Acasă Blog Pagina 3210

Modul cu 12 boxe cu paturi pentru sibienii suspecți de COVID, la Spitalul Județean

0

În contextul pandemic actual, Spitalul Clinic Județean Sibiu continuă, cu sprijinul comunității locale să îmbunătățească condițiile pentru primirea pacienților suspecți de COVID-19. In acest sens o construcție modulară suplimentară complet nouă, care constă în 12 boxe cu paturi, a fost dată în folosință la începutul anului pentru Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.

Instalarea noii extensii a clădirii modulare a UPU a fost posibilă datorită implicării Fundației Comunitare Sibiu și a lui Ciprian Ciocan, directorul executiv al acesteia care, din primul moment al pandemiei, a fost alături de Spitalul Județean Sibiu atrăgând nenumărate donații și sponsorizări.
De această dată este vorba despre 105.444 lei pentru finanțarea celor 4 containere necesare, bani proveniți dintr-o generoasă sponsorizare din partea companiei Oasis Green Energy și de 52.800 lei pentru realizarea lucrărilor, bani proveniți de la companiile care au donat în primăvară prin campania #ocomunitate.
„Tot ceea ce a făcut Fundația Comunitară Sibiu împreună cu comunitatea locală, de la persoane fizice, asociații și fundații până la antreprenori și firme, cu sprijinul autorităților demonstrează că o comunitate unită și responsabilă este capabilă de lucruri excepționale. Mărturie stau gesturile de solidaritate ale unui număr impresionant de oameni.
Mulțumim Oasis Green Energy și tuturor celorlalte companii care au donat și le transmitem întreaga noastră recunoștință. De asemenea, mulțumim companiei Algeco S.R.L, care a livrat și instalat construcția modulară în timp record. Le mulțumim tuturor”, a declarat managerul interimar al Spitalului Clini Județean Sibiu, col. dr. Constantin Vlase.

Impozit auto mai mic cu 75% pentru locuitorii comunei Axente Sever care au mașini electrice sau hibride

Locuitorii comunei Axente Sever care au automobile hibride și electrice vor plăti impozite mai mici cu 75%.

Pentru a încuraja locuitorii comunei să-și cumpere autovehicule electrice sau hibride, autoritățile locale au făcut un prim pas și au propus Consiliului Local aprobarea unei hotărâri care prevede reducerea cu 75% a impozitului auto, lucru care s-a și întâmplat recent. Primarul din Axente Sever, Marius Grecu, spune că pe lângă reducerea consistentă a impozitului, un alt aspect foarte important se referă și la protejarea mediului.
„Am avut pe ordinea de zi un punct mai deosebit și am ținut să îl scoatem în evidență pentru ca s-a discutat despre mașinile hibrid și cele electrice cu reducerea taxei de impozitare. Practic impozitul pe o mașină se plătește după capacitatea cilindrică, dar având în vedere ce a aprobat Consiliul Local, putem să reducem cu minim 50% taxa de impozitare. Eu am propus Consiliului Local și spre bucuria mea s-a votat ca această reducere să fie de 75%, iar acest lucru  înseamnă că încurajăm persoanele care doresc să își cumpere mașini hibrid sau electrice. În plus, dăm și un semnal că protejarea mediului este un lucru foarte important pentru noi”, a spus primarul din Axente Sever, Marius Grecu.

Se încasează taxele și impozitele locale la Târnava și Axente Sever

0

Începând de joi, 7 ianuarie, respectiv de luni, 11 ianuarie, locuitorii comunelor Târnava și Axente Sever vor putea plăti impozitele și taxele aferente anului 2021.

Începând cu data de 7 ianuarie se pot plăti taxele și impozitele locale, la ghișeul 3 al Primăriei Comunei Târnava. În această perioadă a fost finalizat procesul de configurare a programului, în sensul că au fost indexate cu rata inflației, așa cum prevede Codul Fiscal. Persoanele care plătesc integral până la 31 martie beneficiază de o bonificație (reducere) de 10 % din întreaga sumă datorată.
Și primăria din Axente Sever anunță încasarea taxelor și impozitelor locale. Astfel, aceste taxe pot fi achitate începând de luni, 11 ianuarie 2021. Până la data respectivă, se pot achita numai amenzile şi taxele fără debit. De asemenea, ca şi în anii anteriori, persoanele care îşi achită integral impozitele pentru anul 2021 până la data de 31 martie inclusiv, beneficiază de o bonificaţie de 10%. Impozitele se pot achita de luni până joi între orele 8-15, iar în zilele de vineri între orele 8 și 13.

Gaz Metan vrea să transfere 3 jucători în această pauză

0

Atacantul Tomas Smola a fost împrumutat până la finalul sezonului. Acesta va evolua pentru Slezský FC Opava, formație din prima ligă a Cehiei. Împrumutul este valabil până la finalul sezonului competițional 2020-2021. Ulterior, Tomas Smola va reveni la Gaz Metan.

În același timp, Gaz Metan vrea 3 jucători în pauza de iarnă. Întărirea lotului este o prioritate în această perioadă scurtă de pauză competițională. Astfel, în aceste zile, se poartă discuții cu mai mulți jucători, atât români cât și străini. Doi dintre aceștia evoluează pe postul de atacant. În condițiile în care se va ajunge la o înțelegere cu acești jucători, ei se vor alătura în cel mai scurt timp lotului.

Starea de lockdown în Germania, prelungită până la 31 ianuarie,

Starea de lockdown în Germania va fi prelungită până la 31 ianuarie, cu reglementări mai stricte, au convenit, marţi seara, cancelarul german Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri, relatează dpa şi AFP, conform Agerpres.

Germania a impus un al doilea lockdown sever începând cu 16 decembrie, închizând şcolile, magazinele neesenţiale şi restaurantele, după ce lockdown-ul parţial de la începutul lui noiembrie nu a reuşit să reducă numărul mare de contaminării.

Filarmonica de Stat Sibiu organizează primul concert al anului 2021 din România

0

„Primul Concert al anului 2021” va fi cu public joi, 7 ianuarie, la ora 19, și se va desfășura la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu.

„După mai mult de două luni în care ne-am întâlnit doar online, vă așteptăm la primul concert cu public al anului în Sibiu și în România. După succesul Concertului Extraordinar de Anul Nou – eveniment cu peste 25.000 de spectatori online – începând din această săptămână publicul se poate întoarce la Sala Filarmonicii de Stat Sibiu. Pentru concertul de joi, 7 ianuarie 2021, s-au pus în vânzare 30 % din locurile sălii de concerte, la Casa de Bilete a Sălii Thalia și pe iabilet.ro”, arată reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Invitata acestui eveniment este soprana Gabriela Iștoc. Câștigătoare a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de canto, Gabriela Iștoc a cântat cu Vladimir Jurowski, London Philharmonic sau Phoenix Orchestra din Dublin.
„Vă așteptăm, așadar, la o seară cu Liliacul de Strauss, Văduva Veselă și Meine Lippen de Lehar, Cavaleria Ușoară de Suppe și multe alte daruri volatile, interpretate de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și dirijorul său principal, maestrul Tiberiu Soare”, mai spun reprezentanții Filarmonicii.
Concertul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Biletele se pot achiziționa începând de astăzi la casa de Bilete a Sălii Thalia (zilnic între orele 10-12 / 13-16) și online pe iabilet.ro, la prețul de 100 de lei.
 

Întreruperi de curent în Gusu

0

 

Mai mulți localnici din Gusu vor rămâne joi și vineri fără curent electric.

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu a explicat că, pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice joi, între orele 9 – 14, și vineri, între 9 – 11, pe strada Principală nr. 100 – 232 din Gusu.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, arată SDEE Transilvania Sud SA.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

A treia etapă de vacinare anti-COVID ar putea începe în aprilie

0

Etapa a treia de vaccinare anti-COVID, pentru populaţia generală, ar putea începe din luna aprilie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, conform Agerpres.

„În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, estimăm că la începutul lunii aprilie. Este un termen realist, pe care îl putem lua în calcul, însă trebuie să înţelegem că folosim acest termen de estimare pentru că momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influenţat de ritmul de livrare a dozelor de vaccin şi de capacitatea de vaccinare. În momentul de faţă, pentru etapa unu sunt prevăzute 376 de centre de vaccinare pentru lucrătorii din sistemul medical şi social. În 251 de centre astăzi se vaccinează”, a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria.
Referitor la modalitatea de programare, Valeriu Gheorghiţă a precizat că platforma naţională este în acest moment disponibilă pentru lucrătorii din sistemul medical şi social prin intermediul angajatorului, persoană juridică, mai arată Agerpres.
De asemenea, a adăugat el, pentru persoanele sau unităţile medicale, cabinetele medicale individuale care nu au semnătură electronică, programarea se poate face prin intermediul serviciului de call center, care este disponibil şi funcţional în toate judeţele şi este asigurat cu personal din reţeaua MApN şi, respectiv, din STS cel puţin pentru prima etapă

TNRS și Muzeul ASTRA aduc „Tradiții TO GO”, o explorare inedită a sărbătorilor de peste an

0

 

Din 6 ianuarie, la ora 10, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și Muzeul ASTRA adaugă un nou proiect în repertoriul digital.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA Sibiu, lansează în acest început de an un nou proiect care continuă o inițiativă integrată în repertoriul digital al Naționalului sibian în 2020: „Tradiții TO GO”. Cu acest prilej, TNRS invită sibienii și nu numai la o serie de povestiri, mituri și legende ce se ascund atât în spatele calendarului creștin, cât și în spatele tradițiilor păgâne pe care încă le mai regăsim în prezent.
La inițiativa actriței Serenela Mureșan, cea care semnează, de altfel, și partiturile textuale ale acestei serii de „tradiții digitale”, Naționalul sibian aduce în atenția publicului său un întreg univers mitic plin de nostalgia după satul tradițional românesc. Din acest periplu nu lipsesc figuri emblematice ale comunității rurale, creaturi mitice, evenimente calendaristice și ritualuri, toate acestea trecute prin perspectiva unor personaje îndrăgite cu care spectatorii s-au întâlnit deja în spectacolul „Moroi”, regizat de Alexandru Dabija.
„Într-un context actual în care tehnologia a devenit parte integrantă a vieții noastre cotidiene, în care consumerismul a devansat spiritualitatea, inițiativa actorilor sibieni este cu atât mai mult o recuperare necesară a unui univers pe cât de apropiat geografic de spațiul urban care ne definește, pe atât de înstrăinat de sensibilitatea omului contemporan”, arată inițiatorii proiectului.
„Tradiții TO GO” își începe aventura în spațiul virtual pe pagina de Facebook TNRS și cea a Muzeului ASTRA, pe 6 ianuarie, la ora 10, dată emblematică pentru comunitățile ortodoxe, care marchează sărbătoarea Bobotezei, urmând să aibă o desfășurare periodică de-a lungul anului 2021.

„Ideea proiectului vine din dragostea mea pentru tot ce înseamnă tradiții și folclor, dar mai ales din dorul după copilărie. Fiecare dintre noi, la un moment dat în viață, se întoarce la rădăcini, la cea mai frumoasă parte a vieții – copilăria. La mine, această etapă a vieții se identifică cu bunica și cu tot ce ține de timpul petrecut la țară, cu portul popular, cu tradițiile, cu muncile câmpului, cu grădina, păsările, animalele și cerul. Tradițiile noastre populare sunt ceea ce ne definesc pe noi cel mai bine ca popor. Pentru mine, satul transilvănean este o sursa nesecată și foarte vie de autentic popular. Pentru mine, satul înseamnă viață”, spune Serenela Mureșan, actriță a TNRS.

PROGRAM IANUARIE „TRADIȚII TO GO”
Miercuri, 6 ianuarie 2021
Ora 10:00
„Tradiții TO GO”: „Bobotează și Sfântul Ion”
Sâmbătă, 16 ianuarie 2021
Ora 10:00 „Tradiții TO GO”: „Sâmpetru”
Luni, 18 ianuarie 2021
Ora 10:00
„Tradiții TO GO”: „Atanasie și Chiril”
Duminică, 24 ianuarie 2021
Ora 10:00
„Tradiții TO GO”: „Mica Unire”

COVID în România: 121 de decese și 4.729 de cazuri noi, raportate astăzi

0

121 de decese și 4.729 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică,  până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 648.288 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
581.856 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.729 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba124971051,86
2.Arad14238821,27
3.Argeș188831051,63
4.Bacău16612781,28
5.Bihor18011991,67
6.Bistrița-Năsăud7518711,51
7.Botoșani8435771,42
8.Brașov256671522,46
9.Brăila8388482,01
10.Buzău8366290,92
11.Caraș-Severin6563501,66
12.Călărași6437541,2
13.Cluj305983543,07
14.Constanța267921712,76
15.Covasna5071150,73
16.Dâmbovița150281361,55
17.Dolj15511911,34
18.Galați164231951,82
19.Giurgiu6442171,56
20.Gorj5125190,58
21.Harghita5365190,43
22.Hunedoara118751011,35
23.Ialomița6927271,71
24.Iași278101291,23
25.Ilfov248451984,11
26.Maramureș10985941,76
27.Mehedinți5093271,16
28.Mureș15282691,25
29.Neamț11213731,03
30.Olt9569400,67
31.Prahova242601181,29
32.Satu Mare7138711,02
33.Sălaj6279221,00
34.Sibiu17149151,4
35.Suceava160881781,32
36.Teleorman7904921,87
37.Timiș267222723,2
38.Tulcea5505371,54
39.Vaslui10600941,66
40.Vâlcea10006451,32
41.Vrancea7167210,44
42.Mun. București10381811243,56
43.Cazuri noi nealocate pe județe4083*-85 
 TOTAL648.2884.729 

                                                                                        
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 793 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA21
2ARAD15
3ARGEŞ19
4BACĂU12
5BIHOR11
6BISTRIŢA-NĂSĂUD13
7BOTOŞANI19
8BRĂILA6
9BRAŞOV17
10BUZĂU4
11CĂLĂRAŞI11
12CARAŞ-SEVERIN24
13CLUJ37
14CONSTANŢA22
15COVASNA4
16DÂMBOVIŢA16
17DOLJ1
18GALAŢI22
19GIURGIU6
20GORJ7
21HARGHITA7
22HUNEDOARA25
23IALOMIŢA10
24IAŞI47
25ILFOV29
26MARAMUREŞ17
27MEHEDINŢI2
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI121
29MUREŞ12
30NEAMŢ11
31OLT13
32PRAHOVA27
33SĂLAJ3
34SATU MARE20
35SIBIU12
36SUCEAVA25
37TELEORMAN40
38TIMIŞ53
39TULCEA4
40VÂLCEA3
41VASLUI19
42VRANCEA6
 TOTAL793

 
Până astăzi, 16.178 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 04.01.2021 (10:00) – 05.01.2021 (10:00) au fost raportate 121 de decese (70 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, VâlceaVrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de peste 80 de ani.
117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.028. Dintre acestea, 1.086 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.868.383 de teste. Dintre acestea, 31.022 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.458 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.564 la cerere.
Pe teritoriul României, 26.620 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.671 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.493 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.201 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.568 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 ianuarie, 4.522 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 873.505 lei.

Amenzi de peste 7.000 de lei, aplicate sibienilor care nu au purtat mască de protecție

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus. La activităţile de verificare participând 134 forțe ale poliției și poliției locale.

Conform Prefecturii Sibiu, au fost verificate 1.175 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 81 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 203 mijloace de transport, din care 20 în mijloacele de transport în comun.
Aceeași sursă arată că, în urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei, din care 74 de sancțiuni în valoare de 7.750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și șase sancțiuni contravenționale în valoare de 1.250 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali sibieni au verificat 146 de persoane și au aplicat șase sancțiuni în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
„În cursul zilei de 4 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților au fost aplicate patru avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
De asemenea, personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. În plus, doi polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza municipiului Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr de 14 persoane aflate în carantină și 18 persoane aflate în izolare.

Un deces și 15 cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu

0

O femeie de 41 de ani a murit, ieri, din cauza COVID-19. Potrivit Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 15 persoane.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv 17.149 de persoane (dintre care 16.517 adulți și 632 copii). Până astăzi, s-au vindecat 11973 de persoane, iar 592 persoane au decedat. La ora 8, erau spitalizate 164 de persoane, dintre care pe ATI 18 adulți și un minor. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24, de ore s-au efectuat 617 de teste.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 15 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – o persoană; 19 – 29 ani -patru persoane; 30 – 39 de ani – două persoane; 40 – 49 de ani – trei persoane; 50 – 59 de ani – patru persoane; 80 – 89 de ani  – o persoană.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 378 de persoane aflate în carantină la domiciliu și  449 de persoane în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 113 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.