Acasă Blog Pagina 2841

VIDEO Noi imagini cu autostrada A1 Sibiu – Boița. Viaductul Tălmăcel prinde contur

Constructorul de pe lotul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, Porr Construct, a avasat cu lucrările într-un ritm foarte bun în acest an, iar sfârșitul sezonului de lucrări aduce sectorul de autostradă la un nivel care ne dă speranțe pentru anul viitor, când s-ar putea circula până la Boița.

Viaductul Tălmăcel, una dintre lucrările de anvergură pe care le execută constructorul pe Autostrada Sibiu – Pitești, pe secțiunea Sibiu – Boița, este la un pas să fie finalizat, segmentele care au pornit din cele două capete fiind aproape să se întâlnească, după cum reiese din cel mai recent video. Muncitorii au avansat cu acest viaduct, în lungime de 650 metri și cu o înălțime de circa 30 de metri, pe un singur fir, astfel că circulația ar putea fi deschisă în 2022 doar parțial, în această zonă.
Potrivit datelor CNAIR, avansul lucrărilor pe secțiunea Sibiu – Boița este în acest moment de 60%, lungimea totală pe care se lucrează fiind de 13,17 km. Contractul prevede ca finalizarea proiectului să fie făcută până în 2023.
Potrivit lui Ioan Adrian Gică, cel care a realizat cel mai recent film pe autostrada Sibiu – Boița, lucrările s-au oprit în acest moment. „La terasamente nu s-a mai lucrat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar la structuri lucrările au continuat destul de bine. La podul peste Valea Tocilelor km 3 au fost finalizate lucrările de turnare a betoanelor peste armaturile predalelor de asemenea și la viaductul peste Valea Saratii de la km6, iar la Viaductul Talmaciu se lucra la finalizarea montajului predalelor. În schimb la Viaductul Talmacel era liniște, doar câțiva muncitori făceau ordine printre materiale”.
CNAIR a explicat anterior care este tehnologia utilizată pentru turnarea betonului la viaductul Tălmăcel: „Folosim un sistem de cărucioare și se va betona tot podul din secțiuni de 4 sau 5 metri, înaintându-se simetric de pe fiecare cap de pilon. Vor fi, de fapt, două cărucioare (fiecare va betona o parte a podului pentru a nu risca un debalans) și după fiecare betonare trosoanele în sine vor fi tensionate ca să țină tot podul la un loc. Ritmul de betonare în această tehnologie este în general de un tronson turnat la fiecare 7 zile. Există 27 de structuri pe acest tronson de autostradă definite ca poduri (adică o deschidere mai mare de 5 metri) și încă 24 de structuri mai mici fabricate pentru trecerea animalelor și permeabilitatea în transversala autostrăzii (așa numitele ecoducte)”.
Secțiunea de autostradă Sibiu – Boița va costa statul român 127 de milioane de euro. Celelalte secțiuni ale autostrăzii sunt mult mai întârziate, doar pe două dintre ele, aflate în capătul dinspre Pitești, fiind semnate contracte și execuție.

Marcel Ciolacu: Este convenit să avem certificatul COVID până la finalul anului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat miercuri că s-a convenit adoptarea proiectului privind certificatul COVID până la finalul anului.
„Este convenit să avem certificatul COVID până la finalul anului”, a afirmat Ciolacu, la Parlament, întrebat pe această temă, adăugând că există timpul necesar.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, liderul PNL, a afirmat că liberalii susţin orice proiect de lege privind introducerea obligativităţii certificatului COVID la locul de muncă care să crească rata vaccinării şi doresc ca acesta să fie dezbătut şi votat în Parlament, subliniind că, în prezent, coaliţia are o majoritate de 70% în Legislativ.
Întrebat în legătură cu asumarea răspunderii de către Guvern pe un proiect privind certificatul COVID, Cîţu a spus că este „decizia premierului”, dar a precizat acest lucru se face când există o minoritate sau o majoritate fragilă în Parlament.
„Cea cu asumarea răspunderii este decizia premierului şi aici nu pot să comentez, dar acest lucru se face atunci când eşti în minoritate în Parlament sau ai o majoritate fragilă şi atunci, bineînţeles, îţi asumi în Parlamentul României. Cum făcea Guvernul Boc, care şi-a asumat foarte multe proiecte de lege în Parlamentul României, cum ne-am asumat, Guvernul Orban, un buget în Parlamentul României, când aveam 20%. Aşa şi eu aş fi putut să-mi asum proiectul de lege pe care l-am trimis în Parlamentul României, să fac asumarea răspunderii şi veneam cu el şi era gata şi nu mai discutam astăzi”, a mai spus Cîţu.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara marţi seara că proiectul de act normativ privind certificatul verde COVID „trebuie să treacă” de Parlament, pentru că altfel „avem cu toţii o problemă”. (AGERPRES)

Şofer drogat prins la volan în Sibiu. Un alt bărbat, fără permis şi băut, a lovit o maşină tot în municipiu

0

Un prahovean băut a lovit un autoturism în Sibiu, tot în municipiu fiind descoperit şi un tânăr care consumase cannabis înainte de a se urca la volan.
Miercuri dimineaţa, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dealului, un prahovean în vârstă de 23 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că prahoveanul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, tânărul refuzând recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare.
Marţi, în Ocna Sibiului, polițiștii aut oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot miercuri, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au descoperit un conducător auto a cărui testare cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC-5, cannabis. Pe numele tânărului în vârstă de 25 de ani, din județul Brașov, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Sibianul şi femeia din Dârlos care au tâlhărit un cetăţean străin au fost arestaţi preventiv

0

Bărbatul din Sibiu şi femeia din Dârlos care au tâlhărit un cetăţean străin în municipiul Sibiu au fost arestaţi preventiv.
Aceştia au fost prezentaţi instanţei, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru 30 de zile. Bărbatul și femeia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu.
Cei doi sunt bănuiţi că duminică seara, în timp ce se aflau în Piața Mare din Sibiu, l-ar fi abordat pe un tânăr în vârstă de 20 de ani, cetățean străin, invitându-l să consume împreună băuturi alcoolice într-un imobil de pe strada Constituției, unde în jurul orei 22 bărbatul și femeia l-ar fi agresat pe tânăr și i-ar fi furat două telefoane mobile și suma de 70 de lei. Cei doi sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată.

Junii Sibiului aduc obiceiuri de Crăciun și bucate alese, de sărbători

0

Junii Sibiului vestesc Nașterea Domnului printr-un program artistic special. Membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vin cu un dar special pentru public, de Crăciun. Astfel, ne vom bucura de frumusețea tradițiilor românești prin momentele muzical-coregrafice oferite de Junii Sibiului în spectacolul-emisiune „Iată, vin colindători!”, filmat la Sibiu și difuzat de postul TVR 1 în 24 și 25 decembrie, precum și în cadrul semifinalei concursului „Vedeta Populară”, difuzate în 26 decembrie, de TVR 1.
Marele Praznic al Nașterii Domnului este sărbătorit împreună cu publicul – spectator de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu. Astfel, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” sunt promotori ai colindelor românești, ai dansurilor și cântecelor tradiționale, prin intermediul emisiunilor difuzate în prime-time de postul TVR 1.
Obiceiuri de Crăciun și bucate alese, la „Iată, vin colindători!”
În Ajun și în prima zi de Crăciun, primim cete de colindători din întreaga țară, căci Junii Sibiului, Ansamblul Profesionist „Banatul” și Iuliana Tudor sunt gazdele spectacolului-emisiune „Iată, vin colindători!”, difuzat de postul TVR 1 în 24 decembrie, între orele 21-23, și în 25 decembrie, între orele 17.45-19.45.
Vor aduce urări de bine și ne vor aminti despre tradițiile românilor, la marile sărbători: Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul „Banatul” – Dubaşii, Ansamblul de copii „Cununiţa Năzdrăvană” din Satu Mare, Ansamblul de copii „Cosăul” din Budeşti Maramureş, Grupul „Moldava” din Fălticeni, judeţul Suceava, Grupul „Bujorelul” din Drăgăneşti Olt, Alina Pinca şi Grupul din Cergău, judeţul Alba, Cornelia Căprariu Roman şi Fetele de la Şicula, judeţul Arad, Ansamblul „Constantin Arvinte” din Iaşi, Ansamblul „Dor Românesc” din Bistriţa, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Liliana Laichici, Stana Stepanescu şi Ciprian Pop, Mariana Anghel, Marcel Părău şi Grupul din Retiş, judeţul Sibiu, Antonela Ferche Buțiu şi Grupul din Bihor, Traian Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Carmen Popovici Dumbravă şi Elevii Şcolii Populare de Artă din Timişoara, Ilie Medrea şi colindătorii Aurel Lupu şi Tin Vasilescu, Bogdan Toma şi Grup din Ţinutul Pădurenilor, judeţul Hunedoara, Grupul Folcloriştii: Adriana Anghel, Daria Gâdea, Ionela Sterp, Geanina Gavrilă, Cristina Bugnar, Denisa Balu, Nicuşor Balu, Cristian Tomoni, Daniel Scorobete, Marian Gogan, Laurenţiu Marian, Adrian Stanca, Oana şi Raluca Stanca, Adrian Neamţu, Bujorel Polhac, Urşii din Asău, judeţul Bacău, Tudor Furdui Iancu și Nicolae Furdui Iancu.
Emisiunea a fost filmată la Sibiu, fără public, fiind un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, prin CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, împreună cu Consiliul Judeţean Timiş, prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş; parteneri: TVR și Muzeul ASTRA, sponsori: Domeniul Ciumbrud și Catena.
Folclorul minorităților, la „Vedeta Populară”
În cea de-a doua zi de Crăciun, petrecem pe ritmuri specifice minorităților din România, căci concurenții ajunși în semifinala competiției „Vedeta Populară” își dovedesc talentul în a interpreta melodii specifice altor popoare, iar Junii Sibiului vor realiza incursiuni în dansuri populare specifice folclorului italian, grecesc, maghiar, aromân, sârbesc, ucrainean şi ţigănesc, susținând concurenţii.
Semifinala „Vedeta Populară” va fi difuzată de TVR 1 duminică, 26 decembrie, între orele 21-24.
 

Elev de la „Regele Ferdinand”, depistat pozitiv la testul de salivă și reconfirmat prin RT-PCR

0

Un elev de la Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu a fost confirmat pozitiv, astăzi, la virusul SARS-CoV-2. Acesta a fost depistat la testul noninvaziv pe bază de salivă, iar apoi a fost confirmat de testul RT-PCR.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, acesta este al patrulea caz confirmat, din cele 12 cazuri pozitive depistate pe perioada testării cu ajutorul testelor noninvazive.
Astăzi, 52 de elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș au revenit în bănci, după o perioadă în care au studiat online, din cauza pandemiei de COVID-19.
Astăzi, în schimb, 243 de preșcolari și elevi au învățat de acasă.
Conform IȘJ Sibiu, de la reînceperea primului semestru, respectiv din 8 noiembrie, 57 de profesori și 197 de preșcolari și elevi au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-.

Pieton accidentat în timp ce traversa strada pe culoarea roşie a semaforului

Un pieton care a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului pentru pietoni a fost accidentat de un autoturism.
Accidentul rutier a avut loc, miercuri, pe Şoseaua Sibiului din municipiul Mediaş. Pietonul, în vârstă de 47 de ani, a traversat Şoseaua Sibiului din municipiul Mediaş pe culoarea roşie a semaforului electric pentru pietoni şi a fost acroşat de către un autoturism condus spre Sighişoara de un bărbat de 44 de ani.
Atât pietonul, cât şi şoferul sunt din localitatea Moşna. Un echipaj al Ambulanţei Mediaş a intervenit pentru acordarea primelor îngrijiri medicale bărbatului accidentat, care a suferit un traumatism de coloană lombară. Acesta a fost transportat la Compartimentul Primire Urgenţe Mediaş pentru investigaţii medicale suplimentare.
Poliţiştii medieşeni au deschis o anchetă în acest caz.

Doi fraţi din Ludoş şi-au agresat sora

Doi bărbaţi, de 40 şi 50 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti după ce şi-au bătut sora. Ei sunt cercetaţi pentru violență în familie, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal și distrugere.
Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în urmă cu câteva nopţi, pe fondul unor conflicte de familie, ar fi intrat în casa în care locuiește sora lor, tot în Ludoș, ar fi agresat-o, lovind-o cu un cuțit și cu pumnii și ar fi distrus în același timp mai multe bunuri din locuință.
De asemenea, ar fi împedicat-o pe femeia în vârstă de 44 de ani să părăsească locuința sau să sune la poliţie, sesizarea fiind transmisă polițiștilor în dimineața zilei de 13 decembrie, după ce cei doi frați ar fi părăsit imobilul.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Yuri Matias este Jucătorul Anului 2021 la Gaz Metan Mediaş

0

Clubul Gaz Metan Mediaş şi-a desemnat cel mai bun jucător al acestui an. Astfel, Yuri Matias este Jucătorul Anului 2021 la clubul medieşean.
Acesta a avut cel mai mare index InStat în partidele pe care formația medieşeană le-a disputat în acest an. Yuri a avut evoluții solide atât în defensivă și a ajutat totodată echipa și prin golurile pe care a reușit să le marcheze. Jucătorul Gazului Metan a primit Trofeul Jucătorul anului 2021 și un voucher din partea unuia dintre sponsorii clubului de pe malurile Târnavei Mari.
La sfârşitul săptămânii trecute, clubul Gaz Metan Mediaş şi-a premiat cei mai buni tineri sportivi ai anului. De asemenea, a fost recompensat şi suporterul anului. Cristi Avram este juniorul anului 2021 la Gaz Metan Mediaș. Acesta a avut evoluții foarte bune în partidele pe care echipa sub 19 ani a clubului medieşene le-a disputat în Liga Elitelor.
Patricia Șerban este jucătoarea anului 2021 la Gaz Metan Mediaș. Aceasta a avut evoluții foarte bune în meciurile disputate de echipa feminină cu care a încheiat sezonul trecut pe locul 5 pe țară.
De asemenea, tot sâmbătă seara, a fost oferit un premiu din partea clubului Gaz Metan Mediaș lui Marinel Pană, cel care a fost desemnat Suporterul Anului 2021.

Două victime după o coliziune între un autoturism și un microbuz pe DN 1

Doi șoferi au fost răniți, miercuri dimineața, pe Drumul Național 1, la ieșirea din Scoreiu spre Brașov.
Cei doi șoferi au fost răniți în urma coliziunii între un autoturism condus spre Brașov de către un sibian în vârstă de 70 de ani și un microbuz de transport marfă condus spre Sibiu de către un brașovean în vârstă de 37 de ani.
Două echipaje de la SMURD și Ambulanța Sibiu au intervenit pentru acordarea asistenței medicale celor doi șoferi. Echipajul de la Ambulanță a transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu șoferul de 70 de ani care prezenta un traumatism de coloană cervicală și lombară, iar echipajul SMURD l-a transportat la spital pe șoferul de 37 de ani cu contuzii și traumatism lombar.
Polițiștii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

Germania se pregătește pentru noi restricții

Germania se pregătește pentru înăsprirea restricțiilor în contextul răspândirii variantei Omicron. Noile restricții vor intra în vigoare peste doar câteva zile, înainte de Revelion.
Petrecerile private de Revelion vor fi limitate la maximum zece persoane vaccinate sau care au trecut prin boală, iar cluburile vor fi închise. Marile evenimente (concerte, meciuri de fotbal) se vor desfășura fără spectatori.
Persoanele nevaccinate pot participa doar la evenimente în familie care nu implică alți invitați, atât în spații închise, cât și la exterior. Marile evenimente, cum ar fi concertele, meciurile de fotbal sau evenimente culturale se vor desfășura fără spectatori.
Cancelarul Olaf Scholz a precizat că restricțiile deja în vigoare erau eficiente, dar țara se pregătește de al cincilea val al pandemiei. Pentru a impulsiona campania de vaccinare, centrele vor rămâne deschise în decembrie și ianuarie, chiar și de sărbători. Noile măsuri vor intra în vigoare cel mai târziu pe 28 decembrie.
“Acum nu este momentul pentru petreceri în grupuri mari. Este doar o chestiune de săptămâni până când Omicron va fi dominant”, a spus cancelarul Olaf Scholz.

“Cu petardele nu te joci”, avertismentul polițiștilor sibieni

Polițiștii sibieni de la arme, explozivi și substanțe periculoase îi informează pe cetățeni despre riscurile la care se expun prin folosirea ilegală a obiectelor pirotehnice, în prag de sărbători.
Pe parcursul lunii decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu acționează pe linia prevenirii, identificării și combaterii evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice.
Astfel, polițiștii acționează în locuri publice aglomerate, în marile centre comerciale, dar și în piețe și târguri, pentru a informa sibienii cu privire la principalele prevederi legislative referitoare la orice operațiune cu obiecte pirotehnice, dar și referitor la riscurile privind victimizarea, induse de folosirea necorespunzătoare a obiectelor pirotehnice.
De asemenea, sibienii sunt informați cu privire la clasificarea obiectelor pirotehnice, potrivit legii, cu mențiunea că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.
Potrivit polițiștilor, folosirea articolelor pirotehnice între orele 24 și 6, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale, la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri sau la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
De asemenea, este interzisă folosirea acestor obiecte la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie, în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre, pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane sau la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.