Acasă Blog Pagina 3207

FOTO: Accident cu 3 autovehicule pe DN 14. Trafic blocat complet

0

Traficul rutier este blocat complet în acest moment pe Drumul Național 14, la ieșirea din Sibiu spre Șura Mare în urma unui accident rutier.

Trei autovehicule au fost implicate în acest eveniment, respectiv o autoutilitară și două autoturisme. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri s-a stabilit că o femeie în vârstă de 31 de ani, din Șura Mare, care circula pe direcția Șura Mare – Sibiu ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un sibian în vârstă de 36 de ani. În urma coliziunii, autoutilitara a intrat pe sensul opus de mers și a fost lovită de un autoturism condus spre municipiul Sibiu de o șoferiță în vârstă de 27 de ani, sibiancă.
Două femei au fost rănite în urma accidentului, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de prim ajutor ale Ambulanței și SMURD Sibiu, precum și un echipaj de la Descarcerare. Una dintre femei a fost descarcerată, ea suferind un traumatism de torace, bazin și facial. O altă femeie care acuza dureri la mână a refuzat transportul la spital.

Ministrul Educaţiei, despre examenele naţionale în pandemie: Ştacheta trebuie coborâtă inteligent în acest an

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că programa pentru examenele naţionale va trebui să fie adaptată specificului acestui an iar ştacheta „trebuie coborâtă inteligent”, pentru că nu se poate ca elevii să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei.

„Programa de examen este adaptată specificului acestui an. Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei. Deci această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent în acest an. Partea de adaptare a materiei de examen s-a făcut de către colective de specialişti, s-a evitat extragerea unei anumite porţiuni, ultimele două luni, ultimele cinci luni, şase luni, şi s-a încercat extragerea unor noţiuni care au fost considerate cu un grad de relevanţă mai scăzut”, a declarat Sorin Cîmpeanu, într-o emisiune la Digi 24.
El s-a referit şi la programa de examene în general, care ar trebui adaptată pentru a ţine cont de nevoile de educaţie ale elevilor şi de intenţiile pe care le au în urmarea învăţământului universitar.
„Ar trebui să fie mult mai flexibilă această programă, pentru a putea fi adaptată aspiraţiilor fiecărui elev. (…) Să eliminăm această ipocrizie, cei care ştiu că vor da examen de admitere în universităţi din ţară sau din străinătate la anumite materii se vor concentra pe acele materii. Să îi lăsăm să atingă performanţa pe acele materii, adică să avem un curriculum mai flexibil, la asta lucrăm acum”, a afirmat Sorin Cîmpeanu. (AGERPRES)

Coronavirus/UE: ”Săptămânile următoare” vor fi ”dificile în ceea ce priveşte vaccinarea” (Charles Michel)

0

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat joi că ”săptămânile următoare” vor fi ”dificile în ceea ce priveşte vaccinarea”, declaraţie făcută la încheierea unui summit cu liderii Celor 27 consacrat pandemiei de coronavirus, relatează AFP.

”Situaţia actuală este dificilă”, a afirmat Charles Michel, într-un moment în care campaniile de vaccinare în UE se confruntă cu dificultăţi. ”Dar aş dori să transmit un mesaj de optimism (…) Avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că UE joacă un rol cheie în (…) ieşirea din această criză în următoarele luni”, a adăugat el.
Liderii UE au cerut joi să ”se menţină restricţii ferme”, accelerând în acelaşi timp campaniile de vaccinare pentru a face faţă ”provocărilor suplimentare” reprezentate de răspândirea unor tulpini mai contagioase ale coronavirusului.
”Situaţia epidemiologică rămâne gravă, iar noile tulpini reprezintă provocări suplimentare. Prin urmare, trebuie să menţinem restricţii ferme în timp ce ne intensificăm eforturile pentru a accelera furnizarea de vaccinuri”, au declarat şefii de stat şi de guvern din UE, potrivit unui comunicat difuzat la încheierea unui summit care a avut loc în format de videoconferinţă. (AGERPRES)

Week-end plin de competiții pentru jucătorii de tenis de masă

0

De astăzi și până duminică se va disputa, la Buzău, Cupa României de Juniori 1 și 2, individual. Clubul Sportiv Municipal Mediaș va fi reprezentat de șapte sportivi la această competiție.

La Juniori 2 masculin va evolua Cîndea Cristian, în timp ce la feminin se vor duela Hila Beatrice, Herciu Gabriela și Moca Mara. Pinzar Andrei, Sandu Andrei și Cindea Cristian vor evolua la Juniori 1 masculin, iar Moga Mădălina, Hila Beatrice, Herciu Gabriela și Moca Mara la categoria feminină, aceștia având dreptul să participe la o categorie de vârstă mai mare. Juniorii clubului medieșean sunt pregătiți de Dan Daniel și Sterea Viorel.
În perioada 19-21 februarie s-a disputat Campionatul Național Juniori 1. Echipa feminină a clubului din Mediaș s-a clasat pe locul cinci, în timp ce băieții au terminat competiția pe poziția a 13-a.

FOTO: Ciocnire între un TIR și un autoturism între Porumbacu de Jos și Scoreiu

0

Traficul se desfășoară alternativ la această oră pe Drumul Național 1, între Porumbacu de Jos și Scoreiu în urma unui accident rutier produs între un TIR și un autoturism.

Potrivit IPJ Sibiu, autoturismul circula spre Sibiu, iar ansamblul TIR din sens opus. Șoferul autoturismului a fost rănit în urma evenimentului rutier, fiind transportat la spital. La locul evenimentului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale șoferului și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu. De asemenea, un echipaj de pompieri asigură măsurile de prevenire din cauza scurgerilor de combustibil din TIR.
Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest ca. Traficul în zona accidentului rutier se desfășoară alternativ, fiind dirijat de polițiști.

Două localități din județ, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 26 FEBRUARIE
· între orele 9-16 în SELIMBAR, strazile: VITEAZUL M, NR. 296; PETRU ARON, NR. 1-1A.
LUNI 1 MARTIE
· între orele 9-17 în HOSMAN, strada: PRINCIPALA – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

Total NSA a câștigat contractul pentru renovarea de la Neurologie, abandonată de Construcții SA

Reluarea lucrărilor de renovare la secția de Neurologie a Spitalului Județean, mai are mult până va deveni realitate, după cum a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.

Sibiul va avea o secție de Neurologie funcțională, în vechiul sediu din Pompeiu Onofreiu, peste cel puțin un an, după cum reiese din informațiile prezentate de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, jurnaliștilor. Contractul cu cei de la Construcții SA, care și-au mai bătut astfel joc de încă un proiect valoros pentru oraș,  a fost reziliat în vara lui 2020, iar de atunci s-au derulat procedurile pentru o nouă licitație.
Acum, Daniela Cîmpean a anunțat că s-a finalizat evaluarea ofertelor depuse în cadrul noii licitații. Proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și echiparea secției clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – rest de executat” va fi realizat de Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Hospital Technical Solutions SRL – Pro Hart Group SRL, asta dacă în urma contestației depuse de un alt competitor nu va fi schimbat rezultatul. CJ spune că firma care a contestat la CNSC, NV Const SRL, a avut o ofertă nevconformă, pentru că nu a prezentat toate documentele solicitate prin caietul de sarcini. Din acest motiv, oferta lor nici nu a mai fost deschisă.
Au fost analizate doar ofertele celor din Asocierea Balor Cons SRL – SC Energotehnica SRL și din Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Hospital Technical Solutions SRL – Pro Hart Group SRL, care a fost declarată câștigătoare a licitației.
Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai mic ofertat față de valoarea estimată a contractului de 16.217.846,11 lei fără TVA, iar oferta asocierii declarate câștigătoare a fost de 14.498.540,60 lei fără TVA.
Reprezentanții Consiliului Județean spun că se așteaptă la o soluție abia peste o lună, moment în care ar putea începe lucrările de realibilitare. Durata de execuție, potrivit contractului este de 12 luni.
Finanțarea lucrărilor de renovare se face prin programul PNDL, cu suma de 29.4 milioane lei, diferența până la valoarea totală a lucrării fiind asigurată de CJ. Proiectul prevede și achiziția unor dotări în valoare de circa 13 milioane lei.

Sibian omorât și aruncat în Cibin. Pompierii și polițiști au început căutările cadavrului

Un sibian despre care polițiștii presupun că a fost omorât este căutat la această oră în râul Cibin de către pompieri și polițiști. La fața locului se află și un procuror criminalist care coordonează întreaga operațiune.

„În municipiul Sibiu, în râul Cibin, mai multe echipaje din cadrul ISU și IPJ Sibiu efectuează activități de căutare a unui bărbat cu privire la care există suspiciunea ca ar fi fost victima unei infracțiuni de omor.
La fața locului, echipa de cercetare este condusă de către un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind formată din criminaliști si specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Potrivit unor informații de ultimă oră, poliția areușit să identifice un suspect în acest caz, persoana fiind dusă la audieri.

FOTO: Tată și fiică, la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Un bărbat și fiica lui au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod, în Șeica Mare, pe Drumul Național 14.

Evenimentul s-a produs joi după amiaza, iar în urma primelor cercetări, polițiștii spun că șoferul ar fi adormit la volan. Autoturismul era condus de un bărbat de 47 de ani din Sighișoara, iar în mașină se afla și fiica acestuia, în vârstă de 17 ani. Mașina era condusă pe direcția Sibiu-Mediaș, iar la un moment dat, șoferul a pierdut controlul direcției și s-a izbit de un cap de pod.
Două echipaje SMURD și unul de la Descarcerare au intervenit în Șeica Mare pentru acordarea primelor îngrijiri medicale celor două persoane rănite. Atât bărbatul cât și adolescenta au suferit mai multe traumatisme și contuzii și au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru investigații suplimentare.
Polițiștii rutieri se află la locul accidentului și au demarat o anchetă.

Începe distribuirea pachetelor alimentare de la UE pentru sibienii defavorizați

0

Prefectura Sibiu începe distribuirea pachetelor alimentare care sunt acordate în cadrul Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate.

Pentru județul Sibiu cele 26.323 de pachete cu ajutoare alimentare se vor livra de către doi furnizori, motiv pentru care livrarea se va face în perioade diferite de timp. Astfel, prima livrare se va efectua în următoarele localități: Mediaș, Dumbrăveni, Laslea, Hoghilag, Biertan, Brateiu, Ațel, Dârlos, Blăjel, Bazna, Târnava, Moșna, Merghindeal, Copșa Mică, Șeica Mare, Loamneș, Iacobeni, Bârghiș, Agnita, Brădeni, Chirpăr, Nocrich, Marpod, Bruiu. În luna martie se va efectua livrarea pachetelor alimentare și în celelalte localități din județ.
Un pachet alimentar conține următoarele produse: 5 kilograme de făină de grâu albă, 4 kilograme de făină de mălai, două pungi a câte 400 de grame de paste făinoase, 4 litri de ulei, două kilograme de zahăr, 4 kilograme de orez, 5 bucăți a câte 300 de grame conserve din carne de vită, 3 bucăți a câte 300 de grame conserve carne de porc, 5 bucăți a câte 200 de grame conserve pate de ficat, compot de fructe, gem de fructe, și gem fructe dietetic.
Beneficiarii acestui program guvernamental la nivelul județului Sibiu sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viaţă, respectiv victime ale calamitaților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, şi în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în așezările informale.
O persoană beneficiază de un pachet de produse alimentare o singură dată și pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă persoana se regăsește la data respectivă în mai multe dintre categoriile enumerate mai sus.

Zeci de cadre didactice, preșcolari și elevi din județ, confirmați cu COVID

0

64 elevi din județul Sibiu vor învăța, de astăzi, în sistem online. De asemenea, din cauza creşterii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitatea Apoldu de Jos trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu (preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală), doi elevi din clasa a VIII-a urmând să învețe în sistem online. Ei se adaugă celor 33 de elevi din Școala Gimnazială Apoldu de Jos care învățau în sistem online.

Orele se desfășoară în sistem online și la clasa a IV-a D de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, unde un elev este confirmat pozitiv, iar 28 elevi vor învăța în sistem online, la clasa a IV-a de la C.S.E.I. Nr. 2 Sibiu, unde un cadru didactic este confirmat pozitiv, iar 7 elevi vor învăța în sistem online, precum și la grupa mare A de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, unde un cadru didactic afost confirmat pozitiv, iar 27 de preșcolari vor învăța în sistem online.
Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, un număr de 20 cadre didactice (16 au desfășurat ore față în față) și 31 preșcolari și elevi (25 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2. Astăzi, în județul Sibiu, un număr de 19 262 preșcolari și elevi (29,77% din cei existenți în unitățile de învățământ), desfășoară orele în sistem online.

Cazurile de Covid-19 încep să crească din nou: aproape 4.000 în ultima zi. La Sibiu, a crescut numărul de pacienți din ATI

Tendințele sesizate în ultimele zile se confirmă: numărul de cazuri de covid-19 a crescut aproape de 4.000, în ultimele 24 de ore, la nivel național. În Sibiu, numărul se menține sub 100 de cazuri pe zi.

Sibiul a raportat 67 de persoane confirmate cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, dar la nivel național totalul testelor pozitive a crescut rapid, la 3923, peste 1.000 de cazuri în plus, față de săptămâna trecută. Cauzele nu sunt cunoscute, dar pot fi bănuite: noua tulpină britanică și începerea școlilor.
În Sibiu au fost anunțate două decese în ultima zi, în timp ce la ATI a crescut din nou numărul de persoane internate, la 23.
Potrivit comunicatului oficial, până astăzi, 25 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 791.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Un număr de 733.616 pacienți au fost declarați vindecați, până acum.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 20.167 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.02.2021 (10:00) – 25.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (39 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 985 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.959.349 teste RT-PCR și 279.446 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.141 de teste RT-PCR (18.390 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.751 la cerere) și 8.706 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.044 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 606 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.