România se pregăteşte pentru valul 5 al pandemiei de COVID, iar la Guvern a avut loc luni o întâlnire la care au participat premierul Nicolae Ciucă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat precum şi miniștrii responsabili de gestionarea pandemiei.
Oficialii guvernamentali au analizat ultimele evoluţii ale pandemiei din ţara noastră şi Uniunea Europeană şi au discutat asupra unor eventuale măsuri care ar trebui luate pentru ca impactul cu noul val să fie cât mai mic.
Cea mai imprtantă soluţie se referă la continuarea vaccinării. În opinia oficialilor guvernamentali, aceasta este cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
În ceea ce priveşte situaţia din şcolile din ţară, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.
Biziday scrie că, pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, s-a discutat şi asupra soluţiei de a alterna programul de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, ministerele Muncii și Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesar.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii Executivului au anunţat că pentru corecta informare a românilor vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării.
România se pregăteşte pentru valul 5 al pandemiei: obligativitatea folosirii măştilor FFP2, şomaj tehnic şi testare în şcoli
ISU Sibiu: Două explozii în canale din municipiul Sibiu
Un echipaj de pompieri din Sibiu a intervenit în această după amiază după ce un apel venit pe numărul 112 indica producerea a două explozii în municipiu.
Potrivit ISU Sibiu, apelanţii la 112 au indicat faptul că în două canale s-ar fi produs două explozii. La faţa locului au fost saolicitaţi să intervină şi reprezentanţi ai E ON, Apă Canal şi Electrica.
„Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112 venit din partea unor cetățeni cu privire la producerea a două explozii, urmate de incendii, fără pagube materiale în două canale situate în municipiul Sibiu, intersecția străzii Tudor Arghezi cu strada Vasile Cârlova, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu a intervenit cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire a producerii unei situații de urgență la locul indicat.
De asemenea în scop preventiv, circulația a fost restricționată pe respectiva porțiune. Reprezentanții E ON, Electrica și Apă Canal au fost anunțați pentru a interveni pentru evaluarea situației și determinarea cauzei care a produs aceste incidente”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
UPDATE: ISU Sibiu a stabilit cauza evenimentului de luni după amiază. „În urma evaluării a situației existente la fața locului de către specialiști a rezultat faptul că un scurtcircuit electric a fost cauza care a determinat producerea acestor explozii, neurmate de incendii. Aceasta a produs arderea mocnită, însoțită de degajare de fum toxic care la momentul contactului cu o cantitate de oxigen a produs explozia”, a mai precizat Alina Voina.
SURSĂ FOTO: INFO TRAFIC judeţul Sibiu
Adrian Marinescu: În a doua jumătate a lunii ianuarie va fi o creştere clară a cazurilor de COVID-19
Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că în ţara noastră se va înregistra, în a doua jumătate a acestei luni, o creştere „clară” a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus şi se aşteaptă ca în februarie, martie şi aprilie să existe „probleme” legate de numărul de cazuri noi de COVID-19.
„Ceea ce deja se vede este o creştere nu exponenţială deocamdată, dar este o creştere şi se va vedea în intervalul următor. Undeva din a doua jumătate a lunii ianuarie spre 1 februarie va fi o creştere clară. Mă aştept ca lunile februarie, martie şi aprilie să fie lunile într-adevăr în care vom avea probleme legate de numărul de cazuri. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. (…)
Mă aştept să fie un interval de maximum trei luni în care nu vom avea multe cazuri severe, dar vor fi multe infecţii şi marea problemă va fi de a gestiona situaţia, pentru că oamenii vor avea nevoie de evaluare. Ar fi ideal să se rezolve totul în pre-spital, nu la nivel de spital, la camera de gardă”, a afirmat medicul.
Potrivit acestuia, persoanele vaccinate cu schemă completă, cele care au trecut prin boală sau cele care s-au vaccinat şi au şi trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 vor avea o „probabilitate mică” de a face o formă complicată de COVID-19 şi de a ajunge la terapie intensivă.
Adrian Marinescu a completat că se aşteaptă ca în luna martie să apară „un update” al vaccinului anti-COVID.
„Este evident, din datele pe care le avem, că vaccinurile de acum nu au aceeaşi eficienţă pe varianta Omicron. Nici nu avem atât de multe date. Aşteptăm ca, probabil, undeva în martie să avem update-ul vaccinului, dar deocamdată este varianta cea mai bună de a preveni şi este clar că oamenii care au o schemă completă, mai ales, dacă au şi boosterul au o protecţie bună inclusiv în raport cu Omicron.
Aici protecţie va însemna cei care s-au vaccinat, cei care au trecut prin boală sau cei care le-au făcut pe amândouă. Cei care sunt protejaţi vor avea o probabilitate mică de a face o formă complicată, să ajungă la terapie intensivă”, a explicat directorul medical al Institutului „Matei Balş”.
El a menţionat că, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în zonele care s-au confruntat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, numărul de cazuri grave înregistrate în urma infectării cu această tulpină ar fi mai mic în comparaţie cu varianta Delta.
„Dacă ne uităm la tot ceea ce am văzut în Africa şi chiar în Europa toate lucrurile merg către această idee (cazuri mai puţin grave la Omicron faţă de Delta). Nu înseamnă însă că, dacă sunt mai puţine, nu vom avea probleme, pentru că, şi dacă este un procent mic, numărul de infecţii dacă într-adevăr ajunge să fie exploziv acel procent mic înseamnă un număr de persoane vulnerabile care fac forme severe chiar şi critice.
Rata (de mortalitate) clar va fi mai mică, dar trebuie să fim atenţi şi prudenţi, mai ales că vrem să vedem exact cum se întâmplă cu populaţia Europei. Adică, să treacă măcar luna februarie şi, probabil, undeva după o lună de plin val, vom putea să tragem mai uşor nişte concluzii legate de Europa şi, mai ales, de România”, a indicat Adrian Marinescu.
Conform acestuia, actualele antivirale au şi ele o eficienţă mai scăzută în faţa tulpinii Omicron a SARS-CoV-2.
„Ele sunt utile (noile medicamente) în măsura în care am o testare făcută la debutul simptomatologiei, un diagnostic care să fie rapid, după o evaluare şi un tratament care va însemna tratament după prescripţie. Ar putea să o facă medicul de familie. Din păcate, antiviralele existente acum au, de asemenea, o eficienţă mai redusă.
Aşa cum vom avea nevoie de un vaccin care să fie în varianta nouă, avem nevoie şi de antivirale care să fie mult mai ţintite şi să sperăm că vor ajunge cât de repede şi la noi, mai ales că vorbim de administrare pe cale orală care se poate face şi la domiciliu şi să o facă medicul de familie, de exemplu”, a mai explicat directorul medical al Institutului „Matei Balş”. (AGERPRES)
Se reiau olimpiadele și concursurile școlare
Ministerul Educației a decis reluarea organizării olimpiadelor și concursurilor școlare, după ce acestea au fost suspendate pe durata a doi ani.
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a aprobat, recent, lista olimpiadelor și competițiilor internaţionale pe discipline școlare, sportive și proiecte educative desfășurate în România și în străinătate cu participarea elevilor români, lista competițiilor naționale pe discipline școlare și proiecte educative care se organizează și se desfășoară în anul școlar 2021-2022 și lista activităților de pregătire și selecție a loturilor naționale pentru participarea la competițiile internaționale.
„Se reiau, astfel, în anul școlar 2021-2022, organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare, după ce acestea au fost suspendate pe durata anilor școlari 2019-2020 și 2020-2021. Ca elemente de noutate, în listele aprobate se regăsesc, pe lângă olimpiadele și concursurile pe discipline școlare – matematică, fizică, biologie, chimie, astronomie, geografie, filozofie, informatică, lingvistică, limbi moderne etc., și competiții interdisciplinare de tipul concursurilor de robotică, de creativitate, de inovare și creație digitală”, arată reprezentanții Ministerului Educației.
Ministerul Educației susține și recunoaște participarea elevilor români la 76 de competiții internaționale, ce vor avea loc în România și în străinătate, precum și organizarea și desfășurarea unui număr de 34 de competiții naționale pe discipline școlare și proiecte educative prin care se va asigura selecția elevilor care vor participa la competițiile internaționale. Ministerul Educației va organiza și activitățile de pregătire și selecție a 36 de loturi naționale în vederea participării la competițiile internaționale.
Listele pot fi completate și cu alte competiții internaționale și naționale pe discipline școlare și proiecte educative, cu avizul Ministerului Educației.
În funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, Ministerul Educației are în vedere completarea cadrului normativ care să permită organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare și în format online, după modelul competițiilor internaționale din ultimii doi ani.
„Gong” prezintă „Trilogia Ispirescu”, în premieră, în mediul online
La început de an, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu vine cu un cadou pentru publicul său și prezintă seria de autor „Trilogia Ispirescu”. Construită ca un spectacol de teatru radiofonic în regia Evei Labadi, seria reunește poveștile „Fata săracului cea isteață”, „Lupul pârcălab” și „Țapul și șarpele”. Fișierele audio pot fi accesate gratuit, pe teatrulgong.ro.
Cele mai îndrăgite povești românești prind viață prin interpretarea actorilor Teatrului „Gong” din Sibiu, pornind de la forța dialogului articulat prin muzică și efecte sonore, fără a avea nicio imagine vizuală. „Poveștile audio au fost create ca o alternativă teatrală în pandemie și am hotărât să continuăm acest proiect demarat inițial cu poveștile lui Creangă”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Povestea „Fata săracului cea isteață” îi are în distribuție pe actorii Angela Páskuy, Andrei Hansel, Anton Balint, Jenő Major, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Daniela Dragomir și Adrian Prohaska.
Aceasta arată că, într-un sat, nu foarte îndepărtat, era un țăran foarte bogat, dar nu avea o inimă prea mare. Și tot acolo în sat era și un țăran foarte sărac, care, pe cât de sărac era el, pe atât de isteață era fiica lui. Fata săracului ajunge în urma conflictului dintre cei doi țărani să se mărite cu boierul satului, un bărbat puternic, cu o judecată dreaptă, dar care o pune la mai multe încercări.
„Lupul pârcălab”, cu Claudia Stühler, Claudiu Fălămaș și Jenő Major, va spune o altă poveste inedită. „Neam de neamul lupului nu a fost pârcălab, până când un măgar, ce voia să scape din dinții lupului s-a hotărât să îl păcălească. Astfel că lupul din vânător ajunge vânat”, arată reprezentanții „Gong”.
În ceea ce privește povestea „Țapul și șarpele”, cu Adrian Prohaska, Raluca Pavel și Daniela Dragomir, aceasta va spune că, oricât de multă nevoie de ajutor au unele persoane, nu trebuie lăsate să profite de noi. Șarpele a vrut doar să îl păcălească pe țap, dar acesta nu a picat în farsa șarpelui: „mie îmi place prietenia, dară sa fie dreaptă”.
Înregistrările au fost operate de Dan Caras, la sediul Teatrului „Gong” din Sibiu, iar montajul audio a fost realizat de Alexandru Uncruțiu, în Timișoara.
Petre Ispirescu, celebru, în special, pentru poveștile culese din folclorul românesc, s-a născut în Bucureștiul anilor 1830. Mereu a spus că talentul său pentru scris și povestit l-a dobândit de la mama sa, o modestă ardeleancă, cu darul povestirii.
De asemenea, părinții și educatorii pot accesa gratuit alte peste 290 de fișiere audio în „Meniul cu povești șoptite” de pe teatrulgong.ro. Prin intermediul acestei secțiuni, actorii rămân conectați cu fanii lor, cărora le citesc povești de noapte bună, contribuind, totodată, la dezvoltarea unui nou public pentru teatrul sibian.
Delgaz Grid a redeschis centrele de relaţii cu publicul din Sibiu şi Mediaş
Începând de luni, 3 ianuarie 2022 centrele de relații cu publicul ale Delgaz Grid s-au redeschis în toate cele 20 de județe din aria de activitate a companiei.
Acestea vor funcționa între orele 8 și 13 în zilele de luni, miercuri și vineri, respectiv între orele 12 și 16 în zilele de marți și joi. În același timp, punctele de lucru vor fi deschise primele două săptămâni din fiecare lună.
În județul Sibiu centrul de relații cu publicul funcționează la municipiul Sibiu, strada Rusciorului, numărul 40, iar punctul de lucru se află la Mediaș pe strada Stadionului, numărul 83.
La centrele de relații cu publicul și punctele de lucru ale Delgaz Grid sunt preluate solicitările clienților privind racordarea la rețea, accesul la sistemul de distribuție, avize amplasament, puneri în funcțiune instalații de utilizare, copii după documentații tehnice, reclamații, sesizări sau informații.
De asemenea, în cadrul acestora, se pot depune fișele de verificare şi revizie a instalațiilor de utilizare gaze naturale sau se pot solicita copii după facturile de prestări servicii, emise de către Delgaz Grid.
Ca și alternativă la deplasarea la centrele de relații cu publicul, clienţilor le este recomandată utilizarea platformei www.delgaz.ro unde, prin crearea unui cont, aceștia au posibilitatea depunerii online a cererilor sau documentelor de acces la sistemul de distribuție.
Cinci cazuri de COVID, în prima zi de cursuri din acest an
Cinci cazuri de coronavirus au fost raportate astăzi, în prima zi de cursuri din acest an, în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în urma testării pe bază de salivă, astăzi a fost identificat un caz pozitiv la un elev de la Școala Gimnazială „Regina Maria”.
Astăzi, au fost raportați cinci elevi pozitivi cu virusul SARS-CoV-2 din timpul vacanței. Aceștia sunt înmatriculați la Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș și Școala Gimnazială Mihăileni. În prezent, doar clasa a VIII-a B de la Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu are cursurile suspendate, mâine urmând ca elevii din această clasă să revină la cursuri.
Potrivit IȘJ Sibiu, în urma testării ce s-a efectuat astăzi cu teste noninvazive pe bază de salivă a fost raportat un caz pozitiv la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu. Este vorba despre un băiețel de 11 ani, ce urmează să fie retestat cu RT-PCR.
Astăzi, 32.742 de elevi din clasele V – XIII s-au întors la cursuri, preșcolarii și elevii din clasele pregătitoare – IV fiind în vacanță până în 10 ianuarie, zi în care se vor întoarce pentru finalizarea cursurilor din semestrul I al anului școlar 2021 -2022.
Primăria Copşa Mică încasează deja impozitele şi taxele pentru anul 2022
Începând de luni, 3 ianuarie 2022, la Primăria Orașului Copșa Mică se pot plăti, la casierie, impozitele şi taxele locale aferente anului în curs.
Ca de obicei, contribuabilii care își plătesc impozitul pe tot anul, până în luna martie inclusiv, vor beneficia din nou de reducerea de 10%, iar primii 100 de plătitori integrali vor primi un calendar personalizat pe anul 2022. Primii contribuabili care au plătit integral taxele şi impozitele pe acest an, au fost primarul și viceprimarul din Copșa Mică.
Chitanța şi calendarul cu numărul 1, respectiv numărul 2 a fost emisă pe numele primarului Daniel Tudor Mihalache şi al viceprimarului Nicolae Bogdan Tăpălagă. Începând din data de 4 ianuarie 2022 se vor putea plăti şi online taxele şi impozitele aferente acestui an (sau restanţele din anii anteriori) pe platformele Ghiseul.ro sau CityOn disponibile pe site-ul oraşului Copşa Mică la secţiunea E-Administraţie.
38 din cei 49 de sibieni internaţi cu COVID în spitalele din judeţ sunt nevaccinaţi
49 de pacienţi infectaţi cu coronavirus sunt internaţi în spitalele din judeţul Sibiu. Marea majoritate a persoanelor internate sunt nevaccinate, potrivit informaţiilor Prefecturii Sibiu.
La Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, din totalul de 24 de pacienţi internaţi, 18 sunt nevaccinaţi, iar la Spitalul de Pediatrie din Sibiu este internat un pacient nevaccinat. Din cei 8 pacienţi internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, 6 sunt nevaccinaţi, iar la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu sunt internaţi doi pacienţi, unul fiind nevaccinat.
La Spitalul CFR sunt internaţi doi pacienţi, ambii nevaccinaţi, iar la Spitalul Municipal Mediaş, din cei 11 pacienţi internaţi, doar unul este vaccinat. În sfârşit, la Spitalul Orăşenesc din Cisnădie este internat un singur pacient, acesta fiind vaccinat.
INFO COVID Creşteri foarte mari ale cazurilor de coronavirus în ţară şi judeţul Sibiu
1.756 de noi cazuri de coronavirus au fost anunţate, luni, în ţara noastră, cu 83% mai multe comparaticv cu ziua de duminică. Rata de incidenţă COVID este în creştere în aproape toate judeţele ţării.
Până luni, 3 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.813.056 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 11.559 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.741.871 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 58.814 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
De duminică până luni au fost raportate de către INSP 18 decese (9 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș și Vaslui. Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani. 15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Dintre cei 18 pacienți decedați, 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați.
Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.478. Dintre acestea, 403 sunt internate la ATI. Dintre cei 403 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.
În judeţul Sibiu au fost înregistrate 107 noi cazuri de COVID, o creştere foarte mare faţă de ziua de duminică, atunci când au fost anunţate 43 de cazuri. În judeţul nostru, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 43.707 persoane. Până luni s-au vindecat 38.240 de persoane, iar 1.654 de persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Luni dimineaţa erau spitalizate 49 de persoane, dintre care pe ATI 5 adulţi.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 683 persoane aflate în carantină și un număr de 207 persoane în izolare. Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,63 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Mediaş rata de incidenţă COVID era luni de 0,61 la 1.000 de locuitori.
Plin de şoferi băuţi şi drogaţi în primele zile din 2022 pe şoselele din Sibiu
Mai mulţi şoferi din judeţ au fost prinşi băuţi sau drogaţi la volan în primele două zile ale noului an.
În prima zi a noului an, pe raza localității Bruiu, polițiștii au descoperit un conducător auto în vârstă de 38 de ani, din județul Brașov, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice, polițiștii au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot pe 1 ianuarie, în municipiul Sibiu, pe strada Câmpului, un sibian în vârstă de 54 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 1,11 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă seara, în localitatea Sebeșu de Sus, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un localnic în vârstă de 34 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică, pe Drumul Judeţean 105, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Merghindeal de către un localnic în vârstă de 32 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu are permis de conducere. Acesta are acum dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis.
Duminică seara, în jurul orei 20, pe strada Petofi Sandor din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au descoperit un localnic în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism și a cărui testare cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanțele Amphetamină și Metamphetamină. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.


