Preșcolarii Grădiniței “Rază de Soare” din Mediaș au luat parte la un eveniment așteptat an de an. Ziua Recoltei a fost organizată și în 2021 în unitatea de învățământ din municipiul de pe Târnava Mare.
Timp de câteva ore, micuții preșcolari au prezentat un program de activități și dansuri sub atenta îndrumare a cadrelor didactice. Au fost ore de bună dispoziție și bucurie pentru cei mici, care au reușit să ducă mai departe o frumoasă tradiție, cea a Zilei Recoltei.
“A venit, pe dealuri, toamna…A trecut și pe la noi, prin curtea grădiniței, și a depănat încă o pagină a poveștii sale, lăsându-ne în urmă o frumoasă și colorată amintire, concretizată în minunatele lucrări, dansuri și activități, realizate de preșcolarii unității noastre, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice.
Să ne bucurăm împreună, cu mic, cu mare, de încă o “recoltă” bogată a muncii depuse de preșcolarii Grădiniței “Rază de Soare” alături de cadrele didactice care îi îndrumă, cu atâta dedicare și iubire, de fiecare dată”, a spus Daniela Crișan, directorul Grădiniței “Rază de Soare” din Mediaș.
FOTO Ziua Recoltei de…activități și bună dispoziție la Grădinița “Rază de Soare” Mediaș
Scandal oprit de mascaţi la Rusciori. 13 persoane au fost reţinute, joi, de poliţişti
Joi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut 13 localnici din Rusciori, cercetați penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, respectiv distrugere.
Duminică seara, o persoană a anunţat poliţia despre la faptul că, într-o casă din Rusciori, a izbucnit un scandal între mai multe persoane. La locul incidentului au intervenit polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, precum și polițiști criminaliști din cadrul I.P.J. Sibiu.
Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că între mai multe persoane din Rusciori, în timp ce se aflau la o petrecere într-un imobil din localitate, pe fondul consumului de alcool, 13 persoane s-au luat la bătaie cu bâte şi pietre. De asemenea, în timpul scandalului, bătăuşii au făcut praf geamurile casei în care se aflau.
În urma producerii scandalului, 5 persoane au fost transportate la spital, iar dintre acestea, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a necesitat internarea.
„Date fiind cele constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, respectiv distrugere, iar la data de 7 octombrie, odată cu administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au reținut 13 persoane, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Cei 13, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, urmează să fie prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
MAI anunță noile reguli de purtare a măștii în localitățile cu incidență peste 6/1000. Cine și unde poate da masca jos
Ministerul Afacerilor Interne a transmis populației regulile care se aplică pentru purtarea măștii, în localitățile cu incidența mai mare de 6 la mie. Unde trebuie purtată obligatoriu, unde sunt excepții și unde scapă de mască vaccinații, toate acestea sunt explicate clar de MAI.
Pe scurt, nu avem obligația să purtăm mască pe stradă, indiferent de incidența din oraș, dacă suntem singuri. De asemenea, dacă desfășurăm „activități”, fără a fi precizate decât că pot fi „inclusiv sportive”, împreună cu familia, putem sta fără mască.
MASCA DE PROTECȚIE SE POARTĂ OBLIGATORIU:
La nivelul localităților în care incidența este mai mică sau egală cu 6/1000 locuitori
- în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale
- în spații publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea : piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
La nivelul localităților în care incidența este mai mare de 6/1000 locuitori
- în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale
- în toate spațiile publice deschise cu excepția persoanelor care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență.
NU ESTE OBLIGATORIE PURTAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE DACĂ PERSOANA ESTE SINGURĂ PE STRADĂ.
INDIFERENT DE INCIDENȚĂ MASCA DE PROTECȚIE NU SE POARTĂ DE CĂTRE:
- persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare aflate la locurile de muncă situate în spații închise, cu condiția prezenței unui număr de maximum 10 persoane și asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepția nu se aplică în cazul spațiilor închise comune;
-copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
-persoanele care sunt singure în birou;
-prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi aplicate și excepții pentru persoanele care:
-suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
-desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.).
Modificarea programului traseului şcolar E6 (Cireşica 2 – Colegiul O. Goga)
Traseele şcolare executate de Tursib începând cu acest an şcolar, sunt monitorizate în permanenţă. Ca atare, în urma analizei funcţionării acestora, s-a luat decizia unei noi optimizări a orarului, astfel încât cât mai mulți părinți să aleagă această alternativă pentru transportul copiilor către şcoală.
Ca atare, începând din data de 11.10.2021, programul traseului E6 (Cireşica 2 – Colegiul O. Goga), va fi modificat, pentru a putea asigura intrarea la timp a elevilor la ore, după cum urmează:
- ora de plecare din stația capăt de linie Cireşica 2 se devansează. Autobuzul va pleca la ora 07.14.
Având în vedere faptul că transportul şcolar reprezintă o prioritate, vom continua să monitorizăm cursele pentru elevi şi să aducem ori de câte ori este nevoie îmbunătăţirile necesare.
Peste 8.300 de elevi din județul Sibiu învață de acasă. Cazuri noi de COVID la „Goga”, „Lazăr” și „Brukenthal”
Peste 8.300 de elevi din județul Sibiu nu vin la cursurile fizice, studiind online, din cauza cazurilor de coronavirus din unitățile de învățământ. Conform IȘJ Sibiu, în ultimele 24 de ore, au fost confirmați cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 32 de preșcolari și elevi și 11 cadre didactice.
Cinci dintre elevii confirmați pozitiv în ultima zi sunt din ciclul primar, respectiv de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu.
Alți patru sunt din ciclul gimnazial, respectiv de la Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu și Școala Gimnazială ”Hermann Oberth” Mediaș.
Restul de 23 sunt liceeni la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Sibiu, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie și Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig.
În ceea ce priește cele 11 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2, acestea sunt încadrate la: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 37 Sibiu, Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Grădinița cu Program Prelungit Ocna Sibiului, Școala Gimnazială ”Ion Pop Reteganul” Orlat, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos și Grădinița cu Program Prelungit Sadu.
331 de elevi norocoși…
Începând de astăzi, au revenit în bănci 331 de elevi de la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța Poveștilor” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză Sibiu și Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș. De asemenea, s-au întors să predea de la catedră șapte cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Școala Gimnazială Râu Sadului, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu.
Conform datelor IȘJ Sibiu, de la debutul acestui an școlar 151 de profesori și 364 de preșcolari și elevi au fost infectați cu coronavirus.
De astăzi, 8.375 de preșcolari și elevi din județ învață de acasă.
Începe „Maratonul muzical”, la Filarmonica de Stat Sibiu
Noua stagiune a Filarmonicii de Stat Sibiu dă tonul pe 14 octombrie. Sub titlul „Maratonul muzical”, aceasta va debuta la ora 19, la Sala Thalia, și va cuprinde, în cele aproximativ 40 de săptămâni, peste 70 de concerte simfonice și camerale. În total, peste 100 de muzicieni din țară și de peste granițe vor pprezenta publicului creații din repertoriul simfonic și cameral universal.
Printre artiștii invitați în această nouă stagiune, se numără Michael Barenboim, Adela Liculescu, Valentin Șerban, Sorin Petrescu, Doru Roman, Matei Varga, Lapo Vannucci și Luca Torrigiani.
Pentru primul „fluier“ al noii stagiuni, programat joi, 14 octombrie, de la ora 19, la Sala Thalia, Filarmonica s-a „antrenat“ cu lucrări din Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 25 în Do major pentru pian și orchestră, respectiv Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 6 în Fa major op. 68 „Pastorala“. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, va fi solistul Cristian Sandrin (pian), iar la pupitru se va afla dirijorul Steffen Buecher.
Fiecare lună va aduce un nou prilej de sărbătoare la Filarmonica de Stat Sibiu: Brave New Music, Ziua Națională a României, Crăciunul și Anul Nou, Ziua Culturii Naționale, Carnavalul Filarmonicii, „O floare pentru Thalia“, Paștele ortodox și cel catolic, Ziua Europei, Ziua Internațională a Copilului, Zilele Muzicale Româno-Americane, Festivalul-concurs „Carl Filtsch“, Brukenthal Unplugged, „Concerte pe Acoperiș“ și Sibiu Opera Festival.
Apoi, Steffen Bücher, Gabor Horvath, Cem Mansur, Nil Venditti, Alessandro Crudele, Ciprian Marinescu, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Cristian Lupeș, Tiberiu Soare și alți dirijori de talie internațională își vor preda ștafeta, celebrând aniversarea unora dintre cei mai importanți creatori ai tuturor timpurilor: Ludwig van Beethoven, Giovanni Bottesini, Serghei Prokofiev sau Cesar Franck.
De asemenea, conform conducerii instituției, concertele și evenimentele dedicate celor mici își vor avea locul de cinste în programul stagiunii sibiene. De pildă, pentru luna decembrie, în cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Minorităților Naționale din România, muzicienii proiectului „Graiu Project” au pregătit un workshop pentru copii și adolescenți cu multe „surprize ritmice”.
Potrivit aceleiași surse, creația contemporană ocupă un loc important în „Maratonul muzical“. Astfel, muzicienii vor interpreta în primă audiție absolută, chiar în prima parte a stagiunii, Concertul pentru chitară și orchestră de Dan Dediu, unul dintre cei mai apreciați compozitori români ai momentului, în interpretarea chitaristului Pablo Marquez – un pionier al celor mai îndrăznețe repertorii de secol XX – XXI.
De asemenea, susținerea și încurajarea talentelor emergente reprezintă o constantă a activității Filarmonicii. Pe 16 decembrie, câștigătoarea Festivalului și Concursului de Interpretare Pianistică „Carl Filtsch“, ediția a 25-a, Izabela Voropciuc, va susține un recital de pian pe scena Sălii Thalia. De asemenea, soprana Virineia Pîrnău – câștigătoarea Galei-Concurs din cadrul Sibiu Opera Festival, ediția a 20-a – va încânta publicul la tradiționalul Concert de Crăciun alături de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta tânărului dirijor Cristian Spătaru.
Test de rezistență, la „Maratonul muzical”
Maratonul înseamnă un test de rezistență chiar și pentru cei mai motivați și determinați performeri. „După un an pandemic în care am organizat 244 de evenimente, au urmat stagiunea 2020/2021 și stagiunea estivală – o cursă cu obstacole pe care muzicienii și echipa de organizare a Filarmonicii au încheiat-o pe podium. Ne dorim în continuare să îi facem pe sibieni mândri de noi. Prin „maratonul“ nostru în țară și peste hotare, vom fi mesagerii culturali ai Sibiului. Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu este invitată și în noua stagiune să susțină concerte în orașe precum Deva, Blaj, Brașov, Sfântu Gheorghe sau Făgăraș, dar și în străinătate, pregătind turnee în nordul Europei, Marea Britanie, Franța și Germania. Mulțumim pentru susținere Consiliului Județean Sibiu, tuturor sponsorilor, partenerilor și prietenilor care fac posibilă muzica Filarmonicii, instituție decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor”, transmit reprezentanții instituției culturale.
Certificat verde pentru acces la evenimente
Cei interesați să își achiziționeze bilete pentru concertul de deschidere a noii stagiuni trebuie să știe că ele sunt disponibile la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe www.iabilet.ro, la prețul de 60 lei – pentru locurile din sală, respectiv 80 lei – pentru locuri la lojă. Pentru elevi, studenți și pensionari, tariful este redus cu 50%.
Accesul este permis doar pe baza certificatului verde COVID, pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, în limita a 50% din locurile disponibile. Mai multe detalii despre condițiile de acces, rezervări și bilete pot fi aflate accesând site-ul oficial www.filarmonicasibiu.ro sau apelând numărul de telefon 0735 566 486.
Grupul de Comunicare Strategică: Niciun pat liber ATI pentru pacienţii COVID-19
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi că atât la nivel naţional, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt paturi libere la ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.
„În data de 7 octombrie, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.484 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 317 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 139 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. (…) Atât la nivel naţional, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2”, afirmă GCS.
Potrivit sursei citate, 1.556 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
GCS susţine că se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare, precizează sursa citată. (AGERPRES)
250 de locuri de muncă în Germania prin intermediul reţelei EURES
Agenția Federală de Muncă din Germania, ȋn numele a două companii, prin intermediul EURES România, 250 de locuri de muncă ȋn industria de prelucrare a cărnii (tăietor carne și lucrător ȋn producție), ȋn regiunea Renania de Nord – Westfalia.
Activitatea presupune sacrificarea de la drive-in la depozitul frigorific, dezosarea și tranșarea cărnii ȋn funcție de cerințele clientului, ambalarea bucăților de carne de calitate superioară, ajutor ȋn producția de alimente din carne de porc, preluarea, ambalarea produselor și alte activități de producție și depozitare.
Pentru ocuparea acestor posturi vacante constituie avantaj, dar nu sunt obligatorii, calificarea profesională ȋn domeniu, ȋn special ca măcelar, experiența profesională, permisul de conducere categoria B și automobil personal, precum şi cunoştinţele de limbă germană. De asemenea este necesară rezistența fizică, toleranța la frig și umiditate, dar și disponibilitatea de a lucra ȋn schimburi (inclusiv ȋn ture de noapte).
Pentru persoanele necalificate, salariul oferit este de 9,75 – 10 euro brut/oră, la care se adaugă alte beneficii, ȋn funcție de postul ocupat, calificare și experiența profesională. Ȋn perioada următoare va intra ȋn vigoare un contract colectiv de muncă ȋn domeniul industriei de prelucrare a cărnii, iar salariul va fi de 10,80 euro brut/oră. Persoanele care au calificare profesională ȋn domeniu vor negocia salariul cu angajatorul.
Angajatorii oferă sprijin intern ȋn vederea integrării, prin punerea la dispoziție a unei persoane de contact care vorbește limba română; acordă asistență ȋn ceea ce privește formalitățile de ȋnregistrare la autorități, deschiderea unui cont bancar, transportul public, ȋn timpul formării si instruirii ȋn procedurile de operare, oferă haine/echipament de lucru. Se asigură cazare ȋn apartamente mobilate (1-2 persoane/cameră) contra cost (210-230 euro/lună), cu totul inclus.
Se asigură măsuri de protecție ȋmpotriva coronavirusului: ofertă de vaccinare, testări gratuite ȋn mod regulat, plata continuă a salariilor, precum și ȋngrijire ȋn caz de carantină (pachete cu alimente, cazare separată, tratament medical). Alte detalii cu privire la ofertele de muncă se găsesc pe site-ul EURES național www.anofm.ro/eures.
Persoanele cu domiciliul ȋn județul Sibiu, interesate de aceste oferte de muncă, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, strada Morilor, numărul 51 A telefon 0269.210.882/119 adresă de e-mail [email protected], pentru a fi ȋnregistrate ȋn baza de date și pentru a completa formularele corespunzătoare procesului de mediere. Selecția candidaților va fi realizată ȋn totalitate de angajatorul german.
Doi sibieni, amendaţi cu 2.000 de lei pentru că nu au stat în carantină
O femeie şi un bărbat din Jina, recent reveniţi din străinătate, au fost amendaţi pentru că nu au respectat carantina. S-a întâmplat miercuri, atunci când cei doi au fost sancţionaţi cu 2.000 de lei.
Miercuri, polițiștii sibieni au continuat acțiunile informativ-preventive în scopul informării și verificării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la respectarea noilor modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.
Un număr de 70 de polițiști sibieni au fost angrenați în aceste acțiuni, fiind verificate 764 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina. De asemenea, au fost verificate 47 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 161 de mijloace de transport, din care 25 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, dintre care 2 sancțiuni în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina (o femeie în vârstă de 41 de ani, respectiv un bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Jina, reveniți din străinătate), respectiv 7 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
„Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și cu hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, pentru a participa la anumite activități, persoanele fizice sunt obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19. Recomandăm cetățenilor să respecte normele sanitare și să nu se expună la riscuri”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO: Arhivă
Elevii Şcolii Naţionale de Gaz Mediaş vor face practica la DelGaz Grid
Delgaz Grid și Colegiul “Școala Națională de Gaz Mediaș” vor încheia un parteneriat pentru stagii de pregătire practică.
Astfel, 35 de elevi din clasele a X-a și a XI-a care frecventează cursurile de operatori în extracția, tratarea și distribuția gazelor naturale din cadrul Colegiului “Școala Națională de Gaz” din Mediaș vor face practică în cadrul companiei de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice Delgaz Grid.
Stagiile de pregătire vor avea loc la Centrul de Instruire Profesională Gaze Naturale Mediaș, precum și la Formații Operative de Lucru din județele Sibiu și Mureș unde cei 35 de copii vor învăța tainele meseriei de instalator în distribuția de gaze naturale. Pentru a se familiariza cu domeniul distribuției, o parte a elevilor care vor face practică la Delgaz Grid au fost deja oaspeții acestui centru de instruire, fiind prezenți la poligonul pentru lucrări practice amenajat la Dârlos.
Compania și-a propus să încheie în această toamnă parteneriate cu alte opt instituții de învățământ profesional din Arad, Onești, Botoșani, Alba Iulia, Baia Mare, Piatra Neamț și Miercurea Ciuc pentru viitori instalatori și electricieni.
“Este o oportunitate foarte mare pentru că acești copii au nevoie de un cadru de formare profesionist și suntem siguri că acest lucru se va realiza în cadrul companiei Delgaz Grid. Ne bucură acest parteneriat pentru că formarea elevilor este dezideratul nostru principal”, a spus Corina Custelcean, directorul Școlii Naționale de Gaz Mediaș.
“Întâlnirea de la Mediaș este despre viitor. Am avut invitați copii care în scurt timp vor deveni practicanți în compania noastră. Pentru mine a fost o ocazie să cunosc noua generație și cred că le-am oferit o incursiune interesantă și utilă în activitatea de distribuție a gazelor naturale prin vizita de la Centrul de Instruire Delgaz Grid de la Mediaș”, a preiczat Petre Stoian, Directorul general adjunct al Delgaz Grid.
Sibienii deschid expoziție în Senatul României, cu ocazia Zilei Naționale a Spaniei
30 de lucrări de gravură realizate de artistul Goya vor da viață celei mai noi expoziții ce va fi deschisă în Senatul României. Expoziția numită sugestiv „Goya, 275 de ani de la naștere, colecția av. George Șerban”, coordonată de dr. Alexandru Constantin Chituță, șef secție la Muzeul Național „Brukenthal”, va fi deschisă marți, 12 octombrie, la ora 13, și marchează Ziua Națională a Spaniei, precum și împlinirea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România.
Anul acesta, artistul spaniol Francisco de Goya este sărbătorit la împlinirea a 275 de ani de la naștere printr-o serie de evenimente și în România.
„Acestea au debutat în luna martie la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași unde a fost organizată expoziția cu lucrări de grafică din colecția av. George Șerban, apoi lansarea catalogului Goya. Expoziția a fost mutată la Muzeul Bistrița în luna iulie, unde a fost organizat și un cerc artistic, în cadrul căruia copiii și câțiva artiști au creat lucrări de pictură inspirați din temele artistului spaniol. Expoziția s-a bucurat de un succes extraordinar, fapt pentru care Excelența Sa domnul Ambasador Manuel Larrotcha, Ambasadorul Spaniei în România a dorit ca această expoziție să fie organizată și la București cu prilejul Zilei Naționale a Spaniei, lucru care se înfăptuiește acum cu organizarea acesteia la Senatul României. Expoziția prezintă publicului lucrări de gravură din seria „Tauromaquia, Dezastrele Războiului și Capriciile”. Ca artist invitat, avem trei lucrări de grafică Rembrandt realizate în decursul timpului. Această expoziție – eveniment așează România pe harta culturală mondială a instituțiilor care îl sărbătoresc în acest an pe artistul de la care ne-a rămas o serie importantă de lucrări dar și prin mesajul moral transmis, cel mai cunoscut fiind „Somnul rațiunii naște monștri”. Goya ne arată și astăzi că arta trebuie să se ridice împotriva erorilor și viciilor omenești”, a declarat curatorul expoziției Alexandru Constantin Chituță, de la Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu.
Colecționarul George Șerban: „M-a convins că acest proiect trebuie continuat!”
Cele peste 30 de lucrări de gravură realizate de artistul Goya sunt oferite publicului prin generozitatea renumitului colecționar George Șerban.
,,Succesul expoziţiei „GOYA 275 de ani de la naștere”, deschisă la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi și mai apoi la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, mi-a produs o reală satisfacție și m-a convins că acest proiect trebuie continuat. Concursul cu premii organizat cu elevii școlii de artă de la Bistrița-Năsăud care au executat lucrări, inspirați fiind de operele lui Goya, a fost, de asemenea, un eveniment de excepție care rămâne legat de aceasă expoziție. Am simţit în reacțiile vizitatorilor și a reprezentanților celor două muzee bucuria de a avea în orașele lor aceste gravuri GOYA pentru prima dată. Iar acum, cu această expoziție GOYA 275 de ani de la naștere, subsemnatul și dr. Chituță Alexandru – curator, suntem invitați să participam la cel mai important eveniment sărbatorit de poporul spaniol pe 12 Octombrie: Ziua Națională a Spaniei – Fiesta Nacional de España!”, a spus George Șerban.
Ambasadorul Spaniei în România: „Acesta este cel mai bun mediu pentru a sărbători 140 de ani de prietenie!”
Expoziția „Goya, 275 de ani de la naștere”, este organizată în parteneriat cu Ambasada Spaniei în România. Excelența Sa Manuel Larrotcha. Ambasadorul Spaniei în România a declarat: ,,Doresc să-mi exprim cea mai profundă recunoștință Senatului României pentru găzduirea în incinta sa a acestei excepționale expoziții despre pictorul spaniol Francisco de Goya (1746 – 1828), unul dintre cei mai renumiți maeștri ai picturii mondiale, alături de Velázquez, Rembrandt, El Greco, Caravaggio sau Picasso, printre alții. Recunoștința mea se îndreaptă și către Ministerul Culturii din România, către filantropul român George Șerban, proprietarul colecției, și către Alexandru Constantin Chițuță care, în calitate de curator, a contribuit în mare măsură la aducerea expoziției la București, după ce a fost prezentată în lunile trecute la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași, dar și la Complexul Muzeal Bistriței – Năsăud. Deschiderea acestei expoziții în această clădire emblematică din capitala României marchează nu doar împlinirea a 275 de ani de la nașterea lui Goya, ci și faptul că în urmă cu 140 de ani Spania și România au stabilit relații diplomatice, în perioada în care Alfonso al XII-lea era rege al Spaniei, iar Carol I rege al României. În pofida unor decenii dificile și turbulențe din secolul XX, ambele țări au reușit în cele din urmă să își recapete regimul democratic, iar Spania și România sunt astăzi mai apropiate ca niciodată, fiind parteneri în Uniunea Europeană și aliați în NATO, împărtășind un destin european comun. Acesta este cel mai bun mediu pentru a sărbători 140 de ani de prietenie, iar această splendidă expoziție este menită să facă parte din ea. Sper că bucureștenii se vor bucura de această expoziție unică”.
Expoziția organizată în Senatul României marchează și debutul relațiilor diplomatice Spania – România, la împlinirea a 140 de ani. În acest sens, senatoarea Anca Dragu, președintele Senatului României, a afirmat: ,,Încă de la începutul mandatului de președintă a Senatului mi-am afirmat dorința de a deschide cât mai larg porțile acestei instituții, atât fizic, cât și virtual. Această instituție nu trebuie să fie un loc închis, greu accesibil cetățenilor, ci trebuie să se bucure de o cât mai mare popularitate în rândul tuturor. Poate cel mai bun mijloc și motiv de a ne călca pragul este arta. Pentru că arta creează punți și făurește legături, între oameni și instituții deopotrivă. În acest context, în luna octombrie, găzduim în Senatul României expoziția “GOYA 275 de ani de la naștere’’, un vernisaj de gravuri semnate de Francisco de Goya, acest exponent marcant al Romantismului și al curentului Rococo care au dominat arta și cultura europeană în secolele XVIII și XIX. Organizarea expoziției ”GOYA 275 de ani de la naștere” la Senat are și o simbolistică aparte, aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Spania, un adevărat partener strategic al României, atât prin împărtășirea de valori comune în cadrul NATO și Uniunii Europene, dar și prin faptul că aceasta găzduiește una dintre cele mai mari comunități de români din afara granițelor. Sper ca acest eveniment să unească și mai mult legăturile dintre aceste două țări spre binele cetățenilor din ambele state”.
Expoziția va putea fi vizitată în Senatul României până în data de 20 octombrie, fiind posibilă prin rezervarea turului turistic în Parlamentul României.
Expoziția este organizată de Ambasada Spaniei la București, Senatul României, Colecția av. George Șerban, Muzeul Național „Brukenthal” și Asociația Culturală „Octavian Smigelschi”.





