Acasă Blog Pagina 2986

INS: Rata şomajului în luna aprilie a scăzut la 5,7%

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,7%, în luna aprilie 2021, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,8%), potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, luni, AGERPRES.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2021 a fost de 474.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (485.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,0% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,4% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna aprilie 2021 (4,9% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2021.

INS menţionează că începând cu anul 2021 metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor – în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active – care este numitorul indicatorului „rata şomajului”). Din acest motiv datele provizorii publicate pentru lunile ianuarie – aprilie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare. (AGERPRES)

Lucrări pe A1 Sibiu – Deva şi pe Valea Oltului. Sunt impuse restricţii

Pe autostrada A1 Sibiu – Deva se efectuează luni lucrări, astfel că în anumite zone sunt impuse restricţii de circulaţie.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, pe autostrada A1 Deva – Sibiu la km 238+650 m, sensul de deplasare Deva – Sibiu, raza localităţii Şelimbăr, sunt instituite restricţii de circulaţie pentru prima bandă şi banda de urgenţă, în vederea înlocuirii rostului de dilataţie, până în jurul orei 17,00 (în funcţie de condiţiile meteo).

Şi în judeţul Vâlcea, pe DN 7, sunt luni instituite restricţii de circulaţie.

Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, traficul se va desfăşura restricţionat după cum urmează:

* DN 7 km 159+200 – km 159+759 pe raza localităţii Milcoiu, se execută covor asfaltic până la ora 18,00. Traficul rutier se desfăşoară pe 1/2 din cale dirijat de piloţi de circulaţie;

* DN 7 km 202+000 – km 203+000 şi km 205+000 – km 208+000, în extravilanul localităţilor Călimăneşti – Brezoi se lucrează la decolmatare şanţuri şi curăţarea acostamentelor, până la ora 18,00. Traficul se desfăşoară pe 1/2 din cale, dirijat de piloţi de circulaţie;

* DN 7 km 190+050 – km 190+200 pe raza localităţii Seaca se lucrează la turnare beton în fundaţii aripi pod până la 12,30. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale. (AGERPRES)

Ministrul de Interne confirmă că explozia de la Arad ar putea fi un asasinat

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că polițiștii și procurorii care investighează explozia de la Arad, în care și-a pierdut viața un om de afaceri, analizează mai multe piste, dar este luată în calcul varianta unui asasinat.

Lucian Bode a prezentat jurnaliștilor primele informații referitoare la ancheta privind explozia mașinii unui om de afaceri din Arad. El spune că este vorba despre un caz singular în ultimii 30 de ani și că România este o țară sigură.

Ministrul Afacerilor Interne a declarat că s-au încheiat cercetările la fața locului încă de duminică, fiind preluată epava mașinii, iar în paralel au fost audiați martorii, familia, colegii victimei și alte persoane care ar fi putut oferi informații. „Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru, au fost audiați martori și sunt vizualizate imagini de pe traseul victimei și nu numai”.

El a precizat că ancheta a fost preluată de cei mai buni specialiști. „Am fost informat sâmbătă dimineața și am trimis la Arad cei mai buni specialiști din Poliția Română. Am luat legătura cu SRI, Parchetul General și Ministerul Apărării și împreună am gestionat cercetările la fața locului, astfel încât să reușim să identificăm o pistă iar autorul sau autorii să fie aduși în cel mai scurt timp în fața instanței”, a explicat ministrul. Ancheta a fost preluată de Parchetul General, care coordonează investigațiile polițiștilor.

„În perioada post-decembristă au mai fost tentative de omor prin acest mod de operare, din fericire au fost toate fără finalitate. Acesta este un caz singular. Afirm cu tărie că România este o țară sigură și nu vorbim despre acțiuni pregătite în serie”, a mai spus Bode.

„Luăm în calcul orice pistă și nu excludem nicio variantă de lucru”, a afirmat Lucian Bode.

Ioan Crișan, victima exploziei din Arad, i-a fost socru deputatului PNL Sergiu Bîlciu, dar care a divorțat, în urmă cu mai mulți ani, de fiica afaceristului, Laura Crișan. Una dintre afacerile lui Crișan era o fermă de somn african, situată în apropiere de municipiul Arad.

Explozia s-a produs sâmbătă dimineața, la ora 7.00, chiar în momentul în care Ioan Crișan a pornit motorul mașinii. El venea de la cafenea, unde-și băuse, ca de obicei, cafeaua. Evenimentul a fost surprins de cel puțin o cameră de supraveghere din zonă și a fost filmat apoi de la fereastră de persoane care locuiau în apropiere.

Începe înscrierea candidaţilor la prima sesiune a Bacalaureatului

Înscrierea candidaţilor la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an începe luni şi se va finaliza pe data de 4 iunie, în aceeaşi zi în care se vor încheia şi cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a.

Potrivit calendarului de examen afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei, probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep pe data de 28 iunie cu – Limba şi literatura română – proba E.a), urmată pe 29 iunie de proba obligatorie a profilului – proba E.c), pe 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi 1 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 5 iulie – până la ora 12,00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi în intervalul orar 12,00 – 18,00. Pe 9 iulie vor fi afişate rezultatele finale. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat este programată să înceapă în 16 august.

Anul acesta, probele de evaluare a competenţelor la examenul naţional de Bacalaureat vor fi echivalate/recunoscute, în urma adoptării de către Executiv a unei ordonanţe de urgenţă pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ.

Astfel, se echivalează/se recunosc:

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

* proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;

* proba de evaluare a competenţelor digitale. (AGERPRES)

Gaz Metan U 19 joacă cu FCSB pentru locul 3 în Liga Elitelor

0

Gaz Metan Mediaș Under 19 va juca pentru locul 3 în Liga Elitelor cu FCSB.

Formația sub 19 ani a Gazului Metan a fost învinsă și în manșa retur a semifinalei cu Viitorul și a ratat astfel calificarea în finala Ligii Elitelor U19. După 1-2 la Mediaș, a fost 7-0 pentru Viitorul în partida de la Ovidiu. Chiar dacă a pierdut, Gaz Metan a reușit performanța de a ajunge printre cele mai bune patru echipe din țară.

Rezultatul este unul cu atât mai bun cu cât formația medieșeană a reușit să se claseze înaintea unor academii de tradiție din țară și să ajungă în careul de ași al competiției. Gaz Metan U19 va juca pentru locul 3 în Liga Elitelor cu FCSB. Partida este programată în data de 13 iunie de la ora 10.

Monstrul numit Poluare și Cavalerii Apei fac turul școlilor, într-o poveste animată, creată special pentru elevi, de Apă Canal

Elevii din Sibiu, Făgăraș, Ocna Sibiului, Avrig, Mârșa și Bradu au aflat, dintr-o poveste animată, creată special pentru ei de Apă Canal Sibiu, cât de periculoasă este poluarea pentru Planetă și ce să facă ei, ca să o oprească.

Povestea este parte dintr-o acțiune mai amplă prin care Apă Canal Sibiu marchează Green Week sau Săptămâna verde, eveniment aflat sub patronajul Comisiei Europene.

Din prezentarea animată, copiii au descoperit lucruri practice, dar și informații despre compania care furnizează apa de băut și asigură serviciile de canalizare.

Aceeași prezentare le-a oferit detalii despre acțiunile prin care Apă Canal Sibiu a reușit “să se lupte” cu Monstrul numit Poluare, reducând numărul copacilor tăiați (prin introducerea facturilor electronice care au dus la salvarea a 27 de arbori, anual) și împiedicând poluarea aerului (prin înlocuirea a 42 de autospeciale din parcul auto).

De asemenea, copiii au aflat despre cele două super-motoare de la Stația de epurare a Sibiului, care transformă biogazul în energie electrică și căldură, reducând consumul de energie al stației cu 35 %.

            ”Investim continuu și din ce în ce mai mult în tehnologii și echipamente ce duc la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. De asemenea, ne bazăm mult pe abonații noștri din întreaga arie de operare, cărora le oferim servicii de calitate, dar și  campanii de informare și educare cu privire la utilizarea corectă a resurselor naturale și infrastructurii de apă”, a declarat directorul general al companiei, ing. Vasile Maier, în cadrul evenimentului.

            După ce au urmărit prezentările, copiii au fost invitați să se alăture companiei, devenind ambasadori ai mediului înconjurător, cu următoarele ”misiuni”: să vegheze la protejarea rețelelor de canalizare prin colectarea uleiului ars de la gătit și să supravegheze ca deșeurile (precum șervețelele umede) să nu ajungă în canalizare.

În același timp, copiii au fost invitați să le povestească părinților despre factura verde de apă care înlocuiește factura tipărită, clasică, și este primită în format digital, în contul de client, pe care oricine și-l poate crea rapid pe site-ul Apă Canal Sibiu.

            ”Săptămâna verde” a Comisiei Europene se derulează în 40 de țări, până pe 4 iunie 2021. Evenimentul cuprinde conferințe, expoziții și evenimente interactive ce promovează comportamentul responsabil față de mediu, sloganul din acest an fiind ”Zero poluare”.

            Apă Canal Sibiu s-a alăturat ”Săptămânii verzi” încă din anul 2012, organizând vizite la obiectivele principale, lecții deschise sau prezentări care arată acțiunile eco ale companiei.

            Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, dat fiind că educația elevilor în spiritul protecției planetei, este una dintre misiunile asumate de Apă Canal Sibiu.

Teste rapide COVID la returul barajului cu Mioveni pentru fanii FC Hermannstadt

0

FC Hermannstadt va disputa miercuri, 2 iunie, de la ora 19, pe Stadionul “Gaz Metan” din Mediaș returul barajului de menținere în Liga I cu CS Mioveni. Partida se va disputa cu spectatori, un număr de 1.950 de bilete fiind disponibile pentru susținătorii formației sibiene.

Returul barajului de menținere/ promovare în Liga 1 se va juca cu spectatori în tribune. Accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 25%, în conformitate cu protocolul medical elaborat de Federatia Română de Fotbal și Ministerul Sportului.

Toți cei care vor să asiste la acest meci, inclusiv copiii, trebuie să prezinte la intrarea în stadion un act de identitate alături de dovada vaccinului împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, sau un rezultat negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore. De asemenea, aceștia pot prezenta rezultatul negativ, avizat din punct de vedere medical, al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

În ziua meciului retur, 2 iunie, vor fi efectuate teste rapide (antigen) la poarta de acces de la Tribuna 2 a Stadionului Gaz Metan Mediaș. Aceste testări vor fi făcute contra cost de cadre medicale exclusiv pentru cei care vor să asiste la meci pe stadion. Testările vor începe la ora 16 și vor fi sistate la ora începerii meciului de baraj.

România va primi cea mai mare tranşă de vaccin, 1.091.610 doze, de la Pfizer BioNTech

România va primi luni cea mai mare tranşă de vaccin, de 1.091.610 doze, produs de Pfizer BioNTech, potrivit unui anunţ al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

„România va primi cea mai însemnată tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 1.091.610 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, se arată într-un comunicat al CNCAV transmis AGERPRES.

Dozele vor distribuite la Centrul Naţional de Stocare Bucureşti – 713.700 doze, Centrul Regional de Depozitare Braşov – 58.500 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj – 105.300 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 58.500 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 87.750 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara – 67.860 doze.

Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 7.913.159 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.184.534 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

CNCAV a mai informat că 559.200 doze de vaccin Vaxzevria, produs de AstraZeneca, intrat în ţară duminică, va ajunge luni la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

„Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, se arată în comunicatul CNCAV transmis AGERPRES.

Sucré, atelierul ce livrează ziua bună încă de dimineață

Ziua bună se cunoaște încă de dimineață, spune o vorbă veche din popor. Și ce alt mod frumos de a-ți începe primele ceasuri ale zilei este dacă nu acela de a-ți îndulci orele cu un desert? Campania “Produs în Sibiu” a poposit, de această dată, la unul dintre cele mai cunoscute ateliere de cofetărie din județ. Nu întâmplător am ales să trecem pragul unei astfel de afaceri în această perioadă, ci  pentru că se apropie 1 Iunie, ziua celor care iubesc cel mai mult dulciurile, respectiv a copiilor. De aceea, este important ca, atunci când vrem să îi răsfățăm, să alegem produse proaspete și de calitate, chiar de “acasă”, din Sibiu, din micile laboratoare ce fabrică bucurie pentru copii, și nu produse ambalate de zeci de zile și venite de peste granițe, regăsite deseori în marile supermarket-uri.

Astăzi, vă prezentăm povestea unuia dintre laboratoarele care aduc zâmbete pe chip de la prima oră. Începe așa… Se iau multe kilograme de entuziasm, se adaugă bun gust, se presară dragoste, iar rezultatul se „bagă” la dospit alături de multă pasiune. Acesta este secretul atelierului de cofetărie Sucré, cunoscut de sibieni drept un loc șic, plin de eleganță și produse de calitate. Mica afacere își are rădăcinile în copilăria Cassandrei Rociu, cea care a pus bazele Sucré acum patru ani, alături de soțul său. Aceasta povestește că nevoia unui astfel de atelier în orașul de pe Cibin s-a născut odată cu fiica sa, când amândouă își doreau să mănânce o prăjitură de calitate, gustoasă și cu ingrediente naturale.

Ca Alice în Țara Minunilor, dar pe Școala de Înot

De cum intri în mica cofetărie de pe strada Școala de Înot din Sibiu, te întâmpină o atmosferă caldă, cu muzică bună și oameni pregătiți să satisfacă poftele culinare oricărui client.

„Sunt foarte entuziasmat, pentru că astăzi descoperim un loc șic din acest oraș. Intrăm într-o lume plină de dulcegării! Mă simt ca Alice în Țara Minunilor!”, a spus, la intrarea în cofetărie, Adrian Tibu, ambasador al campaniei „Produs în Sibiu” și managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.

Cassandra Rociu, proprietar al Sucré, povestește că pasiunea sa pentru deserturi își are originea în copilărie. „Când eram mică, făceam torturi cu mama mea. Ea le cocea, eu le decoram. Această pasiune s-a menținut și peste ani și ani. Sucré aprins contur după ce s-a născut fetița noastră. Îmi doream un loc unde să pot merge cu ea să mâncăm ceva super delicios, bun, curat, din ingrediente naturale, așa cum era pe vremuri. În Sibiu, la momentul acela, nu aveam așa ceva. Și am zis să facem noi. E o poveste de familie, dar pentru comunitate. Visul nostru a fost minunat, dar nu putea deveni realitate fără ajutorul echipei noastre, ce este formată din oameni profesioniști și cărora le mulțumesc”, este povestea Sucré, redată de Cassandra.

Anul acesta, Sucré împlinește patru ani de existență. Zilnic, atelierul pregătește câteva sute de ecleruri, care sunt, de fapt, specialitatea casei.

Favoritul sibienilor și nu numai este eclerul din caramel sărat, presărat cu perluțe din ciocolată belgiană, ce sunt adevărate surprize pentru papilele gustive.

O altă vedetă a atelierului este eclerul cu soc, unic în țară în prezent. „L-am dezvoltat noi, din dragostea pe care o avem pentru soc. Culegem socul de pe dealuri îndepărtate, vrem să fie cât se poate de curat și bio. Îl transformăm în sirop, după care îl integrăm în ecler. E un produs îndrăgit de multă lume”, spune Cassandra.

Pe lângă eclerurile de diferite sortimente și pentru toate gusturile, Sucré pregătește, mai nou, și macarons, iar printre ingredientele – vedetă se numără lavanda, violetele și trufele negre. „Toți sunt făcuți din coloranți naturali. Eliminăm orice urmă de artificial din produsele noastre”, explică reprezentanții atelierului.

Delicioasele deserturi produse în Sibiu au la bază furnizori locali ce livrează ingrediente periodic atelierului, fiind vorba, printre altele, de ouă, afine, zmeură ori căpșuni, folosite îndeosebi pentru înghețatele Sucré.

Cum a depășit Sucré anul 2020

2020 a fost un an greu pentru industria gastronomică. Astfel, nici atelierul de pe strada Școala de Înot nr. 28C nu a fost iertat de efectele pandemiei. Un an greu, dar pe care proprietarii atelierului spun că l-au depășit cu brio.

„A fost un an atipic, dar sperăm că unicul de genul acela. Plin de provocări! A trebuit să ne adaptăm, schimbările veneau de pe o zi pe alta. Dar am avut noroc cu echipa noastră! Am fost o adevărată echipă și în această perioadă!”, spune Cassandra.

Atelierul Sucré are, pe lângă cei doi proprietari, zece angajați care fac ca fiecare dimineață a sibienilor ce le trec pragul să le rezerve o zi bună și frumoasă.

În curând, și clujenii își pot bucura papilele gustative cu aceste produse, pentru că Sucré va mai deschide un atelier și în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la mijlocul lunii iunie.

Cei care vor să afle mai multe informații despre atelier și bunătățile acestuia pot accesa pagina oficială de Facebook, www.facebook.com/AtelierSucre, apela numărul de telefon 0744 796 064 sau scrie un e-mail la [email protected]. Sucré face și livrări la domiciliu.

Laboratoare de cofetărie din Sibiu

Sucré, strada Școala de Înot
Simpa Sibiu
Mândra Sibiu
Lili’s Sibiu, Piața Mică
Delicii Sibiene, strada Prejbei
Metrocom, strada Lăptăriei
Rawissima, Bulevardul Victoriei
She’s Green, strada Timotei Popovici nr. 19
Dulciurile Anei, Șelimbăr
Aroma, SA, strada Cetății
Misam, strada Mărășești
Torturi Claudia, Turnișor, Sibiu
Cake by Ione, Turnișor, Sibiu
Naty Delice, strada Gh. Doja
Turtha, strada Someșului
Tekaffe, Piața Unirii
Căsuța Dulce, strada Konrad Haas

INFO COVID-19 România a ajuns la numărul de cazuri de acum un an: sub 200, din care numai 4 persoane în Sibiu

În urmă cu un an și 10 zile s-a înregistrat ultima dată un nivel mai scăzut de cazuri, comparativ cel anunțat astăzi. Este cel mai bun semnal că România a trecut de ultimul val de coronavirus și se îndreaptă către o viață normală. Autoritățile au raportat 158 de cazuri noi și mai puțin de 30 de decese, în ultimele 24 de ore. În Sibiu, doar 4 cazuri testate pozitiv, în 24 de ore, dar și două decese, au fost anunțate.

Date oficiale COVID-19 Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26436 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore, 4 persoane).Până la data curentă au fost vindecate 21237 de persoane, iar 1036 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 78 de persoane, dintre care pe ATI 10 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 247 de teste.

Date oficiale COVID-19 România

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.077.584 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.039.173 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 158 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 93 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 30.276 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.05.2021 (10:00) – 30.05.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba,  Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Prahova,  Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

7 dintre aceste decese sunt antrioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel 1 dintre decese s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 2 în noiembrie 2020, 1 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an, în județele Bacău și Neamț.

Dintre cele 29 de decese, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.372. Dintre acestea, 443 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.891.479 de  teste RT-PCR și 1.159.835 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.765 de teste RT-PCR (3.998 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.767 la cerere) și 5.208 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 6.623 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.727 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 32.649 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 54 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 383 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

FOTO Acoperișul unei case, distrus de flăcări

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii militari sibieni au intervenit în Turnu Roșu, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Sibiu și pompieri din cadrul Punctului de lucru Avrig cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Intervenția rapidă a pompierilor a condus la limitarea incendiului astfel încât acesta nu s-a extins la întreaga casă.

În urma incendiului a ars acoperișul și planșeul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, fiind deteriorate unele bunuri din locuința respectivă. din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric produs în zona acoperișului ca urmare a utilizării unui cablu electric defect.

FOTO – ISU Sibiu

CS Mioveni – FC Hermannstadt 0-0 și menținerea în Liga I se decide, miercuri, la Mediaș

0

FC Hermannstadt a încheiat la egalitate, scor 0-0, manșa tur a barajului de menținere în Liga I disputată sâmbătă după amiaza la Mioveni. Sibienii sunt obligați să câștige partida de miercuri de la Mediaș pentru a rămâne în prima ligă a fotbalului românesc.

Prima ocazie a partidei le-a aparținut sibienilor. În minutul 14 Petrescu a executat o lovitură de la colțul terenului, Belu Iordache a ajuns la minge, însă a trimis pe lângă poartă. Gazdele au avut prima oportunitate în minutul 19, atunci când Daniel Toma și-a încercat norocul cu un șut de la 30 de metri, dar balonul a trecut pe lângă poartă. Hermannstadt a avut o ocazie importantă în minutul 34, când Petrescu a centrat foarte bine din lovitură de la colț, iar lovitura de cap a lui Viera a trecut puțin pe lângă poartă.

Mioveni a avut prima oportunitate în minutul 56 prin Ișfan, care a a trimis bine din lovitura liberă, însă mingea a trecut pe lângă poarta lui Cristiano Figueiredo. Sibienii au mai avut o ocazie în minutul 76, când Mayoral a pătruns spectaculos în careul celor de la Mioveni, l-a căutat cu o minge pe Yazalde, însă acesta nu a reușit să trimită în poarta lui Iustin. Cele două formații nu au mai avut ocazii mari de a înscrie până la final, astfel încât partida s-a încheiat cu o remiză „albă”.

Returul barajului se va disputa miercuri, 2 iunie, de la ora 19, pe stadionul „Gaz Metan” din Mediaș. Partida se va juca cu spectatori în tribune. Accesul fanilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 25%, în conformitate cu protocolul medical elaborat de Federatia Română de Fotbal și Ministerul Sportului.