Sâmbătă, polițiștii din Săliște au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.
În cadrul acţiunii, pe raza localității Gura Râului, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 19 ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul transporta 2,60 metri cubi de lemne fără a deține aviz de însoțire a mărfii. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Gura Râului.
În cadrul aceleiași acțiuni, pe Drumul Judeţean 106E, la intrarea în localitatea Jina, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 65 de ani care, la volanul unei autoutilitare, transporta cantitatea de 2,20 metri cubi de lemne fără aviz de însoțire. Și în acest caz a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, iar lemnele au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Jina.
Doi bărbaţi din Gura Râului şi Jina, amendaţi pentru lemne furate
Două noi zboruri Lufthansa, din și spre Sibiu, anulate din cauza vremii
După ce sâmbătă seara, cursa Lufthansa Munchen – Sibiu a fost deviată la București, iar zborul retur de dimineață, anulat, compania aeriană a fost nevoită să anuleze complet și zborul din ziua următoare.
Reprezentanții Aeroportului Sibiu au anunțat că zborul Lufthansa din ziua de 21 noiembrie, care ar fi trebuit să aterizeze la 23.40 nu a mai sosit, deoarece el nu a mai fost efectuat. Motivul este prognoza meteo, care „indica aceleași condiții meteorologice cu cele care au determinat anularea zborului din ziua precedentă, ceață, respectiv vizibilitate redusă”. În consecință, și zborul din această dimineață, care ar fi trebuit să plece la 07.15, de la Sibiu către Munchen, a fost anulat, deoarece el ar fi trebuit să fie efectuat cu aparatul care sosea de la Munchen.
„Pasagerilor le-a fost asigurată reprogramarea în funcție de opțiunea acestora și disponibilitatea următoarelor zboruri și, după caz, cazare și transport”, transmit reprezentanții Aeroportului Sibiu.
Sâmbătă seara, cursa Munchen – Sibiu, cu aceeași oră de aterizare, 23.40, a fost deviată la București, pe Aeroportul Otopeni, din cauza vizibilității reduse, de maxim 200 de metri. Zborul de întoarcere, din dimineața zilei de 21 noiembrie, a fost anulat, iar biletele pasagerilor reprogramate.
Raluca Turcan șterge pe jos cu Florin Cîțu, înaintea votului final pe noul guvern: „Ar trebui să-și depună demisia/ Mandatul lui nu a fost decât un șir de minciuni”
Publicația G4Media citează un mesaj transmis de Raluca Turcan colegilor din PNL, în care critică dur negocierile cu PSD conduse de președintele partidului, Florin Cîțu. Ea anunță că nu va participa la votul pentru aprobarea listei de miniștri.
Documentul pe care G4 Media i-l atribuie Ralucăi Turcan, președinta PNL Sibiu și actual ministru al muncii interimar, conține atacuri directe la Florin Cîțu și la echipa de negociere cu PSD. „S-a plecat la drum cu o minciună”. Mai mult, Turcan îi aruncă lui Cîțu acuze grave: „Ești dispus să joci la poker și banii de pensii”. Noua poziție a Ralucăi Turcan scoate la iveală tensiunile pe care coaliția cu PSD inițiată în această toamnă le-a creat în PNL.
„Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. In primul rând s-a plecat la drum cu o minciuna. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu ma refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o frauda asupra votului colegilor”, afirmă Turcan.
„Mandatul lui Florin Câțu nu a fost decât un șir de minciuni, greseli și jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus pana acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un sir de minciuni. Și nu numai de minciuni dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus sa joci la poker pana și banii de pensii. De mai bine de o luna ma tin de capul tău și-ti spun repetat ca de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pt ca i-ai luat la rectificare doar ca sa dai tu bine la cifre in postările de pe facebook”, afirmă Raluca Turcan, ministru al Muncii în Guvernul Cîțu.
„Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeți un colț de pâine. Va cer sa ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat)”, afirmă Turcan.
SURSA: G4Media
Austriecii au intrat în lockdown pentru trei săptămâni
Un lockdown de trei săptămâni a început luni în Austria, măsură luată de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii în al patrulea val al pandemiei de COVID-19, transmite dpa.
Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face activităţi sportive în spaţii deschise. Majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori.
Totuşi, şcolile sunt deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.
Aproximativ 14.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Austria sâmbătă, conform autorităţilor de la Viena. Incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19, valoarea record a acestui indicator, 611, înregistrându-se în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.
Carantina pentru persoanele vaccinate şi pentru cele trecute prin boală se va încheia pe 13 decembrie, iar în cazul persoanelor nevaccinate nu este prevăzut un termen. Până în prezent, două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.
Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care va introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, în februarie 2022. Anunţarea noilor măsuri a dus la proteste, 40.000 de oameni ieşind sâmbătă în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea. (AGERPRES)
Trei locuințe ANL vor fi repartizate la Mediaș
Trei medieşeni aflaţi pe lista de priorităţi pentru repartizarea unei locuinţe tip ANL vor primi garsonierele la începutul lunii viitoare.
Unii dintre chiriaşii acestor locuinţe fie au renunţat la contracte, fie şi-au achiziţionat apartamente proprietate personală. În aceste condiţii, trei persoane aflate pe lista de repartizare a unor locuinţe tip ANL vor deveni chiriaşi şi vor primi locuinţele în zilele următoare. Astfel, la începutul lunii decembrie vor fi repartizare cele trei garsoniere ANL.
Aleşii locali din Mediaş vor discuta la şedinţa ordinară a lunii noiembrie proiectul de hotărâre privind repartizarea celor şase locuinţe.
Ministerul Educaţiei: 16.120 de unităţi de învăţământ funcţionează de luni cu prezenţă fizică
Un număr de 16.120 de unităţi de învăţământ, din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, funcţionează de luni cu prezenţă fizică.
„Începând cu data de 22 noiembrie, 16.120 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate) din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, vor funcţiona cu prezenţă fizică. Numărul total de elevi/ preşcolari din aceste unităţi este de peste 2.600.000”, a informat vineri Ministerul Educaţiei.
Conform sursei citate, alte 1.792 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online.
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prin care se aprobă, începând de luni, permiterea prezenţei fizice la activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar din localităţile în care rata de incidenţă este sub 3/1000, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit modificărilor incluse în Ordinul ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar emit decizia privind reluarea cursurilor cu prezenţă fizică prin raportare la rata de incidenţă, publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, cu informarea inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB. (AGERPRES)
Zeci de amenzi în județ pentru nerespectarea carantinei sau nepurtarea măştii de protecţie
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
93 de polițiști sibieni au fost angrenați, sâmbătă, în aceste acțiuni, fiind verificate 785 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina. De asemenea, au fost verificate 46 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 135 de mijloace de transport, din care 21 mijloace de în transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, din care 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicate unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Jina, unui bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Brateiu și unei femei în vârstă de 46 de ani, tot din localitatea Brateiu.
Cei doi localnici din Brateiu au fost depistați de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș pe raza municipiului Mediaș, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală.
De asemenea, 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară, iar 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea şi libera circulație. În data de 20 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.
Jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 328 de certificate verzi, 30 de persoane și 25 de operatori economici. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate patru avertismente scrise și patru amenzi în valoare de 3000 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și neprezentarea certificatului verde.
Grigore Leșe cântă, de 1 Decembrie, la Sibiu
Grigore Leșe sărbătorește Ziua Națională a României la Sibiu. Surpriza concertului simfonic de 1 Decembrie, de la Filarmonica de Stat Sibiu, va fi prezența pe scena Sălii Thalia a interpretului de muzică tradițională românească pe care sibienii îl vor putea asculta începând cu ora 19.
Alături de Grigore Leșe și de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, publicul se va putea bucura de participarea Corului Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu, condus de Dan Alexandru Streza, și a soliștilor Sorin Petrescu – pian și Doru Roman – percuție. La pupitru se va afla maestrul Constantin Grigore.
„Muzicienii au pregătit un repertoriu care vă va surprinde cu ritmuri și armonii de altădată, dar mai ales creații românești noi: Grigoraș Dinicu – „Hora Staccato” (orchestrație: Sorin Petrescu), George Enescu – „Eu mă duc, codrul rămâne”, Vlad Burlea – fantezia „Coasa”, Dan Dediu – „Hora Mărțișor”, Irina Odăgescu – „De dor și de voie bună” „Violeta Dinescu – „Ecouri pentru Contraste”. Biletele pentru concertul de Ziua Națională pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii sau de pe iabilet.ro, la prețul de 100 lei”, spun organizatorii.
În ceea ce privește accesul la eveniment, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă întrea 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusulSARS-CoV-2.
FC Hermannstadt s-a distrat cu Astra şi a câştigat clar partida de la Giurgiu
FC Hermannstadt a obţinut o victorie categorică, duminică după amiaza, în deplasarea de la Giurgiu, cu Astra, scor 5-0.
În urma victoriei de duminică, sibienii acumulează 31 de puncte în clasamentul ligii secunde şi revin pe locul 2. Raul Opruţ a deschis scorul în minutul 16 pentru sibieni, iar Ionuţ Năstăsie a marcat un gol superb după numai 4 minute cu un şut impecabil de al aproximativ 25 de metri. A fost 3-0 la pauză pentru FC Hermannstadt după ce în minutul 37 Silviu Balaure a înscris fără probleme din interiorul careului.
Recitalul sibienilor a continuat şi după pauză. În minutul 55 Alex Oroian a dus scorul la 4-0 cu un şut din marginea careului de 6 metri, iar tabel a fost închisă de Andrei Sîntean în minutul 64.
15 oraşe au incidenţa cazurilor de COVID mai mare de 6 la mia de locuitori
Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori în 15 oraşe, în scădere faţă de ziua precedentă, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:
* Curtici – 8,67
* Marghita – 8,12
* Vaşcău – 7,99
* Ştei – 7,82
* Predeal – 7,24
* Făurei – 7,13
* Gherla – 6,85
* Valea lui Mihai – 6,68
* Geoagiu – 6,67
* Ineu – 6,62
* Huedin – 6,45
* Braşov – 6,3
* Orăştie – 6,15
* Agnita – 6,14
* Alba Iulia – 6,04
În ceea ce priveşte comunele, cea mai mare incidenţă se înregistrează în:
* Valea Ierii (Cluj) – 21,62
* Titeşti (Vâlcea) – 20,14
* Cerbăl (Hunedoara) – 16,79
* Bulzeştii de Sus (Hunedoara) – 15,5
* Dezna (Arad) – 14,59
* Mărişel (Cluj) – 13,4
* Şagu (Arad) – 12,57
* Archiş (Arad) – 12,35
* Bogata (Mureş) – 12,26.( AGERPRES)


