Acasă Blog Pagina 2862

Ninge la munte, pe pârtiile de schi din Sibiu. Poliția avertizează șoferii să circule cu atenție

Ninge în județul Sibiu de câteva ore bune și chiar dacă în zone cu altitudini reduse zăpada nu și-a făcut apariția decât simbolic, în noaptea trecută, la munte stratul de zăpadă a început să crească, iar pe cele două pârtii din județul Sibiu se fac pregătiri pentru deschiderea sezonului de schi.

La Păltiniș, pe pârtiile de la Arena Platoș și Oncești ninge din belșug și toată lumea este optimistă privind deschiderea sezonului de schi în foarte scurt timp. Chiar dacă pregătirile depind foarte mult și de temperaturile de afară, care vor contribui la menținerea zăpezii și la producerea suplimentară de zăpadă artificială, semnele arată că sunt șanse mari să putem schia în zilele următoare.
Pentru cei care nu schiază, ci se deplasează cu mașina, veștile sunt rezervate îna cest moment, iar pe multe dintre șosele din zonele de munte se circulă dificil. Începând din această dimineață este în vigoare codul galben de ninsori însemnate și intensificări ale vântului, iar poliția rutieră atrage atenția șoferilor că suprapus acestor fenomene există riscul prezenței ceții pe șosele, care reduce vizibilitatea.


„Facem apel la conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul.”, avertizează polișiștii.
Prognozele meteorologilor arată că zăpezile vor fi prezente îndeosebi în zonele înalte ale munților, în timp ce în depresiunile din județ va fi predominantă ploaia.

Acces gratuit pentru studenţi la toate bibliotecile universitare

0

Studenţii din învăţământul superior de stat vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare şi bibliotecile central universitare, a decis, luni, plenul Senatului, în calitate de cameră decizională, prin modificarea art. 202 din Legea educaţiei naţionale 1/2011.
Propunerea legislativă include accesul studenţilor la bibliotecile universitare „în categoria serviciilor complementare gratuite din învăţământul superior de stat”.
„Avem patru mari universităţi – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi – care nu mai au nicio bibliotecă proprie, fiind utilizată biblioteca central-universitară. Iar Consiliile de Administraţie ale bibliotecilor central – universitare din ţară stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenţi.
Această iniţiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o şi să asigure ca orice student va avea acces egal şi gratuit atât la bibliotecile universitare, cât şi la cele central-universitare”, a afirmat, în plenul Senatului, senatorul Irinei Darău.
În prezent, studenţii înmatriculaţi la universităţile care deţin o bibliotecă proprie beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci şi utilizarea serviciilor aferente. În schimb, studenţii înmatriculaţi la universităţile care nu deţin o bibliotecă proprie sau echivalentă sunt nevoiţi să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare contra taxă, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Incidenţa cazurilor de COVID rămâne sub 5 la mia de locuitori în toate oraşele

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile nu depăşeşte 5 la mia de locuitori în niciun oraş din ţară, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:
* Căzăneşti (Ialomiţa) – 4,02
* Valea lui Mihai (Bihor) – 3,95
* Curtici (Arad) – 3,9
* Cisnădie (Sibiu) – 3,65
* Gătaia (Timiş) – 3,46
* Baia de Arieş (Alba) – 3,19
* Sebiş (Arad) – 3,17
* Sovata (Mureş) – 3,07
* Arad (Arad) – 3,05
În ceea ce priveşte comunele, cea mai mare incidenţă se înregistrează în:
* Ceru Băcăinţi (Alba) – 34,04
* Aluniş (Cluj) – 12,59
* Mehadica (Caraş-Severin) – 12,12
* Luncoiu de Jos (Hunedoara) – 10,56
* Cătina (Cluj) – 10,45
* Iratoşu (Arad) – 10,4
* Igneşti (Arad) – 10,25. (AGERPRES)

Transport agabaritic pe traseul Sibiu – Borş II

Două transporturi agabaritice vor fi efectuate marţi pe traseele Sibiu – Borş II şi Calafat – Nădlac II, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Începând cu ora 14 se va desfăşura un transport agabaritic pe traseul Sibiu – A1 – DN 1 – Centura Alba – DN 1 – A 10 – A 3 – DN 1 – Oradea – DN 1 – PTF Borş II. Transportul este format dintr-un camion cu greutatea de 134,10 tone.
Începând cu ora 20 se va desfăşura un al doilea transport agabaritic, pe traseul PTF Calafat – DN 56 – DN 56A – DN 6 – DN 57 – DN 59 – Timişoara – DN 6 – A1 – PTF Nădlac II. Transportul este format dintr-un camion cu greutatea de 85 de tone.
„Viteza de deplasare va fi adaptată condiţiilor de trafic. În conformitate OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră”, se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.
Convoaiele vor fi însoţite pe trasee de echipaje ale poliţiei rutiere. (AGERPRES)

FOTO Accident grav pe A1 între două TIR-uri și un autoturism

0

Două TIR-uri și un autoturism au fost implicate, marți dimineața, într-un accident rutier produs pe A1 la kilometrul 242, în zona ieșirii spre Agnita, pe sensul Sebeș-Sibiu.
O coliziune față-spate între cele două TIR-uri și mașină a condus la rănirea a trei persoane aflate în autoturism și într-unul dintre TIR-uri conducătoarea auto și un copil.
ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, un echipaj descarcerare și o autospecială de stingere. La fața locului a fost prezentă și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
În urma accidentului, conducătoarea auto a fost descarcerată și predată echipajului de la Ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale și transport la spital.
De asemenea o fetiță de aproximativ 7 ani a primit asistență medicală și a fost transportată la spital cu traumatism cranio cerebral și traumatism la picior.
Totodată, un bărbat, de aproximativ 45 de ani, șoferul unuia dintre TIR-uri a fost evaluat medical și transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu traumatism abdominal.
SURSĂ FOTO: DRDP Brașov

Noi reguli de carantină pentru persoanele care sosesc în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni seara, printr-o nouă hotărâre, o serie de reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, aplicabile în perioada 10 decembrie 2021, ora 00,00 – 8 ianuarie 2022, ora 24,00.
Astfel, se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, pentru:
* persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
* persoanele care sosesc din zona roşie şi nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.
Totodată, conform hotărârii CNSU, se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene aflate în zona roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Excepţie de la măsura carantinei instituite în condiţiile menţionate fac parte următoarele categorii de persoane:
*** copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
*** copiii cu vârsta mai mare de 12 ani şi mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea ţării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
*** persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie şi rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
*** persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
*** lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
*** elevii/ studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;
*** membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul naţional, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;
*** conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
*** persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
*** membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona roşie şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Prin aceeaşi Hotărâre a CNSU se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terţe şi nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
De asemenea, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din statele terţe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Şi în aceste situaţii sunt exceptate de la carantină aceleaşi categorii de persoane menţionate anterior. (AGERPRES)

Condiții noi de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile britanice au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu data de 7 decembrie, ora 4,00 GMT (6,00, ora României), toate persoanele, inclusiv cele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, precizează MAE într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.
Începând de marţi, intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiţii:
* completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;
* prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.
Suplimentar:
* pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare.
În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze.
Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (boosterul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin.
* pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a două teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a doua, ziua a opta de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.
MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi să consulte paginile de internet ale autorităţilor cu privire la informaţiile despre regulile de sosire în Anglia. (AGERPRES)

Gaz Metan a dat lovitura la FC Argeş în ultimul minut al partidei

0

Gaz Metan a obţinut o victorie foarte importantă, luni, pe terenul formaţiei FC Argeş. Medieşenii au dat lovitura în ultimul minut al partidei printr-un gol marcat de Raul Şteau.
Gaz Metan a primit gol repede în partida cu FC Argeș. În minutul 8, Ionuț Șerban a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Vlad Morar a trimis mingea cu capul în propria poartă. În minutul 22, șutul lui Ronaldo Deaconu din afara careului de 16 metri a fost reținut de portarul Alexandru Greab.
Peste alte trei minute, Martin Raynov a fost aproape de gol după un corner bătut la poarta lui Octavian Vâlceanu. În minutul 32, Gaz Metan a avut șansa egalării, însă Vlad Morar nu a ajuns la o minge centrată în fața porții adverse. Alb-negrii au reușit să egaleze în prelungirile primei reprize. Christian Irobiso a trimis o minge cu capul în careul de 16 metri care a ajuns la Răzvan Trif iar acesta a trimis-o în poartă cu un șut din alunecare.
La două minute de la reluarea jocului, șutul lui Denis Dumitrașcu de la mare distanță a fost blocat de portarul Octavin Vâlceanu. În minutul 71 șutul lui Mihai Lixandru din marginea careului de 16 metri a fost respins de portarul Alexandru Greab în lateral. Gaz Metan a dat lovitura în prelungirile partidei. Vlad Morar l-a deschis foarte bine în adâncime pe Raul Șteau, acesta l-a depășit pe portarul lui FC Argeș și a înscris golul victoriei.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 19 puncte în clasamentul Ligii I, iar etapa viitoare medieşenii vor juca pe teren propriu cu FCSB. Partida programată sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 20:30.

Casă din Jina cuprinsă de flăcări

Trei echipaje de pompieri din Sălişe au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Jina.
La locul incendiului a fost prezent şi un echipaj SMURD. Pompierii s-au luptat câteva ore cu flăcările, care au cuprins mare parte din casă. În urma incendiului au ars două anexe gospodărești, acoperișul casei și etajul acesteia. Focul a fost localizat şi stins înainte de a cuprinde şi parterul casei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului se află în curs de stabilire.

Un copil de zece ani din Nou, primul caz din județul Sibiu depistat pozitiv cu COVID în urma testului de salivă

0

Un copil de zece ani din satul Nou, care învață la Școala Gimnazială Roșia, este primul caz pozitiv de coronavirus depistat cu ajutorul testului de salivă. Tatăl acestuia a fost cel care i-a efectuat testul și a anunțat, ulterior, unitatea de învățământ.
“Acesta este singurul copil care a fost depistat pozitiv de părinți. Am făcut adresă la Inspectoratul Școlar, pentru ca reprezentantul unității de învățământ să ne informeze privitor la efectuarea testului de salivă cu rezultat pozitiv. Noi centralizăm rezultatele și anunțăm serviciul de Ambulanță. Am stabilit ca de două ori pe săptămână să se efectueze testul”, a explicat Lucian Blăguțiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Astăzi a fost prima zi în care elevii au fost testați în acest fel.  În cadrul unei conferințe de presă, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a subliniat că mizează pe responsabilitatea părinților și a profesorilor când vine vorba despre efectuarea testelor de salivă.
“Azi au fost puse la dispoziție testele de salivă. Am primit semnale că au fost folosite. Dincolo de neajunsuri, au fost folosite. Mizăm pe responsabilitatea părinților și a profesorilor. Sunt convins că majoritatea au înțeles să raporteze rezultatele în timp util. Din punctul de vedere al Ministerului Educației, testarea nu are bază legală pentru a fi obligatorie, dar nu avem altă șansă decât de a miza pe responsabilitate. Sunt convins că nu vor fi multe acele situații în care părinții să dea dovadă de iresponsabilitate”, a declarat, luni, ministrul Educației.

Noi cazuri de coronavirus, depistate în școlile sibiene

0

Cinci noi cazuri de coronavirus au fost depistate în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Conform IȘJ, începând de astăzi, încă 280 de preșcolari și elevi vor învăța online în următoarea perioadă.
Potrivit raportului transmis astăzi de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 cinci preșcolari și elevi, după cum urmează: doi preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu și Grădinița cu Program Normal Bungard, doi elevi de gimnaziu de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu și Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu și un licean de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.
De altfel, într-o nouă ședință a Consiliului de Administrație al IȘJ Sibiu, de vineri, s0au validat scenariile de funcționare ale unităților de învățământ ce vor fi aplicate în săptămâna 6-0 decembrie. „Din totalul celor 351 de unități de învățământ, pentru 348 unități de învățământ a fost validat senariul 1 (învățământ „față în față”), iar trei unități de învățământ vor desfășura orele în sistem online (190 de preșcolari și elevi)”, arată IȘJ Sibiu.
Conform aceleiași surse, de astăzi, s-au întors în bănci 459 de preșcolari și elevi de la Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului și Școala Gimnazială Cristian. De asemenea, au revenit la catedră 19 cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Pinocchio” Sibiu, Școala Gimnazială ”Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Colegiul Agricol Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Mediaș, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Bazna, Școala Gimnazială ”Badea Cârțan” Cârțișoara și Școala Gimnazială Hoghilag.
Informațiile oficiale arată că, de la reînceperea primului semestru, au fost infectați cu COVID 54 de profesori și 171 de preșcolari și elevi.
Astăzi, au studiat în mediul online 530 de elevi din județul Sibiu.

Interviu cu echipa Resurse Umane, Kromberg & Schubert Sibiu

Cu 119 ani de succes în automotive, 40 de locaţii internaţionale şi 50.000 angajaţi, Kromberg & Schubert este unul din principalii furnizori de sisteme electrice, cablaje, componente de plastic şi componente mecatronice pentru producătorii auto premium.
În Sibiu Competence Center specialiştii noştri dezvoltă proiecte globale şi oferă soluţii inovatoare, pe domeniile: cercetare-dezvoltare, IT, achiziţii, logistică, HR, audit.

  • Economia a fost afectată de Coronavirus, în pandemie. Ce a însemnat pentru Kromberg & Schubert  in general și specific pe România, această perioadă?

În primul rând, aș vrea să clarific care este specificul activității pentru locația din Sibiu. Centrul de Excelență de la Sibiu se mândrește cu o activitate cu impact global, realizată de trei mari departamente: Centrul de Cercetare-Dezvoltare, Centrul Global de Competențe IT, Centrul de Competențe Achiziții Globale, precum și de alte echipe din domenii diferite: Logistică Globală, Audit Intern sau HR.
Specialiștii noștri în domeniul sistemelor electrice și a componentelor din plastic dezvoltă proiecte inovative pentru producătorii auto premium germani, colegii de la IT asigură suport pentru întregul concern, creează, verifică standardele IT în toate locațiile grupului și accelerează implementarea conceptelor noi; colegii de la Achiziții sunt responsabili de gestionarea achizițiilor globale de materiale directe și indirecte, managementul furnizorilor și diminuarea riscurilor, calitate la furnizori și managementul bazelor de date.
Datorită competenței tehnice și a motivației spre autodezvoltare am reușit în toți acești ani în Sibiu să extindem portofoliul de proiecte si activități desfășurate.
Pentru noi perioada ultimilor 2 ani pandemici a însemnat o regrupare, pentru a trece peste momentele grele, dar și a putea privi încrezători spre viitor.

  • Ați păstrat aceeași echipă ca în anii anteriori pandemiei? Au existat schimbări în rândul personalului în anul ce a trecut?

Kromberg & Schubert Sibiu a crescut constant, organic, în fiecare an, în cei 16 ani de experiență în orașul de pe Cibin.  Anul 2020 începuse cu premise foarte bune, dar apoi a venit pandemia, iar anumite decizii dificile au trebuit luate cu scopul de a minimaliza riscurile de orice fel (economice, sanitare), astfel încât angajații să se poată concentra liniștiti pe munca pe care o au de făcut.
Principala provocare pentru Kroschu a fost să protejeze businessul, dar și angajații săi.
Piața muncii din Sibiu este foarte dinamică, au fost colegi care au găsit alte oportunități, dar și colegi care au plecat în 2020 și au revenit la noi in 2021. Din septembrie anul trecut am reluat activ recrutările, putem spune că am avut și avem candidați.
Datorită proiectelor noi câștigate, anul 2021 a venit cu o provocare pe partea de recrutare – am angajat foarte mulți colegi noi, care ulterior a trebuit să fie integrați în echipele lor.

  • Kromberg & Schubert este jucător de top pe piață. Care sunt micile ”secrete” care au dus la desfășurarea activității fără ca ea să fie afectată în aceste vremuri dificile?

Pentru noi, oamenii sunt cei mai importanți – ei sunt “ingredientul cheie” astfel încât activitatea să se desfășoare la aceleași standarde înalte de calitate și performanță.
S-au stabilit noi strategii și actiuni, al căror impact se vede de la nivel general-organizațional, la nivel de echipe și individual; aspecte operaționale versus organizarea muncii, sistem hibrid de munca (mix home-office–birou, astfel încât să nu avem riscuri epidemiologice). Toate acestea s-au făcut cu ajutorul managerilor, team-leaderilor dar și al fiecărui angajat, care au dat dovadă de deschidere, flexibilitate, răbdare și încredere unii în ceilalți pentru a traversa această perioadă.
S-a comunicat foarte mult, s-au dat feedback-uri, s-au implementat modalități noi de comunicare- atât intern, cât și cu clienții și partenerii noștri.
Un alt “secret”  folosit de mulți ani este înțelegerea importanței calității în tot ceea ce facem, de către fiecare angajat; astfel livram rezultate și performanță, ceea ce a dus la o dezvoltare a Centrului de Competenta de la Sibiu- în 2021 am avut o creștere cu peste 20% a numărului de locurilor de muncă noi.
Aș mai adăuga un lucru la acesta listă: cei care lucrează în echipele noastre din Sibiu sunt pasionați de ceea ce fac.

  • Care sunt principalele caracteristici ale unui angajat Kromberg & Schubert Sibiu?

Când te gândești la activitatea companiei în toată complexitatea ei, la amprenta globală atât a grupului din care facem parte cât și a vastei rețele de parteneri (clienți sau furnizori), realizezi că e nevoie de oameni flexibili, foarte bine pregătiți profesional, oameni pentru care provocarea este un mod de viață, cu deschidere spre a îmbunătăți procese, relații profesionale – oameni care fac lucrurile să meargă în direcția potrivită.
Deși avem norme stricte, dat fiind domeniul automotive, lucrurile nu sunt atât de rigide în modul de desfășurare al activităților și în obținerea rezultatelor. Exista deschidere, sunt oameni care ne încurajează ideile, iar această atitudine împreună cu obținerea unor frumoase rezultate ne confirmă că facem ceea ce trebuie.

  • De regulă, angajați doar personal calificat? Cum se poate dezvolta cariera unui angajat Kromberg & Schubert în interiorul companiei?

Avem oportunități de angajare pentru categorii diferite – de la studenți, care își pot începe cariera profesională prin programele de practică și internship, până la specialiști cu experiență în câmpul muncii.
Politica de resurse umane este în așa fel gândită și dezvoltată pentru a permite foarte ușor integrarea colegilor noi în echipele existente, fiecărui angajat nou fiindu-i alocat un mentor. Astfel noii colegi ajung într-un timp mult mai scurt să lucreze independenți și să performeze.

  • Cât de facil este ca o persoană din afara Sibiului sa se angajeze la dvs?

Avem mulți colegi care ni s-au alăturat venind din alte orașe ale țării sau chiar din alte țări; avem colegi care s-au reîntors în România după mulți ani petrecuți în Germania sau Anglia. Este foarte ușor să găsești online oportunitățile de carieră pe care le avem disponibile, interviurile se desfășoară remote sau fizic. Cel mai important e să se potrivească cerințele și așteptările noastre cu cele ale candidaților, cu competențele acestora și potențialul de care dispun. Piața muncii în 2021 este destul de diferită de cea din trecut referitor la numărul candidaților, pregătirea profesională a acestora, așteptările pe care le au de la un angajator. Noi în continuare dorim să stabilim relații de durată- să avem colegi care să ramână la noi cât de mult posibil, să oferim un loc de muncă atractiv și cu posibilitati de dezvoltare.

  • Cum vedeți viitorul Kromberg& Schubert? Care sunt proiectele pe care doriți să le demarați în următorii doi ani?

Centrul de Competențe din Sibiu are planuri îndrăznețe pentru viitorii ani, atât de a mări echipa cu noi specialiști, cât și de a crea noi nivele de dezvoltare profesională în cadrul echipei existente.
Referitor la activitate, o direcție importantă o constituie dezvoltarea proiectelor de cablaje pentru mașinile electrice și cele cu conducere autonomă.
În zona de achiziții se continuă acțiunea de globalizare și coordonare a activităților specifice, iar colegii de la IT oferă suport tuturor locațiilor din grup, implementează noi concepte și dezvoltă aplicații dedicate activității noastre.