Acasă Blog Pagina 2894

Medicamentele neutorizate Arbidol și Arbivir, aduse la negru din Rusia, interzise de site-urile de anunțuri

0

Românii au descoperit o nouă „soluție” cu care încearcă să scape de Covid-19, dar așa cum ne-au obișnuit deja, este vorba despre substanțe periculoase, cumpărate din surse dubioase. Autoritățile au fost nevoite să ceară platformelor de anunțuri să interzică vânzările de medicamente neautorizate, deoarece acestea pun în pericol sănătatea oamenilor.
Cel mai mare site de anunțuri din România a decis să blocheze anunțurile care aveau ca obiect vânzarea de Arbidol și Arbivir, două medicamente importate ilegal din zona Rusiei, via Moldova sau Ukraina. Site-ul spune că „a sesizat un interes crescut al utilizatorilor, în ultimile două luni, pentru comercializarea medicamentelor Arbidol și Arbivir. Între 1 octombrie și 7 noiembrie 2021 au au fost peste 8.000 de căutări pentru aceste două medicamente”.
Din acest motiv, platforma a decis „să blocheaze și să elimine în mod proactiv aceste anunțuri prin care se puteau comercializa medicamentele Arbidol și Arbivir pe platforma online”.
Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a anunțat public că Arbidol și Arbivir nu sunt autorizate în țara noastră și că administrarea acestor substanțe poate pune în pericol sănătatea și chiar viața.
ANM spune că nicio companie farmaceutică nu a depus vreo cerere de autorizare, astfel că nu poate autoriza sau verifica un medicament pentru care nu a fost depus o cerere.
Cele două medicamente conțin o substanță activă cunoscută sub numele de umifenovir, folosită în China și în Rusia pentru tratarea Covid. Substanța a fost folosită anterior pentru tratarea virozelor de iarnă, a gripelor A și B.
Agenția Națională a Medicamentului subliniază că, potrivit prevederilor art. 704 alin (1) din Legea 95/2006, republicată, „niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către ANMDMR, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate”.
Unul dintre clienții români care au folosit cele două medicamente este Marcel Ciolacu, care a cumpărat „de la o doamnă din Moldova” antivirale pentru rudele lui care s-au infectat cu Covid.
Medicamentul umifenovir nu are prea multe studii clinice realizate pentru confirmarea efectelor terapeutice, cele care există fiind nerelevante. Unul dintre acestea menționează că „Umefenovir nu afectează timpul și modul de îmbunătățirea a stării clinice și a mortalității, nu scade nevoie de ventilație mecanică, nu are efecte în scurtarea duratei în cazul îmbolnăvirilor cu Covid-19”. SURSA: sciencedirect.com
Toate studiile existente în publicațiile de specialitate sunte realizate de medici și cercetători ruși și au ca scop stabilirea eficacității umifenovir în reducerea simptomelor și a morbidității în cazul gripei. Nu există niciun studiu care să sublinieze orice efect pozitiv în tratarea Covid-19. Pentru tratamentul gripei, medicii ruși spun că medicamentele cu umifenovir trebuie adminsitrate în primele 36 de ore de la apariția simptomelor, pentru a avea efecte semnificative.
 
 
 

Black Friday: Prima casă, vândută online, ceas de mii de euro sau ciubăr, printre comenzile făcute de români

0

Preluată de la americani, adoptată rapid de românii dornici să găsească încă un prilej pentru a-și cheltui banii, Black Friday s-a transformat într-o veritabilă sărbătoare pentru marii retaileri, care înregistrează cifre record, an după an, în vinerea care dă startul cumpărăturilor de iarnă. Statisticile înregistrate de cel mai mare magazin online din România arată că fenomenul înregistrează creșteri importante.
Românii au cumpărat pe internet, de Black Friday, mașini, case și ceasuri scumpe, pe lângă miile de electrocasnice, telefoane, cosmetice și jucării. Datele transmise de magazinul care ocupă poziția de lider pe piața online arată câteva fenomene importante care marchează transormări importante în obiceiurile de achiziție ale românilor. În primul rând, a crescut ponderea achizițiilor cu cardul, ceea ce înseamnă că încrederea în acest sistem de plată a crescut de la un an la altul, iar introducerea noilor tehnologii de securizare le permite românilor să-și păstreze mai liniștiți banii pe card, fără să mai fie nevoiți să-i retragă în ziua de salariu.
În primele șapte ore de la deschiderea vânzărilor cu reduceri, au fost plasate comenzi pentru 1.450.000 de produse, cu 34% mai mult decât în 2020 în același interval.
Reprezentanții magazinului susțin că au fost înregistrate trei tendințe pe parcursul zilei:
– clienții s-au obișnuit că online pot comanda orice și pun în coș produse din mai multe categorii de produse
– în al doilea rând, folosesc cardul pentru a plăti ce au comandat. Plata cu cardul a atins nivelul record de 60%
– a treia tendință este comanda prin intermediul aplicației ca principală metodă de achiziție. Consecința a fost că peste 80% dintre comenzi au venit de pe dispozitive mobile
Reprezentanții magazinului online au dezvăluit și o serie de curiozități pe care le-au descoperit în această zi specială.
Curiozități de Black Friday
– Cea mai mare comandă a fost pentru un ceas Raymond Weil, automatic, 46.4 x 35 mm, Don Giovanni Cosi Grande in valoare de 38.185.91 lei, cel mai mic preț din an
– Pachetul Jameson Hot Tub Ciubăr cu 12 sticle de whiskey și un ciubăr de 8 persoane s-a vândut în primele 15 minute, la prețul de 4.999,99 lei
– Prima casă vândută online de Black Friday
– În primele 7 ore s-a vândut întreaga cantitate de 60.000 litri de carburant disponibilă în ofertă
 
 
Categoriile cu cele mai mari vânzări sunt:
Beauty și îngrijire personală – 123.000
Produse pentru casă și îngrijirea casei – 156.000
Băuturi și cafea – 48.000
Electrocasnice mici – 73.000
Fashion – 41.000
Jucării – 54.000
Smartphone-uri și smartwatch-uri – 53.000
Televizoare și sisteme audio – 49.000
Poduse de protecție și echipamente medicale – 37.000
Frigidere și mașini de spălat – 27.000
Vânzări de produse speciale de Black Friday 2021
Automobile – 9 comenzi
Aur și monede – 2.4kg
Ceasuri și bijuterii – 75 comenzi
Servicii medicale – 658 de comenzi
Servicii telefonice – 632 de comenzi
Imobiliare – 23 cereri
Pachete turistice – 935 nopți de cazare
 

Sondaj: aproape 40% dintre nevaccinați ar putea fi de acord cu vaccinarea, ceilalți nu cred în virus

Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda „STRATEGIC Thinking Group – Asociaţia Grupul de Gândire Strategică” doar 36,9% din populația care la acest moment nu s-a vaccinat este de acord cu imunizarea, principalul motiv fiind că „nu au încă destule informaţii şi nu înţeleg ce conţine vaccinul”. Dar printre motivele importante se numără frica de ace și de injecții.

O amplă radiografie a societății românești la acest moment, pe tema vaccinării, arată cum stăm în fața acestui examen sanitar și câte șanse există ca persoanele care nu s-au vaccinat încă să o poată face. Sondajul despre care vorbim a fost realizat de institutul INSCOP, la comanda unei organizații mai mult sau mai puțin independente, STRATEGIC Thinking Group – Asociaţia Grupul de Gândire Strategică, care își propune să fie „o platformă civică activă dedicată încurajării reflecției și a gândirii strategice prin analize, studii și cercetări de profunzime”.
Rezultatele sintetizate ale sondajului arată că 47,9% dintre românii cu vârsta peste 18 ani s-au vaccinat cu cel puțin o doză, dar și că 36,9% dintre cei care nu s-au vaccinat ar putea fi de acord să o facă. Problema ar fi în zona de informare: aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul.
Dintre cei care vorbesc despre COVID19 și vaccinare, persoanele vaccinate au cea mai mare încredere în medici, iar persoanele nevaccinate au cea mai mare încredere în oamenii care au avut COVID19.
După cum precizează cei care au comandat sondajul, acesta a fost realizat în perioada 17 – 25 octombrie 2021, pe un eșantion de 2830 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
”Datele sugerează că între 30% și 40% din populația nevaccinată poate fi convinsă să se vaccineze cu eforturi rezonabile. Prin acțiuni suplimentare, administrative, logistice și de comunicare ar mai putea fi convinse să se vaccineze și alte categorii mai sceptice de populația nevaccinată. Cu excepția unui segment radical anti-vaccinist de aproximativ 20%-25% din populația nevaccinată, restul de trei pătrimi dintre românii care nu s-au vaccinat nu au o atitudine ostilă dogmatică față de vaccinare. Explicația atitudinii circumspecte a acestora are însă legătură cu o evaluare personală, fie obiectivă, fie influențată de dezinformări, a riscurilor proprii pentru sănătate ori se datorează impresiei că nu au suficiente informații credibile despre vaccin.  Percepția vulnerabilității în fața Covid-19 se situează totuși la un nivel ridicat, aceasta fiind mai puternică atunci când este vorba despre evaluarea riscului asupra propriei persoane decât despre impactul epidemiei la nivelul societății”, explică Remus Ștefureac, director INSCOP Research și membru al echipei „STRATEGIC thinking group”.
Vaccinare anti-Covid
Sub jumătate din totalul eșantionului (47,9%) declară că s-a vaccinat anti-Covid, dintre care 9,2% cu o singură doză, iar 38,7% cu schema completă. 51,9% din totalul respondenților declară că nu s-au vaccinat, iar 0,2% nu știu sau nu răspund.
Acord vaccinare
36,9% dintre persoanele nevaccinate declară că ar fi de acord să se vaccineze anti-Covid (13,7% – total de acord, 23,2% – oarecum de acord), în timp ce 60,3% se poziționează împotrivă (12,3% -oarecum împotrivă, 48% – total împotrivă). Nu știu sau nu răspund 2,7%.
Sursele de informare
Întrebați de unde obișnuiesc să se informeze cel mai des, 50,2% dintre persoanele nevaccinate și 53,7% dintre persoanele vaccinate menționează posturile TV. 24,4% dintre cei nevaccinați și 14,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des de pe rețelele sociale, iar  15,8% dintre persoanele nevaccinate și 22,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des din ziare, revistele și publicațiile online. Posturile radio sunt indicate drept cea mai folosită sursă de informare de 4,9% dintre persoanele nevaccinate și de 6,1% dintre cele vaccinate, în timp ce 4,7% dintre persoanele nevaccinate și 3,7% dintre cele vaccinate indică o altă sursă de informare.

Încredere multă și foarte multă în categorii profesionale/ categorii de populație
Întrebați ”Câtă încredere aveți în următoarele categorii de populație atunci când vorbesc despre COVID19 și vaccinare?”, 83% dintre românii vaccinați au încredere multă și foarte multă în medici, 77,5% în persoanele care s-au vaccinat, 71,7% în persoanele care au avut COVID – 19, 54,1% în profesori/ educatori, 32,4% în jurnaliști, 31,8% în preoți, 22,4% în oameni de afaceri și 7,5% în politicieni.
Dintre persoanele nevaccinate, 52,5% au încredere multă și foarte multă în persoanele care au avut COVID, 49% în medici, 35,9% în preoți, 35,7% în persoane care s-au vaccinat, 33,8% în profesori/educatori, 18,3% în jurnaliști, 12,7% în oameni de afaceri și 3,2% în politicieni.

Vulnerabilitate percepută (Percieved Suceptibility)
Rugați să-și exprime acordul sau dezacordul față de afirmația ”Sunt îngrijorat de faptul că numărul morților de Covid crește necontrolat”, 47% dintre cei nevaccinați declară că sunt total de acord, iar 18,5% sunt oarecum de acord. De cealaltă parte, 7,3% sunt oarecum împotrivă, iar 24,9% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 2,3%.
36,2% dintre respondenții nevaccinați sunt total de acord cu afirmația ”Valul 4 al pandemiei este mult mai agresiv decât valurile precedente”, 22,6% oarecum de acord, 9,8% oarecum împotrivă, iar 26,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 5,1% din total subeșantion.
Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Sunt îngrijorat că mă pot îmbolnăvi de Covid19 în următoarea perioadă”, 28,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 23,3% că sunt oarecum de acord, 10,1% sunt oarecum împotrivă, iar 37,2% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 1%.
Severitate percepută (Percieved Severity)
Aproximativ două treimi (67,7%) dintre respondenții nevaccinați recunosc că boala Covid-19 poate conduce la deces. Astfel, 42,2% dintre aceștia declară că sunt total de acord cu afirmația ”Boala Covid-19 poate fi mortală”, iar 25,5% sunt oarecum de acord. 7,4% sunt oarecum împotrivă, iar 21,8% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 3,2% din total subeșantion.
34% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”Noile forme de coronavirus sunt mult mai periculoase și agresive”, 24,6% oarecum de acord, 9,9% oarecum împotrivă, iar 23,4% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 8% din total subeșantion.
Peste jumătate dintre persoanele nevaccinate (57,3%) nu neagă existența virusului, în timp ce aproximativ 40% cred că totul este doar propagandă. Astfel, 25,1% sunt total de acord cu afirmația ”Virusul nu există, este doar propagandă”, 15% sunt oarecum de acord, 13% oarecum împotrivă, iar 44,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 2,5% din total subeșantion.


Beneficii percepute (Percieved Benefits)
Aproape 80% dintre respondenții nevaccinați apreciază că nu au încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul. Astfel, 62,4% sunt total de acord cu afirmația ”Nu am încă destule informații și nu înțeleg ce conține vaccinul”, 16.8% sunt oarecum de acord, 4,5% oarecum împotrivă, iar 15,3% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,9% din total subeșantion.
Chestionați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Nu suport acele și vaccinurile, aș prefera o pastilă sau un tratament cu spray nazal”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 18,8% sunt oarecum de acord, 6,7% oarecum împotrivă, iar 34,8% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 2,4% din total subeșantion.

Motive de acțiune (Cues to action)
Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Vreau sa aflu mai multe date medicale despre vaccin”, 67,1% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 12,8% sunt oarecum de acord, 2,9% sunt oarecum împotrivă și 16,6% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,6%.
Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Aș merge la un consult solicitat de medicul de familie pentru a-mi evalua riscurile unei infectări”, 61,2% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 16,9% sunt oarecum de acord, 3,2% sunt oarecum împotrivă și 18,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 0,3%.
49,6% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina atunci când voi avea mai multe informații despre vaccin”, în timp ce 22,3% sunt oarecum de acord, 4% oarecum împotrivă și 23,7% total împotrivă. 0,5% este procentul non-răspunsurilor.
56,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Dacă ar exista posibilitatea de a face testul COVID19 în mod gratuit la supermarket, aș face acest lucru”, în timp ce 13,3% sunt oarecum de acord, 3,1% oarecum împotrivă și 26,2% total împotrivă. 0,6% este procentul non-răspunsurilor.
49,1% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmația ”M-aș vaccina dacă aș vedea mai mulți medici care să explice detaliat efectele vaccinului”. Sunt oarecum de acord cu această afirmație 19,4%, în timp ce 4,5% sunt oarecum împotrivă și 25,5% total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,4%.
Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmația ”Dacă aș fi sigur că efortul meu ajută medicii din spitale și ATI, m-aș vaccina și eu ”, 42,5% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,7% sunt oarecum de acord, 6,9% sunt oarecum împotrivă și 29,1% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 1,8%.
32,2% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Românii care lucrează în străinătate au făcut bine că s-au vaccinat”, în timp ce 27,2% sunt oarecum de acord, 9% oarecum împotrivă și 21,8% total împotrivă. 9,7% este procentul non-răspunsurilor.
26,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmația ”Statele dezvoltate au făcut bine că și-au vaccinat populația în proporție majoritară”, în timp ce 31,4% sunt oarecum de acord, 10,8% oarecum împotrivă și 23,3% total împotrivă. 7,6% este procentul non-răspunsurilor.
Chestionați dacă sunt de acord cu afirmația ”Cei din jurul meu sunt împotriva vaccinării și nu aș vrea să fiu eu cel care îi contrazice”, 37,3% dintre cei nevaccinați sunt total de acord, 19,5% sunt oarecum de acord, 9,8% sunt oarecum împotrivă și 29,2% sunt total împotrivă. Nu știu sau nu răspund 4,2%.
31,4% dintre persoanele nevaccinate își exprimă acordul total cu afirmația ”Mă voi vaccina dacă doctorul de familie îmi va spune că este sigur pentru mine”, în timp ce 18,2% sunt oarecum de acord, 9,2% oarecum împotrivă și 39,4% total împotrivă. 1,8% este procentul non-răspunsurilor.
SONDAJUL INTEGRAL poate fi consultat pe pagina STRATEGIC thinking group.

Ludovic Orban a fost exclus din PNL, pentru încălcarea statutului și codului etic

0

Biroul Executiv al PNL a votat într-o proporție covârșitoare excluderea lui Ludovic Orban din partid, ca urmare a ieșirilor și pozițiilor acestuia din ultimele luni.
Conducerea PNL a organizat o ședință istorică, în care și-a mai exclus un fost președinte, după ce acesta a lansat în spațiul public nenumărate acuze și comentarii acide la adresa noilor lideri ai partidului. Întrunit pentru a decide asupra mai multor puncte, inclusiv asupra viitoarei guvernări alături de PSD, BEX al PNL a votat cu 31 de voturi din 35 pentru excluderea lui Ludovic Orban din partid. Doi membri BEX au votat împotriva excluderii, iar doi s-au abținut.
Ludovic Orban, care a condus PNL la ultimele runde de alegeri și l-a susținut astfel și pe Klaus Iohnnis pentru ambele mandate de președinte, a declarat că „Iohannis și slugile lui din PNL aduc PSD la Guvern. Decizia de azi mă face un om liber.”
Ludovic Orban a atacat în mod repetat liderii PNL, după ce a pierdut președinția partidului în fața lui Florin Cîțu. El a demisionat din grupul parlamentar al PNL, atrâgând alături de el alți 16 parlamentari PNL. Informațiile din apropierea fostului premier arată că acesta este pregătit să-și înființeze un nou partid, pe baza unui grup parlamentar de independenți, format în jurul demisionarilor din PNL. Au existat inclusiv semnale privind o posibilă atragere într-o nouă formațiune politică a PMP și ALDE, însă cele mai noi informații arată că PMP ar putea fuziona cu PNL.

Doi bărbați prinși fără permise de conducere la volan. Unul este minor

Fără permis de conducerea, un copșean a fost prins la volanul unei autoutilitare în Mediaș. La Rusciori, un alt bărbat a fost prins fără permis de conducere la volanul unui autoturism.
Joi seara, în municipiul Mediaș, un tânăr în vârstă de 17 ani, din Copșa Mică, a fost depistat la volanul unei autoutilitare conduse pe strada Calafat. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Tot joi seara, în localitatea Rusciori, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Școlii de către un localnic în vârstă de 54 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu are permis de conducere, fapt pentru care, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Bine băut, un rășinărean a ieșit cu mașina de pe șosea

Joi după amiaza pe Drumul Județean 106C, în timp ce conducea un autoturism spre Cisnădioara, un conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara șoselei.
Evenimentul s-a soldat doar cu avarierea autoturismului. Polițiștii rutieri au constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Rășinari, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,75 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tânăr reținut pentru 4 infracțiuni rutiere

Un tânăr din Chirpăr este cercetat de polițiști pentru nu mai puțin de 4 infracțiuni rutiere. Acesta a fost reținut în cursul zilei de joi.
Joi, polițiștii din Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Chirpăr. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului, conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Polițiștii spun că duminică seara, în jurul orei 20:30, în localitatea Marpod, în timp ce conducea un autoturism pe strada Romanilor, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Imediat după producerea evenimentului, șoferul a părăsit locul fără acordul polițiștilor, abandonând autoturismul, dar și pasagerul din dreapta, un minor în vârstă de 13 ani, localnic, care a suferit vătămări corporale în urma impactului.
“Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita s-a reușit identificarea în scurt timp a persoanei aflate la volan în momentul producerii accidentului, constatându-se că bărbatul în vârstă de 26 de ani, din localitatea Chirpăr, nu deține permis de conducere, iar autoturismul în cauză este neînmatriculat sau neînregistrat.
La data de 11 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Black Friday 2021/Volum al tranzacţiilor, în scădere cu 72%, în primele 30 de minute faţă de 2020

Valoarea medie a coşului de cumpărături înregistrată vineri, în primele 30 de minute de la startul campaniei de reduceri Black Friday 2021, se situa la 322 de lei, în timp ce numărul mediu de tranzacţii era de 14 pe minut, arată datele în timp real ale procesatorului de plăţi online PayU.
Conform sursei citate, la ora 7:30, volumul total al tranzacţiilor se ridica la valoarea de 1,99 milioane de lei, în scădere 72,08% faţă de anul anterior, iar numărul total de tranzacţii se situa la 5.273, cu aproape 40% sub nivelul din 2020. De asemenea, coşul mediu de cumpărături la plata în rate avea valoarea de 654 de lei.
Plata cu un singur click înregistra o valoare în volum de 663.460 de lei, în creştere cu 151,67% faţă de anul precedent, în timp ce totalul tranzacţiilor realizate în acelaşi mod era de 2.313, de cinci ori mai multe de la an la an. Campania de reduceri Black Friday are loc oficial în România, în acest an, pe 12 noiembrie.
În acest context, o analiză realizată de compania de hosting (găzduire web) din România, MxHost, relevă faptul că aproximativ 70% dintre magazinele online nu sunt pregătite pentru a face faţă creşterilor de trafic de Black Friday, în condiţiile în care traficul magazinelor online se dublează, de regulă, dar poate creşte, în unele cazuri şi de zece ori.
Cât priveşte intenţia de cumpărare a consumatorilor în campania reducerilor, peste 50% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani au declarat că vor să cumpere cel puţin un produs, o pondere ridicată fiind consemnată pe segmentul de vârstă 18 – 34 de ani, potrivit unui studiu telefonic realizat în perioada 22 – 28 octombrie de Kantar România.
Dintre aceşti potenţiali cumpărători, 64,6% intenţionează să cumpere de la magazinele online, iar bugetul alocat pentru Black Friday este de până la 1.000 de lei în cazul a peste o treime dintre respondenţi, între 1.000 şi 3.000 de lei pentru 40,7%, şi peste 3.000 de lei pentru 15,8%. La nivel general, media bugetului alocat de către români pentru cumpărăturile de Black Friday sare de 2.200 de lei.
Categoriile de achiziţii cele mai căutate de respondenţi sunt: electrocasnice mici, haine, televizoare, telefoane mobile, frigidere, încălţăminte, maşini de spălat, home & deco, laptopuri, cosmetice şi aragazuri. (AGERPRES)

Ministerul Sănătăţii va elabora metodologia de administrare a testelor rapide în şcoli

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, joi, printr-o hotărâre, abilitarea Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării metodologiei de administrare în unităţile de învăţământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă.
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara luni că primele teste rapide COVID-19 cu probă de salivă, destinate testării elevilor, ar urma să ajungă în şcoli în a doua parte a săptămânii viitoare.
El preciza că, până atunci, Ministerul Educaţiei a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin în elaborarea unei proceduri pentru administrarea acestor teste.
„Chiar dacă sunt proceduri simple de administrare a acestor teste, am văzut în ţările occidentale – şi apropo, testele din lotul 1 sunt teste utilizate în Germania, în Franţa şi în Portugalia – am văzut că ele pot fi chiar autoadministrate de elevi şi chiar de către elevi cu vârsta mică.
Însă acest lucru trebuie să se facă sub supravegherea unui adult, acel adult trebuie să beneficieze de un instructaj minim şi e vorba de adulţi care sunt în şcoli. Fac apel încă o dată la colegi să aibă disponibilitate pentru a vedea aceste instrucţiuni.
Atunci când ele vor fi disponibile din partea Ministerului Sănătăţii, Ministerul Educaţiei le va transmite, în aşa fel încât săptămâna viitoare, când vor veni testele, să ştim exact de câte ori pe săptămână, de două ori pe săptămână foarte probabil, şi cum vor trebui administrate”, explica ministrul. (AGERPRES)

Doi ani – două filme de văzut în doi!

0

Pe 14 nov vă invităm la CineGold să sărbătorim împreună
2 ani de activitate în Sibiu!
Cu această ocazie facem cinste cu ACCES GRATUIT
la două super-filme: ,,Avatar” și ,,Casablanca”.
Tot ce trebuie să faceți este să veniți la casele de marcat CineGold și să solicitați
locul sau locurile pe care le doriți.
Filmele rulează, duminică, la următoarele ore:
Avatar – 14:30 și 20:10
Casablanca – 12:10 și 17:50
Completăm ziua noastră aniversară și cu alte surprize și premii pe care vă invităm să le
descoperiți singuri – duminică, 14 noiembrie.
Locurile sunt limitate, conform prevederilor legale in vigoare.

Germania a intrat în zona roșie. Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat în şedinţa joi, printr-o nouă hotărâre, actualizarea listei ţărilor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.
În zona roşie au intrat Germania, Elveţia, Polonia, Norvegia, Statele Unite ale Americii, Liechtenstein, Andorra, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Azerbaidjan şi Botswana.
Totodată, în zona galbenă au intrat: din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Belarus, Noua Caledonie, Suriname şi Saint Vincent şi Grenadine, iar din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Finlanda, Laos, Insulele Falkland şi Insulele Turks şi Caicos.
De asemenea, în zona verde a intrat Saint Lucia.
Zona roşie
Insulele Cayman – 24,0
Insulele Feroe – 21,5
Slovenia – 17,5
Estonia – 17,0
Anguilla – 16,4
Georgia – 15,7
Barbados – 15,6
Letonia – 15,3
Lituania – 14,0
Croaţia – 13,9
Slovacia – 13,8
Muntenegru – 12,3
Serbia – 12,2
Austria – 10,3
Belgia – 9,4
Bulgaria – 9,1
Irlanda – 8,6
Insula Man – 8,4
Armenia – 8,3
Gibraltar – 8,3
Cehia – 8,2
Singapore – 7,8
Marea Britanie** – 7,8
Jersey – 7,5
România – 7,2
Ucraina – 7,0
Belize – 6,8
Olanda – 6,8
Grecia – 6,5
Dominica- 6,3
Ungaria – 6,1
Guam – 6,0
Guernsey – 5,1
Bonaire, Saint Eustatius şi Saba – 5,0
Danemarca – 4,8
Turcia – 4,6
Republica Moldova – 4,5
Luxemburg – 4,2
Federaţia Rusă – 4,1
Liechtenstein – 4,1
Islanda – 3,9
Brunei Darussalam – 3,8
Germania – 3,7
Elveţia – 3,7
Andorra – 3,7
Polonia – 3,6
Maldive – 3,5
Botswana – 3,4
Mongolia – 3,3
Statele Unite ale Americii – 3,2
Bosnia şi Herţegovina – 3,2
Seychelles – 3,1
Azerbaidjan – 3,1-
Norvegia – 3,1
Macedonia de Nord – 3,0
Brazilia – 0,7
Nepal – 0,2
India – 0,1
Africa de Sud – 0,1
Zona galbenă
Belarus – 2,9
Noua Caledonie – 2,8
Cipru – 2,7
Suriname – 2,7
Albania – 2,6
Insulele Falkland (Malvine) – 2,6
San Marino – 2,6
Trinidad şi Tobago – 2,5
Saint Vincent şi Grenadine – 2,4
Groenlanda – 2,4
Iordania – 2,4
Malaysia – 2,3
Aruba – 1,8
Saint Kitts şi Nevis – 1,7
Thailanda – 1,7
Finlanda – 1,7
Iran – 1,6
Insulele Turks şi Caicos – 1,6
Laos – 1,6
Zona verde
Insulele Virgine ale Statelor Unite – 1,5
Chile – 1,5
Saint Lucia – 1,4
Liban – 1,3
Franţa – 1,3
Guyana – 1,3
Monaco – 1,3
Israel – 1,3
Libia – 1,2
Portugalia – 1,2
Republica Dominicană – 1,2
Costa Rica – 1,1
Kazahstan – 1,1
Suedia – 1,1
Mauritius – 1,1
Bermuda – 1,0
Australia – 0,9
Italia – 0,9
Curacao – 0,9
Canada – 0,9
Uruguay – 0,8
Cuba – 0,8
Vietnam – 0,8
Palestina – 0,8
Bahamas – 0,8
Gabon – 0,8
Bolivia – 0,7
Malta – 0,7
Insulele Virgine Britanice – 0,7
Sint Maarten – 0,7
El Salvador – 0,6
Qatar – 0,6
Antigua şi Barbuda – 0,6
Coreea de Sud – 0,6
Guatemala – 0,6
Puerto Rico – 0,5
Spania – 0,5
Columbia – 0,5
Mexic – 0,5
Grenada – 0,5
Jamaica – 0,4
Venezuela – 0,4
Panama – 0,4
Sri Lanka – 0,4
Filipine – 0,4
Papua Noua Guinee – 0,4
Irak – 0,4
Noua Zeelandă – 0,4
Argentina – 0,4
Peru – 0,4
Bahrain – 0,3
Fiji – 0,3
Congo – 0,2
Myanmar – 0,2
Ecuador – 0,2
Polinezia Franceză – 0,2
Capul Verde – 0,2
Guineea Ecuatorială – 0,2
Siria – 0,2
Camerun – 0,2
Kârgâzstan – 0,2
Honduras – 0,2
Mauritania – 0,2
Tunisia – 0,1
Kosovo – 0,1
Uzbekistan – 0,1
Sao Tome şi Principe – 0,1
Cambodgia – 0,1
Emiratele Arabe Unite – 0,1
Maroc – 0,1
Kuweit – 0,1
Egipt – 0,1
Japonia – 0,1
Comore – 0,1
Paraguay – 0,1
Haiti – 0,1
Nicaragua – 0,1
Eswatini – 0,1
Lesotho – 0,0
Eritreea – 0,0
Rwanda – 0,0
Somalia – 0,0
Algeria – 0,0
Djibouti – 0,0
Oman – 0,0
Zimbabwe – 0,0
Pakistan – 0,0
Angola – 0,0
Mali – 0,0
Uganda – 0,0
Bangladesh – 0,0
Ghana – 0,0
Burundi – 0,0
Togo – 0,0
Burkina Faso – 0,0
Zambia – 0,0
Nigeria – 0,0
Niger – 0,0
Afghanistan – 0,0
Benin – 0,0
Guineea Bissau – 0,0
Bhutan – 0,0
Gambia – 0,0
Yemen – 0,0
Taiwan – 0,0
Malawi – 0,0
Senegal – 0,0
Liberia – 0,0
Sierra Leone – 0,0
Madagascar – 0,0
Sudan – 0,0
Etiopia – 0,0
Vanuatu – 0,0
Timorul de Est – 0,0
Montserrat – 0,0
Indonezia – 0,0
Kenia – 0,0
Coasta de Fildeş – 0,0
Tanzania – 0,0
Mozambic – 0,0
Arabia Saudită – 0,0
Guineea – 0,0
Tadjikistan – 0,0
Republica Democrată Congo – 0,0
Republica Centrafricană – 0,0
Wallis şi Futuna – 0,0
Insulele Mariane de Nord – 0,0
Ciad – 0,0
Sudanul de Sud – 0,0
Republica Populară Chineză – 0,0
Vatican – 0,0
Insulele Marshall – 0,0
Micronezia – 0,0
Insulele Solomon – 0,0
Sahara de Vest – 0,0

A fost diagnosticat primul caz de gripă din acest sezon

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunţat că a fost înregistrat primul caz diagnosticat cu gripă din acest sezon.
„Azi avem primul caz diagnosticat cu gripă din acest sezon. Acest caz va fi raportat săptămâna viitoare”, a declarat, joi seara, într-o emisiune la Digi 24, secretarul de stat în MS.
El a spus că este vorba despre un bărbat de 30 de ani din Bucureşti.
„S-a făcut test de identificare a SARS-CoV-2 şi a gripei. SARS-CoV-2 – negativ, gripă – pozitiv. Deci este primul caz din sezonul acesta. Am avut şi anul trecut. Sigur, nu am avut o creştere semnificativă, care să ducă la o epidemie, tocmai pentru că aceleaşi măsuri pe care le aplicăm împotriva SARS-CoV-2 funcţionează şi împotriva gripei”, a precizat Andrei Baciu. (AGERPRES)