Acasă Blog Pagina 3106

Se oprește energia electrică în Șelimbăr

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

JOI 20 MAI

· între orele 9-13 în SELIMBAR , strazile: STEJARULUI; ALEEA STEJARULUI; PINULUI; FAGULUI; BRADULUI.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Operație în premieră la Spitalul Municipal Mediaș

La Spitalul Municipal Mediaș a fost efectuată o operație în premieră pentru oraș. Este vorba despre o intervenție realizată laparoscopic.

Unitatea medicală din municipiul de pe Târnava Mare a mai bifat o premieră, o operație realizată cu ajutorul laparoscopului. În urmă cu câteva zile, o tânără în vârstă de 18 ani, care avea o tumoră uriașă cu dimensiunea de aproximativ 20 centimetri lângă ovar, a fost operată cu succes. Intervenția a fost realizată de o echipă formată din opt persoane, coordonată de medicul Edvin Vaso, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie.

Secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Municipal Mediaș beneficiază de aparatură medicală de ultimă generație, achiziționată în urma parteneriatului dintre Primăria Mediaș și compania Romgaz. Astfel, aceasta dispune de un laparoscop, un histeroscop, o masă de operație nouă și un ecograf. Până în prezent au fost realizate cu ajutorul acestei aparaturi aproximativ 400 de operații.

„În Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Mediaș, o pacientă în vârstă de doar 18 ani, a fost operată cu succes, cu ajutorul laparoscopului. În urma intervenţiei în premieră a fost excizată o tumoră paraovariană uriașă, mai exact un chist situat lângă ovar, cu dimensiunea de aproximativ 20 centimetri. În locul tăieturilor de dimensiuni mari, necesare pentru efectuarea operațiilor după modelul clasic, pacientei i-au fost efectuate numai 3 incizii de 0,5-1 centimetru.

Printre cele mai mari avantaje ale chirurgiei laparoscopice se numară lipsa inciziei largi a peretelui abdominal, reducerea foarte mare a durerilor post-operatorii, recuperarea rapidă, internare redusă de la șapte la trei zile, reluarea capacității de muncă în timp scurt, adică maxim șapte zile, precum și scăderea complicațiilor post-operatorii, care pot fi provocate de incizia largă a peretelui abdominal. În urma parteneriatului dintre Primăria Municipiului Mediaș și Romgaz, a fost achiziționat în luna decembrie 2017, un laparoscop cu ajutorul căruia echipa de medici şi asistente a Secţiei de Obstetrică-Ginecologie efectuează operaţii minim invazive precum, sarcini extrauterine, chisturi ovariene, extirpare de trompe și ovare pentru patologii benigne, operații de diagnostic pentru infertilitate, histeroscopii, rezectoscopii ale tumorilor uterine și altele.

Cu această ocazie aducem mulţumiri Primăriei Municipiului Mediaș și primarului Gheorghe Roman, care a fost și este mereu receptiv la nevoile de îmbunătăţire a serviciilor medicale oferite la cele mai moderne standarde locuitorilor municipiului nostru şi nu numai”, a precizat medicul Edvin Vaso, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

BNR confirmă: Viorica Dăncilă va fi consultant pentru adoptarea monedei euro. Fostul președinte PSD va câștiga aproximativ 16.000 de lei pe lună

Oficialii BNR au confirmat faptul că fostul premier Viorica Dăncilă va face parte din echipa Băncii Naționale care se va ocupa de adoptarea monedei euro. Primele date arată că, de fapt, rolul Vioricăi Dăncilă este mai mult unul decorativ, cel mai probabil fiind o recompensă politică, însă salariul pe care îl va încasa, cel de consultant de strategie, va fi unul generos.

Viorica Dăncilă este considerată unul dintre cei mai slabi premieri ai României, ea fiind demisă printr-o moțiune de cenzură într-un moment în care partidul din care face parte nu mai avea susținere parlamentară, iar președintele de partid care o susținuse era deja în pușcărie, pentru fapte de corupție. Cu toate acestea, aranjamentele politice care se fac la finalul fiecărui mandat de premier s-au făcut și în cazul celei care a și condus PSD pentru o vreme. Potrivit informațiilor obținute de hotnews.ro, cel care a tras sforile pentru angajarea Vioricăi Dăncilă în BNR a fost Florin Georgescu, fost ministru de finanțe din partea PSD și reprezentant al acestui partid în conducerea Băncii Naționale a României. Potrivit acelorași surse, salariul pe care îl are în statul de plată BNR, corespunzători funcției pe care Dăncilă o va ocupa, este de aporximativ 15.800 de lei lunar, adică 190.000 pe an.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu, a explicat pentru digi24.ro care ar fi motivele pentur care Dăncilă a fost angajată. „Înainte de a fi prim ministru, a fost europarlamentar multă vreme. A fost funcționar european. Cunoaște toate căile din Uniunea Europeană. Acolo cunoaște oameni mai ales din zona verde, ecologiști, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe. (…) La Banca Națională, pentru aceste cinci birouri se caută oameni care au uși deschise la Parlamentul European. Ăsta este lucrul cel mai important. Fără uși deschise nu facem nimic pentru țara asta”.

BNR va înființa cinci birouri specializate având ca scop trecerea României la moneda euro. Aceste birouri se vor alătura Comitetului de trecere la moneda euro, care este în funcțiune din 2007. Viorica Dăncilă va face parte din Biroul de Economie Verde, celelalte birouri fiind Euro, Economia Reală, Banca Centrală și Monede Digitale.

Gaz Metan – Politehnica Iași, un meci cât un sezon

Victoria este singura variantă pentru Gaz Metan în partida de miercuri seara, cu Politehnica Iași pentru ca medieșenii să nu aibă probleme cu menținerea în Liga I. Orice alt rezultat poate trimite formația din Mediaș la barajul pentru menținerea pe prima scenă fotbalistică a țării.

Gaz Metan întâlnește, miercuri seara de la ora 18.30, pe teren propriu, formația Politehnica Iași, în ultima paridă a sezonului din Liga I. La prima vedere pare o partidă ușoară pentru medieșeni, care întâlnesc o formație care este deja retrogradată matematic. Lucrurile nu stau însă deloc așa și asta în primul rând pentru că jocul elevilor lui Mihai Teja a dezamăgit crunt în ultima partidă, pierdută cu 0-1, la Arad, cu UTA. O prestație fără nerv a „lupilor negri”, cu pase greșite și fără nicio ocazie, un meci în care a ieșit din nou la rampă portarul Răzvan Pleșca, acesta reușind să salveze în cel puțin 4-5 situații ocazii clare ale arădenilor. A fost partida în care medieșenilor le-ar fi fost suficient un rezultat de egalitate, iar cu punctul astfel câștigat arfi abordat mult mai liniștiți meciul cu Politehnica Iași.

În aceste condiții, partida de miercuri se anunță una dificilă, asta și pentru că jucătorii de la formația din Mediaș au nevoie de victorie și de cele 3 puncte pentru a evita locurile de baraj. De cealaltă parte, ieșenii vin la Mediaș fără niciun obiectiv, ei fiind deja retrogradați în Liga a doua, astfel încât nu depinde de niciun rezultat și pot juca dezinvolt, astfel încât să le pună probleme „lupilor negri”. Tocmai de aceea, meciul de miercuri este un adevărat test pentru Gaz Metan, care își joacă menținerea în Liga I. Partida dintre Gaz Metan și Politehnica Iași este programată miercuri, de la ora 18.30.

Sibienii rămân pe locul 3 pe țară la vaccinare, înaintea celor din Brașov și Timiș

​​Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat care este situația vaccinării din România, țara noastră având deja aproape 4 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză.

Un număr de 3,96 milioane de români și-au administrat prima doză de vaccin anti-covid, iar 2,87 milioane au deja și a doua doză de ser, potrivit medicului Valeriu Gheorghiță. El a anunțat și situația din județe, unde Bucureștiul conduce, având cele mai multe centre și cea mai mare pondere a persoanelor imunizate, cu 35,7%. Între județele țării, Clujul este pe primul loc, cu 32,77%, fiind și singurul cu peste 30% din poopulație vaccinată. Județul Sibiu se află pe locul al treilea, în continuare, după București și Cluj, având o rată de vaccinare de 26,2% din totalul populației și 32% din rândul persoanelor eligibile (peste 16 ani).

Sibiul a reușit un maraton de succes în urmă cu o săptămână, iar de atunci sibienii au continuat să se prezinte la centrele de vaccinare fără programare, în ritm susținut.

În  București au fost vaccinați 42,43% din populația eligibilă, iar în Cluj, 38,6%. Următoarele județe, după Sibiu, sunt Brașov – 25,4% din total populație și 30,9% din persoanele eligibile și Timiș – 24,8%  –  29,5%.

Pe ultimele locuri în acest clasament al vaccinării sunt locuitorii din județul Neamț – 13,35% din populația rezidentă și 16,19% din populația eligibilă (persoane cu vârsta peste 16 ani), județul Bacău – 12,65% din populația rezidentă și 15,5% din populația eligibilă, județul Giurgiu – 12,49% din populația rezidentă și 14,8% din populația eligibilă, județul Botoșani – 12,2% din populația rezidentă și 14,9% din populația eligibilă și județul Suceava – 11,4% din populația rezidentă și 14,2% din populația eligibilă.

LISTA Elevii din 20 de școli din județul Sibiu se întorc în clase, după schimbarea legislației

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a anunțat care sunt școlile care trec din scneariul 2 în scenariul 1, ca urmare a schimbărilor legislative. Reamintim că ministrul sănătății și ministrul educației au semnat un ordin comun prin care rata de incidență se ia în considerare zilnic.

Elevii din 20 de școli din județul Sibiu se întorc în clase începând de mâine, indiferent de clasa în care se află copiii, ca urmare a trecerii la scenariul 1, decisă de CJUS, prin hotărârea 48/2021. Decizia vina în virtutea faptului că rata de incidență a scăzut sub 1 la mie în localitățile respective. De asemenea, 8 școli trec din scenariul 2 în scenariul 1, ca urmare a creșterii ratei de incidență.

Potrivit informării transmise de Prefectura Sibiu, „își modifică scenariul de funcționare, față de cele stabilite conform anexelor nr. 1 şi 2 şi aprobate prin Hotărârea nr. 46 din 14.05.2021, doar unitățile de învățământ din anexele hotărârii de astăzi, celelalte scenarii fiind în vigoare.”

Școli din Județul Sibiu care trec în scenariul 1

APOLDU DE JOS 1 ŞCOALA GIMNAZIALĂ APOLDU DE JOS SCENARIUL 1

APOLDU DE JOS 2 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL APOLDU DE JOS SCENARIUL 1

APOLDU DE JOS 3 – ŞCOALA PRIMARĂ SÂNGĂTIN SCENARIUL 1

BÂRGHIȘ 4 ŞCOALA GIMNAZIALĂ BÂRGHIŞ SCENARIUL 1

BÂRGHIȘ 5 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL BÂRGHIŞ SCENARIUL 1

BÂRGHIȘ 6 – ŞCOALA PRIMARĂ APOŞ SCENARIUL 1

BÂRGHIȘ 7 – ŞCOALA PRIMARĂ PELIŞOR SCENARIUL 1

BÂRGHIȘ 8 – ŞCOALA PRIMARĂ ZLAGNA SCENARIUL 1

IACOBENI 9 LICEUL TEHNOLOGIC IACOBENI SCENARIUL 1

IACOBENI 10 – ŞCOALA PRIMARĂ MOVILE SCENARIUL 1

IACOBENI 11 – ŞCOALA PRIMARĂ NETUŞ SCENARIUL 1

IACOBENI 12 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NOIŞTAT SCENARIUL 1

IACOBENI 13 – ŞCOALA PRIMARĂ STEJĂRIŞU SCENARIUL 1

LOAMNEŞ 14 ŞCOALA GIMNAZIALĂ LOAMNEŞ SCENARIUL 1

LOAMNEŞ 15 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ALĂMOR SCENARIUL 1

LOAMNEŞ 16 – ŞCOALA PRIMARĂ ARMENI SCENARIUL 1

LOAMNEŞ 17 – ŞCOALA PRIMARĂ HAŞAG SCENARIUL 1

ŞURA MICĂ 18 ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞURA MICĂ SCENARIUL 1

ŞURA MICĂ 19 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ŞURA MICĂ SCENARIUL 1

ŞURA MICĂ 20 – ŞCOALA PRIMARĂ RUŞCIORI SCENARIUL 1

Școli din Județul Sibiu care trec în scenariul 2

PORUMBACU DE JOS 1 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PORUMBACU DE JOS SCENARIUL 2

PORUMBACU DE JOS 2 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL COLUN SCENARIUL 2

PORUMBACU DE JOS 3 – ŞCOALA PRIMARĂ PORUMBACU DE SUS SCENARIUL 2

PORUMBACU DE JOS 4 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SĂRATA SCENARIUL 2

PORUMBACU DE JOS 5 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ SCOREIU SCENARIUL 2

ŞEICA MICĂ 6 ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞEICA MICĂ SCENARIUL 2

ŞEICA MICĂ 7 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ŞEICA MICĂ SCENARIUL 2

ŞEICA MICĂ 8 – ŞCOALA PRIMARĂ ŞOROŞTIN SCENARIUL 2

Cornul Natural este vedeta unui concert-eveniment la Filarmonica Sibiu

”Concert pentru corn și orchestră în Mi Major” de Francesco Antonio Rosetti este lucrarea pe care Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă de la pupitrul dirijoral de maestrul Horia Andreescu, o va interpreta alături de cornistul Antonio Mihail și al său Corn Natural.

Unul dintre cele mai interesante instrumente muzicale, Cornul Natural, va răsuna joi, 20 mai 2021, în cadrul concertului programat la Filarmonica Sibiu. Cu o istorie impresionantă care începe în eopca Imperiului Roman, Cornul Natural este folosit foarte rar în concertele moderne. Publicul sibian are ocazia unică de a asculta acest instrument în interpretarea cornistului Antonio Mihail. Tot joi, în programul concertului de la Sala Thalia, publicul va putea asculta și ”Simfonia nr.2” de Robert Schumann.

Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 30 și 40 de lei. Informații la tel. 0735.566.486. Purtarea măștii de protecție este obligatoarie pentru publicul prezent la concert. Pentru a respecta normele sanitare în vigoare au fost puse în vânzare doar 145 de bilete, spectatorilor prezenți li se va măsura temperatura, iar fiecare dintre aceștia vor trebui să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în sală.

”Cornul natural a fost folosit întâi de francezi și perfecționat mai apoi de maeștrii constructori germani. Instrumentul pe care voi cânta joi este unul realizat în secolul XX de un constructor român, în Italia, după șabloane germane din sec. al XVIII-lea” a precizat cornistul Antonio Mihail.

„Fiind la bază un instrument folosit la vânătoare, cornul a fost inclus mai întâi la reproducerea întâmplătoare a scenelor de vânătoare în operele și spectacolele de balet ale Renașterii. Când însă a fost pus alături de celelalte instrumente muzicale, s-a simțit nevoia unor modificări. Cu timpul, acesta s-a micșorat în dimensiuni, au apărut țugurile și buclele de acordaj și a căpătat calitate în sunet, devenind ceea ce astăzi numim corn natural”, au transmis reprezentanții Filarmonicii Sibiu.

”Cornul natural este un instrument vechi, un intrument ”relicvă”, un instrument la care nu se mai cântă decât foarte rar, deși are un sunet cu totul special. Este strămoșul cornului modern. Toate intrumentele de suflat de astăzi sunt dotate cu niște clape, prin intermediul cărora se modifică înălțimea sunetului. Acest instrument nu are clape, sunetul formându-se prin tehnica de suflat și printr-o incredibilă gimnastică a mâinii drepte în interiorul ”pâlniei” a declarat Sorin Petrescu, doctor în muzicologie.

Drumurile județene intră în reparații. Sunt anunțate asfaltări pe DJ 105 A, dar și pe DJ 106 A, drumul spre Păltiniș

Consiliul Județean a anunțat că mai multe lucrări de reparații și întreținere ale drumurilor județene vor fi demarate în această săptămână.

Drumul Județean 105 A, pe mai multe tronsoane, în comuna Bruiu și în comuna Șomartin, va fi asfalatat de echipele de la Drumuri și Poduri SA, în cadrul programului anual de reparații și întreținere drumuri județene al Consiliului Județean Sibiu.

Instituția anunță asfaltări și pe DJ 106 A, drumul care leagă Sibiului de stațiunea Păltiniș, care vor începe în luna mai. De asemenea, președinta CJ, Daniela Cîmpean, remintește că sunt lucrări deschise și pe Sibiu – Cisnădie și Ocna Sibiului – Topârcea.

”Pe lângă șantierele mari pe care le avem deschise pe drumurile județene, și mă refer la DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, la DJ 106 T Ocna Sibiului – Topârcea până la intersecția cu DJ 106 G spre Ludoș, la DJ 106 Agnita – Sighișoara, acordăm o mare importanță și celorlalte drumuri județene unde se impun de urgență lucrări de reparație, pe care le realizăm prin intermediul societății de drumuri și poduri”, a transmis Daniela Cîmpean.

SC Drumuri și Poduri SA va executa și tratamente bituminoase pe următoarele tronsoane:

 – DJ 105 A, km 21+630 – 22+330 intrare Șomartin

 – DJ 105 A, km 22+930 – 25+430, ieșire Șomartin – intrare Bruiu

 – DJ 105 A, km 26+530 – 29+473, ieșire Bruiu – limită județ Brașov

 – DJ 104 E, km 0+000 – 0 +300 intersecția cu DJ 105 A, Șomartin

 – DJ 104 E, km 0+700 – 11 + 800 intersecția cu DJ 105 D

INFO COVID-19 Numărul de cazuri se întoarce la aproape 700. În Sibiu, 34 de persoane depistate pozitiv, cele mai multe din ultima săptămână

Tendința de scădere accentuată din ultimele săptămâni pare că s-a oprit pentru o zi, după cum reiese din datele anunțate astăzi. În Sibiu a fost anunțat un număr de 34 de cazuri noi, cel mai mare din ultimele opt zile. De asemenea, cele șase decese înregistrate în rândul pacienților COVID arată că suntem departe de finalul pandemiei.

Date oficiale Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26271 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 34 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 20870 de persoane, iar 1015 persoane au decedat (6 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 151 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 646 de teste.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1298 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 300 persoane în izolare la domiciliu.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu anunțată pentru ziua de 18 mai este de 0,94/1000 de locuitori, în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu, rata de incidență anunțată este de 1,27 la mie, cu 216 cazuri înregistrate în ultimele 14 zile.

Date oficiale România

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.972 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.027.412 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 681 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

1.         Alba    21024  24        1,14

2.         Arad    23524  6          0,52

3.         Argeș  27124  16        0,80

4.         Bacău  25933  9          0,31

5.         Bihor   28984  39        0,83

6.         Bistrița-Năsăud          11807  11        0,61

7.         Botoșani         14069  12        0,36

8.         Brașov 43410  23        0,72

9.         Brăila  13184  7          0,54

10.       Buzău  12477  9          0,48

11.       Caraș-Severin 11309  14        0,99

12.       Călărași          9993    10        0,42

13.       Cluj     57177  44        1,18

14.       Constanța       42706  18        0,57

15.       Covasna          8468    4          0,77

16.       Dâmbovița      22390  9          0,44

17.       Dolj     26470  10        0,45

18.       Galați  27411  21        0,61

19.       Giurgiu           10952  3          0,46

20.       Gorj    9172    1          0,18

21.       Harghita         8203    5          0,71

22.       Hunedoara      22778  15        0,70

23.       Ialomița          10704  5          0,38

24.       Iași      42155  18        0,41

25.       Ilfov    44871  19        0,99

26.       Maramureș     20289  16        0,29

27.       Mehedinți       8270    8          0,64

28.       Mureș 23771  6          0,73

29.       Neamț 18737  19        0,60

30.       Olt       14484  17        0,47

31.       Prahova          34873  17        1,06

32.       Satu Mare       12927  7          0,28

33.       Sălaj    10883  10        0,70

34.       Sibiu   26271  34        0,94

35.       Suceava          24080  19        0,27

36.       Teleorman      13613  10        0,60

37.       Timiș  54074  21        0,74

38.       Tulcea 8349    6          0,53

39.       Vaslui 15884  12        0,29

40.       Vâlcea 16293  9          0,54

41.       Vrancea          10607  6          0,48

42.       Mun. București          182649            70        0,89

43.       Cazuri noi nealocate pe județe         

623*    42       

 TOTAL          1.072.972        681    

Până astăzi, 29.662 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.05.2021 (10:00) – 18.05.2021 (10:00) au fost raportate 91 de decese (51 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.677. Dintre acestea, 716 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.671.661 de  teste RT-PCR și 1.050.078 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.634 de teste RT-PCR (11.119 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.515 la cerere) și 11.517 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 12.780 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.198 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.612 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.107 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.556 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Viorica Dăncilă, angajată consultant la Banca Națională a României

Viorica Dăncilă a fost angajată consultat în Departamentul pentru economia verde, iar Mircea Paşcu va fi unul dintre consultanţii care se vor ocupa de geopolitică, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.

„Doamna Dăncilă este angajată consultant în Departamentul pentru economia verde. A fost europarlamentar atâţia ani, are legături în Parlamentul European. Doamna Dăncilă a fost şi prim-ministru. Mircea Paşcu va fi unul dintre aceşti consultanţi care se va ocupa de geopolitică”, a spus Adrian Vasilescu.

De asemenea, Vasilescu a menţionat că în prezent se poartă discuţii şi cu alte persoane pentru ocupa funcţii în aceste departamente. Adrian Vasilescu a precizat că Viorica Dăncilă nu a fost angajată la cabinetul guvernatorului BNR şi nu ocupă funcţia de consilier al acestuia. Viorica Dăncilă a fost premierul României în perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019 şi anterior europarlamentar PSD.

Zeci de elevi din Copșa Mică vor învăța online după ce un profesor a fost testat pozitiv cu COVID

80 de elevi din Copșa Mică vor învăța în sistem online de astăzi după ce un cadru didactiv s-a infectat cu COVID.

Marți, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 sau a cazurilor de cadre didactice aflate în contact direct cu persoane depistate pozitiv la îmbolnăvirea cu acest virus, un număr de 80 elevi din județul Sibiu vor desfășura activitățile în sistem online. Luni, un cadru didactic de la o școală gimnazială din Mediaș a fost testat pozitiv cu COVID.

Astfel, activitățile se desfășoară în sistem online la cercul de matematică aplicată de la Clubul Copiilor Copșa Mică, unde un cadru didactic confirmat pozitiv, iar 80 elevi vor desfășura activitățile în sistem online.

Marți, în județul Sibiu un număr de 19.629 elevi, respectiv 30,34%, desfășoară orele în sistem online în unitățile de învățământ din localitățile aflate în scenariul 2, în conformitate cu hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu valabilă pentru săptămâna 17-21 mai.

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, un număr de 134 cadre didactice (69 au desfășurat ore față în față) și 131 preșcolari și elevi (88 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Economia României a crescut cu 2,8% în primul trimestru, peste așteptări

Produsul intern brut al României (PIB) a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB nu a consemnat nicio modificare, conform datelor semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe serie brută, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,2% în primul trimestru faţă de acelaşi trimestru din anul 2020.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 86 din 8 aprilie 2021. Astfel: rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,7% ; rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,6% la 105,5%; rezultatele trimestrului IV 2020, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 104,8% la 104,6%”, se spune în comunicatul INS.

În previziunile economice de primăvară, publicate recent, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să consemneze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an.

În raportul „World Economic Outlook”, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, de asemenea, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în creştere la 5% estimarea privind avansul Produsului Intern Brut în 2021, la 1.142,9 miliarde de lei, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei. (AGERPRES)