În urmă cu câteva minute s-au afișat rezultatele finale la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021.
Rata cumulată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestaţii, la nivelul ţării, a fost de 67,8%, în creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%.
953 de contestații au fost depuse de către elevii sibieni nemulțumiți de notele obținute la Bacalaureat. Anul trecut au fost depuse 1.016 contestații.
Un motociclist a fost transportat la spital în stare gravă după un accident rutier produs în municipiul Sibiu. Evenimentul a avut loc la intersecția străzilor Negoi cu Moldoveanu.
Potrivit polițiștilor rutieri, în zona respectivă a avut loc o coliziune între un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 43 de ani și o motocicletă condusă de un bărbat de 35 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost rănit grav.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la locul accidentului rutier. Potrivit personalului medical, motociclistul de 35 de ani era inconștient, în stare comatoasă și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu.
În zona evenimentul traficul rutier se desfășoară îngreunat, iar polițiștii Biroului Rutier Sibiu fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat lista ţărilor sau zonelor cu risc epidemiologic ridicat.
„Se aprobă lista şi clasificarea ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic în vederea stabilirii persoanelor asupra cărora se instituie măsura carantinei de 14 zile cu privire la cei care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora”, se arată în hotărârea adoptată.
În zona roşie se regăsesc:
* Seychelles * Columbia * Namibia * Mongolia * Argentina * Kuweit * Fiji * Tunisia * Uruguay * Jersey * Oman * Cipru * Maldive * Marea Britanie * Brazilia * Africa de Sud * Costa Rica * Suriname * Cuba * Panama * Paraguay * Insulele Virgine Britanice * Nepal * India
În zona galbenă se află:
* Chile * Saint Kitts si Nevis * Emiratele Arabe Unite * Georgia * Kârgâzstan * Portugalia * Malaysia * Botswana * Spania * Trinidad si Tobago * Bahrain * Irak * Federaţia Rusă * Bolivia * Zambia * Iran * Insulele Virgine ale Statelor Unite * Andorra * Guyana
Deocamdată nu cred că e cazul să impunem restricții din cauza variantei Delta a COVID.
Este răspunsul președintelui Klaus Iohannis întrebarea referitoare la necesitatea impunerii unor noi restricții pentru a preveni creșterea numărului de infectări cu varianta Delta. Klaus Iohannis a fost întrebat dacă se impun restricții în România după creșterea numărului de cazuri cu varianta Delta, așa cum au făcut alte state europene.
Șeful statului a subliniat că prevenirea revenirii pandemiei stă în vaccinare. „Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Am trecut printr-un an și jumătate de pandemie.
Repet: ieșirea din pandemie și prevenirea revenirii pandemiei stau în vaccinare. La noi vaccinarea este posibilă, vaccinul e disponibil fără programare, fără birocrație, recomand fiecărui român să se vaccineze dacă nu vrea să ajungă la spital. Atât de simplu e”, a spus Klaus Iohannis.
Au început înscrierile alergătorilor, fundraiserilor și susținătorilor pentru proiectele de la cea de-a zecea ediție a Maratonului Internațional Sibiu.
În acest an, evenimentul public se va desfășura pe parcursul a două zile: sâmbătă, 2 octombrie, vor avea loc Crosul Visma (5km), 10k, SemiMaraton (21 km), Maratonul Continental (42 km), Marquardt TeamRun (4×5,3km) și Squad Race (2,7km, 13-17 ani), iar duminică, 3 octombrie, vor fi organizate Cursele Copiilor, împărțite pe patru categorii de vârstă, între 4 și 12 ani.
Cei care nu pot ajunge la evenimentul public, indiferent de motiv, au posibilitatea să participe la Aleargă Oriunde, până în data de 1 noiembrie. Și tot până atunci susținătorii sunt încurajați să sprijine alergătorii preferați și cauzele.
În acest an, în cadrul maratonului se strâng fonduri pentru 34 de cauze, iar toți cei care doresc să le sprijine pot să alerge sau să doneze pentru un alergător care lasă urme pentru acestea. Printre echipe se regăsesc atât organizații și grupuri de inițiativă care sunt la prima participare, cât și ONG-uri care participă de mulți ani. Spectrul temelor abordate este destul de larg: educație, incluziune socială, ecoturism, sport, protecția animalelor, sănătate etc. Mai multe detalii despre fiecare cauză se găsesc pe siteul maratonsibiu.ro.
Cei mai buni alergători de la Maratonul Continental și SemiMaraton, care vor participa la evenimentul public din Piața Mare, vor primi premii în bani.
Maratonul Continental
Feminin Masculin
Locul 1 1500 lei 1500 lei
Locul 2 900 lei 900 lei
Locul 3 550 lei 550 lei
SemiMaraton
Feminin Masculin
Locul 1 750 lei 750 lei
Locul 2 450 lei 450 lei
Locul 3 250 lei 250 lei
“Cei care preferă să participe separat de competiția cu start de grup din Piața Mare sau nu pot ajunge la aceasta, se pot înscrie optând pentru Aleargă Oriunde, pe vechiul model al alergării în diaspora. Pentru aceasta, termenul limită de înscriere este 1 noiembrie, iar participarea poate avea loc oricând în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie. Alergătorii sunt încurajați să-și organizeze micro-evenimente în zone în care se simt în siguranță, iar la final să le trimită organizatorilor dovezile de alergare (foto, video, screenshot cu track-ul cursei).
Pe lângă faptul că 50% din taxa de alergare merge direct către cauza aleasă, doritorii pot ajuta echipa să-și atingă obiectivul devenind fundraiseri activi și convingând prietenii să-i susțină cu donații. Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la evenimentului public cu startul din Piața Mare, din 2 octombrie, este 8 septembrie.
În cazul celor care optează pentru Aleargă Oriunde, termenul limită pentru înscrieri este 1 noiembrie. Tot până în data de 1 noiembrie se pot înscrie și susținerile. Mai multe informații despre cauze, curse, condițiile de participare și eveniment, pe site-ul maratonsibiu.ro și pagina de facebook Maratonul Internațional Sibiu.
Înscrierea și participarea la cursă este permisă doar persoanelor care prezintă Certificatul digital european COVID-19 (cu excepția copiilor). Acesta trebuie prezentat în ziua evenimentului, 2 octombrie.
Alergătorii trebuie să respecte regulile de protecție și igienă pentru limitarea răspândirii virusului: igenzarea mâinilor, distanțarea fizică între persoane, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, evitarea contactului fizic (strângeri de mână, îmbrățișări după finish), respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.
Participanții vor porni în cursă în grupuri, la intervale de 15 secunde, fiind respectate normele de distanțare fizică. Ora de start a fiecărui concurent va fi stabilită în funcție de timpul estimativ de parcurgere al cursei, pe care fiecare concurent trebuie să-l menționeze în formularul de înscriere.
Sosirea alergătorilor în zona competiției sportive trebuie să se facă individual și respectând ora la care sunt programați. Zona evenimentului va fi delimitată, iar accesul publicului va fi restricționat. Vor fi respectate toate condițiile impuse de legislație în momentul desfășurării evenimentului”, au transmis organizatorii.
Alianţa Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite ”în următoarele săptămâni” autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa, au declarat companiile într-un comunicat, relatează AFP.
Această doză de rapel este destinată să ofere o protecţie imunitară sporită persoanelor deja vaccinate cu primele două doze.
”Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care ”intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”, au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor.
”Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.
Aceste niveluri sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.
Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer/ BioNTech.
Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a ”confirma această ipoteză”, au indicat cele două companii. (AGERPRES)
Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
Rata cumulată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestaţii, la nivelul ţării, a fost de 67,8%, în creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%.
Rezultatele vor fi afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor. (AGERPRES)
Nike Run Club este una dintre cele mai importante aplicații de alergare pe care le puteți descărca și pe care le puteți folosi acum, direct la încheietura mâinii.
Dacă sunteți un alergător și aplicația nativă de antrenament a telefonului nu e destul pentru dvs., vă puteți urmări statisticile în interior și în aer liber, puteți face față provocărilor și puteți găsi o anumită motivație folosind aplicația Nike Run Club.
De asemenea, aceasta oferă o comunitate puternică, o experiență concentrată pe instruire pe ceas și o aplicație pentru smartphone, pentru a vă aprofunda în statistici.
Iată tot ce trebuie să știți despre Nike Run Club, pentru a profita la maximum de această aplicație.
3 moduri de a folosi Nike Run Club
Am strâns caracteristicile care considerăm că pot face cea mai mare diferență în ceea ce privește performanța, motivația și plăcerea de a alerga. Așadar, încălțați acea pereche de adidasi Nike barbati sau femei și să începem!
Amplificați-vă cunoștințele cu o alergare ghidată
Alergarea este adesea văzută ca un sport simplu de început. Aveți nevoie doar de o pereche de adidași și de puțin timp, nu? Deși acest lucru este adevărat, a ieși la alergat pentru prima dată și a evolua într-un alergător mai bun necesită puțin mai mult decât să puneți un picior în fața celuilalt. Aici intervin alergările ghidate de la Nike.
Alergările ghidate se concentrează în mare parte pe susținerea alergătorilor noi sau a celor care își redescoperă condiția fizică. Fiecare exercițiu vine cu instrucțiuni scrise complete pentru o sesiune și un ghid audio descărcabil, astfel încât să puteți fi antrenat în timpul alergării.
Antrenamentele sunt concepute pentru a ajuta alergătorii să îmbunătățească forța, viteza și rezistența și să se distreze făcând asta. În plus, intervalele sunt marcate automat pe parcurs, așa că tot ce trebuie să faceți este să apăsați Start și să porniți. Iată la ce să vă așteptați:
Prima alergare: o cursă introductivă ghidată de 20 de minute la nivel de începători, proiectată de un antrenor principal Nike Run Club, pentru a vă ajuta și a vă motiva să începeți.
Prima cursă de viteză: intervale de 8 x 1 minut la un ritm de 5k, create ca un interval introductiv de alergare, pentru cei care încep să lucreze la viteză.
Prima alergare Fartlek: introduce alergătorilor avantajele alternării eforturilor mai ușoare cu cele mai grele. Această alergare implică o încălzire de 7 minute, urmată de o cursă Fartlek de 10 minute.
Obțineți asistență în timpul alergării: activați Cheers
Sprijinul din partea prietenilor, a familiei și a partenerilor de alergare este un mod frumos de a obține un plus de motivație, atunci când sunteți în mijlocul unei curse mai dure.
Pentru a-l porni, pur și simplu apăsați pe butonul de setări de pe ecranul de alergare, faceți clic pe Feedback audio (aici puteți stabili preferințele pentru stilul și frecvența feedback-ului vocal în cursele dvs.) și activați sau dezactivați Cheers Nike + Run Club, după cum doriți.
Când acestea sunt activate, Nike postează în feedul dvs. pentru a informa oamenii că alergați și aceștia pot pur și simplu să aprecieze sau să comenteze la postare, pentru a vă oferi un impuls în timp ce alergați.
Găsiți un avantaj competitiv: alăturați-vă unei provocări
Dacă sunteți un alergător care a intrat vreodată pe Facebook sau Instagram, există șanse mari să fi văzut una dintre acele postări motivaționale care spune ceva de genul „Nu este vorba despre tine versus ei, ci tu împotriva ta”. Deși suntem de acord cu această mantră, nu există nimic asemănător unei competiții prietenoase care să vă facă să munciți din greu, atunci când tot ce vreți e să vă întindeți pe canapea și să mâncați chipsuri. În acele momente, provocările Nike vă pot ajuta.
O altă schimbare semnificativă care a sosit cu Nike Run Club este că acum puteți folosi hashtag-uri pentru a vă implica într-o gamă întreagă de provocări globale existente sau pentru a vă crea propriile provocări.
Pentru a crea un nou clasament #hashtag, trebuie doar să inventați hashtagul dvs. unic și să îl împărtășiți prietenilor. Depinde apoi de dvs. să răspândiți mesajul prin includerea hashtagului în postările dvs. în Nike + Feed.
Mult discutata ordonanță de urgență care are ca scop reglementarea împușcării urșilor din România a fost publicată de Ministerul Mediului, în încercarea de a găsi o metodă prin care urșii să nu mai fie un pericol pentru oameni. Deși intenția este una lăudabilă, documentul lasă loc interpretărilor, existând deja opinii potrivit cărora deschide calea pentru uciderea fără discernământ a urșilor.
Ordonanța elaborată de subalternii lui Tancsos Barna, ministrul care s-a întâlnit cu ursul la începutul săptămânii, când venea spre serviciu, face apel la legislația europeană, care dă o libertate destul de mare statelor membre în privința măsurilor luate pentru protejarea animalelor sălbatice. Legislația europeană precizează explicit situațiile în care animalele periculoase pot fi eliminate, în general fiind suficiente „portițe” ce permit uciderea acestora.
Potrivit ordonanței, pentru a putea fi eliminat un urs care reprezintă un pericol, trebuie înființată o echipă mixtă, formată din primar sau viceprimar, jandarm, pădurar și medic veterinar.
„În situația în care nu există contract încheiat între unitatea administrativ-teritorială și Gestionar (gestionarul fondului de vânătoare) sau în cazul în care personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului nu se prezintă la acțiunea de intervenție imediată, din echipa de intervenție va face parte personalul tehnic de specialitate al Gărzii forestiere”, spune ordonanța.
Odată constituită, echipa condusă de primar trebuie să voteze: „împușcăm sau nu ursul?”.
Există mai multe metode prevăzute, care vor fi aplicate gradual:
a) îndepărtarea prin diverse mijloace;
b) tranchilizare și relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Dacă niciuna dintre metodele „umane” nu funcționează, se trece la împușcare.
„Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:
a) dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate;
b) dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse in pericol;
c) dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
d) în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
e) dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
f) dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața”.
Sunt două variante: cu arma trage doar pădurarul (personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului sau personalul Gărzii forestiere), iar eutanasierea se face de către medicul veterinar cu ajutorul celorlalți.
Apoi ordonanța precizează ce se întâmplă cu blana și cu ursul mort, ceea ce nu mai reprezintă importanță pentru publicul larg.
Există și situații speciale, cum este cazul unei ursoaice cu pui. OUG precizează că „În cazul femelelor, intervenția se va efectua cu precădere prin metoda îndepărtării sau prin metoda tranchilizării/relocării; în cazul extragerii prin împușcare a unui exemplar de sex feminin cu pui, puii vor fi relocați de urgență în cadrul unor centre de reabilitare sau adăposturi autorizate”.
8. Cine suportă costurile intervenției?
Cea mai mare schimbare pe care o aduce această ordonanță este faptul că decizia aparține în totalitate administrației și instituțiilor locale, fără să fie nevoie de aprobări de la centru, din Ministerul Mediului sau de la MAI. Primarul devine pion central al echipei care intervine, iar în cazul localităților mici acest lucru va grăbi semnificativ decizia
Un bărbat şi o femeie au fost loviţi pe o trecere de pietoni, joi seara, de către un şofer sibian.
Pe strada Semaforului, un conducător auto în vârstă de 44 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul spre Bulevardul Vasile Milea, a acroşat doi pietoni care treceau pe trecerea pentru pietoni nesemaforizată, amplasată în apropierea intersecţiei cu strada Şoimului. Este vorba despre un bărbat de 62 de ani, sibian, şi o femeie în vârstă de 70 de ani, din judeţul Alba.
Două echipaje de prim ajutor ale Serviciului de Ambulanţă Sibiu au intervenit la locul accidentului rutier pentru acordarea asistenţei medicale persoanelor rănite. Femeia a suferit un traumatism la picior, iar sibianul de 62 de ani este suspect de fractură la piciorul drept. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.
Poliţiştii sibieni au demarat cercetările în acest caz.
Transportul școlar, reprezintă o măsură importantă pentru orice comunitate locală, având în vedere beneficiile pe care acesta le generează, pornind de la descongestionarea traficului la orele de intrare respectiv de ieşire a elevilor de la şcoală şi până la faptul că utilizarea transportului public de către copii încurajează un comportament responsabil şi independent în rândul tinerei generaţii.
Ţinând cont de toate acestea, Primăria Municipiului Sibiu împreună cu Consiliul Local Sibiu, au în vedere demararea studiilor necesare introducerii transportului şcolar în municipiul Sibiu. Acesta urmează a fi executat de către operatorul de transport public local – Tursib.
Ca atare, pentru a putea beneficia de informaţii cât mai corecte referitoare la nevoile de transport precum şi la zonele cu cea mai mare cerere în acest sens, se impune colectarea unor informaţii esenţiale de la potenţialii utilizatori ai acestui serviciu public. Colectarea acestor date se va face în primă fază prin intermediul unui chestionar, pe care îl propunem tuturor părinţilor cu copii înscrişi la unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Sibiu. Răspunsurile lor ne vor oferi informaţii despre disponibilitatea dânşior de a-şi lăsa copiii să utilizeze acest serviciu public, precum şi despre rutele cele mai solicitate.
Vă rugăm aşadar pe toţi cei care aveţi copii care frecventează şcolile şi liceele din Sibiu, să ne ajutaţi răspunzând la câteva întrebări despre călătoria copilului / copiilor dvs. către și de la școală. Chestionarul îl puteţi completa online, accesând adresa: https://tursib.ro/page/chestionar-trasee-elevi
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu revine în forță în oraș, chiar și în condiții dificile generate de pandemie. Pentru ediția din acest an, care va avea un format mixt, sunt anunțate peste 600 de spectacole și artiști din 37 de țări, reuniți sub tema „Construim speranța împreună”.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, de pe toate continentele, pentru ceea ce va însemna cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent.
Ediția 2021 a FITS, a cărei temă este una sugestivă – „Construim speranța împreună / Building hope together” – va avea o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.
Vor fi prezente producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă. Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía sunt doar câțiva dintre marii artiști și marile companii ale lumii care vor fi parte a FITS 2021.
Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.
„Acest festival a început acum 28 de ani cu trei țări și opt spectacole, iar astăzi este unul dintre foarte puținele festivaluri din lume – dacă nu singurul – care nu a avut niciun an de întrerupere. Anul trecut am fost într-un mare moment de cumpănă, am trecut cu toții prin încercări uriașe, am fost închiși, nu am putut să comunicăm, am fost singuri. Iar tot timpul, gândul nostru a fost direcționat către toți spectatorii din Sibiu, din România și din lume. Din această cauză am făcut un efort uriaș să putem să facem, anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat voința și putința să facem acest festival. Și, iată, grație acestei mari încercări prin care am trecut împreună cu echipa care mă înconjoară, am reușit să dezvoltăm Scena Digitală, am reușit să aducem în jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 țări. Anul acesta, marea bătălie pentru a crea împreună speranța a fost să ne putem reîntâlni fizic cu dumneavoastră. Din această cauză am construit, în această comunitate extraordinară care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexă ediție. Un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care a avut pentru prima dată pe teritoriul României un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este să păstrăm în noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranța!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Constantin Chiriac, președinte FITS
Construind speranța împreună
Ediția de anul acesta este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care evenimentul va avea o triplă dimensiune.
Dimensiunea fizică va include spectacolele din sălile de teatru, din spațiile outdoor și din alte locații unde sunt programate reprezentații cu public. Acestei componente i se va adăuga varianta hibridă, în care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise în direct, prin intermediul a cinci echipe de streaming în săli de cinema, și în alte spații din Sibiu și din țară, în toate zonele unde responsabilii locali își doresc un parteneriat cu FITS. Acestor două componente li se adaugă cea de-a treia dimensiune, cea online, prin intermediul căreia producții special adaptate pentru zona digitală vor fi disponibile iubitorilor de teatru. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu prețuri cuprinse între 20 lei și 150 lei, pentru spectacolele fizice.
Multe dintre evenimentele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi oferite gratuit publicului. FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.
Programul FITS 2021 va fi disponibil pe www.sibfest.ro.
Highlight-urile FITS 2021
În interpretarea unora dintre cei mai valoroși artiști ai momentului, creații ale marilor companii din lume, highlight-urile ediției 2021 pentru producțiile programate fizic, în sălile de spectacol, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Shakespeare – Bach”, Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton; ”Outwitting the Devil”, Akram Khan Company; ”La serva padrona”, Opera Națională Română din Timișoara; ”OMMA”, Joseph Nadj; „Plugarul și Moartea”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”ASYLUM”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres; ”La consagración de la primavera”, Israel Galván Company; ”Le tambours de soie”, Maison de la Culture D’Amiens; ”The Door”, Lithuanian National Drama Theatre / Jo Strømgren Kompani.
Acestora li se adaugă highlight-urile din zona online: ”Time for Time”, Marie Chouinard; ”YAG”, Batsheva Dance Company; ”The Idiot”, Stary Dom Theatre, Novosibirsk; ”Memento Mori”, Sidi Larbi Cherkaoui – Eastman; ”Maria Stuart”, Deutsches Theater Berlin; ”The Fluid Force of Love”, Troubleyn/Jan Fabre; ”The Demons”, Maly Drama Theatre; ”The Silent Burn Project”, Akram Khan Company; ”Maestro de Barra”, Israel Galván Company; ”chekhovOS/an experimental game/”, Arlekin Theater; Tokyo Metropolitan Theatre.
Cele mai valoroase spectacole care vor reprezenta componenta hibrid a Festivalului, respectiv spectacole fizice cu transmisii online în direct, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”Asylum”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres.
Oaspeții Festivalului și sibienii se vor putea bucura de spectacolele în aer liber, care vor avea loc în zone istorice și în piețe publice, highlight-urile producțiilor outdoor fiind: „Galileo”, Deus ex Machina, Franța, „Visul lui Don Quijote” / ”Quixote”, Grupo Puja!, Spania, „Feerie de vară” / ”Meraviglia”, Sonics, Italia, Moby Dick, Teatro dei Venti, Italia, „Concert Simfonic” / ”Symphonic Concert”, Romanian Chamber Orchestra, „Haideţi să construim împreună!” / ”Participatory Monumental Construction in Cardboard”, Olivier Grossetête et les Bâtisses Soeurs, Franța, „Din nou împreună!” / ”Together Again! , OGE Group, Israel-Germania, „Acrobaţii la superlativ” / ”They are Back in Black”, The Black Blues Brothers, Kenya-Italia.Accesul la evenimentele în sălile de spectacol va fi permis doar cu îndeplinirea unor condiții sanitare impuse de autorități în perioada FITS. Pe lângă bilet, spectatorii vor trebui să aibă dovada vaccinării sau a unui test PCR sau antigen negativ sau dovada trecerii prin COVID.