Acasă Blog Pagina 3094

Un șofer băut a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat cu autoutilitara

Doi șoferi au fost descoperiți băuți la volan, miercuri seara, pe raza județului. Unul dintre ei a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat cu mașina.

Șoferii din județ continuă să se urce băuți la volan. Miercuri seara, pe Drumul Național 1, în Miercurea Sibiului, polițiștii rutieri au descoperit în trafic un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Săliște, a rezultat într-o concentrație de 0,78 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge. Polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un alt șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost descoperit de către polițiști, tot miercuri, pe strada Livezii din Săliște. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, localnic, a pierdut controlul asupra autoutilitarei pe care a conducea și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge. Și în acest caz s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Patru spitale din județul Sibiu nu mai au niciun pacient în ATI

Pandemia de COVID pare să se „stingă” încet, dar sigur, în județul Sibiu. Mărturie stau cifrele oficiale ale pacienților din secțiile COVID de la spitalele din municipiul Sibiu și din județ, unde sunt tot mai puțini bolnavi de COVID și tot mai puțini pacienți la Terapie Intensivă.

În 4 dintre unitățile medicale din județul Sibiu, nicio persoană nu mai este internată la ATI, iar la restul spitalelelor numărul bolnavilor aflați în stare gravă este scăzut.

Conform datelor transmise de reprezentanții autorităților, astăzi, în Spitalul Clinic Județean Sibiu sunt 38 de persoane internate pe Secția COVID (boli infecțioase), iar 9 sunt pe ATI. De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie sunt 12 bolnavi COVID și niciun pacient la ATI. La Spitalul CFR sunt 8 persoane internate pe Secția COVID și niciun bolnav pe ATI. Patru pacienți cu coronvirus sunt internați la Spitalul Militar din Sibiu, iar două persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

La Spitalul Municipal Mediaș sunt 22 de persoane internate, iar doi bolnavi sunt în secția ATI, iar la Spitalul de Pediatrie din Sibiu este un singur bolnav COVID și niciun pacient la ATI. În sfârșit, la Spitalul orășenesc din Cisnădie sunt 12 persoane infectate cu noul coronavirus și niciun bolnav la ATI.

A venit din Deva să fure în județul Sibiu

Un bărbat din Deva este cercetat penal de polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, fiind bănuit că în 9 aprilie ar fi furat banii și documentele unui bărbat.

Medieșeanul păgubit a sesizat faptul că în timp ce se afla în Piața Agroalimentară din municipiul Mediaș a fost abordat de un bărbat care i-a distras atenția, furându-i din buzunarul stâng al gecii un portmoneu, care conținea 2.500 lei, 220 euro, acte de identitate și diferite tipuri de carduri, inclusiv bancare.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, în cursul zilei de miercuri a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Deva, bănuit de săvârșirea acestei fapte. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că același bărbat ar mai fi suspectat de săvârșirea a altor două infracțiuni de furt, prin aceeași metodă, în 11 februarie 2020 și 1 octombrie 2020, în municipiul Mediaș.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă.

În municipiul Mediaș pare să fie unadevărat val de furturi, după ce alți trei tineri sunt cercetați pentru fapte similare.

Portal Medical, platforma care oferă sibienilor acces la dosarul medical, a ajuns la șase unități medicale

Platforma Portal Medical, realizată de Consiliul Județean, în care sibienii își pot regăsi istoricul și documentele medicale, va avea integrate în sistem alte trei instituții medicale. Este vorba despre Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul Orășenesc Cisnădie și prima clinică privată care aderă la platformă, Clinica Misan Med.

Consiliul Județean Sibiu a semnat protocolul de colaborare pentru extinderea platformei Portal Medical cu Spitalul de Pediatrie Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Spitalul Orășenesc Cisnădie, Primăria Orașului Cisnădie, și clinica privată Misan Med.  Odată cu aderarea celor trei instituții spitalicești la platforma Portal Medical, pacienții celor trei spitale vor avea acces la întreg istoricul medical. Cele trei unități medicale se alătură astfel primelor trei spitale care au aderat la Portal Medical: Spitalul Județean, Spitalul de Psihiatrie și Spitalul de Pneumoftiziologie.

După cum au precizat reprezentanții CJ Sibiu, începând din 28 mai, pacienții a șase unități medicale din județ vor beneficia de serviciile Portalului Medical, vor putea printr-un simplu cont de utilizator să-și vizualizeze  on line documentele proprii emise de aceste unități medicale, să le printeze sau să le distribuie medicilor.

Portalul Medical asigură accesul pacienților la date medicale din cele șase unități medicale:

– istoric medical

– scrisori medicale

– bilete de ieșire din spital

– buletine de analize

De asemenea, utilizatorii vor putea să se programeze direct din platformă la cabinetele medicilor din cele șase unități medicale.

Până la acest moment peste 1.100 de sibieni au deja cont pe Portalul Medical iar numărul lor este în continuă creștere. De asemenea, mai mult de 60 de medici de familie au cont în Portal și pot vizualiza istoricul medical al pacienților.

Platforma https://portalmedical.cjsibiu.ro/ poate fi accesată direct sau de pe site-ul Consiliului Județean Sibiu,  fiind accesibilă de pe calculator, laptop, tabletă sau telefon mobil. Pentru a intra în platformă, utilizatorii își creează un cont de utilizator pe platformă folosind fie codul de pacient primit de la oricare dintre unitățile medicale menționate , fie numărul de document de pe cardul electronic de asigurări de sănătate (poziția 4 -număr document). De asemenea, sunt necesare pentru crearea contului  de utilizator  codul numeric personal și o adresă de e-mail valabilă.

Portalul a fost realizat la inițiativa Consiliului Județean Sibiu fiind parte a unui amplu proiect realizat cu fonduri europene intitulat   “Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune Socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030” (cod MySMIS 126475) și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.  Activitățile principale ale proiectului sunt elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Sibiu 2021-2030, implementarea unor soluții tehnice în domeniul sănătății și Retro-digitalizarea documentelor din arhiva Consiliului Județean Sibiu, DGASPC Sibiu și a spitalelor din subordinea CJ Sibiu. Proiectul din care face parte și realizarea Portalului Medical are o valoare totală de 3.701.804,04 lei, din care 3.627.767,93 lei este valoarea cofinanțării nerambursabile și are o durată de 30 de luni.

Copii de 14 ani din Mediaș, reținuți pentru mai multe furturi și agresiuni

Doi minori din Mediaș sunt cercetați sub control judiciar pentru săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind bănuiți că în 17 mai, ar fi intrat într-un imobil din Mediaș, de unde ar fi furat 500 de lei și o drujbă.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș, în 25 mai au fost identificați doi minori, în vârstă de 14, din municipiul Mediaș, bănuiți de săvârșirea acestei fapte. Totodată, din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că aceeași minori ar mai fi suspecți de săvârșirea a altor 3 infracțiuni de furt și una de lovire și alte violențe, fapte produse în perioada 23 aprilie -19 mai 2021, în municipiul Mediaș.

După audieri, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind apoi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Polițiștii din Mediaș continuă cercetările în acest caz.

În urmă cu o săptămână, alți trei minori din Mediaș au fost identificați după ce au comis trei furturi.

INFO COVID-19 Mai puțin de 3.000 de pacienți în spitalele COVID și sub 40 de decese

România a ajuns la 300 de teste pozitive, în 24 de ore, un volum care nu a mai fost înregistrat de aproximativ un an, acesta fiind practic efectul vaccinărilor la nivelul întregii țări. O situație din ce în ce mai bună este și în spitale, unde numărul pacienților internați a scăzut sub 3.000, un număr care n-a mai fost raportat din primele luni ale pandemiei.

Date oficiale COVID-19 România

Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.840 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.036.646 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

1.         Alba    21158  17        0,75

2.         Arad    23585  5          0,30

3.         Argeș  27272  13        0,48

4.         Bacău  25996  7          0,18

5.         Bihor   29152  3          0,51

6.         Bistrița-Năsăud          11848  1          0,37

7.         Botoșani         14126  4          0,27

8.         Brașov 43569  16        0,48

9.         Brăila  13243  2          0,31

10.       Buzău  12539  7          0,31

11.       Caraș-Severin 11407  9          0,67

12.       Călărași          10026  6          0,25

13.       Cluj     57392  17        0,70

14.       Constanța       42847  17        0,37

15.       Covasna          8519    5          0,52

16.       Dâmbovița      22428  1          0,28

17.       Dolj     26552  6          0,26

18.       Galați  27533  13        0,33

19.       Giurgiu           10990  5          0,28

20.       Gorj    9198    0          0,12

21.       Harghita         8241    10        0,27

22.       Hunedoara      22831  6          0,34

23.       Ialomița          10737  1          0,23

24.       Iași      42290  9          0,28

25.       Ilfov    44992  10        0,54

26.       Maramureș     20339  3          0,22

27.       Mehedinți       8311    4          0,39

28.       Mureș 23873  5          0,37

29.       Neamț 18871  12        0,42

30.       Olt       14552  4          0,31

31.       Prahova          35089  17        0,60

32.       Satu Mare       12958  5          0,19

33.       Sălaj    10915  5          0,36

34.       Sibiu   26411  9          0,63

35.       Suceava          24141  3          0,20

36.       Teleorman      13659  3          0,33

37.       Timiș  54212  10        0,44

38.       Tulcea 8415    7          0,47

39.       Vaslui 15926  5          0,19

40.       Vâlcea 16369  6          0,39

41.       Vrancea          10658  1          0,28

42.       Mun. București          183158            28        0,50

43.       Cazuri noi nealocate pe județe 512* -10     

 TOTAL          1.076.840        307     

Decese COVID-19 România

Până astăzi, 30.131 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.05.2021 (10:00) – 27.05.2021 (10:00) au fost raportate 39 de decese (21 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova,  Satu Mare, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Situația din spitalele COVID

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.841. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.837.772 de  teste RT-PCR și 1.134.709  teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.816 teste RT-PCR (11.325 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.491 la cerere) și 10.334 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 8.304 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.147 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.101 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 82 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 659 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

FOTO Sibian rănit în urma impactului între două autoturisme

Un șofer sibian de 68 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe Bulevardul Corneliu Coposu spre strada Lector din cauza nepăstrării distanței regulamentare în mers.

Accidentul rutier s-a produs în ziua în care la nivel național se desfășoară acțiuni importante pentru creșterea siguranței traficului. În urma cercetării, polițiștii au stabilit că șoferul de 68 de ani a intrat în coliziune cu mașina condusă în fața sa de o sibiancă în vârstă de 34 de ani. Șoferul neatent a fost rănit în urma impactului.

Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale suplimentare. Bărbatul prezenta în urma impactului o contuzie toraco – abdominală.

Polițiștii sibieni continuă cercetările în acest caz.

Doar 9 cazuri de persoane infectate cu SARS-COV-2, în județul Sibiu, și niciun deces

Situația pandemiei de coronavirus în județul Sibiu este din ce în ce mai bună. Ultimele 24 de ore au adus doar 9 teste pozitive, din 458 de teste, iar în spitale nu s-a înregistrat niciun deces al persoanelor bolnave de COVID-19.

În județul Sibiu, pentru prima dată după foarte multă vreme, în spitalele COVID sunt internate mai puțin de 100 de pacienți, din care în secțiile ATI mai sunt doar 13 pacienți în stare gravă.

Potrivit datelor oficiale transmise de Prefectura Sibiu, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26411 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore, 9 persoane). Până la data curentă au fost vindecate 21182 de persoane, iar 1032 persoane au decedat (0 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 97 de persoane, dintre care pe ATI 13 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 458 de teste.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 936 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 134 persoane în izolare la domiciliu.

Rata de incidență din județul Sibiu este astăzi de 0,63 la mie, iar în municipiul Sibiu rata a coborât la 0,77 la mie, cu 131 de cazuri înregistrate în ultimele 14 zile.

Poliția Sibiu a reținut 5 persoane, în dosarul preluărilor ilegale de societăți comerciale

Cinci persoane din Brașov și Cluj-Napoca au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Sibiu, cu acuzații de fraude, falsuri, înțelăciune și alte fapte, după ce un bărbat din Sibiu a reclamat că a fost victima unei rețele care i-a falsificat documentele societății comerciale pe care o deținea.

Poliția Sibiu a anunțat că au fost reținuți pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani din Brașov și patru bărbați din Cluj-Napoca, cu vârsta cuprinsă între 38 și 65 de ani. Reținerile au fost făcute în urma cercetărilor efectuate în dosarul instrumentat de IPJ Sibiu și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în cadrul căruia au fost realizate 10 percheziții domiciliare și la sediile unor firme din județele Cluj, Brașov, Neamț și municipiul București.

Pe 16 mai, polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de aducere, bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în declarații, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

După cum precizează poliția, gruparea urmărea firme cu capital important, iar după preluarea acestora membrii grupării solicitau retragerea unor sume de bani, emiterea unor bilete la ordin în alb sau achiziționarea în leasing a unui autoturism de lux. Autoturismul, în valoare de 96.000 euro, a fost recuperat cu ocazia efectuării perchezițiilor.

În urma perchezițiilor a fost ridicată suma de 5.100 euro, un pistol cu aer comprimat deținut ilegal, sisteme informatice, ștampile și documente aparținând unor societăți comerciale.

Activitatea PFA-urilor va fi recunoscută ca vechime în muncă

Românii care desfășoară activități ca persoană fizică autorizată vor avea recunoscută vechimea în muncă, pe perioada în care acest PFA a fost activ, potrivit unui proiect de lege.

Actuala coaliție de guvernare a depus în parlament un proiect legislativ prin care încearcă să remedieze o scăpare care îi afectează pe cei care desfășoară activități independente, sub forma unor PFA-uri, scrie Profit.ro. Actul normativ va recunoaște vechimea în muncă a acestor persoane, prin echivalarea perioadei de activitate cu un contract de muncă.

Potrivit legislației actuale, persoana fizică ce desfășoară activități economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, dar nu beneficiază de vechime în muncă pentru perioada respectivă.

Din acest motiv, o parte a celor care desfășoară activități printr-un PFA s-au auto-angajat, cu salariu minim pe economie, plătind astfel de două ori asigurările către stat.

Proiectul legislativ stabilește că activitățile economice desfășurate de persoana fizică ca PFA constituie vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate. Nu însă orice PFA va avea această recunoaștere, pentru că va fi luată în calcul doar perioada în care PFA a desfășurat activitate economică și a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale. Perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată nu va fi recunoscută ca vechime în muncă.

Zece traficanți de droguri, din Belgia, Olanda şi România, arestați în dosarul capturii de 1,4 tone de heroină

Judecătorii au emis mandate de arestare pentru zece persoane suspectate că au făcut trafic de droguri, în ancheta care a condus la captura de 1452 de kilograme de heroină, în Portul Constanța, într-un container care conținea materiale de construcții.

Eurojust, agenția europeană pentru cooperare în sistemul de justiție, a anunțat că 10 suspecți au fost arestați, în urma acțiunile coordonate derulate de polițiști și procurori din mai multe țări. Persoanele arestate fac parte dintr-o grupare de traficanţi specializată în aducerea unor mari cantităţi de heroină în Europa. Liderul şi un membru al grupării au fost arestaţi în Olanda, alte şapte persoane în Belgia, iar un traficant a fost arestat în România.

Pe 20 mai, DIICOT a reuşit să realizeze o captură istorică de 1.452 de kilograme de heroină, drogurile fiind găsite într-un container din Portul Constanţa, în care erau transportate diverse materiale de construcţii.

„În cursul lunii mai, procurorii DIICOT, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, au capturat cantitatea de 1.452 de kilograme de heroină, droguri introduse în România de o grupare infracţională formată din cetăţeni români şi străini. Este cea mai mare cantitate de heroină indisponibilizată vreodată de autorităţile române şi este a doua ca dimensiune realizată la nivelul UE în ultimii ani. Drogurile, cu o înaltă puritate, au o valoare de comercializare pe piaţa neagră de peste 45 milioane euro şi au fost transportate în containere în Portul Constanţa pe cale maritimă. Heroina a fost încărcată în Iran şi avea ca destinaţie state din vestul Europei”, a declarat Oana Daniela Pâţu, procuror şef adjunct al DIICOT.

Containerul avea ca destinaţie o companie din Belgia. Liderul acestei grupări folosea un număr semnificativ de companii de comerţ din Europa ca paravan pentru traficul de droguri, ceea ce îi permitea să aducă mari cantităţi de heroină.

Acţiunea DIICOT a beneficiat de sprijinul autorităţilor judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Franţa.

Eurojust a furnizat sprijin în vederea transmiterii şi executării instrumentelor de cooperare judiciară internaţională şi a organizat o întâlnire de coordonare în sistem videoconferinţă.

La acţiunile de pe teritoriul statelor vest-europene au participat 3 ofiţeri antidrog din cadrul DCCO, iar în România a fost prezent la percheziţii un analist senior din cadrul EUROPOL.

Operaţiunea s-a derulat cu implicarea reprezentanţilor DEA din cadrul Ambasadei SUA, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi a specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor. AGERPRES

Cod Portocaliu de ploi torențiale în județul Sibiu

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase valabilă și pentru județul Sibiu, pentru intervalul 27 mai, ora 16 – 28 mai, ora 21, fenomene ce se vor manifesta prin ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 l/metru pătrat și pe arii restrânse 60-70 l/metru pătrat..

Pompierii sibieni au transmis o serie de recomandări pentru locuitorii județului. Astfel, curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale. Nu aruncați gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei și urmăriți cu atenție evoluția situației hidrometeorologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;

„Ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea fenomenelor șiconstruiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. În cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112