Acasă Blog Pagina 3049

Brukenthal Unplugged, concerte-eveniment susţinute de Filarmonica Sibiu

0

Filarmonica de Stat Sibiu celebrează 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukethal printr-o serie de concerte simfonice sub denumirea de Brukenthal Unplugged. Acest festival este la prima ediție, iar primele două evenimente neamplificate vor avea loc joi, 8 iulie, și vineri, 9 iulie, sub forma unui concert dublu al orchestrei Filarmonicii, desfășurate în Sibiu și în Cisnădie. Naiul este numitorul comun al celor două evenimente, fiind prezenți doi dintre cei mai renumiți soliști: Flavius Tinică și Radu Nechifor.

Primul concert se va desfășura joi, 8 iulie, în curtea Muzeului Brukenthal, în casa baronului, solist fiind naistul Flavius Tinică, acompaniat de orchestra Filarmonicii Sibiu. Ucenic al maestrului Gheorghe Zamfir, solistul s-a născut și a crescut în Tulcea, după care a învățat meserie de la cei mai mari instrumentiști în capitală la Universitatea Națională de Muzică București. De-a lungul carierei sale solistice, a cântat cu cele mai mari orchestre de folclor românești (Orchestra Metropolitană București, Orchestra Națională de Folclor), sub bagheta maeștrilor Gheorghe Zamfir și Daniel Jinga. Folclorul românesc a fost promovat și în afara țării, prin turneele solistice pe care le-a avut în Asia și Europa.

Accesul la eveniment se face pe baza biletelor pe care le puteți achiziționa online de pe iabilet.ro sau de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, în valoare de 40 de lei (preț întreg) și 20 de lei (preț redus).Cel de-al doilea concert din cadrul festivalului Brukenthal Unplugged se va desfășura în Cisnădie, Parcul Măgura, în data de vineri, 9 iulie. Orchestra Filarmonicii va cânta înpreună cu Radu Nechifor, renumitul naist sibian Radu Nechifor. Încă de la vârsta de 12 ani, acesta nu a mai lăsat naiul din mână, intrând primul în clasa maestrului Gheorghe Zamfir de la Universitatea Națională de Muzică București. În prezent lucrează la promovarea instrumentului pe care îl și construiește, fiind profesor la Liceul de Artă din Sibiu și organizând masterclass-uri de nai.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

„Ambele concerte din cadrul Brukenthal Unplugged vor fi dirijate de Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București. Acesta s-a afirmat ca dirijor coral și Doctor în Muzică a Universității Naționale de Muzică București. A dirijat cele mai importante orchestre și ansambluri corale din România: Orchestra Filarmonicii “George Enescu” Bucuresti , Camerata Regala, Orchestra Operei Nationale Cluj Napoca, Orchestra Simfonica Bucuresti, Orchestra Operei Nationale Bucuresti, Orchestra Teatrului National de Opereta Bucuresti, Orchestra Metropolitana Bucuresti, Corul Madrigal. Este inițiatorul unor proiecte de pop-rock simfonic sau „mainstream”, pentru popularizarea muzicii simfonice, înpreună cu artiști ca Phoenix, Iris, Smiley, Marius Moga, Gheorghe Zamfir.

Ne așteptăm la două seri de vis în compania acestor mari instrumentiști, dar, totodată, păstrând și măsurile de prevenție împotriva coronavirusului. Astfel, în spațiul delimitat pentru zona de scaune vor avea acces numai persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”, au transmis reprezentaţii Filarmonicii Sibiu.

Urmează conferința Photo Perfetto 20-21 iulie 2021, plus o zi de workshop – 22 iulie

Sibiul o să fie din nou gazda unui eveniment de amploare din sfera conferințelor despre fotografie. Photo Perfetto reprezintă o întrunire anuală a fotografilor din România, cu o tradiție de mai bine de 6 ani. Aflată la a 2-a ediție sub această titulatură, conferința tinde să devină preferata tuturor, mai ales că a fost singura conferință de amploare desfășurată în țara noastră în anul 2020.

Astfel, Photo Perfetto are formatul unei conferințe de două zile 20-21 Iulie 2021, plus o zi de workshop-uri – 22 Iulie 2021.

Ne vom adresa tuturor iubitorilor de fotografie și frumos și încercam în mare masură să atingem cat mai multe stiluri și genuri fotografice, de aici și varietatea și notorietatea speakerilor prezenți în cadrul acestui eveniment. Vor urca pe scena unii dintre cei mai premiați fotografi români la nivel internațional. De asemenea, la această ediție, o să avem deosebita plăcere să avem pe scenă una dintre cele mai importante voci din marketingul autohton și anume Președintele IAA România, Valer Hancaș.

Lista speakeri:

Valer Hancaș – Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România.

Sorin Onișor – Fotograf etnografic, Ambasador Canon.

Dan Dinu – Nature & travel photographer, co-autor al proiectului România sălbatică

Ovi D. Pop – cel mai premiat fotograf român, peste 1400 de fotografii premiate internațional

Claudiu Guraliuc – Fotograf portert, maestu licențiat al societății fotografice din UK, jurat și premiat internațional.

Cristina & Petrică Tănase (FIXFoto) – Foto-jurnalism, fotografie eveniment peste 150 fotografii premiate internațional.

Ana & Daniel Dumbrava – Locul 1 Fearless România 2020, Fotografi – cameramani.

Marian Sterea – Fotograf eveniment, Ambasador Sony

Dragoș Băluță – Fotograf eveniment, fotografie cu telefonul.

Bogdan Chircan – Fotograf eveniment, locul 6 Fearless România 2020

Rareș Helici – Fotograf, autor a al proiectului 1000 Portrete

Ștefan Constantin – Ghidul DSLR, Ghidul IT

Mario Silaghi – Fotograf eveniment, Ambasador Panasonic;

Daniel Opriș – Avocat – Importanța unui contract

Numărul de participanți de acum trei ani (2018) a fost de 320 ( capacitate maximă), de acum doi ani a fost de 200 ( capacitate maximă) și 80 de persoane au reușit “să lupte cu pandemia” și să fie prezente în 2020. (numarul a fost limitat de restricții și norme la 100 de persoane). Așteptăm un număr mare și în 2021 ( peste 200 de persoane daca situația o să permită), datorită programului atractiv și renumelui caștigat.

Conferința se va desfășura în cadrul minunatei locații Versailles weddings & events Sibiu. Locația a fost aleasă datorită condițiilor deosebite puse la dispoziție atât pentru participanți cât și pentru partenerii.

Workshop-urile se vor desfășura în cadrul Hotelului Continental Sibiu, hotel care este locația oficială de cazare pentru speakeri și parteneri.

Începând cu această ediție, Kaufland se alătură și susține conferința ca și partener principal. Mai mult decât atât, pornim împreună proiectul “ Ambasada frumosului românesc”, proiect menit să susțină, protejeze și premieze fotografii care participă în mod deosebit la promovarea valorilor naționale. Proiectul o sa fie lansat oficial în cadrul conferinței și doar cei prezenți vor beneficia de avantajele lui.

Eu sunt Laurențiu Șălcăian, managerul acestui proiect și vă astept încă o dată cu mare drag, aștept să mă revăd cu prieteni și colegi, aștept să cunosc oameni noi și să petrecem iarăși clipe minunate împreună.

Informații și înscrieri pe www.photoperfetto.com

.

Colegiul SNG Mediaș, primele 3 medii din oraș, Liceul “Axente Sever”, cel mai bun procent de promovabilitate din municipiu și nordul județului

0

Trei absolvente ale Colegiului Școala Națională de Gaz din municipiul Mediaș au obținut cele mai mari medii, iar Liceul Teoretic “Axente Sever” are cel mai bun procent de promovabilitate.

Luni s-au afișat rezultatele la Bacalaureat. În județul Sibiu, au fost două medii de 10, ambele obținute la Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu. În municipiul Mediaș, cea mai mare medie este 9,83 și a fost obținută de către Sonia Duda de la Colegiul Școala Națională de Gaz din Mediaș. A doua cea mai mare medie din oraș, 9,80, este a Deliei Milașcon, de la Colegiul Școala Națională de Gaz și tot colegiul medieșean a dat a treia cea mai mare medie din municipiu, 9,75, obținută de către Miriam Rebeca Nan.

Liceul Teoretic “Axente Sever” se dovedește an de an cea mai bună unitate de învățământ din municipiul Mediaș și din zona de nord a județului Sibiu, iar tradiția a fost păstrată și in acest an. Astfel,liceul medieșean a avut 155 de elevi participanți la examenul maturității, cel mai mare număr de elevi din zona de nord a județului. Dintre aceștia 147 au promovat examenul de Bacalaureat, ceea ce a dus la un procent de promovabilitate de 94,83%. Unitatea medieșeană de învățământ a depășit celelalte licee din zonă, cu un procent mare.

Salariile vor crește, potrivit specialiștilor în piața muncii

La finalul pandemiei, ca urmare a revenirii economiei, piața forței de muncă urmează să se ajusteze conform noilor condiții. Specialiștii estimează că o creștere a salariilor este inevitabilă, chiar dacă acestea au crescut și în 2020. Principala cauză va fi, ca și în 2017 – 2018, lipsa forței de muncă.

Economia României ar urma să recupereze în bună parte, dacă nu întru totul, pierderile din 2020 (o reducere a PIB cu 3,9%), scrie Ziarul Financiar. O analiză realizată de jurnaliștii acestei publicații arată că prognozele economiştilor ajung până la o creştere economică de 7%, dar nu mai scad sub 4%. Instituţiile care analizează mersul economiilor avansează şi ele cifre însemnate pentru România: FMI o creştere de 7%, BERD de 6%, guvernul de 5%.

Însă o creştere economică nu are niciun fel de valoare dacă ea nu iradiază în societate. Or, primul semn că o creştere economică este cu adevărat reală este nivelul de creştere al salariilor, peste inflaţie, mai scriu cei de la ZF.ro. Salariile au crescut, pe medie, şi în 2020 şi, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, ele ar urma să avanseze anul acesta cu 5%. Însă BNR anticipează o inflaţie de 4,1%, ceea ce înseamnă că avansul real va fi departe de mirajul din 2017-2018, când salariile creşteau cu 14%, iar inflaţia era sub zero sau cu un punct – două peste zero.

Specialiştii spun însă că salariile ar urma să crească pentru că revine povestea de dinaintea crizei: lipsa forţei de muncă. De fapt, lipsa forţei de muncă a împins salariile în sus. Deschiderea graniţelor a lăsat posibilitatea oamenilor să-şi caute joburi într-o piaţă de 450 de milioane de consumatori, nu într-una de 19 milioane, cât are România. În ciuda scandalului de anul trecut, cu muncitorii racolaţi în Germania pentru agricultură, un reportaj recent al Deutsche Welle arăta că românii care culeg sparanghelul german sunt mulţumiţi chiar dacă munca este grea. Aşa că, spun specialiştii, salariile în România vor continua să crească pentru că angajatorii nu au încotro, cererea de forţă de muncă fiind mare şi aici, şi dincolo de graniţe.

Copil de 10 ani rănit într-un accident rutier. La spital a ajuns și o femeie de 59 de ani

Un copil de 10 ani și o femeie de 59 de ani au fost răniți, luni după amiaza, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

Potrivit polițiștilor rutieri medieșeni, pe Șoseaua Sibiului din municipiu s-a produs o coliziune între două autoturisme, conduse de un bărbat de 60 de ani, din Copșa Mică, respectiv un tânăr de 19 ani din localitatea Târnava. Două persoane, copilul de 10 ani și femeia în vârstă de 59 de ani, ambele aflate în autoturismul condus de bărbatul din Copșa Mică, au fost rănite în urma impactului.

Echipaje de prim ajutor din cadrul SMURD Mediaș au intervenit pentru acordarea asistenței medicale răniților, atât femeia cât și copilul fiind transportați la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii rutieri medieșeni au deschis o anchetă în acest caz.

FOTO Ministrul Mediului s-a întâlnit cu ursul, când mergea spre Guvern. „Nu s-a speriat de mașini”

Exact în perioada în care se pregătește o ordonanță de urgență care să reglementeze cazurile în care urșii din România pot fi împușcați, ministrul mediului, Tancsos Barna spune că s-a întâlnit cu ursul și „nu s-a speriat”.

„Azi dimineață în drum spre București m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de mașini și nici de oamenii trecători”, scrie ministrul Barna pe Facebook, unde publică și fotografia ursului. Evenimentul s-a petrecut, așa cum reiese din postarea ministrului, în județul Covasna, în Bixad. Ministrul a profitat însă de ocazie pentru a reaminti câteva din prevederile actului normativ pe care autoritățile îl pregătesc.

„Conform proiectului de ordonanță și a procedurilor aferente, dacă «animalul a fost observat ocazional în intravilan» sau «animalul nu se retrage la observarea oamenilor», acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus și se va putea interveni pe baza procedurii de intervenție: prin ”îndepărtarea prin alungare” din intravilanul localității”, explică Tancsos Barna.

Postarea ministrului a fost publicată și în limba maghiară: „Ma reggel Bukarest felé haladva Sepsibükszád településen találkoztam ezzel a medvével. Nem ijedt meg az autóktól és az emberek jelenlététől sem.

A minisztérium által kidolgozott jogszabálytervezetben előírt azonnali beavatkozás értelmében: amennyiben „az állat lakott településeken alkalmanként megfigyelhető” és „nem riad el az emberi jelenléttől”, akkor ez a jelenség a kevésbé veszélyes kategóriába lesz sorolható és „elhajtással távolítható el” a településről.”

Autoritățile au inițiat demersurile legislative referitoare la „exctracția” urșilor periculoși, în urma numeroaselor cazuri de atacuri, unele soldate cu răniți, înregistrate în ultimele luni, în mai multe județe din România.

La finalul săptămânii trecute, Barna a scris despre cel mai recent atac de urs. „Azi s-a întâmplat o nouă tragedie. Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost atacat de un urs la 100 de metri de casa sa din localitatea Tulgheș, județul Harghita.?? Am contactat familia bărbatului și mi-au povestit că acest atac de urs l-ar fi putut costa viața pe bărbat, dacă fiul său nu se grăbea să-l ajute, nu-și lua pușca, și nu trăgea câteva focuri de avertizare în aer ca să sperie animalul prin zgomotul puternic.

Bărbatul se afla în stare critică, un echipaj de urgență s-a deplasat la fața locului, cerând ulterior intervenția unui elicopter SMURD să îl ducă pe bărbat la spital cât mai repede posibil, astfel încât acesta să beneficieze de îngrijiri de urgență.”

Peste trei sferturi dintre elevii din județul Sibiu au trecut cu bine examenul de Bacalaureat

0

Peste 75% este rata de promovabilitate înregistrată la examenul de Bacalaureat din județul Sibiu. Nu există nicio unitate de învățământ cu promovabilitate de 100%, iar la o unitate nici un elev nu a promovat examenul maturității.

Rata de promovare înainte de contestații înregistrată de absolvenții studiilor liceale și au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021, la nivelul județului Sibiu, este de 75,25%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 81,11%, iar pentru promoțiile anterioare este de 27,64%. Comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020, rata de promovare a crescut cu 3,45% (71,8%), iar față de sesiunea iunie-iulie 2019 rata de promovare este mai mică cu 1,01% (76,26%).

În sesiunea iunie-iulie 2021, au promovat 1.687 de candidați, dintr-un total de 2.242 candidați prezenți, 555 candidați fiind respinși (media probelor mai mică de nota 6). Dintre aceștia, 1.619 candidați (81,11%) sunt din promoția curentă, iar 68 candidați (27,64%) sunt din promoțiile anterioare. 101 candidați au absentat. 2 candidați au obținut media generală 10, ambii din Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu.

Pe disciplinele de concurs situația este următoarea:

33 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română, 3 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura germană maternă, 16 candidați au obținut nota 10 la proba de Istorie, 11 candidați au obținut nota 10 la proba de Matematică, 35 candidați au obținut nota 10 la proba de Biologie, 14 candidați au obținut nota 10 la proba de Chimie, 19 candidați au obținut nota 10 la proba de Fizică, 36 candidați au obținut nota 10 la proba de Geografie, 21 candidați au obținut nota 10 la proba de Informatică, 25 candidați au obținut nota 10 la proba de Logică și argumentare, iar 8 candidați a luat nota 10 la proba de Sociologie.

La nivelul județului nostru nu există unități de învățământ cu procent de promovare de 100%, iar o singură unitate de învățământ are un procent de promovare de 0% (Liceul Tehnologic Mârșa, unde 4 candidați au susținut examenul de Bacalaureat).

Topul unitățior de învățământ din județul Sibiu, după procentul de promovare înainte de contestații:

Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu – 98,28%

Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu – 97,62%

Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – 96,86%

Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș – 94,84%

Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – 91,57%

Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu – 90,24%

Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu – 90,06%

Cele mai mari procente de promovare, doar pentru candidații din promoția curentă, s-au înregistrat în următoarele județe:

Cluj (84,1%)

Galați (82,8%)

Iași (81,9%)

Sibiu (81,1%)

Bacău (81,0%)

Brăila (80,4%)

București (80,0%)

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate vineri, 9 iulie.

Dosar penal pentru o femeie de 65 de ani prinsă la volanul unui autoturism neînmatriculat

O femeie de 65 de ani a fost prinsă la volanul unui autoturism neînmatriculat, iar 3 șoferi au fost descoperiți băuți la volan. Sunt conducătorii auto care le-au dat de lucru polițiștilor sibieni în week-end.

Sâmbătă, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către o sibiancă în vârstă de 65 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat sau neînregistrat, pe numele femeii fiind deschis un dosar de cercetare penală.

Tot sâmbătă, pe Drumul Național 14, în Slimnic, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 45 de ani. Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul este neînregistrat. Totodată, testarea sa alcoolscoopică a indicat o valoare de 1,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, refuz de recoltare a probelor biologice, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Duminică, pe strada Pârâul Sărat din orașul Ocna Sibiului, polițiștii au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului.Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șeica Mare, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,72 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Luni dimineața, în localitatea Șelimbăr, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 36 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tânăr arestat după ce i-a furat mașina și cardurile unui sibian

A furat mașina unui sibian, a încercat să utilizeze cardurile bancare, dar în cele din urmă a fost prins. Este povestea unui arădean care a furat o mașină parcată de pe o stradă din Sibiu.

În prima zi a acestei luni, un sibian a reclamat faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au furat autoturismul parcat pe strada Poiana din municipiul Sibiu. În urma activităților desfășurate de către polițiștii de investigații criminale, în cursul zilei de 2 iulie a.c., autoturismul în cauză a fost identificat pe raza localității Poplaca în timp ce la volan se afla un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Arad.

“Din verificările efectuate cu această ocazie, s-a constatat că persoana aflată la volan nu deține permis de conducere. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi încercat să utilizeze cardurile bancare ale persoanei vătămate, lăsate în autoturism, pentru a efectua cumpărături sau pentru a retrage sume de bani.

La data de 2 iulie, față de arădean s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 3 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a persoanei în cauză pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Autoturism lovit de un microbuz care nu a păstrat distanța de siguranță. O sibiancă a ajuns la spital

O conducătoare auto a fost rănită, luni, pe strada Unirii din Cisnădie, în urma unui impact între un microbuz și un autoturism.

Polițiștii rutieri spun că șoferul microbuzului, un sibian de 58 de ani, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către conducătoarea auto, o sibiancă în vârstă de 54 de ani.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la locul producerii accidentului rutier. Asistenții mediali i-au acordat femeii, care a suferit un traumatism toraco-lombar, primele îngrijiri medicale, victima fiind ulterior transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru investigații medicale complexe.

FC Hermannstadt a plecat în cantonament în Slovenia

0

FC Hermannstadt a plecat într-un cantonament de aproape două săptămâni în Slovenia. Trei partide de verificare au fost programate până acum.

Jucătorii sibieni au plecat, duminică, în direcția Rogla, Zrece – Slovenia, locul unde în perioada 4-16 iulie vor efectua un cantonament de pregătire. Lotul de jucători cu care va lucra antrenorul principal Marius Măldărășanu și stafful său este alcătuit din Ionuț Pop, Vlad Muțiu – portari; Gheorghe ,,Dodo” Tomșa, Fabrizio Constantin, Florin Bejan, Ionuț Stoica, Marius Antoche, Saeed Ossah, Raul Opruț, Alexandru Vodă- fundași; Baba Alhassan, Mino Sota, Andrei Lungu, Loren Niță, Petrișor Petrescu, LucianBuzan, Silviu Balaure, Ionuț Năstăsie, Stanley Elbers, Alex Oroian, Călin Popescu – mijlocași; Cosmin Bucuroiu, Valentin Buhăcianu, Stjepan Plazonja, Adrian Șter  – atacanți.

Andrei Sîntean și Alex Mățel nu fac parte din lot, primul fiind convocat în lotul olimpic de fotbal, celălalt indisponibil în urma unei accidentări.  Stafful condus de Marius Măldărășanu este format din Laurențiu Costache, Marian Rada – antrenori secunzi, Florin Berța – antrenor cu portarii, Dragoș Rusu, medic sportiv, Georghe Halmaghi și, Mircea Fățan – maseuri.

Până în acest moment, FC Hermannstadt a perfectat disputarea a trei meciuri amicale în cantonament,  pe 11 iulie cu Paksi (Liga 1 Ungaria), la ora, respectiv încă o partidă de la ora 17.30, iar pe data de 14 iulie cu NK Dop (Liga 2 Slovenia).

Adrian Bibu, ales președinte al PNL municipal Sibiu, confirmă o nouă candidatură pentru Primăria Sibiu

În acest weekend, PNL Sibiu și-a ales noua echipă de conducere la organizația municipală Sibiu. Adrian Bibu, consilier local, administrator al județului Sibiu și fost candidat al partidului la alegerile locale din 2020 a fost ales președinte al PNL municipal.

În PNL Sibiu, organizația de municipiu, s-a produs o schimbare așteptată de mai mult timp. Adrian Bibu, despre care se știa de aproape doi ani că intenționează să preia poziția de președinte al PNL Sibiu, a fost desemnat în această funcție în acest weekend, în locul lui Răzvan Pop. Acesta din urmă a devenit secretar-general al organizației, în timp ce vicepreședinți au fost desemnați Virgil Popa și Ovidiu Spătari.

Alegerea lui Bibu este semnalul pe care PNL îl dă pentru alegerile locale care vor avea loc peste mai puțin de patru ani, în care Bibu va fi din nou candidat al PNL pentru postul de primar al Sibiului. În 2020, el a fost învins de actualul primar, Astrid Fodor, din partea FDGR, care a anunțat însă că nu intenționează să mai candideze pentru încă un mandat. De altfel, informația privind alegerea lui Adrian Bibu a fost transmisă de PNL Sibiu printr-un mesaj semnat de Raluca Turcan, președintele organizației județene PNL, care confirmă explicit candidatura lui Bibu la primărie.

„Organizația municipală Sibiu a PNL are, începând de astăzi, un nou președinte: Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu și fostul nostru candidat la funcția de primar al Sibiului. El îl înlocuiește pe Răzvan Pop (ales secretar general) după o muncă ale cărei rezultate sunt baza solidă de care Adi va avea nevoie în viitor”, scrie PNL Sibiu pe pagina de Facebook, citând declarațiile președintei Turcan. „Echipa Biroului Municipal este cea care va lupta pentru a ajunge în 2024 în fruntea Primăriei Sibiu și o va face exact așa cum a făcut-o noul său lider, anul trecut, la alegerile locale – adică nesimulând competiția și dând tot ce are mai bun”, mai spune Turcan.

Este de așteptat ca alegerile din 2024, din Sibiu, să fie foarte strânse. FDGR va avea un nou candidat, cel mai probabil pe Gabriel Tischer, care a fost ales anul acesta președinte al FDGR Sibiu. El a candidat anul trecut la CJ Sibiu, dar va avea cu siguranță mai multe șanse la primărie. De asemenea, USR PLUS și-a ales un nou președinte al organizației județene, Ruxandra Cibu Deaconu, în prezent consilier județean, care ar putea să fie noul candidat al partidului la Primăria Sibiu.