Acasă Blog Pagina 3185

Ministrul Dezvoltării a semnat un contract de peste 30 de milioane de lei pentru Mediaș

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat miercuri un număr de 36 de noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 308.680.126,13 lei. Printre contractele semnate se regăsește și unul pentru municipiul Mediaș. Este vorba despre contractul proiectului pentru îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban, care are o valoare totală de 30.573.896,48 lei.

Contractul semnat miercuri se referă la reabilitarea drumului care face legătura cu satul aparținător Ighișul Nou și amenajarea unui Centru Multifuncțional-Educațional în corpul E al fostei Școli de Aviație din oraș. În privința reabilitării drumului care face legătura cu satul aparținător Ighișu Nou, responsabilii primăriei și-au propus reabilitarea sistemului rutier, realizarea de trotuare pentru trafic pietonal, amenajarea unei piste pentru bicicliști, reabilitarea podețelor, a rețelei de canalizare pluvială, consolidări ale zidurilor de sprijin și extinderea rețelei de iluminat.
În privința Centrului Multifuncțional-Educațional, care urmează să fie amenajat într-unul dintre corpurile de clădire ale fostei de Școli de Aviație, se dorește implicarea medieșenilor în activitățile cultural-recreative care vor fi organizate. Viitorul centru va găzdui săli de teatru și spectacole, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensională, ateliere meșteșugărești, săli expoziționale și săli de conferințe.
“Ministrul dezvoltării, d-nul Cseke Attila a semnat un nou contract pe fonduri europene nerambursabile care contribuie la modernizarea orașului nostru. Este vorba despre un proiect în valoare de peste 30.500.000 lei în cadrul căruia se va reabilita în totalitate drumul care face legătura între Mediaș și Ighișul Nou (lucrări incluse: modernizare drum, modernizare poduri și rigole, amenajare piste pentru bicicliști) și, în același timp, se va moderniza corpul E al clădirii de la fosta Aviație. Astfel promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală încep tot mai mult să se concretizeze”, a precizat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Ministrul Educaţiei: Pentru anul şcolar 2020 – 2021 sunt suspendate tezele

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizează că pentru anul şcolar 2020 – 2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale).

„În consecinţă, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obţin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, scrie ministrul, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului Educaţiei, „având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activităţile didactice în sistem online şi atât timp cât sistemul de învăţământ din România nu dispune de platforme de evaluare şi examinare dedicate şi securizate, relevanţa tezelor este mai mult decât discutabilă”. (AGERPRES)

Baschetbaliștii lui Fleșeriu au învins și Argeșul din Pitești

0

CSU Sibiu a avut 4 zile perfecte la Pitești în ceea ce privește baschetul masculin. Baschetbaliștii noștri au avut trei meciuri excelente și le-au câștigat pe toate, ultima victorie fiind obținută cu puțin timp în urmă în fața gazdelor de la FC Argeș Pitești.
Jucătorii antrenați de către Dan Fleșeriu au câștigat meciul cu FC Argeș Pitești la 9 puncte diferență. A fost 84-75 pentru ”vulturi”, la capătul unei dispute în care galben-albaștri au fost superiori în teren și în ceea ce privește banca tehnică. Gazdele au început mai bine jocul din Sala Trivale și au câștigat primul sfert, 11-9. Sibienii au recuperat imediat și până la pauză au trecut în avantaj, 38-32. În sfertul III, CSU s-a distanțat la 11 puncte diferență, 65-54. Totuși, piteștenii au avut puterea să se apropie de două ori pe final la două puncte, 75-73 și 77-75, însă Marquis Addison a fost imperial pe final și a marcat 4 puncte ce au adus CSU la 6 puncte avans, argeșenii nemaiavând răspuns. S-a terminat 84-75 și CSU Sibiu a ajuns la 14-2 în Liga Națională de Baschet Masculin. CSU este lider, pe când FC Argeș Pitești este pe 3, cu 11 victorii și 5 eșecuri.

Prim-ministrul Cîțu îi cere ministrului sănătății, Vlad Voiculescu, un raport cu măsurile luate pentru oprirea „valului 3” și conferințe de presă săptămânale

0

Între premierul Florin Cîțu și ministrul sănătății Vlad Voculescu s-a instalat o tensiune tot mai evidentă, pe tema pandemiei de coronavirus și a măsurilor pe care ministerul le ia. După ce au fost discuții pe tema paturilor din ATI, acum Cîțu pare că pune piciorul în prag.

Florin Cîțu a declarat că i-a cerut ministrului sănătății să prezinte până săptămâna viitoare un raport cu măsurile pe care le-a luat, de la instalare, pentru pregătirea valului al treilea al pandemiei în România. În plus, i-a solicitat acestuia să organizeze săptămânal conferințe de presă pe tema acestor măsuri.
„Am cerut Ministerului Sănătății ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport cu acțiunile luate începând din decembrie pentru pregătirea valului 3 al pandemiei”, a anunțat premierul la finalul ședinței de guvern, precizând că a cerut o situație și Comitetului de coordonare a vaccinării.
Cîțu a dat exemplu Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării, care are în fiecare săptămână o conferință de presă în care prezintă situația vaccinărilor. „Sper ca de săptămâna viitoare să nu fie doar o conferinţă de presă a CNCAV, să fie şi a Ministerului Sănătăţii, săptămânal”, a adăugat premierul.
România se află pe un nou val de creștere a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, pe fondul răspândirii tot mai agresive a tulpinii birtanice. În același timp, paturile din ATI se ocupă în fiecare zi tot mai mult, fiind aproape de limita de aproximativ 1.400 existentă. La începutul săptămânii, Cîțu a cerut Ministerului Sănătății suplimentarea până la 1.600 a paturilor de terapie intensivă dedicate pacienților COVID-19. Ulterior, Vlad Voiculescu a declarat că a găsit soluții și vor fi introduse în ATI alte 190 de paturi.
Între Cîțu și Voiculescu au existat mai multe dispute, unul dintre acestea fiind legat de plata personalului din centrele de vaccinare. În acest caz, vina a aparținut unui angajat al ministerului, care nu a făcut actele necesare pentru deblocarea plăților.

FOTO: Ninsoarea și viscolul au blocat mai multe drumuri din județ

Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pe parcursul zilei de miercuri la un număr de 6 solicitări în contextul căderilor de zăpadă sau al viscolului.

Mai mulți copaci au căzut pe unele drumuri județene sau naționale din Sibiu, blocând circulația, iar pe unele clădiri din Sibiu tencuiala a fost la un pas să cadă punând astfel în pericol trecătorii.
Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut peste carosabil între localitățile Dumbrăveni și Viișoara, pentru îndepărtarea unei bucăți de tablă de pe un bloc din municipiul Sibiu, de pe strada Semaforului, care reprezenta un pericol pentru cetățeni și îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil la ieșirea din municipiul Mediaș, în zona Hula Baznei.
Copaci căzuți pe drum au fost și la intrarea în localitatea Metiș, dar și pe Drumul Județean 141B, între localitățile Biertan și Richiș. De asemenea, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Rășinari au intervenit pe drumul dintre localitățile Rășinari și Păltiniș pentru degajarea unor copaci căzuți peste carosabil, care blocau traficul.
Pompierii sibieni au intervenit pentru îndepărtarea unui element de tencuială de pe clădirea unei instituții publice din municipiul Sibiu, de pe strada George Barițiu, care punea în pericol sibienii.
FOTO: ISU Sibiu

 
 

Prefectul a chemat DSP-ul să analizeze „creșterea alarmantă a cazurilor”. Concluzia: „instituțiile își vor intensifica acțiunile de informare și verificare”

Prefectul de Sibiu, Mircea Crețu, s-a întâlnit cu reprezentanții DSP și cei din instituții și unități sanitare „cu responsabilități în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”. Este vorba despre o ședință care pare că a încercat să stabilească faptul că ne confruntăm cu o situație de creștere accelerată a cazurilor COVID-19 în județul Sibiu. Până aici totul pare OK. Numai că așteptam să aflăm care sunt măsurile pe care autoritățile le propun, mai ales că au fost descoperiți mai mulți factori care au condus la această creștere a cazurilor.

După cum precizează Prefectura Sibiu, prefectul Mircea Crețu a chemat la ședință directorii de spitale, reprezentanții DSP, alți șefi de instituții. S-a analizat situația epidemiologică: cauzele existenței acestei situații, precum și măsurile care se impun pentru gestionarea acesteia. Am primit o listă a cauzelor, fiind vorba, în mare, despre „factori” cunoscuți deja:
–          Sibiul are o platformă industrială dezvoltată în cadrul căreia activează cetățeni din multe localități învecinate municipiului. Transportul spre locul de muncă și spre casă al lucrătorilor se realizează în mare măsură cu mijloace de transport în comun, adeseori aglomerate, favorizând astfel răspândirea comunitară a virusului SARS CoV-2.
–          Reluarea cursurilor în unitățile din învățământ a crescut numărul cazurilor depistate în rândul preșcolarilor și elevilor din toate ciclurile de învățământ, (de la începutul lunii februarie și până în prezent a fost înregistrat un număr de peste 100 de minori) precum și al cadrelor didactice, însă majoritatea cazurilor depistate fiind sporadice, fapt care sugerează că transmiterea este predominant comunitară. Acest gen de transmitere este favorizat de aglomerația creată în preajma școlilor, la sosirea și preluarea elevilor din ciclul primar, dar și de deplasările în spațiul public și alte activități în grupuri mari, desfășurate adeseori de către adolescenții din clasele terminale, după încheierea programului.
–          Temperaturile ridicate de la începutul lunii martie, precum și numeroasele evenimentele private organizate cu ocazia sărbătorilor de sezon, au creat condiții favorabile pentru aglomerații, chiar și pe terase și în interiorul restaurantelor, cu risc mare de transmitere a virusului SARS CoV-2.
–          Numărul testărilor pentru persoane cu simptome a crescut, întrucât populația este mult mai atentă la apariția unor simptome sugestive și solicită testare, fie prin medicul de familie, fie în sistem privat. Testările antigenice rapide din unitățile de învățământ au depistat mult mai operativ cazuri în rândul contacților (colegi, personal didactic sau auxiliar).
–          Deși nu avem dovada circulației în județul nostru a noii variante britanice a virusului SARS CoV-2, faptul că aceasta a fost depistată în 26 județe din țară, inclusiv județe vecine (Vâlcea și Mureș), nu exclude posibilitatea ca unele cazuri să fie determinate de noua variantă, cu transmisibilitate crescută.
Ca să sintetizăm, ar fi cauze importante: (1) nerespectarea măsurilor de prevenire în fabricile din Sibiu, (2) revenirea copiilor la școală și nerespectarea măsurilor de protecție în școli, (3) nerespectarea măsurilor de protecție în restaurante și terase, cu petreceri și evenimente. Pe plan secundar ar fi creșterea testărilor, la cererea sibienilor și posibila apariție în Sibiu a tulpinii britanice, mai contagioasă.
Dacă analizăm și noi, constatăm că, pentru cauzele majore (1, 2 și 3), sunt vinovați cei care nu le respectă și, mai ales, autoritățile care nu reușesc să le împiedice. În celelalte situații, tot autoritățile sunt de vină, pentru că nu reușesc să izoleze și să urmărească persoanele pozitive.
La final, am căutat să vedem care sunt măsurile despre care se vorbește la începutul comunicatului trimis de Prefectura Sibiu. Nu există nicio măsură specială, una care să atragă atenția. Se precizează doar atât:  „instituțiile cu atribuții de control își vor intensifica acțiunile de informare și verificare, astfel încât cetățenii să înțeleagă necesitatea rigurozității respectării măsurilor de prevenire care sunt la acest moment în vigoare”. În aceste condiții, nouă ni se pare că ședința a fost una fără rost.
Iată și declarația prefectului Mircea Crețu, la finalul ședinței:
„În mod clar și vizibil, ne confruntăm cu o creștere alarmantă a numărului de persoane confirmate cu virusul SARS CoV-2, motiv pentru care este nevoie de o implicare intensă și rapidă a tuturor factorilor care pot contribui la gestionarea acesteia. Nimeni nu își dorește restricții suplimentare și cu toții vrem să revenim la normalitate. Însă, până când vechea normalitate va putea fi trăită, trebuie să înțelegem că avem în fața noastră o nouă ”normalitate”; aceasta incluzând purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și igiena atentă a mâinilor. De asemenea fiecare are libertatea de a analiza o nouă soluție pentru a depăși pandemia: vaccinarea. În primul rând este important să ne vaccinăm, pentru propria sănătate, dar și pentru a contribui la stoparea îmbolnăvirilor. După un an de restricții, pe fondul unei relaxări ”de rutină” a populației, întâlnită chiar și la persoane vaccinate, care în mare măsură au neglijat faptul că pot transmite virusul, specialiștii confirmă ceea ce cifrele ne arată deja: s-a produs o intensificare a transmiterii comunitare, fapt ce a dus la creșterea semnificativă a numărului de cazuri.
Dragi sibieni, se apropie Sfintele Paști și cu toții dorim să avem parte de armonie în familie și să trăim frumusețea acestor sărbători fără restricții suplimentare. Este nevoie de responsabilitate și implicare din partea fiecăruia dintre noi pentru a evita o nouă carantinare zonală!” transmite Mircea – Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu.

Un vâlcean cu permisul suspendat a lovit și proiectat într-un stâlp un autoturism

0

Un vâlcean care avea permisul suspendat a lovit cu mașina pe care o conducea un alt autoturism pe care l-a proiectat într-un stâlp. La Hoghilag, un alt șofer a fost prins băut la volan. Sunt două dintre infracțiunile descoperite de polițiști marți noaptea și miercuri dimineața.

Marți seara, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Vâlcea, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de deplasare și a acroșat un autoturism condus regulamentar de către o sibiancă în vârstă de 46 de ani, pe care l-a proiectat apoi într-un stâlp. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul care a provocat tamponarea are dreptul de a conduce suspendat. Bărbatul are acum dosar penal pentru conducerea unui autoturism de către un șofer care are permisul suspendat.
Miercuri dimineața, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Hoghilag de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Păucea.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Comisia Europeană va introduce „Adeverința verde”, cu care să putem circula în UE

Comisia Europeană a decis să propună un instrument cu care europenii să poată circula în siguranță prin UE, în contextul pandemiei de coronavirus. Este vorba despre o adeverință electronică, care să dovedească imunitatea sau absența virusului.

„Adeverința verde” (Digital Green Certificate), propusă de Comisia Europeană, este un document electronic care va facilita libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene, susțin reprezentanții comisiei. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19. Pentru a intra în vigoare, regulamentul privind adeverința verde trebuie votat de Parlamentul European și de Consiliul European.
Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, în statul de domiciliu, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea.
Comisia spune că va crea un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.
Dincolo de eliberarea de adeverințe, statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și călătorilor care dețin o adeverință electronică verde.
Elementele-cheie ale regulamentului propus:
Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
Adeverințele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.
Comisia va institui un portal și va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverințe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorilor de adeverințe nu sunt transmise către portal și nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea.
Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum și în limba engleză.
Nediscriminare:
Toți cetățenii – fie că au fost sau nu vaccinați – ar trebui să beneficieze de o adeverință electronică verde atunci când călătoresc în UE. Pentru a preveni discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverințe de vaccinare interoperabile, ci și a unor adeverințe de testare pentru COVID-19 și a unor adeverințe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
Același drept pentru călătorii care dețin o adeverință electronică verde – în cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la anumite restricții în materie de sănătate publică precum testarea sau carantina, statele membre ar trebui să accepte, în aceleași condiții, și adeverințele de vaccinare eliberate în cadrul sistemului de adeverințe electronice verzi. Această obligație s-ar limita la vaccinurile care au primit o autorizație de introducere pe piața UE, dar statele membre pot decide să accepte și alte vaccinuri.
Notificarea altor măsuri – în cazul în care un stat membru continuă să le solicite deținătorilor unei adeverințe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice Comisia și toate celelalte state membre și să își argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.
Numai informații esențiale și date cu caracter personal securizate:
Adeverințele vor include un set limitat de informații, cum ar fi numele, data nașterii, data eliberării, informații relevante cu privire la vaccin/test/vindecare și un identificator unic al adeverinței. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma și a verifica autenticitatea și valabilitatea adeverințelor.
Adeverințele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele. Adeverințele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora, indiferent de naționalitatea lor. Aceste adeverințe ar trebui să li se elibereze și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.
IMPORTANT:
Sistemul de adeverințe electronice verzi va fi o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.
Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European și de Consiliu.

Buget-record, de aproape 1 miliard de lei, propus de Primăria Sibiu în 2021

Municipiul Sibiu va avea un buget-record de aproape un miliard de lei, dacă propunerea înaintată de primărie va fi aprobată în această formă. Suma este jumătate din bugetul municipiului Oradea, anunțat săptămâna trecută.

După cum a anunțat Primăria Sibiu, propunerea de buget pentru acest an este de 954,70 milioane lei, mai mare cu aproximativ 10% față de bugetul anului precedent. Creșterea de venituri calculată se bazează pe finanțările europene nerambursabile care vin ca urmare a contractelor semnate deja de adminsitrația condusă de Astrid Fodor.
Bugetul pe anul trecut a fost votat, în formă inițială, la un nivel de 781,93 milioane lei, iar execuția la 31 decembrie a condus la un total de 864.179.560 de lei. Asta înseamnă că vom avea o creștere de aproape 11 procente a veniturilor orașului. În 2019, Sibiul a avut un buget de circa 800 milioane lei.
După cum este defalcată propunerea de buget, vor fi 41% venituri proprii, 31% excedent bugetar din anii precedenți și 24% – fonduri europene. Alți 4% vor veni din TVA, bani de la bugetul de stat.
Cheltuielile calculate de primărie sunt formate din peste 540 milioane investiții (57%), în timp ce restul de 43% vor fi cheltuieli curente de administrare: iluminatul public, activitatea culturală, sportivă și de agrement, întreținerea parcurilor și zonelor verzi, reparațiile la străzi, subvenția pe care Primăria Sibiu o acordă pentru buna funcționare a transportului public, subvenția acordată cetățenilor pentru energie termică, reparații și achiziția de dotări pentru unitățile de învățământ, funcționarea Primăriei Sibiu și a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local, etc.
Pentru că am mai făcut comparația cu orașul Oradea, asemănător din multe puncte de vedere cu Sibiul, putem spune că bugetul acestui oraș are prevăzute investiții egale cu întreg bugetul Sibiului (circa 1 miliard de lei), veniturile estimate totale ale Oradei fiind de peste 2 miliarde lei, în 2021, din care aproape 40% fiind fonduri europene.
Cele mai importante cheltuieli, propuse pentru 2021, așa cum au fost transmise de Primăria Sibiu:
TRANSPORT ȘI MOBILITATE – 40% din bugetul total, reprezentând 376 de milioane de lei. Acest capitol include printre altele lucrări la drumuri și poduri, continuarea modernizării cartierelor de blocuri, construcția de parcări zonale, reparații străzi, precum și subvenția acordată societății de transport public pentru acoperirea gratuităților acordate elevilor și pensionarilor, reducerile acordate donatorilor de sânge, etc.
Cele mai importante investiții incluse în acest capitol:
INFRASTRUCTURĂ
Continuarea / începerea lucrărilor:

  • Reparații capitale în cartierele Ștrand, Terezian, Hipodrom I și III
  • Construcția noului drum de legătură între cartierele Ștrand și Turnișor
  • Modernizarea podului peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului
  • Amenajarea parcării supraterane în cartierul Hipodrom III
  • Modernizarea străzilor Calea Dumbrăvii, Podului, Cucului, Lucernei, Trandafirilor, Ion Agârbiceanu, Dreptății, Ghiocelului, Depoului

În curs de contractare a execuției lucrărilor:

  • Extinderea și reabilitarea podului peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia
  • Reabilitarea drumului vechi din stațiunea Păltiniș

În etapa de elaborare a documentațiilor tehnico – economice:

  • Viabilizarea cartierului Veterani
  • Modernizarea străzilor Bruxelles și Varșovia
  • Construcția de parcări: subteran în Piața Gării și suprateran la piața Cibin și V. Aaron, incluzând restructurarea piețelor agroalimentare

MOBILITATE ALTERNATIVĂ:
Continuarea proiectelor contractate:

  • Coridor de deplasare cu bicicleta între cartierul Ștrand , zona centrală și parcul Sub Arini
  • Amenajarea de centre de închiriere de biciclete în regim self-service – Sibiu Bike City
  • Punerea în funcțiunea a liniei verzi de transport public în centrul istoric
  • Modernizarea flotei de transport public – achiziția de autobuze electrice

În curs de contractare:

  • Traseu pietonal și pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin, pe tronsonul dintre str. Maramureșului și cartierul Gușterița
  • Modernizarea flotei de transport public – achiziția a 40 de autobuze CNG și stații de încărcare

Elaborarea documentațiilor pentru inițierea de investiții noi:

  • Introducerea trenului peri urban
  • Amenajarea unui coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici
  • Amenajarea unui coridor de mobilitate pe b-dul M. Viteazu și str. Rahovei

SPORT, CULTURĂ ȘI SPAȚII VERZI – 17 % reprezentând 160 de milioane de lei
În curs de execuție a lucrărilor :

  • Modernizarea Stadionului Municipal Sibiu
  • Amenajarea parcului Tilișca
  • Construcția centrului multifuncțional pentru comunitățile marginalizate (str. Oțelarilor)
  • Amenajarea unui spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în Gușterița
  • Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Sibiu

În curs de contractare a execuției lucrărilor:

  • Amenajarea Lacului lui Binder – achiziția dotărilor pentru sporturi nautice
  • Bază pentru sport și agrement în zona Obor
  • Reabilitarea și modernizarea clădirii Adăpostului de Noapte

Elaborarea documentațiilor tehnico-economice:

  • Amenajarea dealurilor Gușteriței pentru cicloturism, sport și agrement
  • Amenajarea parcului tematic Pădurea Dumbrava
  • Modernizarea Parcului Sub Arini
  • Construcția centrului de conferințe și spectacole
  • Zona de agrement și sport „La Cascade„

Primăria Sibiu va continua să asigure și în acest an bugetul necesar funcționării instituțiilor de cultură din subordine – Teatrul Național Radu Stanca, Teatrul pentru copii și tineret Gong și Casa de Cultură a Municipiului. De asemenea, din bugetul local vor fi finanțate și anul acesta agendele de evenimente Și în acest an sunt prevăzute fonduri pentru finanțarea programelor de interes public cultural, educațional, comunitar și sportiv în sumă de 15,87 milioane lei, din care:

  • Agenda Culturală – 6,5 milioane lei
  • Agenda Sport –7 milioane lei
  • Agenda Comunitară – 400.000 lei
  • Agenda Educațională – 300.000 lei

La acestea se adaugă sumele decontate în anul 2021 aferente proiectelor desfășurate în anul 2020 în valoare de 1,67 milioane lei.
EDUCAȚIE – 13% din totalul bugetului, adică 127 de milioane lei. În această sumă sunt incluse atât investițiile, cât și lucrările de reparații, dotările și alte cheltuieli pentru buna funcționare a unităților de învățământ
Cele mai importante investiții propuse pentru 2021 în acest domeniu:
În curs de execuție a lucrărilor:

  • Amenajarea unei creșe (grupa 2-3 ani) în incinta Grădiniței de pe str. Lebedei
  • Extinderea școlii gimnaziale Nicolae Iorga Sibiu și construcția unei săli de sport
  • Extinderea școlii gimnaziale I.L. Caragiale

În curs de contractare a execuției lucrărilor / achiziții de dotări IT:

  • Construcția de creșe în cartierul Ștrand (lângă școala 1) și Țiglari (lângă grădinița 36)
  • Amenajarea unei creșe prin reabilitarea unei clădiri anexe a Colegiului Tehnic Energetic
  • Extinderea școlii gimnaziale Regele Ferdinand Sibiu și construcția unei săli de sport
  • Construcția noului Liceu de Artă
  • Amenajarea de săli de clasă într-un corp al Colegiului Economic G. Barițiu , în vederea extinderii unităților de învățământ pentru Colegiul Economic și Colegiul Andrei Șaguna
  • Digitalizarea procesului de învățământ: achiziția de laptopuri pentru profesori, web cam-uri tip videoconferință, etc.

Elaborarea documentațiilor tehnico-economice:

  • Construcția de creșe în Piața Cluj, în cartierul Reșița, în cartierul Hipodrom și pe Aleea Filozofilor
  • Construcția de grădinițe în Piaţa Cluj și în cartierul Reșița
  • Extinderea școlii gimnaziale nr.4 Sibiu și construcția unei săli de sport
  • Extindere Colegiului Național Octavian Goga
  • Extinderea Liceului Teoretic Onisifor Ghibu
  • Continuarea reabilitării clădirilor unităților de învățământ pentru creștea eficienței energetice

 
În acest capitol sunt incluse și lucrări de reparații și achiziții de dotări în sumă estimată de 8,8 milioane lei, precum și alocări pentru burse și pentru premierea elevilor cu rezultate la concursurile școlare în valoare de 10,8 milioane lei.
 
 
 
PROTECȚIA MEDIULUI  – 6% din buget, reprezentând 59 de milioane de lei
 

  • Curățenia și salubrizarea domeniului public, inclusiv dezinsecția și deratizarea
  • Deszăpezirea domeniului public
  • Amenajarea de platforme supraterane cu acces controlat pentru colectarea deșeurilor
  • Realizarea sistemelor subterane de colectare a deșeurilor în zonele de blocuri

SĂNĂTATE – 4% din bugetul local, reprezentând 42 de milioane de lei
Investițiile care vor fi realizate în acest an la Spitalul de Pediatrie:

  • Extinderea spațiilor destinate unității de primiri urgențe și dotarea acesteia – lucrările au început la finalul lui 2020 și se vor încheia în decembrie 2021; au fost realizate primele achiziții de echipamente medicale, restul de dotări urmând să fie achiziționate în acest an
  • Dotarea ambulatoriilor Spitalului – au fost demarate proceduri de achiziție pentru primele loturi de dotări medicale și IT care vor fi livrate în acest an.
  • Dotarea Spitalului de Pediatrie cu echipamente şi materiale de protecție, dezinfecție, testare și tratare, pentru gestionarea cazurilor de COVID, proiect finanțat din fonduri europene

“Bugetul de Stat pentru anul 2021 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial în data de 9 martie. Conform procedurilor legislative, acum putem să prezentăm și noi propunerea pentru bugetul local al municipiului Sibiu pentru anul 2021. Aceasta este publicată pe site-ul sibiu.ro și va rămâne afișată pentru dezbatere și consultare publică, iar apoi va fi supus aprobării Consiliului Local. Important de subliniat este faptul că bugetul local pentru anul 2021 este orientat către dezvoltarea municipiului, mai mult de jumătate din acesta fiind alocat investițiilor și proiectelor ample ale Sibiului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Primăria Sibiu precizează că bugetul total va mai suferi modificări pentru că așteptăm ca Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Consiliul Județean Sibiu să ne comunice sumele care vor fi alocate municipiului din cotele defalcate din TVA și din impozitul pe venitul global.
Propunerea de buget și o sinteză a principalelor informații din acesta sunt disponibile aici: http://www.sibiu.ro/ro2/pdf/2021/Proiectul_Bugetului_de_Venituri_si_Cheltuieli_al_Mun_Sibiu_pe_anul_2021.pdf
Cetățenii pot transmite sugestii sau întrebări în format electronic pe [email protected].

Șomerii sibieni au la dispoziție 451 de joburi vacante

Șomerii sibieni sau persoanele aflate în căutarea unui alt loc de muncă au de ales dintr-un total de 451 locuri de muncă vacante oferite de 113 angajatori.
Din totalul locurilor de muncă, 34 de posturi se adresează persoanelor cu studii superioare. Se caută, printre altele, asistent manager, auditor intern,contabil, dispecer retea distributie, educatoare, hidrolog, inginer automatist, inginer autovehicule rutiere,inginer de sistem software, logistician gestiune flux, manager proiect sau programator. În același timp, 417 posturi sunt pentru persoane fără studii superioare.
Mai jos găsiți toate locurile de muncă valabile în această perioadă
Meseria                                      Locuri
ACOPERITOR-ÎNVELITOR TIGLA, AZBOCIMENT, TABLA 2
ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1
ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1
AGENT DE SECURITATE 1
AGENT DE SECURITATE 1
AGENT DE SECURITATE 10
AGENT DE SECURITATE 1
AGENT DE SECURITATE INTERVENȚIE 1
AGENT IMOBILIAR (BROKER IMOBILIAR) 1
AJUTOR BUCATAR 1
AJUTOR BUCATAR 1
AJUTOR BUCATAR 1
ANALIST AJUTOR 1
ANALIST CALITATE 1
ASISTENT MANAGER 1
ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE 1
AUDITOR INTERN 1
BUCATAR 2
BUCATAR 1
CAMERISTA HOTEL 1
CAMERISTA HOTEL 1
CASIER 11
CASIER 1
CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE 10
CONSILIER ECONOMIC 1
CONTABIL 1
CONTROLOR CALITATE 2
CONTROLOR CALITATE 5
CONTROLOR POARTA 3
COPYWRITER PUBLICITATE (STUDII SUPERIOARE) 1
DIRECTOR DEPARTAMENT CERCETARE-DEZVOLTARE 1
DIRECTOR GENERAL SOCIETATE COMERCIALA 1
DIRECTOR SOCIETATE COMERCIALA 1
DISPECER 1
DISPECER RETEA DISTRIBUTIE 1
DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) 1
EDUCATOARE 1
ELECTRICIAN APARATE MASURA-CONTROL SI AUTOMATIZARE ÎN CENTRALE TERMOELECTRICE
SI NUCLEAROELECTRICE 1
ELECTRICIAN CONSTRUCTOR MONTATOR APARATAJ SI CABLURI DE JOASA TENSIUNE 1
ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1
ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 3
ELECTRICIAN ECHIPAMENTE ELECTRICE SI ENERGETICE 1
ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 5
ELECTRICIAN MONTARE SI REPARATII APARATAJ ELECTRIC DE PROTECTIE, RELEE,
AUTOMATIZARE 1
ELECTRICIAN MONTARE SI REPARATII ECHIPAMENT ELECTRIC DIN CENTRALE, STATII SI
POSTURI DE TRANSFORMARE ELECTRICE 1
ELECTRICIAN MONTARE SI REPARATII ECHIPAMENT ELECTRIC DIN CENTRALE, STATII SI
POSTURI DE TRANSFORMARE ELECTRICE 3
ELECTRICIAN MONTARE SI REPARATII ECHIPAMENT ELECTRIC DIN CENTRALE, STATII SI
POSTURI DE TRANSFORMARE ELECTRICE 1
ELECTRICIAN VERIFICARI SI MASURATORI ELECTRICE ÎN CENTRALE SI RETELE ELECTRICE 1
FEMEIE DE SERVICIU 1
FEMEIE DE SERVICIU 1
FEMEIE DE SERVICIU 1
FEMEIE DE SERVICIU 1
FEMEIE DE SERVICIU 1
FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI DE APA FIERBINTE 1
FREZOR UNIVERSAL 1
GESTIONAR DEPOZIT 2
GESTIONAR DEPOZIT 1
GESTIONAR DEPOZIT 1
GESTIONAR DEPOZIT 1
HIDROLOG 1
INGINER AUTOMATIST 1
INGINER AUTOVEHICULE RUTIERE 1
INGINER CAI FERATE, DRUMURI SI PODURI 1
INGINER DE CERCETARE ÎN ECHIPAMENTE DE PROCES 1
INGINER ELECTROENERGETICA 1
INSPECTOR EXPLOATARE TRAFIC 1
INSTALATOR APA, CANAL 2
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE 1
IZOLATOR TERMIC 5
ÎNGRIJITOR DE COPII 2
ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU 2
LACATUS MECANIC 1
LACATUS MECANIC 1
LACATUS MECANIC 2
LACATUS MECANIC DE ÎNTRETINERE SI REPARATII UNIVERSALE 2
LEGATOR MANUAL (ÎN POLIGRAFIE SI ATELIERE SPECIALE) 1
LOGISTICIAN GESTIUNE FLUX 1
LOGISTICIAN GESTIUNE FLUX 1
LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 1
LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) 2
LUCRATOR COMERCIAL 2
LUCRATOR COMERCIAL 1
LUCRATOR COMERCIAL 4
LUCRATOR COMERCIAL 5
LUCRATOR COMERCIAL 1
LUCRATOR COMERCIAL 9
LUCRATOR COMERCIAL 3
LUCRATOR COMERCIAL 8
LUCRATOR COMERCIAL 1
LUCRATOR COMERCIAL 1
LUCRATOR GESTIONAR 2
LUCRATOR SORTATOR DESEURI RECICLABILE 2
MAISTRU ENERGETICIAN/ELECTRICIAN 2
MANAGER PROIECT 2
MANIPULANT MARFURI 3
MANIPULANT MARFURI 1
MANIPULANT MARFURI 1
MANIPULANT MARFURI 4
MAROCHINER-CONFECTIONER MAROCHINARIE, DUPA COMANDA 1
MECANIC AUTO 1
MENAJERA 1
MONTATOR SUBANSAMBLE 8
MONTATOR SUBANSAMBLE 4
MONTATOR SUBANSAMBLE 7
MONTATOR SUBANSAMBLE 10
MONTATOR SUBANSAMBLE 1
MONTATOR SUBANSAMBLE 8
MONTATOR SUBANSAMBLE 5
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 16
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 3
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 2
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 2
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN SILVICULTURA 1
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 10
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 3
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE 1
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 13
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 10
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 10
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 2
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC,
FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC,
FAIANTA, GRESIE, PARCHET 6
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC,
FAIANTA, GRESIE, PARCHET 5
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE,
MATERIALE SINTETICE 20
OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE 1
OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 2
OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 2
OPERATOR LA MASINI-UNELTE SEMIAUTOMATE SI AUTOMATE 1
OPERATOR LA MASINI-UNELTE SEMIAUTOMATE SI AUTOMATE 8
OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI 1
OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI 4
OPERATOR MASE PLASTICE 3
OPERATOR VÂNZARI PRIN TELEFON 15
OSPATAR (CHELNER) 1
PATISER 2
POLIZATOR 1
POLIZATOR 5
PROGRAMATOR 1
PROGRAMATOR AJUTOR 1
PROIECTANT INGINER ELECTROMECANIC 1
PROIECTANT INGINER MECANIC 3
REFERENT CASIER 1
REPREZENTANT COMERCIAL 2
SECRETARA 1
SEF BIROU APROVIZIONARE-DESFACERE 1
SEF RESTAURANT 1
SEF SECTIE 1
SEF SERVICIU 1
SEF TURA DISPECER ENERGETIC 1
SOFER AUTOBUZ 1
SOFER AUTOBUZ 1
SOFER AUTOCAMION/MASINA DE MARE TONAJ 2
SOFER AUTOCAMION/MASINA DE MARE TONAJ 1
SOFER AUTOCAMION/MASINA DE MARE TONAJ 10
SOFER AUTOCAMION/MASINA DE MARE TONAJ 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE 1
SPECIALIST ÎN DOMENIUL CALITATII 1
SPECIALIST ÎN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII ÎN MUNCA 1
SPECIALIST ÎN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII ÎN MUNCA 1
SPECIALIST ÎN RELATII PUBLICE 2
STIVUITORIST 1
SUDOR 1
TEHNICIAN CONSTRUCTOR 1
TEHNICIAN CONSTRUCTOR 1
TEHNICIAN ELECTROMECANIC 2
VÂNZATOR 4
VÂNZATOR 1
VÂNZATOR 2
VOPSITOR INDUSTRIAL 2
ZIDAR PIETRAR 1
ZIDAR ROSAR-TENCUITOR 2
TOTAL 451

DATE OFICIALE 17 martie: O nouă zi cu peste 6.000 de cazuri COVID. În Sibiu, peste 100 de persoane infectate și doar un deces

A doua zi cu peste 6.000 de teste pozitive confirmă creșterea masivă a impactului COVID_19 în România, ceea ce specialiștii au numit „al treilea val”. În Sibiu, avem o nouă zi cu multe cazuri, 105, și un număr mare de pacienți în secțiile ATI.

Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 874.985 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 790.813 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.186 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 21537 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 105 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 15612 de persoane, iar 774 persoane au decedat (1 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 279 de persoane, dintre care pe ATI 37 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 567 de teste.
CITEȘTE MAI MULT:
https://sibiu100.ro/featured/219122-medicul-roman-care-spune-ca-terapia-anticovid-folosita-in-ati-omoara-oameni-a-salvat-sute-e-pacienti-de-covid-19-cu-propriul-tratament/
Până astăzi, 21.787 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.03.2021 (10:00) – 17.03.2021 (10:00) au fost raportate 89 de decese (45 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.361. Dintre acestea, 1.266 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.389.800 de teste RT-PCR și 463.418  teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.983 de teste RT-PCR (18.881 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.102 la cerere) și 11.858 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 61 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 17 martie a.c.
Pe teritoriul României, 71.027 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.956 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 67.896 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 728 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.929 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 601 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

A fost publicat calendarul pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2021 – 2022

Inspectoratul Școlar Sibiu a transmis metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2021 – 2022, după ce Ministerul Educației a aprobat forma finală. Calendarul înscrierilor începe pe 17 martie, când se afișează planul de școlarizare.

Ministerul Educației a emis metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 – 2022, precum și calendarul aferent acestui proces, ca anexe al OME 3 473 din 10.03.2021.
Pregătirea procesului de înscriere începe în data de 17 martie 2021, dată în care fiecare unitate de învățământ și inspectoratul școlar vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus.
În perioada 29 martie – 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online, prin poștă sau email sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor. Validarea cererilor este obligatorie.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 – 20 mai 2021, în 3 faze, astfel:
–          10 – 11 mai 2021: procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
–          11 – 18 mai 2021: procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
–          20 mai 2021: afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere în învățământul primar (21 mai – 10 septembrie):
Cererile vor fi completate de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
–          21 mai 2021: comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar;
–          24 mai – 31 mai 2021: depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua;
–          4 iunie 2021: afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.
În perioada 1 – 10 septembrie 2021 sunt prevăzute centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, pe locuri disponibile după cele două etape.
La nivelul județului Sibiu a fost aprobat un număr de 238,38 clase, pentru un număr estimativ 4.676 de elevi. Pe tipuri de învățământ și limba de predare situație este următoarea:
 
Tip de învățământ    Limba de predare    Număr clase  Număr locuri alocate
Tradițional     Română          208,34 4 152
Tradițional     Germană         18,06   369
Tradițional     Maghiară        2          28
Alternative educaționale        Română          2          35
Special            Română          4,78     32
Privat  Română          3,2       60
TOTAL           238,38 4.676
 
Planul de  școlarizare – Clasa Pregătitoare pentru an școlar 2021-2022 (număr clase și locuri pe fiecare unitate de învățământ):
https://drive.google.com/file/d/1EeGSI8HleGgH16LqegI4KSSXPxCSKni5/view
 
Pentru a vedea circumscripțiile (străzile) arondate unităților de învățământ din municipiul Sibiu puteți accesa linkul de mai jos:
https://drive.google.com/drive/folders/16o3qnlu_4iL4136jhgjxpCaBhpR9uz-n
 
Circumscripțiile (străzile) arondate unităților de învățământ din Mediaș, Agnita, Cisnădie, Avrig și Rășinari:
https://drive.google.com/drive/folders/17SyWayZM8-3WlZGQ5ejyPxXj4b9xAz9_
Reguli de înscriere la clasa pregătitoare 2021-2022:

  • În clasa pregătitoare vor fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021 inclusiv. Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.
  • Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În situația copiilor care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar.
  • Evaluarea dezvoltării copiilor se efectuează de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) doar în situația copiilor care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate, pentru copii împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2021.
  • Potrivit Calendarului înscrierii în învățământul primar, în perioada 22 martie – 27 aprilie 2021, se va desfășura Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 (pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate) și vor fi eliberate recomandările pentru înscrierea în învățământul primar (pentru copiii care au frecventat grădinița).
  • Cererea-tip de înscriere la clasa pregătitoare se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului.
  • În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în cerere.
  • Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare se face după finalizarea procesului de înscriere, în baza procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean/al Municipiului București și aprobată de Consiliul de Administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune (copiii vor fi repartizați în ordine alfabetică în clasele pregătitoare).