Acasă Blog Pagina 3120

Bărbat decedat după ce a intrat cu bicicleta într-un stâlp, pe strada Ștefan cel Mare

Un sibian a fost rănit extrem de grav după ce a intrat cu bicicleta într-un stâlp. Ulterior, bărbatul a fost declarat decedat, eforturile medicilor rămânând fără rezultat.

Evenimentul rutier s-a produs, din motive care nu sunt încă elucidate de polițiști, miercuri seara, la intersecția străzilor Negoi și Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu. Biciclistul, în vârstă de 54 de ani, a intrat cu bicicleta direct în stâlp, suferind răni grave. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de un echipaj al Ambulanței Sibiu.
„Echipajul a găsit la fața locului un bărbat în stop cardio-respirator. Au început resuscitarea și au plecat spre Unitatea de Primire Urgențe. Din păcate prognosticul este rezervat”, au transmis reprezentanții Ambulanței Sibiu.
La scurt timp după ce a fost preluat de ambulanță, bărbatul a fost declarat decedat.
„Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs acest autoaccident”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
 

FOTO: Acoperișul unei case din Sibiu, cuprins de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit la o locuință din zona Tropinii Noi, la ieșirea din Sibiu, pompierii fiind solicitați pentru stingerea focului. O persoană aflată în locuință a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, sosit la fața locului.

Pompierii militari ai Detașamentului Sibiu intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit din zona Tropinii Noi, la ieșirea dinmunicipiul Sibiu spre Rășinari.
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD intervin la fața locului. De asemenea, la locul incendiului se află și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență dn Rășinari.
„În momentul de față incendiul este localizat și nu există risc de propagare, se lucrează pentru lichidarea incendiului. O persoană primește îngrijiri medicale ca urmare a unui atac de panică”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
UPDATE ISU Sibiu:  „Pompierii militari au lichidat incendiul cu puțin timp în urmă. A ars acoperișul în totalitate pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați și a fost deteriorat interiorul casei atât la etaj cât și la parter. Au fost salvate și evacuate concomitent cu desfășurarea intervenției, bunuri din casă. Persoana cu atac de panică o femeie de circa 65 de ani, proprietara casei a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital. În sprijinul echipajelor de pompieri militari au intervenit membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Rășinari cu o autospecială de stingere”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: ISU Sibiu

Gaz Metan 2 Mediaș, victorie în amical cu Viitorul Șelimbăr

0

Echipa secundă a Gazului Metan a disputat miercuri după-amiază un joc de pregătire la Copșa Mică în compania formației Viitorul Șelimbăr.

Alb-negrii s-au impus cu scorul de 3-2 după ce au fost conduși de două ori pe tabela de marcaj. Golurile formației medieșene au fost marcate de Bogdan Jica, Carlo Danciu și Dragoș Iancu. Cele două formații care evoluează în aceeași serie din Liga 3, s-au mai întâlnit o dată și în urmă cu patru zile pe terenul Viitorului, care s-a impus cu scorul de 3-0. Gaz Metan 2 va disputa primul joc oficial din acest an pe 12 martie de la ora 15 atunci când va întâlni pe teren propriu FC Hermannstadt 2. Partida va conta pentru etapa cu numărul 11 din Seria a 7-a a Ligii a 3-a.

Dragobetele și Mărțișorul aduc „Vitrina cu dragoste” la Biblioteca Astra

0

Dragobetele și Mărțișorul, mesageri ai primăverii, sosesc la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în expoziția „Vitrina cu dragoste”. Echipa de bibliotecari propune publicului o serie de documente tipărite și audiovizuale, potrivite pentru acest interval al anului, când sărbătorim, deopotrivă, dragostea și venirea primăverii. Au fost selecționate ingredientele pentru o rețetă reușită de Dragobete și 1 Martie, din prețuire pentru toți cei îndrăgostiți de proză, poezie, pictură, muzică și cinematografie.

Cu prilejul Sărbătorii de Dragobete, „Vitrina cu dragoste” vă întâmpină cu literatură scrisă de cunoscuți autori români, muzică romantică și cele mai frumoase filme de iubire din colecțiile Bibliotecii Astra. Mihai Eminescu, Veronica Micle, Nichita Stănescu, Mihail Drumeș, Cella Serghi, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Minulescu, Radu Stanca sunt câteva repere care vor stârni interesul vizitatorilor.
„Expoziția include studii etnografice despre Dragobete și alte sărbători tradiționale ale românilor: „Obiceiuri de peste an” și „Mitologie română” de Ion Ghinoiu, „Dragostea în datina tineretului român” de Tudor Pamfilie, „Datini, credințe și obiceiuri” de Gavrilă Florea, „Obiceiuri tradiționale românești” de Mihai Pop.
Publicul sibian este invitat să admire documentele expuse la Biblioteca Județeană Astra Sibiu, strada George Barițiu, nr. 7, foaier, în perioada 24 februarie – 4 martie 2021, în intervalul orar 9-17. Cei interesați să împrumute volumele prezentate sau altele similare vor fi îndrumați și susținuți de bibliotecarii de la Biroul de Relații cu Publicul”, transmit reprezentanții bibliotecii sibiene.

Sibiu, în primele șase orașe din România în care românii și-ar dori să trăiască

Sibiul se numără printre cele mai căutate orașe din România, în care oamenii și-ar dori să trăiască, arată un raport al Băncii Mondiale, citat de Hotnews.ro.

Raportul realizat de Banca Mondială referitor la problemele cu care se confruntă cartierele de blocuri din România subliniază faptul că, în 30 ani de tranziție, au existat foarte puține inițiative pentru rezolva aceste probleme.
“Problema majoră cu cartierele construite în timpul comunismului este faptul că au fost construite pentru oameni, nu de către oameni, iar gusturile personale ale oamenilor de rând nu au jucat nici un rol în acest proces. Problema este că o pondere considerabilă a populației urbane din România trăiește în astfel de clădiri, făcute pentru ei, nu de către ei”, menționează raportul. Acesta include și un clasament al celor mai râvnite orașe din România, în care oamenii și-ar dori să locuiască. Potrivit clasamentului, Sibiul se află pe locul șase, în urma marilor orașe București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Constanța, toate cinci fiind centre regionale. Sibiul se află peste unele dintre aceste mari centre industriale la unele dintre capitolele studiate. De exemplu, la motivele legate de locuri muncă, Sibiu are rezultate mai bune decât Brașov sau Constanța, dar este depășit de Iași și Oradea. După multe dintre criterii, Sibiul se află pe locul 5 în preferințele românilor.
Un studiu anterior al Băncii Mondiale arăta că un număr de 1,8 milioane de români ar dori să se multe în alt oraș din România, în căutarea unei calități a vieții mai bună.

FOTO: Reabilitare majoră la grădinița din Agârbiciu

0

În aceste zile, au fost finalizate lucrările de renovare la grădiniţa din localitatea Agârbiciu. Renovarea interioară a grădiniţei a fost realizată din fonduri de la bugetul local, precum şi cu ajutorul unei sponsorizări în valoare de 100.000 lei, oferită de către Romgaz Mediaș care a fost obţinută de primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu.

Încă din a doua jumătate a anului 2020, au fost demarate investiţiile pentru lucrările de renovare ale grădiniţei din localitatea Agârbiciu, pentru a fi create toate condiţiile pentru buna desfăşurare a cursurilor preşcolarilor. A fost achiziţionată şi instalată o centrală termică, a fost pavată curtea grădiniţei şi au fost renovate grupurile sanitare. Astfel, având în vedere şi faptul că au fost suspendate cursurile faţă în faţă din cauza contextului pandemic actual, au fost continuate şi extinse lucrările de renovare, care au inclus montarea de parchet nou, modernizarea instalaţiei electrice, renovarea tavanelor din sălile de clasă, izolarea termică a clădirii, renovarea şi zugrăvirea pereţilor, înlocuirea uşilor, precum şi diferite alte reparaţii care se impuneau la clădirea respectivă.
Pe lângă realizarea tuturor acestor lucrări, va fi achiziţionat şi mobilier interior pentru dotarea sălilor de clasă. Preşcolarii din localitatea Agârbiciu vor putea relua cursurile la grădiniţă începând cu data de 1 martie 2021, dacă prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de prevenire a infecţiilor cu COVID-19 în vigoare vor permite acest lucru. Investiţiile la respectiva grădiniţă nu se opresc aici, deoarece vor fi efectuate şi lucrări de renovare exterioară, care vor include inclusiv intervenţii la acoperişul clădirii. Aceste lucrări vor fi realizate în perioada următoare, în măsura în care o vor permite şi condiţiile meteorologice.

Ford confirmă oprirea producției la Craiova, din cauza crizei semiconductorilor

0

Constructorul Ford a anunțat suspendarea activității pe platforma de la Craiova, ca urmare a problemelor de aprovizionare cu semiconductori. Anterior  și uzina Dacia din Mioveni a oprit producția timp de mai multe zile, în luna februarie.

Uzina Ford din Craiova va fi închisă pentru 8 zile, începând din acest weekend, din cauza crizei prin care trece industria auto la nivel global, generată de incapacitatea furnizorilor de cipuri de a face față comenzilor.
„Ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală, Ford Craiova va suspenda temporar producția de vehicule și motoare timp de 8 zile, începând cu 26 februarie.
Planul actual este ca producția la Ford Craiova să fie reluată pe data de 10 martie.”
Potrivit companiei, angajați ivor fi plătiți conform contractelor în vigoare.
„Pe parcursul celor 8 zile în care producția va fi suspendată, angajații fabricii Ford Craiova vor fi plătiți conform acordurilor încheiate intre companie și sindicate și ținând cont de legislatia în vigoare” ne-au transmis reprezentanții Ford România.
Compania americană mai precizează că, la nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situația și își adaptează planurile de producție pentru a minimiza efectul asupra angajaților, furnizorilor, clienților și dealerilor din întreaga Europă.

Noul spital județean a primit acordul de mediu. CJ va solicita autorizația de construire, de la Primăria Sibiu

Noul spital județean se apropie tot mai mult de momentul în care va începe să fie construit. Consiliul Județean a primit acordul de mediu și urmează să ceară autorizația de construire.

Consiliul Județean Sibiu a anunțat că a primit acordul de mediu pentru noul spital județean care va fi construit în zona de vest a orașului, pe Calea Șurii Mici. Instituția va depune documentația pentru obținerea autorizației de construire la Primăria Municipiului Sibiu.
După cum anunță Consiliul Județean, pe parcursul procedurii de obținere a acordului de mediu nu a fost înregistrată nicio sesizare sau contestație referitoare la impactul asupra mediului pe care l-ar putea avea acest proiect, apreciat drept cea mai mare investiție a Consiliului Județean Sibiu.
Raportul privind impactul asupra mediului pentru proiectul Construire Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost supus consultării publice începând cu 11 decembrie 2020.
Consiliul Județean mai arată că în concluziile Raportului privind impactul asupra mediului și măsurile pentru prevenirea, reducerea și, unde este posibil, compensarea efectelor negative asupra mediului se evidențiază faptul că „proiectul se realizează conform celor mai bune practici în domeniul sanitar, dotările şi echipamentele prevăzute sunt de înaltă performanță și la standarde europene”. De asemenea, proiectul propus nu are efecte semnificative asupra mediului şi a sănătăţii umane în context transfrontier, iar impactul cumulat (amplasarea proiectului, mobilarea complementară a terenului, precum și măsurile propuse prin proiectul tehnic și soluțiile constructive) contribuie semnificativ la reducerea nivelului de zgomot la receptor și menținerea calității aerului în zonă.
„Prin obținerea Acordului de Mediu, am reușit să facem încă un pas important pentru realizarea celui mai mare și mai dorit proiect de către sibieni. Este o investiție vitală pentru sănătatea județului nostru și mă bucur că avem cel mai avansat proiect de spital nou dintre cele care se derulează la acest moment în România. Avem toate avizele necesare și urmează într-un termen scurt să depunem documentația necesară pentru Autorizația de Construire. Un astfel de proiect necesită implicare sută la sută și mă bucur să pot spune că am găsit această echipă dedicată care depune toate eforturile pentru ca Noul Spital Județean să devină realitate.” A transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
La începutul lunii martie, Consiliul Județean Sibiu va depune proiectul la Primăria Municipiului Sibiu în vederea obținerii autorizației de construire.

COVID-19 – Bilanțul zilei: Două noi decese în Sibiu, peste 3.300 de cazuri pozitive la nivel național

Situația cazurilor COVID-19 din România înregistrează o nouă zi cu un număr de cazuri în ușoară creștere față de de săptămâna trecută. În ultimele 24 de ore, autoritățile au anunțat 3337 persoane testate pozitiv cu SARS-COV-2. În Sibiu s-a înregistrat un număr ridicat de cazuri, dar și două decese.

Prefectura Sibiu a anunțat 87 de persoane confirmate cu noul coronavirus, astăzi, 24 februarie, dintr-un total de 799 de teste, astfel că numărul total al cazurilor se ridică la 19.776 de persoane infectate de la începutul pandemiei. Dintre cei bolnavi, 20 de persoane se află în secțiile ATI-Covid din spitalele sibiene. Au fost anunțate alte două persoane decedate în Sibiu, totalul deceselor puse pe seama COVID-19 ridicându-se în acest moment la 717.
Rata incidenței la nivelul județului a crescut ușor, în ultima zi, la 1,52 la mie, în timp ce în municipiul Sibiu rata rămâne ridicată, la 2,22 la o mie de locuitori. În județ, sunt în continuare peste 100 de sate care nu au avut niciun caz raportat, în ultimele 14 zile.
La nivel național, au fost anunțat pentru a doua zi consecutivă peste 3.300 de cazuri, un volum care vine după un weekend cu un număr de teste pozitive de asemenea în creștere. Noile cifre vin pe fondul informațiilor legate de răspândirea noii tulpini britanice a virusului, dar și după aproape două săptămâni de la reînceperea cursurilor în clase.
Numărul total al deceselor raportate la nivelul întregii țări este de 73, iar numărul bolnavilor din secțiile ATI din țară a ajuns la 969, un nivel aproximativ constant înregistrat în ultimele două săptămâni.
 

Aproape o treime dintre elevii din județ învață online

0

Începând de astăzi, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 sau a modificării ratei de incidență pe localitate, conform datelor de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu, încă un număr de 68 elevi din județ învață în sistem online.

Astfel, din cauza creşterii ratei de incidenţă cumulată peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitatea Apoldu de Sus trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu (preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală), 14 elevi din clasele a VIII-a urmând să învețe în sistem online. Ei se adaugă celor 56 de elevi din Școala Gimnazială Apoldu de Sus care învățau în sistem online.
De asemenea, în sistem online învață și elevii din clasa a XII–a R de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu,unde un elev este confirmat pozitiv, iar24 elevi vor învăța în sistem online și clasa a XII-a D de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, unde un elev este confirmat pozitiv, iar 30 elevi vor învăța în sistem online.
De la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, un număr de 17 cadre didactice (14 au desfășurat ore față în față) și 30 preșcolari și elevi (24 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2. Astăzi, în județul Sibiu un număr de 19.154 preșcolari și elevi (29,61% din cei existenți în unitățile de învățământ), desfășoară orele în sistem online. Tot astăzi, în cele două centre de vaccinare (Mall Șelimbăr și Redal) au fost programate, pentru imunizare,155 de persoane angajate în unitățile de învățământ din județul Sibiu (96 persoane sub 55 ani și 59 persoane peste 55 de ani).

Aproape 600 de locuri de muncă disponibile în județul Sibiu

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 597 locuri de muncă vacante oferite de către109 angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 31 posturi se adresează persoanelor cu studii superioare.

Este vorba despre asistent manager, auditor intern, contabil, disigner grafica, inginer autovehicule rutiere, inginer chimist, inginer de sistem software, inginer mecanic, inspector resurse umane, logistician gestiune flux, manager proiect ,medic specialist ,medic stomatolog,programator, proiectant inginer mecanic și subinginer mecanic. În același timp, 566 de joburi sunt pentru persoane fără studii superioare. Mai jos vă prezentăm oferta completă a joburilor din județ.
Meseria         Locuri
acoperitor-învelitor tigla, azbociment, tabla 2
administrator societate comerciala 1
agent curatenie cladiri si mijloace de transport 8
agent de asigurare 3
agent de securitate 3
agent de vânzari 7
agent garda de corp 2
ajutor bucatar 2
ambalator manual 4
antreprenor în economia sociala 1
asistent de medicină dentară 1
asistent manager 2
asistent relatii publice si comunicare (studii medii) 2
auditor intern 1
bucatar 2
casier 3
confectioner îmbracaminte din piele si înlocuitori, dupa comanda 2
confectioner, prelucrator în industria textila 3
consilier economic 1
consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generala 3
consilier/expert/inspector/referent/economist în gestiunea economica 1
contabil 2
controlor calitate 10
croitor 4
designer grafica (studii superioare) 1
director societate comerciala 3
dispecer 1
electrician de întretinere si reparatii 1
electrician exploatare retele electrice 1
electrician în constructii civile si industriale 3
electrician montator de instalatii automatizate 1
femeie de serviciu 6
functionar administrativ 1
gestionar depozit 3
inginer autovehicule rutiere 1
inginer chimist 1
inginer de cercetare în echipamente de proces 1
inginer de sistem software 1
inginer electromecanic 1
inginer mecanic 3
inspector exploatare trafic 1
inspector/referent resurse umane 1
izolator termic 5
încarcator-descarcator 11
îngrijitoare la unitati de ocrotire sociala si sanitara 1
îngrijitor animale 1
îngrijitor de copii 1
lacatus mecanic 6
lacatus mecanic de întretinere si reparatii universale 2
logistician gestiune flux 2
lucrator comercial 39
magaziner 2
manager achizitii 1
manager proiect 5
manipulant marfuri 18
maseur 1
masinist la masini pentru terasamente (ifronist) 1
masinist la masini speciale de aschiere 1
masinist la masini speciale fara aschiere 1
mânuitor valori (presa, posta) 1
mecanic auto 2
mecanic utilaj 1
medic specialist 1
medic stomatolog 1
menajera 1
modelier confectii 1
montator subansamble 91
muncitor necalificat în industria confectiilor 49
muncitor necalificat în metalurgie 4
muncitor necalificat în silvicultura 4
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide 19
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 38
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 18
muncitor necalificat la spargerea si taierea materialelor de constructii 2
operator calitate flux 10
operator confectioner industrial îmbracaminte din tesaturi, tricotaje, materiale sintetice 34
operator introducere, validare si prelucrare date 1
operator la masini-unelte cu comanda numerica 3
operator la masini-unelte semiautomate si automate 12
operator la roboti industriali 9
operator montaj linii automate 6
ospatar (chelner) 1
patiser 2
paznic 6
primitor-distribuitor benzina si motorina 10
programator 3
proiectant inginer mecanic 4
referent de specialitate marketing 1
registrator medical 1
reglor masini-unelte 2
reglor-montator 1
reprezentant comercial 5
sofer autocamion/masina de mare tonaj 24
sofer de autoturisme si camionete 3
specialist în domeniul calitatii 1
specialist resurse umane 1
stivuitorist 7
strungar universal 1
subinginer mecanic 1
sudor 2
tehnician analist calitate 1
tehnician asigurarea calitatii 1
tehnician gestiune stoc 1
tehnician masini si utilaje 2
tehnician mecanic 1
tehnician transporturi, posta si telecomunicatii 1
ucenic 3
vânzator 2
vopsitor industrial 2
TOTAL 597

Sibiul se mută pe două roți: primăria a semnat contractul pentru achiziția de biciclete și începe construirea centrelor de închiriat

Sibienii vor avea la dispoziție 540 de biciclete și 12 triciclete speciale, cumpărate de primărie și distribuite prin cele 44 de centre pe care administrația le va amenaja.
Proiectul celor 44 de centre, demarat de primărie cu un an în urmă, a ajuns la stadiul de achiziție, odată ce s-a semnat contractul cu firma care a câștigat licitația. După cum precizează primăria, construcția acestor centre va mai dura circa 10 luni, timp în care ar putea fi terminate și o parte din pistele pe care administrația intenționează să le construiască.
“În maxim 10 luni sibienii vor avea la dispoziție 44 de centre de închirieri de biciclete situate în întreg orașul pentru care vom achiziționa 540 de biciclete produse în Canada și alte 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități, produse în Germania. Am semnat astăzi contractul pentru achiziția dotărilor și amenajarea acestor centre” spune Astrid Fodor. Primarul Sibiului mai amintește că se derulează lucrări la coridorul Ștrand – parcul Sub Arini, fiind în pregătire și investițiile în pistele de pe str. Podului și Calea Dumbrăvii, precum și cele de pe malurile Cibinului. Alte două coridoare pentru biciclete sunt în plan pentru Calea Șurii Mici și pe traseul bulevardul Mihai Viteazu – str. Rahovei.
Valoarea contractului semnat pentru achiziția de biciclete și dotări ale centrelor de închiriere se ridică la 9.706.360,48 lei. Acesta include livrarea a 540 de biciclete inteligente mecanice, cu computer de bord și modul inteligent de acces, prevăzute cu sisteme de siguranță și monitorizare permanentă prin GPS, 8 triciclete pentru seniori, 4 triciclete adaptate pentru persoane cu dizabilități, 44 de stații inteligente de preluare și predare a bicicletelor în tot orașul, din care 10 sunt prevăzute cu stații de depanare pentru reparații de urgență a bicicletelor, terminale inteligente de închiriere și plată cu cardul bancar, 5.000 de carduri personalizate pentru utilizatorii care aleg această modalitate de plată, aplicație mobilă pentru închiriere și plata serviciilor. În același contract mai sunt prevăzute și 21 de rastele pentru biciclete private, astfel încât și cei care folosesc propriile biciclete să poată parca.