Acasă Blog Pagina 3180

Coronavirus: Copiii cu vârste sub 10 ani produc mai mulţi anticorpi împotriva COVID-19 (studiu)

0

Copiii cu vârste mai mici de 10 ani prezintă niveluri de anticorpi mai mari după infectarea cu noul coronavirus în comparaţie cu adolescenţii şi cu adulţii, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP.

Acest studiu, realizat de Weill Cornell Medicine şi publicat în revista ştiinţifică JAMA (Journal of the American Medical Association), ar putea să răspundă, parţial, la o întrebare care este în continuare studiată intens de către cercetători: De ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice de COVID-19?

Anticorpii sunt sintetizaţi pe cale naturală de organism în prezenţa unui virus, cu scopul de a lupta împotriva acestuia şi de a îl elimina.

Oamenii de ştiinţă au analizat peste 31.000 de teste serologice (pentru a măsura prezenţa anticorpilor în sânge) realizate la New York între lunile aprilie şi august din 2020. Ei s-au concentrat asupra acelora care s-au dovedit pozitive şi care indicau astfel o infecţie precedentă cu COVID-19.

Conform rezultatelor, copiii cu vârste cuprinse între un an şi 10 ani au dezvoltat un nivel mediu de anticorpi IgG (Imunoglobulina G, clasa de anticorpi cel mai frecvent prezentă în sânge) „semnificativ mai ridicat” decât la adulţi.

De altfel, cele mai scăzute niveluri de anticorpi IgG au fost observate la tinerii adulţi din categoria de vârstă 19-30 de ani, apoi ele cresc odată cu vârsta, din motive „care rămân deocamdată neclare”, potrivit autorilor studiului.

Analize mai amănunţite au fost realizate pe un număr mai mic de eşantioane sangvine prelevate de la copii, adolescenţi şi tineri adulţi, pentru a îi ajuta pe cercetători să compare mai bine răspunsul imunitar între aceste categorii de vârstă.

Nivelul mediu de anticorpi IgG s-a dovedit a fi de două ori mai mare la copiii din grupa de vârstă 1-10 ani decât în rândul adolescenţilor (11-18 ani), care, la rândul lor, prezentau un nivel de două ori mai ridicat de anticorpi decât tinerii adulţii (19-24 ani).

„Rezultatele noastre sugerează că diferenţele de manifestări clinice ale maladiei COVID-19 la pacienţii minori, comparate cu cele observate la pacienţii adulţi, ar putea să se datoreze, parţial, unui răspuns imunitar legat de vârstă”, au explicat autorii cercetării.

„Datele noastre ar putea să explice parţial nivelul global mai redus al simptomelor şi al cazurilor severe ale bolii în rândul copiilor infectaţi”, au adăugat ei.

Un alt aspect remarcat: testele serologice s-au dovedit pozitive pentru un procent similar de copii, de adolescenţi şi de adulţi. Acest aspect sugerează că micii pacienţi, deşi suferă mai puţin din cauza acestei boli, „ar putea să reprezinte un important rezervor de transmitere” pentru maladia COVID-19, notează autorii studiului.

Luna trecută, un studiu apărut în revista Nature a sugerat că micii pacienţi se apără mai bine împotriva noului coronavirus graţie unui mai bun răspuns imunitar înnăscut, care intervine în prima linie de luptă cu infecţiile şi care acţionează înaintea imunităţii dobândite (din care rezultă anticorpii). (AGERPRES)

Cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe Richter, produs în România

0

Un nou cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe Richter s-a produs, marți dimineața, în județul Buzău.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut loc la o adâncime de 124 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 56 km sud-est de Braşov, 59 km nord de Ploieşti şi 114 km nord de Bucureşti.

De la începutul lunii martie, în România au avut loc 21 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,1 pe scara Richter.

Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti. (AGERPRES)

Coronavirus: Germania înăspreşte restricţiile pentru perioada Paştelui catolic şi protestant

0

Majoritatea magazinelor vor fi închise şi serviciile religioase anulate în weekendul de Paştele catolic şi protestant, între 1 şi 5 aprilie, în cadrul unei perioade de restricţii înăsprite pentru a opri creşterea numărului infecţii cu COVID-19, a anunţat marţi cancelarul german, Angela Merkel, notează AFP.

Adunările, ca şi mesele în aer liber, vor fi interzise în perioada 1-5 aprilie. Numai magazinele alimentare vor putea deschide pe 3 aprilie. Pe de altă parte, multe restricţii în vigoare de la sfârşitul lui 2020, precum limitarea reuniunilor private, închiderea facilităţilor culturale şi de agrement, au fost prelungite până la 18 aprilie, a anunţat, de asemenea, Angela Merkel.

„Situaţia este gravă. Numărul de cazuri creşte exponenţial, iar paturile de la terapie intensivă se umplu din nou”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă după aproape 12 ore de negocieri cu landurile federale.

Ea a descris o „creştere exponenţială” a pandemiei, provocată de mutaţia britanică. Germania se confruntă cu o „nouă pandemie, clar mai letală, clar mai infecţioasă şi contagioasă mai mult timp”, a avertizat ea. În schimb, a fost exclusă ipoteza unui lockdown local, precum şi închiderea şcolilor. Cursurile au fost deja întrerupte din decembrie până în februarie şi mulţi elevi încă nu s-au întors la scoală sau frecventează cursurile doar o zi sau două pe săptămână.

Guvernul federal şi landurile se bazează pe intensificarea campaniei de vaccinare, care întâmpină dificultăţi pentru a atinge ritmul dorit. „Suntem într-o cursă pentru vaccinare, care trebuie să fie efectivă cât mai repede posibil”, a avertizat cancelarul german. Rata de incidenţă a atins luni 107,3 cazuri la 100.000 de persoane, cu peste 7.700 de cazuri noi şi 50 de decese raportate. (AGERPRES)

Adrian Zidaru, 24 de ani în slujba arbitrajului românesc

0

În anul 1996, Adrian Zidaru începea drumul său în boxul românesc, pe partea de arbitraj. De atunci, au avut loc schimbări majore în cadrul Federației Române de Box și au avut loc schimbări mari din punct de vedere al arbitrajului pe plan internațional, însă un lucru a rămas același: Adrian Zidaru cooptat în Colegiul Central al Arbitrilor.

La începutul acestei luni a avut loc la Sibiu regionalizarea la box, iar din punct de vedere al arbitrajului, Adrian Zidaru a fost ales președintele arbitrilor pe zona centrală. El va fi responsabil pe partea de arbitraj în județele Sibiu, Alba Iulia, Brașov, Covasna, Harghita și Târgu Mureș. ”Dorim ca în viitor toți iubitorii boxului să frecventeze cursurile de arbitrii ce vor începe în luna mai la Sibiu. Împreună cu domnul Emil Bihorean vreau să aducem cât mai multe competiții aici la Sibiu și încetul cu încetul să aducem boxul sibian la nivelul la care era odată pe vremea fraților Negrea, Ilie Carpulea, Emil Bihorean și Gheorghe Niță”, a declarat Adrian Zidaru.

Adrian Zidaru este un arbitru de 2 stele care poate arbitra pe lângă întrecerile naționale la Campionatul European și Mondial, iar la anul aspiră să ajungă la 3 stele pentru a putea fi prezent în viitor la Jocurile Olimpice. În 2021, arbitrul nostru va participa alături de lotul național de seniori Elite, coordonat de Dorel Simion, la un turneu de pregătire în Olanda. Apoi, în vară el este propus pentru Campionatul European de juniori. ”Adrian Zidaru este născut din familie de boxeri, tatăl a fost arbitru, iar unchiul Ilie Carculea a fost un boxer foarte bun. Adrian este un băiat serios care a progresat de la an la an la competiții”, a declarat antrenorul de la CSM Sibiu, Emil Bihorean.

Simularea examenului de bacalaureat continuă cu proba obligatorie a profilului

0

Simularea examenului naţional de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a continuă, marţi, cu proba obligatorie a profilului – proba E.c).

Pe 24 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d), iar pe 25 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română.

Pe 30 martie va avea loc simularea la Matematică, iar ziua următoare – proba la Limba şi literatura maternă.

Elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ la care învaţă din afara localităţii carantinate pentru a participa la simularea examenelor naţionale, potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Având în vedere faptul că în perioada 22 – 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de bacalaureat, vă menţionăm faptul că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate”, se arată în document. (AGERPRES)

FOTO: Ziua Mondială a Apei, marcată și în Mediaș

0

Compania „Apa Târnavei Mari” a sărbătorit anul acesta Ziua Mondială a Apei – 22 martie, prin organizarea mai multor  evenimente grupate sub titulatura „Prețuiește Apa”.

Pentru celebrarea apei în acest an, United Nations Water (UN-Water) a propus sloganul „Valuing water” / „Prețuiește Apa”. Ținând cont de tema propusă, dar și de condițiile de pandemie, care au limitat în organizarea unor evenimente la care să fie invitați la Stația de Tratare, Stația de Epurare sau la sediul companiei medieșene, anul acesta a fost încheiat un parteneriat educațional cu Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din Mediaș, pentru derularea unui proiect intitulat „Prețuiește apa”.

Prin acest parteneriat a fost lansată o temă de lucru pentru un număr de 8 elevi pasionați de desen, din clasele a VI-a și a VIII-a, coordonați de profesorul Sorin Pănăzan. Aceștia au realizat desene sub tematica „Ziua Mondială a Apei în forme și culori”, urmând ca desenele să fie expuse la sediul societății medieșene, dar și promovate în mediul online, prin intermediul paginii de Facebook a societății. O altă componentă a parteneriatului cu Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din Mediaș a implicat o dezbatere, care prin intermediul unei platforme online a reușit să conecteze elevii din clasa a VI-a B, coordonați de profesorul Luciana Tița, cu reprezentanții Operatorului Regional, pentru o discuție cu tema „Apa noastră – Cum ajunge apa în casele noastre și cum își continuă drumul înapoi, în natură”.  

Ultima componentă a proiectului are în vedere realizarea în săptămâna de după Ziua Mondială a Apei a unor materiale care vor fi prezentate de elevii din clasa a VI-a B, la clasă.  Toți participanții la proiectul derulat în parteneriat de către Operatorul Regional și Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din Mediaș au fost răsplătiți cu diferite premii și diplome de „Prieten al Apei”.

„Ziua Mondială a Apei reprezintă un bun prilej pentru societatea noastră să aducă în discuție o serie de aspecte legate de protejarea surselor de apă, importanța apei în viețile noastre, protejarea mediului înconjurător, precum și despre voluntariat și ecologie. Chiar dacă situația actuală nu ne-a permis derularea unor acțiuni față în față, sau organizarea unor vizite la amplasamentele noastre, am reușit să ne conectăm și să derulăm un proiect interesant prin intermediul mijloacelor de comunicare online. Copiii au realizat niște desene deosebite și suntem bucuroși să le afișăm la sediul companiei noastre. De asemenea, dezbaterea online a fost un succes. Le mulțumim și pe această cale partenerilor noștri de la Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din Mediaș, atât elevilor implicați cât și cadrelor didactice și sperăm ca anul viitor să ne întâlnim cu prilejul unor vizite fie la sediul companiei, fie la Stația de tratare a Apei sau Stația de Epurare”, a declarat Ioan Munteanu, Directorul general al companiei Apa Târnavei Mari.

Comunicat de presă privind demararea implementării proiectului

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI

„Dezvoltarea activității de lucrări de pregătire a terenului BIT DAR CONS S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”

BIT DAR CONS SRL, cu sediul în România, Municipiul Sibiu, Str. Oncești, nr. 1, județul Sibiu, derulează în perioada 01.06.2019 – 31.10.2021, proiectul „Dezvoltarea activității de lucrări de pregătire a terenului BIT DAR CONS S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”, cod SMIS 132174, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 6416/18.12.2020 încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 –Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Cod apel proiecte POR/604/2/1 –Microintreprinderi.

Titlu proiect: „Dezvoltarea activității de lucrări de pregătire a terenului BIT DAR CONS S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”

Beneficiar proiect: BIT DAR CONS SRL

Program de finantare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020

Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Valoarea totală a proiectului este de 1.479.763,02 lei, din care

Asistența financiară nerambursabilă este de 950.301,46 lei.

Cod SMIS: 132174

Obiectivul general al proiectului de investiții este reprezentat de dezvoltarea unei activități inovative a societății BIT DAR CONS S.R.L. care să asigure creșterea competitivității economice a acesteia, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Date de contact beneficiar:   (România, Municipiul Sibiu, Str.Oncești, nr. 1, județul Sibiu, telefon 0753082092, fax -, poștă electronică [email protected])

Stații de benzină cu încărcare pentru mașini electrice, pe autostrăzile A1 și A2. Cea mai apropiată de Sibiu, în zona Cristian

CNAIR a semnat contractele de concesiune cu cele două companii, Rompetrol şi MOL, care au câștigat licitațiile pentru stații de carburanți pe autostrăzile A1 și A2. Stațiile vor avea și unități de încărcare a mașinilor electrice. Una dintre stații se află în județul Sibiu, iar alte două, pe traseul Sibiu – Sebeș.

Pe porțiunea de autostradă care se află în județul Sibiu va fi construită o stație de carburanți care va avea și stație de încărcare a bateriei pentru vehicule electrice. Stația face parte din loturile pentru care CNAIR a semnat contractele de concesiune care urmăresc utilarea, dotarea, operarea și întreținerea spațiile pentru servicii licitate. În apropiere de Sibiu, au fost atribuite trei spații, pe sectorul Sibiu – Sebeș. Cel mai apropiat de oraș este spațiul de servicii din dreptul localității Cristian, unde astăzi se află o stație temporară a Petrom, ce va fi înlocuită de o stație ROMPETROL. O a doua stație care va permite și încărcarea mașinii cu energie electrică este cea de la km 297, aflată în dreptul localității Cut, în județul Alba (după ieșirea spre Cunța). Pe locul pe care astăzi este doar parcare și toaletă se va construi o stație MOL. A treia stație pe tronsonul de autostradă până la Orăștie este cea de la km 316, după Sebeș, în direcția Orăștie, unde în prezent este tot o benzinărie Petrom. Aceasta va fi înlocuită de o benzinărie MOL.

Cele mai multe spații de servicii, opt, se află pe tronsonul Deva – Arad. O singură stație a fost concesionată pe A2 (în sectorul Medgidia – Constanța) și una pe A1 București – Pitești.

Potrivit CNAIR, sumele ce vor fi plătite de companii sunt următoarele: Rompetrol –  la km 558+380, autostrada A1 Nădlac – Arad, valoarea minimă a redevenţei anuale este de 10,922 milioane de lei, la km 530+536, autostrada A1 Arad – Timişoara (8,813 milioane de lei); km 500+596, autostrada A1 Timişoara – Lugoj (3,936 milioane de lei); km 481+646, autostrada A1 Timişoara – Lugoj (5,671 milioane de lei); km 340+500, autostrada A1, VO Deva (6,396 milioane de lei); km 260+160, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (8,266 milioane de lei).

MOL România va amenaja spaţiile de la km 446+890, autostrada A1 Lugoj – Deva (2,442 milioane de lei); km 428+310, autostrada A1 Lugoj – Deva (2,442 milioane de lei); km 389+710, autostrada A1 Lugoj – Deva (3,767 milioane de lei), km 316+560, dreapta şi km 316+360, stânga, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (2,557 milioane de lei); km 297+900, stânga şi km 297+000, dreapta, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (3,224 milioane de lei); km 110+100, autostrada A1, tronson Bucureşti – Piteşti (4,113 milioane de lei); km 186+090, stânga şi km 186+580, dreapta autostrada A2 Medgidia – Constanţa (4,775 milioane de lei).

Durata contractelor de concesiune este de 20 ani.

Potrivit clauzelor contractuale, dotările minime obligatorii pe care concesionarul trebuie să le proiecteze, să le construiască, să le opereze şi întreţină, sunt: parcare, toalete publice, staţie distribuţie carburant, inclusiv staţie reîncărcare vehicule electrice, spaţiu comercial, snack bar.

Concesionarul are dreptul de a executa şi alte dotări suplimentare (restaurant, motel, parcare securizată etc) faţă de cele minime impuse obligatoriu prin caietul de sarcini.

Întreruperi de curent electric în Sibiu și Cristian

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 24 MARTIE
· între orele 9-11 SIBIU, strada: GRAULUI, BL. NEFAMILISTI.
· între orele 8-12 în CRISTIAN, strazile: IV; V; VI; VII; XVIII –partial; IX; X; XI; XII; XIII; XVI; XVII; XIX.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Creștere a cazurilor COVID în Sibiu, pe weekend, și pe întreaga săptămână

Sibiul a raportat aproape 100 de cazuri și pentru ziua de duminică (raportate azi, 22 martie) iar numărul de pacienți din spitalele COVID-19 din județ a crescut alarmant. Locurile din secțiile ATI sunt împinse la maxim, cu 40 de persoane în stare gravă.

Autoritățile din județul Sibiu au anunțat că în ultimele 24 de ore au fost testate pozitiv 96 de persoane, după ce cu o zi înainte fuseseră anunțate 131 de persoane infectate. În total, 227 de sibieni depistați doar în ultimele două zile de weekend, un record pentru mai multe de trei luni.
Cu o săptămână în urmă, în județul Sibiu erau raportate 63 de persoane infectate pentru ziua de sâmbătă și 106 persoane în ziua de duminică, cu un total de 169 de cazuri noi în cele două zile. Creșterea față de săptămâna anterioară este de 58 de persoane, doar pentru zilele de weekend, însă pe întreaga săptămână s-a înregistrat o creștere de 68 de cazuri, de la 736 (9 – 15 martie), la 804 cazuri (16 – 22 martie).
Ca urmare a acestei evoluții, rata de incidență pe întreg județul a crescut 2,92 la mie, la un pas de 3 la mie, iar în munipiul Sibiu rata incindenței cumulate e urcat la 4,49. În Cisnădie și Tilișca, rata este chiar mai mare, de 5,4 și, respectiv, 6,89 la mia de locuitori.
În total, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 22148 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 96 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 16027 de persoane, iar 794 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv.
În dimineața acestei zile, în spitalele COVID-19 din județ erau internate un număr de 321 de persoane, dintre care pe ATI 38 adulți și 2 minori. Cei doi copii au vârste mici, aproximativ 3 ani, însă se află într-o stare stabilă, după cum au anunțat medicii.
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 218 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1320 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1116 persoane în izolare la domiciliu.

Bilanț COVID-19: Peste 8000 de cazuri COVID-19 în cele două zile de weekend, un nivel care nu a mai fost depășit din decembrie

Numărul persoanelor infectate cu SARS-COVD-2 în ultimele 24 de ore a fost de peste 3.700, în creștere față de săptămâna trecută, când erau înregistrate 2972 de persoane. În total, în cele două zile de weekend, au fost testate pozitiv 8010 persoane, cu peste 300 de cazuri în plus față de duminica trecută.

Bilanț COVID-19: Peste 8000 de cazuri COVID-19 în cele două zile de weekend, un nivel care nu a mai fost depășit din decembrie
Numărul persoanelor infectate cu SARS-COVD-2 în ultimele 24 de ore a fost de peste 3.700, în creștere față de săptămâna trecută, când erau înregistrate 2972 de persoane. În total, în total, în cele două zile de weekend, au fost testate pozitiv 8010 persoane, cu peste 300 de cazuri în plus față de duminica trecută.
Cazurile de infectare cu virusul SARS-COV-2 continuă să se înmulțească, ultimul weekend fiind unul record pentru acest an. Cele două zile au adus 4267 sâmbătă și 3743 duminică (față de 4.383 sâmbătă și 2.972 duminică în weekendul anterior), astfel că România a trecut de pragul de 8.000 de cazuri în weekend, pentru prima dată din weekendul 6 – 7 decembrie.
În același timp, se cconstată o scădere a numărului de decese, în ultimele 3 zile, cu doar 60 de persoane care și-au pierdut viața din rândul pacienților Covid-19 duminică, după ce pentru ziua de sâmbătă fuseseră raportate 76 de decese.
În ATI, s-a ajuns la un nou record, 1339 de persoane în stare gravă, la nivelul spitalelor din țară.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 22 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 900.858 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 808.754 de pacienți au fost declarați vindecați.
În județul Sibiu au fost raportate 96 de persoane infectate, în ultimele 24 de ore, iar rata de incidență a crescut la 2,92 la mie.
Decese la nivel național
Până astăzi, 22.268 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 21.03.2021 (10:00) – 22.03.2021 (10:00) au fost raportate 60 de decese (26 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța,  Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.215. Dintre acestea, 1.339 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.494.782 de teste RT-PCR și 507.035 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.902 teste RT-PCR (6.249 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.653 la cerere) și 5.650 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 62.720 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.592 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.920 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.519 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Weekend cu șoferi băuți, mașini neînmatriculate și sibieni fără permis la volan

Fără permise de conducere, băuți la volan sau cu autoturismele neînmatriculate. Așa ua fost descoperiți, în weekend, mai mulți șoferi din județul nostru.

Sâmbătă, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Bihorului. Polițiștii au constatat că la volan se afla o tânără în vârstă de 23 de ani, domiciliată în localitatea Roșia, care nu are permis de conducere. Tânăra are acum dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot sâmbătă, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Titus Andronic de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în orașul Copșa Mică. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul este neînregistrat sau neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.
Duminică, în afara orașului Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Județean 106 de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Agnita. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,87 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.