitale şi în 153 farmacii cu circuit deschis”, precizează Ministerul Sănătăţii. (AGERPRES)

Ministrul finanțelor vrea să introducă noi taxe, în 2022, pe proprietăți, pe mașini și pe bacșiș, dar și o impozitare progresivă pe venituri

0

Ministrul Finanțelor va modifica Codul Fiscal și va introduce noi impozite pe proprietăți, potrivit celor mai recente declarații ale ministrului Adrian Câciu. Principalele vizate sunt locuințele și mașinile, dar vor fi introduse impozite noi și pe diferite produse sau servicii.
Anul 2022 va aduce modificări importante ale impozitelor, astfel încât acestea să poată fi introduse începând cu 1 inauarie 2023, după cum a declarat Adrian Câciu, ministru al finanțelor, într-un interviu pentru Hotnews. El spune că se va consulta cu mediul de afaceri, sindicate, mediul academic, dar și cu FMI și Banca Mondială, înainte de a introduce noile taxe. Printre intențiile ministrului se numără cea de taxare a proprietăților, dacă sunt mai multe, la fel și mașinile, dacă sunt trei și, posibil, chiar de la a doua mașină. Câciu a mai menționat bacșișul, zahărul, pragul microîntreprinderilor, dar și angajații din IT, care astăzi sunt scutiți de impozite.
De asemenea, Adrian Câciu a vorbit despre posibilitatea introducerii impozitului progresiv, un subiect delicat, având în vedere că PNL, alături de care PSD guvernează în prezent, nu dorește modificarea impozitului unic.
„Nu cred că este normal să ai același impozit dacă ai mai multe proprietăți. O mașină la o familie. Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare. Eu aș propune de la a treia, ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize și a unui dialog poate să rezulte o creștere graduală de la a doua”, a spus ministrul.
„În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare, dar taxarea aceea n-aș vedea să se întoarcă la stat, ci către comunitatea locală”.
Citiți aici interviul cu Adrian Câciu, ministrul finanțelor.

VIDEO Premieră medicală: un bărbat paralizat a reușit să meargă din nou cu ajutorul unui implant în măduvă

Un bărbat care paralizase în urma secționării măduvei spinării a reușit să meargă din nou după medicii i-au implantat electrozi care au reușit să recupereze funcția neurologică. Reușita aparține cercetătorilor din Elveția.
Intervenția de execepție a medicilor cercetători din Elveția a condus la recuperarea motorie a unui bărbat ce paralizase ca urmare a secționării complete a măduvei spinării, într-un accident. Rezultele cercetării au fost publicate în revista Nature Medicine, unde este descrisă complet întreaga procedură, potrivit BBC. Este pentru prima dată când o persoană care a rămas paralizată în urma secționării complete a măduvei poate să meargă din nou. Aceeași tehnologie a fost folosită de medici pentru recuperarea funcțiilor unui alt bărbat paralizat, care a putut astfel că aibă copii.
Michel Roccati a paralizat în urma unui accident de motocicletă, în urmă cu cinci ani, scrie BBC. După accident, Michel nu a mai putut să-și simtă picioarele absolut deloc, din cauza leziunilor grave ale măduvei.
Intervenția medicilor elvețieni a urmărit implantarea unor sonde electrice care au fost atașate chirurgical măduvei spinării, pentru a prelua funcțiile neurologice. Medicii au declarat că rezultatul cercetării nu reprezintă un tratament pentru astfel de afecțiuni severe, fiind o operațiune „prea complicată”, pentru a fi efectuată în medicina de zi cu zi. Ei au precizat însă că reprezintă „un pas major” în îmbunătățirea vieții.
Michel spune că acum poate merge singur, poate urca scările și poate duce o viață „aproape normală”. Însă la succes a contrbuit, se pare, și voința bărbatului, care a fost extrem de embițios să se recupereze, în urma accidentului. El nu a încetat nicio clipă să facă orice efort pentru a se recupera. Neurochirurgii au fost impresionați de viteza cu care Michel s-a recuperat după implantarea electrozilor și atașarea lor la fibrele de nervi.
„Avem nevoie de mai mulți pacienți pentru a demonstra că este o procedură sigură și că ea îmbunătățește semnificativ viața acestora. După aceea putem merge mai departe”, a declarat unul dintre medicii care au participat la operație.
Pentru a putea merge, un om are nevoia ca semnalul electric transmis de creier către musculatura picioarelor să ajungă nestingherit, iar răspunsul picioarelor să ajungă înapoi către creier. Odată lezată măduva spinării, sunt oprite complet sau parțial semnalele electrice nervoase, iar persoana își pierde capacitatea de a-și păstra echilibrul și de a merge. În cazurile extreme de paralizie, membrele devin inerte, fără să mai genereze durere sau să poată fi controlate.
În cazul lui Michel Roccati, măduva era secționată complet, astfel că semnalul electric era zero. Conexiunile realizate de medici au redeschis circuitele nervoase care trimit semnal către picioare. Michel poate seta prin intermediul unei aplicații mobile parametrii implantului, astfel încât să poată efectua diferite mișcări. El spune că poate face o serie de activități, chiar dacă se deplasează cu ajutorul unui cadru de ajutor.
Chiar și așa, persoanele cu implanturi în măduvă nu sunt vindecate și nu pot face decât mișcări limitate, care le permit însă să aibă o viață mai bună.
Medici spun că singurul tratament care ar putea rezolva problema leziunilor coloanei vertebrale va fi cel care va permite regenerarea nervilor, posibil cu ajutorul terapiilor cu celule stem. Implanturile ar putea să devină intervenții ajutătoare, în aceste terapii de regenerare.

O nouă atracție turistică în Sibiu: casa răsturnată. Un nou parc de distracții va fi deschis la vară

Sibiul va avea o nouă distracție începând din această vară, iar locul este unul frecventat de turiști: Valea Avrigului. Este vorba despre un parc de distracții, în care poate fi admirată casa întoarsă, o locuință construită cu susul în jos, după modelul altor case răsturnate din Europa.
Acoperișul îngropat în pământ, fundația deasupra casei, ușile răsturnate, iar în interior totul este lipit de tavan, inclusiv masa și farfuriile pregătite de micul dejun. Așa arată casa răsturnată construită de Leo Klingheis. Acesta a declarat pentru Observator că i-a venit ideea vâzând o casă similară în Germania. „Ne-a plăcut ideea. Am vizitat şi noi una în străinătate, în Germania. Ne-a plăcut foarte mult ideea de lumea asta, întoarsă”, a declarat Leo Klingheis, invesstitorul care se pregătește să deschidă un adevărat parc de distracții în jurul acestei case.
Cea mai mare provocare pentru ingineri şi echipa de muncitori a fost structura de rezistenţă. „Chiar dacă este foarte greu, este şi foarte plăcut să lucrezi ceva ce nu lucrează oricine. Toată lumea e obişnuită să lucreze cu capul normal, aici trebuie să calculezi şi cum vine sucit, trebuie pus mai sus, trebuie reglat la jumătate, să fie cât mai interesant”, a declarat George Farcaş, constructor.
Trecătorii, turiști și localnici nu au ratat ocazia să fotografieze noua casă întoarsă de pe Valea Avrigului. „Ce mi s-a părut interesant e că trebuie să cobori în mansardă şi să urci în beci, e senzaţional”, a declarat un turist.
Casa este terminată în proporție de 99%, dar va fi deschisă abia în sezonul de vară, când va fi gata întreg parcul. „O să avem un mini zoo, o să avem locuri de joacă foarte multe pe exterior, în faza 2 o să facem o hală de joacă în interior pentru perioada de iarnă, pentru zile ploioase, o pădure fermecată, o piaţă de delicatese”, a mai spus Leo Klingheis, pentru Observator, care spune că a cheltuit aproximativ 300 de mii de euro, dar că investiţia totală în parcul de distracţii va depăşi un milion de euro.

În Spitalul Județean Sibiu, 43 de pacienți Covid din totalul de 101 sunt vaccinați. Nou record de cazuri în județ

0

Situația Covid din județul Sibiu pare să crească la nesfârșit, dacă ne uităm la datele anunțate de autorități în ultima zi. O situație care începe să devină îngrijorătoare este cea din Spitalul Județean, unde aproape jumătate din cei 101 pacienți covid internați sunt vaccinați.

Cu peste 1700 de cazuri noi și alte șase decese, Sibiul s-a situat pe locul 10 pe țară și înregistrează o incidență de 25 la mie în județ și peste 43 la mie în municipiul Sibiu.
Prefectura Sibiu a anunțat un număr de 1.724 de persoane infectate cu Covid, în ultimele 24 de ore, o valoare uriașă, comparativ cu zilele anterioare. Tot în ultima zi au fost raportate și șase decese, persoane peste 60 de ani, cu o singură excepție, o femeie de 44 de ani, nevaccinată. A fost și singura persoană care nu a decedat în ATI, în ultima zi.
Femeie, 85 ani, ATI, vaccinată 3 doze Pfizer, Sibiu
Bărbat,  71 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat,  83 ani, ATI, nevaccinat, Mediaș
Femeie, 44 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu
Femeie, 68 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Femeie, 81 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
În total, numărul de persoane internate în spitale a scăzut ușor sub 300, la 294 de persoane, iar în ATI numărul de pacienți a rămas la fel ca ieri. Sunt însă modificări care merită să fie menționate. În primul rând, de câteva zile, Spitalul Județean are peste 100 de pacienți Covid internați. Ieri erau 113, astăzi au mai fost externări și decese, iar numărul a coborât la 101. După extinderea zonei roșii, prin preluarea paturilor de la Oftalmologie, internările s-au înmulțit însă cel mai alarmant este faptul că ponderea celor vaccinați care au simptome ce necesită internarea a crescut la 42,6% (43 de pacienți din 101, în Spitalul Județean, după ce scăzuse la 37 – 38% săptămâna trecută. Nu în ultimul rând, să precizăm că Spitalul Militar a redeschis de câteva zile secția Covid, având astăzi 10 persoane internate cu Covid.
În total, în județ sunt 93 de persoane vaccinate internate cu Covid, din totalul de 294, restul de 201 fiind nevaccinați. Ponderea vaccinaților este de 31,6%.

În toată țara au fost raportate 27.346 de cazuri noi Covid, în scădere față de ziua anterioară, însă a crescut numărul de decese la 171, plus cinci raportate din urmă. Numărul celor din ATI a scăzut ușor la 1.120 de persoane, iar în spitale sunt acum 11.324 de pacienți Covid.

Cisnădioara va avea bibliotecă școlară

0

Ansamblul Agora, un spațiu destinat culturii, educației clasice și turismului, lansează colecta de cărți pentru Biblioteca școlară AGORA, care va fi, de fapt, prima bibliotecă din Cisnădioara.
„Ceea ce am început să construim cu Școala de vară Agora și cu Afterschool-ul Agora continuăm acum cu Biblioteca – un proiect dedicat copiilor din Cisnădioara, Cisnădie și Sibiu”, au precizat reprezentanții Ansamblului Agora.
Potrivit acestora, biblioteca va fi amenajată în unul dintre corpurile de clădire din Piața Gozelinus numărul 204. Cel mai probabil, ea va fi deschisă pentru public la începutul lunii mai.
„Biblioteca nu va oferi doar acces la cărți copiilor din sat, căci ne propunem să organizăm aici și diverse activități pedagogice și mici evenimente care să sădească și să amplifice pasiunea copiilor pentru lectură. Cu siguranță aveți acasă cel puțin o carte care poate bucura într-o zi un copil!”, este mesajul Agora.
Cei care doresc să contribuie la colecta de cărți o pot face aducând volume la sediul din Piața Gozelinus nr. 10. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0740045916, unde doritorii pot specifica și de unde pot ridica cărțile reprezentanții Agora.

Întreruperi de energie electrică în Sibiu, Mediaş şi alte 10 localităţi din judeţ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 10 FEBRUARIE
· între orele 9-17 în SIBIU, strada: CALEA DUMBRAVII, NR. 44-54.
· între orele 9-11 în localitatea: SIBIU, strazile: SEBASTIAN MIHAIL; COSTIN MIRON; ALEXANDRESCU; GOGA O- partial; CALEA DUMBRAVII- partial; VLAICU AUREL; ANGHEL D; CHENDI ILARIE.
· între orele 8.30-16.30 în localitatile: RUJA, strada: PRINCIPALA-integral; STEJARISU, strada: PRINCIPALA-integral; IACOBENI, strada: PRINCIPALA-integral; NETUS, strada: PRINCIPALA-integral; MOVILE, strada: PRINCIPALA-integral; NOISTAT, strada: PRINCIPALA-integral; BRADENI, strada: PRINCIPALA-integral; RETIS, strada: PRINCIPALA-integral; TELINE, strada: PRINCIPALA-integral.
LUNI 14 FEBRUARIE
· între orele 10-16 în CURCIU, strada: PRINCIPALA –partial.
· între orele 8-16 în MEDIAS, strada: AVIATORILOR.
MARTI 15 FEBRUARIE
· între orele 8-16 în CURCIU, strada: PRINCIPALA –partial.
MIERCURI 16 FEBRUARIE
· între orele 8-16 în MEDIAS, strada: SOSEAUA SIBIULUI, ATLAS, GIPP.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.distributie-energie.ro/ rubrica „Întreruperi energie electrica/Transilvania Sud/Sibiu; https://www.distributie-energie.ro/suport/intreruperi-deer/ ” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Medieşenii, chemaţi să îşi spună parerea despre planul de acţiuni privind atenuarea schimbărilor climatice

0

Municipalitatea medieşeană va participa, în perioada următoare, la elaborarea unor studii și a unui plan de măsuri specifice, în cadrul unui amplu proiect derulat la nivel județean, intitulat ,,Schimbări climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu“, în valoare de 600.000 de lei, finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
În cadrul conferinței de lansare a proiectul, la care a participat şi edilul şef al Mediaşului, Gheorghe Roman, alături de alți factori decidenți la nivel județean și național, au fost anunțate obiectivele concrete și principalele activități din cadrul acestui proiect, din care amintim: elaborarea a două studii climatice dezvoltate la scară locală pentru municipalitățile Mediaș și Sibiu și planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice, identificarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice, elaborarea unui Ghid de bune practici care să vină în sprijinul celorlate comunități locale din județ și din țară.
Un aspect deosebit de important în reușita acestui proiect îl reprezintă opiniile și sugestiile tuturor medieșenilor, referitoare la subiectul schimbărilor climatice. Opiniile formulate prin intermediul chestionarului pe care medieşenii sunt invitaţi sî îl completeze vor sta la baza elaborării planurilor măsurilor de atenuarea și adaptarea la schimbările climatice. Formularul poate fi completat online accesând site-ul www.primariamedias.ro, secțiunea Știri.
„Contăm în mod deosebit pe implicarea întregii comunități medieșene în găsirea celor mai bune soluții pentru ca scopul acestui proiect să fie atins și, în acest fel, să oferim împreună o șansă pentru o viață de calitate generațiilor viitoare. Problematica schimbărilor climatice și impactul acestora asupra mediului înconjurător sunt teme de larg interes, care își pun amprenta asupra dezvoltării comunităților umane și ridică o serie de provocări cu care ne confruntăm atât la nivel național, dar și regional și local”, au transmis reprezentanţii municipalităţii medieşene.

Noi cazuri de COVID, confirmate în școlile sibiene. Încă 92 de elevi învață de acasă

0

Unitățile de învățământ din județul Sibiu sunt grav afectate de pandemia de coronavirus. Numărul cazurilor de COVID este, încă, mare în școlile sibiene. Potrivit ultimei raportări a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, de astăzi, încă 62 de preșcolari și elevi și 19 profesori au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, încă 92 de școlari vor învăța pentru următoarea perioadă în sistem online, de acasă.
IȘJ Sibiu arată că, din totalul cazurilor confirmate, unul singur este la un micuț de creșă de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu.
Celelalte cazuri noi au fost depistate la: cinci preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Learn&Play” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Maria Clara Kindergarten” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14, Sibiu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu; zece elevi de ciclul primar de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș; 16 elevi din ciclul gimnazial de la Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Șeica Mică; 30 de elevi liceeni de la Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu.
În ceea ce privește cele 19 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2, acestea sunt încadrate la: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială nr. 7 Mediaș, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Avrig, Școala Gimnazială Avrig, Școala Gimnazială Șeica Mare.
În prezent, o clasă de liceu de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu are cursurile suspendate din cauza noilor reglementări. „La apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de 10 zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ”, arată ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.
Zeci de săli clase, din nou anumate de elevi și profesori
IȘJ Sibiu mai arată că, de astăzi, au revenit în sălile de clasă 694 de preșcolari și elevi de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Liceul Teoretic „Gheoghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Avrig, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Șura Mare, Școala Gimnazială Șura Mică și Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu.
De asemenea, au revenit la catedră 32 de cadre didactice de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Curcubeul Poveștilor” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Bucuria Copiilor” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Montessori „Acoperământul Maicii Domnului” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu, Liceul tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială „Ion Albescu” Boița, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari și Școala Gimnazială Șura Mică.
 
 
 

Centre de testare COVID-19 cu medici de familie în spitalele din Sibiu

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, în spitalele publice din judeţul Sibiu vor exista centre de testare pentru COVID-19 în care vor lucra medici de familie, pentru a-i ajuta pe medicii din unităţile spitaliceşti, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, medicul Lucian Blăguţiu.
„Pentru prima dată se fac în spitale se fac centre de testare cu medici de familie. Consiliul Judeţean ne va asigura sprijinul şi va asigura în fiecare centru de testare câte un registrator care va ajuta la introducerea datelor. Medicii respectivi vor trebui să îşi încheie contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi să respecte programul care este făcut la acel centru şi să activeze în special în weekend”, a precizat Lucian Blăguţiu.
Potrivit şefului DSP Sibiu, cei care vor avea teste negative, dar reprezintă simptome, vor fi testaţi PCR.
Unul din spitalele care vor avea centre de testare de COVID-19 este Spitalul General Căi Ferate Sibiu, singurul spital care are pacienţi doar cu COVID-19, unde deja există un centru de evaluare.
„Am vrut de mult să fac centru de testare. Noi avem deja centru de evaluare. (…) Acum ne-am arătat disponibilitatea pentru găzduirea unui centru de testare, care vine în completarea centrului de evaluare tocmai ca omul să vină într-un singur loc, să beneficieze şi de testare şi de evaluare, să nu mai umble prin oraş”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului General Căi Ferate, Horaţiu Cojocaru.
Jumătate din medicii de familie din judeţul Sibiu nu testează şi nu vaccinează pacienţii pentru COVID-19, potrivit datelor DSP. (AGERPRES)

Gaz Metan întâlneşte campioana CFR Cluj. Care sunt preţurile biletelor

0

Gaz Metan Mediaș joacă sâmbătă, 12 februarie, de la ora 19:55 cu CFR Cluj, în etapa cu numărul 26 a Casa Liga 1.
Biletele la acest meci se pun în vânzare sâmbătă între orele 17:30-19:55, la casieria Stadionului Gaz Metan. Prețul unui bilet este de 15 lei la Tribuna 1 și 2, respectiv 25 lei la Tribuna Oficială. De miercuri tichetele pot fi achiziţionate şi de pe site-ul bilete.ro. Conform actualului protocol în vigoare, accesul va fi permis până la 30% din capacitatea stadionului, persoanelor vaccinate, trecute prin boală, sau care prezintă rezultatul unui test negativ PCR sau antigen.
Pentru a putea avea acces la meci spectatorii trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții: să fie vaccinați împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, să se afle în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2 sau să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore.
Copiii sub 12 ani au intrare gratuită la acest meci și sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare.

Dosar penal pentru un bărbat din Ocna Sibiului prins băut la volan

Un bărbat din Ocna Sibiului are dosar penal după ce a fost prins la volan după ce a consumat alcool.
Miercuri dimineaţa, în Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dealului de către un localnic în vârstă de 30 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,59 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
„La nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.