Acasă Blog Pagina 3175

30 de zile de arest preventiv pentru hoții de catalizatoare auto

0

Hoții de catalizatoare au fost arestați preventiv. Cei trei bărbați din Roșia care au furat catalizatoare au fost prezentați instanței, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Persoanele în cauză au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. Polițiștii sibieni încearcă să afle dacă cei trei bărbați au fost implicate și în alte furturi similare.

Vă reamintim faptul că polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reușit să prindă în flagrant persoane suspecte că sustrag catalizatoare montate pe autoturisme. În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat în trafic automobilul cu care se deplasau trei bărbați suspecți.

Asupra lor s-au găsit două catalizatoare și două fierăstraie electrice pe care le-au folosit pentru tăierea acestora de pe mașini. Ancheta derulată de polițiști a stabilit că cei trei plecaseră de la locul comiterii a două furturi de catalizatoare de la două autoturisme parcate în zona bulevardului Vasile Milea din Sibiu. Cei trei bărbați au 20, 23 și 36 de ani.

Tânăr reținut dup ce și-a amenințat fosta iubită cu moartea

0

Un tânăr care și-a amenințat fosta iubită că o moară a fost reținut de polițiști. Femeia avea și ordin de protecție emis împotriva tânărului.

Joi, polițiștii din Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Fofeldea, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea unei hotărâri judecătorești.

Polițiștii spun că în urmă cu câteva seri, în timp ce se afla pe strada Principală din localitatea de domiciliu, ar fi urmărit-o și ar fi amenințat-o cu moartea pe fosta concubină, care beneficiază de un ordin de protecție emis împotriva bărbatului de către Judecătoria Agnita.

“În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 25 martie, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

4 incendii stinse de pompieri în ultimele ore

0

Pompierii din Sibiu și Mediaș au stins 4 incendii în ultimele 48 de ore, izbucnite la vegetația uscată, un autoturism, pe malul râului Cibin și ăn Cimitirul Municipal Sibiu.

Joi, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină într-o parcare din Piața Obor din municipiul Sibiu, unde se degaja fum gros de sub capota unui autoturism. La fața locului s-a deplasat prompt un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea începutului de incendiu ce se manifesta la masele plastice, cu degajare de fum dens, din compartimentul motor ca urmare a producerii unui scurtcircuit electric.

Tot joi, pompierii militari sibieni au acționat pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, primul în municipiul Mediaș, in cartierul Moșnei, unde au ars aproximativ două hectare de vegetație uscată și resturi vegetale și al doilea în municipiul Sibiu , pe malul râului Cibin, unde ardeau deșeuri plastice care au luat foc.

Joi seara pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină în cimitirul municipal Sibiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe coroane depuse pe un mormânt. Incendiul a fost observat și sesizat  pe numărul de urgență 112 de către un sibian din Cartierul Arhitecților. Cauza incendiului a fost determinată de lumânări lăsate aprinse nesupravegheate.

A murit Cornelia Catanga. Era bolnavă de COVID

0

Cornelia Catanga a murit. Artista în vârstă de 63 de ani era internată la Spitalul Universitar din Capitală și era bolnavă de COVID-19.

Cornelia Catanga a murit în cursul dimineții de vineri la Spitalul Universitar din București, în urma unui stop cardiorespirator suprapus cu infecția cu SARS-CoV-2. Cântăreața de muzică lăutărească suferise  și în 2019 un stop cardio-respirator și avea montat un stent la inimă.

Anunțul morții Corneliei Catanga a fost făcut de Mara Bănică, pe contul de Facebook: ‘Din păcate, Cornelia Catanga s-a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid a răpus-o, acum o oră, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!’, a scris Mara Bănică pe pagina sa de Facebook.

FOTO: Văruțele, recreate în 2021 la Slimnic și Ruși

0

Recent, Grupul de Inițiativă #Slimnic2021, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat, cu sprijinul administrației locale – Primăria și Consiliu Local Slimnic, au organizat un eveniment menit să recreeze obiceiul Văruțelor în satele Slimnic și Ruși.

La o săptămână după intrarea în Postul Paștelui, tinerii din comuna Slimnic sărbătoresc Sâmbăta Sfântului Toader, prinzându-se veri și văruțe. Organizați în grupuri, tinerii își aleg un pom în care agață colăcei, sau brăduleți cum li se spune în aceasta zonă, iar apoi, prinzându-se de mână, se rotesc în jurul pomului cântând: „ Văruță, văruță, prinde-te cu mine/ și cu Dumnezeu, să nu-ți pară rău/ pân’ la primăvară, când ne prindem iară/ și la anu’ care vine/ să te prinzi iar văr cu mine.” .

La sfârșitul cântecului, tinerii scutură bine pomul de brăduleți, și adună de jos câte un colac, indiferent de apartenența lui. Acest obicei creează o legătură de prietenie, o înrudire sufletească, între cei ce se prind veri și văruțe, pe tot parcursul anului. Apoi, pentru a sărbători acest legământ de prietenie, fiecare grup de tineri se adună la o gazdă primitoare, unde petrec râzând, jucând, și mâncând grâu fiert și „brăduleții” căzuți din pom. Readucerea la viață a obiceiurilor este o direcție a programului #Slimnic 2021- Sat European de Tineret, ce își propune pentru acest an documentarea și recreerea a patru mari obiceiuri din această zonă: Văruțele, Sânzienele, Armindenii și Colindatul.

„Pentru a face acest lucru, am început să discutăm cu bătrânii din comună, filmând totul sub forma unor mini-interviuri. Alături de echipa din care mai fac parte sora mea, Anamaria Panțiru, Livia Șoroștinean și Mira Bogdan -profesor la școala din sat, vom documenta tot ce ține de aceste obiceiuri, de la pregătirile ce se făceau în prealabil pentru ele, până la sărbătorirea propriu-zisă. Astfel, la finalul anului vom avea un documentar în toată puterea cuvântului, că o mărturie în plus pentru frumusețea tradițiilor și obiceiurilor din această comună”, a spus Larisa Panțiru, în vârstă de 15 ani, membru al Grupul de Inițiativă #Slimnic2021.

Vom avea sau nu concerte în 2021? Ce spune Asociaţia Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale

0

Reprezentanţii ai industriei culturale, ospitalităţii, artişti independenţi şi lucrători din industria spectacolelor solicită autorităţilor un plan de măsuri care să ofere predictibilitate şi care să ajute la redeschiderea tuturor sectoarelor afectate de pandemie.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale transmis AGERPRES, reprezentanţii industriilor „au cerut imperativ”, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate joi, patru măsuri – un plan de redresare care să aducă predictibilitate şi coerenţă; organizarea urgentă a unui grup de lucru interministerial care să lucreze la acesta; organizarea unui grup decizional condus de premierul Florin Cîţu care să poată aviza cu rapiditate măsurile propuse; măsuri compensatorii pentru pierderile suferite.

„Am venit cu o abordare constructivă şi să tragem un semnal de alarmă. Avem soluţii şi măsuri, dar avem nevoie de asumare. Cu siguranţă a fost un an greu pentru toată lumea, cu toate acestea sunt anumite categorii care sunt efectiv restricţionate de la drepturi fundamentale, care sunt blocate fără alternativă şi fără dialog. (…) Sectorul cultural a fost primul închis şi suferă în continuare, alături de milioane de oameni care se bucură de ceea ce oferă sectorul nostru. În spate sunt sute de angajaţi, sute de milioane de lei atrase în economia noastră de acest sector. Toate ţările europene au venit cu măsuri de compensare pe zona culturală. Este foarte important să jucăm după aceleaşi reguli şi să ne bazăm deciziile pe soluţii ştiinţifice: teste rapide la intrare, adeverinţă de vaccinare, adeverinţă de anticorpi. Avem nevoie doar de decizii”, a afirmat Bogdan Buta, reprezentant UNTOLD.

„Am respectat regulile ce ni s-au impus, fără a primi nimic în schimb. Este momentul ca autorităţile să răspundă cu acelaşi respect: să prezinte o strategie care să ne permită să ne setăm obiectivele pentru următoarele luni şi să adopte măsuri compensatorii pentru toate pierderile pe care le-am suferit în urma restricţiilor impuse şi pe care le vom duce cu noi ani buni de acum înainte”, a spus şi reprezentantul Electric Castle, Mihai Păun.

Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, precizat că, deşi acest festival are o formulă de organizare şi un specific care teoretic îi va permite să aibă loc în vară, precum în 2020, este alături de toţi colegii din sectorul de evenimente, din HORECA, profund afectaţi de criză, „de lipsa unor scenarii concrete prin care să li se permită reluarea activităţii, în condiţii de siguranţă”. „Lipseşte încrederea în toţi aceşti oameni care nu sunt defel ageamii sau heirupişti”, a susţinut el.

În cadrul conferinţei de presă a intervenit şi Steven Kruijff de la GOODLIFE, una dintre cele mai mari companii de producţie de evenimente şi festivaluri din lume, care a organizat cel mai recent eveniment de tip test în Germania. El a prezentat o parte din concluziile la care s-a ajuns: „În urma testelor făcute, cu măsurile de siguranţă luate, de tip testare rapidă, dovadă vaccin şi dovadă anticorpi a reieşit faptul că oamenii sunt mai în siguranţă la un festival decât dacă s-ar duce la un supermarket local”.

Dragoş Banu (Patronatul PaCTE) şi Bogdan Nedelcu (Asociaţia ALIS) au informat că deja 30% dintre cei care lucrau în acest domeniu s-au reprofilat, iar restul se află într-o situaţie financiară extrem de gravă.

Artiştii independenţi şi operatorii culturali susţin că le este îngrădit dreptul fundamental de a munci, fără a fi în vreun fel compensaţi pentru pierderile suferite în ultimul an.

Potrivit lui Ştefan Teişanu de la Centrul Cultural Clujean, deşi industriile culturale contribuie anual cu până la 3% din PIB-ul ţării, nu au primit până acum sprijin de la Guvern în această criză.

„Guvernul solicită sprijinul nostru, al artiştilor, în diverse campanii sociale, civile, când trebuie trimis un mesaj. Acum pe noi cine ne ajută, pe artişti? Compensaţiile sunt cele mai importante, apoi ne trebuie un plan de relansare. Fără acestea, singurul lucru pe care îl vor mai putea să-l facă muzicienii va fi să cânte prohodul unei industrii. Toţi colegii mei de la această masă reprezintă activităţi realizate la cel mai înalt grad de profesionalism. În lipsa unui plan urgent de relansare, ne vom transforma cu toţii într-un circ de amatori”, a afirmat Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie. (AGERPRES)

Restricții noi în weekend, aprobate pentru localitățile cu rata incidenței COVID de peste 4 la mie

Guvernul a aprobat noile restricții, propuse în Comitetul pentru Situații de Urgență, care au ca scop limitarea răspândirii COVID. Este vorba despre interdicția de circulație după ora 20.00, în weekend, și închiderea magazinelor mai devreme în localitățile cu o rată a incidenței de peste 4 la mie.

Magazinele vor fi închise în zilele de vineri, sâmbătă și duminică începând cu ora 18.00, iar circulația va fi interzisă după ora 20.00 în aceste zile, cu excepția celor care merg la serviciu sau se află într-una din situațiile prevăzute de lege. Reprezentanții guvernului au anunțat că măsurile vor fi instituite permanent în localitățile în care incidența cumulată va fi de peste 7,5 la 1000 de locuitori.

Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Florin Cîțu împreună cu secretarul de stat Raed Arafat.

Referitor la măsurile ce vor fi luate de Paștele Catolic, șeful DSU a precizat că circulația va fi permisă până la ora 2.00 noaptea. Pentru Paștele Ortodox nu a fost specificat în hotărâre niciun program, deoarece perioada de aplicare a măsurilor nu acoperă data de 2 mai. Pentru acea eprioadă va fi emisă o nouă hotărâre de guvern.

Circulația în afara localității nu va fi restricționată, iar declarația pe propria răspundere în localitate este necesară numai pentru după ora 20, dar nu în jurul casei.

La o incidență de peste 4 la mie, în zilele de weekend (vineri, sâmbătă, duminică), circulația e permisă până la ora 20, iar operatorii economicii pot rămâne deschiși până la ora 18.

La o incidență de peste 7,5 la mie, circulația persoanelor este permisă doar până la ora 20 toată săptămâna, iar operatorii economicii rămân deschiși până la 18 la fel, toată săptămâna.

Pentru sâmbătă și duminică (27 și 28 martie ), măsura va fi extinsă până la ora 22 pentru persoanele care vor participa la serviciile religioase ale Sărbătorii Pesah.

Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie, se va permite circulația în afara gospodăriei între 20 până la 2, pentru slujbele Paștelui Catolic.

Operatorii economici cu activitatea de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidența depășește 4 la mie și se va relua când incidența scade sub 3,5 la mie.

O altă hotărâre anunțată este scoaterea Marii Britanii de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, astfel că nu se mai impune măsura carantinei la intrarea în România.

ULTIMA ORĂ Aeroportul Sibiu va avea zbor direct spre Grecia

Aeroportul Sibiu a anunțat că va avea o nouă cursă aeriană operată de Ryanair, cu destinația Corfu, Grecia.

Compania aeriană Ryanair anunță o nouă rută de la Aeroportul Internațional Sibiu spre o destinaţia externă de vacanţă, respectiv Corfu – Grecia. Zborurile vor fi disponibile începând cu luna iulie 2021 în zilele de: marți și sâmbătă, respectiv 2 (două) frecvențe săptămânale.

Lansarea acestei rute vine în întâmpinarea cererii susţinute a comunității deservite pentru destinaţii de vacanţă și răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic turistic, oferind opțiuni atractive de călătorie.

Această nouă destinație se adaugă celor două rute deja anunțate de către noul partener al aeroportului sibian, Ryanair, spre două destinații din Italia, respectiv Veneția Treviso și Bologna.

Conform autorităților elene, Grecia este pregătită să deschidă sezonul turistic 2021 începând cu data de 14 mai 2021, cu respectarea tuturor condiţiilor și măsurilor care se impun pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

Ryanair este cel de-al șaselea operator aerian care alege să își dezvolte operațiunile la Aeroportul Internațional Sibiu, recunoscând potențialul regiunii într-o perioadă în care industria aviatică este greu încercată de efectele pandemiei COVID-19.

„Suntem încântați să extindem oferta noastră de rute de la aeroportul din Sibiu adresate pasagerilor din România cu această nouă rută spre Corfu, care se va fi lansată în iulie ca parte din programul de operațiuni pentru sezonul de vară 2021. Pentru a sărbători, lansăm o ofertă de vânzare de locuri cu tarife disponibile de la 99,00 RON pentru călătorii efectuate până la sfârșitul lunii octombrie 2021, care trebuie rezervată până la miezul nopții sâmbătă, 27 martie 2021, exclusiv pe site-ul Ryanair.com/RO. În contextul în care restricțiile Covid se modifică în mod regulat, clienții pot rezerva zboruri pentru o vacanță binemeritată, aceștia având posibilitatea să amâne sau să schimbe datele călătoriei, de până la două ori cu o taxă de schimbare zero până la sfârșitul lunii octombrie 2021.” a declarat Olga Pawlonka, Ryanair’s Sales & Marketing Manager for CEE.

„Anul 2021 a început cu multe vești bune din partea aeroportului sibian, în ceea ce privește noi rute spre destinații intens solicitate. Azi nu face excepție și ne oferă zboruri spre insula Corfu, în Grecia. Diversificarea segmentului de trafic în scop turistic, nu doar la nivelul aeroportului sibian, ne oferă o doză de optimism în contextul actual.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

„În ciuda pandemiei și a impactului pe care îl are asupra industriei aeronautice, anunțul operării celei de-a treia destinații a companiei aeriene Ryanair de la Aeroportul Internațional Sibiu, o destinație de vacanță de această dată, contribuie la readucerea unor aparențe de normalitate. Sperăm că în curând toți pasagerii vor avea din nou ocazia să profite la maximum de toate serviciile oferite de aeroportul sibian.”, a declarat Marius Ioan GÎRDEA, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.

Rețele noi de canalizare, gaze naturale, trotuare și arteră reabilitată pe Iacob Pisso

0

Peste doar câteva luni, investiția de pe strada Iacob Pisso din Mediaș va fi finalizată. De câteva zile au reînceput lucrările la respectiva arteră, o investiție complexă care vizează modernizări ale rețelelor de canalizare și gaze naturale, realizarea de locuri de parcare, precum și modernizarea rețelor de trotuare și a străzii.

în acest moment moment s-a intervenit pentru modernizarea rețelelor de gaze naturale și a canalizării pluviale, în perioada următoare se va lucra la refacerea sistemului rutier, trotuarelor și parcărilor, până în vara acestui an urmând ca investiția să fie finalizată. Valoarea totală a investiției de pe strada Iacob Pisso se ridică la suma de aproximativ 640.000 de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul local al Mediașului.

„Odată ce condițiile meteo ne-au permis, am reluat lucrările și pe strada Iacob Pisso. Dacă anul trecut am efectuat lucrări de modernizare a canalizării pluviale și a rețelelor de gaz, în acest an vom interveni cu siguranță la refacerea sistemului rutier și nu în ultimul rând, la amenajarea parcărilor și trotuarelor. Apreciez că lucrarea va fi finalizată în vara acestui an. Nu pot decât să îmi cer scuze pentru disconfortul creat, dar sunt convins că în marea lor majoritate oamenii înțeleg că astfel de lucrări majore nu se pot realiza altfel”, a spus Gheorghe Roman, edilul Mediașului.

Parcare privată supraetajată, cu 200 de locuri, în zona Dioda, aprobată de consilierii locali

Consilierii sibieni au aprobat Planul Urbanistic în detaliu pentru prima parcare privată supraetajată din Sibiu, ce va fi construită în zona Dioda.

O parcare cu două etaje și un subsol, având în total 200 de locuri, va fi construită pe o suprafață de 1948 de metri pătrați, situată între blocuri, în zona Dioda. Terenul este și în prezent parcare și a găzduit pe o porțiune din suprafață o centrală termică, demolată între timp.

Proiectul, care are S+P+1E+R se află în acest moment în faza de elaborare PUD, acesta fiind supus aprobării în Consiliul Local, urmând să treacă la etapa autorizației de construire. Proprietarul terenului și cel care va construi parcarea este Păltiniș Imob SRL, companie ce aparține familiei Carabulea. Destinația parcării este una publică, așa cum reiese din documentație: „imobil parcaj colectiv multietajat destinat locuitorilor”.

Potrivit hotărârii aprobate de consilieri, în baza raportului realizat de Serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din Primăria Sibiu, indicatorii urbanistici aprobați sunt POT de 47% și CUT de maxim 2,34. Înălțimea va avea maxim două niveluri superioare plus un etaj retras, cu o înălțime liberă de 2,25 metri. Clădirea va avea cea mai mică distanță față de o clădire de 12,32 metri (față de blocul 25), restul distanțelor fiind mai mari. Accesul în parcare va fi făcut pe două accese la nivelul parterului.

Cum vor fi cheltuiți banii Mediașului în 2021: Cofinanțări ale proiectelor europene și continuarea investițiilor din anii anteriori

0

134 de milioane de lei. Este bugetul Mediașului pentru anul în curs, din sumele colectate la bugetul local urmând să fie asigurate cotele de cofinanțare pentru unele proiecte.

Reprezentanții administrației locale medieșene au creionat, în mare, bugetul de venituri și cheltuieli și au stabilit care sunt principalele priorități pentru 2021. Peste 134 de milioane de lei vor fi la dispoziția administrației locale din oraș, cu aproximativ 11 milioane mai mult față de anul trecut, iar printre priorități se numără continuarea investițiilor demarate anul trecut, dar și începerea lucrărilor pe fonduri europene și guvernamentale în cadrul proiectelor câștigate de Primăria Mediaș. De asemenea, în perioada imediat următoare bugetul pe anul în curs va fi supus unei dezbateri publice și va fi votat până la jumătatea lunii aprilie.

„Am postat spre dezbatere pe site-ul Primăriei Municipiului Mediaș propunerea pentru proiectul de buget pentru anul 2021. În cadrul bugetului sunt alocate fonduri pentru continuarea programelor sociale și aici mă refer inclusiv la transportul gratuit al persoanelor vârstnice și al elevilor. De asemenea, am alocat fonduri pentru o bună funcționare a tuturor societăților la care Consiliul Local este acționar, sunt fonduri alocate pentru continuarea investițiilor din anii anteriori și sigur, un aspect extrem de important este acela că începând din acest an, după o muncă în echipă de aproximativ 3 ani de zile, vom începe lucrările pe fonduri europene, lucrări care au o valoare de aproximativ 124 de milioane de lei. Votul pentru bugetul pe anul 2021 îl vor da consilierii locali în jurul datei de 12 aprilie”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Noua hartă interactivă a centrelor de vaccinare din Sibiu afișează tipurile de vaccin în timp real

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), împreună cu Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), a implementat pe harta situației privind centrele de vaccinare din România prezentarea tipurilor de vaccin administrate. În acest fel, sibienii pot vedea în timp real nu doar locurile disponibile și numărul de persoane programate, dar și tipul de vaccin care este adminsitrat în fiecare centru.

Harta interactivă a centrelor pe tipuri de vaccin este disponibilă pe site-ul platformei de vaccinare la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/.

„Harta este interactivă şi fiecare utilizator poate filtra afişarea centrelor pe judeţe sau pe numărul locurilor disponibile. De asemenea, sunt afişate statistici privind numărul total al persoanelor înscrise pe listele de aşteptare pentru fiecare dintre cele trei vaccinuri produse de companiile farmaceutice: Pfizer BioNTech, Moderna şi Oxford AstraZeneca”, precizează CNCAV.

De asemenea, sistemul permite afișarea hărții cu situația listelor de așteptare pe județe. La momentul redactării, în județul Sibiu erau înregistrate peste 25.000 de persoane pe listele de așteptare.