Peste 5.000.000 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate până acum în România, informează platforma RO Vaccinare, într-o postare pe pagina de Facebook.
„În această seară am depăşit pragul de 5.000.000 de doze administrate în cadrul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. Până în această seară, în România au fost vaccinate peste 3.158.000 de persoane împotriva COVID-19”, precizează sursa citată.
Campania naţională de vaccinare anti-COVID a început în România în data de 27 decembrie 2020. (AGERPRES)
RO Vaccinare: Peste 5.000.000 de doze, administrate până acum în România
Peste 87.000 doze de vaccin Moderna sosesc miercuri în ţară
O nouă tranşă de vaccin anti-COVID livrată de compania Moderna, care constă în 87.600 de doze, soseşte miercuri în România pe cale terestră, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Potrivit CNCAV, vaccinurile vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până în prezent, 637.200 de doze de vaccin de la Moderna au fost recepţionate, iar 425.857 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. (AGERPRES)
Se întrerupe energia electrică în Sibiu
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 29 APRILIE
· între orele 9-13 în SIBIU, strada: AUTOGARII – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.
Tânără în stare critică după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa neregulamentar Calea Cisnădiei
Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs marți seara. S-a întâmplat la ieșirea din municipiul Sibiu, pe Calea Cisnădiei.
O tânără de 27 de ani din Copșa Mică a fost transportată în stare de inconștiență la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu în urma unui grav accident rutier. Evenimentul s-a produs pe Calea Cisnădiei, la ieșirea din municipiul Sibiu. Tânăra a traversat neregulamentar și a fost accidentată grav de un autoturism condus de o sibiancă.
Un echipaj SMURD a intervenit rapid la locul evenimentului și i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale.
„O tânără în vârstă de 27 de ani, din Copșa Mică, a traversat partea carosabilă fără să se asigure, prin loc nemarcat corespunzător și a fost lovită de un autoturism condus regulamentar de către o sibiancă în vârstă de 25 de ani. Tânăra accidentată a fost transportată la spital inconștientă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD cu medic în municipiul Sibiu, Calea Cisnădiei unde o persoană de sex feminin a fost lovită de un autoturism. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale femeii de circa 27 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu în stare de inconștiență”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Klaus Iohannis: Am fost reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare
Cetățenii europeni nu pot fi împărțiți în două categorii, cei care merg în concediu în alte țări și cei care stau acasă. Este declarația președintelui Klaus Iohannis făcută, marți, într-o conferință de presă. În acest sens, șeful țării a spus că pașaportul de vaccinare nu trebuie folosit în scopuri discriminatorii sau pentru a îngrădi libertatea de mișcare.
În cadrul conferinței de presă, Klaus Iohannis a mai adăugat că, certificatul de vaccinare european va putea fi folosit în scopuri medicale, pentru a demonstra că ne-am imunizat, că am trecut prin boală sau că avem un test Covid-19 negativ, astfel încât să nu fim nevoiți să stăm în carantină în țările europene unde acest lucru este impus persoanelor nevaccinate.
În același timp, șeful statului a asigurat persoanele nevaccinate că pot circula în state europene chiar și fără acest certificat de vaccinare, dar cu condiția să respecte regulile acelui stat.
„Trebuie să clarific. Nu am fost reticent față e ideea unui certificat, am fost reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare. Nu cred că putem să facem o discriminare pe baza vaccinării, nu putem să împărțim cetățenii europeni în două categorii: unii să meargă în concediu și alții să nu meargă. Sunt drepturi care sunt statuate și care sunt garantate pentru toată lumea. Acest certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale. De exemplu, dacă vreți să mergeți într-o țară în concediu și aveți certificatul că v-ați vaccinat, ați făcut testul și nu sunteți pozitiv sau că ați avut boala, probabil că puteți să intrați acolo fără alte formalități și fără să trebuiască să stați în carantină, este un lucru destul de important”, a spus Klaus Iohannis.
12 copii care provin din familii defavorizate, botezați la Brădeni
12 copii din localitatea Brădeni care provin din familii cu probleme materiale au fost încreștinați prin implicarea comunității locale. Inițiatorii evenimentului au găsit nași pentru micuți, atât în țară, cât și în străinătate.
Gest minunat la Brădeni. 12 copii din familii defavorizate din localitate au fost botezaţi recent prin eforturile Parohiei Brădeni, păstorită de preotul Mihai Iulian Ţăruş, ale teologului Valentin Guia şi cu implicarea Mariei Sasu, a Primăriei şi Consiliului local Brădeni. Prin implicarea teologului Valentin Guia în această acțiune s-au găsit naşi pentru fiecare copil, atât din ţară, cât şi din Danemarca. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei „Sufletul Transilvaniei” din Oradea, Adrian Chiş, în calitate de naş.
Copiii botezaţi au primit pachete cu hăinuţe, încălţăminte şi jucării din partea naşilor binefăcători şi a celor implicaţi în acest eveniment prin care au fost încreştinaţi micuţii din Brădeni.
FOTO: Mitropolia Ardealului
Liviu Dragnea ocolește legea și în închisoare. A cerut eliberarea pe baza unor zile de muncă pe care nu le-a făcut
Judecătorii au respins cererea lui Liviu Dragnea de liberare condiționată, deși penitenciarul i-a dat aviz favorabil. Fostul președinte PSD a făcut un an și 11 luni, dintr-o pedeapsă de 3 ani și jumătate. El și-a bazat cererea pe zile de muncă care ar fi trebuit să fie echivalate în zile de pedeapsă, însă zilele nu au fost reale, după cum reiese din actele de la dosar.
Judecătoria Sectorului 5 a decis că Liviu Dragnea nu merită să fie eliberat, deși îndeplinea unele condiții prevăzute de lege. Judecătorii au deplina libertate de a accepta sau nu cererea unui deținut, chiar dacă sunt bifate condițiile juridice. Decizia judecătorilor nu este definitivă, deținutul având la dispoziție trei zile în care poate face apel. Următoarea cerere va putea fi făcută doar peste două luni.
Liviu Dragnea a primit aviz favorabil pentru liberarea condiționată din partea comisiei Penitenciarului Rahova, chiar dacă numărul zilelor de muncă prestate îndeplinește doar în teorie numărul cerut. Potrivit Codului Penal, un deținut poate primi o reducere a pedepsei de o zi de detenție pentru trei sau patru zile muncite. Liviu Dragnea a lucrat o parte din zilele cerute de lege, dar el a fost pedepsit din cauza unui interviu neaprobat, și i s-a interzis dreptul la muncă, ulterior. Dragnea a contestat în instanță pedeapsa administrativă, iar judecătorii i-au dat dreptate și au decis să-i fie recunoscute ca zile lucrate perioadele de pedeapsă, chiar dacă nu a lucrat efectiv.
Calculul final al zilelor lucrate pentru care deținutul poate cere echivalarea cuprinde în acest moment și zile de muncă neefectuate, ceea ce i-a permis să ceară mai devreme liberarea condiționată, adică la un an și 11 luni, față de de 2 ani și patru luni, cât ar fi cele două treimi legale.
Acestea sunt însă condiții de care judecătorii nu sunt obligați să țină cont. Ei sunt independenți în decizia pe care o iau, prin care stabilesc dacă deținutul s-a îndreptat, și-a recunoscut vina și are șanse sau nu să nu recidiveze.
Liviu Dragnea a fost condamnat în luna mai 2019 la 3 ani și șase luni de închisoare, pentru instigare la abuz în serviciu. Alți trei ani după liberare, el are o pedeapsă complementară de trei ani, de interzicere a unor drepturi.
Programul autobuzelor Tursib în zilele de Paști
Tursib a anunțat care va fi programul după care vor circula autobuzele în noaptea de Înviere și în zilele libere din weekend. Pentru ziua de vineri se va circula în regim de zi de sâmbătă, însă cel mai important este faptul că pe mai multe trasee nu se va circula în zilele de sâmbătă și duminică.
Programul de circulaţie al mijloacelor de transport ale S.C. TURSIB S.A în zilele de 30.04.2021 – 03.05.2021
În ziua de VINERI 30.04.2021 pe toate traseele se va circula în programele de SÂMBĂTĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Traseul 111: plecări staţia “CIMITIR” la orele: 6:14
Traseul 113: plecări staţia “VALEA AURIE” la orele: 6:32
Traseul 114: plecări staţia “IRMES” la orele: 6:12
Traseul 115: plecări staţia “LIBRA” la orele: 6:22
Traseele 111,113,114,115: Plecări din staţia “MARQUARDT” la orele: 6:46*
Traseul 112: plecări staţia “IRMES” la orele: 6:10, 14:10, 18:10, 22:10
Traseul 116: plecări staţia “VALEA AURIE” la orele: 6:20, 14:20, 18:20, 22:20
Traseul 117: plecări staţia “OBOR” la orele: 6:24, 14:19, 18:19, 22:19
Traseul 118: plecări staţia “CEMA” la orele: 6:05, 14:10, 18:10, 18:40, 22:10
Traseele 112,116,117,118: Plecări din staţia ”S.C. CONTINENTAL” la orele 7:15, 15:15, 18:50 (doar 118), 19:15, 23:15.
În ziua de SÂMBĂTĂ 01.05.2021 se va circula în programele de SÂMBĂTĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Traseul 112: plecări staţia “IRMES” la orele: 6:10
Traseul 116: plecări staţia “VALEA AURIE” la orele: 6:20
Traseul 117: plecări staţia “OBOR” la orele: 6:24
Traseul 118: plecări staţia “CEMA” la orele: 6:05
Traseele 112,116,117,118: Plecări din staţia “S.C. CONTINENTAL” la orele: 7:15, 15:15.
Pe traseele 111, 113, 114, 115, NU se va circula.
În ziua de DUMINICĂ 02.05.2021 se va circula în program de DUMINICĂ, între orele 10:00 – 20:00.
Pe traseele 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117,118 NU se va circula.
În ziua de LUNI 03.05.2021 se va circula în programele de DUMINICĂ, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Traseul 112: plecări staţia “IRMES” la orele: 6:10, 14:10, 18:10, 22:10
Traseul 116: plecări staţia “VALEA AURIE” la orele: 6:20, 14:20, 18:20, 22:20
Traseul 117: plecări staţia “OBOR” la orele: 6:24, 14:19, 18:19, 22:19
Traseul 118: plecări staţia “CEMA” la orele: 6:05, 14:10, 18:10, 18:40, 22:10
Traseele 112,116,117,118: Plecări din staţia “S.C. CONTINENTAL” la orele: 7:15, 15:15, 18:50 (doar 118), 19:15, 23:15.
Pe traseele 111, 113, 114, 115 NU se va circula.
Pe traseul 22 (Sibiu – Păltiniş) se va circula în program normal în toată perioada, cu excepţia zilei de 02.05.2021 când prima plecare va fi la ora: 11:00 din Gară.
Concursul pentru postul de director al Spitalului Județean Sibiu, în impas? Apel la potențialii candidați pentru a-și depune dosarele
Concursul pentru ocuparea postului de director al Spitalului Județean Sibiu duce lipsă de candidați, deocamdată, însă mai sunt trei săptămâni până la data depunerii candidaturilor. Mâine este programată vizita de informare în spital, însă nu există interes din partea medicilor sau economiștilor.
Pe 28 aprilie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu are loc prima etapă din cadrul concursului pentru postul de manager. Postul este în acest moment ocupat temporar de Florin Neag, fost consilier județean și administrator al județului Sibiu, el fiind desemnat în această funcție după ce, pentru o vreme, instituția a fost condusă de un medic militar. Anterior, director al spitalului a fost Liliana Coldea, care a câștigat un concurs similar, fiind singurul candidat înscris la acel moment. Liliana Coldea, care l-a înlocuit pe Cornel Benchea în urmă cu aproape un an, și-a dat demisia la finele anului trecut, în urma unui control al Ministerului Sănătății, în plină pandemie de coronavirus.
Concursul de acum s-a bucurat de o atenție excesivă, atât din partea presei, cât și din partea partidelor politice, care au pus presiune atât pe conducerea spitalului, cât și pe conducerea Consiliului Județean. Numai că această presiune – la care s-a adăugat și scandalul provocat de asistenta care a acuzat practici abuzive ale medicilor din secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) – Covid – a determinat ca potențialii candidați să stea, cel puțin pentru moment, deoparte. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Spitalului Județean, până în acest moment nicio persoană nu și-a exprimat interesul de a participa la vizita de informare, care este programată pe 28 aprilie, în spital. Vizita este destinată candidaților care vor să se familiarizeze cu spitalul înainte de a-și depune propriul proiect de management. Acesta ar trebui să fie finalizat și depus cel mai târziu pe 18 mai, pentru ca pe 2 iunie să poată fi susținut în fața comisiei de concurs.
Săptămâna acesta conducerea SCJUS a făcut apel la potențialii candidați să participe la concurs. „În demersul de organizare a unei activități medicale de calitate, centrată pe pacient și pe nevoile acestuia, pe siguranța tuturor celor care beneficiază de serviciile medicale spitalicești precum și pe siguranța întregului personal, unul dintre cele mai importante aspecte este activitatea de management.” Anterior, și reprezentantul USR în Consiliul de Administrație al spitalului a făcut un apel către cei care vor să participe: „Fac astfel un apel ca cei care se pot implica în managerierea Spitalului Județean să participe cu încredere întrucât de această dată va câștiga profesionalismul și nu culoarea politică”. Afirmația este în măsură să pună iarăși presiune pe potențialii candidați, care ar putea fugi astfel de orice tip de presiune politică, indiferent din ce parte ar putea veni aceasta.
Calendarul concursului de manager al SCJU Sibiu este următorul:
- 28.04, orele 09.00 – 14.00 – cei interesați pot efectua o vizită în cadrul spitalului, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa cu privire la problemele de la fața locului;
- 18.05.2021, orele 08.00 – 15.00– depunerea dosarelor și proiectelor de management;
- 20.05.2021– verificarea dosarelor;
- 02.06.2021 – susținerea proiectului de management de către candidați;
- 08.06.2021 – afișarea rezultatului.
Cei interesați trebuie să fie absolvenți de învățământ superior în unul dintre domenii: medical, economic – financiar sau juridic. De asemenea, trebuie să fie absolvenți de cursuri de perfecționare, agreate de Ministerul Sănătății, în management sau management sanitar sau trebuie să dețină diplomă de master sau doctorat în management sanitar, economic, administrativ, și să aibă o vechime de cel puțin 2 ani pe posturi cu studii superioare. Dosarul de concurs împreună cu proiectul de management se pot depune la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (Bdul Corneliu Coposu, nr.2-4) în data de 18.05.2021, între orele 8 – 15. Până la depunerea dosarului, candidații pot efectua o vizită în cadrul spitalului, în data de 28.04.2021, între orele 9-14. Aceștia vor fi însoțiți de directorul medical care îi va informa asupra problemelor specifice ale secțiilor din cadrul spitalului. În data de 26.05.2021, pe pagina de internet a spitalului se vor publica proiectele de management, iar în perioada 28.05 – 01.06.2021, pe adresa de e-mail [email protected], persoanele interesate pot transmite întrebări referitoare la proiectele de management ale candidaților. Susținerea proiectului se va desfășura în data de 02.06.2021, ora 10. Detaliile privind documentele necesare, calendarul complet al concursului, precum și bibliografia și tematica pentru proiectul de management sunt publicate în Monitorul Oficial, Partea a III-a și pe următoarele pagini web:
- pe site-ul SCJU Sibiu la secțiunea Concursuri;
- pe site-ul CJ Sibiu, la secțiunea Locuri de Muncă;
- pe portalul: posturi.gov.ro.
Municipiul Sibiu se apropie de 3 la mie, rată de incidență COVID. În ATI, a scăzut numărul de pacienți, dar au murit 5 persoane
Nu mai este nicio îndoială privind evoluția favorabilă a cazurilor COVID-19 din județul Sibiu, cifrele anunțate de autorități confirmând tendința de scădere. Cu toate acestea, scăderea ratei de incidență sub pragul de 3 la mie, care se va produce în zilele următoare, nu va aduce deocamdată ridicarea restricțiilor în oraș.
Conform datelor oficiale anunțate astăzi, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 25.545 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 50 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 19.890 de persoane, iar 957 persoane au decedat (5 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 268 de persoane, dintre care pe ATI 33 adulți și 1 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 659 de teste.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,14/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu, rata de incidență a scăzut la un nivel de 3,09 la mie, cu 526 de teste pozitive în 14 zile. De asemenea, în Cisnădie (3,14) și în Șelimbăr (2,46) rata de incidență a scăzut. Singura localitate care rămâne cu un nivle ridicat este Cristian (5,99 la mie), cu 27 de cazuri însumate în 14 zile.
Potrivit legislației privind starea de alertă din România, măsurile specifice scenariilor din localități se iau pentru perioade de 14 zile, astfel că
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 907 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 653 persoane în izolare la domiciliu.
BILANȚ COVID-19 România a coborât sub 10.000 de pacienți internați și are doar 2.000 de cazuri noi
Datele oficiale Covid-19 anunțate de autoritățile din România pentru ultimele 24 de ore arată că situația din spitale se îmbunătățește de la o zi la alta. Astăzi este pentru prima dată în ultimele două luni când numărul de pacienți din secțiile COVID-19 scade sub 10.000, în timp ce persoanele în stare gravă din ATi sunt, la acest moment, puțin peste 1.300, în scădere față de săptămâna anterioară.
Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
979.445 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 20341 43 2,26
2. Arad 23083 40 2,38
3. Argeș 26289 49 1,57
4. Bacău 25502 32 1,28
5. Bihor 28160 93 2,37
6. Bistrița-Năsăud 11490 38 1,67
7. Botoșani 13807 29 0,97
8. Brașov 42586 80 2,11
9. Brăila 12858 29 1,70
10. Buzău 12125 20 1,22
11. Caraș-Severin 10799 34 2,06
12. Călărași 9754 5 1,10
13. Cluj 55790 125 3,15
14. Constanța 41964 52 1,93
15. Covasna 8130 27 2,22
16. Dâmbovița 22015 25 1,03
17. Dolj 25895 50 1,26
18. Galați 26793 52 1,76
19. Giurgiu 10743 9 1,47
20. Gorj 9074 8 0,50
21. Harghita 7868 23 1,31
22. Hunedoara 22273 35 2,14
23. Ialomița 10524 26 1,40
24. Iași 41486 44 1,23
25. Ilfov 44022 28 3,20
26. Maramureș 20045 11 0,57
27. Mehedinți 7999 20 1,16
28. Mureș 23014 46 2,07
29. Neamț 18196 43 1,35
30. Olt 14154 16 1,24
31. Prahova 33631 57 1,96
32. Satu Mare 12746 26 1,12
33. Sălaj 10601 9 1,74
34. Sibiu 25545 50 2,14
35. Suceava 23761 26 0,49
36. Teleorman 13242 46 1,75
37. Timiș 53109 72 2,28
38. Tulcea 8142 14 1,32
39. Vaslui 15635 20 0,76
40. Vâlcea 15916 22 1,64
41. Vrancea 10308 22 1,09
42. Mun. București 178927 340 3,25
43. Cazuri noi nealocate pe județe
1197* 183
TOTAL 1.049.539 2.019
Până astăzi, 27.683 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.04.2021 (10:00) – 27.04.2021 (10:00) au fost raportate 172 decese (89 bărbați și 83 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
159 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.851. Dintre acestea, 1.336 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.291.143 de teste RT-PCR și 863.621 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.971 de teste RT-PCR (12.097 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.874 la cerere) și 10.266 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 53 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 aprilie a.c.
Pe teritoriul României, 32.687 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.004 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.524 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.456 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.443 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.


